De ce nu suntem sfinți? – p. Teologos

Sfințenia este împlinirea personalității umane și ținta noastră și aici pe pământ și în veșnicie. Cu toate acestea sunt foarte puțini sfinți în fiecare generație, comparativ cu numărul total al populației.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Apreciem enorm seria de canonizări pe care Patriarhia Română a făcut-o anul acesta și mulțumim bunului Dumnezeu că a ajutat să scoatem la arătare o mică parte din marele tezaur care zăcea îngropat în pământul uitării.

De asemenea, apreciem foarte mult și ne bucurăm de apariția și creșterea unui curent de gândire iubitor de neam, mod de gândire esențial pentru mântuirea noastră pentru că în neamul românesc există ortodoxia, adică există învățătura de credință de succes pe care însuși Dumnezeu ne-a dat-o. Dacă ne iubim neamul și ortodoxia, ne unim între noi și cu Dumnezeu. 

Dacă nu-L iubim pe Dumnezeu și prin Acesta pe ceilalți, atunci suntem singuri, anxioși, înfricați și manipulabili. Omul fără contact cu pământul și cu Cerul, adică cu neamul, resursele primare de trai și cu Dumnezeu este ca o frunză bătută de vânt pe care cei care sunt la butoane îl pot ghida unde doresc.

Omul este victimă a influențelor

Omul după cădere este victimă a influențelor și din cauza asta trebuie protejat pentru a-și putea păstra nealterată flacăra credinței și deci și personalitatea. Toți cei care doresc să cucerească un neam încearcă să facă acest lucru întâi de toate din punct de vedere ideologic pentru că dacă reușesc să-i inoculeze ideologia dorită atunci fac ce vor cu neamul respectiv. Pentru a face aceasta au nevoie de mass-media în care includem și rețelele sociale. 

Tăierea contactului cu pământul se realizează prin multe mijloace. Unul dintre cele mai perfide este prin artă, în care se promovează un tip de om lipsit de iubire, dur, care nu are nevoie de familie, nu are nevoie de sfat, care reușește să facă toate prin sine-și. Acest om individualist este prezentat ca învingător prin vorbirea sa biciuitoare cu ceilalți, prin pumnul său sau prin viclenia sa. Ceea ce nu se prezintă, însă, este faptul că aceasta este o ficțiune, o carcasă fără conținut, un om gol pe dinăuntru care nu va reuși în viață chiar dacă este posibil să aibă bani și faimă. Desigur că ni se inoculează ideea că banii, faima și plăcerile aduc fericirea, însă trebuie să avem curajul să acceptăm că nu este deloc așa. 

Din păcate, sunt foarte mulți oameni care nu mai au experiența iubirii adânci și a stabilității în familie și nu mai au experiența transmiterii experienței de viață de la înțelepții din trecut. Această pace înțeleaptă este cu mult deasupra bravadelor și ironiilor celor traumatizați de cultura trotuarului chiar dacă aceștia din urmă sunt foarte la modă astăzi. Acești oameni însingurați își dau seama că ceva foarte adânc le lipsește, însă în general, nu au eroismul să recunoască acest lucru și încearcă să-l caute de capul lor, neavând curajul să se smerească și să întrebe. Lucrurile sunt și mai dificile pentru că instituția familiei care este celula de bază a societății este lovită încontinuu și este prezentată ca pe o povară, astfel încât societatea să se transforme într-o cireadă și omul dintr-o personalitate nobilă să se transforme într-un animal. 

