De ce există atâta durere? – părintele Teologos

Astăzi există foarte multă durere. Hristos a suferit ca nimeni altul. De ce suferim? De ce a suferit Hristos? Cum trebuie să ne raportăm la durere? Ce facem cu durerea? De ce vine?

Toate acestea le veți afla în acest material. Posibil, însă, ca pentru unii să fie dificil de înțeles taina durerii.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Crucea

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin

Creștinul și crucea

Da, crucea – ce este crucea? Să vorbim puțin despre cruce pentru că suntem în apropierea Duminicii Crucii și nu numai pentru aceasta, ci și pentru că oameni buni, noi suntem creștini, suntem următori lui Hristos și slava lui Hristos este Crucea Sa.

Vedeți în clipa în care Mântuitorul a înviat, îngerul nu a spus la mironosițe: „pe Hristos cel înviat Îl căutați?” Ci spune: „pe Hristos cel răstignit Îl căutați?”

Adică slava lui Hristos este crucea Sa, este răstignirea Sa. Și trebuie să știți că fiecare dintre noi trebuie să ne răstignim, fiecare dintre noi.

Acuma, trebuie să știți că atunci când spune Hristos să ne răstignim și să ne luăm crucea, la ce se referă? La a ne pune pe un lemn? Bun, da, posibil și asta, dacă se va cere.

Ce este crucea? 

Cruce este de fapt altceva. Crucea este durerea cuprinzătoare, este iubirea de osteneală desăvârșită. Desăvârșirea iubirii de osteneală desăvârșită. Eh, și deci noi trebuie să ne tăiem de fapt voia pentru că durerea adevărată provine din tăierea voii și plăcerea adevărată provine din facerea voii. 

Deci noi fraților, trebuie să ne răstignim prin tăierea voii. Asta este crucificarea noastră. După cum și Hristos S-a răstignit astfel încât să-și taie voia, să ia parte la păcatele oamenilor, să se unească într-un mod cu totul de negrăit pentru că Mântuitorul nu avea păcat. Să se unească cu păcatele oamenilor, să și le asume și să le șteargă. Înțelegeți? La asta se referă crucea – al asumarea durerii ca să scăpăm de păcat.

Paradoxul durerii 

Pentru că păcatul fiind plăcere, fiind o distorsiune în viața noastră, o forță de atracție care ne atrage înspre plăceri, înspre locuri existențiale, înspre stări departe de Dumnezeu, la fel și durerea ne apropie de Dumnezeu. Avem nevoie de durere astfel încât să ne apropiem de Dumnezeu. E adevărat însă că mulți dintre noi suntem atât de întunecați încât chiar prin durere nu putem să ne apropiem de Dumnezeu. E adevărat că foarte puțini însă, sfinți chiar, se apropie de Dumnezeu și prin bucurie care este altceva decât plăcerea păcătoasă. Înțelegeți?

Noi de fapt ajungem departe de Dumnezeu pe baza libertății voii noastre și toate aceste excrescențe ale voii proprii trebuie tăiate, îndreptate.

Tăierea voii

Deci când spunem în monahism că trebuie să ne tăiem voia, nu spunem că trebuie să devenim legumă, adică fără de voie! Ci cu voie îndumnezeită, iubitoare de ceilalți și nu de sine. La asta se referă tăierea voii – adică la tăierea voii păcătoase, la tăierea voii care ne provoacă plăcerea ce provine din patimi, plăcerea trupească.

Tăierea voii se face pentru iubire și nu pentru a deveni legumă cum spuneam, nu pentru a deveni un obiect chiar dacă uneori există situații în care trebuie să ne mortificăm, adică pur și simplu să nu acționăm și să suportăm durerea cu smerenie, cu răbdare și toate celelalte.

Pentru că nu știm în clipa respectivă cum să facem mai bine. Și dacă nu știm cum să facem mai bine, celălalt nu rezistă, celălalt nu acceptă sau nu poate să ridice cuvântul nostru, pur și simplu ne mortificăm și facem răbdare. E, asta este o voie foarte iubitoare a noastră față de ceilalți, o jertfă foarte iubitoare a noastră față de ceilalți chiar dacă se vede că nu facem nimic în clipa respectivă, chiar dacă se vede că suntem oarecum nesimțitori.

