Zăpadă, asceză și curajul de mai demult – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen Vlad cum povestește din copilăria sa întâmplări legate de …zăpadă (!) care astăzi ni se par că descriu o copilărie grea, însă exact contrarul este adevărat: părintele a avut o copilărie fericită, plină de iubire și, de fapt, de credință în Dumnezeu.

Vizionare plăcută! (aveți podcastul și transcriptul după videoclip)

Powered by RedCircle

Dragii mei, iată că ne vedem iarăși. Dar acum nu vă mai cert, nu vă mai spun nu știu ce fel de lucruri, încerc să vă spun, de fapt să vă reamintesc, despre copilărie. Uitați-vă ce frumos e în jur: foarte frumos, zăpadă, iarnă. Cred că vă amintiți de iarna copilăriei. Nu că acum nu ar fi copilărie, pentru copii și pentru cei mari. Cei mari, cei mai mulți trăiesc cu nostalgia copilăriei pentru că fiecare acum, majoritatea ori s-au mutat la oraș, sau s-au dus prin străinătate sau fiecare unde s-a dus. Și trăiesc doar cu nostalgia copilăriei. 

Zăpadă și bucurie

Și de multe ori povestesc copiilor lor ce frumos era în copilărie.  Da, dar în același timp i-au privat pe copiii lor de copilăria cea frumoasă de care le povestesc. Și știți cu toții, la țară, în copilărie, era greu, era muncă multă și era poate frig, te încălzeai cu o sobă, cum puteai, dar era frumos, nu era zi în care nu ieșeam la zăpadă. În afară că făceai treabă te și jucai. Te jucai în zăpadă, te bucurai de zăpadă.

Acum, de multe ori, copiii sunt ținuți, dacă se poate, în globul de sticlă. Nu cumva să răcească. Cum vreți să se imunizeze copiii? Cum vreți să guste bucuria asta? Nu pe televizor, pe internet. Să le înghețe mâinile în zăpadă, să se bucure de zăpadă. Tocmai gustând, aici stă frumusețea: să guști din lucrurile astea, să te bucuri de ele, de zăpadă, de contactul cu ceilalți. Că vedeți, acum mai încearcă unii, mai fug, sâmbăta-duminica, când mai pot, la munte, undeva la ski, la un pic de săniuș, atât.  

Știți cum era copilăria mea? Nu era zi fără zăpadă. În afară, făceam cărări dimineața de multe ori, deci noi țineam lopețile în casă, că de multe ori ieșeam dimineața, era un metru, poate și doi metri de zăpadă, și cum deschideai ușa, începeai: cărări, tuneluri, în dreapta, în stânga. Prima dată unde trebuia să ajungem? Trebuia să ajungem la fântână, să avem acces la apă și nu era apă trasă în casă, mergeai la coarbă (unealtă cu care se fac găuri în lemn) frumos, scoteai apă și aduceai apă în casă. 

Munca și distracția în zăpadă

După aceea, direct la animale, la grajd, la șură, aveau nevoie de mâncare. Deci asta făceam prima dată. Plus că, atunci când era de mers la școală, începeam să înotam prin zăpadă. Zăpadă până aici, mai mare, noi eram chiar retrași, undeva drept în câmp. De acolo aveam într-un loc, după câteva case, se făceau troiene mari, trebuia să le escaladăm, să le depășim și mergeam în fiecare zi doi kilometri până la școală. Nu se întâmplă nimic. De la mic până la mare.

Ne căleam, mai înghețai, te încălzeai, după aceea acasă. În afară de treabă, nu era zi un pic, cu sania, când reușeam fugeam, aveam un deal în apropiere, unele locuri mai departe erau mai abrupte și cu skiurile acolo. Ne bucuram tot timpul. Îmi amintesc atunci căruțele, care erau cum erau la CAP care cărau toată ziua gunoi de grajd și împrăștiau pe câmp. Și treceau pe acolo, pe la poartă pe la noi, la pas așa. Legam săniile în urmă.

Știți că căruțele au aia de frână așa, de fier, când au nevoie să pună frână? Legam de acolo sania, după sania asta legau următoarea și de multe ori aveai zece sănii una după alta în urma căruței. Oamenii ne vedeau, care mergeau. Dar ne lăsau, vedeau că ne bucurăm, nu se întâmplă nimic. Uneori trecea și câte un tractor. Care era mai curajos, se agăța de tractor acolo. Era mai periculos. Nu mergea prea tare nici tractorul. Era încărcat și el cu gunoi, mergea așa încet. Dar era mai riscant, cum se zice. Dar ne bucuram de toate astea.

