Sinodul 5 Ecumenic: interzicerea speculației filozofice – Sorin Damian, p. Teologos

Ascultați o discuție foarte antrenantă între Sorin Damian, cercetător în științe medievale, și p. Teologos în jurul Sinodului 5 Ecumenic și a substratului ideologic și politic al acestuia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere 

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Sorin Damian, pe care eu îl iubesc foarte mult. Este cercetător în științe medievale la Universitatea din Nottingham. Nu o să-l prezint foarte mult, îl cunoașteți deja. Primul lucru: ne cerem iertare dacă o să greșim, pentru că astăzi o să vorbim despre o problemă foarte spinoasă și complexă. Și pentru că avem foarte mult de vorbit – foarte mult, sper să nu. Da, este foarte dificil, pentru că e o poveste foarte… hai să zic așa, palpitantă, dar și complexă. Din cauza asta, fără prea multă introducere, îi dau direct cuvântul: Sorin, ai cuvântul! – Sinodul 5 Ecumenic.

Sorin Damian: Sărut mâna, părinte!

Părintele Teologos: Doamne ajută!

Sorin Damian: Ca de obicei, vă mulțumesc foarte mult pentru primire la această chilie a dumneavoastră!

Sinodul al V-lea Ecumenic – fără canoane, dar cu implicații majore

Da, trecem la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol, anul 553. Cum spuneam, cred că este unul dintre cele mai puțin cunoscute sinoade ecumenice din istoria Bisericii Ortodoxe universale. Sinodul acesta a avut loc între lunile mai-iunie ale anului 553 și s-a desfășurat în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. În anul 537 s-a terminat construcția ei de către binecredinciosul împărat Iustinian I cel Mare. Deci, iată o catedrală imensă, impunătoare – cred că cea mai mare la acea vreme din întreaga creștinătate…

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Damian: …Și din Răsărit, și din Apusul Imperiului, la care au participat 166 de Sfinți Părinți. Atenție! Este pentru prima dată când nu participă la un Sinod Ecumenic niciun delegat al Romei.

Părintele Teologos: Da. Și mai ales, foarte important era că papa, Papa Vigilius – o să vedeți, o să vă vorbească Sorin pe tema asta – era chiar în Constantinopol și, cu toate acestea, nu a participat. Continuă.

Sorin Damian: Da, așa este, așa este… Acest sinod are multe accente – dacă le putem numi așa – atât dramatice, cât și comice. Cred că s-ar putea chiar realiza un film la un moment dat.

Părintele Teologos: Chiar că s-ar putea realiza un film!

Sorin Damian: Iată, problema aceasta este extrem de complexă. Acest sinod nu a emis canoane – canoane admininstrative, canoane juridice. 

Părintele Teologos: De ce? Pentru că era un sinod—un sinod pur eclesial. Așadar, o să vedeți, este vorba numai și numai despre dogmă, adică despre problema firilor lui Hristos.

Ruptura dintre calcedonieni și necalcedonieni

Sorin Damian: Da. Pornind de la aceasta, iată, trec aproape 100 de ani de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din 451, iar acum suntem în 500, aproape de anul 553, când are loc Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol. Deci, aproape 100 de ani… Să ne reamintim că de la Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a produs prima mare ruptură în întreaga creștinătate – dacă putem spune așa -,  răsăriteană, pentru că în Apus nu au existat influențe negative ale acestui sinod. Occidentul, Apusul Roman a rămas în continuă comuniune cu Răsăritul, zis calcedonian. Deci, Biserica Ortodoxă se rupe în două părți: bisericile numite calcedoniene și bisericile numite necalcedoniene.

Părintele Teologos: Noi, ortodocșii, suntem cei calcedonieni, da?

Sorin Damian: Exact! Calcedonienii, în momentul de față, sunt 15 Biserici Ortodoxe, printre care și Biserica Ortodoxă Română. Bisericile monofizite, necalcedoniene, în momentul de față, sunt în număr de șase: Biserica Coptă din Egipt, Biserica Siriacă, Biserica Malankală din India, Biserica Armeană, Biserica Etiopiană și Biserica Eritreană.

Doctrina firilor lui Hristos și implicațiile Sinodului de la Calcedon

Părintele Teologos: Bun. Ca să fiu foarte pe scurt, din punct de vedere dogmatic, Sinodul de la Calcedon spunea că sunt, totuși, două firi în Hristos. Dar aceste două firi sunt unite, păstrându-le distincția; adică cele două firi s-au unit fără să apară o a treia fire sau un mix, un cocktail și așa mai departe, ci două firi unite, unite în Hristos.

Necalcedonienii, pe care i-a amintit Sorin – copții și toți ceilalți – cred că Domnul nostru Iisus Hristos este o singură fire. La început, credeau că este doar firea dumnezeiască, da? Adică, firea omenească a dispărut, ca o picătură – cum era expresia – ca o picătură de apă în oceanul de foc al dumnezeirii, da? Adică, Hristos nu mai era om și, deci, nu se mai puteau mântui oamenii pe această temă.

Astăzi, și-au modificat puțin această erezie, spunând că Hristos are o singură fire compusă, adică un cocktail, cum spuneam înainte. Adică, de fapt, Mântuitorul nu mai este nici Dumnezeu adevărat și nici om adevărat, și care lucru, iarăși, duce la imposibilitatea mântuirii oamenilor.

Deci, aceștia se mai numesc – deci, necalcedonienii se mai numesc și monofiziți – de la „Mono” = una și „fýsi” (φύση) în limba greacă, care înseamnă „fire”.

Ei, pe când noi credem că sunt două firi în Hristos, unite, da? Pe când Nestorie spunea că sunt două firi – deci Sinodul 3 Ecumenic are o importanță – spunea că sunt două firi într-adevăr, dar total despărțite.

Sorin Damian: Da. Deci, vedeți, de la această problemă majoră a sciziunii în rândul creștinătății universale, lucrurile, să spunem așa, au degenerat – și au degenerat negativ – pentru că, după anul 451 și până în anul 527, când vine la puterea Imperiului Roman de Răsărit binecredinciosul Împărat Iustinian I, au existat, iată, pe această perioadă de aproape 100 de ani, o serie de împărați care au încercat o reapropriere față de acești monofiziți. Dar, încercând o reapropriere, au căzut ei înșiși în alte erezii și în alte probleme, provocând și mai multe neînțelegeri.

Dacă ne amintim – și nu o să intru în discuție, pentru că este o altă problemă complexă – numită „Schisma Acachiană”.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: O primă ruptură – dacă putem spune așa – o primă ruptură istorică dintre Biserica Romei și Biserica Răsăritului, care, până la urmă, bineînțeles, s-a finalizat cu o reunificare, cu o reîmpăcare.

Deci, iată, toate aceste încercări de unitate, de unificare politică – din nefericire – ale împăraților bizantini.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Deci, nu o unificare la nivel religios. Adică, domnule, să-i convingem că învățătura noastră este ortodoxă! Aici nu intrăm într-o politică care mai lasă de la ea, care mai adaugă de la ea și ajungem la o împăcare.

Părintele Teologos: Da, era vorba… și, iarăși, într-adevăr, nu intrăm în detalii. E vorba de împăratul Zenon. Deci, o celebră încercare care a eșuat: e vorba de împăratul Zenon, care a dat un edict – chiar așa se numește – „Enoticon”. „Enos” în limba greacă înseamnă „unire”, da. Deci, a dat un edict politico-religios. Da, sigur, avea părți dogmatice în el, prin care încerca să-i unească pe calcedonieni și pe necalcedonieni, adică pe ortodocși și pe monofiziți, dar care a eșuat lamentabil.

Părintele Teologos: Și astfel ne apropiem de…

Împăratul Iustinian I și Teodora: O dinastie de putere și conflicte religioase 

Sorin Damian: Iată, deci, anul 527, venirea la putere a binecredinciosului împărat Iustinian I. Câteva cuvinte despre împăratul Iustinian I: este ultimul împărat vorbitor de limbă latină.

Părintele Teologos: Aha!

Sorin Damian: Deci, iată, încă nu putem vorbi în acest secol al VI-lea, cum mai încearcă unii să spună, despre o împărăție a grecilor; vorbim despre Imperiul Roman de Răsărit, căci încă se aude expresia aceasta – împărăția grecilor. Putem vorbi de împărăția grecilor doar după secolele VIII-IX, când chiar se grecizează.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Și, iată, binecredinciosul împăratul Iustinian cel Mare este ultimul împărat vorbitor de limbă latină. Este cel care a reformat din temelii sistemul juridic al Imperiului, este cel care reușește să recucerească Africa, o parte din Italia și o parte din Spania. Iată, să le readucă din nou sub autoritatea Imperiului, dacă ne gândim că, în această perioadă aceste porțiuni se aflau sub barbari.

Părintele Teologos: Motiv pentru care papii nu erau prezenți la sinoadele de dinainte. Deci, unul din motivele pentru care niciun papă nu a fost prezent la primele sinoade ecumenice, era faptul că Roma era încontinu cucerită de barbari.

Sorin Damian: Da.

Binecredinciosul împărat Iustinian se căsătorește la un moment dat cu o anumită Teodora, despre care sursele istorice spun că ar fi fost dansatoare sau desfrânată. Există o întreagă discuție a istoricilor moderni pe această temă. Ceea ce știm sigur este că era o femeie foarte răutăcioasă, dornică de putere, și nu numai atât, dar ea ținea cu monofiziții. Deci, soțul ei, binecredinciosul împărat Iustinian I, ținea, să zicem așa, cu ortodocșii, iar ea ținea cu monofiziții. Și în permanență a căutat să pună bețe în roate oricărei încercări, să spunem așa, de împăcare a Ortodoxiei, de a-i readuce în Ortodoxie. Și vom ajunge acolo.