Victimele desfrânării

Vedeți că la ora aceasta România este nr. 1 în lume în ceea ce privește video chat și traficul de carne vie. Fetele mai mult sau mai puțin tinere sunt atrase de către bărbați frumoși cu ochii ca luceferii și cu mațele ca niște șerpi de aramă, după cum spune Scriptura despre Lucifer, bărbați care după ce le promit marea cu sarea, le introduc în rețele foarte tenebroase și în angrenaje din care foarte greu mai pot să iasă după aceea. Indiferent de câți bani câștigă, duc o viață foarte tristă, singuratică, incapabile de iubire adevărată, de comuniune, de pace și de siguranță. Ele, dacă nu se vor pocăi, vor avea toată viața această pată în sinea lor și o să simtă rușine față de toți cei care le vor vedea, știind ce au făcut. Vedeți că marile sfinte care au trecut prin asta, cum ar fi Sf. Maria Egipteanca și Sf. Pelaghia, au avut o foarte mare pocăință pentru că au experiența chinului și a distrugerilor enorme provocate de păcatul foarte mare din această industrie, dincolo de ochii ca luceferii.

Din cauza asta cu mult drag, multă smerenie și multă intensitate le rog pe cele atrase de perspectiva vânzării trupului lor pentru bani să nu o facă pentru că nu știu în ce se bagă și o să regrete amarnic după aceea.

Cu toate acestea, se promovează mult acest lucru pentru că ies mulți bani din asta și se distrug și familiile. Mulți bani pentru cei care le exploatează, nu pentru femei, să ne înțelegem. Și dacă și pentru ele, nu rentează. Dar principalul lucru dincolo de distrugerea sufletelor este și distrugerea familiilor. Familia este ca și hexagonul dintr-un fagure. Dacă hexagoanele sunt puternice prin iubire și transmiterea modului corect de a fi, de comportament, transmiterea experienței de viață, atunci trebuie sparte toate hexagoanele, unul câte unul pentru a extrage mierea. Dacă însă hexagoanele sunt slabe și se dezmembrează de la sine, atunci curge toată mierea singură.

Lupta contra familiei

Din cauza asta nu mai este promovată familia și problema lipsei natalității a ajuns urgență națională – bineînțeles pentru cine ia aminte. Lucrurile sunt foarte triste pentru că a crește mai mulți copii este mai ușor și mai făcător de bucurie decât a crește unul singur, pentru că dacă este unul are probleme cu singurătatea, cu egoismul și are nevoie de multă preocupare din partea părinților. Dacă sunt mai mulți și părinții au înțelepciunea să le atribuie responsabilități, atunci copiii se cresc între ei, se joacă între ei și se învață între ei, în timp ce părinții se degrevează de sarcini și din crescători de copii se transformă în supraveghetori de copii.

Din păcate, însă, oamenii nu mai știu că pentru a ajunge la asemenea bucurie trebuie să-și taie voia, să lase de la ei, să fie atenți, să aștepte ispita și să tragă greșeala asupra lor. De fapt, oamenii astăzi nici măcar nu mai știu ce înseamnă să tragă cineva greșeala asupra sa. Să vă dau un caz.

Un exemplu despre iertare și răbdare

La un moment dat erau două familii care erau vecine. Într-o familie era încontinuu ceartă în timp în cealaltă era încontinuu pace. După mult timp, soața certăreață îi spune soțului ei să se ducă să spioneze pe ceilalți să vadă ce fac de le merge totul bine. În timp ce soțul certăreț spiona pe geam se aude un zgomot în camera din spate cum o găleată cu apă este lovită și se răstoarnă pe covor. Se aude vocea soțului spunând: „Iartă-mă, draga mea, că eu sunt de vină pentru că nu am fost atent și am lovit găleata!”. Atunci se aude vocea soției din bucătărie răspunzând: „Iartă-mă, dragul meu, că eu sunt de vină pentru că am pus găleata chiar în centru”. Atunci soțul certăreț se întoarce acasă și îi spune soției: „Am găsit cauza pentru care la ei este încontinuu pace în timp ce la noi este încontinuu ceartă: la ei toți sunt de vină, în timp ce la noi toți avem dreptate!”. Înțelegeți? Asta înseamnă tragerea greșelii asupra noastră. 

