Sf. Ioan Teologul – p. Pimen Vlad

Ascultați pe părintele Pimen Vlad care ne povestește viața Sf. Ioan Teologul și ne oferă câteva sfaturi de viață cu această ocazie, de duminica slăbănogului și despre răsplata faptelor noastre.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Hristos a înviat! Uitați, aici am salvie înflorită! Cei care nu știți cum arată salvia, vedeți aici. Am pus și noi aici o tufă de salvie în urmă cu vreo 10 ani și avem asigurată salvia pentru ceai. Crește oriunde și e foarte sănătoasă, mai ales pentru ficat. Ceaiul de salvie e aromat, puțin amărui, dar foarte sănătos și de asta încercăm să avem și noi pe lângă casă. Undeva în partea cealaltă a vârfului de munte se mai găsește salvie din belșug, dar noi o avem asigurată aici.

Dincoace e casa pe care o construiesc. Vedeți? Deja am zidit-o. Încet, încet, înaintăm cu ea, un pic de arhondaric și casa cu biserica. Am zis să mai schimb locul un pic, nu m-am mai dus în livadă, am zis să încerc și mai aproape de casă că până acuma tot fugeam în livadă. Acolo sunt înflorite toate, e frumos și-n livadă, dar am zis să mai schimb un pic.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – Apostolul Dragostei

Da, dragilor!. Despre ce să mai vorbim? Vedem că acum pe 8 mai, astăzi, se prăznuiește Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cel care mai e numit și ”Apostolul Dragostei”, cel mai tânăr dintre Apostoli. El era fiul lui Zevedei  și al Salomeei și fratele lui Iacob. Este numit Apostolul Dragostei pentru că avea cea mai curată și mai puternică dragoste față de Mântuitor și Mântuitorul, ca Dumnezeu, cunoștea lucrul ăsta și de aceea îl avea aproape tot timpul. Dragostea aceasta jertfelnică l-a făcut pe Ioan să-L urmeze pe Hristos și la Cruce și peste tot.

Chiar la Cruce vedem că ceilalți Apostoli erau împrăștiați. Fugiseră, dar el a mers continuu în urma Mântuitorului și acolo, privind Mântuitorul de pe Cruce, a văzut-o pe mama Lui și pe ucenicul care-L iubea: pe Sfântul Ioan Evanghelistul și a spus: ”Femeie, iată fiul tău!”, iar Sfântului Ioan i-a spus: ”Fiule, iată mama Ta!”. I-a încredințat pe unul celuilalt. Pe Maica Domnului, pentru că-i vedea durerea, deși știa că El o să moară, o să fie îngropat și o să învieze, a încredințat-o Sfântului Ioan ca să aibă pe cineva cum se zice, ca și fiu văzut în fiecare zi. Se spune că din clipa aceea Sfântul Ioan a luat-o pe Maica Domnului la casa lui ca pe mama lui și până la Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan i-a fost alături ca și fiu și a avut grijă de Ea ca și mamă.

Singurul dintre Apostoli care nu a avut o moarte mucenicească

Mai târziu el a propovăduit și la Efes și a luat-o pe Maica Domnului cu el. La Efes, în Turcia, avem casa Maicii Domnului, unde a locuit Maica Domnului, cu izvoarele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Tot acolo avem mormântul Sfântului Ioan. Cât a trăit Maica Domnului a avut-o alături. După plecarea Maicii Domnului, el fiind mult mai tânăr, și-a continuat propovăduirea până la 100 de ani. Este singurul dintre Apostoli care nu a avut moarte mucenicească, adică a îngăduit Dumnezeu ca viața lui să fie cea mai lungă și a primit și cele mai înalte descoperiri, Apocalipsa pe care o avem la sfârșitul Sfintei Scripturi.

Adică, a pătruns tainele cele mai înalte: ce o să fie până la Sfârșitul Lumii. Mai apoi a fost exilat în Patmos după ce a început prigoana împotriva creștinilor. În Patmos este locul numit “Peștera Apocalipsei” unde i s-a descoperit totul și ucenicul lui, Prohor, care nota tot ce îi spunea Sfântul Ioan, ce vedea el că o să urmeze. Vedeți? Apostolul dragostei!

