Sfântul Nifon de Constanțiana: exemplu de pocăință – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen Vlad povestindu-ne viața dramatică a unui sfânt celebru pentru adânca sa pocăință: Sfântul Nifon, episcopul Constanțianei. Un exemplu de pocăință pentru noi toți!

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Dragii mei, iată că ne vedem iarăși. Ați văzut în filmările trecute, ne-am bucurat de zăpadă, ne-am bucurat de toate frumusețile pe care ni le-a dat Dumnezeu, să ne bucurăm de ele. 

Da, dragii mei. Și acum vreau să vorbim un pic despre altceva. Un pic să ne mai bucurăm și de anumiți sfinți, sfinți minunați, prietenii noștri după cum le spun eu. Și acum vreau să vă vorbesc despre un sfânt, poate mulți ați auzit despre el, dar mulți nu. Este și cunoscut, și mai puțin cunoscut: Sfântul Nifon, episcopul Constanțianei, de undeva din Egipt, a trăit în primele veacuri, undeva pe la anii 300. 

Introducere

Uitați, aici este o carte cu Sfântul Nifon, episcopul Constanțianei. Deci un sfânt mare, despre care am putea spune că la început, copilăria lui a fost într-o cetate undeva, la o distanță de Constantinopol, tot în zona aia a Bizanțului. Și un boier, să zicem așa, mai mare cu dregatoria mare acolo, a vorbit cu tatăl Sfântului Nifon și i-a spus: “De ce nu mi-l dai în grija mea, uite aici, ca să învețe carte, ceva mai deosebit?” Că la Constantinopol erau cei mai buni învățați. Și zice: “Avem noi grijă, noi și așa nu avem copii în familia noastră și îl luăm în grija noastră ca să poată învața aici.”

Copilăria lui Nifon

Și tatăl său, fiind și el într-un rang destul de mare, s-a bucurat că voievodul ăsta, să spunem, poate să aibă grijă de el, să se ocupe, fiind și creștin, deci cu viață sfântă, așa familia lui, și l-a dat în grija lor. Și l-a avut, ca să spunem așa, la început, ca profesor pe un preot care l-a învățat Sfintele Scripturi, că așa se învăța înainte: prima dată, copilul învăța din Sfintele Scripturi. De acolo învăța și carte, mai departe învăța, asta era învățătura de bază. 

Că vedem că s-a ajuns până încoace, și la timpul lui Creangă, când din Ceaslov tot preotul era învățătorul. Deci dintotdeauna erau copiii dați cu cea mai mare încredere în mâna preoților, că învățau Sfintele Scripturi și de acolo creșteau oameni cum trebuie, adică cu rădăcini sănătoase. 

La fel și Sfântul Nifon. Trec mai repede, că sunt multe de spus. Și la fel, l-a luat familia asta și a început să învețe toate tainele credinței. După cum creștea, devenea și un copil, ca să spunem așa, luminos, adică cu un suflet curat și cu un suflet care se apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Se ruga, ducea o viață frumoasă. Și după ce a mai învățat el, au mai trecut anii, a învățat apoi de toate, acum l-a luat și pe el dorul de părinți. Și își dorea să plece în cetate la părinții lui. 

Coruperea viitorului Sfânt Nifon

Familia de aici, a celui mare, a boierului, a voievodului, s-a întristat că nu aveau copii și îl iubeau foarte mult. Și nu știau cum să facă să îl oprească, să îl înfieze ei. Și atunci, mai marele curții lor care era acolo, nu era un om atât de credincios, dar era, cum se zice, credincios curții, se îngrijea de toate. Și a spus: “Lasă-l pe seama mea, Stăpâne, ca să vezi cum îl fac eu să își uite părinții.”

Și ce a făcut? Ceea ce se întâmplă de multe ori și acum. L-a luat și a început să îl ducă în anturaje cu tineri din ăștia cărora le plăcea viața. Că tocmai și Sfântul Nifon crescuse un pic, era în perioada aia când începeau tentațiile, cum se spune. Și a început să îl ia după el. 

