Întrebări și răspunsuri despre: monahism, îndumnezeire, perfecționism, credință, amăgire, boli psihice…
10 noiembrie 2024
Căderea din Geneză este o definiție simbolică a morții – Jonathan Pageau
11 noiembrie 2024
Urmăriți o discuție cu totul extraordinară în care Sorin Damian ne povestește istoria unuia dintre cele mai mari evenimente duhovnicești din istorie – Sinodul 1 Ecumenic cu implicațiile aferente. Mergând pe firul istoriei atingem puțin și subiectul catolicilor, pe care îl tratăm din punct de vedere ortodox.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Introducere
Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Dragii noștri, ne aflăm cu Sorin Damian pe care eu îl iubesc foarte mult, și cu care am mai făcut podcasturi. Astăzi o să vorbim despre mai multe teme, foarte interesante după părerea mea, și după părerea lui. O să fie vorba despre mituri și adevăruri despre biserică. Și, o să începem cu una dintre cele mai importante pietre de temelie la fundația bisericii. E vorba de Sinod. Mai ales, Sinod Ecumenic. Există conștiința în popor, că la primul Sinod Ecumenic, s-au dus arhiereii care s-au dus, au intrat înăuntru, au semnat și au plecat. Adică, Sinodul s-a terminat într-un minuțel. A fost într-o concordie, totul frumos și așa mai departe. Și, după care, hai să zici, a mai făcut și rugăciunea. Deci, a ținut vreo cinci minute, în care și Sfântul Spiridon a făcut minunea. Și, gata, s-a terminat. Îl las pe Sorin să explice puțin, care a fost adevărul din punct de vedere istoric, evident cu latura teologică de rigoare.
Sorin Damian: Sărut-mâna, Părinte!
Părintele Teologos: Doamne ajută!
Relevanța Sinodului I Ecumenic în contextul ereziilor contemporane
Sorin Damian: În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru faptul că ne-ați primit din nou la această cinstită chilie a dumneavoastră, din Sfântul Munte Athos. Și, vă mulțumesc că îmi dați încă o dată oportunitatea să vorbesc despre o temă, consider eu, foarte importantă, nu pentru istoria bisericii ortodoxe, ci pentru istoria creștinătății. Sinodul I Ecumenic, în ziua de astăzi, când suntem înconjurați de atât de multe erezii. Din nefericire, iată paradoxul. Creștinii din antichitate, creștinii din Evul Mediu, erau foarte interesați de ceea ce se întâmplă în biserică. Doreau și făceau parte din biserică. Și atunci când apăreau probleme în biserică se implicau, și doreau să se implice pentru rezolvarea acestor probleme.
În ziua de astăzi, când suntem înconjurați de zeci sute de erezii, iată, noi, considerându-ne un fel de peak, un fel de vârf al civilizației, și al evoluției civilizației în secolul al XXI-lea, nu mai suntem efectiv interesați de lucrurile spirituale duhovnicești care sunt în jurul nostru. În primul rând, nevoile și problemele zilei, care ne mănâncă aproape tot timpul. Foarte puțin timp mai avem chiar și pentru rugăciunea în sine. Mulți, poate chiar și pentru participarea la Sfânta Liturghie în ziua de Duminică sau în sărbători. Dar, cu atât mai mult, să te mai și implici, sau să te intereseze ceea ce se întâmplă în jurul tău din punct de vedere al păstrării purității credinței ortodoxe.
Părintele Teologos: Și să ai și conștiința necesară.
Sorin Damian: Deci, iată multitudinea sectelor, cultelor neoprotestante de care suntem interesați. Gândiți-vă ce ar fi însemnat toate aceste culte, toate aceste secte, erezii, toată această gândire protestantă și neoprotestantă haotică din ziua de astăzi? Ce ar fi însemnat dacă ar fi existat aceasta în secolul al IV-lea?
Părintele Teologos: Puțin oprește-te. În conformitate cu statisticile lor, ale neoprotestanților, sunt peste 30.000 de secte neoprotestante, grupate în 200 de mari categorii de erezii, deviați. Iartă-mă! Continuă.
Sorin Damian: Astfel, la anul 325. Și, gândiți-vă pentru a face o comparație. Atunci când s-a convocat primul Sinod Ecumenic. Deci, prima întâlnire a tuturor reprezentanților religioși din întreaga creștinătate. Și, atenție. Vorbim de întreaga creștinătate ortodoxă. Atât Apusul cât și Răsăritul erau și ortodocși, și catolici. Dar, nu catolici, ceea ce înțelegem noi în ziua de astăzi prin Biserica Romano-Catolică. Iată, în simbolul de credință în limba greacă, se spune “katholiki kai apostoliki ekklisia”, “întru una sfântă” “katholiki”, adică sobonicească, “apostoliki”, și “apostolească biserică”. Deci, catolic înseamnă sobornic, sobornicesc, toată lumea împreună. Deci, nu ceea ce înțelegem noi în ziua de astăzi prin Biserica Romano-Catolică. Deci, o adunare a tuturor reprezentanților creștinătății ortodoxe din lumea aceea, pentru a discuta o singură erezie. O singură erezie. Nu, două, cinci, zece, o sută, o mie. O singură erezie. Erezia lui Arie. Ca să vedeți ce însemna implicarea și verva aceasta spirituală, cu privire la puritatea credinței și adevărul de credință.
Părintele Teologos: Și identitatea.
Sorin Damian: Făcând iarăși o paralelă scurtă cu vremea de astăzi. Noi am ajuns să spunem, bineînțeles, din laxismul nostru, al tuturor, personal: “Domnule! Poate să creadă în ce vrea. E credința lui. Ce să-i facem? N-am ce să-i fac.” Bineînțeles, nu ai ce să-i faci. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să te complaci. Pentru că el, așa cum vedem la neoprotestanți în agresivitatea propovăduirii lor. Nu știu altfel cum să o spun. Că este o agresivitate a propovăduirii. Ei susțin cu fervoare principiile lor de credință, chiar dacă false, chiar dacă mincinoase. Dar, în schimb, noi, ortodocșii am intrat într-o formă să zicem de laxism: “Domnule, nu mă interesează. Eu îmi văd de bucățica mea, de viața mea, de familia mea.” Iată. Nu mai există mentalitatea de mărturisire.
Părintele Teologos: Chiar acum, de curând, Papa a spus, în contradicție chiar cu doctrina catolică, care și ea este greșită. Dar, în acest punct, spune altfel, și se referă nu numai la ereziile neoprotestante. Se referă și la budism, și la șindoism, și inclusiv la Voodoo. Papa spune că faptul că există atât de multă credință este dar de la Dumnezeu. Deci, vă dați seama în ce hal au ajuns catolicii.
Conciliul II Vatican și criza identității romano-catolice
Sorin Damian: Vedeți, până la Conciliul II Vatican, care a avut loc în anii ’60 ai secolului al XX-lea, Biserica Romano Catolică, deși eretică și schismatică, păstra o anumită formă de tradiție. De tradiție multiseculară. Dar, de la acest Conciliu II Vatican, care, ca un paradox, se dorea a fi un conciliu al modernității, un conciliu al zilei de mâine. Adică, cum să facem să aducem mai mulți tineri la biserică. Și, părinții de acolo, părinții cardinali, episcopi ai Bisericii Romano-Catolice. Acolo au fost peste 3000 de delegați din toată lumea catolică. Au considerat că:” Domnule, cum să facem noi să-i aducem pe tineri la biserică? Haideți să tăiem slujbele! Haideți să distrugem ritualul tradițional! Haideți să distrugem liturghia tradițională”, care, până prin anii ’60, poate nu știți, dura aproape exact ca la noi. O oră jumătate, două, trei ore cu Utrenia cu tot, cu toată rânduiala. Dar ei: ”Nu mai are omul răbdare să mai stea în biserică. Și ca să nu-l pierdem de tot, haideți să reducem liturghia la 20 de minute! Haideți să facem două, trei, patru liturghii de pe zi.”
La noi, în biserica ortodoxă, știm că nu ai voie să faci mai mult de o liturghie la o singură Sfânta masă, la un singur altar, pe zi. Dar ei, au considerat și au spus. Au venit iarăși cu o teorie modernă:” Nu, stai puțin. Pensionarul poate să vină dimineața. Cel care muncește nu poate să vină dimineața. Haideți să facem o liturghie și pentru cel care muncește seara”, considerând că așa îi va aduce pe oameni mai aproape de Dumnezeu. Dar, iată acest mare Conciliu al II-lea Vatican, numit de dumnealor Ecumenic, a făcut mai mult rău Bisericii Romano-Catolice decât bine. De ce? Pentru că în loc să-i atragă pe tineri, din contră. Așa cum vedeți, în timp se vede evoluția unui Sinod, hotărârile unui Sinod. Nu a doua zi. Rezultatele discuțiilor și a ceea ce s-a hotărât. Și, iată, se vede în ultimii 50-60 de ani rezultatele acestui Conciliu II Vatican: bisericile lor goale, distrugerea totală a liturghiei, dacă o mai putem numi liturghie, introducerea în ritualistică și în cadrul Sfintei Liturghii. Vedeți, că sunt atâtea filmulețe pe YouTube și nu sunt trucate și pur și simplu sunt reale. Vin cu câini, cu biciclete prin biserică. Fac fel de fel de jonglerii în timpul mesei acelei liturghii, tot crezând că așa îi vor atrage pe oameni. Dar, se vede că de fapt a fost reversal. Bisericile lor sunt din ce în ce mai goale. Multe dintre ele s-au închis.
