Săptămâna mare – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Pimen în care acesta ne vorbește despre evenimente din Săptămâna Mare, dându-ne și câteva sfaturi duhovnicești pe marginea acestora.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Bineînțeles, la loc cu verdeață, păsările cântă, se bucură, uitați, un măr în spate. Îmi place mult când înfloresc merii, au floarea cu o nuanță de roz spre roșu, cu alb, o frumusețe. Am zis să aleg un măr, sunt mai mulți înfloriți pe-aici, dar am zis să fie în spatele meu un măr înflorit, dacă tot mi-e drag mărul.

Auziți și păsărele, își fac treaba cum se spune, Îl slăvesc pe Dumnezeu. Cu timp și fără timp, dar ele întotdeauna își fac timp, au momentele lor în care orice s-ar întâmpla ele Îl slăvesc pe Dumnezeu și se bucură. Cântă, ăsta-i darul care li s-a dat lor și ne bucură, ne cântă și ne încântă și pe noi cu ceea ce le-a dat Dumnezeu.

Patimile Mântuitorului, drumul Golgotei, răstignirea și Învierea

Cât de minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu! Exact cum zice acolo: ”Cât de minunate sunt lucrurile tale, Doamne, toate într-o înțelepciune le-ai făcut!”. Vedeți ce frumos? Dumnezeu le-a făcut toate într-o înțelepciune, ca să ne bucurăm noi de El și să-L slăvim pe Dumnezeu. Dar noi ce facem? Uităm să ne mai bucurăm, uităm să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ne legăm atât de mult de materia asta, de grijile astea, permanent ni se pare că suntem cei nedreptățiți, că noi suntem cei mai buni, ceilalți sunt toți răi, aruncăm cu noroi în toți, îi judecăm pe toți, ne batem cu pumnul în piept că vrem dreptate, dar suntem primii care încălcăm dreptatea.

Fără Dumnezeu orice om e slab

Dragilor, suntem foarte slabi toți, ca oameni. Adică, trecem prin momente în care mai lăsăm Crucea jos, cădem sub povara ei. Cu toții și noi, călugării, indiferent ce ranguri bisericești avem, suntem oameni care în momentul de ispită putem să depășim sau putem să fim mai slabi, putem să alunecăm, putem să greșim. Toți suntem oameni.

Eu spun prin prisma mea, știu cât de slab sunt la anumite momente, cât de greu le depășesc sau dacă cineva mi se pare că mă nedreptățește, îmi zice ceva care nu-mi convine, observ starea mea interioară cum se manifestă și-mi dau seama că-s slab: poate mă tulbur, poate mă întristez. Deci, toți suntem slabi, fără Dumnezeu suntem nimic! Ați înțeles, dragilor? De asta, mai ales la vreme de ispită, avem foarte mult nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Săptămâna trecută am vorbit despre ce s-a întâmplat în Săptămâna Patimilor până joi, când Mântuitorul a fost vândut de Iuda după Cina cea de Taină. Nu mai rețin acum dacă am povestit în amănunt și ce s-a întâmplat joi seara după Cina cea de Taină, când s-a dus Mântuitorul în Grădina Ghetsimani să se roage cu Apostolii. Acolo era locul Lui de retragere, de liniște, unde se ducea permanent. Era locul Lui preferat când era în zona Ierusalimului. Cei care ați fost la Ierusalim știți că încă mai este un măslin de pe timpul Mântuitorului. Chiar se păstrează locul acela și puțin mai la vale este mormântul Maicii Domnului.

Pilat nu a găsit nicio vină 

Vedem că Mântuitorul a fost vândut, prins și putem spune că începe drumul Golgotei. În seara aia a fost dus de la Ana la Caiafa că nu-i găseau nicio vină. Gândiți-vă, era Om și Dumnezeu. Se făcuse și El Om pentru noi, dar era și Dumnezeu și în El nu exista păcat, nu exista nicio vină, nimic nu găseau. Au încercat pe toate căile, cu martori mincinoși să-l defăimeze, dar nu găseau nimic. N-aveau cum să găsească oricât ar fi încercat. Dar nu au renunțat din ură și invidie. L-au dus la Pilat. Au insistat: ”Trebuie numaidecât să-L răstignești!”, dar Pilat a spus:

– Dar nu găsesc nicio vină în El!

