
Dezinformări periculoase
1 iulie 2025Urmăriți un material necesar în care încercăm să clarificăm problemele legate de actele cu cip care se doresc a fi implementate în Uniunea Europeană.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Introducere
Pentru că mulți creștini se neliniștesc din cauza posibilității obligativității actelor de identitate cu cip, care sunt numite de către unii și biometrice, temeri dintre care unele sunt îndreptățite, iar altele sunt distorsionate, o să încercăm acum, cu ajutorul Maicii Domnului să spunem câte ceva pe această temă.
Trebuie să știm că orice faptă are un gând care o generează și, dacă gândul este viciat, atunci și fapta va fi la fel. Toată omenirea caută perfecțiunea, caută îndumnezeirea, însă întrebarea cea mare este dacă o căutăm acolo unde e și așa cum trebuie, cu ajutorul lui Dumnezeu sau o căutăm acolo unde nu e și așa cum nu trebuie, adică de unii singuri, cu ajutorul diavolului.
Din păcate, oamenii care, după părerea lor, au reușit în viață și care se cred mai presus decât ceilalți, dacă nu se supun la rândul lor lui Dumnezeu cel adevărat, încep să se comporte ei înșiși ca niște dumnezei, încercând să se impună în fața celorlalți prin diferite mijloace de putere, începând de la mijloace moi, pline de plăcere și terminând cu mijloace dure, opresive. Trebuie să știm însă că puterea moale este mai tare ca puterea tare pentru că omul, fiind chip al lui Dumnezeu, este condus mult mai bine prin dragoste. Dacă omul este păcătos, atunci el distinge mult mai greu între dragostea adevărată, jertfelnică, în care cel condus este în centru și dragostea distorsionată, formele de ipocrizie în care conducătorul se pune pe el în centru.
Despre bine și rău…
Dincolo de asta, pentru că omul este o ființă rațională, el nu poate să primească răul frontal și din cauza asta răul trebuie să fie totdeauna grefat pe o formă de bine, pe un pretext astfel încât să poată să fie acceptat.
Poate că cineva se va întreba de ce cineva ar dori răul celuilalt, mai ales atunci când cele două persoane nu se cunosc, după cum e în cazul marilor mase de oameni conduse de un grup mic aflat la putere. Cauzele sunt multiple și complexe, începând de la traumele și păcatele acumulate de cei de la putere, răzbunări personale, securizarea puterii sau pur și simplu, tolănirea în bule cognitive departe de realitățile celor conduși.
Păcatul înseamnă vulnerabilitate în clipa în care apare lumina lui Dumnezeu și din cauza asta cel care se află în această situație încearcă să facă rău celor pe care îi consideră o amenințare la adresa sa. Traumele sunt legate de păcatele personale sau chiar ale altora care se răsfrâng asupra celui vizat. Acesta, dacă nu are viața duhovnicească necesară, ține trauma în el și se luptă pentru a dobândi putere pentru a se răzbuna și nu pentru a-i servi pe ceilalți. Problema cea mare este că răzbunarea nu-i rezolvă problema și el, încercând să o rezolve în afara lui Hristos, nu reușește și atunci lucrurile se înrăutățesc în loc să se îmbunătățească. Este esențială aici întoarcerea la Hristos, pocăința și sentimentul de dreptate astfel încât să nu devenim un fel de Nemesis pentru toți.
Una dintre cele mai comune cauze, este, însă amestecul dintre mândrie și plăcere în care cei de la putere, pentru a-și maximiza plăcerea pe care o îngurgitează sub diferite forme, impun maselor ceea ce cred ei că este bine.
Actele cu cip: Binele aparent
Un astfel de bine aparent sunt și cardurile de identitate cu cip care, cu pretextul unor facilități pentru stat, în special în ceea ce privește eliminarea criminalității în rândul maselor și reducerea numărului persoanelor necesare pentru procesarea datelor, poate să ducă la o mulțime de consecințe nedorite în special în ceea ce privește creșterea criminalității în rândul celor de la putere și creșterea efortului necesar de a ne dovedi nevinovăția în cazul unui sistem totalitar.