Dar cum spuneam, această nesimțire nu provine din patima mare a nesimțirii, ci provine din faptul că respectăm libertatea celuilalt și dincolo de asta avem și conștiința faptului că nu știm cum să gestionăm problema în cazul respectiv.

Această smerenie, iubire, jertfă iubitoare față de ceilalți totdeauna vizează potențarea voii noastre proprii de a-i iubi pe ceilalți și nu a deveni nesimțiți chiar dacă așa pare uneori atunci când nu intervenim din diferite motive. 

Exemplu de iubire duhovnicească

Chiar vă pot da un exemplu aici. E vorba de, țin minte la un moment dat, eram pe vapor care ieșea din Sfântul Munte și pe vapor, spune un domn o mare veste – îi murise cineva din familie, omul era distrus pe tema asta, o rudă foarte foarte apropiată și toți ceilalți încercam să-l mângâiem, să-l consolăm și așa mai departe. Numai un părinte duhovnicesc de altfel nu spunea nimic, stătea într-o parte, stătea oarecum insensibil.

Și ne-am uitat puțin la părintele respectiv, așteptam cumva să spună și el un cuvânt, nu i-a spus, noi nu am îndrăznit să îi spunem nimic că știam că este un om duhovnicesc și la sfârșit l-am întrebat: Părinte, dar sfinția voastră nu i-ați fi spus ceva la fratele respectiv? Și el a spus: Mă rugam! Eu mă rugam pentru persoana respectivă, că orice i-aș fi spus acum tot degeaba este, mai bine o rugăciune pentru omul respectiv. Mai bine o rugăciune….

Așa este, în anumite situații ajută mult rugăciunea, dar trebuie să știți că ajută și o vorbă spusă. Dacă vedeți însă că sunt alții care spun vorbe și voi nu aduceți nimic în plus decât deranj și sâcâială, mai bine vă rugați, mai bine să ne rugăm pentru ceilalți. 

Și răbdare…

Deci din cauza asta este foarte important să facem de multe ori și răbdare. Răbdarea care trebuie făcută cu o persoană până ajunge să se pună pe picioare, până își dă seama de anumite lucruri, până realizează anumite lucruri, până poate să primească cuvântul. Înțelegeți? E foarte important treaba asta.

Deci nu totdeauna imediat ce credem noi că trebuie să corectăm ceva, imediat vom corecta. Să rămânem pe cruce! Să rămânem pe cruce în nemișcarea pe care crucea durerii ne-o impune – asta este foarte important. 

Durerea cea mare a omului 

Bineînțeles că cea mai mare durere este durerea depărtării de Dumnezeu. Este cea mai mare durere pentru că voia noastră cea mai intensă este să fim cu Dumnezeu și ca Dumnezeu. Omul este chip și asemănare a lui Dumnezeu, creat după chipul și asemănarea Domnului după cum spune la Scriptură și are în ADN-ul lui spiritual, are această tendință a lui către perfecțiunea personală veșnică, această tendință a lui către îndumnezeire. 

Această durere a omului care este departe de Dumnezeu poate să dureze ani de zile, să știți. Însă bineînțeles e un proces dinamic, nu static. Adică omul, în timp, înaintează către Dumnezeu și în timp, această durere se metamorfozează și înăuntrul lui începe să se nască, să renască raiul – adică o bucurie foarte mare dincolo de această durere imensă a faptului că este departe de Dumnezeu, că-și vede păcatul său.

Durerea unor sfinți

Eh, și aici vedem sfinți mari în istorie. Îl vedem pe Sfântul Siluan care a pierdut harul și după aceea s-a luptat ani de zile ca să-l recapete sau Sfântul Isaac Sirul care, nu știu dacă știți, 32 de ani a fost fără mângâiere de la Dumnezeu și plângea în continuu – 32 de ani – ca să-i vină această mângâiere de la Dumnezeu și după 32 de ani, când începea Sfântul Isaac să se roage, se ruga seara și cobora din rugăciune dimineața, deci la răsăritul soarelui. Începea să se roage cu soarele în spate și se oprea din rugăciune cu soarele în față, ieșea din extaz. Înțelegeți?

