De la greșeli mici la păcate mari! – p. Pimen Vlad, Cristi Bumbenici

Vă prezentăm în acest dialog cu monahul athonit Pimen Vlad o serie de greșeli aparent mici, dar care, trecute cu vederea, generează în mod inevitabil consecințe dezastruoase.

Sunt atinse problemele care îi preocupă pe oamenii contemporani – de la tineri până la cei mai în vârstă.

Vizionare plăcută! (după videoclip aveți podcastul acestuia)

Powered by RedCircle

Introducere

Dragi prieteni, ne aflăm din nou la Chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, alături de părintele stareț Pimen Vlad și o să începem de azi un dialog, un ciclu de discuții în jurul unui context și anume: greșeli mici, păcate mari – îl vom denumi noi. Am selectat pentru astăzi câteva situații clasice în care ne-am aflat cu toții, urmând ca-n întâlnirile viitoare să prezentăm și alte asemenea dispuneri ale noastre. 

Părinte, când vorbim despre păcat, de cele mai multe ori nu prea știm să-l definim și v-aș ruga pentru început, să ne ajutați să înțelegem de fapt, ce este păcatul. Ce reprezintă păcatul?

În primul rând, bine ați venit!

Mulțumim frumos pentru că ne-ați primit!

Păcatul

Mulțumim Maicii Domnului c-am mai ajuns să trăim și clipa asta. Pentru că fiecare clipă e-un dar de la Dumnezeu! Și noi de asta trebuie să mulțumim permanent pentru fiecare clipă, pentru fiecare zi; c-am ajuns-o. Da! Deci ce să spunem? Păcatul… Deci orice lucru care-i împotriva poruncilor Lui Dumnezeu, e păcat. Și exact când spunea: „Care păcat e neiertat?” Păcatul pentru care nu ne căim, nu-l spovedim și nu ne pare rău. Acela-i neiertat. Restul pe toate le iartă Dumnezeu. Și de-asta, orice păcat, începând de la mic, de la un gând, de la orice lucru care e-mpotriva poruncilor Lui Dumnezeu, Că spune acolo la porunci: „Să nu faci rău… Să nu ucizi! ”Dar asta și cum vine Mântuitorului și spune: „Nici să te mânii împotriva aproapelui!” Adică, asta înseamnă, fără să-i zici nimic, doar pur și simplu în mintea ta, că te mânii împotriva lui – devine păcat!

Simplul gând.

Simplul gând! Sau cum spunea acolo: „Să nu desfrânezi! ”Zice: „Doar daca-i gândit despre o femeie în mintea ta, deja ai săvârșit adulter!” Adică deja ai păcătuit în fața Lui Dumnezeu. Deci totul începe de la gând! Orice gând rău, care, cum se spune – gând păcătos, care nu-i curat, care-i murdar, care-i împotriva a a tot ce-i normal, normalul normal, cel după Dumnezeu, nu cel clasificat acum – deci toate devin păcat! Și-atunci, conștiința ne spune. Este o perioadă în care ne mustră. Vine un gând murdar, l-ai acceptat, conștiința începe să spună că nu-i bine. Dar cu timpul, dacă trăim numai în gânduri murdare, conștiința nu ne mai mustră. Pentru că o astupăm, tot punem murdărie peste ea, încât nu mai poate să mai zică ceva. Ei, și de la gând, trece la faptă – omul de la gând începe după aceea. Adică nu se mulțumește, nu se satură doar cu gândul, trece la faptă și dorește mai mult. În felul ăsta devine și păcatul mai mare samd. 

Spovedirea păcatelor

Bun. Intrăm așa să spunem în situațiile clasice și cred că introducerea în ele ar putea să fie făcută prin intermediul unei atitudini, pe care, cu siguranță, toți am avut-o la un moment dat. și spuneam: „Dar ce păcat am făcut eu?? N-am omorât pe nimeni! Nu am furat, mă rog – am avut o atitudine civică corectă.” Dar această sintagmă „nu am omorât pe nimeni” a devenit așa, un soi de auto-justificare, în general pentru a ascunde ceea ce de fapt nu facem. 

Ce se întâmplă: chiar mai citeam la câte-un părinte. Vine câte cineva la spovedit: „Părinte, na, eu n-am omorât pe nimeni, n-am făcut rău la nimeni.” Părintele își lua epitrahilul. „Îmi pare rău, eu spovedesc numai oameni păcătoși, oameni sfinți nu spovedesc! Adică dacă ai venit să te lauzi aici…” La spovedanie te duci să spui ce-ai greșit, ce-ai făcut, nu te duci să te lauzi. „Părinte, eu n-am omorât, n-am făcut cutare, deci dă-mi și-o cunună acum, cumva.” Adică o laudă, o diplomă, deja îți dau măsura! Adică n-am venit să mă căiesc, am venit să mă laud cu ce-am făcut, nu-i așa că-s grozav? Dar te-ai spovedit vreodată în viața ta? Păi, niciodată părinte, că doar ce-am făcut? Și când intri în viața lui și începi o leacă să stârnești, vezi că găsești. Adică nu gâzele alea mici, găsești toți balaurii. Pentru că adunat în timp, la om trăiește, fac parte exact cum îți aduni o grămadă de animale și zici că le-ai domesticit. Trăiești în mijlocul lor și ție ți se pare ceva normal.

