Dacă încercăm să ne concentrăm asupra demascării a ceea ce considerăm noi rău printr-o atitudine panicardă, suntem ca un ghid care le spune oamenilor rătăciți în pădure unde credem noi că sunt prăpăstiile, bulversându-i.
Pare bine, însă oamenii nu doresc în principal asta. Ei doresc să afle calea de a ieși din hățișul în care se află. Nu doresc să fie anti-Antihrist.
În clipa în care, însă, cineva le arată calea, fără a-i presa, oamenii o urmează cu bucurie, calea implicând bineînțeles și evitarea prăpăstiilor, fără a capta oamenilor prea mult atenția de pe calea mântuirii pe care se află.
Din această cauză sfinții nu făceau parte atât din Armata AntiAntihrist ci mai degrabă dintre păstorii lui Hristos, care dădeau exemplul de urmat către lumină.
Pentru a scăpa de o patimă nu trebuie atât să ne concentrăm pe rău, pentru că răul este întuneric existențial. Încercând să alungăm răul dând cu pumnii în el, dăm cu pumnii în întuneric. Apărem caraghioși, ne obosim și tot nu rezolvăm nimic. Dincolo de asta, pot să apară probleme cu sistemul nervos provocate de disperare și de descurajare.
Pentru a scăpa de o patimă trebuie să facem o gaură în întunericul sufletului nostru astfel încât să intre lumina lui Hristos. Să ne concentrăm pe Hristos, pe iubirea Lui și pe rugăciunea către El.
Dacă vine lumina lui Hristos, dispare de la sine întunericul diavolului. Nu este nevoie să fim în armata Anti-Antihrist. Nu este nevoie să fim obsedați de planurile diavolului căci acesta nu poate să facă nimic fără îngăduința lui Dumnezeu.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Doamne ajuta, Parinte! Ma refeream la imagini de genul celor publicate de Manastirea Vatopedul, din timpul diferitelor praznice sau slujbe, cu icoane ce-si au originile ( poate undeva la inceputurile infintarii acestu-i loc binecuvantat de Maica Domnului) in trecut… Va marturisesc ca am citit ( atat cat am putut gasi pe net , dar si din carti ) lucruri care m-au ajutat (duhovniceste) sa patrund ,cu sfiala, in acest colt de Rai ,ce se gaseste pe pamant. Si, cum stiu ca femeilor nu le este ingaduita intrarea in Sfantul Munte ( si nu cred ca voi avea prilejul sa ajung macar pana unde este permis, din motive financiare), ma umplu de bucurie duhovniceasca , atunci cand vad lucruri sfinte ( ca icoanele si odoarele ce va incinjoara ). Va rog sa-mi iertati indrazneala si nepricepere , in ale scrisului, asigurandu-va ca nu am nici un interes neadevarat. Va multumesc pentru ca va rugati si pentru noi cei din Romania si nu numai !
Doamne ajută!
Chiar astăzi am postat un întreg video pentru tine. 🙂
Sper să ajute:
https://www.chilieathonita.ro/2021/06/13/eroii-cerului-montaj-video-de-la-privegherea-inaltarii-domnului/
„De ce blestem eu întunericul în loc lumina să aprind?!”
Cum pot sa creez acel gol in intunericului sufletului meu sa fac loc luminii?