“Hai să mergem încolo, hai încolo.” Ăsta avea încredere în el și s-a dus în anturaje din astea cum ar fi: la o discotecă, la ceva așa. Și a început ușor, ușor, acolo, băutură, distracții, vorbe tot felul, din astea mai necuviincioase, și așa mai departe. Și ușor, ușor, au început să îl atragă astea. A început să renunțe la rugăciune, la alta, pentru că fiind tânăr, mintea se schimbă repede dacă nu ești foarte puternic și nu ai anturajul care trebuie. Și ușor l-au băgat în toate astea ale tineretului și a început  să ducă o viață de distracții, nu-l mai interesau rugăciunilor, nimic, a uitat și de părinții lui și de tot. 

Îngrijorarea celor cel iubeau

Acum, la un moment dat, chiar părinții care l-au adoptat, să zicem, se îngrijorau pentru el. “Măi, ce faci? Ce viață duceai tu?” Au încercat, l-au amenințat, i-au mai dat și câte o bătăiță, nimic nu mai prindea. Lui au început să îi placă distracțiile pentru că îl prinsese anturajul ăsta și ajuta și diavolul cu toate astea. Și avea Sfântul Nifon un prieten care de multe ori îi spunea: “Nifone, ce faci? Nu e bine ce faci.” “Ce știi tu? Vreau să îmi trăiesc viața! Că și așa să mai mă mântuiesc nu mai e nicio șansă.” Îl prinsese și latura asta, a deznădejdii. “Așa că măcar să îmi trăiesc viața aici.”

Și era alt prieten, tot de acolo, care, foarte credincios, se lupta. Și o dată, când se întâlnește cu Sfântul Nifon, se uita țintă la el așa, cu ochii mari.  “Și ce te uiți? Nu mă mai recunoști?” Zice: “Mă îngrozesc.” “De ce te îngrozești?” “Văd fața ta neagră ca la un arab.” Zice: “Nu te mai recunosc. Ce-i cu tine?” Și atunci Sfântul Nifon și-a prins fața așa, în palme, și a început să plângă. Zice: ” Și ce am ajuns? Chiar cunoscuții mei să nu mă mai cunoască? În halul asta am ajuns de decădere?”

Pocăința Sf. Nifon

Și s-a dus acasă și a început să plângă. Și lacrimi, și: “Doamne, iartă-mă. Ce-i cu mine? Ajuta-mă să-mi revin.” Și s-a rugat, și a plâns mult acolo. Și tot s-a căit el acolo. Și după aia s-a dus în fața icoanei Maicii Domnului și atât a plâns: “Maica Domnului, iartă-mă. Ce am făcut? Te-am mâhnit pe Tine, pe Fiul Tău.” Și cum se ruga el, se căia acolo, la un moment dat (că la început Maica Domnul părea aspră) începuse să se îmblânzească chipul Ei și să îi zâmbească. Și atât s-a bucurat Nifon când a văzut el că Maica Domnului i-a zâmbit, zice: “Uite, cât am păcătuit eu și cum Maica Domnului se milostivește spre mine. Și de acum trebuie să mă îndrept.”

Și a început: luptă, luptă să se îndrepte, să își schimbe viața (că ajunsese și el un tânăr acum) și a început luptă multă. A început să se nevoiască: post, rugăciune, veneau diavolii, îl chinuiau, îl amenințau sub toate felurile. După aia, ajunsese de se lupta, zicea: “Gata, de azi înainte nu mai privesc chip de femeie. Nu se poate, trebuie să mă lupt pe calea asta.” După aia, daca îndrăznea să judece pe cineva, se ducea acasă și începea să își dea palme, și peste gură, vreo 40. Spunea: “La fiecare judecată, vei primi 40 de palme, ca să te îndrepți.”