Apariția monahului Ștefan: Concepțiile panteiste la Noua Lavră

Anul 512 îl iau ca un an de referință pentru problema noastră, adică Sinodul al V-lea Ecumenic. În anul 512 apare în Palestina un monah din Siria cu concepții, dacă le putem spune așa, pantieiste, un anume monah Ștefan, care se așează în ceea ce s-a numit la acea vreme «Noua Lavră».

Părintele Teologos: Ce înseamnă panteism? Panteismul înseamnă că Dumnezeu este totul  „pantheos” în limba greacă („pan” în limba greacă înseamnă „tot” și „theos” înseamnă „Dumnezeu”). Nu că Dumnezeu le-a creat pe toate, pentru că asta este corect: Dumnezeu le-a creat pe toate. Panteismul înseamnă că Dumnezeu este totul. Adică toată natura, fiecare dintre noi suntem părți, dacă doriți, din Dumnezeu. Toți suntem, să zic așa… Deci, Dumnezeu nu este dincolo de această lume pe care o creează, ci însăși lumea este o formă de Dumnezeu. Asta, așa, foarte pe scurt, pentru că problema este mult mai complexă.

Apocatastaza și pericolele învățăturii origeniste: Libertatea și mântuirea învățăturii ortodoxe

Sorin Damian: Da. Acest monah Ștefan, pe lângă această concepție panteistă, vine și cu o concepție numită acum de noi origenistă, și anume apocatastaza. Adică, ce înseamnă apocatastaza? La sfârșitul veacurilor, după Judecata finală, Dumnezeu, în marea Lui bunătate și iubire față de creația Lui, îi va ierta pe toți oamenii, deci și pe cei care sunt în iad, îi va mântui pe toți, și, chiar să mergem puțin mai departe, îi va ierta chiar și pe diavoli.

Părintele Teologos: Da, și se numește origenistă pentru că primul care a promovat această învățătură a fost Origen, care a fost un supergeniu, dar care a avut mai multe greșeli. Una dintre greșelile lui foarte periculoase este și apocatastaza, care, de fapt, calcă în picioare libertatea ființelor raționale. Adică, omul, fie că vrea, fie că nu vrea, o să fie readus… și, chiar și diavolul o să fie adus la iubirea lui Dumnezeu, da? Pentru că Origen spunea că iubirea lui Dumnezeu este atât de dulce, atât de mare, atât de perfectă, încât îi va convinge pe oamenii care sunt în iad și pe diavol să revină în unitate cu Dumnezeu.

Da! Însă trebuie să știți că nu este așa. De ce? Pentru că iadul este închis pe dinăuntru, nu pe dinafară. Dumnezeu nu calcă în picioarele libertatea de alegere a oamenilor care au ales iadul, și nici a diavolului, bineînțeles, chiar dacă acest lucru constituie chinul lor. Și până astăzi, trebuie să știți că există discuții pe tema apocatastazei.

În orice caz, oricare ar fi adevărul, pentru că au fost și anumiți sfinți care au mers pe această ipoteză a apocatastazei, oricare ar fi adevărul – și adevărul SIGUR este că Dumnezeu nu calcă în picioare libertatea umană –, trebuie să știți că această învățătură este foarte periculoasă, atât de periculoasă și de nepedagogică să fie promovată, încât a născut discuții sute de ani, sute de ani. Deci Origen s-a dus la Domnul, a murit însecolul al III-lea, în 200 și ceva. Ei, deci, atât de multe discuții au fost și atâția de mari sfinți au fost atrași, dacă doriți, în controversa origenistă, că la Sinodul 5 Ecunomic, după moartea lui Origen, s-a pus pe tapet, printre alte discuții, inclusiv apocatastaza și alte două greșeli ale lui Origen.

Deci, clar, nu este pedagogic și nu putem să spunem că, da, apocatastaza există, pentru că, dacă orice om s-ar mântui, indiferent de faptele sale, atunci toți am păcătui, nu? Și clar că nu este corect, cel puțin din punct de vedere pedagogic; și sunt și tainele lui Dumnezeu.

Monahul Ștefan și controversele teologice: Intervenția Sfântului Sava în combaterea ereziilor

Deci, a apărut, cum spunea Sorin, a apărut în Palestina un monah care propovăduia această apocatastază. Trebuie să știți însă că aceste controverse au existat tot timpul, dar acum, dacă doriți, au izbucnit, cum izbucnește un vulcan.

Sorin Damian: Da. Deci, iată aceste două idei principale ale teologiei acestui monah – apocatastaza și panteismul – au prins în ceea ce s-a numit Noua Lavră. În Palestina existau la acea vreme două Lavre: Vechea Lavră, care se afla între Ierusalim și Marea Moartă, unde, să spunem așa, stareț era, la acea vreme, Sfântul Sava. Sfântul Sava cel Sfințit – Mare Sfânt al monahismului!

Părintele Teologos: Mare Sfânt! Mare Sfănt!

Sorin Damian: Mare Sfânt al monahismului!

Și cealaltă lavră, numită Noua Lavră, care se afla la sud de Betleem. Ei, în această Nouă Lavră, monahii, fiind, să spunem, mai tineri, mai începători în ale ascezei, au fost foarte fascinați de această, să spunem, doctrină a acestui monah Ștefan. Și nu numai, dar atât de mult a început să se răspândească, în zonă, această doctrină, deci, iată, vorbim de venirea acestui monah Ștefan la Noua Lavră în anul 512.

Deja în anul 530, deci 15 ani diferență, atât de mult se răspândise această, să-i spunem așa, doctrină eretică în rândul monahilor, încât însuși Sfântul Sava pornește pe jos la Constantinopol pentru a discuta cu binecredinciosul Împărat Iustinian I cel Mare, ca acesta să facă ceva, să dea un edict, pentru a opri această erezie și răspândirea continuă a ei.

Părintele Teologos: Iartă-mă! Pentru că este foarte convenabil. Deci, dacă Dumnezeu te iartă, adică te mântuiești orice s-ar întâmpla, și dacă tu ești parte, să spun așa, adică tu ești Dumnezeu, după cum toată natura este Dumnezeu, evident că este foarte convenabil, da? Nu mai e nevoie de pocăință, nu mai e nevoie de nimic, să zic așa, de asceză.

Sorin Damian: Exact.

Iată, Sfântul Sava venind la Constantinopol nu reușește să-l convingă pe împărat, să emită un edict împotriva acestui monah și a doctrinei lui. 

Influența lui Teodor Askidis și Domițian asupra Împăratului Iustinian 

Din păcate, către anul 531, trece la Domnul Sfântul Sava, la Constantinopol. Iar atunci apar, să spunem așa, în istorie, doi monahi din această Nouă Lavră din Palestina, cu numele Domițian și Teodor, Teodor Aschidis. Aceștia doi nu se știe cum reușesc să… cum am spune în ziua de astăzi, să se dea bine pe lângă împărat, să-l convingă de faptul că ei sunt oameni foarte cuviincioși și foarte atașați de Dumnezeu, dar, atenție!, origieniști. Iar împăratul, către anul 537-538, îi numește pe amândoi episcopi, arhiepiscopi. Pe unul, pe Domițian, arhiepiscop al Ancyrei, iar pe Teodor Askidis, arhiepiscop al cetății Cezareea Cappadociei. Să ne gândim, se întorcea în mormânt Sfântul Vasile cel Mare.

Părintele Teologos: Da, da, da. Trebuie să știți că, cel puțin despre Teodor Askidis sau Askidas, era un om foarte bun orator și foarte învățat. Adică, chiar că putea să-l convingă, să spun așa, pe împăratul, care împăratul era foarte bine credincios – și chiar este în calendar Împăratul Iustinian -, dar el nu era teolog, înțelegi? Și în clipa în care ai pe cineva care are elocință și care este foarte învățat, clar că poate exercita o influență foarte mare asupra împăratului, după cum a și exercitat-o.

Sorin Damian: Da. După cum s-a și întâmplat.

Părintele Teologos: Da.

Intervenția Sfântului Ierarh Mina și introducerea titlului de <<Patriarh>>

Sorin Damian: Iată, trecând timpul și împăratul, să spunem așa, liniștindu-se puțin și neluând nicio decizie, către sfârșitul anului 543, intervine energic Sfântul Ierarh Mina, Patriarhul Constantinopolului. 543, Sfântul Ierarh Mina. Și vedeți, pronunț, cred că pentru prima dată, cuvântul de  Patriarh. De ce? Mă întorc puțin în timp, în anul 531, când Împăratul Iustinian cel Mare acordă titlul de Patriarh pentru toți întâistătătorii celor cinci mari scaune istorice: Roma, Constantinopol, Antiohia, Alexandria și Ierusalimul. Deci, începând cu anul 531, putem să le spunem acestor întâistătători, cu adevărat, să-i numim cu titlul de Patriarhi.

Părintele Teologos: Deci, mare atenție! Noi spunem că Sfântul Ioan Hrisostom – Sfântul Ioan Gură de Aur, sau Sfântul Grigore Teologul au fost patriarhii Constantinopolului. Ei, da! Asta este limba noastră actuală, dar nu este corect. Ei au fost arhiepiscopii Constantinopolului. Nu au avut titlul de <<Patriarh>>. Titlul de Patriarh a fost dat mai târziu.

Sorin Damian: Da. 

Deci, iată, revenind, în 539, titlul de <<Patriarh>> –  și o mică paranteză: Patriarhul Romei avea și titulatura de Patriarh al Apusului am mai spus-o și altă dată, dar este bine de menționat că, în anul 2016, Papa Benedict al XVI-lea, renunță la acest titlu. Dar, în anul 2024, Papa Francisc l îl reintroduce. Dar atenție, cu ce gând îl reintroduce?! Cu gândul de a se apropia mai mult de Bisericile Ortodoxe.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Damian: Și de e a le convinge că papalitatea, uite, totuși, rămâne pe linia să zicem așa, a unei…

Părintele Teologos: Tradiții…

Sorin Damian: …ortodoxii tradiționaliste, într-un fel anume.