De fapt, tu te-ai dat după toate năravurile la astea, patimile astea. Și dacă însuși Sf. Ap. Pavel spune și la Sf. Scriptură că și câteva zile dacă ar fi viața noastră și nu putem să spunem că suntem fără de păcat. Pentru că de la început – nu vezi și copilul ăla de un an-doi, dacă a făcut vreo boacănă, a spart o cană, a tras ceva – repede, se-ascunde. Deci conștiința-i spune c-a greșit! Nu vezi? Deja de mici încep să mintă, deci ți-aduni, începi să ți-aduni! De asta spovedania, zice, de la 7 ani e bine la copii să meargă să spovedească, ca să se obișnuiască să scoată tot ce au. Adică orice minciună spusă, o leacă l-a supărat pe celălalt, l-a împins pe celălalt, a făcut ceva, s-a certat cu cineva. Toate astea – ca să n-ajungă la 30 de ani să spună că „Eu n-am omorât pe nimeni, n-am făcut nimic rău!” Nu! Cel care de mic începe toate lucrurile astea să le spună, el imediat crescând își dă seama. E ca o cămașă curată, care orice punct, el îl vede – și repede: „Băi, e murdară!” Dar la cel care are două straturi, două degete pe cămașă, toată murdărie, el zice: „Unde-i murdară, bre??”

„Asta-i culoarea”.

Cum greșim mereu. O pildă

Da, asta-i culoarea, da. Deci lucrul ăsta se-ntâmplă cu noi. Și-atunci: „N-am omorât pe nimeni, n-am făcut nimic!” Dar de fapt, noi, în fiecare zi greșim. În primul rând la nivelul minții. De câte ori ne enervăm noi pe zi…de câte ori suntem nemulțumiți, de câte ori, știu eu, mințim, de câte ori, lucruri care par ușoare; dar exact vorba din popor: „Azi un ou și mâine-un bou!” Știi? Adică de la astea mici treci la lucrurile mari. Și tot mergi permanent pe lucrul „că n-am făcut nimic”. Exact îmi amintesc, povestea Ierotei Vlachos, episcopul de Napftpaktos, când era el tânăr: l-a hirotonit; zice „Aveam răbdare, râvnă, să duc preoția cum trebuie. Veneau oameni la spovedit, făceam răbdare, stăteam și ore întregi. Și vine o dată o femeie acolo, cum veneau oamenii, se spovedeau. Vine:

– Băi părinte, dar ce crezi că eu mă spovedesc la tine, da ce-s proastă să-ți spun eu ție tot ce-am făcut?” Și-anceput să-l ia peste picior. O cucoană de-asta, se vedea așa, cumva oarecum trecută prin viață, prin carieră, prin toate. A lasat-o părintele, până a început ea să-și etaleze talentele acolo, cum se zice, toate și se uită la ea:

– Dar ce crezi, că am nevoie să-mi spui ce ai făcut tu?? Dar nici nu mă interesează ce-ai făcut! Dar mi-e de-ajuns ale mele, crezi că mă interesează toate nebuniile…Dar nici n-am nevoie, du-te liniștită, vezi-ți de treabă, nu mă interesează. 

– Cum adică? Nu te interesează ce-am făcut??

– Nuu! Poți să te duci liniștită, cum vrei tu! 

– Daa?? Crezi că așa? Dar stai să vezi, să-ți spun ce-am făcut! 

Și-ncepe aia să-i spună. 

– Dar nu mă interesează!

-Aa, deci nu te mulțumește asta? Uite, am făcut și asta!

– Dar nu mă interesează nici aia!

Și vreo oră, părintele spunea că nu-l interesează; aia își scotocea mintea să-și amintească ce-a mai făcut. Să-i arate cât e de tare ea, c-a făcut. Și după vreo oră, se oprește aia acum, a-nceput și ea să se descătușeze din cauză că, de fapt, a făcut o spovedanie. Nu știa ce să-și mai amintească, să-l sperie p-ăsta, c-a făcut ea. Nu prindea nimic cumva, dar era și experiența părintelui! Și la un moment dat zicea ea, se oprește:

– Părinte, cumva m-am spovedit? 

– Cam așa ceva! Pune-te în genunchi, să-ți fac dezlegarea acum!

Adică, abia după aceea, încetul, încetul și-a dat ea seama, a simțit o ușurare după dezlegare și-a-nceput să vină normal la spovedanie. Uneori mândria nu ne lasă, dar…

Cred că de cele mai multe ori.

De cele mai multe ori! Sau rușinea, dar rușinea vine tot din mândrie. Și-atunci, permanent tot căutăm căi de scăpare.

Ispite și greșeli

O altă greșeală pe care o facem în mod constant este participarea la tot soiul de discuții în care vorbim despre alții. În loc să vorbim unii cu alții, vorbim despre alții. Și clevetim, judecăm și ajungem să osândim; fără să realizăm, sau, mă rog, ne lăsăm purtați așa de acest dialog critic. Pare o greșeală minoră, dar de fapt, judecarea și osândirea aproapelui este un păcat foarte important – cu consecințe extrem de complexe. 

Mulți zic: „Ce-am făcut? Ce-am spus?” Știți ce se întâmplă? De exemplu, când două persoane discută de a treia persoană care nu-i de față, indiferent ce spui – deja-i păcat! Că oricât ai spune lucruri bune, scapi și de celelalte! Și-atuncea deja devine păcat lucrul ăsta. Alta când discută trei persoane: să zicem că două persoane îl acuză de față: „Bă, ai făcut cutare!” Ală se îndreptățește, ai o discuție care caută să îndrepte între trei prieteni. Dar momentul în care doi discută de al treilea:

„-Bă, ai auzit ce-a făcut ală?

–  Ahăă, stai că nu-i numai atât! Stai să-ți spun eu, c-am auzit eu!

– De unde?

– Păi, am auzit de la nu știu cine! Si stai să vezi, șamd…”

Adică adăugăm judecată peste judecată și acum un citat aici, chiar de la filozofii păgâni, să nu greșesc: „A venit unul la un filosof de-asta mare, în timpurile vechi și-i zice:

– Auzi vreau să spun ceva de ucenicul tău, ce-am auzit!

