Întrebări și răspunsuri din conferința de la Timișoara (continuare) – p. Pimen Vlad

Vă oferim partea a 3-a a conferinței de la Timișoara din care am publicat deja prima parte și partea a 2-a în care părintele Pimen Vlad răspunde la întrebările celor prezenți în sală, întrebări legate în principal de viața de familie.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

„Am o persoană cu o boală numită schizofrenie maniacală și este greu cu ea. Tratamentele nu o ajută, mergem la biserică, ne spovedim, facem rugăciuni, mai puțin ea pentru că nu poate, uneori refuză și are o stare de încăpățânare, nu ascultă de nimeni. Care este cauza acestei boli, ce trebuie să facă bolnavul, se poate vindeca, ce să facă cei din familie pentru ea?”

Recent chiar venise cineva acolo la noi:

„- Părinte, avem un necaz mare în familie!

– Ce este?

– Sora mea s-a îmbolnăvit de cancer de două luni de zile.

– Ce s-a întâmplat în familie de când s-a îmbolnăvit ea de cancer?

– A spus tata că nu s-a rugat toată viața lui cât s-a rugat în astea două luni.

– Și ceilalți?

– Păi toți ne-am spovedit și ne-am pus la rugăciuni.

– Deci s-au întâmplat o grămadă de lucruri bune în familie. deci în două luni de zile v-ați rugat cât nu v-ați rugat toată viața!”.

Deci ce frumos a lucrat Dumnezeu! A dat o boală pentru ca toți să se apropie de El! În momentul în care toți își îndreaptă viața și se apropie mai mult de Dumnezeu, sunt toate șansele ca Dumnezeu să îi ia boala. Pentru asta a îngăduit-o. Sau poate să „plece”, dar voi rămâneți pe calea lui Dumnezeu!. Întotdeauna când în familie vine un necaz, să știți că nu e întâmplător, ceva trebuie îndreptat acolo. Și atunci Dumnezeu, cum a îngăduit, foarte ușor poate să și ia boala. Dar dacă le-a îngăduit, să știți că sunt pentru mântuirea noastră. Situația cu problema din familie ajunge să ne apropie mai mult  de Dumnezeu și să ne câștigăm mântuirea atât noi cât și acea persoană.

Iar cei care au grijă de o astfel de persoană, să o facă cu răbdare, cu dragoste și să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru că și ei o să se mântuiască prin răbdarea pe care o fac cu acea persoană. Iar persoana bolnavă dacă e conștientă cât de cât, să aprecieze grija și lupta celorlalți, că se roagă pentru ei. Trebuie să lupte și ei cât pot, că dacă nu judecă, e altceva, dar dacă pot, trebuie să lupte și ei cât pot! Și atunci împreună se apropie de Dumnezeu. Și dacă vrea, Dumnezeu îi ia boala. Toate sunt în mâna Sa!

 „Cum putem lucra pentru mântuirea noastră azi când suntem atacați atât de mult de vrăjmași?”

Dar când nu am fost atacați de vrăjmași? Încă de la Adam și Eva, din Rai direct… și-a făcut, cum se zice, treaba. Întotdeauna la fel a fost și este și pe pământ, dacă ne referim la vrăjmașii nevăzuți. Lupta asta a existat dintotdeauna, prin diferite căi! Nu vedem? Avem atâția mucenici, avem cerul plin de sfinți pentru că au fost chinuiți… diavolul a lucrat chiar prin oameni care erau împotriva creștinilor. La fel și acum, prin lupta asta nevăzută pe care o avem, Dumnezeu poate să ne mântuiască. De fapt această luptă să fie spre binele nostru. Iar dacă ne referim la cei din jurul nostru, cum spuneau mulți părinți, nu putem să-i numim vrăjmași pe cei care ne fac rău, ci bine-făcătorii noștri.

Dacă unul te înjură și tu te enervezi, înseamnă că ai o problemă cu răbdarea, cu mânia, nu te poți stăpâni… Întotdeauna ne dăm seama de starea noastră după cum primim ceea ce ne oferă cei din jur. Dacă cineva se poartă urât cu noi, noi nu zicem nimic, răbdăm și ne rugăm pentru acea persoană, înseamnă că starea noastră sufletească e bună, dar dacă ne enervăm, zicem ceva împotrivă, ne agităm, înseamnă că suntem foarte slabi duhovnicește. Adică situația noastră e destul de problematică, chiar dacă ni se pare nouă că… dăm trei acatiste la zi, două catisme… și cum ne-a zis unul ceva ne enervăm… se zice că recunoști un copac după roade.

Poate avea frunze, să crească, dacă nu dă roade e o problemă acolo. Cum se zice în pilda aceea de la sfânta scriptură, cea cu tăiatul pomului care nu dădea roade. Dumnezeu ne mai lasă că poate dăm și noi roade. De multe ori facem rugăciuni, dar starea sufletească e rece, ne supărăm pe toată lumea. Înseamnă că există mândrie sau sunt alte motive care nu ne lasă în pace…     

„Cum să ne păstrăm viața sufletului și credința în Dumnezeu în această lume prea încercată și cum putem să ne hrănim sufletul pentru a-l păstra curat?”