Cele trei greșeli ale lui Origen și condamnarea lor

Deci, Sfântul Ierarh Mina, patriarhul Constantinopolului, pe care îl alesese ca patriarh Sfântul Ierarh Agapet, mărturisitor al Romei, mare mărturisitor, reușește să-l convingă pe binecredinciosul Împărat Iustinian I cel Mare să emită un decret de condamnare a origienismului. Lucrul pe care, în sfârșit, îl face Iustinian l, și numai că interzice origienismul și doctrina aceasta a apocatastazei, dar, de asemenea, poruncește să fie arse toate cărțile și manuscrisele din întreg Imperiul care susțineau sau care vorbeau pozitiv, bineînțeles, despre aceste două doctrine.

Părintele Teologos: Mare atenție când spunem, și cred că e bine să intervin acum: când spun «condamnarea origienismului», este vorba de aceste două doctrine. Panteismul nu era chiar în origienism, dar hai să spunem. În orice caz, e vorba de apocatastază și de două alte mari greșeli: o altă greșeală pe care o avea Origen era subordinaționismul, adică el considera că Tatăl este mai presus, Fiul mai prejos și Duhul Sfânt mai prejos. Adică, el deja destabiliza Sfânta Treime; nu mai existau trei Persoane perfecte într-un singur Dumnezeu, ci Îi punea pe diferite paliere. Și, deci, asta, bineînțeles, este nedemn de perfecțiunea Dumnezeirii și este greșit. Ei, asta este o mare problemă, bineînțeles, pentru că nu este adevărat, și, deci, nu vorbim de Dumnezeu, nu mai vorbim de Persoane, nu mai vorbim de iubire.

O altă mare problemă, și mai mare problemă decât subordinaționismul este problema preeexistenței sufletului. Deci, Origen credea, influențat de Platon, adică, Origen era neoplatonic, adică era foarte influențat de filozofie nu de Biserică, da? El credea că sufletele preexistă, adică sufletele nu sunt create, în adevăr sufletele sunt create o dată cu crearea trupului, da? Deci, omul este creat printr-un act simultan și suflet și trup. Ei, Origen credea că sufletele preexistă și ele sunt introduse în corp, iar acest fenomen de introducere în corp odată cu nașterea omului este, de fapt, o cădere pentru sufletele respective din lumea ideilor. Asta e o concepție pur platonică, da? Neoplatonică, dacă doriți. Și, de aici, Dumnezeu, oarecum, l-ar pedepsi pe om în clipa în care l-ar crea, da? Pentru că, înainte, vorbim doar de suflet, și omul este suflet și trup.

Ei, evidend că Dumnezeu nu pedepsește pe om, și mai ales că …n-avea niciun păcat, deci, direct nașterea omului să fie o pedepsire! Și unde mai pui că… prin asta Dumnezeu nu mai poate să fie om adevărat și Dumnezeu adevărat, de ce? Pentru că e vorba de un suflet care preexistă, și e vorba de un trup care se adaugă după, o întreagă poveste.

Deci, în condamnarea origienismului, Părinții, și mă rog, binecredinciosul împărat Iustinian, erau foarte interesați de apocatastază și de subordinaționism, dar mai ales de, cum spuneam, preexistența sufletelor, care este o învățătură greșită, filozofică, speculativă. Asta ca să lămurim foarte clar care erau cele trei mari greșeli ale lui Origen, care, Origen era, cum spuneam, un super geniu, a scris foarte mult… multe lucruri erau foarte bune, dar a avut aceste trei mari greșeli care au fost condamnate, cum spuneam, după moartea lui, la câteva sute de ani, datorită discuțiilor, datorită controverselor pe care le-a generat.

Lupta Sfinților Părinți pentru adevărul ortodox în fața ereziilor și a deciziilor istorice

Sorin Damian: Ei, iată, vedeți, stimați privitori, dacă acum vedeți cât de complicată este această teologie și explicarea ereziilor, gândiți-vă, dumneavoastră, acum 1500 de ani, ce înțelegeau oamenii din acestea! Și de aceea Sfinții Părinți, știind acest lucru, au vrut să intervină direct și să taie din rădăcină, pentru că deja erau prea multe păreri, prea multe gândiri: monofizicii pe de o parte, origieniștii cu aceste gândiri, pe de altă parte. Omul simplu nu știa ce să mai creadă. Și trebuie să înțelegeți și faptul că, ușor-ușor, după cel de-al patrulea Sinod Ecumenic, în loc să crească credința ortodoxă, din contră, credința ortodoxă s-a diminuat, rupându-se acești necalcedonieni și apoi diluându-se, la rândul lor, în multe gândiri. Deci, iată, ușor-ușor, într-adevăr, credința în sine s-a întărit. Că, până la urmă, credința cea adevărată nu înseamnă că trebuie să ai 2 miliarde de oameni care să creadă într-o idee, și dacă 2 miliarde cred în acea idee, gata, este credința cea adevărată!

Părintele Teologos: Deci nu e vorba de număr.

Sorin Damian: Da. Deci nu este vorba de număr.

Părintele Teologos: Ci de calitate.

Sorin Damian: Exact! Și Ortodoxia a început din ce în ce mai mult să sufere pe parcursul următoarelor secole. Și vom vedea și la celelalte sinoade ecumenice, și mai departe la momentul potrivit.

Deci, iată cu ce a trebuit să se lupte, să spunem așa… În primul rând Sfinții ierarhi, ca Sfântul Ierarh Mina, patriarhul Constantinopolului, și ceilalți, și iată și binecredinciosul Împărat Iustinian l, pe care trebuie să-l înțelegem ca om, cât și ca împărat, exact ca și în ziua de astăzi, având o funcție foarte înaltă, trebuie să iei și o serie de decizii, de multe ori plăcute, de alte ori neplăcute.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: De data aceasta, a luat o decizie benefică pentru Ortodoxie.

Părintele Teologos: Dar care nu a fost de ajuns. Adică, nu a rezolvat problema.

Controversa celor Trei Capitole: Reabilitarea lui Teodoret și Ibas și strategia lui Iustinian în lupta împotriva origienismului

Sorin Damian: Da. Nu a rezolvat problema, pentru că acest arhiepiscop de care am vorbit mai devreme, Teodor Askidas, a intervenit în primăvara anului 544 pe lângă împărat, ca să-i distragă atenția de la concepția origieneistă și de la atacul continuu asupra scrierilor și învățaților origieniști. Și ce i-a spus împăratului? Împărate, am găsit soluția cum să ne reapropiem de necalcedonieni, că dumneata…

Părintele Teologos: Vrei unire.

Sorin Damian: Vrei unire. Vrei această unire, reapropiere cu tot dinadinsul. Și eu am să-ți spun cum se poate face treaba asta. Lasă origienismul! Ok. Bun. O fi o problemă, dar nu este problemă principală. Și atunci împăratul Iustinian își redirecționează atenția. Și acest arhiepiscop Teodor Askidas începe să-i spună că, dacă vrem să ne reunim cu necalcedonienii, trebuie să condamnăm ceea ce s-a numit și a rămas în istorie ca cele Trei Capitole. Adică, persoana și învățăturile a trei ierarhi: Teodor de Mopsuestia, Teodoret de Cir și Ibas de Edessa.

Părintele Teologos: Ne oprim puțin. De ce a spus exact lucrul ăsta Teodor Askidas? Pentru că Teodor de Mopsuestia a scris foarte mult împotriva lui Origen. Foarte mult! Și atunci, prin condamnarea învățăturii lui Teodor de Mopsuestia, automat prestigiul lui – pentru că el era foarte prețuit și murise în pace cu Biserica, era conducătorul școlii din Antiohia -, prin condamnarea acestuia bineînțeles că și prestigiul celui care scria împotriva lui Origen suferea o lovitură foarte mare, decisivă, de fapt. E adevărat însă că, într-adevăr, Teodor de Mopsuestia a avut greșeli, și chiar greșeli foarte serioase, pentru că el era dascălul lui Nestorie – marele ereziar condamnat la Sinodul 3 Ecumenic – și, după Teodor de Mopsuestia, care era influențat… dacă Origen era influențat de Platon, Teodor de Mopsuestia era influențat de Aristotel.

Adică, vorbim de… cei doi mari, mai mari, nu sfinți, ci genii, se încerca introducerea în Biserică a filozofiei păgâne antice grecești: prin Origen, platonismul, neoplatonismul, iar prin Teodor de Mopsuestia, a aristotelismului. Ei, datorită faptului că aristotelismul este o filozofie foarte apropiată de natură, foarte apropiată de matematică, dacă doriți, el nu putea să conceapă că … adică putea să conceapă că sunt două firi în Hristos, dar nu putea să conceapă că cele două firi sunt unite, pentru că spunea că n-are cum creatul să se unească cu necreatul. Și din cauza asta necreatul era închis, chiar de… faptul că era necreat, adică, Dumnezeu nu putea să comunice cu oamenii, și, deci, nu putea să-i mântuie. Înțelegeți?

Și de aici a venit Sinodul 3 Ecumenic care a spus că asta este o greșeală, o erezie. Da, dar Teodor de Mopsuestia a murit în pace cu Biserica, și dincolo de asta toți cei care erau cu Nestorie, erau… sau s-au refugiat după aceea în învățătura lui Teodor de Mopsuestia, care avea și alte greșeli, dar asta era principala lui greșeală, că era nestorian. Ei, asta este cu Teodor de Mopsuestia. Deci, trebuia adresată, neapărat, această problemă. Și Askidas, care nu era prost, a spus: „Ok, prin asta îi aduc pe cei care erau anticalcedonieni, monofiziții, îi aduc în Biserică și distrug pe cei care erau împotriva origienismului.” Pentru că el se temea de o prigoană imperială împotriva origienismului, fiindcă el era conducătorul partidei origienistilor.