– Stai așa! Oprește-te, ce vrei să-mi spui, ai văzut tu?

– Aa, nu. Am auzit de la cineva.

– A, ai auzit de la cineva! Și știi că e adevărat?

– A, nu știu dacă-i adevărat!

– Îhîm. Dar ce vrei să-mi spui e ceva bun?

– Nu, e ceva de rău.

– Dacă n-ai văzut tu, ai auzit de la cineva, nu știi daca-i adevărat și la urmă e și de rău, n-am nevoie să știu așa ceva! Nu mă ajută și nu mă folosește cu nimic.”

Adică, de obicei dacă pornești, te uiți dintr-un capăt de sat – se-ntâlnesc două babe și discută de cineva și baba aia se duce mai departe până seara în celălalt capăt de sat; dacă ăsta s-a împiedicat și s-a zgâriat la genunchi, ajunge în capătul satului că și-a rupt picioarele. Adică totul, de la om la om devine un lucru mare. De la un lucru mărunt, ajunge…Și-aici o mică istorioară: s-a dus o femeie la spovedit. Și-a-nceput:

Perna… și vorbele – o istorioară

– Părinte, am făcut cutare, dar din cauză ca vecina mi-a zis nu știu ce…Am făcut cutare, dar vecinul. Dar cumătrul, dar nu știu ce…

Adică îndreptățire la toate și judeca că uite ce fac aia, că din cauza la ăia, că nu știu ce, că așa mai departe. Bun, a stat preotul, a ascultat și-a luat epitrahilul. Se duce, zice:

– Du-te acasă și adu-mi o pernă. Acum, eu te aștept aici.

Nu stătea departe de biserică. S-a dus femeia, a venit cu perna. 

– Hai în clopotniță cu mine! 

Cum era acolo geamurile alea la clopotniță, a pus-o pe femeie să desfacă perna și să împrăștie penele, fulgii, tot ce era, cum era de găină. Și când a împrăștiat toate astea, le-a luat vântul. Și vă dați seama, într-o pernă. cât era acolo. Și s-a împrăștiat peste tot. Și i-a spus:

– Acum, canonul care ți-l dau: te duci și strângi toți fulgii și toate penele astea înapoi.

– Părinte, imposibil așa ceva!

– Serios? Astea-s vorbele tale care le spui în fiecare zi(avea obiceiul cam în fiecare zi cu cine se întâlnea vorbea de altcineva). Sunt adunate în timp. Mai poți să le aduni? Nu mai poți Ei, așa și vorbele! Nu știi cât rău ai făcut la alții, prin clevetirea, judecarea asta, prin arătarea cu degetul pe ceilalți. 

De asta, niciodată să nu judecăm.

Să nu judecăm!

Și-aici mai fac o paranteză: 

Era undeva un părinte. S-a dus în mănăstire și el, dar era, să zicem, mai încet la toate. La biserică întârzia un pic, când era la treabă ieșea un pic mai târziu. Dar totdeauna era în dispoziție bună, chiar dacă-l ocara, el zâmbea, nu-i răspundea la nimeni împotrivă. El era liniștit în colțul lui. Și-acum toți zic, cumva oarecum îl judecau: „Măi, iar a întârziat la biserică. Iar la treabă, uite îl așteptăm, iar cutare…”Adică era văzut mai oaia neagră, să zicem. El le zâmbea la toți, toți îl ocărau „Mă iar ai întârziat?!” Zâmbea, cerea iertare și mergea mai departe. Bun, a venit timpul să treacă la Domnul, au trecut anii. Și-acum se gândeau toți, că acum era obiceiul la bătrâni când trăgea să moră unul s-adunau toți: „Să vedem cum pleacă la Dumnezeu, pleacă liniștit, pleacă după viața care a dus-o?” Adică ei căutau să ia niște învățăminte de la asta. Nu fugeau când murea unul, nu! Se-adunau în jurul lui. Și-așa au venit toți și se uitau: „Măăi, oare se va mântui săracul? Că uite, a întârziat acolo, nu a făcut aceea…” Și-acum a venit timpul să plece. Și au văzut toți că parcă discuta cu cineva ceva. Ei și când discuta acolo cu cineva, toți erau nedumeriți ce se întâmplă. Și a plecat sufletul. Și-atunci, unul din bătrânii de-acolo:

– Stați să vă spun eu! Voi l-ați judecat. Hai să vă spun eu ce-a fost: a venit îngerul păzitor cu lista. Și zicea: „Uite ce spune aici – la biserică ai întârziat. La treabă ai întârziat, canonul mai nu l-ai făcut cum trebuie.(adică anumite lucruri care erau pe listă acolo) Ce răspuns dai în fața Lui Dumnezeu?” Și-atunci el zice: „Sfinte îngere, i-a uită-te. Scrie că am judecat pe cineva vreodată?” Se uită îngerul: „Nu scrie.” Și zice: „Ce-a spus la Sf. Evanghelie? Nu judecați și nu veți fi judecați! ”

Atunci, cică îngerul a rupt foaia: „Ai dreptate. Hai direct la Hristos, fără vămi. Adică ești iertat de toate pentru că tu lucrul ăsta nu l-ai făcut niciodată.” El n-a judecat pe nimeni. Totdeauna se osândea pe el: „Eu întârzii, eu-s mai rău, eu-s cutare…!” Ei, lucrul ăsta l-a mântuit fără alte nevoințe prea aspre. 

Căi simple spre sfințenie

Și este una dintre căile sigure și simple, pe care și Sf. Porfirie Kavsokalivitul le-a citat. 