– Nu contează! Trebuie neapărat să-L răstignești!

Vă dați seama ce ură? Voiau să-L vadă mort, să se asigure că a muri cel care e mai bun ca ei, pe care nu-L mai suportau. Omul care e invidios, îl roade, îl mănâncă pe interior și nu se lasă până nu-l vede mort pe celălalt. Abia atunci se simte el liber, de ce? Pentru că celălalt este mai bun decât el și îl pune în umbră.

Vă dați seama unde duce răutatea? Pentru că unul n-are capacitatea să se ridice la nivelul celuilalt, caută să-l distrugă pe acela. Asta se întâmplă peste tot în lume: dacă apare un om bun, toți îi dau în cap pentru că bunătatea lui iese ca uleiul la suprafață și se vede, dar ei rămân în umbră cu toate răutățile făcute. Omul bun arată că se poate face și bine, nu numai ceea ce fac ei spunând ”numai atât putem”, nu! Se poate și mai mult și atunci se vede răutatea lor. Vedem de multe ori și în politică și peste tot lucrul ăsta.

Pilat se spală pe mâini, iar evreii au preferat un tâlhar

Apoi l-au dus la Pilat, l-au trimis la Irod, iar înapoi la Pilat și până la urmă Pilat a zis că nu îi găsește nici o vină. Chiar și soția lui a venit și i-a zis: ”Nimic să nu-i faci dreptului acestuia, că mult am pătimit în vis pentru El!”. Deci, a îngăduit Dumnezeu să-i aducă un vis soției lui prin care să-i arate cine era Mântuitorul. Ea a văzut că-i fără de greșeală și a venit și a insistat, iar Pilat nu accepta să-L răstignească și le-a spus la evrei: ”Uite, este o lege la voi aici să vă eliberez un deținut”, iar evreii au răspuns: ”Nu, îl vrem pe Barabas!”, un tâlhar ucigaș care omorâse oameni. Evreii au preferat în locul lui Dumnezeu, ca un ucigaș să fie în libertate, numai să-L dea la moarte. Ați văzut, dragilor?

Dar Pilat atunci când l-a eliberat pe Barabas, a mai încercat o dată:

– Măi, dar cu El ce fac?

– Păi, răstignește-L!

– Să-L răstignesc pe împăratul vostru?

Adică, nu vedeți că e din neamul vostru, vă face atâta bine, pe El să-L răstignesc?

Ce au zis ei atunci? Lepădarea de Dumnezeu: ”N-avem împărat, decât pe Cezarul și cine îl numește pe altcineva împărat înseamnă că e împotriva Cezarului!”. Adică-l amenințau pe Pilat: ”Cum adică, spui că El e împărat, înseamnă că ești împotriva Cezarului! Te aranjăm și pe tine, dacă nu zici ca noi!”.

Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!

Lui Pilat i-a fost frică și atunci s-a spălat pe mâini în fața lor, era o lege la timpul ăla: ”Nevinovat sunt eu de sângele omului acesta!”, dar evreii au strigat: ”Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!”. Deci, și-au luat un blestem până la sfârșitul lumii pe tot neamul lor. De asta vedem că de multe ori tot i-o împrăștiat Dumnezeu prin toată lumea asta, n-au reușit niciodată să fie toți adunați. Chiar și după mai mulți ani de când s-au înființat ca țară vedem că sunt probleme încontinuu pentru că e blestemul care atârnă pe capul lor pentru că L-au răstignit pe Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor?

Drumul Golgotei

Apoi începe drumul Golgotei. După ce au dat hotărârea, și-au bătut joc de El soldații, și au bătut joc oamenii care aruncau în El cu pietre. Poate chiar unii din cei care strigau ”Osana” atunci când a intrat în cetate în Duminica Floriilor, acum aruncau cu pietre și strigau ”Răstignește-L!”. Vedem cât e de slabă firea omenească!