Cele Trei Capitole și jocul strategic al lui Teodor Askidas

Sfântul Chiril – un stâlp al Ortodoxiei 

Referitor la ceilalți doi, Teodoret de Cir și Ibas de Edesa, mai exact, n-a fost condamnată, nu s-a pus pe tapet toată opera lor, ci doar anumite lucrări împotriva Sfântului Chiril. Care Sfântul Chiril era …. a fost [stâlpul] Sinodului 3 Ecumenic, și aș putea să spun și în Sinodul 4 Ecumenic, pentru că și acolo era vorba tot de cele două firi, dar mergând în extrema cealaltă. Ei, în cazul lui Ibas din Edesa, adică, amândoi erau episcopi, era vorba de o scrisoare, și în cazul lui Teodoret din Cir, câteva lucrări.

Ceea ce este iarăși foarte important este că acești doi, Teodoret din Cir și Ibas de Edesa, au fost reabilitați la Sinodul 4 Ecumenic – de ce? Pentru că, ei s-au pocăit. Deci, ei s-au pocăit, l-au anatematizat pe Nestorie, și au murit în pace cu Biserica. Da, dar pentru că toți aceștia erau mari genii și scriseseră foarte multe, și exegeză… la Biblie și așa mai departe, ei erau foarte bine văzuți, și partida nestoriană îi folosea pe post de stâlpi ideologici. Și din cauza asta trebuia, într-adevăr, adresată problema, dar problema era că erau morți, ca și Origen, erau morți și, deci, nu se puteau apăra.

„Ei, și atunci, Teodor Askidas, care, după cum vedeți, era foarte, cum să spun, hai să nu zic înțelept, dar foarte deștept, îi folosește pe «cei trei mari», care erau stâlpi ideologici ai grupării nestoriene… vorbim de Teodor de Mopsuestia, Teodoret din Cir și Ibas din Edessa, pe care îi numea «τα Τρία Κεφάλαια» (ta Tría Kefálaia) — adică cele Trei Capete — care, într-adevăr, în limba română se traduce cel mai bine prin «cele Trei Capitole»; îi folosește ca să-i îndrepte atenția lui Iustinian în altă parte și să deschidă un nou front, astfel încât origienismul să scadă, adică, să nu existe prigoană împotriva origienismului.

Bunătatea nu mântuiește fără adevăr

– Lecția lui Teodor de Mopsuestia și condamnarea speculației teologice –

Sorin Damian: Da. Deci, ca să vedeți, știți, vorbeam altă dată despre ce înseamnă sa fii un geniu, dar un geniu malefic.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Damian: Un geniu malefic. Și culmea ironiei, există și anumite ironii istorice și teologice față de aceștia trei. Despre Teodor de Mopsuestia se știe că era un om foarte bun, foarte cumsecade, își donase toată averea săracilor, era un mare mărturisitor al ortodoxiei niceene…

Părintele Teologos: Da, da, da.

Sorin Damian: Apropo de acest lucru. Dar, iată, lupta cu desăvârșire împotriva Maicii Domnului!

Părintele Teologos: Da, pentru că…

Sorin Damian: Ca să vedeți ce nonsens…

Părintele Teologos: Da. De ce? De ce, Sorin? Pentru că, da, clar, trebuie să fii bun. Dar trebuie să fii și curățit! Și trebuie să întrebi, trebuie să te smerești, trebuie să ai trăirea! Deci, Sinodul ăsta, că acum hai să închei…

Sorin Damian: Da.

Părintele Teologos: Doream să îmi păstrez asta pentru sfârșit, dar mă repet! Sinodul acesta, de fapt, ce condamnă? Condamnă speculația filozofică. Și spune că … adevărul de credință se revelează prin trăire, prin viață duhovnicească, nu prin speculație, nici aristoteliană care duce la scolastica catolică, și nici prin neoplatonism care duce la origienism, la apocatastază și la alte lucruri.

Sorin Damian: Ei, iată și Teodor de Mopsuestia este un exemplu chiar și pentru noi cei din ziua astăzi. Deci, iată, nu înseamnă că dacă ne împărțim averea săracilor, dacă facem bine tuturor, o să ne mântuim, dar dacă noi nu avem credința cea adevărată, sau trăirea cea adevărată!

Părintele Teologos: Evident, evident!

Sorin Damian: Deci, nu,nu… adică, nu este…

Părintele Teologos: Asta nu înseamnă că nu trebuie să faceți fapte bune, oameni buni!

Sorin Damian: Exact! Exact! Da!

Fericit, dar nu sfânt: Teodoret, Ibas și impactul Sfântului Rabbula în Biserica Persană

Apoi, celălalt, Teodoret. Deci, există o concepție în epoca modernă, am văzut, sunt unii autori care-l traduc cu „Fericitul Teodoret din Cir”, ceea ce este o greșeală, într-adevăr. Persoana lui nu a fost condamnată. Dar și istoricii spun că și Teodoret din Cir era o persoană foarte alunecoasă, își căuta interesul. De aceea, el nu a fost condamnat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, pentru că mărturia lui a fost luată de bună de Sfinții Părinți sinodali de atunci, și a fost reabilitat.

Părintele Teologos: Sigur!

Sorin Damian: Ca și Ibas…

Părintele Teologos: Ibas din…

Sorin Damian: Ibas din Edessa. Dar, asta nu însemna că ei sunt sfinți în viață.

Părintele Teologos: Evident!

Sorin Damian: Sau că au murit ca sfinți. Și Ibas din Edessa, prin Scrisoarea din 433, împotriva Sfântului Chiril, apare aici un sfânt foarte, foarte puțin cunoscut, cred că deloc nu este cunoscut, Sfântul Ierarh Rabbula din Edessa.

Părintele Teologos: Nu am auzit! Da, întra-devăr.

Sorin Damian: Da. Mentorul, dacă putem să spunem așa, ierarhul sub care slujea, încă era preot, Ibas din Edessa. Sfântul Ierarh Rabbula din Edessa a trecut la Domnul în anul 436 pe data de 20 Decembrie. Atenție! Nu apare nici în sinaxarele ortodoxe actuale, dar nici în calendarul romano-catolic, dar, în schimb, apare în mineiele de secol IX-XII de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai.

Părintele Teologos: A!!

Sorin Damian: 

Sfântul Ioan Rabbula din Edessa, despre care această viață a lui spune că a tradus din greacă în siriacă o operă întreagă, sau aproape întreaga operă a Sfântului Chiril al Alexandriei, avea o foarte mare evlavie față de Sfântul Chiril al Alexandriei și dorea să-i răspândească învățătura în întreg Imperiul Persan, că, să nu uităm, atenție fraților! Imperiul Bizantin nu era un imperiu ”worldwide”, peste tot pământul!

Părintele Teologos: Și mai ales nu era puternic peste tot la fel.

Sorin Damian: Exact! Exact!

Deci, granița lui era undeva, gândiți-vă, Egiptul actual, și ceea ce este Iranul actual; de la graniță începea Imperiul Persan, un imperiu foarte puternic cu care a avut mult de furcă Imperiul Bizantin, inclusiv împăratul Iustinian I.

Condamnarea post-mortem și promovarea înțelepciunii Sfântului Chiril prin eforturile Sfântului Rabbula

Deci, iată, avem și sfinți care au încercat să pătrundă – să nu uităm, vorbim și am vorbit la Sfântul Sinod al III-lea Ecumenic – s-a dezvoltat în părțile acestea persane o foarte puternică Biserică nestoriană. O foarte puternică Biserică nestoriană. Ortodoxia – ortodocșii au scăzut, și au început să scadă foarte mult, să spunem așa, și ca propovăduire, și ca număr, din cauza fricii, bineînțeles, de persecuție. Dar, iată îl pe acest sfânt care a vrut, efectiv, prin întreaga lui viață și activitate, să-l promoveze în siriacă, să-l promoveze în Imperiul Persan, pe Sfântul Chiril.

Părintele Teologos: Citiți pe Sfântul Chiril, fraților, în română, nu în siriacă!

Sorin Damian: Da! Da! În română, nu în siriacă!

Părintele Teologos: Da, continuăm.

Sorin Damian: Deci, iată, aceste trei personaje… toate trei aveau și un caracter puțin mai special pentru că nu existase în istoria Bisericii până la acel moment o condamnatre, adică să poți să condamni pe cineva post-mortem.

Părintele Teologos: Evident!

Sorin Damian: Dacă pe parcursul vieții nu l-ai excomunicat din Biserică, nu s-a dovedit că, să zicem așa, este vrednic de  excomunicare, cum mai poți face acest lucru? Adică, bun, din punct de vedere practic poți, poți orice.

Ereticismul și judecata canonică: Provocările tratării doctrinelor post-mortem la Sinod

Părintele Teologos: Da, dar vreau să spun, și asta apropo și de ce se întâmplă astăzi în anumite cercuri. Deci, fraților, nu poți să spui despre oricine că este eretic. Dacă învățătura respectivă nu a fost condamnată, dacă omul respectiv nu a avut ocazia să se apere și așa mai departe…

Noi spunem despre catolicism că este erezie, de ce? Pentru că a fost condamnată în Sinod. Adică, chiar în mai multe sinoade, pe vremea Sfântului Fotie și pe vremea Sfântului Grigore Palama. Dar nu poți să spui despre cutare, sau cutare, sau cutare, sau cutare că este eretic, pentru că așa cred eu! Nu!Trebuie să fie o adunare sinodală în care respectivul să fie chemat, să i se dea posibilitatea să se apere, să spunem noi, dovedind că, potrivit Sinodului, aceasta este erezie din motivele 1, 2, 3, 12. Dacă el se leapădă, atunci este iertat; dacă nu se leapădă, abia atunci este considerat drept eretic.

