Ascultarea la mănăstirea Sfântul Pavel – părintele Pimen Vlad

Vizionați pe părintele Pimen Vlad cum povestește amintirile sale despre părinții duhovnicești din mănăstirea Sfântul Pavel. Părintele povestește despre întâmplări minunate (minuni) pe care acesta le-a trăit sau le-a auzit cu părinții pe care i-a cunoscut în această mănăstire.

Vizionare plăcută! (după video adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși. Ca să continuăm ce am început. Sper să mă auziți, bate un pic curentul din partea asta, dar o să încerc să vorbesc mai tare. Știți, am venit aici,  exact la locul despre care vă vorbesc. Vedeți în imagine, este mănăstirea Sfântul Pavel, de care aparținem noi, schitul Sfântul Lacu. Și unde, după cum am spus și data trecută, am viețuit doi ani. Și voi continua, din câte îmi amintesc eu de aici, din Sfântul Pavel, din perioada în care am trăit aici, după câte v-am povestit data trecută, acum continui cu următoarele. 

Deci, după cum v-am spus, pe primul an l-am făcut la trapeză. Și v-am povestit după cum decurgea viața acolo. Al doilea an, bătrânul cu care am făcut eu ascultare, părintele Antonie, pentru că ne-am înțeles bine, el făcând parte din consiliul mănăstirii, bineînțeles a insistat acolo să mă dea tot în ascultare cu el, al doilea an. Și bineînțeles la arhondaric. Al doilea an am făcut ascultarea la arhondaric. Acolo m-a ajutat să mai învăț mai multe lucruri. Ce ține și în privința asta, a învăța greaca mai bine, că acolo s-a schimbat, cum se zice, învățam paturi, cearșafuri, veneau oameni, trebuia să îi cazez, să fac curat, era ascultare din toate.

La arhondaric

Făceam curat în camere, măturam, spălăm pe jos, schimbam cearșafuri, aveam două mașini de spălat, din alea mari, nu mai știu, la vreo 20 de kilograme, unde băgam la spălat, le scoteam de acolo, le întindeam prin balcoane, deci făceam tot ce era de făcut. Aveam patru băi care trebuiau spălate zilnic, făcut curat totul, ca să aibă oamenii curat care veneau. Și asta era ascultarea un an de zile. Și bineînțeles, oamenii când veneau, aveam un salon unde îi primeam pe toți și îi serveam: un pahar de apă, o bucățică (aici se zice lukuv) de rahat și dacă nu era zi de post, un pahar de ouzo.

Deci cu asta îi serveam pe toți care veneau și erau primiți aici în mănăstire, deci în jur la așa ceva se învârtea ascultarea mea, aici, în Sfântul Pavel. Și după cum vă spuneam și în biserică, era lupta cu somnul, cum am spus și data trecută. Și bineînțeles în al doilea an îmi dăduse starețul și altă ascultare în biserică, ca să răspund la ecteniile mici care erau alea scurte cu “Doamne, miluiește!” sau când se citea la catisme se zicea “Slavă Tatălui” trebuia să continui “și acum și pururea” și “Aliluia”. Deci era de trei ori asta, trebuia să răspund eu în biserică. 

Lupta cu somnul

Și bineînțeles, somnul mare la timpul acela. Și am mai încercat eu un lucru. Voiam să mă lupt eu cu somnul ăsta, să spunem, poate un pic omenește. Nu o mai scoteam la capăt. Și o dată am exagerat un pic și am încercat să nu dorm câteva zile. Deci luptă, nu dormeam nici în biserică, nici la chilie. Încercam să stau numai în picioare, mă țineam strâns de strană. Bineînțeles, trebuia să răspund la strană, uneori mi se rupea filmul. Cât țineam eu strâns așa, nu mai auzeam și îl auzeam pe stareț cum zicea în locul meu. Și atunci repede îmi reveneam. Deci era lupta asta.

