Chilia noastră: arhondaricul – p. Pimen

O parte distinctă a așezămintelor monahale o constituie arhondaricul ca expresie a iubirii de oameni a monahilor. Vizionați acest material pentru a afla cum am construit arhondaricul.

Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Iată dragii mei că ne vedem iarăși. Voiam să filmez undeva în curte unde aveam niște flori frumoase dar pentru că afară plouă am fost nevoit să vin undeva în balcon. Eu un loc mai retras pentru liniștea mea. Nu știu cât de bine o să iasă dar încercăm să mergem mai departe…

Ascultați întotdeauna glasul conștiinței!

Înainte de a continua povestea despre chilie, voiam să vă spun să nu uitați un lucru: întotdeauna în viață să ascultați de glasul conștiinței, că ea vă spune întotdeauna dacă faceți sau nu bine. Nu încercați să mergeți după cum merge toată lumea: „Unde s-or duce ei mă duc și eu!”. Și nu vă luați după vedete, nu trebuie să facem și noi ca ele! Să încercați să nu urmați doar turma. Dumnezeu ne-a dat rațiune, ne-a dat darul gândirii și ne-a făcut creativi asemeni Lui. Să încercăm să ne îmbunătățim tot timpul, să trăim frumos, să încercăm să zburăm.

Încercați să zburați!

Chiar mi-a trimis cineva o fotografie azi cu titlul „Prima zi de zbor”, cum mama învață puii de rândunică să zboare și mă gândeam și eu atunci, de câte ori încercăm și noi să zburăm? Și mie îmi place să zbor, nu mi-a plăcut să mă țin după turmă, unde se duc toți să mă duc și eu, nu! Mi-a plăcut să mă bucur de frumos, să încerc să trăiesc frumos și să încerc să zbor. Întotdeauna, oricât am încercat, am căzut, m-am ridicat, iar am căzut, iar m-am ridicat, dar nu renunț la luptă până ajung să învăț să zbor. Mă rog la Dumnezeu și la Maica Domnului ca plecarea din lumea asta să fie într-un moment când sunt prin aer, când zbor. Pentru că atunci nădejdea e mult mai mare!

Cum am construit arhondaricul… 

Da, dragii mei! Acum să continuam! După cum v-am spus despre chilie, au început să vină oameni, închinători, dar nu aveam unde să îi cazăm. După vreo doi ani de când ne-am așezat, ne-am gândit că trebuie să facem un arhondaric. Aveam un loc chiar între casă și atelierul de tâmplărie potrivit pentru așa ceva. Bineînțeles, am cerut aprobare de la mănăstire, că este o rânduială și aici: dacă faci o construcție nouă trebuie să vină trei reprezentanți de la trei mănăstiri care își dau acordul pentru orice construcție se face.

De exemplu la Sfântul Pavel vine un reprezentant de la mănăstirea Sfântul Pavel cu alți doi din Athos. E ca o mini-comise de la trei mânăstiri, care vine să vadă locul și să-și dea acordul. Bineînțeles, m-a pus mănăstirea să fac proiect și urma să construim arhondaricul. La început, părinții cu care eram eu ziceau: „Iară ne apucăm de construcție?”. „Știu că e greu, că atâția ani am tot construit, dar Maica Domnului nu ne lasă! Dacă nu vreți nu trebuie să vă implicați, mă implic eu!”. Bineînțeles că s-au implicat și ei…

Începutul…

Dar a rânduit Maica Domnului lucrurile atât de frumos… Încă nu existau bani, dar începuseră să vină cunoscuți pe la noi și fiecare a vrut să ajute într-un fel. Unul a zis: „Părinte, eu vin cu doi oameni care se pricep!”… fiecare la câte ceva. Bineînțeles, la început am adus eu trei băieți pricepuți din Romania. Erau meseriași, unul în zidărie, altul în lemnărie. Au trasat locul după proiect și i-am urmărit din scurt să nu se mai facă greșeli ca la casă. Nu am vrut să repetam greșelile și am urmărit eu pas cu pas lucrările, ca să iasă perfect. Am săpat temelia, am pregătit locul, am turnat și am început să zidim. Când am început instalațiile, cineva din țară care ținea mult la noi, a trimis 2-3 instalatori care au montat țevile și caloriferele, au făcut toate legăturile…

Jos am făcut bucătăria, că înainte aceasta era în casă unde este trapeza acum. Și tot mirosul dacă făceai un pește ceva, se ducea în casă și atunci am zis că trebuie să o mutăm undeva afară. Din acest motiv la parter am făcut bucătăria, alături o magazie a bucătăriei și unde mai era un loc, inițial am zis să facem garaj pentru mașină. Dar după aia l-am făcut pangar cu diferite obiecte bisericești, așa cum ați văzut și în alte filmări pentru ca oamenii care vin să aibă de unde să ia o icoană, o metanie, o carte ceva… Și în acest fel construcția se ridica!… Îmi amintesc momentul când am ajuns sus la ultima placă, erau venite vreo patru persoane. Vreo doi erau din Timișoara, vreo doi din Republica Moldova, cred că erau rude.