O pățanie cu skiurile

Când reușeam, ajungeam la dealul acela și mergeam cu skiurile. Ce frumusețe era să te dai la vale cu skiurile. Te duceai peste capete acolo, te bucurai. Nu eram noi skiori de performanță, dar în ceea ce învățam și noi acolo. Ce, exista ca acum? Să ne permitem să cumpăram skiuri? Două scânduri, le lustruiam frumos, le ascuțeam la vârf, turnam apă clocotită pe vârf și le îndoiam. Și uite așa ne făceam skiuri. Puneam o bucată de cauciuc sau de piele unde băgai piciorul și atât era. Skiuri în toată regula. Și mergeam. 

Îmi amintesc o dată. Am fost tot așa acolo, cu săniile, cu skiurile și era fratele meu care e mai mare decât mine cu vreo trei ani și ceva, avea skiuri, eu eram mai mic. Și când ne-am urcat în vârful dealului am zis: “Vreau și eu!” Zice: “Hai, urcă în spatele meu, pe aceleași skiuri.” Deci eu doar cu picioarele doar pe scândură așa. Și am pornit la vale. Era dealul abrupt acolo, cu toată viteză. Și, undeva jos, era o trambulină. Acum, normal, când erai singur, iți făceai saltul ăla și săreai la trambulină. Dar fiind și eu în spate, nu s-a mai putut face saltul. Deci, când s-a făcut așa, în loc să ridice skiurile, din cauză că eram și eu în spate, skiurile s-au înfipt direct în zăpadă. Și, bineînțeles, eu am zburat prin aer, pe deasupra.

Scăparea la fratele meu a fost că lui i s-a înfipt un ski în zăpadă și când s-a dus s-a rupt skiul că altfel își rupea piciorul. Și s-a dus cu capul în zăpadă cu toată viteza. A trebuit să îl trag de picioare ca să îl scot. Și uite așa ne bucuram: de zăpadă, de toate astea. 

Cum să ne bucurăm de zăpadă

Eram nouă frați. Alături ere unchiul care avea șase copii: șase verișori. Vă dați seama, eram două echipe de fotbal, în zăpadă. Cei care ați jucat, să joci în zăpadă până aici fotbal, să înoți prin zăpadă, să vedeți ce frumusețe acolo. O grămadă de lucruri frumoase. Înghețam în fiecare zi. Ajungeam acasă, mama știa. Avea repede un lighean cu apă rece. Mâinile nu le mai simțeam. Și le băgam în apă rece, că altfel, la căldură, dacă ești înghețat și stai la căldură te dor foarte tare. Așa, în apa rece, își reveneau, se dezghețau ușor și nu simțeam durerea. 

Și după ce ne trecea un pic, iar în zăpadă. Era bucuria iernii. Dar, dacă știm să ne bucurăm de iarnă. Dacă nu, stăm în casă și cârtim că nu e căldură, nu mai știu ce este, nu știu ce lipsește și nu ne bucurăm de nimic. Nu, atunci noi ne bucuram din plin. Trăiam fiecare clipă, ne bucuram. Nu conta, un pic, când prindeam un pic de timp fugeam și ne jucam în zăpadă. Nu conta. Ne bucuram, ne întâlneam toți. Era o frumusețe, bulgăreala cu zăpadă unul în altul, până ne făceam de sus până jos. Când nu mai rezistam că înghețam, fugeam repede în casă, în jurul sobei. Iarna, era cea mai iubită soba. O luam în brațe, cum se zice. Că de la frigul cu care veneai ud și la picioare și tot.

Exista mult mai multă dragoste

Ce, vă gândiți că acum, că aveai nu știu câte perechi de papuci? Aveai o pereche și aceea. Sau cizme de gumă, ce aveam iarna. Și cu acelea, până te udai. Ciorapii, nu ca acum, s-a rupt un pic, îi aruncai. Nu, deci când se rupeau călcâiele îi întorceai repede invers și îi luai invers și mai luai o pereche pe deasupra și se completau unul pe altul. Aia rupți deasupra, aia dedesubt și se rezolva treaba. 

Da, dar exista mult mai multă dragoste. Revin aici: ne bucuram foarte mult. Fiindcă exista dragoste și înțelegere între noi. Că dacă nu e dragoste, de ce să te bucuri? Totul devine rece. Dar la noi zăpada devenea caldă. Pentru că era dragoste. Era înțelegere, ne bucuram. 