Bineînțeles, m-a costat un pic atunci nedormitul ăsta că mi-am stricat ochii la timpul acela. Deci ajunsesem să am ca nisip în ochi tot timpul și ochii roșii. Adică am stat prea mult timp fără să mă odihnesc și în felul ăsta au cedat. Și bineînțeles s-a și slăbit un pic vederea și nu mai puteam la soare sta deloc, fără ochelari de soare. Deci mi se înroșeau ochii, nu mai rezistam. Și atunci am luat ochelari care erau (cu lentile) heliomate, care se închideau la soare și erau și de vedere, cu un număr, cu plus unu, ca să mă ajute. 

Ispite de la lipsa de somn

Și i-am purtat câțiva ani de zile (o să ajung și acolo cum am scăpat de ei, sper să nu uit). Și în felul ăsta mă luptam ca să depășesc asta cu somnul. Îmi amintesc o dată, eram în biserică, și era în timpul Liturghiei și am ieșit din strană cu fața spre strană și mă țineam cu mâna așa de strană și încercam să stau în picioare, să rezist. Și bineînțeles că mi-a cedat totul, cum se zice, dacă aici te prinde somnul, cedează și genunchii. Și în momentul ăla am scăpat picioarele așa.

M-am scăpat de pe strană și am căzut pe spate. În timp ce cădeam pe spate, așa, cum se zice, că m-am trezit atunci, era o sobă de fier foarte grea aici, jos și am apucat să mă prind cu o mână de colțul sobei, dar am căzut pe spate unde era icoana Sfântului Dimitrie. Și în momentul când am ajuns aproape m-am lipit de icoană, cădeam așa pe spate, și m-am ținut cu mâna de sobă, cumva m-am arcuit și m-am aruncat înapoi așa în picioare, de la asta. Și acolo, chiar alăturea în strană era un frate român, care venise el, v-am povestit la început, împreună cu noi acolo, în Sfântul Pavel. 

Intervenții ale Sfinților

Și stând el în strană a observat toată faza asta, m-a văzut cum am căzut până la icoana Sfântului Dimitrie și am revenit ca un arc înapoi. Și se uita așa la mine și zice:”Dacă nu te prindea Sfântul Dimitrie, nu știu unde ajungeai.” A fost așa, parcă m-a arcuit Sfântul Dimitrie înapoi și mi-am revenit. Deci asta ținea de lupta asta cu somnul. Și bineînțeles mă și rugam mult la Maica Domnului să mă ajute să depășesc asta și m-a ajutat, nu mai rețin dacă atunci, chiar când eram încă la Sfântul Pavel, în ultimul an sau după aceea, dar cred că atunci a fost. Fără să îmi dau seama, mi-am dat seama că rezist să stau și eu o noapte întreagă la o priveghere fără să îmi fie somn.

Și pe parcurs am început să îmi dau seama: “Măi, dar chiar nu mai îmi e somn.” Adică rezist și eu să stau, care eu după o jumătate de oră, după nu știu cât în biserică, mă chinuiam. Ei, acum puteam să stau și eu liniștit la o priveghere, să mă rog cu metania, să nu îmi fie somn toată noaptea. Deci a îngăduit Maica Domnului la un moment dat să îmi ridice lupta și să fie ceva normal, adică mai departe să lupt eu cu lupta asta omenească, cu trupul, când te odihnești, adică să reziști în biserică. Dacă ești obosit, atunci e mai greu. Dar să nu mai fie lupta asta. 

Și atâta bucurie aveam, bineînțeles, ca să mă ajute Maica Domnului în astea, i-am făgăduit și eu ceva. Și bineînțeles că Maica Domnului mi-a împlinit și Ea lucrul ăsta, dacă i-am făgăduit ceva și m-am ținut și eu de cuvânt cum se spune. Tot ceva, cu o nevoință a mea, peste care trec, ca să mă ajute Maica Domnului. I-am promis că o să țin și eu ceva, o să fac ceva și m-am luptat și eu să îmi țin făgăduința.  