Cu toții am muncit la turnatul plăcii

Și au zis: „Părinte, ajutăm și noi, că nu stăm degeaba!”. Și la placa aceea am muncit și noi, toți părinții, muncitorii, cei patru închinători de care v-am zis. Am muncit la betonieră, la făcut mortar… nici o zi nu ne-a luat ca să turnăm placa! Și țin minte că era chiar ziua de naștere a unuia dintre vizitatori. Seara mi-a spus: „Părinte, am petrecut cea mai frumoasă zi de naștere! Eu până acum cu prietenii făceam câte un chef, cu dureri de cap când se încheiat totul. Niciodată nu am petrecut-o făcând o faptă bună! Acum m-am simțit și eu folositor, am muncit o zi aici la roabă. Am simțit că am făcut ceva! Mă simt împlinit, e cea mai frumoasă zi de naștere a mea!”. Astfel, am turnat placa, după aia acoperișul…

Maica Domnului a adus numai oameni pricepuți

A venit și un electrician foarte bun care mi-a zis: „Părinte, eu mă ocup de partea electrică!”. A făcut toată instalația… Deci, după cum v-am zis, Maica Domnului a adus oameni pricepuți permanent. Fiecare s-a oferit: „Părinte, eu fac asta, eu fac asta!…” și în acest fel toate s-au făcut foarte ușor. Și bine-înțeles, am ajuns din nou la acoperiș. Și după cum știți, proiectul prevedea ca acoperișul să fie făcut tot din piatră. Dacă la casă, fiind împreună cu biserica un pic mai mare, acolo ne-a costat 25.000 de Euro. Arhondaricul fiind un pic mai mic, costa cam 20.000 de Euro. Și bine-înțeles, bani nu aveam. Noi am contat permanent pe ajutorul dat de oameni. Așa am reușit să o ridicăm!

Ajutor de unde nici nu te aștepți

Îmi amintesc că odată venise un grup de oameni. În arhondaric se putea deja dormi, reușisem să tencuim înăuntru, băgasem pături, totul era aproape gata. Numai deasupra, acoperișul era învelit numai cu carton asfaltat, încă nu reușisem să punem piatra. Când au plecat, pe patru dintre închinători i-am dus eu cu mașina la Sfântul Pavel. Unul dintre ei era cunoscut, mai venise la noi și în anii trecuți. Și mi-a zis să le mai povestesc câte ceva pentru că știa că trecusem prin multe întâmplări și minuni. Astfel, pe drum către Sfântul Pavel, le-am povestit diverse întâmplări, iar când am ajuns m-a luat deoparte și mi-a zis că vrea să facă ceva. M-a întrebat cât ar fi costat acoperișul arhondaricului, pentru că văzuse că nu era acoperit cu piatră. I-am spus că dacă la casă a costat 25.000, la arhondaric va costa sigur 20.000.

La vorbitor în închisoare la Becali

Arunci mi-a zis că el va plăti această sumă și că pot să dau drumul la lucrare, urmând să îmi trimită banii cu prima ocazie. I-am mulțumit în primul rând Maicii Domnului, apoi i-am mulțumit acelui om, după care acesta a plecat. Paranteză: știți cum au decurs lucrurile atunci? Domnul Becali fusese închis, era la Jilava atunci. Și după o perioadă și-a dorit foarte multă să ne mai întâlnească din nou pe noi, câțiva părinți din Athos. Și ne-a rugat să îi facem o vizită la închisoare. Astfel, ne-am dus vreo zece în vizită la el. Câțiva stareți de chilii de aici din Schitu Lacu, doi părinți de la Prodromu, de la alte chilii din Athos, cum am spus eram vreo zece.

Dificultatea obținerii aprobării vizitei la închisoare

La fiecare dintre noi ne-a rezervat cameră la hotelul Ramada. Aveam de asemenea și mâncarea asigurată acolo până primeam aprobarea de a-l putea vizita. Aprobarea a fost foarte greu de obținut. Am apelat la toate posibilitățile, dar aprobarea de a putea face această vizită la închisoare, nu se putea obține sub nicio formă. Din câte am înțeles, directorul închisorii, care era o femeie, nu prea îl suporta și nu voia sub nicio formă să ne lase să ajungem la el. Noi aveam aprobarea de la Patriarh direct, am apelat la diferite metode, am ajuns până la cabinetul Președintelui, pe care l-am rugat să ne primească, ca să discutăm un pic și să-i cerem aprobarea de a ajunge la dl. Becali.