Ce ne apără de influențe negative

Oamenii găsesc mult mai ușor pace, stabilitate, sens, zel, învățătură, întrajutorare și dragoste prin familie sunt mult mai greu manipulabili și mai rezistenți la influențe externe și din cauza aceasta se încearcă tot posibilul pentru denigrarea familiei și amânarea momentului căsătoriei prin promovarea culturii plăcerilor, a distracției, a libertății absolute și a afacerilor și bineînțeles a superiorității individualiste. Fraților, să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat Cartea Facerii, nu „cartea afacerii”. Libertatea adevărată nu este însă o băltoacă amorfă în care este permis orice. Libertatea trebuie să aibă sens și sensul acesteia nu poate fi altul decât perfecțiunea personală veșnică și pentru dobândirea libertății numai monahismul este mai bun decât familia unită.

Cei care însă doresc să-i înrobească ideologic pe oameni, le prezintă căsătoria și monahismul ca pe o povară și ca pe o limitare a oportunităților și posibilităților de afirmare, ascunzând cu grijă că adevărata afirmare a sufletului veșnic este în duhovnicia lui Dumnezeu și nu în materia trecătoare.

De fapt, înșelarea materialismului este una dintre cele mai subtile și mai eficace metode de a-l însingura și despărți pe om de Dumnezeu și de ceilalți după cum s-a și văzut în Rai, pe vremea lui Adam. E subtil pentru că materia nu este rea în sine și din cauza asta omul, dacă nu-i atent, zice că „ce poate să fie rău?” sau zice că se păzește, însă forța de atracție a materiei este atât de mare pentru omul nedesăvârșit, încât acesta nu mai poate păstra legătura iubitoare cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți.

Încurajăm căsătoria sau monahismul la tinerețe după cum este rețeta de succes în toată istoria omenirii, chiar dacă acum se încearcă reinventarea roții cu rezultate dezastruoase făcând-o pătrată. Desigur că niciodată nu e târziu, însă este mult mai bine la tinerețe. De ce? Pentru că în cazul căsătoriei dacă nu te hotărăști de la început cu partenerul de viață cu care te completezi, te odihnești și față de care ai putea să faci ascultare relativ ușor, atunci acesta își va face rostul în viață cu altcineva și următoarea persoană nu va mai fi de 5 stele, ci de 4 sau chiar de 3 stele pentru că toți oamenii buni sunt de regulă luați. Un alt motiv este faptul că în timp omul se maturizează și își formează un anumit mod de gândire, tabieturi, care se vor schimba mult mai greu într-o nouă relație, fie ea monahală sau sentimentală.

Pentru cei singuri

Desigur că cei care au rămas singuri este bine să știe că trebuie să aibă un conducător duhovnicesc apropiat și o viață duhovnicească mai strictă pentru că pentru ei pericolul este mai mare să deraieze din cauza gândurilor și a singurătății.

Pentru căsătorie și pentru monahism nu este nevoie să fii milionar sau să ai viața aranjată. În cazul monahismului pare evident, însă sunt unii care zic că nu se duc la monahism pentru că mai trebuie să se pregătească pentru asta. Singurele pregătiri pe care trebuie să le facă sunt: 1. să aibă grijă să nu aibă datorii mari pe care să fie nevoit să le plătească așezământul monahal unde se duc și 2. Dacă sunt căsătoriți, în mod normal, au nevoie de binecuvântarea soției ca să plece la monahism.

În cazul căsătoriei, trebuie să se înțeleagă că aceasta nu este o desfătare trupească în doi, ci o creștere împreună, o împreună învățare, o evoluare și cizelare împreună întru cizelarea caracterului fiecăruia și a ajunge cât de desăvârșiți posibil alături de partenerul de viață cu care ați făcut lucruri împreună, pentru că în căsătorie avem spațiul sigur în care iubirea prinde rădăcini și astfel ne putem dezvolta armonios.