Ascultarea la milimetru

Ceea ce am învățat aici în Sfântul Pavel ca să vă spun așa, cel mai frumos lucru care e în călugărie, am învățat ascultarea la milimetru. Ascultarea pentru Dumnezeu, nu ascultarea oarbă. Și chiar îmi amintesc, o dată l-am întrebat pe părintele stareț de aici, despre care v-am spus, cu viață sfântă. Zic: “Părinte stareț, care au fost cei mai frumoși ani în călugărie?” Și știți ce mi-a răspuns? Zice: “Cei în care am fost sub ascultare, au fost cei mai frumoși ani, cele mai mare bucurii. Nu că acum, de când sunt stareț, nu aș avea bucurii sau nu e frumos, dar sunt și griji mai multe, pe când atunci nu aveam nicio grijă, făceam ascultare ce mi se spunea și trăiam permanent o bucurie. Nu conta cât era de grea ascultarea, o făceam cu drag. Și lucrul ăsta mă ajuta să merg mai departe foarte ușor.”

Și aici să intru un pic, ce înseamnă ascultarea asta? Și pentru că știu că mă urmăresc și mulți călugări, multe maici, din tot cadrul ăsta monahal, ce înseamnă ascultarea? Ascultarea folositoare este (cea) pe care o facem cu dragoste. Că dacă o facem că mi-a zis starețul că trebuie să o fac și cârtesc, e robie, nu mai e ascultare. Deci noi tot ce facem, trebuie să facem cu dragoste. Dar să nu ne alipim de ascultare, să devenim dependenți de ea, adică bolnăvicioși cu ascultarea aceea. Nu! Să o facem pentru Dumnezeu, dar liber. 

Mortificarea

Că în momentul în care vine starețul sau stareța și spune: “Măi, gata, de azi înainte lași ascultarea asta și ai să o faci pe cealalta.” Să nu ne tulburăm, pentru că dacă noi ne alipim de ea, ne facem planuri acolo și intervine schimbarea ne tulburăm “că de ce m-a schimbat? Că eu aici nu știu ce făcusem, dresem sau așa mai departe.” Nu, deci să facem cu drag pentru Dumnezeu, fără să ne alipim de ea. Și fără să ne umflăm în pene “Uite, ce grozavi suntem noi?” 

S-o luăm așa, ești la bucătărie. Și tu faci mâncare pentru obște, pentru toată lumea care vine. Să nu începi: “Uite, câtă milostenie fac eu! Că fac mâncare pentru atâta lume.” Nu, tu faci ascultare, plata ta o să fie pentru ascultare, dacă o faci cu drag, indiferent că tu ești la bucătărie și altul face altceva care nu are contact cu lumea, care nu ajunge la lume. Nu, tu ascultarea cât de cu drag o faci, pentru aia ai plată. Că merge mai departe mâncarea în cadrul ascultării și satură atâția oameni, la fel, sau cei la trapeză, care servesc atâția oameni. Și o să spui: “Uite, câtă milostenie fac eu! ” Nu, deci plată o să iei, cu cât faci tu cu drag pentru Dumnezeu ascultarea aceea.

Diferite exemple

Sau să zicem ca ești casierul mănăstirii. Și de o dată să te umfli, să spui: “Uite, câți bani am eu, ce bogat sunt!” Ai tu ceva? Nu ai nimic. Totul e al mănăstirii, deci tu ești sub ascultare, faci pentru Dumnezeu. Aceia sunt banii mănăstirii, care a rânduit Dumnezeu să ajungă acolo pentru folosul mănăstirii. Tu să faci cu ascultare. 

Sau să zicem, cum mai sunt, alți părinți sunt puși, cum vedem la mănăstire, câte un părinte cu pomelnicele. Primește pomelnicele, cu banii acolo, el nu poate să spună: “Domnule, uite ce venit aduc eu mănăstirii că mi-au dat oamenii pomelnice.” Nu, tu ai ascultarea aceea. Ca să iei lucrurile astea, să le predai mai departe, tu îți faci ascultarea cu drag. Deci să fim foarte atenți la lucrurile astea, nici să nu ne umflăm în pene că noi suntem grozavi, că facem aia (noi o facem pentru Dumnezeu și cu dragoste, pentru obștea aia care suntem acolo că ne completăm unul pe altul) și să facem toate cu drag și în momentul în care ți se dă o ascultare trebuie să îți intrebi pe stareț sau pe stareță, ce am voie și ce nu am voie în ascultarea asta.

