Smerenia e odihna sufletului – părintele Teologos

Căutăm odihna sufletului cu disperare însă, din păcate, nu știm cum și unde să o găsim. Din cauza aceasta suntem o civilizație de neliniștiți, nesmeriți. Vizionați un cuvânt concis bazat pe Sfinții Părinți care definește smerenia și oferă moduri de dobândire a acesteia.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul îl aveți după video)

Powered by RedCircle

Odihna sufletului este smerenia

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Astăzi, o să vorbim puțin despre smerenie, așa ne-au cerut mulți dintre voi.

Dar ca să vorbim despre smerenie, ar trebui să avem experiența smereniei și, din păcate, nu prea există această experiență, dar o să încercăm să vorbim puțin despre ea.

Smerenia este starea Raiului

Întâi de toate, trebuie să știți că cine nu este smerit, nu este liniștit!

Deci liniștea nu provine dintr-un cadru feeric, dintr-un cadru natural, nu provine din excursii, nu provine din turism, ci provine din starea interioară a noastră. Da?

Domnul a spus: „învățați de la Mine”, deci de la Însuși Domnul nostru Iisus Hristos cel Atotputernic, „învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima” și astfel, atunci „veți afla odihnă, sufletelor voastre”.

Deci nu vom fi odihniți niciodată, oricât am dormi, oricât am mânca, oricât ne-am „odihni”, decât numai atunci când vom fi blânzi și smeriți cu inima.

Pentru că, de fapt, aceasta este starea interioară, starea existențială a lui Dumnezeu Cuvântul Atotțiitorul, a Celui Atotputernic – este blândețea și smerenia cu inima. Nu o smerenie de fațadă. Deci o smerenie esențială a sa.

Deci a vorbi despre smerenie este a vorbi despre starea interioară Dumnezeu-Cuvântul. După cum spune Sf. Isaac Sirul că smerenia este „haina dumnezeirii” –„Στολή της Θεότητος” (Stoli tis theotitos).

Deci starea Raiului este starea de smerenie.

Cum explicăm smerenia?

Acuma, ca să vorbești cuiva despre smerenie, cuiva care nu are experiența asta este ca și cum ai vorbi unui orb despre lumina verde. Întreba orbul – cam ce este lumina verde? – lumina este intervalul de lungime de undă de radiație electromagnetică la care ochiul uman este sensibil și când în această lungime de undă, intervalul este între 500 și 580 de nanometri, aia este lumina verde.

Atunci spune orbul „slavă lui Dumnezeu că am înțeles ce este lumina verde!” Da.

Însă diferența dintre această definiție a luminii verzi care este relativ exactă și experiența luminii verzi este total diferită!

La fel și între definiția smereniei și experiența smereniei, experiența acestui abis de smerenie, acestui abis de odihnă este total diferită față de orice cuvinte am putea să îi atribuim, orice cuvinte am putea să descriem smerenia.

Sfinții Părinți despre smerenie

Din cauza asta, Sfinții Părinți nu s-au concentrat atât pe descrierea smereniei.

Se vorbește despre faptul că este „un soare înalt a coborârii în abis”, după cu spune oarecum Sf. Ioan Scărarul; „o mare și dumnezeiască faptă”, după cum spune Sf. Dorotei de Gaza, Avva Dorotei, dar Părinții s-au concentrat mai mult asupra dobândirii smereniei, asupra dobândirii smereniei.

Cum dobândim smerenia?

Rugăciunea neîncetată ca dependență de Dumnezeu

Și smerenia se dobândește, trebuie să știți, prin trei lucruri, în general: întâi de toate este vorba de rugăciune neîncetată, rugăciune neîncetată – deci am discutat despre acest lucru de multe ori.

Deci omul trebuie în continuu, în continuu să aibă conștiința faptului că este dependent de Dumnezeu, că nu este singur, că nu este un însingurat, că nu este o frunză bătută de vânt, un om independent -pentru că una este libertatea și alta este independența.

Independența, dacă doriți să știți, este starea iadului, pe când libertatea este starea raiului. În rai, toți vom fi liberi. În iad, fiecare va fi independent, va fi însingurat.

Condiția necesară

Și din cauza asta, pentru dobândirea smereniei, adică pentru dobândirea liniștii, pentru dobândirea odihnei, avem nevoie să fim dependenți de Persoana total liberă, adică de Dumnezeu. Și astfel, vom dobândi și noi, libertatea noastră. Deci libertatea se dobândește prin dependență de Persoana total liberă și nu prin însingurare, nu prin independență.

Libertatea nu vine din independență, cum spuneam, libertatea vine din dependență față de Dumnezeu! Asta este cu rugăciunea.

Și în clipa în care ne rugăm, în clipa respectivă, primim luminare de la Dumnezeu, primim luminare de la Adevărul, pentru că Dumnezeu este Adevărul – a spus „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!” (Ioan 14:6)

Smerenia și primirea Adevărului

Și în clipa în care suntem în adevăr, atunci primim Adevărul așa cum e și nu așa cum am dori noi să fie!

Deci un alt atribut al smereniei, un atribut definitoriu al smereniei este faptul că smerenia este adevărul așa cum e, nu așa cum am dori noi să fie.

Smerenia este acceptarea, este ascultarea față de situația dată și acceptarea acestei situații este de la Dumnezeu și să vedem cum putem să rezolvăm această situație.

Și nu este vorba de adevărul așa cum am dori noi să fie, adică o luptă continuă pentru a distruge situația de fapt, pentru a ne împotrivi. Duhul împotrivitor este duhul satanic. Satanas în limba ebraică înseamnă împotrivitorul.

Osândirea de sine

Al doilea factor care ne ajută să dobândim smerenia după rugăciunea neîncetată este osândirea de sine. Osândirea de sine. Adică trebuie să ne vedem mai prejos decât toți și asta cum se face?

În clipa în care fac ceva sau în clipa în care mă laudă cineva sau în clipa în care reușesc ceva, ceva sau bun rău, mai ales, în clipa respectivă trebuie să ne osândim. Adică, „măi, ticăloase, uite, n-ai reușit nimic sau dacă ai reușit ceva, slavă lui Dumnezeu că ai reușit, că eu sunt un nimic. Doamne, mulțumesc!”.

Deci în clipa în care mă osândesc pe mine și Îl laud pe Dumnezeu, în clipa respectivă, găsesc această mare virtute a smereniei. Această mare virtute a smereniei.

Suntem mădulare unii altora

Și trebuie să ne vedem mai mici decât toți ceilalți, de ce?

Pentru că toți ceilalți la un loc le au pe toate, pe când unul singur este lipsit de multe, după cum spune Sf. Iosif Isihastul.

Și fiecare dintre noi trebuie să avem conștiința că suntem mădulare unii altora, după cum spune Sf. Apostol Pavel în destule locuri în epistolele sale.

Ce înseamnă mădular? Adică fiecare dintre noi suntem interconectați, suntem uniți și, cu toate că există această slăbire a relațiilor noastre datorită păcatului, cu toate acestea, noi suntem valoroși numai și numai prin ajutorul pe care îl oferim celorlalți.

Deci eu, dacă sunt rupt de ceilalți, chiar dacă aș fi cel mai important mădular, chiar dacă aș fi ochiul drept, rupt de ceilalți, ochiul drept rupt din trup, scos din trup, se putrezește, este inutil și se aruncă. Înțelegeți?

Ce vrea Dumnezeu de la noi?

Deci totdeauna trebuie să ne gândim că nu suntem nimic prin noi înșine, totdeauna suntem pentru ceilalți, cu ceilalți, în relație de ascultare iubitoare, de iubire.

Cu ce pot eu să ajut pe ceilalți? Asta este foarte important!

Pe Dumnezeu nu-L interesează ce face fiecare dintre noi, nu Îl interesează meseriile pe care le facem sau, eu știu, firmele pe care le avem sau ascultările pe care le avem, pentru că Dumnezeu a făcut tot pământul acesta și a făcut de fapt tot sistemul solar, a făcut toate galaxiile, nu?

Pe Dumnezeu Îl interesează toată cantitatea de iubire, cât de mult suntem noi folositori celorlalți, cât de mult ne unim, ne reunim între noi.

Smerenia deschide inima spre Har și spre ceilalți

Și asta se face bineînțeles prin acceptarea faptului că ceilalți sunt mult mai buni decât noi și atunci când acceptăm acest lucru, în clipa respectivă, ne deschidem.

Deci smerenia este ca și poarta unei cetăți care se deschide și lasă să intre înăuntru lumina Harului, să intre înăuntru șuvoaiele de aer proaspăt al Harului.

Dacă eu cred că sunt mai bun decât ceilalți și deci în mod necesar mă închid în mine, ca și o cetate, în clipa respectivă, apare acest mucegai, această igrasie pe care o vedem în zidurile întunecoase ale temniței și mă închid în mine însumi și asta este o distorsiune, o distrugere existențială, cum spuneam, un mucegai existențial și omul moare!

Omul moare în clipa în care se închide față de ceilalți pentru că, după cum spuneam, ca și ochiul drept, ca și un mădular care este rupt din trup, începe să putrezească. asta este pregustarea stării iadului și dacă omul moare în această stare, ferească Bunul Dumnezeu!, ajunge în iad.

Smerenie vs. mândrie

Din cauza asta, ceea ce este foarte, foarte important, referitor la osândirea de sine ca și lucru al smereniei și mândria ca lucru contrar acesteia este faptul că Dumnezeu celor smeriți le dă har, îi ajută, iar celor mândri le stă împotrivă.

Deci Dumnezeu se împotrivește și toată firea se împotrivește celor mândri.

Și din cauza asta, cei mândri niciodată nu vor afla odihnă sufletelor lor, pentru că de fapt, ei sunt în continuu război cu toată zidirea, inclusiv cu semenii lor.

Deci nu care cumva să credeți că vedeți pe cineva care este mândru sau, bine, nu putem să judecăm, dar dacă cineva este mândru în inima sa nu va afla niciodată odihnă, oricâți bani ar avea, oricâte gărzi de corp ar avea, orice poziție socială ar avea.

Singurul lucru care îl odihnește pe om, cum spuneam, este smerenia, prin Harul lui Dumnezeu.

Cunoașterea de sine și aplecarea înăuntru

Și deci iubirea de sine și iubirea de stăpânire este total, total străină smereniei. Însă, ca să avem această cunoștință că suntem mai mici, mai insignifianți decât toți, suntem sub toată zidirea, trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine.

Pentru a ne cunoaște pe noi înșine nu trebuie să încercăm să cunoaștem atât ce se întâmplă în afară. Adică să nu avem curiozitatea, să nu mă intereseze ce face celălalt, ce face cealaltă, ce face cel de dincolo, știrile și toate celelalte.

Pentru că în clipa în care sunt revărsat în afara mea, îmi scot mintea din mine însumi, sunt scos din minți, îmi ies din minți – sensul negativ este foarte proeminent în limba română această expresie, îmi ies din minți – în clipa respectivă nu mă mai văd pe mine, nu mai sunt atent la mine însumi și deci nu mai pot să ajung la smerenie, nu mai văd cine sunt și nu mai văd că ceilalți sunt mult mai buni decât mine.

Paza minții

Și din cauza asta, trebuie să avem grijă să nu fim atrași în afară. Și ca să nu fim atrași în afară, trebuie să avem o poziție corectă a minții.

Adică trebuie să știți să avem două părți (avem mai multe părți în sufletul nostru, discutăm doar de două acum) două părți raționale – logica și mintea.

Eh, cu logica acționăm în cotidian vedem ce ce se întâmplă în cotidian, da. Adică eu acum văd ce se întâmplă în jurul meu, știu ce se întâmplă în jurul meu și dacă vine, eu știu, vine cineva să mă cheme, văd că vine omul respectiv sau văd în spate Athonul acolo sus.

Dar asta se întâmplă cu perifericul, hai, să zic așa, nu e foarte corect, dar să vă dau să înțelegeți, cu sistemul nervos periferic. Deci văd ce se întâmplă, dar mintea mea, nucleul existențial al meu, „atenția ultimă”, cum spune Sf. Grigorie Palama, cea mai fină atenție, atenția absolută nu este la ce se întâmplă în jurul meu.

Nu mă interesează ce face celălalt, ce face cel de acolo, cel de dincolo șamd, ce se întâmplă pe Athon, pentru că eu sunt concentrat acuma să vă vorbesc. Înțelegeți?

Lucrurile trecătoare ale acestei lumi sunt secundare. Un exemplu.

Deci toate celelalte lucruri sunt secundare. Sau în clipa în care eu o să mă duc la chilie sau mă duc undeva, bineînțeles că mintea mea încearcă cel puțin să fie la Dumnezeu. Nu mă uit la toate lucrurile din jur.

Eh, această comportare față de orientarea 3D, față de orientarea în cotidian, trebuie să existe la toate lucrurile.

Deci toate lucrurile care nu sunt legate de veșnicie, care nu ne asigură o poziție fericită, nu ne maximizează poziția fericită în Rai, toate aceste lucruri sunt secundare și trebuie tratate periferic.

Bineînțeles că, cum am orientarea 3D este mult mai ușor de gestionat periferic, în schimb sunt alte lucruri care ne atrag mult mai tare, nu?

Știm – banii, femeile, slava / banii, plăcerea și puterea / averea, puterea, plăcerea – care ne atrag în afară și deci lucrurile respective nu le mai gestionăm cu atenția periferică, adică cu logica, cu toate că ar trebui!

Contează doar ceea ce ține de veșnicie

Deci ca să ne putem osândi pe sine, ca să putem să devenim smeriți, trebuie să avem grijă să tăiem grijile, să nu ieșim în afară și să nu considerăm importante, lucrurile care nu țin de mântuire. Să le considerăm periferice, secundare. Spune Sf. Isaac Sirul, Avva Issac spune că toate aceste lucruri care se opresc la moarte trebuie să le socotim ca vis. Și așa și este!

Trebuie să le socotim ca vis! Eh, atunci, din cauza asta, această socotință față de aceste lucruri și această lipsă de importanță cu discernământ pe care o acordăm lucrurilor secundare, ne conferă o anumită naturalețe.

Omul în clipa în care nu-și iese din minți, în clipa respectivă este natural, este echilibrat și această naturalețe să știți că folosește mult mai mult pe celălalt decât o continuă exaltare, o continuă dorință de epatare, o continuă dorință de a fi băgat în seamă.

Acceptarea de a fi necunoscut

Da și spune Sf. Varsanufie cel Mare că smerenia este neputința de a fi băgat în seamă, este evitarea – „α” este în greacă, „ψηφήζω” în greacă înseamnă a vota. Adică să nu te bage nimeni în seamă, să nu te voteze nimeni. Adică tu să fii undeva și nimeni să nu te bage în seamă, cu toate că tu ești acolo.

Deci să nu te numeri, să nu fii numărat, să nu știe nimeni existența ta acolo.

Și vă spun chiar un caz, o să vă dau un caz nu de la Sfinții Părinți, o să vă dau un caz de undeva de nu vă așteptați. Este o firmă din industria aerospațială, de la Hughes, Hughes Aerospace. Acolo au făcut un audit, dacă doriți, al proiectelor firmei ca să vadă care sunt factorii de succes al proiectelor.

Ce poate releva un audit?

Pentru că e o firmă foarte mare și este o firmă într-un domeniu critic, strategic al SUA, au făcut acest audit pe foarte multe proiecte ca să vadă care sunt factorii și care sunt oamenii care aveau succes, care provocau succesul în anumite proiecte. Și după ce au făcut acest audit, la un moment dat au văzut că în toate proiectele de succes, era prezentă o femeie.

Și specialiștii care au făcut treaba asta au zis „aha, clar, femeia aceasta este cea care este factorul de succes în proiectele respective” și s-au dus la primul manager de proiect și au spus „femeia respectivă a lucrat cu voi?” și ăsta s-a uitat așa puțin cam ciudat și zice „da, dar nu sunt sigur…da, da țin minte, a lucrat”.

Cum reușim la Hughes Aerospace?

„Bun, ce a lucrat?”. Ăsta: „păi, nu știu, nu țin minte exact”. Dar auditorii s-au mirat puțintel de răspunsul managerului de proiect, s-au dus la al doilea manager de proiect, au primit același răspuns evaziv, că femeia respectivă nu ieșise în evidență cu nimic din punct de vedere tehnico-profesional și la al treilea și la al patrulea și până la urmă, într-un final oamenii au fost într-o nedumerire și după multe discuții și urmăriri în noi proiecte ale comportamentului femeii respective, femeia respectivă era de fapt, smerită.

Era de fapt smerită, era de fapt o femeie naturală și ajuta cu bunătatea ei, cu dragostea ei, cu ascultarea ei chiar dacă nu avea o poziție să zic așa de decizie, o poziție centrală din punct de vedere profesional, și aceasta le genera foarte mult har celorlalți, dădea foarte mult entuziasm celorlalți, dădea foarte multă iubire.

Pentru că în clipa în care omul este smerit atrage harul asupra sa, duce harul asupra celorlalți și asta împinge foarte bine echipa înainte. Înțelegeți?

Un exemplu de smerenie: Părintele Iosif Vatopedinul

Acum, la Sfinții Părinți, vedem foarte multe cazuri. Toți sfinții erau mari și bineînțeles nu erau la nivelul acestei femei din SUA, săraca, ci vorbim de sfinți care aveau mari, mari harisme de a atrage Harul prin smerenia lor și de a se osândi pe sine.

Țin minte la un moment dat, părintele Iosif Vatopedinul, el fiind Gheronda, fiind stareț, fiind părinte duhovnicesc, toți ceilalți puteau să fie nu fiii lui duhovnicești, puteau să fie nepoții lui duhovnicești și din punct de vedere spiritual bineînțeles și din punct de vedere al vârstei – toți erau foarte tineri. Vine unul dintre aceștia tinerei la Părintele Iosif și îi face așa un atac, îi spune ceva destul de…hai, să zic,dur, mai din topor așa.

Și în loc Părintele Iosif să-l muștruluiască cum ar fi trebuit să facă sau să îl pună la respect pe fratele respectiv, Părintele Iosif spune „te rog să mă ierți!” și-I pune metanie, îi pune metanie până la pământ, deci până jos se apleacă și îi pune metanie.

Îngerul din cer

Toți s-au blocat și după asta, Părintele Iosif vede pe un înger în cer care îi spune că „ceea ce ai făcut acum este mai mare decât virtutea stâlpnicilor”. De ce?

Pentru că Părintele Iosif, în clipa în care a venit acest rău, în clipa în care a venit acest val de ură din partea tânărului părinte neexperimentat, începător, în clipa respectivă, el prin smerenia sa a stins tot acest lucru și mai ales că Părintele Iosif se rugase către Dumnezeu și prin îngerul respectiv, se rugase „Doamne, să nu pățească ceva acest tânăr frate pentru faptul că mi-a făcut acest afront, pentrufaptul că m-a jignit de fapt”. Da, pentru că nu se face treaba asta mai ales față de părintele duhovnicesc.

Maica Domnului: exemplu suprem de smerenie

Din cauza asta smerenia, vedeți, cu cantitatea ei de iubire, prin osândirea de sine, stinge toate aceste valuri de ură, toate aceste valuri de independență, toate aceste valuri de rupere a acestui Adam global, acestui om întreg.

Deci din cauza asta, să avem grijă să nu avem foarte mulți centri de atenție, să nu ne intereseze foarte mult de lucruri în afară, să ne întoarcem înspre noi înșine și să avem curaj să vedem cine suntem ca să ne putem smeri, să ne putem osândi pe noi înșine, să ne putem vedea defectele. Atunci, într-adevăr vom fi foarte, foarte naturali. Foarte naturali.

Toți cei care au văzut-o pe Maica Domnului au spus că este extraordinar de frumoasă, impunând un deosebit respect, dar este foarte naturală și te poți apropia foarte, foarte ușor de ea dacă vrei să-i ceri ceva.

Și din cauza asta, vedeți că, în biserică, foarte multă lume se roagă la Maica Domnului. Mântuitorul și Sfântul Ioan Botezătorul sunt puțin mai așa…da, dar Maica Domnului, draga de ea, e mămică.

Da. Din cauza asta, cum spuneam, este nevoie de atenție la noi înșine. Deci dincolo de osândirea de sine, dincolo de rugăciune, este nevoie de atenție la noi înșine ca să putem să vedem cine suntem.

Să cerem smerenie de la Dumnezeu!

Acuma, în clipa în care ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea smerenie, să știți că Dumnezeu o să ne dea! Dar Dumnezeu nu o să ne dea o pastilă, un hap. Da… merge la farmacie și luăm o cutiuță pe care scrie smerenie și luăm două pastile pe zi. Nu.

Dumnezeu o să trimită pe cineva să ne smerească, cum se spune. Adică, o să ne trimită pe cineva să… ne facă troacă de porci, mai pe românește.

Eh, respectivul, pentru grosolănia lui, pentru modul în care vorbește o să dea răspuns. Dar noi trebuie să ne smerim. Deci noi trebuie să acceptăm lucrul respectiv să ne aplecăm și să zice, „da, așa îmi trebuie”, să ne osândim pe noi înșine.

Cum spunea Părintele Iosif „măi, dacă ăsta care mă clevetește acum ar ști cine sunt eu, mi-ar da și două perechi de palme”. Înțelegeți?

Deci noi trebuie să ne smerim mai mult decât cel care ne vorbește de rău. Și atunci găsim această pace, această odihnă a sufletului.

Deci din cauza asta, desăvârșirea smereniei, după cum spune, Sfântulissac Sirul, constă în a răbda fără crâcnire învinuirile nemincinoase. Adică, continuă Avva Issac, în clipa în care omul este calomniat, în clipa respectivă să nu răspundă, să nu încerce să se îndreptățească pe sine, să nu încerce să se justifice – „da că nu e așa, că stai să vezi, că nu știu ce…”

Smerenia este opusă îndreptățirii de sine

Nu! Știu că uneori e foarte dificil, dar dacă facem asta o să primim mare, mare dar și marea odihnă de la Dumnezeu. Și cu cât mai mult ne vom smeri, cu cât mai mult vom fi necinstiți, cu atât mai multă cinste vom primi după aceea.

Neasemănat mai mare cinste, vom primi după aceea, după cum spune și Sfântul Isaac Sirul și Avva Marcu, că în conformitate cu legea duhovnicească, atâta de nedreptate cât va primi cineva, atâta și dreptate, atâta și slavă, va primi.

Cu toate că, bineînțeles, nu trebuie să primim slava și trebuie să ne acoperim cu acest scut al smereniei, dar Dumnezeu ne va slăvi pentru că Dumnezeu este drept. Și dacă vom suferi nedreptatea, vom menține iubirea, legătura de iubire cu ceilalți și nu vom răspunde la foc cu foc – fight fire with fire – cumspuneau englezii.

Atunci, dacă nu vom răspunde astfel, ci vom stinge răul în noi în clipa respectivă vom ajunge la această odihnă și Dumnezeu ne va slăvi foarte mult.

Din cauza asta Domnul a spus – dacă cineva îți dă o palmă pe un obraz, întorci și pe celălalt. Da.

Planul personal și planul comunitar

Aici însă trebuie făcută o precizare, mai ales pentru români. Trebuie făcută distincția între planul personal și planul comunitar.

Adică această cruce a smereniei și această slavă a smereniei pe care pe plan personal cineva mi-o aplică, nu trebuie să permitem să fie aplicată pe plan comunitar. Adică, dacă cineva mă face troacă de porci, cum spuneam, asta nu înseamnă că trebuie să permit ca cineva să facă troacă de porci pe mama mea sau pe neamul meu. Sunt lucruri foarte diferite. Înțelegeți? Sau pe copiii mei. Deci nu permitem așa ceva.

Cu toate că, din păcate, se observă că la noi este exact pe dos. Adică: ne certăm ca și chiorii pentru lucruri de nimic cu soția, dar în clipa în care vine cineva și încearcă să ne pună ordine în neam sau așa mai departe, da, noi suntem ospitalieri și acceptăm acest lucru. Nu, fraților!

Trebuie pe dos, cu soția să facem răbdare și cu soția pe care o iubim și ne iubește, om este și ea, i-a venit un atac de mânie, un ceva, sau cu fratele, sau cu sora.

Apă sub pod

Eh, se mai întâmplă astea. Lasă să treacă! Apă sub pod este. Lăsați că nu e nicio problemă!

Dar în clipa în care vine cineva și face această presiune, această smerenie, această despărțire de Dumnezeu, această înjosire a neamului, păi, atunci, îl luăm cu fulgi cu tot, înțelegeți?

Trebuie făcută distincție între una și alta. Bineînțeles că nu vom acționa orbește, dar trebuie să avem grijă astfel încât să fim hotărâți să nu impunem această cruce care noi ne-o acceptăm de bunăvoie și celorlalți. Pentru că nu știm dacă ceilalți vor rezista și se vor apropia de Dumnezeu prin smerenie. Poate că ceilalți se vor sminti, vor deznădăjdui, ceilalți vor cădea în disperare, da. Deci din cauza asta, mare, mare atenție la cele două planuri.

Dacă în cazul meu personal, în clipa în care cineva îmi spune că sunt un porc, spun, „da, așa este, da, te rog să mă ierți!”, dar în clipa în care spune despre soție sau frate – hop! – nu se permite treaba asta!

Bineînțeles că aici intervine și cazul de dogmă, adică în clipa în care cineva ne acuză că suntem eretici șamd, asta nu permitem pentru că asta înseamnă despărțire de Dumnezeu și aici e o întreagă poveste, e vorba de sinod, nu poți să faci pe cineva eretic așa cum îți vine.

Osteneala cu trupul

Și bineînțeles că ultima componentă a dobândirii smereniei este osteneala cu trupul. Adică datorită faptului că sufletul este legat de trup, în starea în care suntem acum și este influențat de trup – pentru că omul, după cădere este victima influențelor – din cauza asta e nevoie și de osteneala cu trupul, osteneala cu trupul.

Adică, postul de mâncare, postul de somn și munca fizică să facem ceva, da, pentru că dacă ne lălăim, ne lenevim, ne zborșim, în clipa respectivă omul își pierde smerenia și își pierde odihna. Trebuie să știți că odihna nu vine prin lene, odihna se pierde prin lene, pentru că mintea se băltește, se asfaltează și atunci intră într-un întuneric existențial și omul nu mai poate să aibă această odihnă și această luminare care vine prin smerenie de la Dumnezeu.

Omul smerit este omul natural

Omul smerit datorită faptului că acceptă adevărul așa cum este și încearcă să îmbunătățească situația și este omul cel mai natural și este și cel mai frumos om pentru că este unit cu Dumnezeu și Dumnezeu este smerit.

Dumnezeu este blând și smerit cu inima.

Trebuie să știți că toți îngerii se minunează și toată zidirea se minunează și ajută pe omul care este smerit, care este în voia lui Dumnezeu.

Deci din cauza asta, fraților, hai, să fim naturali, hai să fim smeriți, să nu credem că suntem cineva că nu suntem! Nu suntem nimeni. Toți avem același păr pe picioare, să fim serioși!

Eh, în clipa în care suntem smeriți, în clipa respectivă, Dumnezeu ne va binecuvânta, ne va slăvi și ne va face foarte frumoși. Ne va face adevărați! Ca pe El!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim smeriți și uniți cu El în veșnicie! Amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresă email

Nume titular card

Donați