Așa cum mulți puteți vedea, știm foarte bine, diaspora ortodoxă română cred că este cea mai numeroasă dintre toate popoarele ortodoxe din Europa, din zona de est a Europei. Și mulți dintre dumneavoastră care locuiți în diaspora, vedeți cum bisericile lor, fie că vorbim de biserica romano-catolică, fie că vorbim de biserica anglicană în Marea Britanie, bisericile lor s-au transformat în baruri, în cluburi. Cele care erau mai mari s-au transformat în apartamente. Au fost pur și simplu parcelate și s-a creat exact ca un bloc de apartamente. O biserică s-a transformat într-un bloc de apartamente.
Și chiar o familie, niște cunoscuți de ai mei din Franța, de undeva din sudul Franței, au fost să viziteze riviera franceză. Și au stat la un hotel care era de fapt o fostă biserică, dar transformată în hotel, într-un hotel de lux. Și îmi spunea soțul. Deci, a fost atât de marcat. Oameni practicanți, oameni care merg duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Și sunt atașați, și cunosc credința ortodoxă. Zice: ”Efectiv, când am intrat, am avut nevoie la toaletă. Când m-am dus la toaletă, toaleta de fapt era în locul unde era și Sfânta masă. Și eu, efectiv, trebuia să îmi fac nevoile uitându-mă la un sfânt care era într-un vitraliu în fața mea. Și atunci, am spus soției: Plecăm de aici. Nu stăm aici. Noi mergem să găsim altceva, alt hotel.” Deci, ca să vedeți. Iată, o evoluție, o consecință a acestui Conciliu II Vatican, care se credea a fi de mare unitate pentru întreaga lume romano-catolică.
Părintele Teologos: Și progresist.
Provocările contemporane ale ortodoxiei
Sorin Damian: Bineînțeles. Și, iată, de ce există această luptă. Și este o luptă reală. Nu suntem noi ortodocșii paranoici, așa cum ne acuză mulți. Zic:” Voi, ortodocșii, ați rămas primitivi. Ați rămas înapoiați. Noi suntem interesați de ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Voi ați rămas cu gândirea voastră medievală.” Fraților, nu este o gândire medievală. Este vorba de puritatea și de adevărul ortodoxiei și al credinței ortodoxe. Că, vedeți, diavolul nu ne mai luptă în ziua de astăzi ca în vremea persecuțiilor. Ori mărturiseai, ori erai ucis. Dacă voiai să slujești idolilor, rămâneai în viață, trăiai bine mersi. Și el și-a dat seama că nu mai merge așa, pentru că erau foarte mulți mărturisitori. Și, ca un fel de glumă, umplea raiul cu oameni în loc să-i ducă în iad. Umplea raiul cu oameni. Atunci a apelat la o metodă mult mai parșivă. Introducerea acestor gândiri diverse despre credință. Și determinarea celorlalți de a considera:” Lasă domnule, că au și credința lor.”
Deci, vedeți, astăzi nu se mai pune problema de persecuție, sau de moarte pentru credință. Bine, poate în spațiul Irak, Iran, Siria, unde sunt comunități creștine, comunități ortodoxe. Sigur se mai pune problema de mărturisire și de martiriu la nivelul martiriului din primele secole. Ei, și pe noi ne-a determinat diavolul să spunem:” Domnule, fiecare cu credința lui.” Dar, nici noi nu mărturisim. Nici noi nu spunem:” Domnule, stai puțin! Uite care este credința mea.” Nu. Vine protestantul agresiv într-un grup de tineri, mai ales la mormoni. Mormonii, foarte deștepți și foarte bine finanțați. Dacă i-ați vazut, și sigur mulți dintre dumneavoastră i-ați văzut cum sunt îmbrăcați la cămașă, numai tineri.
Părintele Teologos: Cu cravată.
Sorin Damian: Da. Cu Biblia și cu cartea lui mormon la subraț. Și se duc cu curaj peste tot, în orice mediu. Sunt goniți. Nu contează. Se duc la următoarea ușă. Dacă văd o adunare de tineri într-un parc, se duc acolo. Sunt alungați. Nu contează. Merg mai departe. Iată, noi nu mai facem acest lucru. Nouă ne este chiar rușine în mediul nostru.
Părintele Teologos: Noi nu spunem acum să meargă omul pe stradă. Dar, în clipa în care trebuie să mărturisească, să mărturisească.
Sorin Damian: Noi, din păcate ne-am retras ca într-o cochilie a noastră:” Eu îmi văd de credința mea. Nu mă interesează tot ceea ce se întâmplă în rest.” Nu. Este o gândire greșită. Este o ispită a diavolului, să te pună să faci acest lucru. Mi s-a întâmplat și în Marea Britanie să fiu întrebat în mediul colegial:” Domnule, voi, concret, în ce credeți voi ortodocșii? Că am auzit, am citit diverse lucruri.” Și, atunci, de fapt, tu devii un mărturisitor al credinței tale fără să-ți dai seama. Și, fără să-ți dai seama cât este de important ceea ce faci tu în acel moment. Că îți mărturisești crezul și credința. Bineînțeles, aici iarăși facem o mică paranteză. Ca să poți să îți mărturisești credința, trebuie să o știi și să o cunoști.
Părintele Teologos: Bineînțeles.
Mentalitatea modernă versus mărturisirea ortodoxă
Sorin Damian: Și nu mai putem spune în ziua de astăzi că nu avem acces la informație, acces la cărți, acces la Sfinții Părinți. Aproape tot ceea ce s-a putut traduce, s-a tradus și în limba română. Dar, iată, vedeți, iar laxismul. Această ispită diavolească a laxismului, “akedia” sau plictiseala, “akedia”, cum se spune în Sfântul Munte la plictiseală. Iată, deci noi avem totul pe tavă în ziua de astazi. Numai să vrei. Cu un click. Nu Instagram, Facebook. S-a aruncat unul de la etaj, dă-i Like. Nu. Avem în ziua de astăzi toate posibilitățile necesare pentru a ne documenta.
Părintele Teologos: Și, iarăși, cred că sunt două aspecte și mai grave aici. Un aspect este, nu numai că prin protestantul,neoprotestantul sectarul, ci vorbim și de legile statului. Adică, în clipa în care statul sau structurile suprastatale, Uniunea Europeană, și așa mai departe, promovează legi, ideologii păcătoase frontal. Adică, vorbim despre distorsiuni sexuale. Ortodoxului nu-i pasă.” Să nu deranjăm. Nu contează.” E foarte greșit. Pentru că așa, odată tu o să te distrugi, și mai ales copiii tăi o să fie distruși. Viitorul țării. Omul trebuie să se opună, trebuie să mărturisească:” Nu, domnule! Eu nu doresc treaba asta!” Pentru că, în clipa care se dă o lege de specialitate trebuie să ai expertiză, cu finanțe, nu știi.
Dar, în clipa în care este păcat, trebuie să te opui. Pe când, oamenii sunt foarte sensibili pe tema banilor, pe tema salariilor. Dar, pe teme de credință unde se distruge sufletul veșnic, acolo nu contează. Și, vezi, că este necroză. Și o altă fază, iarăși, este faptul că acum îmi vin în minte catolicii. Deci, erezia catolică. Ei își dau seama mai ales după Conciliul II Vatican, și mai ales în ultimii ani, își dau seama că au greșit urât de tot, că au sfeclit-o de urât de tot, și că sunt în cădere liberă, și că toate bisericile lor sunt goale. Și, de Paști, chiar la Vatican, la San Pietro, nu-i nimeni. Și ei fac concesii. Se apropie de ortodoxie. Pentru că ei știu că ortodoxia e adevărul. Noi, în loc să spunem:” Slavă lui Dumnezeu!”, și să ne intensificăm viața noastră duhovnicească, să devenim autentici. Și mai autentici ce să zic așa, și mai ortodocși, noi facem și noi concesii. Fraților, nu așa.
De vreme ce vezi că celălalt a greșit săracul. Asta nu înseamnă că trebuie să-l urăști. Trebuie să-l iubești. Dar, nu fă concesii. Pentru că, tu ești cel care ai adevărul. Tu ești cel care ai terapeutica. Nu înseamnă terapeutica pe care dorește el s-o aibă. Omul trebuie să aibă conștiința faptului că dacă suntem originali în ortodoxia originală de la începuturi, atunci o să fim de neînvins. Porțile iadului nu o vor birui. Deci, nu trebuie să avem logica care a distrus și pe catolici. Adică:” Dacă el lasă, mai las și eu de la mine.” Nu. noi trebuie să avem conștiința faptului că este una, sfântă sobornicească și apostolească biserică. Deci, nu mă duc eu 50%, și el 50%, pentru că nu o să iasă nimic. Amândouă o să se distrugă. Eu trebuie să stau ferm, iubitor, duhovnicesc, pe poziția mea. Bineînțeles, cu brațele deschise, dar fără să calc canoane, fără să calc peste terapeutică ortodoxă, fără să calc peste învățătura de credință.
Diferența de perspectivă între ortodoxie și catolicism
Sorin Damian: Exact. Și acest lucru se vede și în romano-catolicism. Vorbeam în primul nostru podcast de acum un an de zile, tot pe o temă de liturghie romano-catolică. Și ceea ce ați spus dumneavoastră se vede clar în ziua de astăzi, chiar în romano-catolicism. Vorbeam atunci despre societatea Sfântul Pius al X-lea, cum este numită la dumnealor în romano-catolicism. Această societate este de fapt o organizație de episcopi și preoți romano-catolici. Inițial, ei au fost schismatici. Ei s-au format după Conciliul II Vatican. Erau formați din episcop, clerici și credincioși. Cum le am spune noi în ziua de astăzi, conservatori. Oameni care chiar doreau să se păstreze tradiția indiferent de vremuri, indiferent de evoluția tehnologică. Doreau autenticitatea credinței.