Sunt la bucătarie. Ce raspundere am eu? Am voie să dau de acolo sau nu am voie? Adică, ceea ce am, să fie în cadrul ascultării. La trapeză, cât ai voie să dai de acolo, poate îți mai vin săraci, vin unii alții, să fie ceea ce faci sub ascultare, că atunci ai plată, nu pe ascuns. Sau ești casier, la fel. Adică ce ți se permite ție să ajuți din banii aceia de la casierie sau nu ți se permite. Sau cu pomelnicile, cum am spus, tu aduni acolo. Trebuie să întreb: “Am voie, de acolo, daca vin săraci, sa le dau ceva?” Sau hotărăște mănăstirea și dă ea?

Toate să fie sub umbra ascultării

Deci să fie toate sub umbra ascultării că atunci avem plată, nu ne tulburăm, nu facem pe ascuns și atunci le facem cu drag ca pentru Dumnezeu. Deci să nu ne luăm asupra noastră, cum se zice, greutăți străine. Nu, noi trebuie să fim liberi si să le facem pe toate cu drag. Și dacă facem cu drag și pentru Dumnezeu, atunci o să avem și plată, și liniște sufletească, și folos. 

Deci aici am intrat, deci ce înseamnă ascultarea, din puțina mea experiență din atâția ani când am trecut și eu prin diferite lucruri. Și să nu intru prea mult în asta că trece timpul. Cu ascultarea asta aici în Sfântul Pavel. 

Deci, v-am spus, am întâlnit oameni minunați. Și chiar să revină iar aici. A fost un stareț aici, Andrei, cu ceva ani înainte. Chiar sunt părinți aici, chiar discutam cu un părinte, zice: “Pe mine m-a călugărit starețul Andrei când eram tânăr.” Un părinte mai bătrân îmi povestea. Să vezi odată, starețul ăsta, Andrei, se spovedea la un duhovnic bun de la Caracalu. Și era o fire mai iute părintele ăsta, Andrei, starețul. Și mai la tinerețea lui a avut ceva ispite aici în mănăstire. Și s-a dus omul hotărât să plece de aici, s-a dus și cu bagajul, tot, s-a dus la  duhovnicul lui, la părintele lui, la părintele Codrat. Și zice: “Părinte, nu mai rezist acolo, uite ce mi-au făcut! Uite cutare, uite cutare. Gata, plec, nu mai pot.” 

La părintele Codrat

L-a ascultat părintele cu răbdare, era un duhovnic așa, sporit, și zice: “Da, măi, ai dreptate în toate.” Și l-a lăsat să se descarce în toate, îi dădea dreptate în toate. Ăla mulțumit, că duhovnicul i-a dat dreptate, deci e de partea lui, cum se spune. L-a înțeles. Și acum, după ce l-a ascultat tot, zice: “Acum vreau să îți dau ascultare, o să mă asculți?”  “Da, părinte, orice fac.” Era sigur că acum îi dă ce își dorește el. Zice: “Uite ascultarea pe care ți-o dau. Îți iei băgăjelul frumos și te întorci în mănăstirea Sfântul Pavel de unde ai plecat și faci ascultare acolo.”

Când a auzit săracul, dar promisese că face ascultare, și-a luat traista și s-a întors înapoi. Ca mai târziu, să vedeți lucrarea Maicii Domnului, a fost trimis cu ascultarea undeva la Monoxilitai, tot în cadrul Sfântului Munte, aproape de Hilindar, avea ca un mic metoc acolo, mănăstirea Sfântul Pavel, o bucată de pământ. Deci tot în cadrul Sfântului Munte. Și avea grijă de pământul acela, avea un pic de vie, ce mai aveau, măslini și o căsuță cu o bisericuță acolo. Și la un moment dat a coborât la malul mării să adune niște lemne de acolo. Și a văzut o femeie pe o stâncă, îmbrăcată în negru, cuviincios, cu veșminte și avea trei cărți: două pe genunchi și într-una scria.