Plecarea lui din lumea asta este învăluită în mister

Și la urmă se spune că având o sută de ani, la plecarea lui care a rămas ca un mister, era la Efes și a luat șapte din ucenici cu el și s-o pus să sape groapa, s-o întins și-o spus să-l acopere cu pământ. Deci, nu murise, era viu și l-au acoperit ucenicii plângând, dar făcând ascultare. Apoi ucenicii i-or așezat pe față o pânză și au pus pământ și pe fața lui că așa o cerut el, după care au plecat plângând.

Apoi, când s-au întors și au săpat nu i-or mai găsit trupul acolo. De asta se spune că o fost luat cu tot cu trup la Cer. De asta se spune că vor veni Enoh și Ilie și în unele locuri se spune că și Sfântul Ioan pentru că nu s-o mai găsit trupul lui, a fost luat la Cer. Și de asta o rămas așa ca o umbrire, dacă o gustat moartea sau n-o gustat moartea.

Sfântul Ioan!… Cei care ați fost în Patmos ați văzut și Peștera Apocalipsei, este mănăstirea acolo. După aia, în Efes, care ați ajuns, nu mai este biserica unde a fost mormântul lui, dar se păstrează locul pentru că mult timp pe mormântul lui, se zice că în ziua asta de 8 mai apare ca o cenușă pe mormântul lui, ca un praf, pe care-l strâng oamenii de acolo. Da, Sfântului Ioan! Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan!

Scăldătoarea Vitezda

Duminica ce urmează este o Evanghelie care e scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Ați înțeles? Scăldătoarea Vitezda, care se spune că era undeva la Poarta Oilor. Era o scăldătoare cu cinci pridvoare și acolo așteptau mulți bolnavi, orbi, șchiopi, cu tot felul de boli, așteptau vindecarea. Ce se întâmpla acolo? Zice că odată pe an cobora un înger și tulbura apa. Și cel care intra primul după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și erau mulți acolo, de ani și ani, pentru că la timpul acela nu se făceau minuni ca acum. Erau foarte puține minuni. De asta acela era un loc de care se știa că odată pe an se face o minune.

Era în Legea Veche când oamenii se depărtase cu totul de Dumnezeu, erau foarte rare minunile. Au mai fost prorocii care mai făceau minuni, în rest erau foarte rare minunile. Și pentru ei acolo… vă dați seama? Era o minune pentru ei. Știau doar că vine un înger. În istoria mai lungă se spune că acolo, în scăldătoarea Vitezda, ar fi fost aruncat chiar lemnul acela de care am mai povestit eu, nu intru în amănunte. Când au fost la Avraam cei trei îngeri, Sfânta Treime și i-o lăsat toiegele lor și așa mai departe… de acolo când au pus toiagul și o crescut un copac foarte mare. Se spune că din copacul acela a vrut Solomon să folosească lemnul la templu, dar când să-l puie sus, se strâmba lemnul, iar când îl cobora își revenea la loc.

Și spunea că-i lemn blestemat și să-l arunce. Și l-au aruncat în scăldătoarea Vitezda. O dată pe an îngerul cobora nu pentru altceva, ci pentru a tămâia lemnul acela care era lăsat din toiagul de la Sfânta Treime. Și când or căutat evreii să-l răstignească pe Mântuitorul, or căutat o Cruce să fie cât mai grea, din lemnul cel mai greu, ca să-L chinuiască cât mai mult până pe Golgota. Și atunci și-au amintit de lemnul ăla aruncat în scăldătoare, care vă dați seama, de atâta timp era acolo și nu putrezise, dar era foarte greu fiind îmbibat de apă. Au scos acel lemn și au făcut Crucea Mântuitorului ca aceasta să fie cât mai grea. Da, dragilor!

Mântuitorul a completat legea veche cu dragostea, cu bunătatea și cu iertarea

Și de asta se spune că lemnul ăla era acolo și se vindecau când cobora îngerul. Și a urcat Mântuitorul la Ierusalim cum urca de obicei, de multe ori, mai ales la sărbătoarea Paștelui. Se închina la Templu, adică respecta legile care erau la timpul acela. Numai că El o venit cu completări pentru că legea veche era incompletă. Asta nu au suportau mai marii legii de atunci. El o venit cu desăvârșirea legii, o venit cu dragostea, o venit cu bunătatea o venit cu iertarea. Ei nu acceptau așa ceva, la ei era: “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi” și nu puteau înțelege: “Cum spune ăsta? Ce iertare? Ce dragoste? Nu există așa ceva!”.