„Vorbitor” la Liturghie

La acel timp președinte era dl. Băsescu și nu a vrut să ne primească, a spus că nu are timp. Am stat zece zile la hotel așteptând se ne dea voie și continuând să facem demersuri până la direcția tuturor închisorilor… sub nicio formă nu au vrut să ne dea voie să ajungem la el de parcă era criminal în serie. Atât de greu a fost! Nu ni se permitea sub nicio formă. Până la urmă, având aprobarea Patriarhiei s-a găsit posibilitatea de a participa duminica la Liturghia de la biserica închisorii. Și în acest fel, pentru că participa și dl. Becali la Liturghie, am reușit să îl întâlnim în biserică. 

Închisoarea a fost un dar de la Dumnezeu 

Când ne-am întâlnit în biserică, ne-am îmbrățișat și ne-a zis: „E darul lui Dumnezeu că am ajuns aici!”. Se referea la faptul că este un dar că a ajuns în închisoare. A zis că a avut multe de învățat și că trebuia să treacă prin asta. El se împărtășea în fiecare duminică. Chiar el a tăiat prescurile, anafura, făcea și paracliserie acolo în Altarul bisericuței închisorii. Așa de mult s-a bucurat!… Am fost împreună la Liturghie și ni s-a mai permis încă un pic după aia să mai stăm de vorbă în biserică și atât. Ne-am bucurat și noi că am ajuns la el și s-a bucurat foarte mult și el.

Deși era închis, Becali s-a oferit să ne ajute 

Chiar atunci în biserică ne-a întrebat care mai are nevoie de ajutor. Un părinte care ar fi avut nevoie a vrut să zică, dar atunci am intervenit eu și i-am spus că nu avem nicio nevoie, că toți eram bine și că veniserăm să îl vedem de drag, indiferent care era situația reală. Am zis că omul era închis acolo și nu se cuvenea să-i cerem bani… nu puteam accepta așa ceva! Ne-am bucurat mult că l-am văzut și după aia am plecat. 

Închinătorul a ajutat la construirea acoperișului!

Ei, de ce am făcut paranteza asta? Cu ocazia acestui drum m-am întâlnit și cu persoana care promisese că ne ajută cu acoperișul. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrățișat și în acel moment mi-a strecurat în buzunar un plic și mi-a șoptit: „Părinte, ai suficient pentru acoperiș!”… erau 20.000 de Euro! Și așa a rânduit Maica Domnului să ajungem să acoperim și arhondaricul. Ați văzut? Exact ca și la casă, prin diferite feluri Maica Domnului s-a îngrijit de toate. Ce a zis? „Aveți căsuța, aveți chiliile, trebuie să faceți și pentru închinători ceva!”. Și ne-a ajutat!

Mai ales de bucătărie am avut nevoie. Cei care vin aici știu: etajul este pentru închinători, putem primi maxim 16 oameni în arhondaric, atâtea paturi avem. Și în acest fel am reușit să avem tot ce ne trebuie. Bine-înțeles că am mai făcut și noi diverse lucruri pe lângă casă. A mai trebuit o cămăruță pentru generator, a mai trebuit o cămăruță pentru bateria pentru iluminat, care era alimentată de panouri solare… pe parcurs, în fiecare an câte un pic am mai făcut. Dar astea s-au făcut ușor așa, mai pe neobservate.

Aveți încredere în Dumnezeu și în Maica Domnului!

Chiar și în acest an, ne-a fugit un pic drumul aici la intrare, unde a trebuit să betonăm, să întărim un pic. Astea sunt lucruri făcute în fiecare an, necesare pentru casa omului, dar în general lucrurile mari s-au făcut cu ajutorul Maicii Domnului. Mă opresc aici și vom mai continua cu câteva amănunte în viitor, ca să vedeți cum decurg lucrurile, cum merge viața aici la noi. Deci să aveți mare încredere în Maica Domnului! Și să nu uitați un lucru foarte însemnat din Sfânta Scriptură: „Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă!”.

În prim-plan întotdeauna să fie Dumnezeu! Că Dumnezeu știe de ce avem noi nevoie. Să nu-l dăm deoparte, să ne batem noi capul să rezolvăm, că atunci vom avea numai probleme! Pentru că noi suntem limitați, nu avem noi atot-știința și puterea ca să facem noi. Fără ajutorul lui Dumnezeu sau fără Dumnezeu suntem animale raționale. Cred că Țuțea spunea acest lucru. Animale raționale, atât suntem fără Dumnezeu! Să știți, nimic nu este posibil fără Dumnezeu! 

Da, dragii mei! Să ne ajute Maica Domnului și să ne aibă în pază! Doamne ajută! 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!