Să nu spunem, fraților, că nu va veni un sistem totalitar pentru că totdeauna democrația se transformă mai devreme sau mai târziu în tiranie dacă masele nu sunt mereu vigilente. Asta pentru că masele sunt încontinuu adăpate cu pâine și circ raționalizat astfel încât omul să fie îndobitocit cu plăcere păcătoasă și plin de griji pentru a-și asigura formele de păcate, de drog zilnic. În acest mod, oamenii nu mai doresc să iasă din zona de confort și se chircesc sub valul de plăcere păcătoasă care îi îneacă precum smoala.
Desigur că la un moment dat, oamenii se vor izbi de zidurile închisorii invizibile care devine pe zi ce trece din ce în ce mai neadaptată nevoilor schimbătoare ale omului. Dincolo de acest fenomen, există și un altul în care rebelii mai mult sau mai puțini înnăscuți doresc să facă rău semenilor sau în care cei de la putere consideră să facă rău prin dorința lor de a ajunge la putere pe baza unor motive reale, exagerate sau pur imaginare. Din această cauză puterea care este acum la butoane dorește din multe motive, inclusiv de securitate, ca să aibă o imagine globală asupra cetățenilor.
Conducătorii depărtați de Dumnezeu
Este esențial ca cei de la putere să aibă legătură cu Dumnezeu pentru că puterea corupe și dacă omul nu are conștiința veșniciei sale, a responsabilității sale absolute în fața unui Dumnezeu absolut, atunci omul se distorsionează și cade în păcate și patimi care îl chinuie și îi chinuie și pe cei din jur.
De fapt, discutăm acum despre actele cu cip tocmai din cauza faptului că puterea imperiului European, și nu numai, ne-a dovedit în repetate rânduri cât de departe se găsește de Dumnezeu și cât de aproape de forme de păcat și tiranie.
Am spus că unii le numesc acte biometrice însă nu aceasta este problema pentru că am avut date biometrice cum ar fi grupa sanguină, înălțimea și culoarea ochilor inclusiv pe buletinele comuniste. Este adevărat că acum sunt mai multe date biometrice și acest lucru poate fi văzut oarecum ca o denigrare a persoanei, însă să știți că acestea sunt în principal pentru a îngreuna contrafacerea. Vedeți că printr-o mulțime de dispozitive, întâi de toate prin telefoane, sunt culese date biometrice, în principal amprente și față, date care sunt folosite pentru identificare.
Ce este cipul? De ce actele cu cip?
Problema cea mare este cipul și nu atât biometria pentru că prin intermediul cipului se poate atribui fiecărui om un cod unic de identificare, CNP-ul de la Români – ceea ce în informatică se numește „primary key”. Orice bază de date are nevoie în tabelele acesteia de o astfel de cheie, cod unic pentru înregistrările din aceasta. Acum se depune un mare efort de unificare a diferitelor baze de date personale care există în diferite țări și în diferite instituții cum ar fi poliție, vamă, sănătate și altele asemenea. Prin această consolidare a datelor se dorește o imagine globală la nivel european și chiar și mai mult, asupra fiecărui om. Cipul este esențial aici pentru faptul că poate să conțină un cod mult mai mare decât un CNP național, cod care poate fi introdus fără erori prin intermediul unui cititor, lucru necesar la o scară multinațională. După cum spuneam, codul unic este mult mai mare și din cauza asta cipul este absolut esențial.
Când datele sunt distribuite, este mult mai dificil pentru cineva să aibă o viziune globală asupra unui om și, dincolo de asta, toate aceste instituții care dețin date personale nu au posibilitatea și nici chiar interesul să acționeze juridic precum puterea de la conducere. Astăzi dacă cineva de la putere dorește să obțină datele personale ale unei ținte are nevoie de documente oficiale și de un motiv prezentabil pentru a le obține pentru că sunt canale oficiale și mai mulți oameni implicați. Dacă însă are acces direct la o bază de date globală atunci este mult mai greu de prins și tras la răspundere. De exemplu, dacă cineva dorește să-și elimine adversarul politic, în afaceri sau chiar rivalul la mâna unei femei, în clipa în care are acces la o astfel de bază de date poate mult mai ușor, mai nestingherit să facă rău decât dacă este nevoit să meargă din instituție în instituție să solicite informații pe baza unor pretexte care se pot dovedi mincinoase și să-i pericliteze astfel poziția.
Trebuie să știm că cipurile din actele de identitate sau pașapoarte sunt inerte, nu au baterie și se activează prin apropierea la sub un metru de cititorul RFID. Poate că este bine să spunem aici că cipurile RFID din cardurile de identitate, de transport și pașaporturi pot fi citite cu cititoare specializate sau chiar cu antene de către hackeri când aceștia se apropie de noi – de exemplu în locuri aglomerate – și constituie astfel un risc de securitate. Dacă doriți să vă protejați actele cu cip, sunt scuturi de metal care se vând sub formă de portmonee sau coperți pentru pașapoarte care ecranează aceste atacuri. Desigur că cea mai bună metodă de a ne proteja actele cu cip de atacurile în public este să avem aceste acte acasă în sertar unde semnalele RFID nu ajung pentru că zidurile ecranează bine în acest caz.
Stocarea datelor personale
Toate aceste date de care vorbim sunt date statice. Problema cea mare sunt însă datele dinamice care descriu mai mult sau mai puțin exact comportamentul nostru. Unde suntem, ce preferințe avem, ce alegeri facem, ce cumpărăm, cu cine comunicăm, unde navigăm pe internet – toate aceste date dinamice sunt înregistrate cu ajutorul cipurilor din telefoane, tablete, calculatoare și alte dispozitive electronice. Acolo este marea problemă, însă, deocamdată, toate aceste date sunt distribuite între marile companii care după ce le anonimizează le vând sau le folosesc în scopuri economice adică de reclamă, analiză, inginerie socială, influențarea alegerilor și altele asemenea. Datele personale nu se dau pentru scopuri juridice sau politice decât prin proceduri bine stabilite și pentru motive clare. Desigur că dacă cineva este destul de influent poate să scurtcircuiteze pașii oficiali, însă asta nu se poate face nici pe departe așa de ușor ca și în cazul în care există acces direct la date.
Creditul Social din China
Vedem ce se întâmplă în China unde există cea mai avansată formă a Creditului Social – des confundat cu Indexul Social, chiar dacă și în alte părți există implementate parțial sisteme oarecum asemănătoare în diferite domenii. Pentru cei care nu știu, Creditul Social este un sistem de evaluare a reputației oamenilor pe baza modului în care își plătesc taxele, cât și cum încalcă legea, loialitatea față de partid, comportamentul în afaceri și social – cât de mult se joacă pe calculator, dacă se plâng de zgomote sau au relații cu alți oameni cu Credit Social scăzut. Acest sistem a evoluat de la un singur număr, un scor numeric cum este în sistemul de credit vestic la un sistem complex de date și liste integrate, sistem care se dezvoltă continuu și în care se fac încontinuu experimente pe sufletele oamenilor. Desigur că există premii și înlesniri pentru cei care se conformează politicii partidului și penalități pentru cei care ies din aceasta, chiar și din greșeală.
Un caz
Să vă dau un exemplu. La un moment dat un programator care trebuia să meargă la Beijing cu avionul este chemat la poliție. După 10 minute, cei de acolo își dau seama că a fost o greșeală și omul se grăbește la aeroport pentru check-in. Când ajunge acolo, doamna de la ghișeu îi spune că nu poate să ia avionul. Când acesta întreabă „De ce?”, doamna îi spune că i-a scăzut Creditul Social pentru că a fost chemat la poliție. Omul încearcă să-i explice situația, însă doamna îi spune că nu poate să-și asume responsabilitatea și – pe de altă parte – ea nu are dreptul să facă nimic pentru că interfața este dezactivată. În disperare de cauză, programatorul merge la gară unde, din păcate, îl întâmpină aceeași problemă. Încearcă să-și sune prietenii care însă îi închid telefonul în nas pentru că le apare pe ecran faptul că sunt apelați de o persoană cu un Credit Social scăzut și dacă răspund o să le scadă și lor reputația. Vă dați seama! Într-un final a reușit să se întoarcă la Beijing cu autostopul, luat de un bun samarinean care și el a făcut, de fapt, o ilegalitate din punct de vedere a partidului chinez.
Asta a fost un lucru care se poate repara, însă sunt cazuri mult mai grave în care li s-au distrus cariera și familia unor oameni de afaceri care nu au putut să plătească la timp o rată la un împrumut pentru că el și familia lui – inclusiv copiii – au fost listați public „de neîncredere” și banați de la transport, servicii și instituții de învățământ de calitate. Vă dați seama că dacă cineva ajunge să fie țintă pentru sistem atunci consecințele vor fi mult mai dureroase pentru cauze mult mai mici sau chiar inexistente din punct de vedere al dreptății.
După cum vedeți, tehnologia există, ei lucrează la implementarea ei și la obținerea unui acces direct, total și instant. Da, se spune în teorie că accesul ar trebui să fie transparent, să știe toată lumea ce se întâmplă însă evidența arată că practica este total contrară teoriei.
Telefoanele și controlul social
Dincolo de cazul Chinei, sunt nenumărate cazurile în care oamenii își dau seama că telefoanele sunt ascultate de sisteme automate de IA pentru a fi bombardați cu reclame legate de subiectul discuției dintre ei. Uneori nici măcar nu vorbesc ei, ci cineva dintre cercul lor de apropiați cu care sistemul știe că aceștia au o corelație puternică în preferințele de comportament și astfel, pare că le sunt citite gândurile de vreme ce sunt bombardați cu reclame pe baza datelor vocale sau de GPS colectate de la cineva apropiat. Și ei doar se gândeau la produsul respectiv.
Actele cu cip și urmărirea electronică
Fraților, vă dați seama că va fi un mare pericol în clipa în care aceste date comportamentale vor unificate și vor ajunge în mâna guvernului, după cum arată cazul Chinei în care dictatura ajunge la noi nivele de opresiune la care nici măcar nu te mai poți împotrivi. Adică în clipa în care ești în fața unui ecran pe care scrie „Eroare de sistem” sau un alt mesaj voit neclar nici măcar nu mai știi cum să ripostezi și la cine și cum să te adresezi. Urmărirea electronică poate fi iadul pe pământ pentru că nimeni nu te aude când urli în cyberspace, într-un spațiu virtual al bănuielii, urii și indiferenței.
Legat de asta, problema cea mare în cazul intervenției statului este lipsa alternativei. Există desigur legi împotriva monopolului și deci dacă o firmă se comportă abuziv cu noi este dreptul clientului să plece și să devină clientul altei firme. Dacă însă intervine statul atunci apare monopolul, dispare alternativa și omul nu este văzut ca și client, ci ca și vasal, trebuind să se supună. Trebuie neapărat să ne opunem la obligativitatea acestor sisteme și să fim atenți la evoluția lor în Imperiul European precum și la poziția puterii politice din țara noastră referitor la această temă.
Există mai multe inițiative publice la nivel european care toate converg în direcția actelor cu cip. Din păcate însă suntem necrozați ca societate de multa plăcere păcătoasă care întunecă mintea și-l asfaltează pe om, necrozați de grijile și războiul informațional cu care suntem asaltați astfel încât să nu mai avem capacitatea de ripostă și cunoștințele necesare pentru a fi de încredere.
Amplificarea tiraniei din partea conducerii statului prin actele cu cip
Vedeți că nu cipul în sine este problema, ci centralizarea datelor pe baza unui CNP unic, eliminarea alternativelor și creșterea puterii de a face rău pentru cineva care foarte probabil că nu este un Sfânt și care se îndulcește de putere, iar puterea corupe. Actele cu cip sunt doar o unealtă. Pentru că că știți că cel de la putere poate foarte ușor să facă un check box să schimbe un semn – flag, se numește – face un flag și atunci îți scade indexul social pentru nimic. Desigur că omul a fost și este păcătos și deci istoria se repetă, pentru că numai Hristos cel atotputernic îl poate scoate pe om de sub tirania patimilor care îl condamnă la repetarea acelorași păcate, chiar dacă uneori sub forme diferite.
Inițiative de control în desfășurare acum
Direcția este foarte clară și de așteptat pentru oamenii departe de Dumnezeu. Vedem, de exemplu, pe Sam Altman, CEO de la OpenAI, compania din spatele ChatGPT, care împinge puternic lucrurile în spre un ID digital cu pretextul de a proteja pe oameni de AI-uri malefice sau a utilizării neautorizate a sistemelor de AI existente. Pentru aceasta ei propun un sistem de scanare a irisului pentru identificarea oamenilor. Știți cum e: se găsește o problemă ca pretext astfel încât să se impună soluția care convine. Desigur că Altman și grupul său se exclud din aceste impuneri. Dincolo de inițiativa lui Altman, sunt binecunoscute aeroporturile care folosesc sisteme de recunoaștere facială și dincolo de asta, mai avem gigantul Amazon care are magazine în care poți plăti doar cu palma. Desigur că în China există de destul timp plata prin biometrie. În acest context, este evident necesară electronica și atractivitatea unui sistem global de urmărire în care toate datele să fie centralizate pe baza unui CNP unic pentru toate aspectele vieții. Adică actele cu cip.
