Sunt cunoscute în popor sub denumirea de Sânziene sau Drăgaică. Sărbătorite în fiecare an, în data de 24 iunie, atunci când în calendarul ortodox este marcată sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și pomenirea Aducerii Moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Ce sunt Sânzienele și de ce se sărbătoresc în data de 24 iunie, aflăm în continuare de la academicianul Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor din București.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și sinteza săptămânii)
Citiți o selecție de citate din articolele publicate în cursul acestei săptămâni pe site-ul nostru „O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte”. Vă încurajăm astfel să reveniți asupra lor pentru o mai bună înțelegere. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Sub fiecare citat aveți și previzualizarea articolului din care a fost luat.
Dacă faceți click/tap pe previzualizare, veți naviga la articolul sursă. Ca și până acum, comentariile voastre sunt binevenite!
Răspândiți dragostea!
Lectură și vizionare plăcută!
Eu cred că, din experiența mea, e nevoie de flexibilitatea smereniei. Adică omul trebuie să caute și să găsească pe Duhul Sfânt urmând învățăturile învățăturilor Sfinților Părinți și odată ce Îl găsește pe Duhul Sfânt, prin Duhul Sfânt găsește și celelalte duhuri – adică sufletele oamenilor și atunci îi înțelege pe oameni, înțelege nevoile lor, înțelege nevoile tinerilor, într-o măsură mai mare sau mai mică. Și înțelegând nevoile tinerilor, încearcă pe cât posibil cu rugăciunile părinților lui să le vorbească tinerilor pe limba lor.
Sfinții athoniți au ca și caracteristică specială smerenia lor, iubirea lor deosebită față de Maica Domnului precum și dragostea lor față de muzica psaltică.
Dar, ca să vă arăt că nu se moare de bolnav, cum toată lumea se vaită, am să vă povestesc o altă experienţă mai recentă. Eu am fost paralizată acum şase ani, ca un lemn. Într-o miercuri mi-a luat picioarele, am rămas ca o scândură în pat. Şi după patru săptămâni, tot într-o miercuri, nu ştiu cine deschide uşa, şi … parcă îmi simt piciorul. Şi-i zic : „Ajută-mi, dacă vrei, să dau piciorul pe marginea patului”. Şi în timpul acesta a venit doctorul din oraş şi mi-a bătut în uşă. El, când a văzut, s-a tras înapoi. „Domnul doctor, intraţi”. Intră el, s-a aşezat pe scaun şi mi-a spus: „Maică Pangratia, iertaţi-mă, dar eu n-am crezut că vă mai reveniţi”. Şi i-am zis: „Un Doctor e mai mare decât voi, dar eu cred în Dumnezeu, El e Doctorul doctorilor”.
Fraților, să nu căutăm și să nu ne legăm inima de NIMIC care se oprește la moarte, să nu fie asta comoara la care să avem inima – comoara materială – pentru că dacă în clipa în care murim, suntem legați de ceva din acestea, atunci acestea vor constitui chinul nostru după moarte. Pentru că iadul, chinurile iadului sunt dorințele exacerbate la maxim, care nu mai pot fi împlinite niciodată.
Îmi amintesc, ca protestant, când am devenit ortodox, că cel mai mare șoc a fost să trec de la o tradiție care se concentra pe învățături și idei dogmatice (tradiția protestantă) la tradiția ortodoxă, care se concentrează pe viața spirituală și să constat că majoritatea cărților noastre (ortodoxe) nu erau despre…, nici măcar nu avem teologii sistematice, majoritatea cărților noastre sunt despre sfințenie și despre cum să trăim o viață creștină. Acesta a fost un șoc extraordinar. Rugăciunea este accentul în tradiția ortodoxă și cu siguranță nu acesta era accentul în cea protestantă.
(…) să vă iubiți țara, nu îi dați cu piciorul. Nu vă luați după ce se spune permanent în mass-media, că avem o țară săracă, amărâtă. Nu! Avem o țară frumoasă, o țară bogată și oameni buni, oameni milostivi și credincioși. Încă mai avem așa ceva. Din cauza asta se încearcă permanent să ne pierdem încrederea în țara noastră, în oamenii noștri, iar lupta cea mai mare este dusă să nu mai aibă oamenii încredere în Biserică. Aici e lupta cea mare, pentru că Biserica a fost dintotdeauna echilibrul. Omul când a dat de greu, când nu l-a mai înțeles societatea, omul a alergat la Biserică. Se spovedește și caută o cale de scăpare, de ușurare sufletească, de asta are omul nevoie!
(…) diferenţa dintre cei mântuiţi şi botezaţi, pentru toate vârstele şi cei mântuiţi dar nebotezaţi, este o diferenţă aşa de mare – o diferenţă calitativă – duhovniceşte, noi nu o putem înţelege gnoseologic. Iar Sfinții Părinţi fac de obicei diferenţa spunând: „că cel mântuit şi botezat este ca acela care vede, iar cel mântuit, dar nebotezat este precum cel fără vedere”. În rai nu există nimeni orb. Dar există diferenţa de percepţie. (…) Adică este ca şi cum unii ar vedea ca un licurici, iar ceilalți o mie de sori, aşa de mare este harul sfântului botez pentru mântuire.
Nu spun nimănui ce să facă. Și în carte spun foarte clar și o repet de multe ori: nu te cunosc și pentru cineva s-ar putea ca păstrarea conturile social media să fie cea mai bună soluție. Nu e treaba mea să judec persoanele, dar este treaba ta să te cunoști pe tine. E treaba ta să trăiești fără dependență, este treaba ta să emiți judecăți… Așa că trebuie să te las pe tine să decizi.
Nu este ficțiune, este realitate! Vizionați un scurt-metraj fenomenal despre relațiile dintre profesori, elevi și părinți. O tristă realitate din care sper că putem învăța.
Ascultați un cuvânt fenomenal legat de educația copiilor și care ne prezintă una dintre cele mai mari probleme astăzi: super-protectivitatea părinților față de copii.
Transexualitatea este o mare problemă astăzi și distruge multe sufletele și prin fapta în sine și prin faptul că se transformă într-o ideologie periculoasă. Ascultați pe Michael Knowles cum răspunde unui astfel de student care susține că transexualitatea este ceva natural.
Da, spre asta mergem, e inevitabil. Și nu văd vreo cale de ieșire din asta. Fiindcă oamenii vor profita de IA pentru a crea mult mai mult haos. Întrebarea pare chiar că devine: „Când fugim în pădure?” Când ne vom deconecta cu totul de la asta? Nu cred că e încă vremea, dar ar putea veni o vreme când nu va mai fi nicio altă opțiune, deoarece toate alternativele se vor îndrepta spre nebunia controlului sau spre haos.
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Părinte Teologos, cum este cu lucratul, mai ales munci agricole, în astfel de zile de sărbătoare, cu roșu în calendar, nu duminicile (deși întrebarea se poate pune și despre duminici, în contextul noului legământ și a mutării zilei Domnului), și nu neapărat sărbătorile mai mari. Se poate lucra? Se consideră păcat dacă se lucrează? Sunt toate sărbătorile cu roșu tratate la fel în acest sens? Desigur, oricum se lucrează, la cei angajați.
Și o altă întrebare legată de pâine, menționată la minutul 5: cât de centrală sau esențială este pâinea fizică, în credința creștină ortodoxă, în practicarea credinței, chiar în mântuire. Este indispensabilă? Poate fi făcută din diverse cereale sau semințe sau chiar înlocuită cu alt tip de aliment în diverse circumstanțe? La fel și cu vinul din struguri. Pentru că mi-am pus problema cum de credința creștină poate fi dependenta de existența și folosirea unui anumit aliment sau bautură care, uneori, pot lipsi, în funcție de geografie sau de circumstanțe economice, ecologice sau politice.
Mare rusine sa asociem aceste sanziene pagane cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Idolatrie! Oare sanzienele au putere protectoare? :))))
Incotro se indreapta ortodoxia?
Poate stiu calusarii…. :))))
4 Comment
Părinte Teologos, cum este cu lucratul, mai ales munci agricole, în astfel de zile de sărbătoare, cu roșu în calendar, nu duminicile (deși întrebarea se poate pune și despre duminici, în contextul noului legământ și a mutării zilei Domnului), și nu neapărat sărbătorile mai mari. Se poate lucra? Se consideră păcat dacă se lucrează? Sunt toate sărbătorile cu roșu tratate la fel în acest sens? Desigur, oricum se lucrează, la cei angajați.
Și o altă întrebare legată de pâine, menționată la minutul 5: cât de centrală sau esențială este pâinea fizică, în credința creștină ortodoxă, în practicarea credinței, chiar în mântuire. Este indispensabilă? Poate fi făcută din diverse cereale sau semințe sau chiar înlocuită cu alt tip de aliment în diverse circumstanțe? La fel și cu vinul din struguri. Pentru că mi-am pus problema cum de credința creștină poate fi dependenta de existența și folosirea unui anumit aliment sau bautură care, uneori, pot lipsi, în funcție de geografie sau de circumstanțe economice, ecologice sau politice.
Mare rusine sa asociem aceste sanziene pagane cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Idolatrie! Oare sanzienele au putere protectoare? :))))
Incotro se indreapta ortodoxia?
Poate stiu calusarii…. :))))
După cum explică d-na din clip, Sânzâienele au însuși numele de la San Zian/Juan – adică de la Sfântul Ion (Botezătorul).