Ascultarea: Modul de existență a ființelor – Părintele Teologos

Ascultarea este modul de existență a ființelor și nu o impunere oarbă a tiranului asupra supușilor săi. Desigur că cei care se folosesc greșit de puterea pe care Dumnezeu le-o dă, vor da răspuns pentru aceasta. Noi însă trebuie să știm să gestionăm orice moment pentru a face ascultare de voia lui Dumnezeu.

Un lucru este rău atunci când nu suntem în stare să ne folosim de lucrul respectiv să ne apropriem de Dumnezeu, când nu putem să facem voia lui Dumnezeu în situația respectivă.

Să nu ne amăgim că de vreme ce oamenii cu putere sunt păcătoși, nu fac voia lui Dumnezeu. Păcătosul nu împlinește voia lui Dumnezeu pentru sine. Însă pentru noi, pronia lui Dumnezeu se ascunde în mod tainic în spatele împătimirii oamenilor. Dacă avem dispoziție continuă de ascultare față de aceștia și credință în Dumnezeu, Acesta ne va arăta excepțiile în care aceștia nu fac voia lui Dumnezeu și, deci, trebuie să facem ascultare de altcineva. Ascultarea dă viață.

Să nu ne facem voia niciodată. Toate acestea și multe altele le veți afla în materialul de mai jos, în cuvântul părintelui Teologos.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Foarte mulți dintre dumneavoastră m-au rugat să vă vorbesc despre o temă foarte sensibilă, foarte importantă: despre ascultare.

În clipa în care vorbesc despre ascultare, simt, am conștiința că vorbesc de fapt despre coloana vertebrală a omului. Pentru că trebuie să știm că omul trăiește prin ascultare. Modul de existență a ființelor este ascultarea. De ce? O să încerc să vă explic puțintel.

Baza ascultării

Trebuie să știm Dumnezeu, când l-a creat pe om, l-a creat după chipul și asemănarea Sa. Noi ce știm despre Dumnezeu? Știm că Dumnezeu este întreit, un singur Dumnezeu în trei persoane. Adică aceste trei persoane sunt atât de unite între ele prin iubire încât formează un singur Dumnezeu, sunt întrepătrunse. În teologie, cuvântul este de perihoreză. 

Eh, la fel, Dumnezeu l-a creat pe om, un singur om, nu mulți oameni. Deci nu e corect să spunem că la ora asta suntem 7 miliarde de oameni pe pământ sau câți suntem. Deci e vorba e un singur om care este în foarte multe persoane, după cum Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei persoane, la fel și omul este un singur om în multe persoane, de două genuri – masculin și feminin. 

Din cauza asta la Sfânta Scriptură, spune Mântuitorul că Eu sunt via și în această vie suntem noi care suntem mlădițele. Deci suntem toți ca și o vie așa foarte mare și cu trunchiul care este Hristos și El este bineînțeles și trunchiul și capul acestui trup tainic care este Biserica.

Ascultarea provine din conștiința unității

Acuma, noi de ce nu simțim această unitate deplină a Bisericii, de ce nu simțim că suntem una cu ceilalți? Datorită faptului că suntem căzuți, suntem sparți, suntem îmbucățiți de păcat. 

Deci ce s-a întâmplat, ce este căderea lui Adam? Este că această oglindă unică a lui Dumnezeu cel unic a căzut și s-a spart. Și noi la ora aceasta suntem îmbucățiți din cauza asta păcatului. Oglinda a căzut și s-a spart în mii și mii de cioburi. 

Modul în care refacem această unitate, această minte gigantică ce era Adam cel originar și original se reface prin ascultare, prin iubire.

Ascultarea și iubirea: doi stâlpi de rezistență ai existenței corecte a omului

Pentru că iubirea este starea corectă a omului și ascultarea este componenta dinamică a acestei stări corecte a omului. Din cauza asta Mântuitorul a dat poruncă să iubim și ca expresie a iubirii, nu a fricii, este ascultarea.

Și din cauza asta, cum spuneam, trebuie să ne deschidem în fața celorlalți și în fața lui Dumnezeu să ascultăm unii de alții, părinți de copii, soții între ei, ucenicii față de conducătorii lor duhovnicești, de stareți, astfel încât să putem să refacem acest Adam originar și original.