Daa! Deci foarte mulți. Adică-s lucruri simple, ușoare și putem ajunge la sfințenie prin asta! Fără nevoința aia, să zicem că mănânc o dată la apusul soarelui, bat metanii, stau în nu știu ce nevoință, fac samd!  Adică fără toate astea putem ajunge. Că părintele Porfirie ne-a dat calea frumoasă a dragostei. El asta a spus că „dragostea acoperă tot.” Adică tot ce vezi rău la ceilalți tu acoperi, nu judeci, nu transmiți mai departe. Le acoperi: „Lasă, cine știe săracul de ce-a făcut așa.” Tu te vezi pe tine și de-asta el a spus: „Dragostea acoperă totul și-i calea cea mai ușoară spre mântuire.” Fără multă nevoință, fără nu știu ce… Zice: „Dragostea e mai presus decât toate! Pentru că izvorul dragostei e Hristos și când avem dragoste atunci îndeplinim totul.”

Un amestec nociv

Avem în față acum, o ofertă acum. Sunt ceva ani de când dinspre Occident mi se exportă diverse metode prin care putem ajunge la un soi de împlinire spirituală. Tot felul de organizații ezoterice, tot soiul de construcții în jurul unor idei pornite din alte culturi. Și regăsim în peisajul nostru români care spun așa: „Merg în biserică, sunt creștin ortodox, dar mă duc și aici. Sunt compatibile aceste lucruri sau este, iarăși, o mare înșelare?”

Da, exact cum spuneau și Sfinții Părinți: „Ai un borcan de miere de albine curată , frumoasă, culeasă de albine, dulce, bună!” Și-atunci mai vine unul și spune: „Auzi, îți dau și eu o picătură, nu-i ceva, doar o picătură de cianură. Pune-o acolo-n miere!” Altul mai vine: „Dar îți dau și eu o picătură de venin de viperă. Pune-o acolo.” Vine fiecare cu oferta lui, din toate direcțiile. Și tu ce-ai făcut cu mierea ta? E mai bună? Te-a nenorocit! Hai să zicem că nu mori dar nici sănătos nu mai ești! Deci îți strică tot ce ai tu pentru că tu ajungi la o nesiguranță. Și-alt lucru! Nu numai asta, tu în momentul în care zici: „Hai să mă duc c-o fi bun și au și ceilalți…” Tu deja, înseamnă că nu trăiești Ortodoxia. Eu asta am spus-o de multe ori!  Dacă noi nu trăim ortodoxia, exact ca un tort de-ăla, îl ai frumos, împodobit frumos și te-nvârți toată ziua în jurul lui, dar nu-l guști. Și la un moment dat zici: „Bă, nu-i bun! Mă duc să văd la tortul de la vecinii. De la ceilalți. Poate o fi mai bun!” Dar tu nu l-ai gustat  pe al tău. Tu nu ai trăit ortodoxia. Cine trăiește cu adevărat ortodoxia se spovedește, trăiește în dragoste, în milă, în milostenie, în tot ce face el. Deci omului ăluia nu-i mai trebuie nimic. Pentru că el a gustat Ortodoxia. A gustat din harul Lui Dumnezeu, din bucuria harului.

Gustul Ortodoxiei

Ăla când se duce la biserică, el stă și vorbește cu Dumnezeu. Nu se uită ce se mai întâmplă prin biserică. Adică trăiește lucrul ăsta. Și omul acela e-n har! Și nu-l mai interesează nimic, toate astealalte, sunt lucruri, care se folosește diavolul de ele, de a ne distrage de la calea noastră. Noi avem calea bătătorită, trasată de Mântuitorul. Drumul Crucii cu tot ce e frumos. E exact ce ne trebuie. Ne spune: „Uite ai oprire aici, acolo daca-i îngenunchiat – ce trebuie să faci ca să te ridici.” Tot drumul crucii, până ajungem în Rai. Și vin ăștia și deschid anumite cărărui și zic: „Băi, nu fi prost, hai ia-o pe aicea!” Îți oferă nu știu ce. Altul vine dincolo: „Ia-o pe-aici, ia-o pe-aici!” Și noi, dacă plecăm urechea la șoaptele astea  ademenitoare, ei, o iei pe acolo. Și te trezești că te bagă-n niște rug că nu mai poți da nici înainte nici înapoi. Și te strici de cap acolo, înnebunești, cu tot felul de lucruri. Ei, asta se-ntâmplă la noi!

Hristos este biruitor

În momentul când vin ofertele astea din toate țările astea cum se zice, din părțile acelea, cu nebunii, cu nu știu ce stări, cu nu știu ce… De fapt avem, chiar și la părintele Paisie. Părintele Paisie și inițiații Indiei. Cartea asta, de unul care s-a dus prin toate nebuniile astea: prin China, prin India, pe unde voia. Dar el dacă trecuse pe la Părintele Paisie, acesta îl învățase să zică Doamne Iisuse, rugăciunea, chiar de îl tenta lucrurile acelea, dar n-aveau efect asupra lui. Deci când erau guru ăștia mari și intra prin toate ale lor cu puterea demonică și-i controla, la el nu putea. Pentru că el zicea Doamne Iisuse. Și-l vedea pe ăla că se umflă, se-nroșește: 

– Ieși afară că tu mă-ncurci! Îmi dai peste cap planurile!

Deci nu putea, pentru că era partea demonică și se întâlnea de Hristos! Chiar dacă pe el îl tenta să se ducă să vadă toate astea, ei, până la urmă l-au alungat ăia de acolo. Au vrut și să-l omoare pentru că le dădea planurile peste cap. Deci, era cum se zice: În numele Lui Iisus tot genunchiul să se plece. Al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. .Adică totul se-ngenunchiază.  Și el dacă zicea Doamne Iisuse n-ave putere asupra lui. 