În acest context, datele biometrice capătă o altă dimensiune pentru că omul poate fi urmărit fără consimțământul lui de către cei de la putere prin intermediul camerelor sau a altor dispozitive analoage, distrugându-i-se astfel viața privată – desigur că toate acestea în numele securității celor mulți. Problema este complexă pentru că amenințări de securitate există într-adevăr, deoarece tot timpul au existat răufăcători mai mici sau mai mari. În discuția noastră, însă, problema cea mare este că există răufăcători foarte mari și din cauza asta este esențial ca să avem luminare de la Dumnezeu ca să știm cum să gestionăm lucrurile în clipa în care pe baza unei probleme globale ni se oferă o soluție globală depărtată de iubirea lui Dumnezeu, soluție care are ca scop controlul maselor prin actele cu cip.
După cum vedeți nu este nevoie neapărat de actele cu cip pe care oricum putem să nu-l avem la noi sau implantarea unui cip în mână după cum s-a încercat în Suedia și s-a sistat, pentru că algoritmii de recunoaștere facială, prețul redus al camerelor și cititoarele de amprente pe care le avem în orice telefon fac aceste utilizări ale cipurilor inutile în anumite domenii. Este adevărat că în alte domenii este preferat un cititor RFID care este mai sigur în clipa în care cineva își apropie voluntar actul cu cip de acesta.
Forme de manipulare
Dincolo de problema securității, sunt și alte probleme globale generatoare de frică astfel încât să poată să fie manipulați oamenii. La modă acum este problema schimbării climaterice care mai de mult era numită încălzirea globală, însă de când s-a văzut că nu mai ține cu încălzirea au schimbat-o pe termenul mai general de schimbare climaterică pentru că oricum clima se schimbă natural de la an la an și deci este mai plauzibilă pentru noi cei mulți și neinformați existența unor probleme cu clima. O altă problemă oarecum legată de asta este și problema energiei, a poluării și a amprentelor de carbon – adică monitorizarea a cât carbon emitem. Nu o să intru în detalii legate de aceste probleme prezentate ca globale, ci doar amintesc că toate aceste probleme sunt folosite pentru introducerea unui control asupra întregii populații și monitorizarea din ce în ce mai strânsă a comportamentului acestuia. În aceste condiții este mult mai ușor să i se taie energia unui rival cu pretextul depășirii amprentei de carbon sau a unui alt indice oarecare pe care noi nu îl putem măsura sau dacă îl putem măsura nu putem să ripostăm pentru că nu avem în fața cui, nu suntem de încredere și altele din acestea.
Dacă nu iese cu sperietoarea actuală, nu e nicio problemă. Se găsesc alte probleme la care să se ofere rezolvarea dorită de cei care promovează problema până când se întâmplă ce trebuie. În orice caz, infrastructura se pregătește intens astfel încât să se poată acționa eficace prin tăierea accesului la resurse sau la servicii în clipa în care cineva nu este cuminte. Intrarea într-un astfel de sistem nu înseamnă lepădare de Hristos, ci lepădare de anumite libertăți și dobândirea altora. Fiecare dintre noi trebuie să fie cu discernământ pentru că și rămânerea în afara acestui sistem înseamnă oprirea accesului la anumite facilități.
Poate că ar fi bine să menționăm că acest sistem funcționează deja, mai ales în domeniul bancar, unde sunt directive foarte clare pentru bănci de a-și cunoaște bine clienții, directive care dacă nu sunt respectate sunt pedepsite cu amenzi foarte mari. Desigur că nu este vorba de un cod numeric pe care îl știu oamenii pe un act cu cip, ci de același principiu cu aceeași tehnologie informatică. Deja băncile partajează liste negre cu oameni indezirabili – de obicei din motive de spălare de bani – deci dacă dorește puterea să facă așa ceva mâine la un plan mult mai mare are tehnologia să o facă încă de acum. Acum doar se trece la o nouă fază.