Prima dată închideți televizorul!… Pentru că e o sursă care tot timpul ne trece prin toate stările. Ori te enervezi și îi judeci pe toți după cum sunt prezentate știrile sau te uiți la nu știu ce filme și capeți cine știe ce stare sau te uiți la filme murdare și înnebunești, o iei razna cu capul… și tot așa ai diferite lucruri care te depărtează de Dumnezeu. De fapt, la televizor în afară de vreme, că nici aia nu se potrivește mereu, că e vremea probabilă și Dumnezeu le poate da planurile peste cap, în rest la TV nu corespund prea multe lucruri. După un timp îți dai seama că tot ce au spus nu a fost adevărat. În timp ne lămurim cu toții că tot apar cu știri noi care le contrazic pe cele de acum o săptămână. 

De asta nu prea avem cu ce ne hrăni de la televizor. Să căutăm numai lucrurile care ne sunt necesare și folositoare prin sursele astea, prin Internet. Dacă ne băgăm prea mult în lucrurile astea, ne distrugem starea sufletească, dobândim panică,  frici, iar asta ne blochează sistemul imunitar și nu ne mai putem ruga. Un om care e în panică și frică nu se mai poate ruga cum trebuie. Se uită tot timpul roată să nu-i cadă ceva în cap. Și atunci îl dă pe Dumnezeu deoparte. Se spune că niciun fir de păr nu cade din capul unui om, fără îngăduința lui Dumnezeu…

Când stăm în panică și frică, nu mai avem încredere în Dumnezeu. Deci trebuie să ne luptăm din toate puterile sufletului nostru, să-l avem aproape pe Dumnezeu,  să ne spovedim cât mai des, să nu lipsim de la Sfânta Liturghie. Să ne împărtășim când ne îngăduie duhovnicul și să facem bine după putere. Și să ne îndreptăm mintea cât mai des spre Dumnezeu, să stăm de vorbă cu Dumnezeu. Stând de vorbă cu El, spunându-I și durerea și bucuria, Dumnezeu ne ajută, ne întărește și ne dă din harul lui. Și atunci toate devin ușoare și putem depăși orice lucru care ni se pare greu în viața aceasta.

„Cum poate fi ajutat sufletul unui om care s-a sinucis în aceste vremuri? Ce s-ar putea face pentru sufletul lui?”

De ce biserica a orânduit ca cei fără probleme psihice grave (sub tratament), să nu fie îngropat cu preot? Ca să se arate că acela care și-a luat viața, s-a întors împotriva lui Dumnezeu care i-a dat viața. Din cauza asta nu poate fi pomenit nici la Sfânta Liturghie. Rămâne doar în rugăciunile personale, familia să se roage pentru el și… cum o vrea Dumnezeu! Așa a orânduit biserica, să nu se facă slujbe ca la ceilalți, pentru că și-a luat singur viața. Așa s-a orânduit, nu se poate trece peste acest fapt.

„Cum scăpăm de lenevire, de împotrivirea duhovnicească prin delăsarea lucrărilor inimii?”

Ne luptăm, nu? Vii seara obosit și te trântești în pat și dai drumul la televizor, că ești obosit. Obosit ești, înțeleg! Dar nu te pune nimeni să faci muncă fizică. Dacă închizi un pic televizorul și stai tot în pat și îți îndrepți un pic gândurile spre Dumnezeu, te gândești cam ce ai făcut în acea zi, bine sau rău, cum te-ai purtat cu cei din jur și îți ceri iertare, „Doamne, iartă-mă! M-am supărat că mi-a zis ăla una sau alta… sau nevasta sau soțul…” și începi să-ți pui un pic în regulă mintea… și poți ușor să ceri iertare lui Dumnezeu, după aia vine căința și îți pare rău, îți ceri iertare și de la soție sau de la soț ori de la copii, îi îmbrățișezi. Astfel, ușor, ușor, te liniștești și atunci poți să-ți îndrepți viața.

Dacă te pui la televizor și te gândești că ești prea obosit pentru rugăciuni…, dar la meci sau la un film stai și te uiți două ore fără să mai fii obosit. Deci, depinde de noi! Vrem să luptăm un pic, câștigăm! Nu vrem… atunci ne dedăm la lucrurile astea care ne plac și ni se par ușoare… dacă te duci în biserică, ți-e greu să să stai o oră. Dacă te-ai dus la meci sau la un spectacol, acolo ai sta zile și nopți întregi! E atât de ușor, nu e greu de stat! Dar după o oră de stat în biserică te dor picioarele, începi să caști… de ce? Pentru că aici e lupta directă cu diavolul! Rugându-te, duci o luptă! Dincolo te ajută diavolul, cum să nu! Dacă sari cinci ore, nu ai nicio problemă, schimbi trei rânduri de papuci care se rup!

Dar dacă e să te duci până la un vecin sau la un amărât care are copii mulți să-l ajuți cu ceva… „văleu, e sfârșitul lumii!”, acolo nu-ți mai rupi papucii! Să ne uităm cu atenție unde câștigăm mai mult duhovnicește prin ceea ce facem în viața noastră și atunci vom vedea că este posibil să facem bine!