Întâlnirea cu Maica Domnului

Și el când a văzut femeie în Athos s-a dus repede la ea: “Femeie, ce cauți aici, de unde ai ajuns aici, ce s-a întâmplat? Ai naufragiat cumva?” Zice: “Nu.” Și atunci ce cauți aici?” “Eu, stăpâna locului acesta.” “Cum adică ești stăpâna locului acesta? “Nu înțelegea el. “Dar cum ai ajuns aici?” “Păi eu tot timpul sunt aici.” Nu înțelegea. “Dar pot să te ajut cu ceva?” “Nu, nimic.” “Dar ce scrii în cărțile alea?” Că tot a văzut-o că scria. Zice: “Într-o carte, îi scriu pe cei care vizitează Athos-ul și pleacă. Într-a doua îi scriu pe cei care stau perioade lungi, un an, doi, 10, 20, dar până la urmă tot pleacă. Iar în a treia îi scriu pe cei care își încheie viața aici.” Adică stau toată viața și pleacă la Domnul de aici, din Sfântul Munte.

Mintea lui nu putea să înțeleagă. Zice: “Bine, dacă nu ai nevoie de nimic.” Și pleacă la chilie. Fiind după amiază, omul a intrat în biserică să facă candele, să facă Vecernia, să aprindă candele. Și în momentul acela, când ajunge la icoana Maicii Domnului și se uită, se trezește ca dintr-un somn. Era același chip cu femeia de acolo. Și a fugit desculț direct la malul mării strigând: “Maica Domnului, Maica Domnului.” Nu mai era nimeni acolo.

Și a început: “Maica Domnului, iartă-mă că nu am știut că ești tu. Mai îngăduie o dată să te văd.” Și în momentul acela a simțit o mireasmă de mir de s-a umplut locul ăla, dar nu a mai văzut-o. Adică doar a arătat Maica Domnului că este acolo, dar nu o mai vedea. Vedeți ce dar i-a dat Maica Domnului? S-o vadă. Dacă a făcut ascultare și s-a întors în mănăstirea lui. 

O minune cu Sfântul Nectarie

După aceea, tot același părinte, când era în Sfântul Pavel, mai târziu a ajuns stareț în Sfântul Pavel. Și la timpul ăla fusese canonizat Sfântul Nectarie. Și pentru că circulau multe zvonuri, acuzații asupra Sfântului, el a mai crezut din ele. Și nu avea atâta evlavie. Zice: “Ei, acum o mai fi sfânt si ăsta, nu vedeți câte se spune că a făcut?” Și într-o noapte i se arată Sfântul Nectarie în slavă mare. Și spune: “Părinte Andrei, de ce nu crezi că sunt sfânt? Nu eu m-am sfințit, Dumnezeu m-a sfințit cu harul Lui.” Și atunci când a văzut el cu câtă blândețe i-a vorbit sfântul și în lumina aceea, când s-a trezit atunci: “Iartă-mă, sfinte!” 

Gata, de atunci i-a adunat părinții si au spus: “De azi înainte, de ziua Sfântului Nectarie, facem priveghere, ca un mic hram. Și o sa facem un paraclis în cinstea Sfântului Nectarie.” Și a făcut paraclis în cinstea Sfântului Nectarie și de atunci a început să îl serbeze cu multă dragoste, să spunem.

Ați văzut cât de frumos lucrează sfinții și cum lucrează Maica Domnului?

Psaltul de la Dochiariu

Ce să vă mai spun eu? Uitați și cu darurile astea în cadrul ăsta călugăresc, să spunem. Cum ni le dă Dumnezeu, sau cum îngăduie să pierdem anumite lucruri. Era un părinte la mănăstirea Dochiariu și avea darul de la Dumnezeu să cânte foarte frumos. Și la biserică îi încânta pe toți cu vocea lui, îl ascultau cu drag. Și la un moment dat, când se duce o dată la biserică, afon total, exact cum sunt eu. Deci nu mai putea cânta deloc. Se chinuia, încercau părinții: “Ce ai pățit, părinte?” “Nu știu.” Au început toți să se roage, au văzut că nu avea nimic, vorbea normal, doar nu mai putea cânta. 