Ajutorul Domnului

A început ușor, ușor să se pedepsească. Dacă vedea că i se ducea mintea, gândurile la femei, la asta, o săptămână nu mai mânca, până trupul îl epuiza. Zice: “Mai vrei așa ceva?” Deci ducea o luptă continuă cu el însuși. Și încet, încet a început să meargă pe calea asta din ce în ce mai bine, să se apropie de Dumnezeu. Chiar la un moment dat l-a văzut pe Mântuitorul, așa de mărimi uriașe, strălucitoare, a venit spre el cu mâinile întinse, exact ca în pilda când tatăl l-a primit pe fiul risipitor. Și l-a îmbrățișat pe Sfântul Nifon și i-a zis: “Bine ai venit, fiul Meu. Te așteptam cu mult drag. Daca ai ști cât de întristată a fost inima Mea și a suspinat după tine că m-ai părăsit. Și mă bucur foarte mult că te-ai întors la Mine.”

Da, dragii mei. Și așa Sfântul Nifon a început să se nevoiască din ce în ce mai mult. Mai târziu, după aceea, având posibilități financiare a construit o biserică acolo, în Constantinopol, unde mergea mereu și se ruga. Și-a închinat viața lui Dumnezeu, deci într-u totul. Rugăciune, nevoință. Deci, erau niște lucruri care depășeau, cum se zice, orice.

Și la un moment dat, zice: “Doamne, m-am luptat și eu (după ani de nevoință), cum am putut și eu, Doamne, dar nu mi-ai dat niciun dar.” Se gândea el în mintea lui. Și în momentul acela a avut ca o vedenie, L-a văzut pe Mântuitorul cumva și i-a spus: “Nifone, nu mă rogi tu mereu să nu te măresc în fața oamenilor, să fii smerit acolo, să nu te știe nimeni, cutare?” Și zice altceva. Și stați, că undeva aici, am însemnat eu să vă spun, să vedeți cât de frumos zice.

Citate din carte

Întâi să vă spun, numai un pic, cu cuvintele din carte, cât s-a bucurat el când a văzut chipul Maicii Domnului că l-a privit cu față veselă și blândă.

<Și văzând Nifon această minune, s-a mirat și a început a se bucura și a se veseli cu inima, apoi a zis: “O, adâncul iubirii de oameni al lui Dumnezeu, cât de mare este mulțimea milei Tale, Doamne, pe care o arăți asupra celor de greșesc înaintea Ta! Pentru aceea ai făcut și pe Preacurata Maica Ta ca să fie rugătoare către mărirea Ta.” Apoi, rugându-se mult și sărutând cu dragoste icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a ieșit zicând în sine: “Vezi, ticăloase suflete, cât ne iubește Dumnezeu, chiar când noi singuri fugim de el? Iată, ne-a dat nouă spre apărare pe Preacurata Maica Sa. iar noi, chiar și pe Aceasta, Ajutătoare o trecem cu vederea.” Și astfel mangâindu-se a preamărit pe Dumnezeu.>

Ați văzut, dragii mei, cât de frumos vorbea? Ia să vedem undeva, că sunt lucruri minunate pe aici.

Puterea rugăciunii

Da, dragii mei. Și așa, Sfântul Nifon, după cum vă spuneam, voiam să ajung la ceea ce am spus. Uitați, iar un lucru aici. Zice: <O dată se ruga (chiar la Învierea lui Hristos). O dată a văzut un călugăr, șoptind rugăciunea cu gura lui și zice că vedea văpaie de foc care ajungea până la cer. Atunci mergem și îngerul său cu dânsul având în mâini o suliță de foc cu care izgonea diavolii de la monahi.>

Vedeți, dragii mei, câtă putere are rugăciunea? Zice, o dată la Învierea Domnului, a văzut-o pe Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli, în biserică, stând deasupra poporului. Și zice: “Se ruga pentru tot poporul.” Atât se bucura Maica Domnului când vedea pe unii că erau cu mintea acolo adunată, se luptau, ca să-și păzească mintea, să se roage, se bucura Maica Domnului. Și se întristă pentru cei pe care îi vedea că stau cu mintea împrăștiată și nu îi interesa de mântuirea lor. Și atât se bucura Nifon pentru asta: când o vedea pe Maica Domnului cum se ruga pentru toți și chiar pentru cei care nu erau cum trebuie. 