Deci astfel trebuie să trecem și noi prin durere, bineînțeles, nu la măsurile sfinților, ci fiecare la măsura puterii sale, la măsura capacității vasului său și bineînțeles pe măsura păcatelor sale. Pentru că dincolo de asceza personală pe care trebuie să o facă cineva, sunt și păcatele personale.

Echilibrul

Și iarăși, dincolo de păcatele personale pe care le face fiecare dintre noi, trebuie să ne și nevoim ca să restabilim acest echilibru dintre durerea, jertfa pe care o facem către Dumnezeu și plăcerea provocată de păcatele noastre, de voile noastre cele strâmbe. 

Acuma, trebuie să știți că păcatele sunt foarte multe – știți, de fapt – dar se pot categorisi mai multe cauze. Aceste dureri care provin din… și eu o să vă spun o categorisire astfel încât să puteți să puteți să acționați, să puteți să nu vă tulburați, astfel încât să puteți să nu vă răzvrătiți în fața lui Dumnezeu. 

Pentru că fraților, toată această problemă după cum am spus încă de la început, provine din faptul că voia noastră este depărtată de voia lui Dumnezeu și deci din cauza asta noi suferim.

Cauzele durerilor / ispitelor

Prima cauză

Prima cauză a durerilor este păcatul – durerile care provin din cauza păcatului. 

Adică e vorba de surse de plăcere care îl țin pe om captiv, patimile care îi țin mintea acolo preocupată de acești centri foarte mari de plăcere și atunci omul nu mai poate să iasă de acolo și asta bineînțeles, generează o durere, generează necazuri. 

Fraților, nu care cumva să credeți că o să faceți vreodată un păcat sau să faceți vreodată o nedreptate și o să scăpați. Nu o să scăpați! O să vă vină durerea analoagă, conform cu legea duhovnicească. Deci prima cauză a durerilor sunt păcatele care nu sunt spovedite, care nu sunt ispășite printr-o durere analoagă.

Deci dacă omul își generează această durere prin spovedanie, prin osândire de sine, prin rugăciune, prin post și așa mai departe, atunci bineînțeles că durerea care provine de la legea duhovnicească va fi mai mică. Dar oricum, durerea va veni, să fiți siguri de asta.

A doua cauză

A doua cauză a durerilor – sunt durerile de baraj. Am mai vorbit despre asta, adică omul înaintează, își face un plan și înaintează pe drumul plasat de planul respectiv, de strategia respectivă, însă pe acest drum la un moment dat apare – sau omul nu vede, dar apare – o prăpastie. Omul nu știe asta, dar în fața lui este o prăpastie și din cauza asta, Dumnezeu, ca să-i oprească căderea omului respectiv în hăul care se deschide în fața lui, din cauza asta îi dă o ispită de baraj, un necaz de baraj astfel încât să-i oprească planul pus în practică.

Eh, din cauza asta spune Sfântul Paisie că în clipa în care Dumnezeu ne închide ușa, să nu spargem clanța că o să ne pocăim după aceea.

Deci este foarte foarte  important în clipa în care vedem că lucrurile se închid, drumurile se închid printr-o forță superioară, printr-o forță majoră cum se spune în termeni mai juridici, atunci să nu încercăm cu orice preț să ne impunem voia că nu o să iasă bine, o să ne pocăim după aceea. 

A treia cauză

După care, pe locul trei sunt așa-zisele ispite de avans. Asta se întâmplă în clipa în care omul nu știe cum să înainteze, poate să înainteze, dar nu știe cum sau nu vrea să înainteze sau efectiv, se află într-un hățiș și cu toate că vasul lui, cu toate că are capacitatea de o trăire mai înaltă, omul nu știe cum să aplice această trăire. Și atunci Dumnezeu îi dă un necaz, o durere astfel încât să-l desprindă de plăcerile, de mâzga patimilor în care este încleiat și prin această durere de avans pe care i-a dat-o Dumnezeu, omul înaintează într-o cunoaștere mult mai mare a lui Dumnezeu și a realității celei cerești, trebuie să știți.

A patra cauză

Și bineînțeles, pe ultimul plan, sunt ispitele de exemplu, durerile de exemplu – asta vedem la sfinții mucenici, sfinții români din închisori și îl vedem întâi de toate pe Domnul nostru Iisus Hristos care a avut cea mai mare durere posibilă și pentru El, crucea lui a fost totală pentru că că și-a asumat toate păcatele lumii.