Situații în afara Adevărului. Exemple

O să vă mai rog să comentați în mod particular o situație recentă în care un grup de pelerini au ajuns la Sf. Mormânt și o parte dintre ei veniseră cu cineva care în Sf. Mormânt a-nceput un soi de nebunie cu „Vizualizați nu știu ce lumină”, ăștia au închis ochii și persoana care a povestit fiind totuși un om cu picioarele pe pământ se uita la ei și începuseră unul să sforăie, altul să scoată tot soiul de sunete și pe unul din prietenii lui a reușit să-l scoată din starea asta, efectiv băgându-i degetul în ureche, pentru că o luaseră toți razna. În Sfântul Mormânt, creștini ortodocși, s-au dus să dea ochii peste cap, căutând stări înalte.

Ei, creștini ortodocși…Adică cum se zice „că nu-s părinți cei care nasc copiii, ci cei care-i cresc cum trebuie copiii”. Adică nu l-ai născut și l-ai dat pe mâna nu știu cui și îl mai vezi o dată la lună că tu ești mare vedetă sau nu știu ce. De asta, la fel și aici: nu ești creștin ortodox doar că ești botezat ortodox. 

Sau că ai fost în vizită la Sf. Mormânt. 

Da. Deci n-are nici o treabă. Că și eu îi mai ocărăsc când văd câteodată unul în biserică, că ia poziție de-aia cum vezi pe la ăștia, pe la ăștia care practică yoga. Și imediat: „Dar unde ai venit tu aici? Te-ai trezit că ești pe la nu știu ce as-hran de-ăla?”

Așa!

„-Păi nu, că eu așa m-am învățat să mă rog!

– De unde??

– Păi, am citit pe internet., că spune, că nu știu ce…

– Aa, deja ai luat-o pe arătură. Când începi de pe internet, visezi lumini și-așa. NU! La biserică, nici nu stai cu mâinile așa – cum stă preotul. Deci tu stai frumos cu mâinile la piept, te rogi acolo, deci nu în diferite poziții.”

Sau îi vezi că închid ochii și stau în nu știu ce…că li se pare că se încarcă de fapt. Păi stai un pic! Lucrurile astea începi să le-amestece. Și diavolul abia pescuiește lucrurile astea să le prindă o leacă, să te devieze, că după aia ușor-ușor are grijă să te ducă în astea, să amesteci toate lucrurile astea.

Atenție la datoria noastră

Deci trebuie să fim foarte atenți să nu încurcăm lucrurile. Nouă ne-a lăsat clar: Sf. Evanghelie, Sf. Scriptură și Poruncile, frumos acolo. Deci nu ne cere nouă -nu! -e simplu. Adică avem Poruncile. Cum e prima poruncă care-i foarte frumoasă și spune așa: Să iubim pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul și din tot cugetul și din toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și asta plinește toate poruncile. Simplu! Deci legătura totală cu Dumnezeu și prima dată Dumnezeu în viața noastră-i. Trezit dimineața: „Mulțumesc Doamne, slavă Ție Doamne că m-am trezit și eu azi.” Seara iar: „Mulțumesc Doamne că am ajuns acasă, la familie sănătos”, că atâția oameni nu mai ajung sau nu se trezesc dimineața. Adică-s o grămadă de lucruri prin care să-i mulțumim Lui Dumnezeu. Și Cum spune acolo, să nu faci rău nimănui, după ceea ce se spune din popor: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!. Întotdeauna să te pui în locul celuilalt. Dacă ți-ar place ție ce-i faci tu celuilalt. Și să ducem o viață simplă și-o viață creștină, exact cum spunea Părintele Ioanichie Bălan, iar intru în paranteze…

Vă rog!

Harul și simplitatea

Spunea că a venit odată – era chiar în sâmbătă dinainte de Înviere. Era Sâmbăta Mare și venise o bătrâna, cum era la Sihăstria, acum mai sunt autobuze, mașini. Trecea autobuzul care pleca de la Poiana Largului la Târgu Neamț și oprea la Gura Secului. Cobora lumea. 7 km pe jos. Nu era asfalt, nu – până la Sihăstria. Și vine o bătrână de-asta, avea femeia 50 de ani, cât avea, 60 și c-o traistă de fasole în spate. 7 km și se spovedește la Părintele Ioanichie Bălan. Zice:

– Părinte, știi, eu de duminica trecuta n-am mai mâncat nimic. Nici apă. Nimic.

Deci împlinea aproape săptămâna, avea cum se zice 6 zile. 

– Am venit și eu să mă spovedesc, dacă voi putea să mă împărtășesc și eu de Sfânta Înviere…

– Dar ce viață duci matale?

– Apăi, na, părinte, știi, eu am vreo 7 copii acasă și știți că-i greu, na. Am de la mici la mari. Și na, toată ziua mâncare, unul țipă, unul aceea, nu prea fac eu rugăciuni părinte, dar nu știu, mi-sa întâmplat ceva ce…Mă lupt și eu acolo să zic Doamne Iisuse, Doamne ajută, Doamne nu mă lăsa, tot timpul. Și-odată învârtind eu la mămăligă tot ziceam rugăciunea și deodată am simțit ca un foc. Mi-a trecut așa prin minte și mi-a intrat in inimă. Curgeau lacrimile, curgea transpirația și eu tot învârteam, curgea-n mămăligă, nu știu ce s-a întâmplat, câteva ceasuri curgeau lacrimile continuu. Parcă intrasem într-o stare așa, aveam foc înăuntru și parcă pluteam. 