Și iată că am găsit ceea ce voiam să vă spun. Când se gândea Sfântul Nifon, așa în sinea lui, că nu i-a dat Dumnezeu niciun dar.

<Și i-a zis Mântuitorul așa: Nifone, Nifone în seara aceasta m-ai întristat cu ceea ce ai zis în gândul tău. Că adică mă rogi de atâta vreme și niciun dar nu ți-am dat. Nu ești tu care mă rogi în toate zilele să nu te slăvesc pe pământ? Deci apoi ce dar să iți dau că să nu te slăvești de oameni? Darul limbilor, ori darul proorociei, ori darul tămăduirii și celelalte? Dar tu nu le voiești, nici nu le ceri, ca să nu te slăvească oamenii pentru dânsele.

Dar acela pe care îl ai, spune-mi, oare nu este dar? Aerul pe care îl răsufli nu este dar? Cerul, pământul, marea și toate cele din-trânsele nu vi le-am dat în dar? Ce mi-ați dat voi, oamenii, pentru ele? Nimic. Și lucrul cel mai rău este că în loc de răsplătire, voi M-ați scuipat, M-ați pălmuit, M-ați bătut cu bice și pe Cruce M-ați pironit. Cu oțet și cu fiere M-ați adăpat și câte rele nu mi-ați făcut, pe care voi înșivă le știți.

Darurile Sfântului Nifon

Dar Trupul și Sângele Meu pe care vi le-am dat vouă nu sunt un dar? Toate bunătățile pământului ce sunt? Păsările cerului, peștii mării și celelalte nu sunt daruri? Și că am murit și M-am îngropat pentru dragostea voastră, că v-am slobozit din Iad și v-am așezat întru Împărăția Mea, aceasta nu este dar? Și cine altul v-a făcut unele ca acestea și atâtea bunătăți? Deci cum zici că nu ți-am dat niciun dar? Ai băgat de seamă că am ridicat capul la rugăciunea ta?

Așa fac la fiecare care se roagă, chiar daca el nu mă vede. Vrei, deci, un dar și mai mare? Iată, de acum și până la sfârșitul veacului, vei fi mângâiere și ajutor celor ce sunt pe moarte și mulți își vor ușura mântuirea cu chemarea numelui tău. Iată, că și diavolul nepăsării de care m-ai rugat să te izbăvesc, acum este legat.>

Ați văzut ce dar i-a dat Dumnezeu? Că o să fie mângâiere celor ce vor fi pe moarte, care sunt foarte bolnavi, cărora să li se apropie ceasul morții. Ca să le fie ajutător în clipa aceea. Zice: “S-a dat un dar foarte mare.”

Un mic sfat

Toți care aveți boli foarte grave, care sunteți la o vârstă înaintată, să vă rugați la Sfântul Nifon că e mare mângâiere înaintea plecării din viață asta, ați auzit? Și zice că Sfântul Nifon, după aia, când i-a spus că: “Ți-am împlinit și darul pe care mi l-ai cerut.” Să îl izbăvească (că el avea ca o frică, noaptea mai ales). Îl lua o frică. Și atunci a văzut pe diavolul ăsta, al fricii, ca un taur mare, că era legat de peste tot, cu zeci de frânghii, că nu se putea mișca deloc, doar ochii își mai mișca. Zice: “Vezi, ți-am împlinit și dorință asta. Și l-am legat și pe diavolul ăsta.”