Apoi I-au pus o cruce grea în spate, au căutat cel mai greu lemn, scos din scăldătoarea Vitezda, lemn ud care se trăgea din toiegele cu care a venit Sfânta Treime la Avraam, e o istorie lungă și I-au pus în spate Crucea grea poate de o sută de kilograme, s-o ducă pe Golgota.

Prin Cruce Mântuitorul a simțit și toată greutatea păcatelor lumii 

Mântuitorul era Dumnezeu, dar era și om și pătimea cu firea omenească. Amintiți-vă ca El era nemâncat de vreo două, trei zile, doar joi la Cina cea de Taină gustase un pic de pâine cu vin. Apoi a fost și bătut, înfometat, batjocorit și avea pusă toată greutatea asta pe El. Și nu era doar greutatea lemnului, El simțea toată greutatea păcatelor lumii, pe care le lua asupra Lui. Se zice că atât de bătut și biciuit a fost de cei care îl duceau încât nu rămăsese loc nici cât să pui degetul pe trupul Lui unde să nu fie rană și să nu fie plin de sânge. Aveau romanii în timpurile vechi bice cu cârlige la capăt, care atunci când loveau intra cârligul în trup și când trăgeau, rupeau. Vă dați seama ce chinuri? Așa a pornit Mântuitorul.

Cei care ați fost la Ierusalim, ați văzut Drumul Crucii cu toate stațiile alea pe unde a căzut pe jos și s-a ridicat iar. Maica Domnului a leșinat pe cale, când a văzut durerea Fiului Ei, suferința Lui și Ea nu putea, nu era lăsată să-L ajute cu nimic. Ea și cu Sfântul Ioan L-au urmat permanent până și la răstignire și nu L-au părăsit niciodată, Apostolul Dragostei și Maica Domului, Mama Lui.

Veronica, simbol al puterii de jertfă

După aceea a fost un moment când Hristos chiar nu a mai putut și ne-a arătat Dumnezeu puterea firii femeiești, puterea de jertfă. La un moment dat, Veronica, o tânără care a văzut suferința Lui și credea în El, poate că asistase de multe ori și la minunile pe care le-a făcut, am putea spune că s-a strecurat, s-a aruncat printre soldații care-L băteau, și-a scos năframa și i-a dat-o Mântuitorului să se șteargă pe fața plină de sânge și de transpirație de la toată osteneala asta.

Deci, ea nu a ținut cont de de nimic, poate chiar a luat și bice pe trupul ei de femeie, de la soldații care loveau în dreapta și-n stânga dacă se apropia cineva de El. Și Mântuitorul a privit-o cu drag văzând credința ei, a luat-o și-a pus-o pe față, iar chipul Lui s-a imprimat pe năframă după care i-a dăruit-o înapoi. Vedeți, de asta s-a scris și la Evanghelie tot ce a făcut femeia asta și despre râvna ei, cum n-a ținut cont de nimic. De asta a rămas să se pomenească permanent de Veronica.

Simon Cirineanul, simbol al ajutorării aproapelui. Crucea, cea mai dură moarte

După aia îl avem pe Simon Cirineanul, un trecător care s-a băgat și el sub crucea Mântuitorului să-L ajute pentru că omenește nu mai putea, avea nevoie de un ajutor omenesc. Nu că nu putea Dumnezeu, dar prin asta a vrut să ne arate că întotdeauna la timpul greu, când cineva cade sub cruce, e nevoie de ajutorul fratelui, al celui de aproape ca să-l ajute să-și ducă crucea, și că trebuie să ne ajutam unii pe alții.

Așa a ajuns pe Golgota răstignit între doi tâlhari. Da, dragilor, între doi tâlhari! Asta ca să se arate și să rămână în istorie ca un tâlhar și El între alți doi tălhari. Răstignire era cea mai cruntă pedeapsă, pe lângă durerile care le provoca, era cea mai defăimătoare pedeapsă. Doar criminalii erau răstigniți și încercau cu cea mai dură moarte ca să-L defăimeze, să arunce cu tot ce puteau asupra Lui și L-au răstignit pe Cruce.