Ispita

Desigur că vrăjmașul ne spune că niciodată nu suntem pregătiți și că mai bine așteptăm persoana perfectă, adică pe fata Morgana sau băiatul Morgan, depinde din ce punct de vedere vorbim. Cu această atitudine nu ne vom angaja niciodată într-o relație și deci niciodată nu vom vedea cu adevărat frumusețea celuilalt pentru că asta se vede doar în clipa în care ne tăiem voia egoistă și prejudecățile și îl cunoaștem mai de aproape pe celălalt în căsătorie sau monahism. Dacă noi nu ne cizelăm caracterul nu vom fi potriviți niciunde pentru că este absurd doar noi să avem pretenții de la ceilalți și ceilalți nu. Să vă dau un caz.

Un caz despre căutarea perfecțiunii

La un moment dat era un tânăr cam plin de sine, însă deștept, frumos și cu bani. I-a anunțat pe toți că o să plece în lume să-și caute femeia perfectă. După ce a perindat mai multe locuri s-a întors acasă singur și l-au luat în primire prietenii dacă a găsit femeia perfectă însă el a răspuns că nu există așa ceva. Atunci unul mai bătrân a spus că dacă n-ar exista pentru el, atunci ar trebui să aibă chemare pentru monahism, însă pentru că n-are înseamnă că aceasta există pentru el. Tânărul a înțeles că bătrânul are dreptate și s-a dus din nou. După un timp iarăși s-a întors singur. Iarăși l-au întrebat prietenii „N-ai găsit femeia perfectă?”. „Ba am găsit-o” a răspuns el. „Și atunci de ce te-ai întors singur?” au replicat aceștia. „Pentru că și ea căuta bărbatul perfect” a venit răspunsul. Trebuie să ne cizelăm, fraților.

Despre cizelarea caracterului

Desigur că este o exagerare să căutăm persoana perfectă la nesfârșit, exagerare în care cad mai ales bărbații care întârzie să se căsătorească cu prietenele lor zicând că „merge și așa”. Acestea însă așteaptă protecție, siguranță și bărbăție de la partenerii lor și dacă aceștia nu sunt hotărâți atunci se vor despărți și va fi dureros și amar. 

Pentru a ști cum să ne comportăm într-o relație, trebuie să învățăm de la Dumnezeu prin Biserică și de la oameni prin familie și prieteni înțelepți. Este esențial ca să ne alegem partenerul de viață din Biserică pentru că Biserica este spital pentru păcătoși și, deci, viitorul partener de viață se luptă să se curețe de distorsiuni existențiale. În Biserică învățăm să ne transformăm voia din voie iubitoare de sine în voie iubitoare de oameni și de Dumnezeu. Este esențial ca într-o relație să ne concentrăm pe Dumnezeu și prin Acesta pe celălalt fără să idolatrizăm pe om și fără să-l neglijăm, bineînțeles, și asta se realizează numai prin Hristos care este lumina lumii. Așa se întărește persoana, familia și, de aici, neamul.

Dacă omul este singur, fără sprijin emoțional și duhovnicesc este mult mai vulnerabil, mai superficial și ușor de manipulat în închistarea voii sale. Această manipulare însă duce la chin pentru că omul este întunecat și închistat și distorsiunea nu este naturală și, deci, nu este sustenabilă. Este ca și cum ai dori să tragi la țintă cu un arc strâmb și cum este dificil să îndrepți un arc strâmb la fel este dificil să îndrepți un om care nu ascultă și se închide imediat la orice cuvânt duhovnicesc. De fapt, unul dintre primele semne că cineva nu merge bine este că nu dorește cuvânt duhovnicesc. Nu întreabă sau dacă se deschide o discuție duhovnicească sau primește un sfat, încearcă să schimbe subiectul, să-l facă pe celălalt să tacă sau pleacă de acolo.

Exemplele sfinților

De fapt trebuie să știți că marea majoritate a sfinților au fost oameni ca noi, ba chiar unii dintre ei mai păcătoși decât noi, însă ei au pus pe Dumnezeu pe primul plan. S-au decis să se dedice lui Dumnezeu și să-L caute cu toată puterea lor și atunci Dumnezeu Se lasă găsit de ei. Vedem pe Sfinții închisorilor cum doar așa au reușit să reziste la presiunile din temniță și după aceea în afară.

Ioan Ianolide

Este foarte reprezentativ cazul Sfântului  Ioan Ianolide care și în închisoare și în afara ei L-a avut pe Hristos în centrul vieții sale chiar dacă din exterior puține lucruri trădau sfințenia sa. De fapt, noi știm despre înalta sa duhovnicie din însemnările pe care ni le-a lăsat, însemnări care în cea mai mare parte au fost adunate în două cărți: „Întoarcerea la Hristos” și „Deținutul profet”. Cazul este emblematic pentru că ne arată cum poate să fie cineva sfânt în lume în cotidianul ostil din anii comunismului. Este adevărat că Ioan Ianolide s-a sfințit în închisoare, loc care a fost, de fapt, mănăstirea lui. El a dorit să continue această viață ascetică într-o mănăstire, însă datorită securității și a condițiilor din comunism, nu și-a putut îndeplini această dorință.

De fapt, închisoarea i-a sfințit pe mulți, cel mai mare sfânt pe care îl cunoaștem cu numele fiind Sf. Valeriu Gafencu, prietenul cel mai apropiat al lui Ioan Ianolide. Să ne ajute Sfântul! De fapt, în „Întoarcerea la Hristos” o parte importantă a cărții constituie viața din închisoare a Sf. Valeriu Gafencu căruia Sf. Ioan Ianolide i-a închis ochii. În izolarea închisorii, sufletele acestora se puteau ridica la Dumnezeu ajutați fiind de depărtarea de lume, de credința și pocăința extremă la care se supuneau. Să nu spunem că nu putem, fraților. Toți putem pentru că orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor.

Centrii de atenție astăzi

Este adevărat însă că astăzi lucrurile sunt mult mai complexe pentru că sunt foarte mulți centri de atracție puternici care ne rup mintea în toate părțile și omul nu mai are timp de Dumnezeu, de ceilalți și de sine, de interiorul său. Este încontinuu atras și manipulat în toate direcțiile prin ecrane și din cauza asta cei care conduc cu adevărat se asigură că toată lumea poate să-și cumpere foarte ușor un ecran și să aibă conexiune la internet. Astfel omul nu se mai gândește la desăvârșirea sa, ci numai în afara sa și la simțurile sale. Toți doresc să schimbe lumea și nimeni nu dorește să se schimbe cu adevărat pe sine.

În clipa în care omul postește de simțuri și se înfrânează global, poate să se ridice din cleiul acestor centri de atenție care ne țintuiesc și ne îneacă în plăcerea lor întunecată. Pentru asta trebuie să avem program, să ne mustrăm pe noi înșine, să ne spovedim și să acceptăm că o să lăsăm la o parte multe lucruri care nu ne sunt de folos, chiar dacă par atrăgătoare și sunt la modă. Pentru toată fapta bună este nevoie de atenție, înfrânare și pocăință. Dacă nu vom face astfel atunci în loc să mergem pe drumul drept și în timp să dobândim o viteză din ce în ce mai mare, atrași de Dumnezeu, vom avea o mișcare din ce în ce mai haotică, realizând din ce în ce mai puțin, amânând din ce în ce mai mult, atrași fiind de diferiții centri de plăcere, de centrii de drog de care devenim din ce în ce mai dependenți. Vom dori să ne satisfacem simțurile din ce în ce mai mult, să ne umplem interiorul cu cât mai multe zgomote informaționale, pentru că ne este din ce în ce mai frică să ne întâlnim cu noi înșine pentru că suntem din ce în ce mai goi pe dinăuntru.

Un caz despre atașamentul de ecrane

Să vă dau un caz. La un moment dat m-au contactat doi tineri din diaspora care erau plini de cele mai senzaționale povești legate de Athos și de ortodoxie: pustnici nevăzuți, lumină necreată, rugăciune neîncetată, viziuni și minuni – tot tacâmul, fraților. Doreau neapărat să vină la noi și să stea cât mai multe zile să se nevoiască. Le-am spus că nu primim decât 2 zile, că așa e rânduiala la noi, însă au insistat că vor să se facă monahi și că neapărat trebuie să-i primim și în ultimă instanță i-am primit pentru început pentru 2 zile și mai vedem după aceea. Au ajuns după-masa la noi și când au ajuns, evlavie și zel până la cer, metanii până la pământ, sărutări de mâini și îmbrățișări – meniul complet. Seara târziu pe la 11 trecute fix, aud bătăi tari și repezi în ușa chiliei. Când ies, iată pe cei 2 tineri tulburați. Unul dintre ei plângea. Ziceau: „Părinte, să nu ne țineți! Să nu ne țineți aici! Noi mâine plecăm!” Desigur că le-am zis că la noi nu este închisoare și i-am întrebat ce s-a întâmplat. Au spus că nu pot să reziste la atâta liniște și că neapărat trebuie să găsească semnal internet. De fapt intraseră în sevraj. Atunci am stat cu cel care plângea până pe la 12 noaptea ca să-l liniștesc și să-i explic că dacă moare atunci în starea aceea, o să se chinuiască veșnic pentru că el este dependent de excitația, de cantitatea de drog pe care i-o aduce internetul. Au fost și alte cazuri de tineri care au spus că nu vin la noi la chilie dacă nu le dăm internet, adică dacă nu le dăm drogul zilnic. Inclusiv curiozitatea ca și distorsiune a capacității de cunoaștere a ajuns astăzi o formă de drog.

O lume de drogați

De fapt, astfel a ajuns România dintr-o țară tranzit pentru substanțe psihoactive într-o țară consumatoare. Tinerii au început devreme cu surse de plăcere trupească, cu surse de dopamină, trădați fiind de către părinții lor în fața ecranelor. Acolo se obișnuiesc cu reacțiile chimice caracteristice drogurilor, cu senzații de plăcere mult mai rapide și mai intense comparativ cu lumea reală. Pentru că sistemul nervos, făcut de Dumnezeu ca să fie liber, încearcă să-și regăsească echilibrul adică punctul de maximă vigilență și libertate, generează reacții chimice contrare plăcerii simțite în clipa expunerii la sursa de drog. Acest fenomen lăsat de Dumnezeu este foarte bun pentru cine a căzut din greșeală și dorește să se elibereze, însă pentru cine dorește să simtă din nou plăcerea păcătoasă este distructiv pentru că acesta trebuie să crească doza pentru a simți aceeași plăcere. Creșterea necontenită a dozei duce la o înrobire din ce în ce mai mare și la forme de drog mai ușoare cum ar fi ecranele către forme de drog din ce în ce mai grele cum sunt jocurile pe calculator, păcănelele, desfrânarea, pornografia pe internet, distorsiunile sexuale și substanțele psihoactive de risc și mare risc.

Salvatorii: persoanele

În stoparea acestei spirale a drogurilor un rol esențial îl au persoanele: Dumnezeu, familia și prietenii adevărați. De fapt, vindecarea omului se realizează prin îmbunătățirea relațiilor cu persoanele. Noi din păcate uităm că rugăciunea este respirația sufletului și că avem nevoie pentru a trăi și a ne dezvolta întâi de toate de energia necreată a lui Dumnezeu care este hrana sufletească și, abia după aceea, de hrana trupească. Este adevărat că sufletul fiind veșnic poate să subziste dacă are foarte puțin har pentru că Dumnezeu niciodată nu taie complet harul existențial, însă în starea aceasta sufletul se chinuie cumplit – vorbim de iad – și ar dori uneori chiar să nu mai existe. Ferească Dumnezeu!