Și bineînțeles că toți acești sfinți – Iov este un caz celebru – toți acești sfinți nu aveau păcate astfel încât să genereze legea duhovnicească, ci erau îngăduite de Dumnezeu aceste dureri astfel încât să fie exemplu de răbdare, de curaj, de virtute, pentru noi. Înțelegeți?

Taina crucii

Bineînțeles că toate aceste cauze ale durerilor, crucile sunt nebunie – după cum spune Sfântul Apostol Pavel – sunt nebunie pentru lumea aceasta, însă sunt înțelepciunea lui Dumnezeu pentru cei ce se mântuiesc cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Deci omul care este stăpânit, ahtiat după păcate, nu poate să conceapă această mare taină a durerii care îl face liber pe omul duhovnicesc și îl mântuie de fapt. Înțelegeți? 

Este foarte important noi să știm că adevărul este că durerea este mântuitoare și trebuie să ne-o asumăm. Pentru că oamenii lumești – ca să folosesc limbajul Scripturii – nu cunosc această mare taină  a crucii mântuitoare, a durerii mântuitoare. Din cauza asta, ei au această încercare disperată de a dobândi plăcerea raiului aici pe pământ, da, prin plăcerile pământești, prin plăcerile trupești. Și de aici, marile drame prin care trec toți acești oameni, până la bolile de nervi, până la schizofrenie și mai ales depresie. De ce? Pentru că voia lui Dumnezeu este maximizarea fericirii umane în veșnicie și nu aici pe pământ. 

Drame

Și în clipa în care se apar aceste voi în conflict, în clipa respectivă acest conflict influențează sistemul nervos al omului care este om lumesc după vocabularul Scripturii și sistemul nervos, dacă nu rezistă, bineînțeles că pățește această schismi – rupere. Schismi – de aici și cuvântul de schizofrenie, da, care este după cum știți, o boală de nervi.

Dacă cineva nu încearcă să facă voia lui Dumnezeu, pățește mari drame și dacă încearcă cumva să evite crucea pe care Dumnezeu o îngăduie pentru vindecare lui, atunci într-un mod paradoxal, omul își face crucea și mai grea, pentru că nu se află în voia lui Dumnezeu. Să vă spun un caz!

Un exemplu de evitare a crucii

În perioada celui de-al doilea Război Mondial care, mă rog, din păcate astăzi este oarecum de actualitate, cineva dorea să-și scape fiul de pe front. Grecia era parte beligerantă, Grecia era pe front și un om bogat dorea să nu meargă fiul lui pe front astfel încât să nu moară, după cum socotea omul respectiv. 

S-a dus bogătanul la Sfântul Paisie și i-a spus: Părinte Paisie, fă ceva ca să nu ajungă fiul meu pe front, scapă-l cumva, că știu că tu ai cunoștințe și toate astea!

Și Sfântul Paisie i-a spus: Omule, deci dacă vrea Dumnezeu să moară fiul tău, va muri. Dacă vrea Dumnezeu să trăiască fiul tău va trăi. De vreme ce este înrolat în armată, este concentrat, să ne supunem autorităților statale pentru că de la Dumnezeu este. Pentru că toată stăpânirea de la Dumnezeu este îngăduită chiar dacă cei din stăpânire pot să fie oameni păcătoși, cu toate astea, este de la Dumnezeu. Și bineînțeles, fiul tău, dacă va muri, va muri ca erou, va muri jertfindu-se pentru țară, dându-și sângele pentru țară și deci va fi foarte bine în cer, va avea o bucurie foarte mare în rai și tu aici pe pământ te vei desfăta de harul lui.

Bineînțeles că omul nu a ascultat asta, a încercat să-l preseze pe părintele Paisie o dată, de două ori, de trei ori, omul nu a crezut în acest lucru și agasat și indignat, omul a încercat singur să-și rezolve problema, cu bani, cu pile cu toate astea și până la urmă a reușit. A reușit să-și trimită fiul în America, în SUA.

În clipa în care fiul a ajuns în Statele Unite după o întreagă poveste, cum spuneam, cu tot felul de pile, de cunoștințe, când s-a dat jos din avion, pe copilul respectiv l-a călcat mașina. 