Și atunci, s-au format într-un grup. Și acest grup, nu vorbim de o comunitate de 100-200. Vorbim de o comunitate de zeci de mii, la nivel internațional. Dacă inițial această mișcare era socotită schismatică, în cele din urmă, în ultimii treizeci de ani a fost acceptată în biserica romano-catolică. Și, culmea paradoxului, dacă vă veți uita sau dacă veți avea curiozitate. Eu am avut curiozitatea pentru că m-a interesat. Să vedeți câți oameni, câți catolici, participă la slujbele tradiționale săvârșite de acești preoți romano-catolici, episcopi romano-catolici, unde liturghia durează, v-am spus până pe la trei ore. Bisericile și catedralele lor sunt pline duminică de duminică. Pline de oameni, de tineri, de copii.
Părintele Teologos: Da. De ce? Pentru că, bun, sunt eretici, și unii, și altii, dar respectivii sunt mai aproape de ortodoxie.
Sorin Damian: Din păcate, se încearcă și la noi în biserica ortodoxă mai ales în ultimii 1 15 ani, presiune. Culmea, din partea alor noștri, dacă putem spune așa. Din partea ortodocșilor asupra bisericii ortodoxe vin oameni și îi spun părintelui:” Lasă-mă părinte! Nu mai stau trei ore în biserică. Și, uite, la catolici. O jumătate de oră duminica. Stau și oamenii se odihnesc. Stau cu familia acasă. Stau la masă.”
Părintele Teologos: Se uită la fotbal.
Sorin Damian: “Și dumneata mă ții trei ore. Dumneata mă ții trei ore în biserică.” Deci vedeți presiunea asta o avem o data de la cultele protestante și neoprotestante care duc un război asupra noastră, și din pacate, avem și pe ai noștri, ortodocșii noștri, care nu duc un război dar pun o presiune. Dar, presiunea aceasta nu are o justificare moral duhovnicească la bază. Că a stat la un meci, sau a dormit după amiaza duminica, sau se duce la un teatru. Astea nu sunt raționamente duhovnicești ca tu să forțezi biserica să prescurteze slujba sau să inventeze un nou ritual mai scurt și mai cuprinzător.
Părintele Teologos: Evident. Pe de altă parte, ca să atingem puțin și tema asta. Să fie și puțin, te rog eu tare mult, cu multă smerenie, despre cântăreții care nu cântă muzică psaltică, care cântă muzică corală. Pentru că, muzica corală este o muzică sentimentală. Pot să genereze senzația de lung, senzația de trenare a evenimentului. Să cânte puțintel mai repede. Nu repezit. Dacă pot să cânte muzică psaltică, pentru că muzica psaltică este muzica tradițională în biserică. Muzică psaltică este cea pe care au lăsat-o Sfinții Părinți din multe motive. Dar, înainte de toate, muzica psaltică este o muzică de rugat pe ea. Este o muzică de fundal pe care te poți ruga, și pe care te poți înălța la cer. Pe când, muzica corală, fiind o muzică verticală, o muzică de ascultat, omul nu se poate înălța la Dumnezeu cel viu și iubitor. Și, din cauza asta, poate să apară plictiseală. Și, dincolo de asta, muzica psaltică este o muzică alertă, astfel încât să-l țină pe om viu, să se îndrepte către Dumnezeu. Deci părinții au știut foarte bine de ce au pus muzica psaltică. Deci, dacă se poate, puțin mai pe scurt, să-i validăm și pe cei care doresc.
Sinodul Ecumenic: Ortodoxia în fața protestantismului și catolicismului
Sorin Damian: Făcând acest preambul al vieții de astăzi, vorbim despre ecumenicitate, vorbim despre ceea ce s-a întâmplat într-un sinod zis ecumenic al întregii lumi catolice din anii ’60, și despre repercursiunile, și concluziile, și rezultatele, acestui sinod în acești 50,60,70 de ani. Revenim la tema principală de discuție: Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.H. În biserica ortodoxă sunt recunoscute șapte sinoade ecumenice. Începând cu Sinodul acesta I de la Niceea, din anul 325, și terminând cu Sinodul din anul 787, când a fost validat, dacă putem spune așa, cultul icoanelor.
Fiecare sinod are propriile lui probleme care s-au discutat. Unele dintre sinoade chiar au produs ruptură în cadrul bisericii ortodoxe. Vorbesc aici de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, care efectiv a sfâșiat ortodoxia în două. Și a format acel grup de biserici schismatice, monofizite, care nu mai sunt în comuniune cu noi până în ziua de astăzi. Și vorbesc aici despre biserica coptă din Egipt, care își spune tot ortodoxă, biserica din Etiopia, biserica armeană. Și multe alte biserici locale din acele părți care sunt monofizite, nu recunosc în persoana mântuitorului Hristos firea Lui, atât dumnezeiască, cât și umană, așa cum o recunoaștem noi bisericile numite calcedoniene.
Biserica ortodoxă română face parte din grupul bisericilor calcedoniene. Adică acceptă hotărârile Sfântului Sinod ecumenic de la Calcedon din anul 451. Celelalte biserici, necalcedoniene, monofizite, nu acceptă aceste hotărâri ale Sinodului IV Ecumenic. Și, până în ziua de astazi, mai ales în Occident, se produce această confuzie, cum este și în orașul Nottingham, unde unde locuiesc eu și cu cu prietenii mei. Avem biserica ortodoxă coptă. Și, sunt care se duc acolo și spun Nottingham:” Tot ortodoxă este. Este mai aproape de mine, de locuința mea. Mă duc acolo. Că tot ortodox sunt.” Nu, fraților. Din păcate, într-adevăr, noi putem să fim prieteni cu ei. Nu spune nimeni. Putem să colaborăm. Dar, totul până la slujire și coslujire. Ei sunt eretici. Trebuie să spunem adevărul. Sunt în afara ortodoxiei.
Părintele Teologos: Oprește-te puțin. Deci, cu foarte multă tristețe trebuie să spun treaba asta. Pentru că, în mod normal, ar trebui să știți care este marea problemă cu Sinodul IV Ecumenic. Dar, din păcate am ajuns la concluzia că sunt foarte mulți dintre voi care nu știți care este problema esențială aici. Foarte pe scurt. Deci, după cum a spus Sorin,noi, ortodoxia adevărată, spunem că în Mântuitorul nostru Iisus Hristos sunt două firi, firea dumnezeiască și firea omenească. Deci Mântuitorul a fost și este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Pe când cei care mărturisesc doar o singură fire, spun în felul următor. Că firea omenească a fost absorbită ca o picătură de apă în imensul foc dumnezeiesc și firea omenească deci a dispărut. Ce mă interesează pe mine asta? Sau de ce este foarte important lucrul ăsta? Pentru că, dacă Hristos nu este om, înseamnă că, de fapt, mântuirea noastră ca oameni nu a existat. Nu există. Și deci, dacă Hristos nu este om ca să salveze această mare problemă, ei spun că mântuirea este oarecum automata, că face Dumnezeu cu mila Lui și așa mai departe, și oamenii nu mai contează ce fapte fac.
Asta duce oarecum către protestantism, unde există doar “Sola fide”. Adică, doar credința. Și din cauza asta, o să vedeți că acești oameni care cred în faptul că nu există fire omenească în în Domnul nostru Iisus Hristos sunt niște oameni moi, niște oameni care nu fac față, care nu se luptă pentru mântuire, care, de fapt, își atenuează până la maxim firea lor umană. Din cauza asta, este foarte importantă această distincție. Adică, Mântuitorul a fost întregul și Dumnezeu adevărat și om adevărat. Și trebuie ca omul să se lupte pentru mântuirea sa. Să arate într-adevăr că dorește mântuire. Nu că este un fapt magic. Te rog să mă ierți.
Sorin Damian: Deci, biserica ortodoxă recunoaște doar aceste șapte sinoade ecumenice. De cealaltă parte, biserica romano-catolică, are douăzeci și unu de sinoade numite ecumenice. Primul este recunoscut. Bineînțeles, cel de la Niceea. Recunosc și ei toate celelalte șapte sinoade ecumenice. Însă, după ruptură, după Marea Schismă, ei au mai avut o serie de alte, până la douăzeci și unu. Ultimul, cel din anii ’60 al secolului al XX-lea. Ultimul Sinod Ecumenic îi spun ei. Pentru că, ei încă se consider, ca să vedeți iarăși un paradox. Ei ne consideră pe noi, un fel de frați pierduți ai catolicismului. Și consideră că ei fac un mare beneficiu, prin faptul că ne acceptă, ne primesc, ne mângâie pe creștet. Dar, noi suntem puțini cam îndărătnici, pentru că nu vrem să revenim la așa zisă biserică mamă, Romano-Catolică.
Părintele Teologos: Înapoiați. Dar, ei vor să se unească cu noi, și nu noi cu ei.
Sorin Damian: Ei vor să se unească cu noi, și nu noi cu ei. Ei au douăzeci și unu de aceste, să le spunem sinoade ecumenice.
Părintele Teologos: Ține minte ideea. În cazul nostru, există deja de mult timp, că, de fapt, nu sunt șapte sinoade, sunt nouă sinoade. Și, chiar la sinodul din Creta s-a spus treaba asta oficial. Se recunosc de importanță ecumenică alte două sinoade. Vorbim de Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigore Palama.
Sorin Damian: Dar, pentru că omul credincios de rând știe șapte sinoade ecumenice. Iată, la fiecare dintre aceste sinoade s-au discutat teme foarte importante pentru biserică. Gândiți-vă noi, în ziua de astăzi, avem în ortodoxie așa numitele biserici naționale: biserica ortodoxă română, biserica ortodoxă sârbă, rusă, bulgară. Sunt în total șaptesprezece biserici ortodoxe surori în comuniune deplină una cu cealaltă.
Dar, gândiți-vă la acea vreme când aveam Imperiul Roman, care pornea din ceea ce înțelegem noi, Marea Britanie în ziua de astăzi, până dincolo de Egipt, Siria, Etiopia. Deci, gândiți-vă, un teritoriu imens, aflat sub o conducere unică, imperială, cu mii și zeci de mii de episcopi, preoți, credincioși. Deci, vă dați seama câte probleme erau de discutat. Poate nu știți, dar în afară de aceste șapte sinoade ecumenice, au fost o multitudine de alte sinoade, numite de noi sinoade locale. Unde, iarăși, s-au întâlnit episcopi dintr-o anumită regiune pentru a discuta o serie de probleme.
Toate aceste probleme, la noi, în biserica ortodoxă, se găsesc în Codul de Drept Canonic, unde sunt toate sinoadele locale, cu canoanele, cu problemele care s-au discutat, și cu rezolvările care s-au dat. Dar, de cea mai mare anvergură la nivelul întregii creștinătăți, ca o primă întrunire a tuturor, a fost acest Sinod I ecumenic de la Niceea, din anul 325. De ce s-a convocat acest sinod? Alexandria și Antiohia, care încă sunt cetăți astăzi din Egiptul actual, erau două mari centre de excelență, cultură, știință, și ceea ce putem spune chiar tehnologie pentru vremea respectivă.
Părintele Teologos: Mari influenceri.
Sorin Damian: Da. Cum s-ar spune în ziua de astăzi. Să nu uităm, că la Alexandria, așa cum s-a stabilit și la acest sinod, matematicienii au primit dreptul a calcula data Paștelui, după care toată ortodoxia să urmeze această dată a calculului. Li se cunoștea acest merit, ca fiind cei mai buni astronomi și matematicieni. Atenție! Astronomi, nu astrologi.
Părintele Teologos: Da. Și mare ateție, că data Paștelui nu a fost calculată de sfinți, ci de niște oameni de știință.
Erezia lui Arie și nevoia primului Sinod Ecumenic
Sorin Damian: Aici este o altă problemă, dar voi reveni la temă. Deci, iată, în această Alexandria, acest mare centru de cultură al antichității, s-a aflat un preot foarte deștept. Spun sursele istorice că era înalt, ascet, om cu frică de Dumnezeu, cu credință foarte puternică. Dar, iată, se infiltrase acest duh drăcesc al ereziei în el. Și, acest Arie ce spunea. Că, Iisus Hristos nu este fiul al lui Dumnezeu, ci este o creatură a lui Dumnezeu. Folosea expresia “este mai mare decât un om simplu, dar mai mic decât Dumnezeu”. În ziua de astăzi, așa cum am spus mai devreme, acest lucru pare de nimic în această multitudine de credințe, de idei religioase, de idee religioase creștine.
Părintele Teologos: Unde mai pui, că astăzi, cele mai vizionate filme, sunt filmele cu supereroi.
Sorin Damian: Iată gândirea acestui preot. Că Iisus Hristos nu este fiul al lui Dumnezeu, nu este de o ființă cu Tatăl. Nu este din veșnicie, ci este o creatură a lui Dumnezeu Tatăl. Iată, că a provocat atât de multă rumoare și uimire în rândul poporului. Și, nu numai în poporul din Alexandria. El a atras o serie mare de intelectuali ai acelor vremuri. În ziua de azi, nu mai discutăm prea multă filozofie. Dar, în acele vremuri, credința se împletea cu filozofia. Și atât de mult a pătruns această erezie în întreaga lume creștină, mai ales în lumea creștină răsăriteană, încât Sfântul Împărat Constantin cel Mare, fiind conducător al întregului imperiu. Și vorbim de un împărat încă nebotezat. Să nu uităm.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a botezat pe patul de moarte. Pentru liniștea imperiului, pentru că deja apăruseră o serie de războaie religioase între ortodocși, adică păstrătorii credinței și ai dogme adevărate, și arieni, cei care susțineau această credință, că Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este o creatură a lui Dumnezeu. Atât de mult apăruseră aceste mici războaie religioase, încât Sfântul Împărat Constantin cel Mare a decis pentru prima dată în istorie convocarea unei adunări generale a tuturor episcopilor și învățaților creștini din acea vreme. Și această adunare s-a hotărât a fi la Niceea. Constantinopolul încă nu era cetate imperială.
Părintele Teologos: Și nu era terminat.
Sorin Damian: Roma era socotită ca fiind marea capitală imperială. Deși, toată activitatea se petrecea în Turcia de astăzi. Dar, în mod formal, Roma rămăsese capitala întregului imperiu. Și, s-a ales acest oraș Niceea, undeva înspre sudul Turciei. De ce? Pentru că acolo era ca un fel de nod al căilor de comunicare, al șoselelor. Era un oraș unde se putea ajunge foarte ușor din toate părțile imperiului.
Părintele Teologos: Deci, fraților, breaking-news. Pe vremea respectivă nu erau avioane. Era un efort imens organizarea acestui sinod. Nu numai sală, și așa mai departe. Ci să îi aduni din Anglia, să vină omul cu corabia, cu calul, pe jos, din Anglia, până în Siria. Adică, era un lucru foarte serios, și foarte important.
Participanți și Martiri ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea
Sorin Damian: Da. Astfel că, Împăratul Constantin cel Mare, hotărăște să trimită o scrisoare către toți guvernatorii din toate provinciile, în care le spune să pună la dispoziția oamenilor bisericii, toate mijloacele financiare și de mișcare posibile, ca să-i ajute să ajungă cât mai repede în această cetate Niceea. Noi, avem în minte cei 318 Sfinți Părinți de la Niceea. Nu spun breaking news, cum spune părintele Teologos, dar, sursele istorice spun că ar fi fost 250-270. Alte surse, din punctul meu de vedere, puțin mai mai puțin credibile, vorbesc chiar și de 2000 de participanți. Deci, la acest sinod ecumenic, nu au fost numai Sfinți ierarhi, numai episcopi. Au fost și preoți, și învățați, și chiar și oameni simpli.
Părintele Teologos: Și, pe de altă parte, la sinod au fost invitați și eretici.
Sorin Damian: Li s-a dat posibilitatea să vorbeasca. Gândiți-vă, la această mișcare internațională de adunare a tuturor ierarhilor și învățaților lumii creștine într-un singur oraș. Niciodată nu se mai făcuse acest lucru până atunci, până la anul 325. Și, avem câțiva istorici care vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat la sinodul I ecumenic de la Niceea. Cum ar fi, Eusebiu de Cezareea, episcop semiarian, și un prieten foarte bun al împăratului Constantin cel Mare. Teodor din Cir, Sozomenos, Socrates.
Toți acești istorici, au scris fiecare câte o carte despre istoria bisericii din acele vremuri. Și, fiecare abordează la capitolul despre sinodul I ecumenic, într-un fel anume istoria sinodului. Eu nu am să menționez pe fiecare în parte. Cei care aveți curiozitatea îi găsiți și în limba română. Sunt traduse toate aceste cărți și în limba română. Spune unul dintre ei, despre imaginea de rai, imaginea de Împărăție a cerurilor pe pământ, delegat al cerului pe pământ, când au început să intre în cetatea Niceea toate căruțele, trăsurile, cu toți acești episcopi și preoți.
Mulți dintre ei erau mari făcători de minuni și erau cunoscuți în întreaga lume creștină. Și, îi menționez pe cei care sunt mai cunoscuți: Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, mare făcător de minuni, care își pierduse și el un ochi în timpul persecuțiilor. Așa spun scrierile. Și-a pierdut un ochi în timpul persecuțiilor. Îl avem pe urmă, pe Sfântul Iacob de Nisibe, cunoscut în întreaga lume creștină ca mare făcător de minuni, și ca cel care avea puterea să învie morții.
Vorbim de Sfântul Pafnutie din Tebaida Egiptului, din străfundul Egiptului. Cel care avea mâinile tăiate în timpul persecuțiilor, în timpul mărturisirii. Vorbim despre Sfântul Paulin de Neocezareea, Irakul de astăzi, căruia i se tăiaseră ambele picioare și îi fusese scos un ochi în timpul persecuțiilor. Și mulți alții. Istoricii protestanți, unii istorici protestanți au spus că acest sinod I ecumenic, a fost un fel de sinod al … nu vreau să spun cuvântul…al handicapaților. Al celor cu dizabilități. Pentru ei a fost o chestie de glumă.
Pentru noi, să-l vezi pe un mărturisitor, să-l ai în fața ta. Noi vorbim despre mărturisitori creștini din Viețile Sfinților. Auzim citindu-se la strană, sau citim noi cărți despre viețile sfinților. Dar, să vezi un asemenea sfânt, cum este adus pe targa. Să nu ai mâini, să nu ai picioare, să ai ochii scoși. Tu să mai fii în viață, și tu să vrei să mărturisești. Credința și fervoarea religioasă a ortodoxiei. A fost și Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei. Cum spun unii istorici, “nici scitul nu lipsea din ceată”, pe care noi îl considerăm a fi Sfântul Teotim, episcop al Tomisului. Deci, toată lumea creștină a fost reprezentată la acest sinod I ecumenic de la Niceea.
Părintele Teologos: În afară de patriarhul Alexandriei, care era bolnav, și care l-a trimis în locul său pe un tânăr.