Ei, la sinodul acesta apare această problemă pe care a evidențiat-o Sorin, aceea că este vorba de 3 + 1, adică cele trei capete plus Origen, care erau toți „morți”, adică nu se puteau apăra. Și, mai ales acum, trebuie să știți că Origen a scris. A scris că „toate acestea pe care le scriu” – adică le scria – le las la latitudinea Bisericii să le judece, și dacă Biserica socotește că este ceva greșit, eu mă dezic. Deci, Origen scrisese treaba asta. Dar, datorită controverselor foarte mari, a trebuit să se ajungă la luarea unei hotărâri, relativ la întreaga operă a lui Teodor de Mopsuestia și anumitor lucrări, anumitor teze de la Origen, Teodoret din Cir și Ibas din Edessa.

Sorin Damian: Da. Deci, iată o problemă foarte complicată juridico-canonică…

Părintele Teologos: Da, Da, da.

Sorin Damian: De tratat, să zicem așa, în primă fază.

Unitatea credinței și impactul politico-social: Provocările legate de monofiziți și ruperea Egiptului din Imperiul Bizantin

Unitatea credinței ortodoxe și impactul politico-social în contextul imperiilor bizantin și persan

Iată, problemele nu contenesc să apară. Dar trebuie să explicăm puțin. De ce se tot încerca această reapropriere față de monofiziți? Bun. Pe lângă latura ortodoxă, pe lângă latura referitoare la credință de readucere a lor în sânul Ortodoxiei, nu trebuie să uităm că, odată cu începutul secolului al XV-lea, anii 420-430, creștinii din provincia Egiptului, de unde știm că se alimenta cu grâu tot Imperiul Roman, era grânarul Imperiului Roman. Culmea, ca o mică paranteză, citeam o statistică de acum câțiva ani de zile, înainte de 1989, România era primul sau al doilea partener comercial al Egiptului pentru grâu. Deci, noi ajunsesem să alimentăm Egiptul!

Părintele Teologos: Da. Să fim grânarul grânarului Imperiului Roman!

Sorin Damian: Exact, exact! Ca să vedeți istoria cum ne joacă feste.

Deci, această provincie începuse să manifeste accese de independență față de imperiu, și dorea se rupă. Dacă ne uităm puțin pe hartă o să vedeți cât de imens este acest Egipt, la vremea respectivă, bineînțeles că și astăzi este foarte mare, și cât de important era din punct de vedere strategic așezat exact la limita Imperiului Sasanid, Imperiului Persan.

Ei, și iată, o dată cu dezvoltarea acestor monofiziți, să spunem așa, ortodocșii încep să scadă ca număr, dar sentimentele antibizantine, antiimperiale cresc exponențial și ei tot vor încerca, din ce în ce mai mult, să se rupă de Imperiu. De aceea vedem acum, peste timp, în anul 646, când provincia Egiptului este cucerită de musulmani, de ce le-a fost atât de ușor…

Părintele Teologos: Pentru că existau deja…. 

Sorin Damian: …ca să-i cucerească.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Musulmanii le spuseseră: „Lăsați-i pe bizantini, dacă venim noi stăpânii voștri, o să vă oferim liberă credință. Puteți să faceți ce vreți, că nu avem de ce să vă persecutăm. Și așa s-a și întâmplat, într-o primă fază; după aceea, bineînțeles, au fost și ei persecutați.

Părintele Teologos: Evident, evident.

Sorin Damian: Deci, iată de ce era atât de important, și din punct de vedere politic, rezolvarea acestei probleme a monofiziților. Din păcate, obsesia de a rezolva această problemă, iată, a dus la crearea altor probleme, care au dus la crearea altor probleme.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Damian: Fără rezolvare, pentru că, în cele din urmă, s-a văzut și se vede până în ziua de astăzi. Egiptul s-a rupt din Imperiul Roman de Răsărit, este islamizat complet, dar, într-adevăr, acești monofiziți, pentru că ortodocși, să spunem așa, calcedonieni, nu mai există în momentul de față…

Părintele Teologos: Foarte puțini. Se numesc melkiți, de la „melek”, care „melek” înseamnă împărat. Se numeau melkiți, de ce? Pentru că, datorită sentimentelor foarte puternice antiimperiale, care totuși se bazau și pe anumite lucruri practice, pe anumite adevăruri, că împăratul bizantin îi trata puțin cam cum nu trebuie, îi numeau pe ortodocși melkiți, adică adepți ai împăratului, ai melekului, da? Dar, pe primul plan, asta am vrut să amintesc puțin aici, dincolo de planul politic, pe primul plan este planul religios. Omul, întâi de toate, este o ființă religioasă. Nu o ființă politică, nu o ființă socială, ci o ființă religioasă.

Împărații bizantini, adică, hai să nu zic împărații bizantini, ci Iustinian, cel puțin… împăratul Iustinian, Sfântul Iustinian, că este în calendar, și-a dat seama de acest lucru, Biserica își dădea seama de acest lucru, și din cauza asta totdeauna încercau să rezolve problema din punct de vedere religios, duhovnicesc, și abia apoi, dacă se rezolva această problemă, se rezolva și pe plan politico-social. Dacă nu există unitate de credință, apar și rupturi pe plan politico-social.

Implicarea Papalității în convocarea Sinodului Ecumenic și strategia împăratului Iustinian

Sorin Damian: Bun. Revenim la firul istoric.

Părintele Teologos: Evident.

Sorin Damian: Primăvara anului 544, arhiepiscopul Teodor reușește să-l convingă pe binecredinciosul împărat Iustinian să ia în considerare condamnarea acestor Trei Capitole despre care am vorbit, și a persoanelor implicate: Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cirus și Ibas din Edessa.

Pentru a face acest lucru și pentru a convoca un sinod ecumenic, deci, iată, împăratul Iustinian vroia să convoace un sinod ecumenic pentru să rezolvarea acestei probleme, nu să mai dea el un decret personal, cum făcuse în cazul origienismului.

Dar, pentru a face acest lucru, trebuia să-l convingă și pe papă să aprobe. De ce? Pentru că, din punct de vedere istoric, până la acel moment, toate sinoadele ecumenice fuseseră convocate formal de episcopii Romei.

Părintele Teologos: De ce? Pentru că Papa era primus inter pares, adică era primul dintre egali. Trebuie să știți că primul Patriarh în Ortodoxie este episcopul de Roma, da? Astăzi, primul Patriarh din Ortodoxie este Patriarhul Ecumenic, adică Patriarhul de Constantinopol. De ce? Pentru că Patriarhul din Roma a căzut în erezie. Înțelegeți?

E adevărat că s-au dat canoane la sinoadele ecumenice care spun că Patriarhul de Constantinopol este egal cu Patriarhul de Roma, dar totuși „πρεσβευτής” (presvitis) cum se spune în limba greacă, adică, întâietatea de vechime, dacă doriți, rămâne a scaunului Romei, da? Și, deci, din cauza asta, pentru că, mai ales pe vremea respectivă scaunul Romei avea toate prerogativele să fie numărul unu, el trebuia să convoace Sinodul Ecumenic. Din punct de vedere eclezial, din punct de vedere politic, era împăratul care era.

Sorin Damian: Exact. Și de aceea, Împăratul Iustinian avea nevoie de aprobarea papei.

Papa Vigiliu: Intrigile și provocările papalității sub stăpânirea imperială

Trimite o delegație la papă la acea vreme, papă la Roma era un om nobil, un foarte bun teolog și un excelent administrator bisericesc, cu numele de Vigiliu. Acest Vigiliu se născuse către anul 500, dintr-o familie nobiliară romană.

Către anii 530, este numit de Sfântul Ierarh Agapet, mărturisitorul, episcopul Romei de la acea vreme, apocrisiar la Constantinopol. Acest apocrisiar însemna ambasadorul Romei la Constantinopol. Deci, acest Vigiliu era ambasadorul papei de la Roma la Constantinopol și vorbea în numele papei cu administrația imperială și, bineînțeles, cu împărații Constantinopolului.

Părintele Teologos: Deci, cunoștea foarte bine Constantinopolul și era foarte mult timp acolo.

Sorin Damian: Exact! Exact!

Iată, se întâmplă să treacă la Domnul Sfântul Ierarh Agapet, către anul 536. Vigiliu, aflându-se la Constantinopol, și atenție!, Italia fiind deja recucerită de marele generalBelisarius, generalul lui Iustinian. Deci, Italia reintră, să zicem așa, sub stăpânirea Imperiului, iese de sub stăpânirea ostrogotă și reintră sub stăpânirea Imperiului Roman de Răsărit.

Și atunci, nu binecredinciosul Împărat Iustinian, ci Împărăteasa Teodora, cea nevrednică de numele acesta, pentru că numai rău a făcut Ortodoxiei și Bisericii prin intrigile ei. Spun sursele istorice că reușește să-l convingă pe Vigiliu să accepte postul de papă și de episcop al Romei, ea gândindu-se că va susține partida necalcedoniană monofizită din postura de episcop al Romei. Și nu numai acest lucru acesta, dar așa ca să-l îmbuneze, îi dă un ajutor financiar – hai să nu-i spunem direct șpagă, în zilele noastre – 700 de livre de aur, care în ziua de astăzi ar însemna undeva la ceva milioane de euro.

Părintele Teologos: Evident, o sumă foarte mare! Foarte mare!

Sorin Damian: Împăratul Iustinian încuviințează numirea, generalul Belizarie merge împreună cu Papa și cu suită mare militară înapoi la Roma pentru a-l întroniza. Pentru că, atenție, să știți că populația Romei se învățase, să zicem așa, să fie puțin semiindependentă cu dominația ostrogotă. Și acum, dintr-o dată, punând iarăși, să zicem, „bocancul” imperial pe ei, nu prea erau mulțumiți. Și mai ales că venea un nou papă, care era reprezentantul direct al împăratului de la Constantinopol, și nu era prea iubit.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Sorin Damian: Și de aceea, era nevoie de intervenție și de protecție militară.

Părintele Teologos: Da, și de o demonstrație de forță. Și, după cum o să vedeți, foarte probabil că o să spună Sorin, acest papă nu era deloc un om duhovnicesc, dar era un om foarte alunecos. Adică, foarte schimbător în comportamentul său.