Și zice părintele Ioanichie Bălan:

– N-a băi, că baba a ajuns la rugăciunea inimii între 7 copiii și învârtind la mămăligă. Și noi în mănăstire ne chinuim și suntem departe de așa ceva. 

Deci vezi unde lucrează harul Lui Dumnezeu? În simplitate, adică acolo unde omu-n simplitatea lui strigă la Dumnezeu să-l ajute, să aibă grijă de el, să aibă grijă de copii, da-n simplitatea aia Dumnezeu ascultă.

Alt exemplu

Pentru că, exact cum venise o femeie tot la un părinte, nu mai știu, din părinții ăștia mari. Și i-a spus:

– Părinte, să știi un lucru, ceva mi se întâmplă ciudat. 

– Ce ți se întâmplă?

– Când mă rog, mă ridic la jumate de metru de la pământ. Ce-o fi asta?

– Aa, stai liniștită bunică, că la toți se întâmplă lucrul ăsta. E normal. Du-te acasă și continuă.

Ce să-i spui, că după aia îi vin alte gânduri. „Du-te acasă și continuă așa, că-i bine! La toată lumea se întâmplă lucrul ăsta.”

Cu alte cuvinte, nu trebuie să căutăm stări înalte.

Nu, nu. Când vrea Dumnezeu, îți dă Dumnezeu! Noi nu trebuie să căutăm, noi trebuie să ne vedem păcatele noastre, să ne vedem cât de mici suntem în fața Lui Dumnezeu. Și-atunci Dumnezeu are grijă de toate celelalte. 

Mentalitate strâmbă

Rămânem tot în spațiul bisericii și o să vă rog să comentați iarăși, o greșeală de strategie, aparent mică, dar care poate avea consecințe realmente fatale și anume –  destul de mulți sau suficient de mulți oameni gândesc în felul următor: „Cred în Dumnezeu, dar n-am timp acum să merg la biserică pentru că am alte priorității. Carieră, familie, etc. Când o să ies la pensie o să mă ocup de biserică și de suflet.” Uitând că s-ar putea ca timpul să se oprească înainte de a ieși la pensie și/sau să nu mai aibă pur și simplu puterea necesară să-și recunoască păcatele și să-și reconfigureze viața. 

Ce se întâmpla? Revin la pr. Cleopa aici. Spunea frumos o istorioară: Cum înșală diavolul pe om. Și nu întru în istorioara toată, dar finalul care era apreciat  când veneau diavolii si-i dădeau raportul la cel mare. Și care a fost apreciat cel mai mare  e cel care spune așa, vine diavolul și spune: „Măi, este Rai, este iad, este Dumnezeu, este Judecată, este pedeapsă, este totul cum spune Sf. Scriptură, cum spune Evanghelia, totu-i adevărat. Nimic nu-i fals. Dar ai timp! Ai timp. Nu azi. ” Când ești copil zice: „Ești copil, joacă-te! Lasă tu biserica. Acum ți-ai găsit și tu când poți să te bucuri de ceilalți.” După ce crești un pic mai mare: „Bă, ești tânăr. Distrează-te! Du-te cu prietenii… ”

„Trăiește-ți viața!”

„Trăiește-ți viața.” După ce te-ai căsătorit: „Bă, ți-ai luat nevastă, bucură-te de ea. Ia, du-te! Concedii…Fă! Doar n-ai să te duci acum la biserică.” Și trec iar, vin copiii: „ Eeah, acum ai greutăți, trebuie să-ți hrănești copiii, acum ți-ai găsit să ai tu timp de biserică.” Și dacă ajungi la bătrânețe: „Eah, păi dacă nu m-am dus cât am fost tânăr, ce să mai caut să mai încurc lumea și-așa n-aud bine acum, lasă că tot la biserică m-or duce când voi muri!”

„Oricum n-am omorât pe nimeni!”

Daa, cam așa ceva. „Oricum n-am omorât pe nimeni. N-am făcut rău la nimeni, așa, că…” Și-ajungi să nu mai calci niciodată la biserică. cu amânarea. Cel mai mare păcat, să zicem, dar cea mai mare înșelare a diavolului la om e cu amânarea. „Nu azi, mâine.” Vrei să faci un bine: „Bă, uite vecinul ăla, săracul, nu are ce mânca. Copiii acolo…Lasă să mă duc să-i duc ceva!” Vine diavolul și spune: „Ce ești prost azi? Stai liniștit și te odihnește, îndată începe meciul, ți-ai găsit să te duci, lasă că te duci mâine!” Și permanent ă să fie „mâine” Și niciodată n-o să fie azi. Iară ceva, să te scoli o leacă la rugăciune: „Ia să fac și eu un Paraclis la Maica Domnului!” „Eh, acum ți-ai găsit, lasă că faci mai târziu.” Tot mai târziu, vine oboseala, te culci. Mâine, mâine și tot mâine. Și-ntr-o zi vine moartea. 

Sigur! Sigur vine!

Și-ai plecat. 

Sigur vine!

Pedagogia bolii

Deci sigur vine, doar într-o zi. Poate să fie mâine, poate să fie poimâine, peste un an, peste 10, dar vine. Cel mai sigur lucru e că vine și ne ia! Dar nu ne anunță! De asta spunea cineva:

-Părinte, cancerul, uite, probleme! 

Zic:

– Mă, cancerul a băgat cei mai mulți în Rai. Pentru că nu te ia deodată, sunt telegramele – cum se zice – ale morții. Vine și te anunță.

„Aoleu, doare!” Te duci – cancer! „Cât mai ai?” „Mai am o lună!” Deci ai timpul de pregătire: să te duci să te spovedești, să vezi ce mai faci, ce mai îndrepți, unde-ai greșit, să-ncerci să-ți îndrepți viața. Deci se poate! Dar să nu lăsăm cu amânarea, că atunci nu știm când plecăm și cum plecăm. 