Și spune Sfântul Paisie: Na, n-ar fi fost mai bine să fi rămas în țară și să fi murit ca un erou, să-și fi dat sângele pentru ceilalți și atunci Dumnezeu l-ar fi binecuvântat?! Așa a murit și ca un câine călcat de mașină și omul și-a pierdut toți banii încercând să-și salveze fiul…

Deci fraților, să nu încercăm să evităm crucea dacă ne este dată de la Dumnezeu pentru că ne-o facem mult mai mare!

Bineînțeles că asta nu înseamnă că trebuie să ne băgăm pe noi înșine în ispită, în pericol, ci în clipa în care Dumnezeu rânduiește un anumit lucru, trebuie să ne supunem lucrului respectiv și să facem răbdare cu nădejde și cu rugăciune.

Nimeni nu este fără cruce

Acuma, de ce a rânduit Dumnezeu ca nimeni să nu se afle pe pământ aici fără necazuri, adică toți să avem necazuri și strâmtorări. De ce? Foarte simplu. Pentru că noi avem tendința să uităm că suntem niște exilați aici pe pământ. Avem tendința să uităm că nu este aici casa noastră, că nu avem aici cetate stătătoare – după cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Noi nu suntem aici băștinași, nu suntem aici cetățeni, ci suntem călători și venetici ca într-o țară străină. Suntem străini aici pe pământ și trebuie să căutăm întoarcerea în patria noastră cea adevărată, adică în cer. Noi suntem cerești. Oricât de necrezut ar părea. Și în orice decadență ne-am afla la ora asta. Înțelegeți?

Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu și pentru asta Dumnezeu ne lasă aceste cruci, dureri, astfel încât să știm că nu este locul nostru aici.

Cum purtăm crucea 

Acuma, care este abordarea corectă relativ la durere, la purtatul crucii, cum se spune în Biserică? 

Întâi de toate, ca să putem să avem optica corectă trebuie să știm adevărul și adevărul care este? Că durerea acută, că necazul pe care îl simțim arată întâi de toate că este o problemă interioară, fraților. E problema noastră, nu a celuilalt. Deci dacă cineva mă strânge de mână, mă prinde așa și eu sunt sănătos sau am o armură, nu mă deranjează. Înțelegeți?

Ba chiar din contră, pot să socotesc gestul lui când mă prinde ca și un gest de dragoste. Acuma, dacă el vrea să îmi facă un act agresiv, asta este treaba lui, Dumnezeu o să judece pe asta, dar eu întotdeauna să știu că în clipa în care am o durere insuportabilă înseamnă că e problema mea interioară că nu mă ajută Dumnezeu datorită păcatelor mele. Deci eu sunt vinovatul, nu celălalt, înțelegeți? Asta este foarte important.

Și deci trebuie să gestionăm corect și să nu învinovățim atât pe alții pentru problemele noastre – că ce mi-a făcut, că el e de vină și așa mai departe. Nu e el de vină, tu ești de vină. Noi suntem de vină. Înțelegeți? Pe celălalt îl judecă Dumnezeu, nu-i treaba noastră, nu ne-a pus Dumnezeu judecători peste un neam. Mă rog, cine este e meserie jurist, asta e altă poveste, dar eu vorbesc acum din punct de vedere duhovnicesc al persoanei fiecăruia dintre noi. 

Să nu judecăm, să nu ne comparăm cu ceilalți!

Bun, eu acum înțeleg, ți-e greu acum. Bun, dar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi greu mâine, înțelegeți? Iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. Deci hai, să nu fim invidioși pe ceilalți și să moară și capra vecinului. Adică dacă el la ora asta mai ia o gură de odihnă, o gură de aer să zic așa, atunci, noi – că de ce el o duce bine și eu nu o duc… Din contră, să ne bucurăm pentru fratele nostru chiar dacă nu este rudă cu noi. Trebuie să ne bucurăm pentru el și să-l iubim pentru că mâine va păți și el mai rău. Înțelegeți?

Asta nu înseamnă că dacă îl iubim pe celălalt, o să-i validăm faptele, dacă sunt fapte păcătoase. Nu-i validăm păcatul, dar noi trebuie să iubim, inclusiv pe dușmanii noștri cum a spus Mântuitorul că porunca Domnului este să îi iubim pe vrăjmașii noștri. 