Sorin Damian: Da. Deci, în anul 536, este, să spunem așa, întronizat ca papă și episcop al Romei, dar, iată că nu s-a ținut de cuvânt! Ba, dimpotrivă, a început să emită o serie de edicte papale tocmai împotriva monofizitismului.

Atunci, împăratul Iustinian, după ce trece ianuarie 544, sub influența lui Teodor Askidas – cele Trei Capitole – să spunem așa, la sfatul soției sale, îl convoacă pe papă, deci, pe Vigiliu, deja, din postura de papă, de episcop al Romei, și îl convoacă din nou la Constantinopol, ca acesta, la rândul său, să convoace cel ce va deveni cel de-al cincilea Sinod Ecumenic.

Atenție! De ce avea nevoie împăratul Iustinian de papă? Putea doar să-i spună: „Vrei, ok, să binecuvântezi acest sinod? Nu! Eu oricum o să-l fac. Oricum, așa va face, dar ajungem și acolo.

Părintele Teologos: Da, da, da. 

Sorin Damian:  De ce? Împăratul Iustinian avea nevoie, să spunem așa, dacă vreți, în ziua de astăzi, ca un fel de confirmare din partea, să spunem, a primului inter pares, care este de acord cu noua politică imperială proortodoxă și că și Roma merge în aceeași direcție cu împăratul.

Părintele Teologos: Prestigiu. E vorba de prestigiu și confirmarea.

Sorin Damian: Da, prestigiu. Nu că ar fi avut neapărat nevoie împăratul Iustinian de papă direct.

Arestul Papei, Împăratul Iustinian, puterea și secretul împărătesei Teodora și dilemele istoriei

Papa, bineînțeles, refuză să se prezinte. Atunci, fiind foarte supărat, Iustinian poruncește unui alt mare general al Imperiului Bizantin, generalul Antim, să se ducă și efectiv să-l aresteze pe papă. Și-l arestează în toamna anului 543, îl arestează în timpul Sfintei Liturghii, pe papă, la Roma, îl încarcă pe o corabie și-l aduce la Constantinopol. Dar corabia aceasta va trece întâi prin Siracuza, Sicilia, și apoi la Constantinopol, unde va ajunge către 545. Este plasat în palatul unde își avea reședința apocrisiarul, ambasadorul Romei la Constantinopol, și efectiv îl sechestrează pe papă.

Părintele Teologos: Arest. Arest oameni buni!

Sorin Damian: Un fel de arest la domiciliu, dar sursele istorice, acum intervine, să zicem așa, și comicul și dramatismul. Nu-i dădeau mâncare îndeajuns, iar când papa dormea, împăratul poruncise soldaților să facă gălăgie prin palat, deci era așa, sub un asediu… Deci, nu se atinseseră de el fizic, cu violență.

Părintele Teologos: Da, da, da. Război psihologic.

Sorin Damian: Da. Deci, un război psihologic, dar, la care, iată, Vigiliu să știți că va rezista și va rezista chiar foarte mult timp.

Părintele Teologos: Și dacă nu mă înșel, chiai a evadat la un moment dat!

Sorin Damian: Ajungem și acolo!

În luna august 551, fiind, să spunem așa, extrem de îndărătnic, papa ce spunea, concret? De ce nu vrea să-i convoace un sinod ecumenic? El spunea că deja au fost tranșate problemele acestor trei ierarhi: Teodor de Mopsuestia, Teodoret de Cyr și Ibas de Eessa, la Sinodul al IV-lea Ecumenic. De ce să mai facem încă un sinod ecumenic? De ce să mai aducem încă o dată o condamnare a unor oameni a căror situație, să zicem așa, juridico-canonică fusese deja rezolvată?

Părintele Teologos: Și mai erau și morți!

Sorin Damian: Și mai erau și morți, pe deasupra! Deci cum să ne legăm de ei?! Și pur și simplu nu am vrut să iasă din această idee. Bineînțeles că papa își dădea seama, avea atuul pentru care Iustinian voia ca să aibe aprobarea lui în convocarea Consiliului, prestigiul politic istoric peste ani, bineînțeles! Pentru că, să știți, toți împărații, încă de la primii împărați romani, aveau, să spunem așa, un fel de „mania viitorului”, cum vor fi priviți de urmașii lor. De aceea lăsau foarte multe statui, foarte multe picturi cu ei,  reprezentări cu ei, ca să rămână urmașilor peste sute și mii de ani.

Părintele Teologos: Și dincolo de asta, trebuie să știți, și din cauza asta apar și foarte multe titluri în documente: „Io, Mircea Voievod, Împăratul și Stăpânitorul cetății cutare, și cutare, și cutare, și cutare…”, pentru că ei aveau o foarte acută conștiință a istoriei. Adică, ei, în istorie, o să fie receptați în viitor prin documentele respective, prin statutele respective, prin ceea ce fac.

Sorin Damian: Da! Ei, asta era și problema împăratului Iustinian l.

Ei, iată, în acest timp de, să spunem așa, de tatonare, de război psihologic, în acest timp, împărăteasa Teodora, ce a făcut? A încercat să-i salveze pe toți episcopii persecutați de soțul ei, de Împăratul Iustinian, și i-a adus într-unul dintre palatele ei din Constantinopol, în secret. Deci, se ajunsese la un moment dat – e vorba de Palatul Bucoleon, unul dintre palatele istorice ale Constantinopolului; astăzi mai există ruinele lui. –  Deci, ajunseseră să fie câteva sute de persoane înghesuite, sute de episcopi și de preoți și mari învățați monofiziți în acest palat, încât, sursele istorice spun la un moment dat, când toți s-au adunat într-o sală de deasupra, pur și simplu s-a prăbușit podeaua.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Sorin Damian: Și au căzut toți; nu se știe câți au murit și câți au rămas în viață, dar atât de mulți erau înghesuiți acolo. Și ca să vedeți ce putere avea această împărăteasă!

Părintele Teologos: Și asta în secret, fraților, în secret.

Sorin Damian: Deci, asta voiam să spun: și asta în secret. Deci, câteva sute de oameni să stea într-un palat și nimeni să nu știe că ei sunt acolo! Bine, în afară de împărăteasă și de…

Părintele Teologos: Da, oamenii…

Sorin Damian: Și de oamenii din anturajul ei.

Binecredinciosul Împărat Iustinian și Sfântul Ștefan cel Mare ca modele de credință

Binecredinciosul Împărat Iustinian: Între virtuți și provocări în politica ortodoxiei

Deci, iată, gândiți-vă, ca să vedeți de ce îi spunem binecredinciosul Împărat Iustinian, pentru că există și aici multe voci: «Domnule, de ce să-l trecem în calendar? Că, uite, bun, a făcut și bune, a făcut și rele», și aici vreau să facem, așa, un fel de arc peste timp: aceeași problemă o avem în ziua de astăzi cu Sfântul Ștefan cel Mare.

Părintele Teologos: Da, da. 

Sorin Damian: Domnule un om, știm că a umblat pe unde a umblat, ok, că a luptat, că a construit și el 47 de mănăstiri. Ok, și care-i problema? Păi, nu! Noi trebuie să vedem viața omului ăluia!

Părintele Teologos: Evident!

Sorin Damian: Într-adevăr cu urcușuri și coborâri. Spuneam și cu altă ocazie…

Părintele Teologos: Și pocăința lui, și…

Sorin Damian: Asta este!

Părintele Teologos: Sigur.

Sorin Damian: Spuneam cu altă ocazie că noi trebuie să avem foarte multe de învățat din viețile sfinților, și sfinții, să zicem, din antichitate sau de mai devreme, din istoria creștinismului, și sfinții actuali.  Tocmai, noi trebuie să învățăm din căderile și ridicările lor, și în cele din urmă să vedem finalul vieții lor. Vedeți, când a fost canonizat Sfântul Ștefan cel Mare și a fost dezgropat, sau mai bine spus, scos din acea criptă de la Putna, sub capul lui s-a găsit o cărămidă. Și atunci toți istoricii români au spus: Domnule, nu se știa, nu rămăsese pe nicăieri scris, se pare că el s-ar fi călugărit pe patul de moarte și ar fi murit ca monah.

Părintele Teologos: Da, da, da. Foate probabil, da.

Sorin Damian: Acest un obicei, să spunem așa, al domnitorilor, înainte de moarte să…

Părintele Teologos: Să se călugărească.

Sorin Damian: Să se călugărească. Deci, iată, noi trebuie să vedem într-adevăr și bunele și relele, dar ar trebui noi să ne transpunem în ei!

Părintele Teologos: Și nu numai atât, ci să vedem poziția Bisericii.

Sorin Damian: Da. Da.

Părintele Teologos: Adică, ascultăm de poziția Bisericii și de conștiința Bisericii.

Sorin Damian: Da.

Părintele Teologos: Care se exprimă prin sinod și prin turmă. Turma – deci, consensul oamenilor duhovnicești din Biserică.

Sorin Damian: Da. Exact acest lucru s-a întâmplat și cu binecredinciosul Împărat Iustinian.

Iată, din nefericire pentru el, a avut o soție foarte rea și cu o putere foarte mare la Curte. Din fericire pentru el, a murit de tânără. Din fericire pentru el, a murit de tânără, și el a putut mai departe, efectiv, să facă politica ortodoxiei în întregul imperiu. Știm că Împăratul Iustinian cel Mare a murit de bătrânețe, la vârsta de 83 de ani.

Evadarea spectaculoasă a Papei Vigiliu și Sfântul Dacius: O poveste de curaj și persecuție în Constantinopol

Sorin Damian: Revenind istoric, iată ne aflăm în anul 551. În august 551, sătul de atâta persecuție psihologică… Revin, în anul 550, vine la Constantinopol Sfântul Ierarh Dacius Mărturisitorul, episcopul Mediolanului, despre care Sfântul Grigore cel Mare, episcop al Romei între anii 590-604, în cartea lui „Dialogurile”, unde, în conversațiile cu ucenicul lui, Sfântul povestește viețile multora dintre sfinții din Peninsula Italică. De aceea îi și spunem „Dialogul” – Sfântul Grigore Dialogul. Avem Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, rămasă de la acest mare Sfânt.