Frica și tirania – false motive de ascultare

Acum, trebuie să știm că este foarte foarte important ca să nu impunem tirania pe baza ascultării pentru că asta nu o să ducă la rezultatele scontate pentru că nu pe baza fricii, a impunerii ascultării, nu o să se refacă această unitate. Și trebuie să știți că toate împărățiile lumii care s-au bazat pe tiranie, pe forță, pe armată, pe constrângeri, nu au rezistat în istorie. Singura împărăție care a rezistat, rezistă și va rezista în istorie este Împărăția iubirii Domnului nostru Iisus Hristos. 

Ascultarea ca necesitate sine-qua-non în viața omului

Învierea și Raiul

De aceea trebuie să ascultăm între noi ca să putem să ne refacem. Și trebuie să știți că omul care este ascultător este liniștit, iubitor și începe încet-încet să învieze.

Deci ca și cum trupul meu ar fi tăiat într-o mulțime de bucăți, în clipa în care aceste bucăți se repun la loc, trupul începe, hai, să zicem să învieze, se vindecă, la fel și omul care face ascultare începe încet-încet să învieze, să se vindece.

De ce? Pentru că trece prin el – după cum prin trupul meu dacă intră iarăși sângele într-o parte necrozată, țesuturile se refac, la fel și dacă în om intră seva iubirii, acest duh a iubirii prin ascultare, omul începe să se refacă și începe să redevină personalitate.

Pentru că iadul este e fapt singurătatea veșnică, absolută. Raiul este unitatea absolută, este cum spuneam, această refacere a acestei minți gigantice, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care fusese Adam la început.

Deci trebuie să ne imaginăm că după cum în trupul meu în clipa în care urc o scară, picioarele fac ceva, mâinile fac altceva, ochii fac altceva și bineînțeles și creierul face altceva, dar toate aceste mădulare conlucrează pentru un singur scop – pentru urcarea mea pe scară, la fel și în cazul acestui trup care se numește Adam, al cărui cap este Hristos și se numește și Biserica în vocabularul Sfântului Apostol Pavel, fiecare dintre noi avem, ar fi trebuit să avem locul nostru și să conlucrăm între noi fără niciun fel de lipsă de neînțelegere pentru același scop. Scop care este perfecțiunea personală veșnică. 

Darurile ascultării

Deci faptul că noi nu ne putem înțelege între noi, că nu putem să ne ascultăm unii pe alții asta este dovada morții noastre, ăsta este păcatul. Și trebuie să știți că în clipa în care omul începe să facă ascultare, crește în iubire, în clipa respectivă această unitate cu ceilalți crește foarte mult și omul începe încet-încet să cunoască gândurile celorlalți .

Deci darul clarvederii, darul cunoașterii gândurilor a fost un dar natural, pe care Adam l-a avut înainte de cădere, care acest dar se reîntoarce în clipa în care în care omul începe iarăși să se unească cu ceilalți prin iubire. 

Deci acesta este adevărul, aceasta este unitatea globală a trupului lui Hristos care se numește Biserica sau Adam cel global, pan-Adam, în limba greacă și aceasta trebuie să refacem. 

Unitatea dintre noi se reface doar în Hristos

Din cauza asta Mântuitorul este mântuitor, saviour, în engleză sau sotiras în greacă care înseamnă salvator, pentru că ne salvează de această rupere între noi, de această pregustare a iadului. Și în clipa în care ne refacem, atunci simțim această viață în noi. Din cauza asta trebuie să facem ascultare. 

Și pe această viziune care este adevărată, singura adevărată, a ființei omului, că toți suntem mădulare unii altora, toți suntem aproapele unul altuia se bazează ascultarea cea adevărată. 

Deci, cum spuneam la începutul cuvântului, ascultarea este modul de existență al ființelor.

Deci din punct de vedere material avem nevoie de trei lucruri, da, de mâncare puțină, niște haine să ne acoperim goliciunea și un pat, un loc unde să dormim – deci mâncare, un interval de temperatură, haine și somn – din punct de vedere existențial avem nevoie de harul lui Dumnezeu, avem nevoie de ascultare, avem nevoie de iubire. Pentru că iubirea este componenta statică a existenței noastre, iar ascultarea este componenta dinamică  a existenței noastre.

Paradoxul inexistenței 

Dacă noi nu iubim și nu ascultăm, ieșim din existență pe cât este cu putință unui suflet veșnic, bineînțeles. 