Smerenia și pocăința l-au salvat pe tâlharul răstignit

Avem aici un lucru minunat. Se zice că unul dintre tâlhari Îl ocăra: ”Spui că ești Dumnezeu, dacă e adevărat, arată-Ți puterea, coboară-Te de pe cruce!”. Dar îi zicea defăimător, cu ironie lucrul ăsta, ”Coboară-Te de pe Cruce și eliberează-ne și pe noi și arată că ești Dumnezeu, că ești tare!”. Deci, tâlharul era înaintea morții, dar tot se purta cu mândrie. Celălalt tâlhar ce făcea? Se căia pentru faptele lui și i-a răspuns” Omule, nu ți-e frică să vorbești așa lui Dumnezeu? Noi pătimim pentru păcatele noastre, am tâlhărit, am omorât, ne merităm  pedeapsa, dar El nu a făcut nimic rău! Nu ți-e frică să-i vorbești așa, să-l jignești?”. Apoi s-a întors cu smerenie spre Mântuitorul și a spus: ”Pomenește-mă, Doamne, într-un împărăția Ta!”.

Adică el a crezut că-i Dumnezeu, că se duce în împărăția Lui și s-a gândit: ”Măcar amintește-Ți de mine în Împărăția Ta!”. Nici nu a avut curajul să spună: ”Ia-mă și pe mine în Împărăție, că nu merit, eu sunt tâlhar, dar măcar amintește-Ți de mine că sunt și eu!”. Mântuitorul, văzând smerenia și pocăința lui i-a spus: ”Astăzi vei fi cu Mine în Rai!”. Deci tâlharul a fost primul care a intrat în Rai, imediat după plecarea din viața asta, Mântuitorul l-a primit direct în Rai, ”Astăzi, nu mâine, vei fi cu Mine în Rai!”.

Ce lucru minunat! Cât poate smerenia și pocăința, dragilor. Vedeți? Un tâlhar care a făcut tot ce era posibil, în câteva clipe ”a furat Raiul”. Cum zicea cineva ”Măi, toată viața a furat și la urmă a furat și Raiul, dar a știut cum”. Ai înțeles, dragilor?

Fără Dumnezeu omul duce foarte greu suferința 

Mântuitorul ce a mai făcut pe cruce? A avut momente când a zis: ”Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” ca să arate firea omenească și cât de greu duce suferința dacă-i fără Dumnezeu în anumite momente. După aceea a spus ”Mi-e sete!”, iar la Sfânta Scriptură spune ca i-au dat soldații oțet și fiere.

Femeie, iată fiul Tău! Fiule, iată Mama ta!

Un alt lucru, a văzut-o pe Mama Lui plângând, leșinând de multe ori lângă Cruce și pe ucenicul pe care îl iubea, pe Sfântul Ioan Evanghelistul, care era cel mai curat, cel mai tânăr dintre ucenici, cel mai pur putem spune, cel care avea o dragoste înflăcărată față de Dumnezeu și atunci a spus: ”Femeie, iată fiul Tău! Fiule, iată Mama ta!”. Ați văzut? Nu a lăsat-o pe Maica Domnului. Degeaba îl defăimează unii. În clipa plecării, în ultima clipă nu a lăsat-o singură. A încredințat-o pe Mama Lui celui mai devotat ucenic, Ucenicul Dragostei. 