Drama multora provine din faptul că nu-L pun pe Dumnezeu pe primul plan și atunci ei decad din modul corect de a fi în tot felul de deraieri, pierzându-și mai mult sau mai puțin viața, ocupându-se cu superficialități, cu temeri, anxietăți, curiozități, bârfe, glume, muncă exagerată și orice altceva numai echilibrul iubitor dumnezeiesc să nu-l atingă. Diavolul luptă acerb ca omul să fie deviant și să nu mai aibă îndreptată mintea, adică ochiul sufletului către șuvoiul harului, astfel încât să nu se mai hrănească cu lumina iubitoare a lui Dumnezeu și să nu mai aibă putere și luminarea necesară ca să ia decizii corecte și să-i iubească pe ceilalți.

Mentalitatea contra salvării personale

Ispite clasice aici sunt formele fine de încredere în sine care îl împing să iasă de sub ascultarea înțelegătoare și jertfitoare și/sau să zică despre terapeutica ortodoxă că este veche, depășită, retardată sau că sunt lucruri cunoscute și dacă sunt lucruri cunoscute trebuie să găsim altceva mai atrăgător, mai strălucitor. Fraților, nu e așa!

E foarte periculos acest lucru pentru că vindecarea presupune constanță și focusare în și pe viața duhovnicească. Dacă punem pe primul plan alte lucruri precum banii, cariera, plăcerile, faima și ne ocupăm de vindecarea sufletului nostru doar când ne mai rămâne timp atunci nu vom avea în veci har adică nu vom avea capacitate de iubire, nu vom fi bucuroși, pașnici, îndelung-răbdători, înfrânați, buni și toate celelalte harisme ale Duhului.

Dacă nu facem cele simple nu ni se vor descoperi cele mai înalte. Este ca și într-un joc. Dacă nu terminăm primul level, nu vom ajunge la cel de-al 2-lea. Am putea spune că realitatea este jocul nostru, însă realitatea bate filmul dacă o vedem cu ochii lui Dumnezeu și nu cu ochii diavolului. Dincolo de asta, creșterea în sfințenie nu are sfârșit – nu există un „game over” niciodată. Dacă într-un joc te lupți împotriva unor dușmani și ești premiat dacă le faci rău, în viața reală vom reuși dacă realizăm că toți suntem mădulare unii altora și vom fi premiați cu energia necreată dacă le facem bine într-adevăr. 

Îndemnuri

Să ne gândim și mai ales să ne rugăm în fiecare zi să facem mai mult bine, să iubim mai mult, să încercăm să terminăm level-ul la care suntem. Să ne gândim: cum pot să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult astăzi? Cum pot să-i iubesc mai mult pe ceilalți astăzi? Pe vecinii mei? Pe colegii mei? Pe familia mea? Pe obștea mea? Pe omul necunoscut de pe stradă? Cum fac să cresc iubirea în mine și în ceilalți? Când văd pe cineva în fața mea trebuie să spun pe acesta trebuie să-l iubesc cu adevărat astăzi și nu să mă iubesc pe mine, iar el sau ea să fie doar mijlocul satisfacerii patimilor mele.

Dacă punem asta pe primul plan, dacă avem credința necesară să căutăm întâi Perfecțiunea iubitoare a Împărăției Cerurilor, atunci toate celelalte se vor adăuga nouă. Dacă nu vom face asta, cu pretextul că mai avem timp sau că altele sunt mai importante atunci toate decad, toate vor pleca de la noi și vom trăi o chinuitoare cacofonie existențială.

Fraților, să avem eroismul și curajul să ne luăm în serios mântuirea ca principala noastră prioritate și așa vom deveni sfinți, așa vom fi fericiți!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!