Slăbănogul care a așteptat vindecarea 38 de ani

Și se spune că era acolo un slăbănog de 38 de ani. Vă închipuiți… 38 de ani? Slăbănog! Asta ce înseamnă? Nu putea merge, nu putea să se miște, avea nevoie de altcineva. 38 de ani!… Cine mai avea grija lui după atâția ani? Deci, săracul, cât o răbdat el acolo, cum se ruga de unul, de altul să-l ajute. Gândiți-vă, el aștepta mișcarea apei de 38 de ani! Ce înseamnă asta? Erau atâția bolnavi care puteau să miște, altul poate n-auzea, altul poate nu vedea, dar puteau să se miște. Și când se mișca apa, mai avea cineva grija lui să-l ia pe el să-l arunce? Se aruncau ei, încercau ei să se vindece. Atunci el totuși nădăjduia pentru că altă șanse nu exista de nicăieri. Și era nădejdea aceea că o să o se facă ceva și cu el, cândva.

Și vine Mântuitorul, care știa totul, de câți ani e acolo, cum era acolo, si îi zice:

– Voiești să te faci sănătos?

– Doamne, dar nu am om care să mă arunce și pe mine în scăldătoare, că eu nu pot, uite! Când vine timpul acela n-are cine mă arunca.

I-ați patul tău și umblă!

Și Mântuitorul ce-o făcut? Nu a mai stat să-i mai ceară socoteală pentru nimic, ci i-a zis: “I-ați patul tău și umblă!” și s-o ridicat sănătos. Vă dați seama? Ăla de 38 de ani care aștepta să vină un oarecare străin să zicem, pentru ei. Bolnavii de acolo nu umblau, ei permanent așteptau mișcarea apei. Ceilalți oameni care se mișcau știau minunile făcute de Mântuitorul peste tot, dar pentru ei asta era nădejdea lor. Și să vină și să-ți spună: ”Ia-ți patul tău și umblă!” și deodată să ți se întărească tot trupul, să te ridici sănătos și numai să te ridici sănătos, dar să-ți iei și patul, adică să ai și vigoare, putere. Se zice că era în zi de sâmbătă și știți acum de câte ori Mântuitorul a vindecat sâmbăta, i-au sărit toți în cap la timpul acela. Nu conta ce bine a făcut. Sâmbăta! Legea! Tradiția!…

Exact cum se spune acolo că legea omoară, iar duhul dă viață. Adică, atunci când mergem numai după lege, fără duh, fără viață… pentru că asta spune legea, nu mai există dragoste nu mai este…

Acum totul se robotizează

Chiar mă gândeam că se robotizează totul acum, la asta se ajunge. Adică, să ai până și în cadrul medical și peste tot, roboți. Totul, o grămadă de lucrări, să se efectueze de roboți. Dar robotul nu are sentimente. Ăla cum îi programat aia face. Dacă i se comandă să taie, taie! Că te doare, că nu te doare, el nu simte, la el nu contează, nu este sentimentul ăla ca atunci când un medic te ia de mână, te încurajează, îți vorbește, îți explică ce o să facă, cum se zice îți dă putere și simți că participă cu tine la durerea ta. Nu! Deci, o să ajungem încet, încet ca toată tehnologia asta să fie după legile fixate. Nu, dacă ăsta-i pentru organe, gata, l-a tăiat și i le-a scos, că-i robot. Nu mai zice băi, stai să vedem, poate omul mai are o șansă să scape.

Legea veche era dusă la extrem

Da, deci și ei mergeau după lege. Când am fost pe acolo îmi mai povesteau unii că nici becul nu și-l aprind sâmbăta! Adică, toate astea duse la extremă, chiar calcă toate legile lui Dumnezeu pentru niște legi omenești! Da! Și așa se ridicau și ei și urlau când Mântuitorul vindeca pe cineva, pe femeia gârbovă sau pe cutare. Când au avut atâtea cazuri, ”Cum, de ce sâmbăta?”. Deci, omul ăsta 38 de ani o stat acolo și o nădăjduit și el și în loc să se bucure, toți, ”Băi, uite că a venit unul care are putere, poate să facă lucrul ăsta! Hai să-i aducem pe toți bolnavii să se facă bine!”, ei nu! Atât au văzut ei, c-o fost sâmbătă! Vă dați seama cât era mintea lor de blocată? Adică, atât de mult țineau la legile astea!…

Strecurați țânțarul și mărarul și înghițiți cămila!