Și iarăși, dacă cineva face un păcat, faptul că oprim o agresiune este un gest de iubire de fapt, pentru celălalt pentru că oprim un mare păcat pe care acesta îl face și îl va impieta sufletului lui. Înțelegeți? 

Dacă vă uitați în toată viața, o să vedeți că tuturor le este greu sau chiar foarte greu. Deci este foarte important să răbdăm.

Importanța întrajutorării

Ei, și nu numai să răbdăm și ca să căpătăm putere pentru răbdarea noastră, trebuie să ne spovedim și mai ales să căutăm ajutor și ajutorul ne va veni în clipa în care oferim ajutor, fraților. Vine ajutor în clipa în care oferim ajutorul. Asta este lege duhovnicească. 

Și gândiți-vă și voi, uitați-vă la voi! Dacă n-ați ajutat pe nimeni în viața aceasta, v-a ajutat cineva și pe voi? Nu cred. Deci din cauza asta este foarte important să ajutăm și noi la rândul nostru. Pentru că astfel nu vom mai fi singuri, nu o să mai fim însingurați și nu o să ne mai ducem crucea singuri pentru că o să ducem crucea întotdeauna mai mulți la un loc.

Și în clipa în care în care sunt mai mulți la un loc, puterea nu crește o dată cu numărul respectiv, ci crește cu mult mai mult. Deci în clipa în care sunt doi care poartă o cruce, nu o să fie de două ori mai bine, ci o să fie de un milion de ori mai bine pentru că nu mai suntem singuri. Înțelegeți?

A purta crucea cu fratele tău

Și bineînțeles, cum ducem crucea cu celălalt? Nu trebuie atât să-i vorbim despre cruce, ci mai degrabă să-i arătăm că suntem gata la toate sacrificiile pentru el. Adică să fim mai aproape de el, să-l ajutăm, să-i spunem: Da, măi, eu sunt cu tine, te ajut! 

Adică dacă e bolnav, mă duc la el, o să stau cu el, o să-i dau cel mai mare dar pe care pot să-l dau eu lui, adică timpul meu, atenția mea. Bineînțeles că celălalt poate să suporte și el greutăți, persecuții și toate astea. Și eu pot să duc dimpreună cu el toate lucrurile astea pe care el le are în spate, printr-un cuvânt bun, cum spuneam, prin prezența mea. Cel mai mare dar dar, mă repet, este timpul meu, este prezența mea. 

Binecuvântare

Acuma, referitor la ridicarea crucii, o să vă spun ceva din cotidianul de zi cu zi. Trebuie să știți că Dumnezeu va binecuvânta foarte mult România pentru ajutorul pe care îl dăm nevoiașilor, adică refugiaților, pe care îl facem ca jertfă. Mai ales că în trecut, poporul nostru a avut de suferit din cauza diferitelor regimuri din Ucraina, știți foarte bine. Nu doresc să dau detalii, dar noi ca neam am suferit mult pe tema asta. Au fost, mă rog, la Fântâna Albă și în alte părți. Ne-au luat teritorii și toate astea. Acum, Dumnezeu când vede că noi îi ajutăm pe oamenii în nevoi din dragoste curată chiar unii dintre acești refugiați pot să fie chiar mai bogați decât noi, Dumnezeu ne va binecuvânta.

Să nu ne gândim chiar așa de mult că sunt mai bogați decât noi sau că au mașini mai bune decât noi și așa mai departe. Totuși, oamenii ăștia sunt îngroziți de ororile războiului. Bineînțeles că nu o să validăm păcatul, ci trebuie să acționăm cu discernământ și alegem din refugiați pe cei care au într-adevăr nevoie și care nu distrug, care nu batjocoresc ajutoarele pe care le dăm pentru că trebuie să-i ajutăm și pe alții care vor aprecia, nu-i așa? Adică dacă eu ajut pe cineva care de fapt nu are nevoie, nu o să mai rămână pentru cel care are nevoie într-adevăr.