Pe baza asta, putem spune că de fapt, ascultarea și iubirea, cele două componente, cele două laturi ale aceluiași lucru, este combustibilul existențial al nostru. Deci noi ne hrănim cu iubire, ne hrănim cu ascultare. Și vedem că în clipa în care nu suntem suntem iubiți și maia ales în clipa în care nu iubim, omul se sufocă din punct de vedere existențial. 

Acum, în cotidian, trebuie să știm, datorită faptului că suntem mădulare unii altora, suntem și foarte diferiți între noi, lucru care se și vede în cotidian. 

1 + 1 = infinit. Unitatea prin iubire și ascultare

Deci prin deschiderea mea față de celălalt, prin deschiderea mea ascultătoare față de cel pe care îl validează Dumnezeu în fața mea – superiorul ierarhic sau soțul, soția și chiar și față de părinți, în clipa respectivă, eu comunicând cu el mă împărtășesc de fapt de experiența lui.

Și atunci dintr-o dată văd ce frumos este celălalt, cât este de bun celălalt și dintr-o dată devin foarte, foarte înțelept, pentru că ies din cutia foarte strâmtă a propriilor mele viziuni și dintr-o dată comunicând cu celălalt, intrând în viața celuilalt, devin foarte înțelept pentru că acumulez pe cât este posibil, experiențele lui, înțelepciunea lui.

Și dintr-o dată doi fiind, unu plus unu nu fac doi, fac chiar infinit, cu mult mai mult, pentru că apare această legătură a iubirii între noi și în această lumină a iubirii dintre noi apare și un al treilea. Și atunci, dacă mă unesc și cu el, ascult și de el și îl iubesc și pe el, atunci iubirea crește foarte mult și apare și un al patrulea și așa mai departe. Din aproape în aproape, iubindu-ne aproapele, o să începem să iubim din ce în ce mai mult și crește puterea noastră din ce în ce mai mult, crește dragostea noastră și crește lumina noastră.

Deci acesta este modul înțelepciunii: modul învățării prin ascultare față iubitoare față de ceilalți. 

Ispitele în calea ascultării

Dacă însă noi facem această învățare, dacă doriți, din egoism și nu din dispoziție de ascultare față de ceilalți, o să ajungem cineva foarte însingurat, încrâncenat ca și diavolul care vrea să știe tot, nu ca să îi ajute pe ceilalți, nu ca să îi iubească, ci ca să îi lupte pe ceilalți. 

Și atunci, ceea ce este foarte foarte important aici, că tot amintim de diavol, în această deschidere a noastră față de ceilalți și această creștere a luminii iubitoare față de ceilalți, din cauza diavolului și a distorsiunilor noastre, apar bănuielile: că celălalt nu mă iubește, că vrea să îmi facă șicane și așa mai departe. 

Alungarea gândurilor de bănuială

Nu, fraților, trebuie să clarificăm aceste bănuieli. Întâi de toate nu trebuie să ne credem gândului! Și dacă intervine ceva atunci, cu foarte mult discernământ, cu ajutorul duhovnicului sau cu sfătuirea cu celălalt în momentul în care celălalt este într-o dispoziție bună, da – când, eu știu… cu soțul, soția suntem într-un moment de tandrețe, copiii sau părinții au dispoziție iubitoare, ascultătoare față de noi sau starețul, stareța. Și atunci începem să discutăm ca să ne scoatem în afară aceste bănuieli, să nu le credem că dacă ele cresc la un moment dat o să ne facem înăuntrul nostru un întreg univers foarte toxic, care o să ne stăpânească și care nu o să ne lase să îl iubim pe celălalt și nu o să ne lase să trăim.

Asta este foarte, foarte important: să avem grijă la bănuieli!

Și iarăși, dacă cineva are bănuieli asupra noastră – că vezi Doamne, avem ceva cu el și așa mai departe, în clipa respectivă trebuie să fim foarte iubitori cu omul respectiv, foarte ascultători față de omul respectiv astfel încât să îi schimbăm bănuiala rea într-o bănuială bună. 

Deci în clipa în care o să facem o greșeală, atunci el să aibă o bănuială bună asupra noastră adică da, uite că a greșit cutare, dar totuși nu a făcut-o din rea intenție. Dacă însă noi nu încercăm să îi vindecăm bănuielile celuilalt, atunci această cultură socială, aceste legături care apar între noi, se toxicizează, se otrăvesc și atunci e foarte greu să îl convingi pe celălalt de bunele tale intenții.

Trebuie să fim foarte foarte atenți să le arătăm celorlalți, chiar și prin politețe că suntem bine intenționați. 

Cele două forme de voință ale omului

În marea problemă în tema ascultării și din cauza asta de fapt și vorbesc este faptul că omul are două voi, două voințe să zic așa. În limbajul patristic, în scrierile Sfinților Părinți, aceste două voi sunt foarte bine delimitate. În limba română sunt traduse puțin cam așa în ceață. Eu o să încerc să vi le explic.

Sfinții părinți vorbesc de  „fisiko thelima” și „gnomico thelima”. În limba română se traduc uneori prin voia naturală și voia gnomică. Acum voia gnomică ce înseamnă? Voia personală. 

Voia mea naturală este să mănânc, să dorm, să iubesc pe ceilalți, să fiu bun cu ceilalți. Pe când voia personală este tot acest ghem întunecat de interese, de viclenii, de egoism ale mele – „eu vreau, eu am planul meu, eu”…

Eh, după cum vedem voia naturală este bineînțeles binecuvântată de Dumnezeu, pentru că sunt nevoile mele ca persoană, ca mădular din acest Adam global.

Voia proprie, personală

Pe când voia personală, voia mea, cum se spune în monahism, trebuie să mi-o tai din direcția egoismului meu, din direcția separării mele față de ceilalți și să o întorc către fratele. 

Deci voia personală nu trebuie să fie egoistă, ci o voie iubitoare de frați; nu o voie îndreptată înspre sine, ci o voie îndreptată înspre ceilalți, înspre a-i iubi pe ceilalți. Și aceasta este tăierea voii și din cauza asta trebuie să facem ascultare  astfel încât să ne tăiem voia proprie, care ne separă de ceilalți, care ne omoară.

Voia proprie este principala cauză de deces din istoria omenirii, să știți. Nu este vorba nici de războaie, nici de pandemii, de nimic altceva. Este vorba de voia proprie care mă separă de ceilalți și care induce ură. Asta este foarte, foarte important. 

Tăierea voii proprii

Deci din cauza asta să fim foarte atenți să nu cerșim iubirea de la ceilalți, ci să oferim iubire la ceilalți, pentru că fericirea noastră vine în clipa în care iubim, nu în clipa în care suntem iubiți. Asta este foarte important.

Și dacă noi în continuu cerșim iubire de la ceilalți, ascultare de la ceilalți, fără să oferim iubire, fără să oferim ascultare, nu o să primim niciodată și astfel  ne chinuim.

Deci mare atenție că foarte multă lume crede că o să fie fericită când o să fie iubită. Să știți că nu e așa. Suntem fericiți în clipa în care iubim, când suntem nobili, când suntem cu Dumnezeu și nu în clipa în care suntem iubiți. Impresia fericirii când suntem iubiți, asta este slava deșartă, să știți! 

Bineînțeles că omul se simte bine în clipa în care este iubit, dar nu ăsta este adevărul. Adevărata fericire este când iubim, când ascultăm de ceilalți. 

Eh, dacă facem această ascultare pentru Dumnezeu  și avem credință că Dumnezeu ne va ajuta, (atunci) Dumnezeu ne va ajuta!

Ascultarea din Sfânta Treime

Pentru că ascultarea este modul de existență a ființelor, inclusiv al lui Dumnezeu. Noi nu știm ce există în Sfânta Treime. Singurul lucru pe care îl știm că există în Sfânta Treime este ascultarea – Fiul a făcut ascultare de Tatăl și a venit în lume și S-a întrupat, Duhul Sfânt a făcut ascultare de Fiul, care Fiul L-a trimis pe Duhul Sfânt în lume. Cu toate că Duhul Sfânt nu provine din Fiul, este liber față de Fiul, dar Duhul Sfânt, numai și numai din iubire, din ascultare față de Fiul, a venit în lume. 

Deci după cum vedeți și în Sfânta Treime există ascultare. 

Eh, în clipa în care noi ascultăm de ceilalți pentru Dumnezeu în clipa respectivă Dumnezeu ne ajută!

Ascultarea fără gânduri

Deci să nu avem gânduri: dar dacă, ce o să se întâmple dacă fac ascultare, dar dacă celălalt greșește. Nu contează. Dacă celălalt greșește, el o să dea răspuns pentru greșeala sa, dar noi o să ieșim sigur bine, datorită faptului că facem ascultare de celălalt în numele Domnului. Dacă bineînțeles este o persoană pe care Dumnezeu o validează în fața noastră. În speță, stareț, stareță, duhovnic, soț(ie), părinte. 

Asta este foarte important: să avem această credință simplă și tare în Dumnezeu că dacă o să facem ascultare, o să ieșim bine.

Bineînțeles, cum spuneam, diavolul luptă foarte tare să ne scoată afară din această legătură iubitoare cu ceilalți și din cauza asta să avem grijă să nu ne credem gândului! Trebuie să tăiem orice gând care vine să ne scoată afară din ascultarea față de ceilalți. Este foarte important mai ales pentru cei care sunt la începutul ascultării – copiii, frații în mănăstire la început sau subalternii care intră într-o firmă, că imediat încep să judece – de ce aia, ce-i aia și așa mai departe. Nu!

Trebuie tăiat capul cum spunea Părintele Iosif Vatopedinul, deci să nu ascultăm de gând, ci să facem ascultare simplă față de cei pe care Dumnezeu îi validează în fața noastră. Și înaintând pe acest drum al ascultării, mintea o să vedeți că se curățește, se stabilizează, se limpezește și o să simțim o foarte mare iubire față de ceilalți. Și asta ne va face superiori cu toate că din punct de vedere ierarhic suntem inferiori, dar din punct de vedere duhovnicesc o să fim într-adevăr superiori. 

Ascultarea aduce liniștea minții

Deci liniștea e o stare interioară care vine prin ascultare, nu vine prin alte tehnici, să știți. Liniștea nu e faptul că stau și mă uit la Athon și… Deci liniștea adevărată este în clipa în care făcând ascultare de ceilalți, mi-am tăiat orice voie proprie și sunt în mâinile lui Dumnezeu. Sunt ca și vagonul pe șine pe care îl trage locomotiva. Și atunci cea mai mare problemă a mea – ce fac eu acum? – în clipa respectivă se rezolvă prin ascultare.

De vreme ce diavolul luptă atât de tare  să ne scoată din ascultare înseamnă că voia Domnului este să fim acolo. 

Bucuria de a fi ultimul, slujitorul tuturor

Uneori trebuie să știți că apare marea problemă a rivalității. Adică eu vreau să fiu numărul 1, să dau comenzi și așa mai departe. Fraților, cine se smerește e mai mare! Credeți-mă ce spun: cine se smerește e mai mare și cel care este ascultător o să fie de fapt numărul 1, o să fie de fapt conducătorul tuturor pentru că toți au nevoie de cel care face ascultare, de cel care rezolvă problemele.

Din cauza asta Mântuitorul a spus – cine vrea să fie primul între voi, să fie slujitorul tuturor. Bineînțeles că aici este vorba și de legea duhovnicească și de smerenie și de această ascultare care luminează inima, dar și din punct de vedere managerial. 

Când cineva le face pe toate, respectivul le știe pe toate și deci ceilalți au nevoie de el și Dumnezeu îl va valida. Aveți credința asta și faceți treaba asta și o să vedeți rezultatele! Vă spun și eu că și eu am trecut prin așa ceva. 

Iarăși ceea ce este foarte foarte important este faptul că trebuie să fim atenți la răul din noi să nu iasă în afară. Deci în clipa în care nu dorim să facem ascultare, trebuie să înăbușim acest lucru și să facem chiar dacă cârtim. Nu trebuie să cârtim, dar chiar dacă cârtim, haideți s-o facem (ascultarea) și atunci Dumnezeu ne va ajuta să fim ascultători. 

Cele trei stadii ale ascultării

Bineînțeles că acum avem și mare problemă a stării noastre duhovnicești pentru că ascultarea are trei stadii.

La început este vorba de stadiul de rob. Da, adică fac ascultare de frica iadului, mă rog, în diferite expresii. Să nu mă bată sau să nu primesc amendă sau să nu primesc canon sau nu știu ce. Asta este primul stadiu, cel de rob.

După care al doilea stadiu, este cel de salariat, de simbriaș, cum spune Sfântul Dorotei. Adică nu mai fac ascultare de frică de pedeapsă, ci fac ascultare de răsplata care vine prin ascultarea pe care o fac. Pentru că văd că făcând ascultare, vine această bucurie mare înăuntrul meu și atunci sunt interesat să am din ce în ce mai mult. 

Și ultimul stadiu este ascultarea de fiu, în care omul are atâta har încât nu îl mai interesează să acumuleze răsplată, nu se mai gândește la interesul răsplății, ci efectiv face ascultare din plinătatea iubirii pe care o are în el și această dispoziție de unire cu toți și a-i bucura pe toți din prea-plinul inimii sale.

Ascultarea și rugăciunea

Exemplu din viața Sfântului Efrem Katunakiotul

Din cauza faptului că ascultarea este stare existențială, modul de existență a ființelor, din cauza asta trebuie să știți că ascultarea este chiar mai mare decât pravila, chiar mai mare decât rugăciunea. 

Și trebuie să știți că ascultarea aduce rugăciunea și nu rugăciunea aduce ascultarea. Deci în clipa în care cineva îți spune vino să mă ajuți și eu zic nu pot că trebuie să mă duc să mă rog, nu o să iasă nimic, fraților.

Sfântul Efrem Katunakiotul a pățit-o foarte urât pe tema asta că el se ruga la chilie și era într-o stare harică așa, era sub înrâurirea Duhului Sfânt și a venit fratele lui, nici măcar starețul nu era. A venit fratele lui de asceză, părintele Procopie și a spus la Sfântul Efrem Katunakiotul: vino, te rog frumos, du-te și pune niște lemne pe foc că se stinge. 

Și a spus Sfântul Efrem în sinea sa, a cârtit: nu mă duc că sunt în stare de har, acum am rugăciune lucrătoare, mai încolo. Ei, în clipa în care a spus „mai încolo”, deci în clipa în care a făcut în mod practic neascultare, a plecat și harul și a pierdut tot și a devenit el ca și lemnele pe care trebuia să le pună pe foc.

Deci totdeauna, ascultarea este mai mare, să știți, decât pravila, decât rugăciunea!

Discernământul și ascultarea

Acuma, aici deja intervin anumite probleme de discernământ. Pentru că noi suntem limitați și pentru că într-adevăr avem nevoie de un program constant și de rugăciune, trebuie să fim cu discernământ astfel încât în clipa în care cineva ne cere să ascultăm de el în clipa rugăciunii, trebuie să ne gândim: nu care cumva pot să fac mâine treaba asta, dacă am program de rugăciune?  Părintele Efrem atunci nu era în programul de rugăciune, nu era seara, nu era după ascultări, era vorba de ora ascultării. 

Deci dacă putem să amânăm lucrul respectiv și să ne facem canonul, să îl amânăm. Dar dacă este vorba de o problemă concretă care trebuie rezolvată în clipa respectivă, atunci vom lăsa pe ale noastre și ne vom duce la ascultare.

Pentru a diferenția aceste lucruri – când este vorba de o ascultare pentru Dumnezeu și nu este vorba de o patimă, o flecăreală și așa mai departe… Asta în mănăstiri e foarte simplu pentru că în timpul canonului de rugăciune e nevoie de binecuvântare de la stareț, de la conducătorul duhovnicesc, de la duhovnic. 

În lume, oamenii trebuie să aibă discernământ, să spună, da, acum ceea ce îmi cere celălalt nu este de la Dumnezeu și deci o să facem mâine sau nu o să facem deloc. 

Ascultarea de cel validat de Dumnezeu în fața mea

Acum, după cum vedeți, ajungem să intrăm în aceste probleme în clipa în care cineva îmi cere să fac ceva care nu este de la Dumnezeu. Și vedem că lucrul respectiv nu este de la Dumnezeu dacă se contrazice frontal cu legea lui Dumnezeu sau omul respectiv nu este validat de Dumnezeu în fața noastră. Adică nu este șeful, nu este părintele, nu este starețul, duhovnicul. Dacă cineva îmi spune ceva și (există și) cel care este validat de Dumnezeu în fața mea, fac ceea ce îmi spune cel ce este validat de Dumnezeu în fața mea. Adică dacă vine un frate și îmi spune ceva și starețul îmi spune altceva, eu fac ce spune starețul.

Sau vine soacra și îmi spune ceva și soția îmi spune altceva, fac ce-mi spune soția. Nu vreau să… dar totdeauna să știți că omul se căsătorește cu soția lui, nu se căsătorește cu mama lui, înțelegeți ce vreau să spun.

Deci totdeauna dăm întâietate celui pe care îl validează Dumnezeu înaintea noastră. 

Nu ne facem voia noastră

Și dacă unii dintre aceștia greșesc, iarăși nu o să ne facem voia noastră. Mergem să întrebăm pe un om duhovnicesc, pe un om tot pe care îl validează Dumnezeu în fața noastră. Deci, de exemplu dacă șeful ierarhic greșește și ne dăm seama că greșește și credem că greșește, întrebăm un specialist în domeniu, cu frica lui Dumnezeu și nu cu dorința de a ne îndreptăți pe noi înșine în poziția respectivă. Sau dacă starețul, stareța ne spune ceva și credem că greșește, ne luptăm cu gândul, dar dacă gândul insistă, mergem și întrebăm pe altcineva, adică pe duhovnic sau pe altcineva și totdeauna nu ne facem voia. Nu ne facem voia!

Dar aceste întrebări, încă o dată este vorba de cazuri în care este flagrant, este evident că lucrul respectiv are o problemă. Nu e vorba de preferințe, adică starețul preferă ceva sau șeful ierarhic preferă ceva sau soția preferă ceva și eu prefer altceva. Nu. Atunci când e vorba de preferințe, totdeauna facem ascultare, niciodată nu intrăm în frondă, în conflict cu celălalt pentru că, vezi Doamne, cred eu că a greșit. 

Roadele ascultării: smerenia și iubirea

Dacă ne supunem atunci întotdeauna o să câștigăm cele două mari atuuri ale ascultării. O dată e vorba de smerenie – că mă smeresc în fața celuilalt. Și doi, este vorba de iubire, cum spuneam, pentru că îl ajut pe celălalt și ascultarea este de fapt întruparea iubirii. 

După cum Domnul nostru Iisus Hristos a fost/este întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, la fel și ascultarea este întruparea iubirii.

Deci mare atenție aici, să facem ascultare de Dumnezeu pentru că prin cei pe care îi validează Dumnezeu din punct de vedere instituțional și al locului lor relativ la noi – cum spuneam, duhovnic sau soț, soție, părinte. Și să nu facem ascultare de cei care sunt în afara voii lui Dumnezeu pentru că și diavolul de fapt, tot ascultare ne cere și chiar diavolul și organele lui cer, trebuie să știți, o ascultare mult mai mare de el decât cere Dumnezeu. 

Dumnezeu este Cel care ne respectă libertatea cel mai mult pentru că Dumnezeu este Cel care ne iubește cel mai mult. 

Capcana ascultării de diavol

Ascultarea față de diavol se vede după încrâncenare și după ura pe care o generează. Vedeți toate aceste grupări extremiste și din punct de vedere religios și din punct de vedere politico-social, sunt în continuu încrâncenate: „că da, că ceilalți sunt eretici, nu sunt în adevăr și așa mai departe”. Eh, aici e o problemă! 

În clipa în care vedem această revărsare de ură, asta provine dintr-o pseudo-ascultare față de izvorul urii care într-un final ajunge la diavol.

Deci mare atenție să nu căutăm chichițe la celălalt și să mergem cu credință în celălalt de care să ascultăm, pentru că dacă în continuu săpăm și încercăm să îl prindem cu un offside cum se spune, să îl prindem cu greșeala, asta nu e ascultare, nu este iubire și niciodată nu ne vom liniști. Nu o să ne odihnim niciodată.

Prin ascultare ajungem la înviere și în rai

Trebuie să știți, fraților, că modul reușitei este ascultând pe ceilalți. Ca să ajungem la înălțime, trebuie să ne urcăm pe umerii celoralți, să folosim experiența celorlalți.

Părinții noștri, duhovnicii, stareții, șefii noștri sunt și ei oameni, au și ei greșelile lor, dar sunt foarte foarte importanți pentru că prin ei, prin ascultarea față de ei vine acest șuvoi al iubirii lui Dumnezeu și astfel vom învia!

Domnul nostru Iisus Hristos a înviat pentru că a făcut ascultare desăvârșită față de Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos nu a fost un scamator, ci El făcând ascultare până la moarte și moarte pe cruce, cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, datorită acestei ascultări desăvârșite, moartea, adică despărțirea, nu a putut să pună gheara pe El și atunci El a înviat, a depășit moartea și a biruit moartea, cu moarte pe moarte călcând.

Deci ascultarea este izvorul vieții, izvorul Raiului. 

În Rai vom ajunge prin ascultare, uniți între noi în iubire!

Mulțumesc mult.

Vă rog să mă iertați!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!