Ei veneau cândva la Mântuitorul și-L întrebau: ”De ce Ucenicii tăi încalcă legea bătrânilor și nu se spală pe mâini înainte de a mânca?”. Adică, se uitau la toate mărunțișurile astea, exact cum le-au zis Mântuitorul: ”Strecurați țânțarul și mărarul și toate și înghițiți cămila!”, adică vă încurcați în prostiile alea mărunte, dar faceți niște nelegiuiri de te sperii! Ei, asta s-o întâmplat acum și aici. Cum, că încalci sâmbăta, că nu știu ce!… Dar ce se întâmplă? Fiind acolo în cadru restrâns, nu erau cei care să-L vadă pe Mântuitorul făcând  minunea, dar l-au văzut ieșind pe cel bolnav, pe care mulți îl știau de 38 de ani. Deci, o generație întreagă care trăise îl văzuse bolnav și l-o văzut sănătos cărându-și patul, că iese afară sâmbăta când ei stăteau la soare cum se zice, că n-avem voie să facem nimic. Și ăsta umbla cu patul:

– Dar ce umbli cu patul?

– Păi, eu sunt ăla bolnav!

– Cum? Tu ești cel bolnav de 38 de ani? Dar cine te-a făcut bine?

– Păi, nu știu! Un străin!

– Cine-i străinul ăla? Că-i sâmbătă, n-ai voie să-ți iei patul! Nu înțelegi? Dacă se poate, du-te și stai iar bolnav acolo pentru că-i sâmbătă! Așteaptă să se facă duminică sau luni ca să te vindeci!

Și slăbănogul l-a vândut pe Mântuitorul

Ăsta a rămas așa… Dar nu știu eu! Cel care m-a făcut sănătos o spus ”Ia patul tău și umblă!”, nu-s eu vinovat, El e vinovat!. Deci, cumva nu lua apărarea Celui care l-a vindecat, nu! Și el îi dădea cu ”Păi, nu eu am greșit, El a greșit că m-a vindecat sâmbăta!”. Se zice că după aceea Mântuitorul l-a întâlnit și așa zâmbind cu drag îi zice: ”Iată, te-ai făcut sănătos! Dar ai grijă de acum să nu mai păcătuiești ca să nu ți se întâmple ție ceva și mai rău!”. Ați văzut? Aici ne arată că până să se îmbolnăvească omul ăsta, deci nu s-a născut așa, până să se îmbolnăvească a avut o viață mai depravată, Dumnezeu știe ce, dar o viață care n-a fost plăcută lui Dumnezeu.

Asta înseamnă că dacă 38 de ani a stat așa, omul ăsta avea peste 50 de ani. Adică, în timpul tinereții a luat-o razna, cine știe ce făcuse și cumva Dumnezeu ca să-l oprească i-o îngăduit boala asta. Și acum Mântuitorul îl avertizează: ”Ai grijă, să nu mai păcătuiești ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău!” pentru că-l vedea înăuntrul lui că nu avea starea aia deplină a mulțumirii. Și de unde vedem lucrul ăsta? După aia se duce el la mai marii cetății și le spune:

– Știți cine m-a vindecat?

– Cine?

– Iisus!

Firea omenească e slabă

Cu alte cuvinte El e vinovat nu eu, după ce-o aflat cine este. Deci, putea nici să nu spună, să-I mulțumească lui Dumnezeu și să zică: ”Bă, văd că la ăstora nu le convine că m-a vindecat sâmbăta. Lasă, că-i mai bine să nu știe ca să nu-i facă rău!”, nu! S-a dus repede și le-a spus: ”Iisus e vinovat! El m-a vindecat sâmbăta!”. Adică, eu am scăpat, lăsați-mă în pace! De asta Mântuitorul îl avertizează: ”Să nu ți se întâmple ceva mai rău! Ai grijă, prin ceea ce faci nu căuta vinovați în alții! Uită-te la tine! Tu ai greșit, tu ai păcătuit, până la un timp ai fost pus așa ca să te căiești și acum ți s-a dat sănătatea. Dar ai grijă!”.

