
De la „derularea morții” la căutarea sufletului – p. Turbo
18 iulie 2025
9 celebrități care au riscat totul pentru a-L urma pe Iisus
18 iulie 2025În clipa în care un neam se depărtează de Dumnezeu, Acesta îngăduie necazuri – însă asta nu ca o formă de răzbunare, ci ca o atenționare a mlaștinii în care însuși neamul se afundă prin drumul greșit pe care o ia. Mai-jos vă oferim o scurtă listă de calamități care toate au apărut după evenimente cel puțin discutabile din punct de vedere duhovnicesc.
- Ploi torențiale și inundații pe străzile Bucureștiului la instituirea președintelui Dan (ales în urma loviturii de stat prin anularea alegerilor și interzicerea ilegală a doi candidați) și în zilele următoare. Notăm că el a fost primarul orașului care ar fi trebuit să se ocupe de starea bună a canalizării orașului, stare care ar fi trebuit să ducă la evitarea inundării străzilor
- Ploi și inundații și mai serioase decât cele de sus după marșul LGBT pus chiar în ajunul marii sărbători ortodoxe a Pogorârii Duhului Sfânt.
- Vijelie, ploi și calamități și mai serioase de cele două de mai sus după festivalul „Beach, Please!” în care au fost oficializate ura de neam și dezmățul (inclusiv numele acestuia este un joc de cuvinte de la o expresie sexuală comună printre afro-americani).
Am lăsat doar 3 și nu am vorbit – de exemplu – de inundarea Salinei Praid, pentru că socotim că este destul pentru a atrage un semnal de alarmă.
Dacă oamenii se vor opri și vor deveni buni prin pocăință indiferent de vârstă, etnie sau orientare politică, vor avea vremuri bune. Dacă oamenii se vor încrâncena în răutate, vor avea vremuri rele pentru că Dumnezeu nu se batjocorește!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









15 Comment
Să ne ferească Bunul Dumnezeu!
Inclusiv incendiul de la Tomorrowland din Belgia vorbește despre același avertisment, aș zice.
In intelegerea buna a Sf Scripturii/ a sinoadelor/ a canoanelor, este acea perioada lunara ce tine de fiziologia femeii motiv de oprire de la Sf Impartasanie? Unii zic ca da; mai mult, femeii nu ii este permis nici macar sa sarute Sf Evanghelie si Sf Moaste. Altii zic ca Sf Scriptura vorbeste de Legea cea Noua, care nu ar mai include jertfe si postiri formale, ca de exemplu aceasta retinere de la impartasire.
Ce spune „O chilie athonita” despre asta? Iertati-ma daca a mai fost adresata intrebarea si ati raspuns deja odata.
Biserica s-a exprimat în privința aceasta însă, într-adevăr, în România există confuzie din cauza întreruperii aproape totale a Sf. Tradiții din cauza comunismului. Femeia poate să facă orice când este la perioadă în afară de a se împărtăși pentru că prin Sf. Împărtășanie sângele se sfințește și la perioadă este vorba de o scurgere de sânge. Confuzia este accentuată și de un canon al Sf. Părinți care spunea că femeia să nu intre în biserică în această perioadă însă motivul era datorită faptului că mai de mult nu existau mijloacele sanitare care să oprească picurarea sângelui pe pardoseala bisericii, lucru care desigur este nepotrivit pentru locul sacru. Astăzi însă există tampoane etc. și deci femeia poate să intre în biserică, să sărute icoane etc. în afară – desigur – de a se împărtăși.
Multumesc mult pentru raspuns!
Anatomic vorbind, nu e sangele din sistemul circulator, si e foarte aiurea când se intinde pe o perioada mai lunga, chiar facă e vorba de o cantitate aproape inexistenta, tot e interzis?
Scurgerea de sânge e scurgere de sânge. Asta e. Ne smerim!
Nu știam că sfânta tradiție a fost întreruptă aproape total în comunism. Cum de s-a putut întâmplat asta? Știu că majoritatea bisericilor funcționau, preoții săvârșeau sfintele taine, copiii erau botezați (chiar în familii de activiști de partid) etc.
Sa ne ierte Bunul Dumnezeu pe toti!
Maica Domnului, ajuta-ne!🙏
Eu nu pot sa nu fiu pragmatica, am vrut sa comentez și ca Biserica trebuie sa își facă și ea cuniscute faptele bune, ca cele tele sunt destul, dar în provinta fenomenelor, și în Athis au fost, au fost și acelea semne?
Scz erorile de typo
Doamne Ajută,
🙏
Am și eu o nelămurire…
Citeam un psalm,și anume :
(Psalmul 95:
„Atunci se vor bucura toţi copacii pădurii, de faţa Domnului, că vine, vine să judece pământul.
13. Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său.”)
P.s.
Știind că peste 6 mil.de români sunt emigrați, in Diaspora, unii au și dublă cetățenie sau s-au căsătorit cu un străin(a)( CF.tarii in care lucrează), la plinirea Vremii, cum vor fi judecați? Că Români sau ca fr, ge,ita etc?
Poate e o întrebare stupidă.
Mă iertați!
Seară bună!
Moise cum a fost judecat? ( Cer scuze dacă greșesc)
Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Geneza 1:26)
Omul a fost făcut să fie stăpân peste lume. Stăpân rău, lume rea. Din cauza răutății omului suferă toate, pentru că răutatea omului îi dă drepturi diavolului prin ascultarea de el.
Pârinte, când și-a câștigat Satana dreptul sa uzurpe stăpânirea lumii de către om? Odata cu neascultarea protoparintilor?
Sper ca nu m-am exprimat ambiguu. Vă mulțumesc!