Iar Sfântului Ioan, pentru că știa că îl iubea mult pe Mântuitorul, i-a spus: ”Uite, ți-o dau pe Mama Mea, să ai grijă de Ea!”. Adică, ”în numele Meu și al dragostei pe care o ai față de mine, ai grijă de Mama mea!”. Se spune că din clipă aceea Sfântul Ioan a luat-o pe Maica Domnului la casa lui, a luat-o ca și mama lui. El era foarte tânăr, 20 și ceva de ani, Maica Domnului avea aproape de 50 de ani. De asta avem urmele Maicii Domnului și la Efes, unde a fost dus Sfântul Ioan Evanghelistul, că a fost și el prigonit și peste tot și Maica Domnului a fost tot timpul cu el. Și în Athos au ajuns împreună, adică Sfântul Ioan a avut grijă de Maica Domnului, care a devenit Mama lui și Mama noastră, a tuturor!

Moartea Mântuitorului și semnele acesteia

Da, dragilor! Se mai zice că Mântuitorul strigând cu glas tare, și-a dat duhul. Gândiți-vă că s-a întunecat totul, s-a făcut ca noaptea și mulți s-au speriat când au văzut lucrul ăsta. Chiar și sutașul a spus: ”Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu este acesta!”. Catapeteasma templului s-a crăpat în două. Mai marii templului erau înăuntru atunci, abia așteptau să se termine treaba și le-a arătat Dumnezeu semn, a crăpat catapeteasma de sus până jos pentru că l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu.

S-au deschis mormintele și mulți din cei plecați din viața asta de ani de zile au ieșit, s-au plimbat prin cetate și s-au arătat cunoscuților și rudelor. Să-ți vezi tu străbunicul mergând prin cetate sau rudele, vă dați seama ce spaimă a fost la ei. Ce o fost în după-amiaza aceea când s-au întâmplat toate astea, când de fapt era ziuă. După toată istoria asta ce groază a intrat în ei! Cum era conștiința lor când știau ce au făcut… S-a arătat că s-a întristat și văzduhul și toate stihiile s-au ridicat împotriva omenirii pentru că l-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu.

După aceea, Iosif cel din Arimateea, avea mormânt nou pregătit pentru El. Era cunoscut că făcea parte dintre cei cu stare bună și s-a dus la Pilat și i-a cerut Trupul. Pilat a întrebat:

– Dar a murit?

– Da!

Străpuns cu sulița în coastă, a curs sânge și apă

Pe atunci zdrobeau fluierele picioarelor pentru că dacă mai trăiau, de durere dădeau un semn că-s în viață. La Mântuitor au văzut că nu mai trăia și doar L-au străpuns cu sulița în coastă și a curs sânge și apă. 

Cu plângere mare Maica Domnului, Sfântul Ioan, Iosif din Arimateea, mironosițele, toți l-au luat pe Mântuitorul și l-au îngropat. Bineînțeles, mulți dintre Apostoli erau fugiți, ascunși de frică. Adică, așa a vrut să arate cât e de slabă firea omenească, cum au fugit și s-au împrăștiat Apostolii. Doar Apostolul Ioan al dragostei, permanent a fost cu Maica Domnului și cu femeile mironosițe, care din dragoste jertfelnică nu au ținut cont de nimic. Au mers pe drumul Crucii, L-au urmat, au fost la îmbălsămare, la toate astea I-au fost alături, după care l-au pus în mormânt.

Duceți-vă și sigilați mormântul!

Vă dați seama că atunci când au văzut tot ce se întâmplă pe ăștia i-a apucat frica. Se gândeau măi, dar El ce-o zis? C-o să învieze a 3-a zi, ce ne facem dacă înviază? Hai să încercăm să oprim lucrul ăsta, poate va învia, dar nu va putea ieși din mormânt. S-au dus la Pilat și au spus:

– Uite, înșelătorul ăsta a spus că peste 3 zile o să învieze. Ce facem? Ar trebui să sigilăm mormântul!

– Aveți oștire! V-am dat oștire! Duceți-vă și sigilați mormântul!

Au luat oștire, s-au dus ei toți și cu sigiliul împărătesc și cu cel al templului și au sigilat toată piatra de la mormânt ca să se asigure că nu mai poate ieși de acolo. Dar cu asta tocmai spre defăimarea lor s-a ajuns pentru că atunci la înviere s-a arătat că n-avea cum să fie furat.

