Despre judecată, dependența de duhovnic – părintele Pimen Vlad

Unele dintre problemele cele mai acute care ne biciuiesc astăzi este duhul de judecată și o dependență bolnavă de duhovnicul nostru.

Nu mai știm să ne raportăm la ceilalți și din cauza asta sau îi judecăm sau avem un atașament bolnăvicios față de aceștia. Vizionați pe părintele Pimen Vlad cum tratează cu har și discernământ aceste teme.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul este după videoclipul adnotat)

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Sper că mă auziți, pentru că chiar a fost așa o ploaie de vreo două zile continuu și acum s-a liniștit un pic, adică sper să nu înceapă iarăși că să apuc să vorbesc. Dacă auziți așa un zgomot mai puternic în spatele meu care se aude, e zgomotul pârâului care s-a format și plus cascadele care curg de la apa formată de la ploaie și de asta e sunetul văii care se aude în spatele meu, nu prea se observă, este undeva mai îndepărtare, așa ca un fel de cascadă, se vede a pârâului, dar nu prea se observă.

Ne place (din păcate) să judecăm!

Deci, ce să vă spun, dragii mei, mă gândeam să vă vorbesc un pic despre judecată. Că tare ne mai place să judecăm! Și mie, și tuturor. Întotdeauna, dacă este ceva, o problemă, căutam un vinovat totdeauna. Bineînțeles, în afară de noi. Totdeauna vinovat e celălalt, adică avem darul asta de a judeca, adică plăcerea asta de a judeca.

Și de asta, undeva la Sfânta Scriptura, ne spune foarte frumos: “Nu judecați și nu veți fi judecați!”. Deci, când ne dă porunca, vine și ca un dar împreună cu porunca, adică nu vom mai fi judecați. Vă dați seama ce dar ne oferă Dumnezeu? Dacă nu-i vom judeca pe ceilalți, nu vom mai fi judecați nici noi. Ajunge să ne ținem pe calea lui Dumnezeu fără prea multă nevoință, dar pentru că nu-i judecam pe ceilalți, ne duce Dumnezeu direct în Rai. E ca o răsplată pentru așa ceva.

Fratele nerâvnitor

Și uite, ceva asemănător, o să vă dau un exemplu: 

Era undeva într-o mănăstire, o obște mai mare, mai mulți călugări acolo, era și unul, să spunem așa, considerat de ceilalți, mai leneș. Întotdeauna la biserică venea și el după o oră după ce începea slujba. Nu ajungea niciodată la timp. Pe la treabă, la fel, ieșea mai târziu. Și bineînțeles îi mirau ocară de ceilalți: “Hai, mai leneșule odată, hai, nu vezi că vine noaptea, hai, cutare?”. Nu zicea nimic, zâmbea, își cerea iertare și făcea și el ce putea și bineînțeles era ciondănit așa, să zicem, de toți.

Dar niciodată nu răspundea împotrivă. Le zâmbea, îi lăsa să zică ce vor și omul își continua viața lui. Niciodată nu lua parte la discuții, din astea, despre alții, despre nu știu ce, nu, întotdeauna dacă vedea că sunt discuții, ceva, se depărta repede, își vedea omul de treaba lui. Și și-a dus așa viața în mănăstire. Deci, cum se zice, mai leneș un pic la toate. Și la canon, și la toate.

Moartea fratelui

Și au trecut anii și a venit timpul să plece. A căzut la pat, ultimele zile la pat și acum simțea, gata, că pleacă. Și s-au adunat părinții în jurul lui. Și discutau unii cu alții. Cum o fi cu plecarea lui? Pentru că părinții, înainte, aveau un obicei: când era să plece un frate, un părinte la Dumnezeu, cum se zice, din viața asta, se adunau toți în jur să vadă starea lui. Pleacă cu bucurie pentru cât s-a nevoit, este zbuciumat, este înfricoșat, ce se întâmplă cu el? Ca să învețe din lucrurile astea. Deci nu fugeau de el, deci se adunau toți. La fel s-au adunat și la el.

Și stăteau toți și se rugau toți în jurul lui, fiecare cum putea, dar în același timp se și gândea fiecare: ce o fi cu el? Că nu prea s-a nevoit, mai pe margine la toate, cum se zice, cam ultimul. Și atunci l-au văzut că vorbește cu cineva, dar nu înțelegeau ce se întâmplă. Și la scurt timp după asta, și-a dat sufletul, a plecat din lumea asta. 

Vedenia bătrânului

Și atunci un bătrân din cei de față le-a spus: “Hai să vă spun ce am văzut eu!” Zice: “A venit îngerul păzitor cu o listă și a început să îi ceară socoteală pentru că a întârziat la biserică, pentru că la treabă, iarăși, nu făcea cât trebuia. La canon, iarăși, nu și-a făcut cât a trebuit. Deci prin toate și îl tot întrebă: ce răspuns dai lui Dumnezeu? Că uite: trebuie să te duc în fața Judecătorului.” Și el tot dădea din cap și tot spunea: “Așa este, da, nu m-am nevoit, nu am făcut cutare, nu am făcut aia.” 

Și când a terminat îngerul de înșirat toate acolo, zice: ” Și acum, ce răspuns dai lui Dumnezeu?” Și el zice: “Te rog, sfinte îngere, ia uite acolo, pe listă: este scris cumva că am judecat pe cineva vreodată?” Se uită îngerul și zice: “Nu este scris.” Zice: “Și nu a spus Însuși Dumnezeu acolo că: Nu judecați și nu veți fi judecați!?”. Și atunci îngerul se uită la el, cică: “Ai dreptate!”. Zice: “Tu ai împlinit porunca asta.” Zice: “Te voi duce direct la Hristos, tu nu vei mai fi judecat, nu vei mai trece prin vămi, cum se spune, pentru că ai împlinit porunca asta!”.

Și zice: “În felul ăsta, sufletul lui s-a mântuit.” 

Și le spunea bătrânul: “Vedeți! Nouă ni se părea că ne-am nevoit, că am făcut, că am dres, dar uite el cum s-a dus la Hristos fără vămi, fără nimic, a împlinit porunca asta.” Deci, vedeți: pare o poruncă ușoară, dar să vedem cine o împlinește și atunci nu i se mai cere multă osteneală în celelalte. Dar să se țină de asta: să nu judece pe nimeni. 

Ați înțeles, dragii mei?

O experiență personală

Și acum îmi amintesc (o să vă mai spun și altele) un lucru, din experiența personală, să spunem așa.

M-am dus o dată la Atena. Și, de obicei, de la Thessaloniki la Atena, când mai mergeam, mergeam cu trenul seara (luam la dormit). Și era undeva seara, pe la 11-12, făcea vreo 6-7 ore trenul, numai bine ajungeam dimineața la Atena. Și după ce îmi terminam treburile pe acolo, când mă întorceam, la fel, tot așa, seara era tren și ajungeam dimineața la Thessaloniki. Am fost o data la Atena, mi-am rezolvat treburile și am plecat seara înapoi.

Dar chiar înainte de a mă duce la tren, că eram undeva acolo, aveam condiții, am făcut o baie frumos, am luat haine curate, m-am îmbrăcat, pentru că la dormit era compartiment cu șase paturi, cum se zice, de o parte și de alta: 3 așa și 3 așa.  Și cu 6 persoane într-un compartiment trebuia să fii curat, cum se zice, să nu-i deranjezi pe ceilalți. Și bineînțeles, m-am îmbrăcat frumos, m-am dus la tren.

Am ajuns un pic mai devreme, tocmai trăsese trenul, am urcat la compartiment, încă nu erau, putini oameni veniți, acolo în compartiment nu era venit nimeni, am intrat în compartimentul unde aveam biletul, mi-am găsit locul, dar am observat un lucru în compartiment: mirosea foarte urât. Când spun urât, ca la toaleta, foarte urât. M-am uitat eu un pic atent și am văzut că vine de la un pat, de acolo. Se vedea că tot au mai dormit oameni, cineva o fi avut sau copil mic, sau ceva, ce o fi făcut pe acolo, că mirosea foarte urât.

Părintele a ales smerenia

Dar am zis că asta este, dacă asta mi-a îngăduit Dumnezeu, asta merit. Nu contează, acolo o să stau, o să fac răbdare în noaptea aceea. Mi-am pus bagajul acolo și m-am instalat în patul meu. M-am descălțat și m-am pus în pat. A mai trecut un pic, au început oamenii să vină și au mai venit două persoane, doi bărbați (doi greci). Au intrat în compartiment, au stat ei câteva clipe și am văzut că încep să își dea coate cumva, să șușotească ceva și ies afară din compartiment.

Și stau ei un pic de vorbă acolo, intre ei, și intră înapoi și mi se adresează: “Măi părinte, dar tu când călătorești, nu faci și tu o baie? Și vii în halul ăsta aici să miroși așa? Cum vrei să călătorim cu tine? Nu vezi în ce hal miroși? Nu putem sta aici. Ne sufocăm.” I-am lăsat să spună tot până au terminat de tot și atunci le-am spus: “Mă iertați, dar nu miroase de la mine, chiar recent am făcut baie, uite, de la un pat acolo”. Nici nu au vrut să se uite; “lasă, părinte, cu de-astea îndreptățiri, că știm noi, că nu știu ce, că nu prea vă spălați voi și așa mai departe.” Au mai spus ei ceva pe acolo, până au încheiat. 

Testul

Văzând că nu am cum să îi lămuresc, m-am dat frumos jos din pat, m-am încălțat și am spus: “Hai, vă rog ceva”. Zic: “Miroase aici, da?” Zice: “Da, foarte tare.” “Bun, voi considerați că de la mine. Hai să deschidem geamul.” Între timp, până se făcuse toată istoria asta, pornise trenul pentru că venise timpul. Am deschis geamul, am închis compartimentul, am ieșit afară toți 3 și am stat un pic, așa vreo 5 minute. Și am spus: “Hai să intrăm. Cum miroase?” Zice: “Vezi, părinte, aer curat. Ai văzut că de la matale miroase.” “Bun, hai, uite,” zic: “Eu stau afară, vedeți, aer curat, da?

Închideți geamul și ieșiți și voi. Închideți ușa și hai să mai stăm câteva minute.” Am stat câteva minute, zic: “Acum, intrați.” Au intrat acolo, nu au stat un minut, au ieșit repede înapoi, se țineau de gură. ” Și vai, părinte, ai dreptate, acum ne-am dat seama”, zice. “Să ne ierți că te-am judecat, că te-am acuzat” zice. “Nu-i nicio problema” zic. “Nu v-ați dat seama.” “Nu-i așa, părinte? Cum adică, să te acuze cineva pe nedrept în halul ăsta, părinte? iți dai seama, știi cum ne simțim noi, te rog să ne ierți!” “Stați măi, oameni buni, liniștiți” zic. “Așa a îngăduit Dumnezeu, asta este.” “Nu, mergem să căutam controlorul.” 

Între timp apăruse pe undeva controlorul, s-au dus la el, au depus ei plângere, au venit oamenii: “Uite cum miroase compartimentul!” Și bineînțeles, controlorul: “Mai am un compartiment liber. Hai, veniți acolo.” Oamenii: “Părinte, te rog, vino cu noi dincolo. Nu poți să stai în mirosul asta.” Zic: “dacă așa e voia Domnului”, m-am dus cu ei dincolo. 

Schimbarea compartimentului

Bineînțeles, acolo era miros curat, frumos. Cum era totul, ne-am instalat acolo. Până am adormit, tot își cerea iertare de la mine că m-a acuzat pe nedrept. Zice: “Părinte, dar te-am acuzat destul de urât și așa, iți dai seama”, adică se simțea că a lucrat conștiința lor. Eu am spus: “Doamne, asta a fost voia Ta. Dacă era să stau acolo, eu stăteam liniștit toată noaptea.” Dacă așa a îngăduit Dumnezeu, ne-a mutat dincolo. Și de dimineața am ajuns la Thessaloniki, iarăși și-a cerut iertare și am plecat. 

Deci, ați văzut cât de ușor acuzăm pe altcineva? Nici eu nu m-am supărat, am acceptat. Zic: “Asta este, ce să fac? Merit lucrul asta.” Dar cum a lucrat conștiința lor. Și ei erau siguri: dacă rămâneam la varianta “eu rămâneam acolo, nu ziceau nimic și ei plecau la alt compartiment”, rămâneau în ideea lor: “Domnule, uite călugării ăștia nu se spală niciodată, că am mers noi o dată și ce am pățit.” De asta nici eu, am încercat să le arăt că să înțeleagă un pic, să privească altfel lucrurile. De asta spun. E ușor a judeca.

Și, vedeți, la ei, puteau să jure că e adevărat. Deci asta se întâmplă. De asta, de multe ori, spune: “Să vedem cu ochii noștri și să nu credem. Că de multe ori ne înșelam.”

Da, dragii mei. Ce să vă mai spun eu. Deci, judecata asta. Știu că, tot îmi amintesc de o istorioară. 

Judecata duhovnicului

Era un om care avea un duhovnic de vreo 20 de ani. Și era mulțumim omul, se ducea, se spovedea, îl sfătuia, îl dezlega și era mulțumim, se simțea împăcat. Dar la un moment dat, tot niște oameni, întâlnindu-se, îl știau că se spovedește acolo zic: “Tu nu știi la cine te spovedești?” “De ce spuneți asta?” “Pai știm noi, că nu știu ce păcate a făcut și am auzit noi și așa mai departe.”

Și i-au introdus gândul ăsta. Și omul a început, s-a dus acasă, nu mai putea dormi noaptea. De 20 de ani se spovedea acolo. “Mai, duhovnicul meu să fi făcut așa ceva?” Deci a început lupta cu el însuși. “O fi primit la Dumnezeu că m-am spovedit eu atâția ani la el?” Și sta în starea asta, nu putea dormi. Și se ruga, era nemulțumim în sinea lui, deznădăjduit omul.

Vedenia legată de judecata duhovnicului

Și la un moment dat a adormit. Și în vis, așa ca o vedenie, i se părea că mergea într-un loc pustiu, uscat totul, secetos și mergea, și mergea și era însetat, căldură mare, nu mai putea. Deci era disperat omul. Nu mai putea și spunea: “De aș găsi undeva un pic de apă să mă răcoresc că nu mai pot!” Și mergând, ajungând el la un moment dat, vede undeva o fântână. Se apropie repede acolo, însetat cum era și vede acolo un om lângă fântână. Cică: “Asta e fântână încredințată mie. Doar eu pot să iți dau apă să bei de aici. Singur nu poți să iei.” Zice: “Hai că iți dau.”

Și a scos ăla apă să îi dea. Dar a observat că omul acela avea un fel de bube pe mâini. Și parcă a început, puțin așa, să se îngrețoșeze. Cumva, că văzând că a luat cana, a înmuiat în găleată să îi dea, parcă se uita cam așa. Dar fiind însetat, a luat și a băut. A mai cerut o cană. A băut-o și pe aceea. Și tot se mai uita la mâinile lui.

Dezlegarea vedeniei

Și atunci îl întreabă omul acela: “Ți-a fost bună apa?” “Foarte bună.” “Ți-a răcorit setea?” “Da” zice. “Mă simt atât de bine, atât de bine mi-a făcut apa” zice, “dar a avut vreo treabă apa cu bubele de pe mâinile mele?” “Pai nu, nicio treabă, foarte bună” zice.

“Să știi că același lucru, nici păcatele duhovnicului, ale preotului nu se amestecă cu spovedania. Tu dacă te-ai spovedit și te-a dezlegat, harul lui Dumnezeu lucrează și ești dezlegat. Dacă ți-a dat un sfat, ăla îți este de folos. E treaba lui, el răspunde cu păcatele lui, dar nu se amestecă cu harul lui Dumnezeu care lucrează prin asta.”

Da, dragii mei.  De asta să nu judecam niciodată nici duhovnicii. Pentru că harul lui Dumnezeu lucrează prin ei. Pentru păcatele lor, răspund ei. Le vine rândul lor. Dar noi să ne ducem cu credință și să primim cu drag ceea ce ne spun. Dar să nu ajungem la dependență bolnăvicioasă față de duhovnic. 

Dependența bolnăvicioasă

Și aici să intru un pic, că am mai întâlnit câteva cazuri de persoane care m-au mai sunat (în general, la femei se întâmplă). Ajung la o dependență și nu numai dependență, uneori ajung de se îndrăgostesc de duhovnic. Și în momentul acela încep cumva să îl urmărească pe duhovnic (ce femei vin la duhovnic, de ce stau mai mult la spovedit unele).

Deci ajung și își dărâmă totul și să nu mai aibă pace, să nu mai aibă liniște. Permanent, în fiecare zi dacă poate, să se ducă la duhovnic că să fie prezente, să le vadă și așa mai departe. Și își dărâma totul. Și sufletește ajung la deznădejde. Și după aceea încearcă să dea vină pe duhovnic: că nu le bagă de ajung în seamă, că bagă pe alte femei, că nu știu ce, pentru că starea lor e ajunsă la dezastru.

Trebuie să o tăiem

Deci când ajung femeile la situația asta, trebuie să o taie acolo: să plece la alt duhovnic din cauză că nu mai le este de folos. Ele nu îl mai au ca părinte, ca tata, ca sfătuitor. Îl au ca pe un iubit, ca pe ceva, așa îl văd, ajung să îl vadă. Deci îndrăgostite de el și nu le mai este de folos. Deci în momentul în care ajung acolo, să nu mai aibă pace, în loc să se folosească atunci când se duce la duhovnic să plece zburând de acolo și să își continue viață liniștită, nu, mintea lor rămâne acolo și tot timpul stau într-o stare, d-asta, care le distruge sufletește și ajung la medicamente. 

Da, dragii mei și dragele mele. Aveți grijă ce faceți. Să nu ajungeți la dependență, nu vă căutați duhovnic după ochi frumoși, că după aia să ajungi să nu mai poți fără el. Nu, duhovnicul trebuie să iți fie tată, părinte, sfătuitor. Te-ai dus, te-a sfătuit, te-a dezlegat și te duci mai departe și îți continui viața. Că după aia ajungeți să judecați, să aruncați cu noroi, să dați vina pe altcineva, numai pe voi, nu. Ați înțeles? Deci tot la un fel de judecată: să fim foarte atenți. 

Osândirea de sine

Da, dragii mei. Asta e cu judecata și să fim foarte atenți. Pentru că ne e foarte ușor, nu vedem acum? Toată lumea judecă. Toți sunt vinovați, în afară de noi, care judecăm pe ceilalți (noi suntem ingerași). Ăla e de vină, de la conducere, până la celălalt, dar nu îndreptăm nimic în viața noastră. Să ne asumăm noi: Doamne, știți ce făceau părinții înainte? Când era un război, când era un cutremur, spuneau: “Doamne, din cauza mea e lucrul asta pentru că nu m-am rugat de ajuns, că dacă aveam putere în rugăciune nu se întâmplă lucrul asta. Nu îngăduiai așa ceva pentru că rugăciunea mea ajuta la lucrul ăsta, dar înseamnă că sunt foarte slab în rugăciune.”

Deci își asumau lucrul ăsta. Nu aruncau cu noroi în ceilalți. 

Da, dragii mei. Să ne asumăm și noi lucrul ăsta și să nu mai aruncăm cu noroi. Că în felul asta căpătam și dragoste nejudecând pe ceilalți și începe să ne fie milă de ceilalți, să ne rugăm mai mult pentru ei. Să devenim mai buni, să avem mai multă dragoste și în felul ăsta ne asemănăm cu Dumnezeu. Și câștigăm și mila lui Dumnezeu asupra noastră. Și viața noastră devine frumoasă. 

Să ne luptăm

Da, dragii mei. Dar un pic de voință, un fel de luptă. Vedem și într-un sport că luptă zi de zi. Așa trebuie și noi: continuu luptă. Și atunci reușim să ajungem la anumite stări, adică un pic să vedem că putem răbda mai mult, judecăm mai puțin, ne rugăm mai mult, ne e milă mai mult de ceilalți. Și să nu uitam un lucru: că roada duhului este dragostea, bucuria, bunătatea, îndelungă răbdarea. Și cum spune că: “Dragostea nu caută ale sale.” Deci dragostea se gândește la binele celorlalți, nu la binele personal. 

În momentul în care mă gândesc numai la binele meu, acela e egoism. Deci dragostea nu caută ale sale. Se gândește să le fie bine celorlalți. Ia să încercăm și noi un pic așa. Să vedeți cate minuni se fac în viața noastră și cum lucrează Dumnezeu.

Hai că vă las că a început să picure și ajunge. 

Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în pază, să ne acopere, să ne dea puterea să devenim mai buni și să judecăm mai puțin. Doamne, ajută! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!