Sorin Damian: Cel care avea să devină în istorie, considerat ca un mare apărător al credinței ortodoxe, Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare, care urma și el să devină arhiepiscop al Alexandriei, și care, și el, la rândul său, a trecut prin numeroase exiluri, persecuții personale până la sfârșitul vieții sale. Dar, niciodată nu a cedat. Și, aici iarăși ridic o temă actuală, aceea de a ceda în fața puterii politice. Deci, mărturisire până la capăt. Dar, nu mărturisire sinucigașă, de tip jihad-islamic, pentru credință. Nu. Adică, păstrarea unei demnități a ideilor în care cred, a credinței în care cred. Îți păstrezi demnitatea și în fața puterii lumești, și în fața altor puteri bineînțeles. În vremea aceea nu se punea problema cedării. Au fost și cei care au cedat, dar foarte puțini. Iată că istoria a păstrat pe cei care au avut demnitate, chiar dacă au avut de suferit, chiar dacă au fost exilați, chiar dacă au trăit în condiții mizere. Deși erau niște oameni mari, niște oameni cunoscuți în întreg imperiul, nu au cedat la principiile lor, la principiile de credință.
Părintele Teologos: Sfântul Atanasie cel Mare a devenit din diacon, următorul la tronul Alexandriei. A devenit papă, și patriarhul Alexandriei. La Sinodul Ecumenic s-a hotărât după cum sper că știți, faptul că Arie a greșit și că este eretic. Însă, chiar dacă sinodurile ecumenice au hotărât, în stat, puterea politică nu s-a supus. În Alexandria au fost mari persecuții ale arienilor împotriva ortodocșilor. Simbolul sinodului I ecumenic a fost Sfântul Atanasie cel Mare, care, el, de fapt, a scris despre întruparea lui Dumnezeu cuvântul, celebrul tratat care era baza dogmatică a Sinodului I Ecumenic. Și, din învingătorul, și cel care a schimbat istoria și simbolul Sinodului I Ecumenic, Sfântul Atanasie, după cum a spus Sorin, a fost exilat, a fost clevetit, a fost judecat. Și o mare parte din viața lui și-a petrecut-o într-o fântână. Adică, vorbim de adevărate martirii. Adevărate persecuții. Și el, era patriarh fraților. Nu era fitecine.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare la Sinodul I Ecumenic. Credința în fața provocării arianismului
Sorin Damian: Din partea occidentală avem mărturii că au participat Marcu din Calabria, episcopul Marcu din Calabria, Sfântul Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului de la acea vreme. Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei, nu a putut participa la sinod din cauza vârstei înaintate. Și, bineinteles, al distanței foarte mari. Gândiți-vă, să mergi pe jos, sau chiar cu căruța de la Roma până în sudul Turciei. Așa că, a trimis doi diaconi care să-l reprezinte. Și, de asemenea, la Sinod a mai participat un foarte important ierarh și sfânt din lumea occidental, Sfântul Ierarh Osius, episcop de Cordoba, din Spania. Adunându-se toți Ia Niceea, Împăratul Constantin a pus la dispoziție sala unui mare palat, unde să se adune toți acești ierarhi și preoți, și cei care urmau să ia cuvântul. Întreaga adunare sinodală, concilia, a fost alcătuită din trei grupuri: grupul ortodocșilor, cel mai numeros, grupul arienilor, cel mai mic. Ne spun sursele istorice că Arie avea optsprezece episcopi care îl susțineau. Deci, din toată multitudinea participanților, el avea doar optsprezece episcopi, printre care și pe Eusebiu de Cezareea, care îl sprijinea în ascuns. Și a dat o greutate partidei acesteia aeriene, Eusebiu de Cezareea fiind un apropiat al Împăratului Constantin cel Mare.
Și a mai existat încă o grupare, numită a moderaților, care voiau să se încheie odată pentru totdeauna aceste lupte, să se revină la o viață normală, și căutau să-i facă și pe ortodocși să lase de la ei. Înțelegeți și în ziua de astăzi ce se întâmplă. Să lase de la ei și arienii, și să fie o împăcare general. De ce este de apreciat Împăratul Constantin cel Mare? Încă o dată repet. Nu era botezat. După ce s-au adunat toți acești părinți sinodali în sala palatului, atunci a intrat împăratul, și pentru prima dată ne menționează o sursă istorică: “Împăratul a intrat fără garda pretoriană.” Garda pretoriană, am înțelege noi în ziua de astăzi, acel grup de bodyguarzi pe care îl vedeți tot timpul în jurul unui președinte, sau al unui mare om de stat, care îl apără în permanență. Arătând Sfântul Constantin cel Mare respect pentru acea întreagă a adunare a acelor oameni sfinți. Vorbim de sfinții din partea ortodoxă, nu de arieni. A intrat palatul imperial fără această gardă, de unul singur. Era amenajat un tron de aur, în centru, pe care a șezut Împăratul Constantin cel Mare. În partea dreaptă a sa a stat Sfântului Ierarh Osius de Cordoba, care era cel mai apropiat prieten al său din partea lumii occidentale, din creștinătatea occidentală. Și, în partea stângă, acest Eusebiu de Cezareea care nu este sfânt. Am mai auzit pe la unii teologi că mai folosesc și termenul “Sfântul Eusebiu de Cezareea”. Nu a fost sfânt. Nu a fost și nu este sfânt, el fiind seminarian, care stătea în partea stângă. Un foarte bun prieten al Împăratului Constantin, din partea orientală.
Împăratul se ridică și susține o lungă alocuțiune în limba latină. Nu în limba greacă. Dar nu pentru că Împăratul Constantin nu știa sau nu înțelegea limba greacă, ci pentru că era mult mai stăpân pe limba latină, și pe termenii din limba latină. Aici, făcând iarăși o mică paranteză. De ce credeți dumneavoastră că toate marile erezii ale bisericii nu au apărut în Apus, ci au apărut în Orient? De ce? Pentru că limba latină, termenii limbii latine sunt mult mai specifici și mai concreți în ceea ce vrei să exprimi. Pe când, în termenii din limba greacă, dintr-un cuvânt poți să ai cinci,șase,șapte înțelesuri.
Părintele Teologos: E specific pentru limba greacă treaba asta. Adică, un cuvânt are foarte multe sensuri. Și mai ales cuvântul “cuvânt”, “logos” în limba greacă, are foarte multe sensuri.
Sorin Damian: De aceea, Împăratul Constantin susținea alocuțiunea în limba latină. Ceea ce ne dă de înțeles că toți cei din sală, toți sfinții părinți înțelegeau, știau și cunoșteau și limba latină. Aici, este un fel de palmă pentru cei care susțin pangrecismul. Că spun unii Domnule, în rai se vorbește limba greacă. Că dacă nu știi să vorbești limba greacă…
Părintele Teologos: Eu sunt sigur că în rai se vorbește în limba română.
Sorin Damian: Și Împăratul Constantin cel Mare, ce le spune părinților? “Vă rog frumos să discutați, să dezbateți, și să iasă la lumină credința cea adevărată.” Deci, iată, încă o data, un împărat păgân. Nu era botezat. Și nu a intervenit în lucrările sinodului. Ci, pur și simplu, chiar dintr-o credință reală și adevărată de a se rezolva aceste probleme. Și, a ieșit la iveală adevărata credință.
Părintele Teologos: Și, vezi, că Sfântul Constantin cel Mare devenea pe zi ce trece din ce în ce mai ortodox. Adică, el s-a sfințit înainte de a se boteza. Și, gândește-te ce luptă foarte mare a avut Sfântul Constantin pe transformarea către sfințenie. Pentru că, harul botezului nu l-a ajutat, pentru că nu era botezat.
Minuni, dispute și triumful ortodoxiei
Sorin Damian: Exact. Și cred că unic în istoria creștinătății. Apoi, exact ca la orice ședință, fiecare a avut dreptul să ia cuvântul. Au luat cuvântul arienii, și au expus credința lor. Optsprezece episcopi au semnat pentru credința lui Arie. Dar, toți ceilalți episcopi, au rupt hârtia cu semnături. Bineînțeles, pentru că vorbim de sfinți, dar și de oameni în același timp. Să nu uităm că sfinții au fost și ei oameni cu neputințe. Unii, mai liniștiți, alții mai colerici. Și aici, ridic cazul Sfântului Ierarh mare făcător de minuni, Nicolae al Mirelor Lichiei, care a participat la acest sfânt sinod I ecumenic, și care văzând că Arie este extrem de obraznic în fața întregii adunări, și că nimeni nu spune nimic, sfântul Nicolae se ridică de pe scaunul său de unde stătea, se duce la Arie și îi trage o palmă. Pentru vremea aceea, ca un om al bisericii să lovească un om al bisericii era ceva excepțional de nemaiîntâlnit, de nemaiauzit.
Și, bineînțeles că atunci și împăratul se enervează pune ca Sfântul Nicolae să fie arestat. Întreaga adunare rămâne oripilată de gestul Sfântului Nicolae. Dar, prin minune dumnezeiască, Dumnezeu se descoperă și spune că aceasta a fost voința Mea. Deci, iată, Dumnezeu prin Sfântul Nicolae, reprezentantul ortodoxiei, recunoaște că grupul din care făcea parte Sfântul Nicolae mărturisea credința cea adevărată. Bineînțeles, discuțiile au continuat, certurile au continuat. Intervine la un moment dat Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, mare făcător de minuni, și arată o minune. La acest sinod, totul se făcea în primul prin discuții. Adică, nu era o chestie, că: “Hai să vedem cine-i mai magician? Cine știe să facă minuni mai multe?” Dar, râvna sfinților era atât de mare pentru a arăta adevărul de credință, încât, Sfântul Spiridon nu înțelegeau arienii:” Cum să fie Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt? Cum să fie Fiul de o ființă cu Tatăl? Este imposibil.”
Părintele Teologos: Trei să fie unul.
Sorin Damian: Da. Este imposibil. Și, atunci, Sfântul Spiridon ia o cărămidă. Așa este și reprezentat în majoritatea icoanelor, cu o cărămidă în mână. Sfarmă cărămida în mână. Rămâne cu pământul. Sus, se ridică flacăra, și printre degete îi curg picăturile de apă. Deci, cărămida este făcută din pământ, apă și apoi arsă în foc. Și, iese un singur lucru, o cărămidă. Din trei lucruri.
Părintele Teologos: Și astfel, Sfântul Spiridon a arătat faptul că Dumnezeu este un singur Dumnezeu format din trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Este adevărat că nici o imagine pământească nu poate să exprime cu acrivie, cu exactitate, cum Sfânta Treime este un singur Dumnezeu în trei persoane. Dar, minunea aceasta a arătat foarte clar. Și e foarte grăitor lucrul ăsta. Chiar aș vrea să spun despre Sfântul Nicolae, care este un sfânt ortodox. Este iarăși grăitor că această poveste a lui, cu pălmuirea lui Arie a apărut întâi de toate într-un mediu catolic. Adică, a apărut în Apus. Noi avem viața Sfântului Nicolae foarte veche și foarte detaliată, din secolul VII-VIII. După cum și merită Sfântul. Hai să fim seriosi. Dar, prima dată când este menționată această pălmuire, este în secolul XIV, adică mult mai târziu în Veneția. Adică, în mediul catolic. Și, la început, este menționat că el a pălmuit un arian, după care, că a pălmuit pe Arie. În Veneția se tipăreau cărțile ortodoxe. Adică, Sfântul Nicodim Aghioritul și Viețile Sfinților, se tipăreau în Vest. Care arată, că încă de pe vremea respectivă ortodoxia, din punct de vedere duhovnicesc, luase fața. Că asta îmi vine expresie, ca să zic așa. Adică, se vedea că este superioară catolicilor. Dar, catolicii aveau întâietate din punct de vedere tehnologic. Și astfel a intrat în ortodoxie acest episod cu pălmuirea lui Arie. Ceea ce vreau să spun aici, este faptul că, inclusiv din vremea respectivă, catolicii știau că depărtându-se de ortodoxie se depărtează de lumină, și începeau să aibă respect și să aibă considerație la sfinții ortodocși și la tradiția ortodoxă. Și, vedeți că moaștele Sfântului Nicolae au ajuns la Bari. Ele de fapt au fost luate fără binecuvântare. Au fost furate de la Mira Lichiei la Bari. Și acest lucru arată iarăși considerația apusenilor față de un sfânt ortodox. Iartă-mă!
Sorin Damian: Nici o problemă. Ședințele continuă. În cele din urmă, partida ariană este biruită. Arie este excomunicat din ortodoxie, din biserică. Este alungat. Grupul ortodocsilor, grupul credinței ortodoxe iese biruitor. Dar, iată că sinodul nu s-a limitat numai la această problemă a discuției ideologiei credinței lui Arie, acestei erezii aeriene. Au apărut, având în vedere că o asemenea adunare nu se mai întrunise niciodata, s-a ridicat problema discutării unor situații din creștinătate. Una dintre cele mai importante a fost data calculării Paștelui. Știm că în vechime existau mai multe gândiri de a calcula Paștele. Unii făceau duminica Paștele, alții țineau încă Paștele creștinesc, o dată cu Paștele iudaic. Și diverse formule de calcul. Nu exista o unitate la nivelul întregii creștinătăți când să se sărbătorească Paștele. La acest prim sinod ecumenic se stabilește modul exact al datei calculării Paștelui.
Părintele Teologos: Chiar în Aglia dacă nu mă înșel, era o dată a Paștelui care era foarte diferită.
Sorin Damian: Da. Dar vorbim de secol V acum. Acolo este puțin mai târziu. Manuscrisele pe care le avem sunt de secol V. Ceea ce înseamnă, că încă din vechime, și acolo exista o cu totul altă dată de calculare a Paștelui. Deci, o problemă foarte serioasă la nivelul întregii creștinătăți. Și, se stabilește. Știm cu toții principiul. Prima duminică după prima lună plină după echinocțiul de primavară. Dacă se întâmplă ca această duminică să pice cu Paștele iudaic, sau în preajma Paștelui iudaic, atunci duminica următoare să se săvârșească, să aibă loc Paștele creștin. Iată că și acest lucru, până în ziua de astazi, a ridicat foarte multe probleme în anumite medii, și ortodoxe și romano-catolice. Vedeți, romano-catolicii și-au stabilit după secolul al XV-lea, o dată proprie de calcul al Paștelui. Și, de aceea, ei total s-au depărtat de noi. Din calcul astronomic s-a mai întâmplat să pice Paștele împreună. Dar, iată se încearcă acum anul acesta, în urma multor discutii, ca de la anul Paștele romano-catolic să se plieze pe Paștele ortodox.
Părintele Teologos: Catolicii să treacă de pe calendarul lor, care este mai corect din punct de vedere astronomic, pe calendarul pe stil vechi, care este incorect din punct de vedere astronomic. Este un calendar păgîn, făcut de Iulius Cezar. Și, deci nu există niciun motiv ca catolicii să facă această mișcare. Fără numai, validarea de tradiție ortodoxă.
Sorin Damian: Exact. Deci, iată această criză, această dramă, prin care trece momentul de față biserica romano-catolică, de pierdere a identității. Deci, efectiv, pierderea identității creștine. Vedem Papa când merge în diverse vizite în străinătate. Vin fel de fel de băștinași din acele locuri. Săvârșesc o serie de ritualuri păgâne în jurul lui. El aplaudă. Se bucură. Deci, este clar identitatea creștină, în primul rând. Nu mai vorbim de identitate dogmatică. Identitatea creștină a bisericii romano-catolice se diluează într-o mare, în această, dacă putem să-i spunem în ceea ce se încearcă în ziua de azi, în această mare panreligie.
Părintele Teologos: Așa este.
Sorin Damian: Toată lumea să fie la un loc. Și Allah tot Dumnezeul ăla e.
Conciliul II Vatican și criza identității romano-catolice
Părintele Teologos: Fraților, să ne înțelegem. Când spun că catolicii validează biserica ortodoxă, o validează din cauza degringoladei. Nu din cauză că ei au ajuns la luminarea lui Dumnezeu, și că sunt ortodocși. Deci, din cauza asta eu am spus la începutul cuvântului că nu trebuie să lăsăm de la noi, ci, din contră, în clipa în care vor veni catolicii de rând, italianul sau spaniolul, trebuie să vadă în noi adevărul de credință a lui Hristos. Trebuie să vadă în noi lumina lui Hristos. Noi nu trebuie să cedăm în fața unei congregații care este în cădere liberă, într-o totală degringoladă, haos.
Sorin Damian: Din păcate, dacă ne aducem bine aminte, acum vreo cincisprezece ani, în timpul Papei Benedict al XVI-lea. Să nu uităm că el a fost primul dintre toți papii, care a renunțat la titulatura de Patriarh al Occidentului.
Părintele Teologos: Serios?
Sorin Damian: Da. La vremea respectivă s-a căutat ruperea totală. Adică, ruperea oricărui punct de legătură cu bisericile răsăritene, cu biserica ortodoxă răsăriteană. Dar, în timpul acestui Papă Francisc s-a trecut în partea cealaltă. Adică, nu numai o apropiere de biserica ortodoxă pentru validare, dar, și acest pancreștinism. Nici nu știu cum să-i spun. Această panreligie care încearcă să se formeze.
Părintele Teologos: Eu sunt simplu. Spune-i ghiveci.
Sorin Damian: Acest ghiveci religios, unde, din nefericire, biserica romană-catolică are un cuvânt foarte important de spus. Și chiar se complace în acest ghiveci religios. Și, din păcate, noi putem spune, și aceasta este o realitate, biserica ortodoxă se află sub un asediu, din acest punct de vedere.
Părintele Teologos: Și, vezi că au făcut foarte multe. Vezi pe Papa Ioan Paul al II-lea care a renunțat la Filioque. După care, și-a revenit. E clar că există foarte multe convulsii înăuntrul lor. Noi trebuie să-i iubim dar, evident, nu putem să primim acest ghiveci plin de convulsii. Și, vreau să spun. Pentru că știu foarte mulți oameni, și mai ales doamne și din Anglia, și din Italia, și din Spania. Rămâneți ortodocși ca să fiți exemplu. Asta nu înseamnă că trebuie să-i urâm pe ei saracii, că sunt vai și amar. Adică, înțelegeți ce vreau să spun. Trebuie să fii model, nu pentru a câștiga voturi. Pentru că ortodoxia nu este vorba de număr de voturi. Să fim serioși. Ortodoxia fiind terapeutică, să câștigăm suflete, ca să vină și ei săracii la iubirea cea dulce a lui Hristos, la depășirea morții. Pentru asta zic. Să rămânem ortodocși. Noi nu trebuie să fim complexați de numărul protestanților, de numărul catolicilor. Adevărul este cu noi fraților. “Cu noi este Dumnezeu. Înțelegeți neamuri și vă plecați”.
Primul Sinod. Nașterea unei mărturisiri fără sabie
Sorin Damian: Deci, la Sinodul I Ecumenic, problema ariană fiind rezolvată din punct de vedere doctrinal. Dar, ea va măcina Imperiul Bizantin încă vreo câteva sute de ani, de acum înainte. Este o întreagă istorie. Nu intrăm acum. Nu este momentul.