Părintele Teologos: Pe numele lui, da.

Sorin Damian: Da, de la acest mare Sfânt.

Deci, în aceste dialoguri spune despre Sfântul Dacius, Mărturisitorul Episcopului Mediolanului, că avea puterea tămăduirilor și alungării demonilor. Deci, iată un om cu viață sfântă.

Părintele Teologos: Sfântă, da.

Sorin Damian: Și acest Sfânt Ierarh Dacius, fiind foarte bun prieten al Papei Vigiliu, vine, cu toiagul în mână, desculț, până la Constantinopol, la acest palat unde era ținut, în arest la domiciliu Papa Vigiliu. Și, efectiv, stă cu el, și, ca să vedeți, acum intervine puțină ironie a sorții, chestia de regizare, chestia de serial. Într-o noapte, văzând că gărzile nu sunt atente și au adormit, efectiv, Papa se suie pe umerii Sfântului Dacius, sparge acoperișul și reușesc amândoi să iasă prin acoperiș și să fugă la o biserică din Constantinopol, cu hramul, cred că, Sfântul Petru sau Sfinții Petru și Pavel, ceva de genul, și se închid în biserică.

Părintele Teologos: Au evadat fraților!

Sorin Damian: Da, deci, ca o evadare, așa, ca în filme în timpul nopții, Papa și cu prietenul lui, Sfântul Ierarh Dacius al Mediolanului.

Părintele Teologos: Sfăntul! Da, da.

Sorin Damian: Da, care este Sfânt al Mediolanului.

Părintele Teologos: Milanul de astăzi.

Sorin Damian: Da. Milanul de astăzi.

A doua zi, văzând împăratul că a evadat și aflându-se unde s-a ascuns, trimite trupele imperiale. Fac o mică paranteză: deja ne aflăm în epoca în care, din punct de vedere juridic, orice lăcaș de cult avea, să zicem, statutul de refugiu. Adică, dacă un răufăcător se refugia în biserică, autoritățile, armata, nu aveau voie să intre în acea biserică și să-l aresteze.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Deci, avea statut de refugiu. ceea ce s-a păstrat pe parcursul întregului Evului Mediu.

Părintele Teologos: Așa este. Și acest lucru era recunoscut și de către puterea politică, da? Deci nu numai în biserică, unde clar că… așa, dar și de către puterea politică. Adică, armatele, poliția, dacă doriți, nu intrau. Deci, dacă un răufăcător, chiar și un criminal, intra în biserică, ei așteptau afară, nu intrau să-l ia cu fulgi cu tot..

Sorin Damian: Da.

Ei, din nefericire, fiind deja sătul de refuzurile papei, împăratul poruncește armatei să spargă ușile bisericii și să-l aresteze pe papă. Acum, iarăși, cronicile vremii redau o scenă, hai să spunem, comico-dramatică. Cronica aceasta ne spune că Papa Vigiliu era un bărbat înalt, osos, dar foarte robust. Papa, ce face? Se prinde cu mâinile și cu picioarele de o coloană din biserică, iar soldații încep să-l tragă ca să-l scoată afară.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Sorin Damian: Văzând că nu poate să-l tragă, încep să-l ia la bătaie pe Papă și pe Sfântul Dacius, până-i lasă lați, și pe urmă îi iau cu forța și îi aduc înapoi în palat și-i închid.

Părintele Teologos: Doamne ferește!

Împăratul Iustinian, tensiuni și negocieri: Refuzul Papei Vigiliu de a participa la Sinod

Sorin Damian: Luna august 551. Trece timpului. Către iarna lui 552, deci, iată, presiuni peste presiuni, către iarna lui 552, Papa reușește din nou să evadeze și, de data aceasta, reușește să ajungă până la Calcedon, unde se refugiază. Unde credeți? În biserica Sfânta Eufimia.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Sorin Damian: Unde avuseseră loc ședințele celui de-al patrulea Sinod Ecumenic.

Ei, văzând împăratul că nu reușește cu niciun chip, trimite din nou armata și-l trimite chiar pe generalul Belisarius, cel mai de încredere general al său: „Măi, vezi ce faci acolo și adu-l pe Papă înapoi la Constantinopol!” Generalul se duce, Papa refuză, dar nu mai sunt scene de violență. Generalul se întoarce și spune: „Nu am reușit să-l conving să vină.” Apoi, într-un acces de liniște și raționament pur, împăratul spune: „Măi, nu mai trimit armată, că până la urmă…

Părintele Teologos: Da. Nu rezolv nimic.

Sorin Damian: Nu rezolv nimic. Și deja durează de prea mult timp această tărăgănare a convocării sinodului.

Părintele Teologos: Un joc de-a șoarecele și pisica, de fapt.

Sorin Damian: Da. Ei, atunci, împăratul decide să-l trimită pe Sfântul Ierarh Mina, Patriarhul Constantinopolului, și pe acest Arhiepiscop Teodor Askidas. Merg aceștia doi și, în cele din urmă, Sfântul Ierarh Mina, despre care știm că era un om foarte smerit, rugător și modest. Dar, mai mult, la sfaturile acestui arhiepiscop Teodor, care era foarte bun de gură…

Părintele Teologos: Am spus, elocință foarte mare.

Sorin Damian: Da. Papa încuviințează și se întoarce de bunăvoie la Constantinopol, unde nu mai este pus sub arest la domiciliu. În cele din urmă, acceptă convocarea unui Sinod general al Bisericii, care va primi ulterior titlul de Ecumenic, pentru primăvara anului 553. Dar el a spus următorul lucru: „Da, eu, să zicem, dau binecuvântarea pentru a fi convocat, dar eu nu voi participa. Eu nu voi participa.” 

Atunci, Împăratul Iustinian cel Mare încearcă cu vorbe bune să-l îndemne pe Papă sau, să zicem așa, să-i spună: «Ok, bun, și ce vrei concret, ca să și participi, nu numai să aprobi?»

Păi, zice: «Aș vrea două lucruri. Odată, după ce se convoacă acest sinod, să reconvocăm, unul, și în Italia, la Roma, pentru toți episcopii din Apus.» Deci, să reamintim, în afară de Papa Vigiliu și Sfântul Ierarh Dacian, care deja murise, trecuse la Domnul.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Trecuse la Domnul între timp, niciun episcop, și niciun reprezentant al Apusului nu exista la Constantinopol, în afară de Papă, singur.

Părintele Teologos: De Papă. Singur. Da.

Sorin Damian: O dată, deci, să se facă un nou sinod la Roma, și al doilea să se facă un sinod la care să participe doar Papa și reprezentanții lui, și ceilalți patru patriarhi, pentru a discuta aceste probleme. Și Împăratul Iustinian a spus: „Nu! Ori acest sinod, ori nimic!”

În cele din urmă, epuizat, el spune: „Ok, să se înceapă…”

Părintele Teologos: Convoace.

Sorin Damian: Să se convoace Sinodul, dar eu nu voi participa!

Părintele Teologos: De ce? Pentru că Papa, prost nu era, deci el știa ce o să urmeze la sinod, adică se știa pronosticul, că vor fi condamnate cele Trei Capitole.

Sorin Damian: Da.

Părintele Teologos: … Hai să zic, plus Origen, și el avea o poziție care era contra rezultatului așteptat al sinodului. Și din cauza asta nu dorea să fie acolo, pentru a nu fi pus într-o poziție de inferioritate, să nu fie forțat să se dezică, deși până la urmă a fost forțat să o facă.

Sorin Damian: Da.

Confruntarea cu Papa, condamnarea și validarea hotărârilor sinoadelor ecumenice anterioare

Iată, la începutul lunii mai se deschide acest sinod lacare au participat 166 de Părinți sinodali. Participă Sfântul Ierarh Eftimie, deja, pentru că Sfântul Mina trecuse la Domnul. Sfântul Ierarh Eftimie, noul Patriarh al Constantinopolului, un om cu o viață foarte smerită, foarte apropiată de Dumnezeu, foarte rugător, Apolinarie al Alexandriei, Domnus al treilea al Antiohiei, și culmea, din partea Patriarhiei Ierusalimului, din partea Sfântului Ierarh Eustochius al Ierusalimului, el nu a participat. De ce? Pentru că încă erau foarte multe probleme în rândul monahismului palestinian și trebuia să fie acolo, la fața locului…

Părintele Teologos: Să fie acolo, da, da, da.

Sorin Damian: … și să organizeze lucrurile. Participă trei delegați de-ai lui, în frunte cu, iarăși un mare ierarh, Sfântul Ierarh Damian de Suza,  episcop de Suza, un mare intelectual al Palestinei, a acelor vremuri, care a și luat cuvântul de multe ori în sinod.

Și iată, Sinodul fiind convocat, acesta a avut opt sesiuni. Iată, într-o lună de zile, să spunem așa, s-a rezolvat totul. Dar, în toată această perioadă de o lună de zile, și nu am să intru foarte mult în detalii, pentru că lucrurile se repetă, există fel de fel de delegații în sinod „Haideți să mergem la Papă, să încercăm să-l convingem să vină și el.”

Părintele Teologos: Da, da, da.

Sorin Damian: Se duc, Papa devine morocănos, nu acceptă nimic, nu vrea nimic. Ei iară se întorc în sinod. N-am reușit. Ce să mai facem? Cum să mai încercăm să-l îmbunăm?

În cele din urmă, pe 14 mai, exasperat, Papa spune: „Ok!” Emite un decret de condamnare, dar fără a menționa persoanele.” Iar, din nou, Părinții sinodali au spus: „Păi, ori condamnăm, ori nu condamnăm, ori cum condamnăm, dar nu menționăm…”

Părintele Teologos: Abstract…

Sorin Damian: Abstract. Ce să condamnăm, abstract?!? Bun. În cele din urmă, Papa acceptă sinodul. Se încheie sinodul cu condamnarea. Dar, atenție, de ce este foarte important acest sinod? Se reconfirmă toate hotărârile celorlalte patru Sfinte Sinoade Ecumenice.

Al doilea lucru este condamnată apocatastaza și preexistența sufletelor.

Părintele Teologos: Și subordinațiolismul 

Sorin Damian: Și subordinațiolismul.

Al treilea lucru este, să spunem așa, proclamat ca dogmă, deși nu știu dacă expresia este potrivită, dar este proclamată ca dogmă [pururea fecioria Maicii Domnului].

Părintele Teologos: Da, da, da.

Sorin Damian: Deci este pentru prima dată…

Părintele Teologos: Deci, este acceptată ca și învățătură oficială a Bisericii [pururea fecioria Maicii Domnului]

Sorin Damian: Da, pentru prima dată în mod oficial.

Părintele Teologos: Și, bineînțeles, cele Trei Capitole, cum spuneam…  condamnarea…

Sorin Damian: Da, da, da, deci aceasta a fost…

Părintele Teologos: Pentru asta a fost principalul…

Sorin Damian: … Asta a fost principala problemă.

Sorin Damian: Bineînțeles, urmările nu au fost cele la care se așteptau toți; urmările au fost că ortodoxia și creștinătatea s-au scindat și mai mult, din nefericire. Monofiții au prins și mai multă putere. Gândiți-vă că, la acest sinod, iată, sursele istorice ne spun că din 154 de scaune episcopale câte avea Patriarhia Antiohiei, doar 39 de ierarhi au fost prezenți. Ceea ce înseamnă că, de la 39 până la 154, toți erau monofiziți.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Sorin Damian: Ocupaseră scaunele monofiziții. 

Părintele Teologos: Da. Da.

Învățătura de credință ca far: Condamnări, reconfirmări dogmatice și schisma creștinătății

Sorin Damian: La fel, din Egipt ni se spune că au participat doar 10 ierarhi, și erau peste 200 de scaune episcopale în Egipt.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Din nordul Africii, opt, și din Palestina, adică din Patriarhia Ierusalimului, au fost cei trei ierarhi, în frunte cu Sfântul Ierarh Damian de Suza.

Deci, iată, și la un moment dat, ca să se complice și mai mult lucrurile în provincia aceasta a Egiptului, s-au dublat ierarhii; adică aveam un Patriarh ortodox, care ținea, să spunem, de Constantinopol, sprijinit de împăratul de la Constantinopol, și un Patriarh monofizit, sprijinit concret de comunitatea monofizită foarte puternică.

Părintele Teologos: Da. De locali!?

Sorin Damian: Da, de locali. Și încet, încet, încet, încet au scăzut până, cred că în ziua de azi, m-am uitat o dată pe o statistică cred că mai sunt vreo 50 sau 60 de mii de credincioși ortodocși melchiți,cum am menționat, părinte.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Deci. foarte puțini.

Din nefericire, iată, acest sinod, într-adevăr, l-a condamnat pe Teodor de Mopsuestia, și pe el ca persoană, și opera lui.

Părintele Teologos: Și opera lui, da.

Sorin Damian: Dar pe Teodoret de Cyr și Ibas de Edessa, doar opera aceasta a lor.

Părintele Teologos: Da. Anumite lucrări concrete ale lor.

Sorin Damian: Ceea ce, iarăși, a ridicat — și ridică — un semn de întrebare, la care, mă rog, nu am eu explicația: cum poți să condamni opera, dar să nu condamni omul?!

Părintele Teologos: Da. De ce? Pentru că ne concentrăm pe învățătura de credință. Învățătura de credință este un „GPS” care îl îndreaptă pe om undeva. Ei, GPS-ul trebuie să fie corect. Acești trei mari, plus unul…

Sorin Damian: Da, da.

Părintele Teologos:… care Origen era și cel mai mare dintre ei.

Sorin Damian: Da. Da.

Părintele Teologos: Așa. Erau niște oameni foarte influenți și din punct de vedere teologic, să zic așa — nu neapărat duhovnicesc. Și… în clipa în care ai pe cineva — și până astăzi există fenomenul ăsta — în clipa în care ai pe cineva care este foarte influent din punct de vedere teologic, ai tendința să-l absolutizezi.

Sorin Damian: Ok.

Părintele Teologos: Să-l absolutizezi. Și atunci: „O spus cutare, sigur așa e! Sigur așa este!” Și atunci, pentru că exista această tendință — și atunci, și acum — din cauza asta, Biserica a spus: Nu! La acești oameni, doar până aici. Sigur că, la unul, „până aici” înseamnă 100% — adică la Teodor de Mopsuestia —, la ceilalți doar până acolo; și în cazul lui Origen, pentru că el este foarte periculos, că scria foarte bine.

Sorin Damian: Da.

Părintele Teologos: Din cauza asta, și la el, Sfinții Părinți au luat foarte mult de la Origen, după care i-au ars toată opera!

Sorin Damian: Asta este, da.

Părintele Teologos: Ia ars toată operă pentru că este, cum spuneam, este foarte, foarte periculos. Mai ales apocatastaza.

Sorin Damian: Da, da, da.

Părintele Teologos: Până astăzi este foarte periculoasă.

Calea sfințeniei, nu a scolasticii: Curățirea interioară a credinței prin experiență, respingerea filozofiei

Revenind! Ceea ce vreau să spun – importanța capitală a acestui sinod, după părerea mea, bun, sigur, adică, e vorba de asta – este faptul că, cum spuneam, se oprește introducerea raționalismului și a filozofiei antice, a modului de gândire rațional, și punerea pe primul plan a curățirii interioare a credinței, a dogmatizării învățăturii din experiența, din sfințenia omului, din trăirea lui Dumnezeu; nu atât din speculația filozofică, din speculația intelectuală. Desigur că, catolicii, săracii… da, ok! Noi îi iubim, dar, cu mare tristețe, vedem că ei au căzut în treaba asta și au generat, din aristotelism. De fapt, au generat această mare problemă a scolasticii.

Deci, din cauza asta, chiar dacă, din punct de vedere – cum foarte bine ai amintit – din punct de vedere socio-politic, dacă dorești, sinodul nu și-a atins scopul, ba chiar contră, chiar și în Apus a fost o mică schismă de vreo 100 de ani, ceva de genul ăsta… așa; din punct de vedere teologic a apărut, pentru prima dată, cum spuneam, importanța experienței duhovnicești și banarea frontală a filozofiei, a raționalismului grec antic.

Sorin Damian: Da. Da.

Părintele Teologos: Care era reprezentat prin neoplatonism și aristotelism.

Sorin Damian: Da.

Papa Vigiliu: Între condamnare, pocăință și reconciliere – Lecția infailibilității papale

Sorin Damian: Deci, iată, toate aceste concluzii ale celui de-al Cincilea Sinod Ecumenic și cât de complicată a fost organizarea lui, vedeți, cu toate aceste probleme…

Bietul papă – ca să încheiem și cu istoria lui, aflându-ne pe finalul nostru –  bietul papă, în sfârșit, către anul 558, este lăsat să plece din Constantinopol, dar trece la Domnul pe mare.

Părintele Teologos: Săracul!

Sorin Damian: În drumul lui înapoi către Roma, și trupul lui va ajunge la Roma.

Părintele Teologos: Da. Și trebuie să știți, papa a murit în pace cu Biserica, pentru că s-a pocăit, s-a… așa mai departe, chiar dacă a fost condamnat, de fapt, de sinod, dar pentru pocăința sa…

Sorin Damian: Da, dar în cele din urmă a recunoscut sinodul.

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: Și o recunoaște, să zicem, și mai oficial, și de asta, și în Occident, și Biserica Apuseană îl recunoaște. Recunoașterea finală și totală, dacă putem spune așa, a Sinodului al Cincilea Ecumenic a fost făcută de Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, episcopul Romei.

Părintele Teologos: Așa este!

Sorin Damian: Recunoaște importanța acestuia.

Deci, Papa Virgiliu, atenție!, nu este un sfânt; a fost un om al vremurilor lui, bune sau rele, a fost un om foarte întărădnic, cum am spune noi în ziua de astăzi, și ați văzut prin câte lucruri a trecut,  ia încercat de foarte multe ori, și răbdarea împăratului, dar și răbdarea Sfinților Părinți de la sinod.

Părintele Teologos: Așa e.

Sorin Damian: Deci 160, 170 de oameni să stea numai după tine…

Părintele Teologos: Da!

Sorin Damian: Și tu să fii un «Nu» absolut, indiferent de ce ți s-a întâmplat – deci, ai mâncat și bătaie, ai fost și persecutat psihologic – totuși, este de apreciat la un asemenea om…,

Părintele Teologos: Da.

Sorin Damian: …Până la un punct.

Părintele Teologos: Da. Dar vedeți că…

Sorin Damian: Dar, ce înseamnă?

Părintele Teologos: Da, ce înseamnă… și pe tema asta, vedeți că dogma catolică referitoare la infailibilitatea papală este greșită, pentru că Papa Vigiliu a fost condamnat de sinod.

Două firi… dar câte voințe?

Ei… am spus, și bineînțeles, cu acest sinod se stabilizează faptul că, în Domnul nostru Iisus Hristos, sunt două firi – nu una, două firi – dar aceste firi nu sunt separate, ci sunt unite. Și în această unire își păstrează distincția lor. Deci, asta este dogma care, prin Sinodul al V-lea Ecumenic, se clarifică și așa mai departe.

Problema cea mare este, bun, două firi, dar câte voințe? Câte voințe – vom vedea în episodul următor!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Sorin Damian: Amin! 

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați