
Cum luptau creștinii din trecut cu demonii
21 iulie 2025
Nepătimirea în ortodoxie: ce este și cum o dobândim – p. Teologos
22 iulie 2025Părintele Varnava face o analiză duhovnicească foarte bună a anumitor teme pe marginea textelor din ultima carte ce cuprinde învățăturile Părintelui Emilianos Simonopetritul, apărută recent în Grecia, cu titlul „Βιώματα πνευματικής ζωής και ασκήσεως”.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Iubirea bolnavă – p. Varnava Iankou
Omul care vrea să fie iubit de ceilalți – ascultați ce spune! E fenomenal! -, omul care vrea să fie iubit, e cu neputință să fie fericit. Pentru că nu are bucurie – poate să spună el orice vrea! Bucuria lui depinde de celălalt.
Omul care vrea să fie iubit, e cu neputință să fie fericit. Cum va trăi acel om? Este mai bine să se topească din cauza durerii lui personale, să-și ridice crucea singurătății sale, a hipersensibilității și a bolii sale – crucea pe care i-au dat-o părinții lui sau el însuși și-a produs-o. Nu e vorba doar de părinții noștri, adesea noi ne cauzăm crucea -, și să îi înțeleagă pe ceilalți, îmbrățișându-i cu mintea, cu duhul, cu adevărat. Când îi iubesc astfel pe ceilalți, atunci și eu sunt o persoană autentică.
Să repetăm: omul care vrea să fie iubit, e imposibil să fie fericit. Și ne întrebăm cum va trăi, ce va face, ce soluții are. Are această propunere: mai bine să se topească de durerea personală, să renunțe la nevoia de a fi iubit, să renunțe la această durere a sa, să-și ridice crucea hipersensibilității și a singurătății sale – cruce moștenită sau cauzată de el însuși -, și să-i înțeleagă pe ceilalți, ieșind din sine însuși, să-i îmbrățișeze mental, în conștiința lui, în gândul lui, să-i înțeleagă și să-i îmbrățișeze duhovnicește și adevărat. „Ca bine să-i fie, și să trăiască mulți ani pe pământ.”
Când iubesc astfel, atunci sunt o persoană autentică. Epoca noastră nu are gândirea asta, ne-a învățat într-un mod diferit. Socotește stima de sine, să am oameni care alergă după mine și mă adoră. Asta aș numi-o altfel, dar sunt preot și nu cade să zic în public, dar toată lumea a înțeles la ce ne referim. Atunci când vrei să fii idolatrizat de oameni, pentru că așa dobândești stima de sine, ești un prostănac! Ești prostănac! Asta înseamnă stima de sine? Încrederea în tine e puterea pe care o primești din altă parte, ca să fii liber de toate aceste dependențe și nevoi. Când îi iubesc astfel pe ceilalți, atunci sunt și o persoană autentică.
Așa că am nevoie de înțelegere, iubire și validare, pentru că altfel nu pot trăi, mă voi sufoca? Într-adevăr, oamenii care nu le au pe acestea, se sufocă. Dar nu înseamnă că ar trebui să le cerem de la alții. Dacă le cerem, arătăm o slăbiciune a caracterului nostru precum și o boală a sufletului nostru. Este o nevoie umană, dar să nu fie o exigență. Dacă este o cerere și o nevoie, e o boală a sufletului nostru. Omul care pretinde să fie iubit, suferă [de o boală]. Omul care cere să fie centrul universului, suferă [de o boală]. Și când nu are acestea, se simte sufocat, fără oxigen, viața lui n-are sens. Se simte inutil, deșert. Zice că nu are har. Dar tu n-ai vrut harul lui Dumnezeu, ci dădăceală. Și dacă n-ai primit-o, zici că te-ai lipsit de har. Ai închipuiri! „Părinte, simt un gol! L-am pierdut pe Hristos!” Nu L-ai pierdut pe Hristos, nu ai fost dădăcită cum doreai, și acel lucru îl numeai Hristos. Așa este Hristos? Dacă le pretindem, acestea-s o slăbiciune de caracter și o boală a sufletului nostru.
Și să nu credeți, spune el, că această nevoie e înlăturată prin mărturisirea gândurilor și a nemulțumirilor noastre, devenind astfel cerșetori ai iubirii. Cel care cerșește iubire este…. [Gesturile mele] spun totul. Trebuie să ne păstrăm demnitatea. Ne vom exprima nevoile, însă, dacă nu ne explicăm, vom fi interpretați greșit. Înseamnă altceva să-mi exprim părerea cu demnitate în comparație cu a cerși iubirea celuilalt. E diferit a-mi exprima situația pentru a mă explica celuilalt, față de situația când cârtesc în mod constan și am gânduri. Voi explica slăbiciunile mele stareței și duhovnicului meu, astfel încât ei să cunoască ce e în inima mea.