Da, dragii mei. De asta eu mereu am lăudat viața la țară. Nu că ar fi ușoară. E grea, e muncă, dar e frumoasă. O trăiești din plin. Nu o trăiești virtual, la televizor, la internet, la un apartament sau o garsonieră pe la etajul patru și stai și te uiți pe geam. Aia nu e viață. Viața e când calci pe pământul asta făcut de Dumnezeu, pe zăpadă, pe tot ce este. Muncești, te călești. Munceam, de la șapte ani am început la muncă, peste tot pe acasă ce era nevoie. Ne căleam, ne-am călit cu toții. Și am rezistat mai departe. 

Iarna e foarte frumoasă

Da, dragii mei. Iarna e foarte frumoasă, bucurați-vă de ea. Nu stați și vă plângeți de milă unul altuia. Deci să încercăm să vedem lucrurile frumoase. Vedeți, ce zăpadă ne-a dat Dumnezeu, ce binecuvântare. Și cum am mai spus și alta dată. Când ninge, când ne bucuram de frumusețea asta, spun așa: zăpada, ninsoarea, care albește totul, e ca o îmbrățișare a lui Dumnezeu care vine peste noi și ne îmbrățișează. Albește, curăță totul. Ne face să ne bucurăm. 

Nu vedeți ce frumoasa e zăpada? Aveți așa ceva? Dacă nu aveți, îmi pare rău. Mai ales cei care sunteți duși prin nu știu câte țări chiar că trăiți numai cu nostalgia zăpezii. Zăpada e frumoasă. De ce spune?: “Când ninge, înseamnă belșug.” Pentru că zăpadă, în afară că ne bucurăm noi de ea, alimentează pământul cu apă. Se topește încet și face provizii pământului de apă ca să avem noi. Să crească din belșug, să avem izvoarele cu apă, fântânile cu apă. Și în afară de asta, protejează. 

Natura sub zăpadă

Vedeți, ninge, protejează tot. Și nu trebuie să înghețe. Că zăpada, de fapt, nu îngheață. Ea protejează de îngheț. Nu vedeți, și grâul? E pus de toamna, a crescut un pic, ninge peste el că dacă dă ger mare îl afectează. Dacă dă întâi zăpadă, poate să dea ger cât de mare. Nu mai are probleme. Zăpada e îmbrățișarea lui Dumnezeu, protejează, bucură. Nu vedeți? Când o privim așa ne încântă ochii.

Da, dragii mei. Vedeți cât de frumos a rânduit Dumnezeu? Lucruri frumoase că să ne bucuram de ele. Și ce frumos, mă uit la noi, pe aici, vin păsărelele, le punem de mâncare. Permanent. Știți cum? Vin și se bucură și ele acolo că le punem de mâncare. Pentru că iarna mai greu să găsească. E acoperit de zăpadă. Mai vine vulpea, mai vin diferite animăluțe din pădure și se bucură și ele. Le dăm câte ceva aici din ce prisosește de la noi. Și trăim în armonie.

Fiecare cu opțiunile lui

Da, dragii mei. Voi știți mai bine, care, unde sunteți, care preferați condițiile, cum se zice, alea la căldurică și așa, dar copiii… trebuie să vă gândiți. Trebuie să îi căliți pentru viață. Nu ținuți acolo, doar așa. Nu, permanent ieșiți în natură vara, iarna în zăpadă, un pic să se imunizeze. Asta-i imunizarea cea mai bună. Alergatul, jocul în zăpadă, permanent. Cu grijă, cu atenție, bineînțeles. Dar trebuie să avem contactul cu natura și atunci corpul devine puternic, se întărește. Deci trebuie să avem și noi grijă în privința asta. Nu ne gândim că dacă stăm ascunzi undeva, distrugem imunitatea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu. Asta facem. Nu. Vitamina C, vitamina D, zinc, ce se poate, din astea, fructe de mâncat. Toate astea, usturoiul foarte mult ajută.

Eu iau în fiecare zi vitamina C, mănânc doi-trei căței de usturoi tocați mărunt acolo, puși în ciorbă. Tot timpul lucruri de-astea, și mișcare. Mișcare cât de multă în fiecare zi. Să întărească imunitatea. În felul asta, astea sunt lăsate de la Dumnezeu că să ne întărim, să putem merge mai departe. Și binențeles toate astea cuplate la Dumnezeu. Dimineața cu: “Slavă Ție, Doamne, că m-am trezit și azi!”, seara iar: “Mulțumesc, Doamne, c-am ajuns seara să pun capul pe pernă!”

Să slăvim pe Dumnezeu

Deci permanent să-L slăvim pe Dumnezeu, să ne rugăm la Maica Domnului, să îi cerem ajutorul că să ne acopere și să ne aibă în grija Ei. Și în felul asta, mergem cu drag mai departe. Și să nu uitam, să îi ajutăm și pe ceilalți din jur. Să nu ne gândim numai la noi. Că dacă eu mi-am aranjat, mi-am făcut nu știu unde ce condiții, gata, eu o să trăiesc și ceilalți o să moară?  Nu. Deci împreună cu toții. Deci de asta, să aveam dragoste unii cu alții, să ne ajutăm și în felul asta îl înduplecăm și pe Dumnezeu să îndepărteze toată nebunia asta și să ne ajute să mergem mai departe. Și la urmă să plecăm la El, să ne ia la El. Că ăsta e scopul vieții noastre. 

Ce ne gândim? Că dacă muncim aici nebunește, ca să adun, ca să am, când pleci, iei ceva? Nu iei nimic. Totul rămâne. Și pentru ce te-ai chinuit o viață întreagă? Și ai uitat de ceea ce e mai esențial? Adică de suflet. Da, să nu ne gândim că chiar îmi mai zicea cineva.

Clarificări

Ca să revin, că la ultima oprire am vorbit acolo, am spus oleacă, care pot să se întoarcă în țară, românii, care așa, și așa nu au nimic nici în străinătate adică, pur și simplu trăiesc de pe o zi pe alta. Și cineva acolo, că mai arunc și eu câte o privire pe la comentarii. Chiar dacă nu mă ocup eu de site, e părintele Theologos. Dar mai arunc pe la comentarii cate o privire și spunea cineva, o persoană: “Păi matale, ce stai în străinătate? De ce nu te întorci acasă?”

E o diferență uriașă. În primul rând, eu nu am venit la muncă, deci toți care s-au dus în străinătate s-au dus la muncă. Eu nu am venit la muncă, aici nu am venit pentru bani. Și alt lucru, Sfântul Munte e unicat în lumea asta, ca să știți. Și nu vine nimeni aici decât dacă e chemat de Maica Domnului. Eu am venit prin chemarea Maicii Domnului. Deci e cu totul diferit lucrul ăsta. Pentru că aici sunt în Grădina Maicii Domnului. Și dacă nu eram aici, s-o luăm pe partea cealaltă. Dăm de o parte cele ce a spus. Ajungeau la dumneavoastră toate lucrurile astea de aici? Vă puteam spune toate lucrurile astea? Vă puteam încântă cu toate lucrurile frumoase de aici? 

A rânduit Maica Domnului să fiu aici, nu numai pentru mine: să vă pot ajuta și pe ceilalți, să vă pot arăta ceea ce există aici. Vedeți: am mai scris și câteva cărți (vreo cincisprezece cărți), am mai tradus câteva din grecește, toate astea au ajuns pentru cine? Pentru românii din Romania și de peste tot ca să aibă și ei contact cu anumite locuri, să afle anumite lucruri, să se folosească de anumite lucruri, să se bucure de anumite lucruri. 

Toate sunt rânduite de Dumnezeu

Da, dragii mei.  Toate sunt spre rânduială lui Dumnezeu. Să ne gândim bine la ceea ce avem de făcut fiecare și să nu uităm că nu suntem nemuritori aici pe pământ. Plecăm într-o zi, ca să știți. Mai devreme sau mai târziu. Deci, plecăm! Indiferent că adunăm cu zece mâini dacă am putea. Plecăm și rămâne totul!  Gândiți-vă bine! Că dacă spui că stau în străinătate că, știu eu, sunt condițiile mai bune. Că mulți spun că și-au făcut casă în țară, stă casa pustie și el nu se îndură că trăiește bine în străinătate. Pentru ce încă muncești acolo de nu știi ce-i cu tine, n-ai condiții și în țară?

Mori mâine, într-o zi. Să vedem unde o să te îngroape pe acolo. Cine o să îți mai aprindă o lumânare? Dacă ai murit pe acolo, prin capătul lumii. Cel puțin în țară ești într-un cimitir acolo care are biserică și ești pomenit permanent, în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie, permanent acolo. Cineva îți aprinde o lumânare, face o rugăciune pentru tine. Să ne gândim și la asta după plecare. Că poate Dumnezeu mai ține lumea.

Da, dragii mei. O țară ortodoxă ne-a dat Dumnezeu. Care e o frumusețe. Să nu o părăsim, să nu o abandonăm. Cei care puteți, cum am mai spus: întoarceți-vă acasă și bucurați-vă cât mai trăiți, de frumusețile țării noastre. 

Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în grijă, să ne întărească și să mijlocească pentru noi la Bunul Dumnezeu.  Doamne, ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!