Părintele Teologos: Pe scurt, protestanții sunt arieni să știți.
Sorin Damian: Da. Exact. Deci, ca să vedeți până în ziua de astăzi nu a pierit arianismul. Deci, fiind din punct de vedere dogmatic, arătându-se adevărul de credință. Apoi, stabilirea datei calculării Paștelui. Apoi, sunt emise douăzeci de canoane, douăzeci de norme de organizare ale vieții bisericești, ale întregii vieți bisericești. Apoi, se stabilește la acest sinod, conform tradiției istorice, formula “Slavă Tatălui și Fiului, și Sfântului Duh.” De ce? Pentru că arienii aveau propria lor formulă care spunea “Slavă Tatălui, prin Fiul întru Duhul Sfânt.”
Părintele Teologos: A, da? Nu știam.
Sorin Damian: Da. Slavă Tatălui prin Fiul, care nu este Dumnezeu. Deci este o creație a lui Dumnezeu. Prin Fiul întru Duhul Sfânt, care este întru amândoi.
Părintele Teologos: Și nici Duhul Sfânt nu era Dumnezeu.
Sorin Damian: Exact. Deci, se stabilește această formula “Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh”, până în ziua de astăzi. O știm cu totii. Apoi, se stabilește prima jumătate a Crezului, a simbolului de credință. Prima jumătate a simbolului de credință s-a stabilit la acest sinod I ecumenic. Dar nu a venit cineva: “Vedeți. E scris pe hârtie. Învățați-l toți pe de rost, ca pe o poezie.” Au fost foarte multe discutii. Eu încerc să scurtez puțin. Gândiți-vă că sesiunile sinodul I ecumenic s-a desfășurat pe o perioadă de trei luni de zile.
Părintele Teologos: Și eu care credeam că în cinci minute.
Sorin Damian: Nu. Trei luni de zile. Mai, iunie și iulie, anul 325. În fiecare zi sesiuni, discutii, certuri, pause. Deci, trebuie să înțelegem. Nu a fost ceva fantezist. Cum glumeam cu părintele, toată lumea plutea prin aer. Au fost probleme foarte serioase. Credința este Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu se întrupează. Se face om. Intră în lume pentru noi oamenii. Sfinții oameni. Oameni cu neputință, oameni cu diverse probleme. Iată, ceea ce era cel mai important pentru toți. Mărturisirea credinței celei adevărate.
Părintele Teologos: Iubirea de Hristos
Sorin Damian: Iubirea de Hristos. Deci, iată, încheindu-se acest Sinod. La final, Sfântul Împărat Constantin cel Mare organizează un mare praznic numit Vicenalia. De ce? Pentru că se împlineau douăzeci de ani de domnie ai Împăratului Constantin cel Mare. Și, după un vechi obicei roman, fiecare împărat, la fiecare zece ani de domnie organiza un mare festival pentru toată lumea, în tot imperiul. Împăratul dădea bani tuturor, și ajuta pe toată lumea în acele zile de praznic. Și, iată că împăratul îi invită la acest praznic și pe toți participanții de la sinodul I ecumenic. O observație. Cei care au semnat documentele, deși au fost de la câteva sute poate până la două mii. Dar, v-am spus. Numărul de două mii, mi se pare puțin exagerat. 318 Sfinți Părinți au semnat documentul de credință. Deci, asta trebuie înțelegem. Nu, că au participat la Sinod 318 Sfinți Părinți. Deci, de la semnăturile care au fost pe actul de mărturisire a adevărului de credință. 318 Sfinți Părinți de la Niceea. Îmi pare rău că nu s-a făcut niciodată până acum în ortodoxie o icoană. Nici nu cred că se poate face. Adică, de exemplu, un sfânt care nu avea picioare, un sfânt ierarh, așa să fie reprezentat în icoană. Un sfânt care a avut ochiul scos în timpul persecuțiilor, așa să fie reprezentat. Cel care nu mai avea mâini, așa să fie reprezentat. De ce? Ca să înțelegem ce a însemnat cu adevarat. Noi îi vedem pe sfinți în icoane frumoși pictați. Veșmintele curate. Totul bine. Bărbile albe, pieptănate. Nu a fost așa. Dar, iată, nici nu putem picta fiecare cum îl taie capul. Pentru că, vedem, chiar și în ortodoxie, sunt anumite imagini. Dumnezeule, nu știu cum de sunt validate cu Mântuitorul, cu Maica Domnului, și cu anumiți sfinți. Am văzut la un moment dat niște sfinți cuvioși pictați bucălați, hrăniți bine. Cred că ar fi fost frumos dacă ar fi existat undeva o icoană pictată, cum au fost ei cu adevarat. De ce? Ca să înțelegem ceea ce a însemnat mărturisirea. Deci, să ți se scoată un ochi pentru credință. Nu știu câți din ziua de astăzi am putea să suportăm așa ceva. Din gură spunem multe, dar când ne aflăm în fața faptului, nu știm ce atitudine vom avea atunci. Un ochi. Sau să ți se taie o mână sau un picior. Deci, iată, încheindu-se acest sinod I ecumenic, vedeți, a fost într-adevăr o bucurie majoră în întreaga creștinătate. Socotind, că s-a rezolvat această problemă spinoasă. Din nefericire, partda ariană nu s-a stins. Ci, ea din contră a evoluat. Din nefericire, partida ariană a reușit s-o tragă de partea lor pe sora Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Constantia. După acest sinod, ereticul Arie a fost exilat. Dar, la insistențele Constantiei, sora Sfântului Împărat Constantin cel Mare către fratele ei, undeva, către anul 336, nu numai că este chemat la Constantinopol. Deja fusese proclamată capitala imperială Constantinopol. A fost chemat la Constantinopol pentru a fi integrat în cler. Deci, el fusese și caterisit și excomunicat din biserică, pentru a fi reintegrat în cler. De către cine? De către Sfântul ierarh Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului. Bineînțeles, toți Sfinții Părinți erau împotriva acestui lucru. Nu se puteau opune concret și fizic voinței împăratului.
Pedeapsa lui Arie. O lecție a credinței
Părintele Teologos: Și iarăși, dacă nu mă înșel, Arie s-a lepădat formal, din gură, de erezia sa.
Sorin Damian: Dar pe urmă a revenit concret. Deci, era o lepădare politică, nu din credință. Și iată, s-a organizat o mare procesiune în Constantinopol pentru reprimirea în biserică a lui Arie. Împăratul forțează mâna Sfântului Alexandru al Constantinopolului, și în această mare procesiune, spun istoriile bisericești, că Arie împreună cu întreaga lui suită de preoți și de episcopi care îi susțineau gândirea eretică, mergând mândru, țanțoș pe aleea principală din Constantinopol către catedrală, la un moment dat, l-a apucat o durere de stomac. Apucându-l această durere de stomac, efectiv a fost atât de cruntă, încât nu a mai ajuns până la catedrală, ci a avut nevoie să meargă la toaletă în acel moment. Și, iată, existau deja. Fac o mică paranteză. Deci, vorbim de anul 336. Existau la acea vreme, să știți, toalete publice. Noțiunea de toaletă publică apare dacă nu mă înșel prin anii ‘60-70 ai primului secol de la împăratul roman Vespasian, care nemaiavând bani în visteria imperiului, a inventat toaletele publice, care se numeau vespasiene. Tu, dacă voiai să te duci la toaletă, trebuia să plătești un bănuț. Și, atunci, la un moment dat, exista o anecdotă, cum fiul lui, Titus, care îi va urma la tron lui Vespasian, îl întreabă: „Tată, oare chiar să luăm bani pentru nevoile fiziologice ale oamenilor?” Și, atunci, împăratul scoate o monedă din buzunar, și i-o dă, și o miroase. Și îi zice: “-Miroase a toaletă?”, “-Nu.” “Ei, banul nu are miros.” Deci, iată, în Constantinopol vorbim de aproape 300 de ani după Hristos. Existau toalete publice fraților. Deci, lumea nu era înapoiată așa cum credem. Noi, în ziua de azi, credem că cei de atunci erau niște primitivi toți. Nu. Nu erau primitivi.
Părintele Teologos: Și să spunem o mică paranteză. Drumurile romane sunt unele dintre cele mai bune drumuri pe plan Mondial, până astazi.
Sorin Damian: Chiar este o fotografie care circulă prin mijloacele de social media, cu o fotografie împărțită în două: drumurile romane utilizate până în ziua de azi, unde nu existau școli, și drumurile din ziua de azi unde s-au inventat inginerii, care sunt toate cu gropi. Bun. Deci, mergând Arie la această toaletă publică, istoriile bisericești ne spun, că efectiv a avut am spune noi în ziua de astăzi o crampă, sau ceva de genul, încât, efectiv i s-a despicat fundul, și toate intestinele i-au ieșit pe acolo. Așa spune istoria. Adică, nu există o formulă mai plăcută de a reda ceea ce s-a întâmplat. Văzând partida lui de afară că el nu mai iese din toaletă, s-au dus să vadă ceea ce s-a întâmplat, și, efectiv l-au găsit căzut, acolo în hazna. Și atunci, însuși Sfântul Împărat Constantin cel Mare s-a căit de ceea ce a vrut să facă. Adică, să forțeze mâna ortodoxului sfânt Alexandru arhiepiscopul Constantinopolului, de a-l reintegra în cler pe acest eretic Arie. Și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o, și s-a căit. Și, iată, partida ariană, toți, au fost uimiți de pedeapsa lui Dumnezeu. Gândirea, istoriografia neoprotestantă, ca să vedeți ce înseamnă. Cum spunem noi în ziua de astăzi o expresie:” Evenimentele le scriu cei care biruiesc. Într-un război, cel care a învins spune istoria războiului, nu saracul, cel care a fost înfrânt.” Istoriografia neoprotestantă, care încearcă să lovească în ortodoxie spune: “Nu a fost nici o minune dumnezeiască cu Arie. Nu s-a întâmplat nici o minune cum spun ortodocșii. El, săracul, cine știe ce o fi mancat, și s-a întâmplat. A alunecat pe acolo, prin toaleta publică.”