Și să spuneți că acel om care adoptă aceasta atitudine, el este înafara oricărei potențiale relații cu Dumnezeu.

Nu. E mort înainte de a muri. Știți de ce? Pentru că el niciodată nu mai face bine. Tot timpul amână. Înafară că nu se duce la biserică, așa el amână la toate lucrurile. „Lasă, că voi face, lasă…” Ăla niciodată nu reușește să facă ceva în viață. Fiindcă totdeauna amână. 

Practic, se autocondamnă!

Da! Pur și simplu se distruge pe el, distruge și pe ceilalți roată, nu face nici un bine și la urmă când se duce să i se ceară socoteală, nu știe nici el de ce-a trăit pe pământ! Că permanent: „Lasă că voi face!” Adică exact cum zic la Sf. părinți, te învârți de pe o parte pe alta, cam așa, toată ziua. Aștepți să treacă ziua, nu mai trece- hai noapte, hai! Știi?

Probleme ale tinerilor

Bun. Încheiem dialogul nostru de astăzi cu un aspect dintr-un subiect foarte dureros pe care l-am mai comentat și cu siguranță îl vom mai discuta pentru că ține de crimă, in sensul cel mai real al cuvântului. În mod particular vă prezint o situație foarte des întâlnită și-n spațiul românesc și-n alte țări. Dar pe noi ne interesează poporul nostru. Multe fete tinere, 15, 17, 18 ani, minore, ajung din diferite motive să rămână însărcinate.

Ei, în acel moment se declanșează un taifun în familie, de cele mai multe ori, modul de gestionare al situației din punctul de vedere al părinților este absolut criminal, pentru că văd o singură soluție – și-anume: întreruperea de sarcină. Aș putea să cuprind această atitudine în două idei formulate, deci nu sunt scoase dintr-un context. Și anume există păreri de genul că „Decât să distrugi 2 vieți – respectiv a tinerei mame și a copilului nenăscut- mai bine renunți la una.” Sau alta, care cel puțin mie mi s-a părut a fi odioasă: „ Dar ce, e ca un limbric, e ca și cum ai arunca un limbric.” Nici la dimensiunea de măsea nu reduc acel suflet ci îl compară cu un limbric, care oricând poate fi expulzat. Iertați-mi formularea mai puțin academică, dar astea-s cuvintele care sunt folosite în acest moment de oameni, de părinți care au fete și se-ntâmplă acest lucru. 

Da…Chiar mi-am amintit de-un caz când s-a dus cineva la doctor. Tot așa, doi tineri proaspăt căsătoriți, aveau câțiva ani, să zicem și aveau deja doi copii. Unul avea, să zicem, vreo 7 anișori. Unul era mai mic, așa, de vreun an, un an-jumate. Rămăsese însărcinată. S-a dus la doctor:

-Dl doctor vreau să facem întrerupere de sarcină, că avem doi, ne-ajunge, cu ce să ne mai descurcăm?

A stat doctorul, a ascultat toată pledoaria lor acolo, din ce motive și a spus:

– Măi, deja ești în 3 luni. Eu îți pun viața în pericol și ție dacă fac lucrul ăsta. Hai să găsim altă cale, uite ce fac: eu zic să păstrezi copilul ăsta, să duci sarcina cu bine la capăt să-l naști și să-l aduci pe-ăla la un an jumate și-i luăm gâtul la ala și s-a terminat. Ce atâta?

Și rămâi tot cu doi.

– Și rămâi tot cu doi. Adică nu pățești nici tu nimic, totu-i bine, c-așa te punem în pericol. 

– Vai, dl doctor, dar asta-i crimă! 

– Serios?!? Dar aia ce vrei tu să faci cum se cheamă? E-același lucru. Copilu-i format, e același lucru. 

Semnificația avortului

Și după ce le-a mai spus câteva atunci s-au trezit ăia și tot se uitau unul la altul și au plecat acasă. C-au văzut că oamenii, mulți nu-nțeleg. Adică ce-am făcut? Deci sunt lucruri care cumva încercăm să le facem mici: „Nu-i nimic! Nu-i nimic important.” Dar asta știți ce e? Crimă cu premeditatare. La care judecători dau 20 de ani, dau nu știu ce…de închisoare la asta, când se întâmplă.  Cu premeditatare: adică gândești, îți faci planuri acasă și te duci la doctor. Și faci lucrul ăsta. Deci e-o crimă lucrul ăsta. Să fie clar. Să știi, de asta și-acum se-ntâmplă atâtea în lume, atâtea necazuri, suferințe, din cauza crimelor ăstora care se fac. Mamele care-și omoară copiii. Nu zici că unul străin omoară, însuși mama care trebuie să vină….Nu vedem la animale cât își protejează puii, ce fac? Și mama așa simplu, parcă ce: „Am scăpat de el.” Încă-i mulțumită când iese de la doctor: „M-am eliberat.”

Este cel puțin la fel de înfricoșătoare atitudinea părinților pentru că, bun, accepți că s-antâmplat o greșeală, dar această greșeală se transformă, cum spuneați dvs. într-o crimă, care are, sau poate avea efecte catastrofice asupra acelei mame, asupra părinților. Iar părinții bagatelizează spunând: „Eh, nu lasă, o să aibă timp să facă altceva când o să fie mai mare.”

Da, dar nu-și dau seama câte cazuri întâlnesc eu:

„ – Părinte, ne dorim un copil, nu putem!

– Dar de ce?

– Păi uite…

– Dar care, ce?