Spun asta pentru că există păreri care frizează extremismul printre creștini, lucru care duce la răspunsuri de asemenea extremiste și la distrugerea credibilității Bisericii. Este nevoie de discernământ. Cipurile nu au 666 în ele, însă sunt foarte periculoase din cauza intențiilor celor care le promovează. Mai important de reținut este faptul că cele mai periculoase cipuri din acest punct de vedere sunt cele din telefon.
Vin actele cu cip: Ce e de făcut?
Pentru a gestiona corect aceste provocări avem nevoie întâi de toate de sfat de la oameni duhovnicești și rugăciune pentru a ne lumina Dumnezeu. Aici avem, dincolo de poziția Sf. Paisie care ne spune să ne ferim de aceste lucruri, avem comunicatele Sf. Munte Athos care cer statului elen să nu introducă CNP-ul în Grecia, pentru că grecii, nu știu dacă știți, nu au CNP, și dacă totuși se introduce, acest lucru să fie neapărat opțional.
Fraților, să avem grijă să nu subestimăm puterea rugăciunii, pentru că lumea se conduce prin rugăciune pentru că rugăciunea este deschiderea iubitoare a omului neputincios către Dumnezeu cel atotputernic.
De asemenea, este esențială unitatea dintre noi și asta nu numai pentru sfat, ci mai ales pentru susținere, întrajutorare pe toate planurile, întâi de toate pe plan sufletesc, dacă cineva are un necaz din cauza asta și mai apoi, dacă e nevoie și dacă putem, și pe plan material. Vedeți că pe de altă parte, puterea încearcă să-l izoleze pe cel țintit și din cauza aceasta trebuie discernământ astfel încât să nu ne asociem cu cel care într-adevăr este vinovat în fața lui Dumnezeu. Să avem grijă că dacă cei de la conducere pot fi păcătoși, putem fi și noi. În orice caz, și un zâmbet, o strângere de mână, un cuvânt bun face mult în clipa în care cuiva i se blochează contul în bancă sau accesul la diferite servicii.
Legat de asta, este foarte bine ca să avem acces la resursele primare de trai – adică la o grădină, animale, o fermă, astfel încât să ne putem gospodări singuri. Ar fi foarte bine, de asemenea, dacă ne permitem și cât ne permitem, să avem o sursă de energie, de obicei aici fiind vorba de panouri solare. Desigur că poate fi dificil pentru cineva care nu este obișnuit cu o astfel de viață să o înceapă, mai ales dacă are o anumită vârstă și din cauza asta precum și din alte cauze, aceasta nu este o soluție pentru toți, însă trebuie să o avem în vedere. Trebuie să ne opunem prin vot, prin postări și redirecționări de materiale care dezvăluie problemele cu aceste acte pentru a nu a ajunge în situația să fim puși cu spatele la zid în fața faptului împlinit sau măcar să putem amânăm pe cât se poate posibilitatea abuzurilor în această temă.
Ceea ce trebuie avut în vedere aici este evitarea extremismelor pentru că în clipa în care îl vedem pe un păcătos de la putere încontinuu ca și criminal, atunci el chiar va deveni astfel, se va încrâncena. Trebuie promovată dragostea și creșterea duhovnicească în Biserică pentru că prin lumina iubirii lui Hristos se vor rezolva problemele și nu prin întunericul urii. Să nu uităm că acești tehnocrați sunt în general oameni foarte capabili, însă întunecați la minte. Dacă noi nu avem luminare de la Dumnezeu și cădem în extremisme sau oferim explicații greșite, ne pierdem toată credibilitatea și ei, în loc să se pocăiască de faptele lor, se încrâncenează și mai tare în idolatrizarea științei și în direcțiile greșite în care sunt, pentru că să nu uităm că uneori este foarte dificil de discernut și de separat partea bună de cea rea mai ales pentru cei care suntem întunecați în păcatele noastre. Și de fapt cine nu este?! Dacă noi, ortodocșii ne luptăm cu întunecarea minții, darămite cei care sunt la putere…
Scopul nostru este creșterea iubirii în noi și în ceilalți și nu a urii, a neîncrederii, a bănuielii, a controlului. Să ne ajute Domnul să fim lumina lumii și sarea care aduce gust acestei vieți îndreptată către fericirea veșnică în brațele lui Dumnezeu!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