Dacă eu, cum să spun, dau unuia o pensiune sau casă și masă și el îmi distruge acolo, păi, nu o să pot să dau la următorul care va veni, înțelegeți? Deci trebuie puțin discernământ. Dar asta nu o facem din ură, ci o facem ca să ținem resursele respective, milostenia pentru cineva care are cu adevărat nevoie. Iar pe de altă parte, să nu spunem că da, știi că eu aștept la nesfârșit pe cineva care are nevoie, să fim serioși! În clipa în care cineva nu este frontal agresiv, în clipa respectivă facem milostenie cu omul respectiv, da. E foarte important.

Ajutor pentru cei în nevoie

Bineînțeles că acest eveniment al refugiaților din Ucraina este unul foarte nefericit, dar ne dă și ocazia să ne gândim poate mai mult și la nevoiașii din România. Poate îi ajutăm și pe ai noștri. Înțelegeți? Deci după cum vedeți, o cruce deschide altă cruce.

Este foarte important pentru că este nevoie să iubim mai mult, este nevoie să trăim mai duhovnicește, este nevoie să-i înțelegem pe ceilalți și toate astea se fac numai prin cruce, prin durere. Că omul dacă nu trece prin durere devine, vă rog să mă iertați, un nesimțit. Doar durerea îl înalță și îl înnobilează pe om. Crucea, adică! 

Eh, și dacă tot vorbim de durere, să nu predicăm așa de mult oamenilor să-și ia crucea, ci s-o luăm noi înșine ajutându-i pe ceilalți. Înțelegeți? Să îi ajutăm! Nu stăm pe margine și spunem – vă rog, eu acum asta fac, dar o fac de dragul vostru, și eu ajut pe cât se poate și pe voi și pe toți care vin aici, le spun cuvântul lui Dumnezeu și încerc, încercăm toată Chilia să-i ajutăm cât putem pe toți. Asta este foarte important.

A suferi împreună

În clipa în care îi ajutăm pe ceilalți, în clipa respectivă ne împropriem crucea lor, adică începe să ne doară și pe noi de ceilalți. Atunci suferim împreună, cu toții și o să fie mult mai ușoară toată această suferință.  Pentru că eu sufăr pentru el și această suferință pentru el mă bucură pe mine, mă odihnește, mă înalță, îmi dă o foarte mare iubire, îmi dă foarte mult har, luminare de la Dumnezeu. Înțelegeți? 

Și este foarte important să știm că dacă ne ajung nenorocirile, nu s-au întâmplat decât cu îngăduința lui Dumnezeu. Și bineînțeles, suntem toți aici, fiecare în durerile lui, pe planul lui, cu necazurile lui.

Viața creștină

Dacă ne uităm în jur o să vedem în toate nenorocirile astea, planul cel bun al lui Dumnezeu prin care acesta încearcă să ne dezlipească de păcate. Întotdeauna trebuie să știți că o durere stinge un păcat mai mare. Asta este foarte important. Am mai spus treaba asta. 

Deci în clipa în care avem conștiința faptului că o durere provine din voia lui Dumnezeu, în clipa respectivă trebuie să ne rugăm și să avem nădejde și răbdare, rugăciune și nădejde. Asta e foarte important.

Foarte mulți cred că viața creștinului este la fel ca alte feluri de a trăi. Trebuie să știți că nu este așa.

Viața creștină începe cu pocăința, cu lupta cu patimile, un întreg ascetism, o întreagă cruce lăuntrică și asta se încheie, se încununează cu răstignirea. Adică cu durerea totală, dar această durere totală este înghițită de o victorie totală asupra morții, o victorie totală și definitivă, o depășire a durerii și bineînțeles, a morții care este durerea prin excelență. 

Și asta se face bineînțeles împreună cu Hristos. Și atunci o să fim uniți cu Hristos în veșnicie. Trebuie să știți că lucrul ăsta este foarte concret și foarte dătător de bucurie, de viață. După cum spune Sfântul Apostol Pavel că am murit și viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Adică am trecut dincolo, suntem ascunși pentru lumea asta aici, pentru lumea durerilor. O să fim în Cer. Înțelegeți?

Deci din cauza asta să nu privim suferința numai aici dinspre pământ, în jos, da? Să nu credem că totul se termină aici, ci întotdeauna să ne mutăm cu gândul în cealaltă viață, în veșnicie. Înțelegeți? Pentru că dacă nu avem întotdeauna conștiința  veșniciei noastre, atunci nu o să putem să rezistăm la necazuri, la cruci. 