Ai grijă, că uite, te paște cum se zice din nou pentru că tu deja ai gândul rău, deja cumva te interesa cine este vindecătorul ca să dai vina pe el. Deci, asta ne arată firea noastră omenească! Am întâlnit oameni care spuneau: ”Părinte, i-am făcut bine ani de zile și o dată n-am putut că am avut și eu problemele mele și mă urăște și acum că de ce n-am ajutat atunci persoana aceea, dar a uitat tot ajutorul dinainte!”. Așa suntem noi oamenii, foarte slabi! Adică cumva ni se pare că celălalt e dator totdeauna să ne ajute.

Nu vă duceți la extreme!

Asta se întâmplă chiar și între părinți și copii. Uneori părinții se duc la extreme: ”Păi, ce că eu te-am făcut, că așa, cutare… și acum ce, ai uitat de mine?”. Adică copilul își face familia lui, are și el necazurile lui, greutățile lui, are copii de crescut, dar părinții vor să fie prezenți permanent în viața lor. Ca și cum: ”Ce, adică îmi ești dator că te-am crescut!”. Nu, dragilor! Uitați-vă la toate păsările: întâi depun ouăle, clocesc, cresc puișorii până îi învață să zboare și după aia îi lasă să plece, nu le mai cer nimic, ”veniți, cutare”… Da, aici este datoria de care spune Sfânta Scriptură: ”Cinstește pe tatăl tău și pe maica ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ”, deci este o datorie. Dar să nu ducem la extremă ca părinți, să ajungă copiii noștri să-și distrugă familia!

Că am întâlnit o grămadă de cazuri de tineri care se plângeau unul sau altul: ”Uite, toată ziua e la părinții lui sau la părinții ei! Nu mai are timp de familie că na, părinții sunt pe primul loc” și ajungeau să se despartă. Și atunci unde-i folosul dacă ajungi să-ți distrugi familia? Pentru că cei doi la căsătorie devin una! Ați înțeles? Deci ei sunt pe primul loc! S-au căsătorit doi, s-a format o casă, o cetate, vin copiii, deci ei îs pe primul loc. După aia pe locul doi îs părinții în funcție de cât se poate, ca nu afecteze și să distrugă familia. Ați înțeles? Pentru că ți-ai format familia ta! Deci, toate trebuie aplicate într-un cadru din ăsta am putea spune, de discernământ, cât nu fac rău. Pentru că este zicala: ”Cu ce mână dăm, cu aia primim!”.

Uneori părinții cer prea mult de la copii

Că uneori părinții cer la extreme de la copii: ”Vai, că trebuie să-mi faci așa, așa!…”, dar ei dacă s-ar uita în urmă uneori, ar vedea că ei n-au făcut față de părinții lor, la rândul lor. Chiar era o istorioară, erau două variante, dar să spunem așa una dintre ele: unul s-a căsătorit, iar după un timp i-a murit soția. S-a căsătorit a doua oară, dar acum avea o soție mai posesivă. Și na, mai trăiau unul dintre părinții lui, tatăl lui parcă și nu se înțelegea deloc cu nora. Și nora până la urmă i-a spus soțului:

– Măi, eu plec dacă toată ziua se mai bagă tatăl tău în familia noastră!

– Dar ce să fac?

– Du-l unde vrei, în alt sat, numai nu pe capul nostru!

Și presat de ea ar fi făcut lucrul ăsta. L-a pus în căruță, ”Hai, tată!”, ăsta bătrân, n-a zis nimic, s-a urcat și l-a dus. Au ieșit din sat, a trecut de alt sat până undeva la o pădure unde i-a zis: ”Hai, tată, coboară!”. Ăla o înțeles și zice: ”Știi ce? Te rog un lucru: du-mă până pe dealul celălalt”. Ăsta l-o dus până acolo lângă un copac bătrân și îi zice:

– Lasă-mă lângă copacul ăsta!

– Dar de ce vrei să te las lângă copacul ăsta?

– Păi, și eu când eram mai tânăr pe tata tot aici l-am adus și l-am lăsat!

Ați înțeles? Bătrânul se aștepta că i se va întoarce lucrul ăsta. De asta spun, cu ce mână dăm, cu aceea primim. Adică, orice faptă a noastră nu rămâne fără răsplată. Dacă e faptă bună o să se întoarcă binele la noi cândva, dar dacă e o faptă rea și aceea se întoarce cândva la noi.

Altă istorioară – pilda copilului

Îmi amintesc de o istorioară de când eram copil la școală, dintr-o carte veche. Era o familie tânără, s-au căsătorit, aveau un copilaș de vreo patru ani. Și na, rămăsese tatăl singur și l-au adus și pe el în casă. Doar că el era mai în vârstă, aproape de 80 de ani și avea Parkinson și îi tremurau mâinile. Și na, când l-au pus la masă curat, frumos, tremurându-i mâinile supa se cam împrăștia pe toată masa. Soția i-a zis la soț: ”Măi, ce facem? Nu merge, că tot timpul o să ne murdărească masa!” și atunci s-au gândit: ”Lasă, că nu-i nimic! O să fie bine, tot aici în casă îi fac o măsuță aparte aici într-un colț, mai micuță pentru el, chiar de murdărește punem ceva o mușama și o să fie mai ușor, ca să nu stea aici la masă unde na, avem față de masă”.

Și a făcut o măsuță și l-a pus pe tată acolo la colț, i-a pus castronul lui, i-au zis: ”Tu mănâncă aici!” și s-au așezat la masă. Ei, copilașul ăla de patru ani, na, era bunicul lui, că tremura, cum era, dar era bunicul lui și tot nu prea-i ardea de mâncat. Tot se uita că bunicul e pus la colț. În fine, s-a încheiat masa până la urmă și amu copilașul s-a dus afară unde tatăl lui avea ca o magazie cu lemne de tot felul că mai făcea lucruri de tâmplărie și o început să meșterească acolo. Se duce taică-su acolo să vadă:

– Dar ce faci, măi?

– Tată, încerc și eu să-ți fac o măsuță și un scăunel ca atunci când o să fii bătrân să te pot pune și eu pe tine la colț!

Când a auzit ăsta cam ce-l așteaptă în viitor de la copilul lui, imediat s-a trezit, s-a dus la nevastă și i-a zis: ”Măi, nevastă, uite care-i treaba! Ce o fi, cum o fi, ștergem, punem ceva pe masă, dar…” și l-a adus pe taică-su înapoi la masă.

Cum ne purtăm cu părinții, așa o să se poarte și copiii noștri cu noi

Adică, avem toate exemplele astea și de la părinți la copii și de la copii la părinți. Cum lucrăm așa o să lucreze cu noi. Deci, ca și copii cum ne purtăm cu părinții noștri, așa o să se poarte la rândul lor și copiii noștri cu noi. Ați înțeles, dragilor? De asta de multe ori sunt părinți care-s sunt nemulțumiți când copiii lor se poartă oarecum nedrept cu ei, dar trebuie să se gândească întotdeauna cum s-au purtat și ei la rândul lor cu părinții lor. Toate se întorc, dragilor! Să avem mare grijă cum lucrăm în viața asta, ce facem în viața asta!

În cazul fericit toate ni se întorc și le suferim pe pământ, cel nefericit e când ne ducem la Dumnezeu fără suferim deloc aici și toate ne-au mers toate bine chiar de am făcut rău și să le tragem în veșnicie, veșnic pe toate! Ați înțeles, dragilor? Să fim atenți cum lucrăm în viață.

De asta era vorba și în popor, ”Cu ce mână dai cu aceea primești!”. Și mai era una: ”Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!”. Dacă știi că ție nu-ți place să-ți facă alții așa ceva, nu fă nici tu altora pentru că în viață ți se întoarce și ție. Poate când ești neputincios, când nu mai poți și atunci o să îți dai seama cât îi de greu, dar e prea târziu. Trebuie să tragi, să suferi. Ați înțeles, dragilor?

Dragostea e cea mai mare virtute

De asta o rămas virtutea cea mai sus pusă și care e cea mai mare și anume dragostea. Cum se spune: ”Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, iar mai mare decât toate este dragostea,” pentru că Dumnezeu dragoste este. Ați înțeles, dragilor? Și dragostea nu caută ale sale, nu cere, doar oferă. Oferă, oferă și când îngăduie Dumnezeu și primești, dar întâi trebuie să oferi. Să oferi și de multe ori să fii dezamăgit, să nu fie răsplătit, dar tu să continui să oferi. Și la timpul potrivit rânduiește Dumnezeu să și primești. Dar să fie dragoste dezinteresată, că aia care are interes, ”Știi, ofer, dar trebuie să mi se dea” sau cutare, aia nu e dragoste.

Uneori sub numele dragostei se ascunde doar egoismul

Chiar îmi spuneau copilă tânără de pe la liceu că era prietenă cu un băiat și na, i-o spus: ”Mă, eu vreau totuși ca viața mea să fie așa, să nu ne apucăm de prostii”, iar ăla care era mai șmecher, mai mare decât ea: ”Păi, cum adică? Dacă mă iubești nu te culci cu mine? Păi, înseamnă că nu mă iubești!” și atât a bătut-o la cap până s-a culcat cu ea. Și după aia, omul și-a împlinit pofta și sănătate, s-o dus la altele să-și continue același rol. Deci, avea doar interesul și punea în față dragostea: ”Cum? Doar eu te iubesc! Tu nu mă iubești? Păi, dă-mi dovada iubirii! Fă ce vreau eu, fă-mi toate poftele pentru că te iubesc!”. Păi, aia nu-i dragoste, aia e egoism și interes! Ați înțeles?

La cei tineri mă refer acum, când unul din ei spune: ”Păi, dacă mă iubești trebuie să-mi faci cutare, cutare!”, înseamnă că nu te iubește. Dacă băiatul îi cere la fată: ”Trebuie să-mi faci cutare pentru că te iubesc!”, nu-i iubire, e egoism și interes! Să vă fie clar, cel care te iubește sau cea care te iubește, te respectă în primul rând și după aia te iubește. Deci, există respect și ține cont de deciziile tale, de hotărârile tale pentru că te iubește, niciodată nu vrea să te supere, niciodată nu trece peste lucrurile astea care știu cât te mâhnesc pentru că face din dragoste lucrul ăsta. De asta dragilor, să aveți mare grijă în viața asta cum lucrați și cum faceți! Sau băieți care profită de fete! O să vi se întoarcă, știți cum?

Toate ni se întorc

Chiar cunosc un caz, pe unul care tot le-o schimbat: ”ba că aia nu-mi place, aia nu-i frumoasă, aia nu știu ce nu are” până când la un moment una o rămas însărcinată. Și cine era aceea? Cea mai urâtă și cu probleme și drogată și de toate! Și a rămas însărcinată și i-a făcut un copil. Și acum era disperat, a venit la mine:

Părinte, ce să fac?

– Ce să faci? Ai grijă de ea, ai grijă de copil!

– Dar nu mi place!

– Nu contează! Ai avut atâtea care au plâns în urma ta că nu-ți plăcea ție nu știu ce. Ai profitat de ele, ți-a dat Dumnezeu acum una de care să nu-ți placă, dar să fii nevoit să ai grijă de ea! Ți-a făcut un copil!

El pe copil îl iubea și trebuia să aibă grijă și de mamă, nu? Toate se întorc, dragilor! Să avem grijă cum lucrăm! Nu după aia să ne uităm în sus că de ce mi s-a întâmplat așa sau așa, nu! Toate au consecințe! Orice lacrimă adusă cuiva cândva o să se întoarcă la noi și o s-o vărsăm și noi. Da, dragilor? Să avem mare grijă cum lucrăm în viața asta, să nu facem rău că suferim noi, copiii noștri la rând pentru nedreptățile pe care le-am făcut noi. De asta căutați să faceți bine! Sau măcar dacă nu poți face bine, măcar nu face rău! Lasă-l în plata Domnului, dar nu faceți rău că răul se întoarce la voi, dragilor. Ați înțeles?

Bucurați-vă ca mironosițele!

Hai, că închei aici! Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții ca să fim mai buni, mai îngăduitori unii cu alții și cu mai multă dragoste! Doamne ajută!

Și să nu uitați să vă bucurați în fiecare zi, dar frumos, nu cu chefuri de alea până la nu știu ce oră, nu! Să vă bucurați așa cum a spus Mântuitorul mironosițelor: ”Bucurați-vă! Bucurați-vă! Bucurați-vă!”. De orice lucru mărunt, de o floare, de un răsărit de soare, să-I mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a mai dat o zi, că ne mai bucură cu un răsărit, cu un apus, cu stelele de pe cer, cu toate astea! Să-I mulțumim permanent și Dumnezeu o să aibă grijă să mai prindem și altul și altul și altă zi și așa mai departe! Da, dragilor?

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!