Și a pus părintele stareț pe toți părinții la rugăciune și după trei zile i se arată Sfânta Muceniță Paraschevi starețului. Și spune: “Părinte stareț, ia întreabă-l pe părinte la ce se ruga el. De un an de zile se ruga la mine, pentru că avea evlavie la mine, daca are ceva care îl împiedică la mântuire să iau de la el. Că el vrea să se mântuiască. Și știi ce-l împiedica de la mântuire? La început a cântat doar pentru Dumnezeu, cu toată dragostea. Dar pentru că a început să fie lăudat de oameni, încet, încet, a început să cânte pentru oameni. Adică, cânta din ce în ce mai frumos ca să îl audă oamenii. Deci l-a dat de o parte pe Dumnezeu. Și în momentul ăla, cântând pentru oameni, a început să îl prindă slava deșarta. Și asta îl împiedica de la mântuire. Și de asta i-am luat vocea. Și așa o să rămână. Că asta pe el îl împiedică de la mântuire.”

Atenție cum folosim darurile

Ați văzut? De ce uneori îngăduie Dumnezeu anumite daruri să ni le ia? Pentru că nu le folosim pentru ceea ce ni s-au dat. I s-a dat să cânte pentru Dumnezeu, pentru slava lui Dumnezeu. În momentul în care a schimbat pentru oameni, i-a luat Dumnezeu darul ăsta. De asta noi, și în viața călugărească, trebuie să fim foarte atenți să nu ne înălțăm cu ceea ce facem. Chiar de facem lucruri bune. Să fie toată spre slava lui Dumnezeu că în momentul în care nu mai facem pentru Dumnezeu, facem pentru oameni, pentru interese materiale, ne-am pierdut scopul. 

Deci lupta noastră trebuie să fie toată pentru slava lui Dumnezeu. Și să îi mulțumim că are grijă de noi. Se îngrijește de noi. Nu vedeți, câtă grijă are de noi? Indiferent ce se întâmplă în lumea asta. Că îngăduie uneori necazuri, războaie diferite, toate astea nu sunt decât pentru folosul nostru. Noi vedem partea exterioară. Că mor oameni, că se întâmplă necazuri, că boli, că diferite situații. Dar la Dumnezeu, nu că le vrea Dumnezeu, el doar le îngăduie. Dar la Dumnezeu toate au un folos spre mântuirea noastră, că trebuie să îndreptăm anumite lucruri.

Concluzii

Da, dragii mei. Ar fi multe de spus aici, la Sfântul Pavel, dar o să încerc să nu mă lungesc pentru că încerc să mă mențin aici, la în jur de 20 de minute cum fac eu. Vedeți cât e de frumoasă mănăstirea, aici am petrecut doi ani de care v-am spus. În următoarea filmare poate o să mai continui ceva de aici, plecarea mea de aici, din nou, la Schitul Lacu, că doi ani am stat aici. Deci în mare, v-am descris un pic din bucuriile de la Sfântul Pavel, din luptele, ispitele și chiar uitasem să vă spun în primii doi ani la schitul Lacu am mai și pictat un pic. Ca să știți, un an de zile am pictat. Așa în limita cum am putut eu. Cel puțin, știu eu, 10-15 icoane tot am pictat. Nu calitate super, dar în limita în care am putut. Bineînțeles, după aia am renunțat la asta. Că așa a rânduit Dumnezeu.

Deci Dumnezeu ne dă de toate. Dar trebuie să vedem și noi, ce daruri ne-a dat Dumnezeu, trebuie să încercăm din toate, ca să vedem care e darul dat de la Dumnezeu pentru folosul și mântuirea noastră și pentru a ajuta și pe cei din jur. Că nu este om căruia să nu îi fi dat daruri Dumnezeu prin care să fie de folos și celorlalți, celor din jur și pentru el. 

 Da, dragii mei. Cam atât a fost pentru acum. Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în brațele Ei, să ne acopere de toate necazurile, suferințele, de toată nebunia asta care e în lumea asta și să ne țină totdeauna în brațele Ei. Doamne, ajută! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!