Să nu fugim de cruce! – tratament

Și cum spuneam, dacă cineva refuză crucea, aceasta va deveni paradoxal, mult mai grea. Pentru că evitarea necazurilor se face  doar prin Hristos, doar prin legea lui Hristos, doar prin poruncile Bisericii. Pentru că poruncile Bisericii nu sunt poruncile unui tiran față de subalterni, ci sunt terapia, vindecarea personalității umane, înțelegeți. Dacă nu urmăm această terapie, acest tratament terapeutic atunci ne vom îngreuna crucea până ce o vom face insuportabilă. Foarte importantă asta.

Să avem grijă să luăm tratamentul necesar. Că dacă nu o să luăm tratamentul necesar și corect, nu o să mai avem ajutorul lui Hristos și avem nevoie de ajutorul lui Hristos pentru a ne ridica, avem nevoie de ajutorul harului. Înțelegeți?

Să știți că nu o să întâlniți niciun mântuit, pe nimeni care să nu fi fost purtător de cruce, pentru că crucea, adică necazul îl desprinde pe om de pământ și-l propulsează în cer unde este casa noastră, să știți. 

Purtători de cruce în Evanghelie – exemple

Simion Cirineul care a purtat crucea Domnului, dacă țineți minte din Evanghelie, este modelul tuturor acestor purtători de cruce care suferă necazuri și privațiuni exterioare, da. Domnul, dacă țineți bine minte, își purta crucea și la un moment dat nu a mai putut de greutatea crucii și a îngenuncheat. Ei, și atunci a venit Simon Cirineul care L-a ajutat și a ridicat crucea. Dumnezeu a îngăduit această faptă astfel încât și El să ne ajute – să ne ridice El crucea noastră. Înțelegeți?

Deci Simon Cirineul este, cum spuneam, un exemplu pentru noi. În clipa în care vedem că cineva este în necaz, să mergem să-l ajutăm pentru că Îl facem dator pe Dumnezeu. Să îi ajute Dumnezeu să ne ridice crucea noastră și noi să vedem această ușurare a necazurilor noastre. Asta este foarte important.

Și că tot am adus aminte de Simon Cirineul ca și exemplu clasic de ridicare a crucii, îi avem și pe ceilalți doi tâlhari: tâlharul de-a dreapta și tâlharul de-a stânga. 

Tâlharul cel de-a stânga – chiar și în durerea sa a rămas înțepenit și nu s-a deschis lui Dumnezeu pentru că încă era robit patimilor, urii, încrâncenării față de Hristos Care nu-i făcuse nimic rău.

Pe când tâlharul cel de-a dreapta s-a deschis lui Dumnezeu, pe el durerea l-a înălțat. Înțelegeți.

Durerea care înalță

Deci omul niciodată nu-și pierde libertatea sa inclusiv în durere. Deci durerea bineînțeles că îl duce pe om mult mai aproape de Dumnezeu, dar dacă omul se încrâncenează atunci de fapt el, săracul, se îndobitocește în durerea sa. Și din cauza asta trebuie să știți că va fi zdrobirea cerbice, cum se spune, adică i se va frânge gâtul fără vindecare. 

De aceea, întotdeauna omul în necaz trebuie să se apropie de Dumnezeu că dacă nu, (atunci) va deveni foarte foarte dur.

Ei, și pe de altă parte, scoateți-vă afară din minte, fraților, nu vă gândiți care cumva că fără cruce – adică pe calea unei vieți tihnite – o să putem să devenim ceea ce se cuvine să fim întru Hristos, adică o să putem să înviem. Nu putem să înviem dacă nu trecem prin cruce. Pentru că viața tihnită duce la chin existențial, duce la hidoșenie, la împământenire – în sens de înglodare în materie, de înțepenire în materie.

Omul nu-și găsește tihnă în afara lui Dumnezeu pentru că omul este prin excelență spirit, suflet, da. „Spirit” este un cuvânt apusean, prefer cuvântul de „duh”. Omul, prin excelență, este ceva imaterial, cald, iubitor, inteligent. Materia nu este nici inteligentă, nici iubitoare și nu poate să aibă nici afecțiune. Înțelegeți?

Din cauza asta să alegem durerea astfel încât să ne spiritualizăm. 

Haideți, să avem curajul să ne răstignim! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați