
Anastasia – film de lungmetraj
3 ianuarie 2026
Efectele muzicii asupra sufletului: speranță și har în Ortodoxie – Ovidiu Jacobsen, p. Teologos
4 ianuarie 2026V-am pregătit o nouă ediție a rubricii duminicale „Întrebări și răspunsuri”, în care sunt abordate teme precum complexele de inferioritate, slava deșartă, iubirea, superstițiile.
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Powered by RedCircle
Că toate sunt de la Dumnezeu, inclusiv mica luminare a minții tale. Apropo, ai darul profeției? 🙂
Să stăm în centrul nostru existențial cu vigilență ca să vedem ce ne dorim și ce urâm.
Continuă să te rogi însă să nu pui ură și voia ta în inima ta ci voia lui Dumnezeu.
Nu, să nu scazi. Să continui. Prin acest „deșert” mintea intră în inimă și se curăță de dopamina provocată de excitările provocate de cauzele de păcat.
Nu Dumnezeu hotărăște, noi hotărâm. Prin faptele noastre. Dumnezeu preștie. Evident că nu este vorba de „hotărăsc să trăiesc X ani”. Scopul este mântuirea. Evident că trebuie să trăim cât mai mult posibil ca să ne putem pocăi cât mai mult. Dumnezeu care știe, însă, punctul nostru de maxim duhovnicesc, ne stabilizează atunci când ajungem în acel punct.
Cu smerenie.
Foarte proastă! Este o superstiție
Să întrebăm des pe duhovnic și să ne rugăm cu dorire.
Prin rugăciune și mustrare de sine – conștiința că ești păcătoasă și să te cerți pe tine pentru greșelile tale.
Să ne urâm pe noi înșine însă să avem credință în Dumnezeu Mântuitorul!
Nu. E distructiv! Complexele se depășesc prin creșterea măsurii duhovnicești. Dacă ai rugăciune zilnică și spovedanie deasă atunci o să simți iubirea lui Dumnezeu și veșnicia ta și nu o să te mai simți inferior.
Prin rugăciune și spovedanie și mustrare de sine.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









4 Comment
Părinte, toate tipurile de exces se consideră păcat? Și lipsa evlaviei, și evlavia peste măsură?
La mine moțul era lipit pe o monedă, mi-a arătat mama, deci e chiar mai mult decât superstiție, e magie neagră, chipurile ca să urmeze să facă copilul avere în viață. Cred că multă lume practică treburile astea, din cauza presiunii sociale (psihologia maselor, fiindcă toți ceilalți practică) și de frică să nu ajungă copilul sărac. Am pus niște apă sfințită pe monedă și am despărțit-o de moț (probabil le-am și aruncat, nu mai rețin). Nu am sărăcit, din contră, m-a ajutat Dumnezeu de fiecare dată când am avut nevoi financiare.
Din punct de vedere duhovnicesc, e bine sau nu că a fost înlăturat Maduro de la putere? Pe activenews și în grupul suveraniștilor e luptă mare zilele astea, se formează două tabere.
Pe de o parte avem argumentele contra înlăturării:
– faptul că a fost cerută expres de Israel și Netanyahu, ei vor ca SUA să invadeze Iranul și pentru asta au nevoie de petrolul din Venezuela
– dreptul internațional, încălcarea suveranității Venezuelei, SUA practic au acționat ca gangsterii, bombardând țara, răpind președintele și pe soția sa
– furtul petrolului și altor resurse în sine, indiferent de scop, că e pentru Israel sau nu, e un lucru foarte rău
– Maduro era catolic, distorsiunile sexuale și de gen și căsătoriile gay erau interzise
Iar pe de altă parte avem și argumente pro-înlăturare:
– Maduro era un mare susținător al Manifestului Comunist, a zis că e cel mai important document politic al ultimilor 200 de ani și căuta să guverneze Venezuela pe principiul Materialismului Istoric al lui Marx, combinând catolicismul cu marxismul
– faptul că ar fi fost autoritar și nu lăsa alegeri libere și ar fi persecutat și/sau ucis oponenții (deși argumentele astea nu prea pot fi crezute 100%, pot fi și propagandă)
– (argumentul cu traficul de droguri nu-l listez, ăsta e clar o minciună inventată de SUA și Israel ca să aibă motiv de arestare)
Dincolo de asta, cum să ne raportăm la acești creștini marxiști precum Maduro, că sunt mulți în America de Sud? Ei văd Marxismul ca o formă de rezistență la Imperialismul American și la Sionism, dar fără a prelua ateismul marxist, rămânând totuși catolici. Chiar și Cuba a schimbat constituția în anii ’90 și nu se mai declară stat ateu, e stat secularist acum, religia e permisă și peste 50% sunt catolici.
E o contradicție incredibilă, tocmai am văzut un clip video în care Maduro zice că Iisus e liderul Venezuelei, că trebuie ca țara să-i urmeze Lui Iisus, iar în alt clip zice că trebuie să urmeze Manifestului Comunist și materialismul istoric…
Ma iertati, vreu sa va corectez in citeva din mentiunile dumneavostra. Am fost nascuta in Rusia din parinti romani, traiesc in USA de 19 ani. Traficul de droguri din Venezuela (si nu numai Venezuela intreaga America de sud, China si canada) sa distruga societatea americana e 100% adevarata, inca mai mult Maduro a participat la falsificarea alegrilor in 2020 in America suportind candidatul Biden altfel Trump ar fi cishtigat alegerile. Maduro a participat cu creatorul mashinilor de vote „dominion” sa falsifice alegerile americane in 2020. America nu e moarta sufleteshte in asa mod cum crede majoritatea lumii ca sa aleaga un preshedinte ca Biden. Inca ceva, nu va grabiti sa credeti nici o noutate despre USA care este difuzata in afara USA.