Salvarea din iad a celor care au vrut

Gândiți-vă, noaptea a trecut și Mântuitorul s-a dus în iad de unde se spune că i-a scos pe cei care-L așteptau. Mulți zic că i-a scos pe toți, dar nu pe toți. Sfântul Ioan Botezătorul s-a dus în iad înaintea Mântuitorului și le-a predicat și acolo, el fiind înainte mergătorul Mântuitorului și în iad. Atunci le-a spus: ”O venit Hristos, Mesia pe pământ! În curând vine și ne scoate!”. Cei care au crezut în propovăduirea lui Ioan și-l așteptau pe Mesia, aceia toți au fost scoși de acolo, iar cei care n-au vrut, acolo au rămas. Erau atâția, vă dați seama, de la începutul lumii, câți păgâni, nu i-o interesat asta.

Învierea. Mironosițele, primii martori ai Învierii

Și după aceea vine Învierea. Păzeau soldații, stăteau acolo, ucenicii erau ascunși, mironosițele plângeau și dintr-o dată lumină de sus ca un fulger, ca o săgeată! A venit un înger care a dat la o parte piatra de la ușa mormântului, s-a deschis mormântul și o înviat Mântuitorul! Vă dați seama când a venit fulgerul ăla și a tunat și a fulgerat acolo, de frica a ceea ce au văzut și a luminii, soldații se zice că au căzut la pământ ca morți, inconștienți.

Asta a fost cumva spre zorii zilei. Au venit mironosițele și au găsit îngerul, Mântuitorul înviat, soldații leșinați pe acolo. Mironosițele veneau cu miresme, cu din astea, dar gândiți-vă la dragostea lor. Ele se întrebau cine le va da piatra de la mormânt deoparte, nu se întrebau dacă o să le lase soldații, nici nu le păsa de asta, nu le era frică. Când au ajuns au văzut deschis totul, lumină, s-au speriat și au zis: ”Dar ce s-a întâmplat?”. Deci, aveau credința că o să învie, dar totuși n-aveau puterea să înțeleagă și li s-a arătat un înger. Se spune că ele întrebau:

– Unde e Dumnezeu?

– A înviat, nu este aici! Pe Hristos îl căutați? A înviat, nu este aici!

Duceți-vă și spuneți Apostolilor că mă vor vedea în Galileea!

După aia s-au dus a doua oară și L-au văzut. Într-un loc la Evanghelie se zice că au fost doi îngeri. Apoi s-au dus din nou, s-au dus la Apostoli, le-au spus, s-au dus din nou și L-au văzut pe însuși Mântuitorul și pe Maica Domnului cu Maria Magdalena. Pe Mântuitorul! Vă dați seama câtă bucurie? La început nici nu știau că e Mântuitorul, erau ținuți ochii lor. S-au gândit că e grădinarul și au întrebat: ”Doamne, dacă l-ai luat unde l-ai pus?”. Și când zis ”Marie!”, atunci s-au trezit ele și au căzut la picioarele Lui. Atunci le-a zis: ”Duceți-vă și spuneți Apostolilor că mă vor vedea în Galileea!”. Adică, le-a dat și un loc anume unde să se adune toți de pe unde erau speriați și închiși, că ”O să mă întâlnesc cu ei!”. Câtă bucurie! Au venit în fugă.

Bineînțeles, se zice că și Apostolul Petru a fugit la mormânt. El se lepădase în seara în care a fost cu Mântuitorul în Grădina Ghetsimani și era într-o stare…, frica aia că se lepădase de Hristos de frica oamenilor. Era în pocăință acum, plângea și a fugit și la mormânt: ”Chiar o înviat?” și nici nu a intrat, doar a văzut ce era acolo. A fugit înapoi, nu știa ce să creadă.

Toma necredinciosul

Și vedem că după aceea s-au dus în Galileea și li s-a arătat Mântuitorul. Sfântul Apostol Toma nu era de față și li s-a arătat celorlalți. Ce bucurie era pe ei, le-a vorbit. După o zi o venit Toma și i-au spus:

– L-am văzut pe Domnul!

– Cum l-ați văzut? Cum adică? Dar eu nu-s Apostol? De ce toți ceilalți l-au văzut și eu nu? Nu cred!

Adică, era și o luptă înăuntru lui, se întreba: ”Dar eu de ce am fost nedreptățit să nu-L văd? Atunci nu cred! Până nu pun eu degetul în coasta Lui, până nu văd rănile, găurile din palme, eu nu cred!”. Se zice că imediat, la scurt timp, când erau adunați toți Apostolii, inclusiv Toma, li s-a arătat Mântuitorul și i-a spus direct:

– Toma, vino încoace! De ce nu crezi? Uite, pune mâna ta, degetul tău!

– Domnul meu și Dumnezeu al meu!

Domnul meu și Dumnezeu-ul meu!

Atunci vă dați seama câtă bucurie a primit că l-a văzut și el, că a putut să-L îmbrățișeze! ”Domnul meu și Dumnezeu-ul meu!”. Vă dați seama câtă bucurie pe ucenici după tot haosul ăsta de aproape o săptămână, după toată nebunia asta, după toate prin care au trecut, după toate stările, flămânzi, nemâncați, speriați, prigoniți, deodată să-L vadă pe Mântuitor înviat în slavă așa, în bucurie? Li s-a arătat de multe ori și pe cale, vedem și la Luca și la Cleopa o grămadă de momente din astea minunate. Câtă bucurie pe ei! Vă dați seama, dragilor? Bucuria Învierii! De asta spunem să ne bucurăm de Înviere, că a fost bucurie la toată făptura. A pătimit, l-au răstignit, dar dacă n-ar fi Înviat, în zadar ar fi credința.

Dar Mântuitorul o înviat arătând că-i Dumnezeu. Și a deschis porțile Raiului, ni le-a deschis nouă, le avem deschise. Doar să facem ce trebuie și atunci avem porțile deschise, dragilor!

Maica Domnului e cea mai puternică mijlocitoare a noastră

Da, dragilor! Vedeți ce Dumnezeu minunat avem? Iar Maica Domnului a fost permanent alăturea de El. Vedem că la un moment dat se spune că la judecată, Maica Domnului va fi de-a dreapta Mântuitorului și Sfântul Ioan Botezătorul de-a stânga, iar la picioarele Lui așa cumva, cei doisprezece Apostoli pe doisprezece scaune și vor judeca lumea. Ați înțeles, dragilor? Maica Domnului de-a dreapta Lui, adică e cea mai puternică mijlocitoare a noastră. În orice situație să strigăm la Ea pentru că ea poate mijloci pentru noi să ni se împlinească orice ne este de folos. Ați înțeles, dragilor?

Dumnezeu ne ajută numai cu cele ce ne sunt de folos

Da! Vedem cât de minunat e Dumnezeu în tot ce a făcut! Cât de repede aleargă să ne ajute, numai să avem noi credință. Nu trebuie neapărat să ne împlinească ce vrem noi. Dacă noi vedem cu o ușă ni s-a închis, să nu dăm cu barosul în ea că trebuie să trecem, nu! Să ne uităm roată să vedem ce ușă ni s-a deschis. Poate într-o afacere, poate la serviciu, poate într-o situație oarecare. Să nu insistăm acolo cu barosul poate până cădem și murim, acolo ne încheiem viața bătând la o ușă închisă. Poate nu ne de folos acolo. 

De asta întotdeauna să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să vedem ce ușă ne deschide. Să nu fim îndărătnici, mândri, ”Nu, că așa vreau eu!”. Ați înțeles, dragilor? Să avem mare grijă ce facem cu viața noastră. Dumnezeu e bun, e milostiv, dar e și drept, dragilor.

Chiar dacă filmarea apare în Săptămâna Patimilor după care sper să fiu bine și să pot să vă fac una și pentru Săptămâna Luminată, vă spun de pe acum așa cu toată inima, Hristos a înviat, dragilor!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu și Maica Domnului, să ne țină în brațele Lor!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!