Părintele Teologos: Dar câte cazuri în istorie avem de genul ăsta? Unul.
Sorin Damian: Unul. Nu mai avem alt caz. Și există chiar manuscrise medieval extrem de expresive ale momentului cu Arie. Deci, și atunci, încă o data, pedeapsa lui Dumnezeu s-a vazut. Și, s-a văzut credința cea adevărată. Dar, din păcate, diavolul, bineînțeles el trebuie să lupte pe om până la sfarsit. Bineînțeles, partida aceasta ariană s-a tot dezvoltat. La un moment dat, chiar o mare parte din partea occidentală a imperiului a devenit ariană. Să nu uităm că însuși, Sfântul ierarh Ambrozie, Sfântul ierarh Dionisie episcopul Mediolanului, s-au luptat către sfârșitul secolului al IV-lea cu această erezie. Deci, luptele au fost mari. Din fericire pentru noi, ortodoxia a prevalat. Din nefericire pentru noi, foarte mulți dintre frații noștri de o credință au fost atrași. Fie că vorbim de ereziile din acea vreme, fie că vorbim de ereziile, și de cultele, și de doctrinele acestea neoprotestante, haotice.
Părintele Teologos: Protestanții, fiecare crede ce vrea. Dar, arianismul și semiarianismul, este o o trăsătură prevalentă.
Sorin Damian: Dar, dezinteresul. Culmea, în vremea aceea existau puțini intelectuali. Majoritatea oamenilor, bineânțeles, erau semianalfabeți. Pentru că, numai oamenii bogați își permiteau să se ducă la, ceea ce am numi noi, școli. La instituții de educație. Dar, în ziua de azi, unde toți avem cel puțin un telefon în buzunar, și acces gratuit la ce vrei, nimeni nu se mai documentează. Nimeni nu mai citește. Nimeni nu se mai informează. Deci, vedeți, noi am ajuns acum să căutăm ceea ce nu e neapărat un lucru foarte bun. Mă doare ceva, caut pe Google: “Du-te și cumpără-ți medicamentul cutare.” Îți cumperi medicamentul cutare, mori de inimă. Pentru că, tu, neștiind că ai o predispoziție la compușii acelui medicament care te va afecta, tu ai făcut ce ți-a spus Google. Google e medicul de bază.
Părintele Teologos: Da, exact. Google este zeul acestei lumi.
Biserica cea adevărată. Porțile iadului nu o vor birui pe dânsa
Sorin Damian: Și, în multe funcții, foarte multe alte probleme Deci, iată importanța majoră a sinodului I ecumenic este aceasta. Că a fost prima întâlnire a tuturor reprezentanților creștinătății. Stabilirea credinței celei adevărate. Stabilirea datei Paștelui până în ziua de astăzi. Și, pentru noi, cei din ziua de astăzi, și pentru toți, până la sfârșitul veacurilor, ca un model de mărturisire și de urmare a credinței noastre. Deci, iată, fără violență.
Părintele Teologos: Foarte important.
Sorin Damian: Este foarte important. Mărturisirea credinței nu se face cu violență și cu sabia în mână. Sfântul Apostol Pavel pe unde a fost persecutat, a fugit. N-a luat un par în mână, și a început să se bată cu soldații.
Părintele Teologos: Apropo de cruciați.
Sorin Damian: Chiar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Fugiți din cetate în cetate ca să mărturisiți.” Că se întâmplă la un moment dat să fiți prinși, și mărturisiți, și sunteți uciși, sunteți mucenici ai lui Hristos. Creștinismul adevărat nu apelează la violență. Gândiți-vă ce s-a întâmplat în Sfântul Munte Athos în vremea uniatismului din secolul al XIII-lea. Avem mărturia celor treisprezece sau nouăsprezece monahi de la Zografu, care au fost arși în turnul mânăstirii pentru că n-au vrut să accepte
Părintele Teologos: Douăzeci și unu
Sorin Damian: Douăzeci și unu de monahi de la Mănăstirea Zografu, și mulți alți călugări, care, efectiv au fost trecuți prin sabie pentru că nu a vrut să se unească cu Roma. Dar, acești călugări nu au ieșit cu bâtele în mână. Ci, pur și simplu, s-au închis în mănăstirea lor, în cetatea lor, și și-au așteptat sfârșitul. Dar, nu au cedat. Nu și-au trădat credința. Nu și-au trădat mărturisirea. Pentru că, altfel, de ce ai veni în Muntele Athos? Cei care ați fost, vedeți acum cum este. Deși este o zonă puțin semi-sălbatică, gândiți-vă, dar acum trei, patru, cinci sute de ani. Deci, de ce te-ai duce să-ți dedici viața, să-ți jertfești viața lui Dumnezeu sau Maicii Sale, ca tu, la momentul adevărului să spui: „Da, fraților. Eu mă unesc cu voi. Ok. Să mergem mai departe.” Când tu toată viața ți-ai jertfit-o pentru credința ta.
Părintele Teologos: Și, este foarte important aici. Ca să se evităm puțin pericolul nepomenitorilor. Nu tu decizi care este credința corectă.
Sorin Damian: Bineînțeles. De aceea avem sinoade ecumenice. De aceea avem întâlniri ortodoxe. Pentru a discuta o serie de probleme.
Părintele Teologos: Și până astăzi. Vezi, întrebi pe oamenii duhovnicești din biserică ce spun. Și trebuie să fim în biserică. Nu, că mă trezesc eu cu fața la perete, și declar pe cutare și pe cutare eretic, dacă nu declară nimeni altcineva.
Sorin Damian: Din nefericire, în ziua de astăzi, de multe ori, pe lângă acest pericol exterior care este asupra noastră. Și, să-i spunem un pericol interior, al multora dintre ai noștri. Într-adevăr, dintr-o râvnă justificată până la un punct, de păstrare a purității credinței. Dar, arătați-mi mie un sfânt părinte care a făcut ce fac unii dintre ortodocșii noștri din ziua de astăzi. Revolte, răzmerițe. Ne luptăm cu ierarhul nostru, cu ierarhii noștri. Nu mai există ortodoxie. Doar noi suntem ortodocși.
Părintele Teologos: Mai ales, că ei spun că: “Da. Că știți, și Sfântul Maxim a făcut. Sau Sfântul Grigore Palama.” Stai puțin. Că Sfântul Maxim, Sfântul Grigore Palama, au umplut filocaliile. Deci, ei au fost înainte validați de biserică. Au fost susținuți de biserică. Și pentru Sfântul Grigore, și pentru Sfântul Maxim au fost făcute sinoade ecumenice pentru amândoi. Cu tot respectul. Cine ești tu de zici că Sfântul Grigore Palama? Măi omule. Stai puțin. Că nu e chiar așa.
Sorin Damian: Din nefericire, aceștia au foarte mulți, hai să nu le spun adepți, că e urât cuvântul. Foarte mulți urmăritori.
Părintele Teologos: Dar se sting. Și se ceartă între ei. Nu, nu sunt.
Sorin Damian: Exact aici se vede. Și am avut discuția asta cu mai multe persoane. Domnule, îți dai seama când ceva nu este de la Dumnezeu, și nu este din biserică. Pentru că, la un moment dat, încep să se rupă ei între ei. Exact cum s-a întâmplat și cu mișcările stiliste, și cu acești episcopi paraortodocși și mărturisitori. Care, și-au făcut ei biserici proprii.
Părintele Teologos: Paralele.
Sorin Damian: Exact. Biserici paralele. Dar, se vede că la un moment dat, încep ei să se certe între ei. Se despart. Formează alte mici bisericuțe haotice.
Părintele Teologos: Nu au iubire, și întotdeauna îi ceartă pe ceilalți. Adică, sunt agresivi.
Sorin Damian: Deci, acolo se vede clar că este doar o mască protejarea ortodoxă. Pentru că se vede în practică ceea ce fac dumnealor. Din nefericire pentru noi și pentru întreaga ortodoxie. Dar, exact așa cum ați spus și dumneavoastră la început, și acela este adevărul, și chiar ar trebui să fie poate și un motto al discuției noastră, biserica cea adevărată, cum spune Mântuitorul Hristos, porțile iadului nu o vor birui pe dânsa. Deci, este luptată din afară, este luptată din interior. Dar, iată că Dumnezeu, Maica Domnului, și Sfinții nu ne lasă.
Părintele Teologos: Amin. Mulțumim tare mult Sorin. Și acum, să mă ierte Bunul Dumnezeu, dar o să fac un “cliffhanger”, cum se numeste în cinematografie. Sorin a spus la un moment dat, că la sinodul I ecumenic s-a stabilit o mare parte din Crez. Partea care lipsește. La Sinodul I Ecumenic s-a spus: “Și întru Duhul Sfânt.“ Punct. Partea despre Duhul Sfânt, s-au stabilit la Sinodul II Ecumenic. Deci, oameni buni, va urma.
Sorin Damian: Vă mulțumesc.
Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, milueiște-ne pe noi. Amin.
Sorin Damian: Amin.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
2 Comment
Slava Domnului pentru aceasta serie, Doamne ajuta sa faceti cat mai multe episoade ale acestei serii !!!
lipsiti de incredere