– Păi știți, când eram tânără, na, eram proastă, am rămas însărcinată și na, am scăpat de el. Asta a fost, că știi, că na, eram tânără, îmi stricam viața, eram studentă, eram cutare…

– Și-acum ce vrei?

– Păi îmi doresc un copil și uite, nu mai pot!

– Păi Dumnezeu ți l-a dat. Dacă-l făceai pe ăla avea Dumnezeu grijă și de cariera ta, să trăiască și copilul ăla, să fie totul bine și-ți mai dădea și alții. Dar asta-i răsplata! ” 

Și nu numai asta. Am întâlnit multe cazuri care n-au mai putut face copii, de ce? Pentru că doctorii au tăiat ceva pe-acolo, din greșeală, cât se pricepeau. Niciodată nu mai puteau să facă copii. Pentru că la lucrurile astea se întâmplă și-anumite probleme în organism. Pentru că el trebuie dus: e format să ducă până la capăt la 9 luni. Tu întrerupi lucrul ăsta, tai, distrugi acolo, și la multe cazuri, nu mai pot să facă copii. Și nu numai asta, Mai târziu ajung la cancer multe femei.

Și se supără pe Dumnezeu.

Da! Că de ce mi-a dat Dumnezeu? Dar nu te uiți ce-ai făcut, că de fapt tu ai contribuit la lucrul ăsta. Înafara de crima care-ai făcut-o, ți-ai distrus ceva în interiorul tău. Și-atunci sunt urmările astea. Că foarte multe femei îmi scriu:

„Părinte, dacă aș putea da timpul înapoi, că uite, am unul, am două, am trei, uite că-mi pare rău.” Ai vrut să-ți trăiești viața. Poftim urmările.

Suportă consecințele.

Adică mai trăiește, adică mai poți să trăiești?! Plus conștiința, plus toată suferința,plus toate. Vezi, nu-ți mai zice nimeni mamă, că nu mai poți să faci copii. Adică ai o grămadă de urmări. și plus că-ntr-o zi te vei duce la Dumnezeu și vei da socoteală pentru crimă.

Legi…

Ar mai fi de adăugat că în spațiul european deja a apărut o țară care a legiferat și vă rog să continuați dv cu noutatea.

Da chiar!  Văzusem la cineva o știre, nu știu în ce țara a spus că are dreptul să omoare copilul până la o lună – două după naștere.

Născut?

Născut, da! Și dacă nu-ți place de el, n-arată cum vrei tu, nu-i perfect cum vrei, ai dreptul să-l omori. Deci legal. Lege aprobată. 

Deci nu mai acceptăm rebuturi.

Da, cumva totul frumos – trebuie să corespundă. Ochi albaștri, nu știu cum, dacă nu, gata cu el. Ai dreptul să-l omori. Cum de s-a ajuns?

Unde-am ales.

Plecarea în veșnicie

Da. Și-am ales. L-am dat pe Dumnezeu deoparte si-am preferat traiul bun, așa de parcă am fi aici veșnici pe pământ. Nu vedem? În fiecare zi pleacă în jurul nostru? Și noi ce facem când ne ducem dincolo? Că plecăm, plecăm în veșnicie, nu pentru o zi. Și noi ar trebui să ne pregătim în fiecare zi, să trimitem câte ceva în veșnicie acolo, ca să găsim. Ați venit în Athos acum, pentru 2-3 zile, o săptămână, v-ați luat bagaj, băi, 2-3 schimburi, ceva. V-ați calculat cât vă trebuie pentru 2-3 zile, o săptămână, dar ia gândiți-vă în veșnicie. Că ne ducem unde nu se mai termină niciodată. Adică, ce luăm cu noi acolo? Acum nu poți să iei la plecare, uitați-vă: un milionar și-un sărac, ce iau cu ei când pleacă dincolo? Amândoi nimic! Deci totul găsești dincolo ce-ai trimis. Să ne fie clar! Și de asta eu zic să trimitem în fiecare zi câte un pic. O mică milostenie, o rugăciune, o faptă bună, un gând bun, un cuvânt bun, toate astea pleacă dincolo. Ș-atunci o să le găsim! 

Concluzii

Atât pentru astăzi, vom continua, voi veni și cu alte exemple din această categorie. Mai spun doar atât, că prietenii noștri, cei care ne urmăresc, evident se pot abona la acest canal de YT și pot participa în mod concret prin intermediul butonului de mulțumire ca aceste producții să poată continua. Mulțumim frumos părinte! Și să mai spunem un lucru- și-mi cer iertare în avans prietenilor noștri – că dacă toți am fi fost reduși la condiția de limbrici, noi cei care am vorbit până acum nu existam, iar dv cei care ne-ați privit, desigur nu puteați să ne urmăriți.

Fiecare om are rostul lui în viață. Deci Dumnezeu nu a dat nimic întâmplător pe pământ. Orice copil care se naște, are un rol în viață, contribuie cu ceva la îmbunătățirea lumii ăsteia în care trăim cu toții. 

Dumnezeu nu a creat limbrici, ne-a creat pe noi.

Da! Și tot timpul, un copil din aceasta omorât, dereglează ceva în societate, în tot ce este. Exact ca la o mașină perfectă, care îi mai scoți un șurub de aici, îi mai scoți de acolo un șurub, o aripă, ceva, o dereglezi și începe să meargă așa. Pentru că la Dumnezeu nu-i nimic întâmplător. 

Mulțumim frumos!

Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă în pază și să ne lumineze să devenim un pic mai buni, un pic. 

Astăzi!

Mâine ce va vrea Dumnezeu! Dar azi să devenim un pic mai buni, mai smeriți, mai cu dragoste și mai cu nădejde în Dumnezeu!

Doamne ajută!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Cardul

Donați