Sfântul Nifon, făcătorul de minuni

Și atunci Mântuitorul S-a Înălțat la Cer. Și atât s-a bucurat Sfântul Nifon și de atunci se zice că a primit darul vindecărilor. A vindecat o grămadă de oameni, dar fără voia lui, se rugau mulți să vindece sau a venit o bătrână la el, zice: “Omule al lui Dumnezeu, nu mai pot de durere de măsea” (era umflată). “Eu nu pot să îți fac nimic, numai Maica Domnului.” Și s-a rugat, a luat untdelemn din candela Maicii Domnului și a însemnat cu semnul crucii acolo. Și s-a vindecat bătrâna. Și multe vindecări a început să facă Sfântul Nifon. 

Și spune că o dată Sfântul Nifon s-a dus la o biserică, undeva, care era părăsită. Și s-a dus Sfântul Nifon acolo și s-a rugat și el la locul ăla și a văzut un înger că îi dăduse darul Dumnezeu să vadă și îngeri. Și a văzut un înger acolo, și când a văzut îngerul pe Sfântul Nifon, zice: “Ce mă bucur, Nifone, că ai venit! Că mult m-am rugat la Dumnezeu să te aducă o dată aici să te văd și eu. Că mult se vorbește în Ceruri, între îngeri, despre smerenia ta.”

Smerenia Sfântului Nifon

Ați auzit ce a spus îngerul? Și Sfântul Nifon zice: “Nu cred asta, Sfinte Îngere. Sigur despre alt înger se vorbește că eu nu știu că sunt plin de păcate și nu am smerenie deloc. Sigur se vorbește de altul.” Deci vă dați seama ce smerenie avea? Chiar de i-a spus îngerul lucrul ăsta, el nu accepta niciodată gândul că ar fi el bun, că ar fi smerit, tot timpul se smerea. 

Clarvederea Sfântului Nifon

Și zice că o dată mergea cu ucenicul lui pe un drum. Și a ajuns în dreptul unei crâșme, unde serveau câte un pahar, se mai auzea și muzică și s-a aplecat și a făcut 3 închinăciuni, de fapt, 3 metanii până la pământ, s-a închinat și a binecuvântat crâșma. Deci vă dați seama, a făcut cruce asupra ei. Și atunci ucenicul lui (că avea un ucenic acum, trecuse anii, eu am intrat pe scurt așa, era la o oarecare vârstă, și avea un ucenic) și zice: “Părinte, dar ce faci?” Zice: “Fiule, acum, aici, în crâșmă, este primarul al unui sat de mai încolo care are biserica ruinată. Acolo unde am fost și am văzut îngerul. “

Ce s-a hotărât primarul (e la o masă cu încă 3 boieri bogați)? Și a scos o pungă cu galbeni și a pus-o pe masă. Și a spus: “Din banii ăștia, vreau că să încep refacerea bisericii.” Iar ceilalți 3 au scos și ei câte o pungă de galbeni și au pus-o pe masă, zicând: “Contribuim și noi să refacem biserica.” “Și atunci eu am făcut metanie și i-am binecuvântat ca să îi ajute Dumnezeu să refacă biserica aceea. Să-i ajute Dumnezeu!”

Chemarea la episcopie

Vedeți? Deci el vedea ceea ce nu vedeau alții care puteau să judece. Era darul lui Dumnezeu cu el. Și multe minuni, așa la nesfârșit, sunt în viața lui. Deci, o frumusețe. Și ca să nu mă lungesc mult, la un moment dat are o vedenie, unde era el acolo, în Constantinopol. Și vede pe Sfântul Apostol Pavel și o câmpie frumoasă și o turmă de oi albe. Și vine Sfântul Apostol Pavel la el și îi spune: “De ce stai? Ia în primire turma asta și păstorește-o.” Și îi dă un toiag în mână. 

Zice: “Dar cine sunt eu să păstoresc?” “Nu ție ți-a fost încredințată turma împăratului ca să ai grija de ea?” Și i-a dat toiagul în mână. Și s-a trezit, și-a revenit din vedenia asta Sfântul Nifon și atunci a înțeles că Dumnezeu vrea să îl facă episcop.

Fuga în Alexandria

Și fiind în Constantinopol, bănuia că acolo, în Constantinopol o să îl facă. Și atunci ce a făcut? Repede, și-a luat dimineața ucenicul, zice: “Hai, fiule, să plecăm.” Și s-au urcat în corabie și au plecat spre Alexandria. Și ajuns acolo a zis: “Nu mă cunoaște nimeni, pot să-mi duc viața liniștit. Și ce? Sunt mai bun eu decât proorocul Iona care a fugit când l-a pus Dumnezeu?” Și s-a dus acolo.

În Alexandria corabia a mers frumos, a fost liniște, nu s-a întâmplat nimic și cum a ajuns în Alexandria acolo, s-au pus ei undeva, să zicea, și-au luat o cameră să se odihnească și dimineața i-a spus ucenicului: “Hai, fiule, să mergem la biserică să ne rugăm.” Și pe drum avea o stare. Zice: “Fiule, am o stare și de bucurie, și de tristețe. Nu știu ce ne așteaptă.” Îi ascunsese Dumnezeu să nu înțeleagă ce îl așteaptă atunci. Și tocmai atunci venise din cetatea Constanțianei, acolo la Patriarh, cum să spunem, în zona aceea, și îi cereau episcop. Și atunci ei i-au spus patriarhului de atunci al Alexandriei: “Uite, să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea omul potrivit.” 

Sfântul Apostol Pavel reglementează lucrurile

Și cum s-a rugat el în noaptea aceea, i s-a arătat Sfântul Apostol Pavel. Și a spus: “Pe cine te-ai hotărât să pui episcop? “Păi, nu știu. Pe cineva vrea Bunul Dumnezeu.” zice. “Să îmi descopere lucrul ăsta.” Că așa se alegeau înainte, prin descoperire de la Dumnezeu.

Și atunci zice: “Uite, pe cel pe care îl vei vedea dimineața că vine la slujbă îmbrăcat simplu, dar are chipul meu, să știi că pe acela l-am ales ca să păstorească turma din Constanțiana. Și atunci, episcopul cu arhidiaconul lui, erau atenți și au spus: “Fiule, să fim atenți la cel care seamănă cu Sfântul Apostol Pavel.” Și bineînțeles, a venit timpul și a intrat Sfântul Nifon cu ucenicul în biserică.

Și imediat l-au zărit ei. Că era deosebit, pleșuv, exact semăna cu Sfântul Apostol Pavel. Și atunci l-au și chemat și i-au spus: “Vino, fiule, încoace.” L-au chemat la altar. “Pe tine te-au ales Dumnezeu și Sfântul Apostol Pavel ca să păstorești turma din Constanțiana. Și a zâmbit atunci Sfântul Nifon, așa cu tristețe cumva. “Și ce mai pot să fac acum? Nu sunt eu vrednic de asta. Dar nu pot să mă împotrivesc lui Dumnezeu.”

Episcopia

Și a acceptat atunci și l-au hirotonit episcop în Constanțiana și a dus acolo o viață sfântă, a păstorit turma cum trebuie și a plecat la Dumnezeu cu pace. 

Deci în câteva cuvinte v-am spus viața Sfântului Nifon, episcopul Constanțianei. Este minunată viața lui. Eu v-am spus așa pe scurt, că să înțelegeți și ați văzut cât dar avea de la Dumnezeu și să nu uitați (cei în boală, cei care vă apropiați de plecarea din viața asta): să vă rugați lui că ajută foarte mult. E un sfânt minunat, un sfânt smerit și un sfânt plin de dragoste. 

Să ne ajute Sfântul Nifon, să mijlocească pentru noi, împreună cu Măicuța Domnului, care este nădejdea noastră. Că și el avea mare evlavie la Maica Domnului și Maica Domnului îl ajuta totdeauna. Doamne, ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!