Când sunt dependent de alți oameni [în mod pătimaș] și am nevoie de „cârjele” iubirii și afecțiunii lor, atunci am o viață îndoielnică, doar mă „aranjez” pe mine însumi. Când trăiesc cu atașamente și cu „cârjele” iubirii și afecțiunii altora, duc o viață îndoielnică. Nu e o viață sigură, [nu are stabilitate în sine]. Doar încerc să mă „aranjez”, încerc să fiu puternic. Facem astfel de „aranjamente” trupești și sufletești când ne sprijinim pe iubirea și înțelegerea celorlalți. Vrem să ne sprijinim pe înțelegerea și pe dragostea celorlalți, ca să ne facem un loc călduț, și ne găsim [puncte de sprijin]. Și cât să-mi dea celălalt? De ce să-mi ofere? E dator? E el Dumnezeu? Și pe asta mă voi baza? Câți dintre noi nu facem astfel?
Ne sprijinim pe dragostea și înțelegerea altuia, și când n-o primim să vedeți ce se întâmplă în continuare, ce spune [Părintele Emilianos]: Iese la iveală o reacție de împotrivire, furie. Ce vrei tu, este ceea ce dorește și cealaltă persoană? Atunci când cineva îți dă iubire, îi e greu [pentru că-l sufoci]. De ce îi e greu? Dacă ceea ce vrei tu, vrea și celălalt, [atunci nu îi e greu]. Când îi e greu celuilalt? Când îl forțezi să îl ții mereu legat de tine prin iubirea ta [sufocantă]. Îl privezi de libertate. Îl forțezi mereu să fie legat de tine [prin iubire]. Îi faci viața grea. De aceea, mai târziu te va părăsi și tu vei începe să plângi și să spui: „Am avut un prieten care m-a părăsit.”
De câte ori nu am văzut această situație? Vedeți cât de profund este ceea ce spune! Nu știu dacă conștientizați. Când cealaltă persoană îți oferă iubire, ce vrei tu vrea și el. Cu toate acestea, [se întâmplă] ca celuilalt să-i fie greu, pentru că îl forțezi să te țină în brațe tot timpul [cerând iubire mereu]. Aici nu vorbește despre o iubire sănătoasă, în libertate, ci despre o iubire pe care o cerem la măsurile [înțelegerii] noastre, cu propria noastră percepție despre înțelegere și acceptare. Deci, în acel moment, pe celălalt l-ai făcut robul tău. În firea omului e să fim liberi, nu dependenți [de celălalt]. Atunci când îi sufoci pe celălalt, te va părăsi. Și tu vei rămâne plângând și zicând: „Am avut un prieten care m-a părăsit.” „Am avut o prietenă care m-a ignorat.” „Am avut un bărbat care m-a părăsit.” „Am avut o soție care nu m-a înțeles și m-a trădat.” De ce? Pentru că a fost o iubire sufocantă. Era dependență, cu pretenții. Era bolnăvicioasă. Celălalt îți sugea toată energia.
Nu era dragoste dinamică, nu avea libertate, nu avea lumină, nu avea demnitate, nici sens. Căci era [precum] iubirea unui copil de cinci ani, care cerea să fie dădăcit. Să aibă grijă de el, să fie în centrul interesului! Nimic altceva nu avea în viața sa, doar ego-ul său și atât! E posibil așa ceva?! Și când se comportă astfel, devine nesătul și va merge apoi în altă parte să cerșească. Aceasta este realitatea! Când ceri ca un copil de 5 ani atenție, nu te vei sătura niciodată. Și vei cere mereu din ce în ce mai mult, iar la urmă o vei lua razna. Va deveni un obicei sau vei cădea într-o mare depresie, sau vei alerga în altă parte pentru a găsi dragostea, căci te-ai săturat și cauți pe altcineva.
Cu siguranță te va trăda soția – spune Părintele-, dacă încontinuu îi ceri iubire și companie. Când ea toată ziua s-a ostenit cu treburi, iar tu vii și îi ceri mereu companie [neajutând-o cu nimic]. Bineînțeles că te va părăsi. Ea stă toată ziua și face treabă, și tu vii acasă și vrei companie! Ai pretenții! E cu putință așa ceva? Firește că te va părăsi! Dragostea aceasta este o înșelăciune, este o amăgire, – dragostea pe care o descrie aici! Nu iubirea jertfelnică, ci iubirea care are pretenții, exigențe. Și totuși trăim în iluzii. De câte ori nu suntem păcăliți și rămânem mulțumiți? Ne păcălesc, iar noi le și mulțumim! Ne spun „bravo”, iar noi ne bucurăm, deși știm că am eșuat. Ne spun că am reușit [ceva], însă noi abia ne târâim. Deși știm că nu avem valoare, ne place să ne mințim pe noi înșine. Vrem să trăim lumea noastră de basm: de vreme ce celălalt mă acceptă înseamnă că merit, indiferent dacă simt că am probleme. Nu este sănătoasă atitudinea mea. Cât de adânci sunt aceste lucruri!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!