„Cum să nu ne lăsăm purtați de tot felul stări, să ne antrenăm duhovnicește?” 

La fel ca răspunsul anterior. Ne luptăm, cerem ajutor lui Dumnezeu și mergem mai departe!

„De unde putem începe să ne plângem păcatele atunci când simțim că avem inima împietrită?”

Inima împietrită nu devine așa din senin. Înseamnă că am greșit ceva… ți-a cerut cineva ajutorul, „lasă-mă că n-am timp!”, ți-a întins cineva mâna, „păi, eu nu dau la toți golanii!”. Adică deși puteai face un bine, întotdeauna am găsit o motivație de a nu face și ușor, ușor, inima s-a împietrit. Că Dumnezeu ne-a lăsat la toți inima milostivă, dar noi pe parcursul vieții, din cauza zgârceniei sau a interesului material sau cine știe ce alte scopuri, tot tăiem mila față de cei din jur. Găsim tot timpul motive să nu facem bine. Făcând bine inima se despietrește, devine milostivă, bună și cu ajutorul lui Dumnezeu, reușim acest lucru. Ne rugăm și atunci se poate ca inima noastră ușor, ușor să se înmoaie. Dacă nu, ne mai ducem un pic pe la azile sau orfelinate, pe la spitale, să vedeți ce mult se moaie inima când vedem atâta suferință!

„Cum să se pregătească tinerii cât mai temeinic pentru a primi harul sfintei cununii?”

Taina Sfintei Cununii e taină! Harul îl primim oricum acolo, dar dacă pornim cu dreptul e și mai bine. Înainte de cununie ne spovedim, încercăm puțin să ne pregătim…, cei doi să fie atenți unul cu altul, să aibă viața cât mai liniștită și frumoasă și să se gândească și ei că urmează această taină, care după aceea, în viață, ajută foarte mult să fie amândoi în rugăciune, să se spovedească cât mai des și să se roage mult unul pentru altul. În acest fel se întăresc amândoi și devin mai apropiați. Că dacă e doar partea trupească, faptul că se iubesc și încep să-și trăiască viața și Dumnezeu e dat deoparte se ajunge la ceea ce am spus… după ani de zile constată că relația nu mai merge.

Nu! Nu trebuie așteptat mult și în special bărbații să-și asume lucrul ăsta… pentru că mai discutam cu femei și ziceau:

„- Ce să fac, părinte, să-l cer eu? Că tot amână și găsește motive!

– Pune punct dacă-l vezi că tot amână! Îi spui, măi, ai cinci luni de zile la dispoziție! Dacă nu te-ai hotărât, îmi văd de viață mai departe!”.

Și atunci omul ăla se  hotărăște. Nu te gândi că dacă amână acum, o să te ceară mai târziu, nu! O să amâne ani de zile până intervine o ceartă și se termină. Și te trezești, ca fată, că ai stat ani de zile și nu s-a ales nimic! Trebuie să pui și tu un pic piciorul în prag. Dacă vezi că nu se mai hotărăște, cam acest timp îți acord…, că nu pot sta și eu așa, vreau copii, vreau să pornesc pe calea lui Dumnezeu cu binecuvântare. Nu te hotărăști, cam asta este! Ca fată, trebuie un pic să-i dai și un impuls, dacă bărbatul nu e în stare să facă lucrul ăsta și atunci o să se trezească și el… Dacă nu, mergi mai departe! Va rândui Dumnezeu persoana potrivită care își asumă lucrul ăsta! Dar cum am spus, cu rugăciune multă unul pentru celălalt.

Și alt lucru pe care-l mai spun la multe fete, nu e suficientă dragostea, că spune că te iubește, dragostea întotdeauna este împletită cu respectul. Respect nu numai de față cu ceilalți, ci și când ești numai tu cu el. Să te respecte, să se poarte frumos tot timpul. Dacă există respect, există și dragoste, dacă nu, nu e dragoste. Îi place trupul tău și e egoist că te vrea. Dar în momentul în care este și respect și se poartă frumos, înseamnă că într-adevăr există dragoste! Și mai puneam eu o mică condiție, să nu fie zgârcit! Dacă-i zgârcit, ăla te chinuie toată viața! E cu ochiul pe orice leuț! „Dar unde s-au dus ăia, dar ce ai făcut?”…Nu poți să dai o milostenie, nu poți să iei o lumânare la biserică… imediat zice că ai cheltuit banii, tremură la orice!

Omul ăla niciodată nu o să aibă nimic în viață spor la nimic, din cauza zgârceniei. Se zice că dacă dai una, Dumnezeu îți să o sută înapoi, dacă ții numai pentru tine, niciodată nu o să ai, o să trăiești în sărăcie și permanent o să fii nemulțumit că de ce toți au și tu nu ai! Din bucățica aia de pâine dacă ai da și la altul, Dumnezeu ți-o înmulțește. Chiar și atunci când ai puțin, atunci dai și Dumnezeu îți înmulțește! Deci, fetelor, aveți grijă să nu fie zgârcit!

Și știți cum îl probați? Mai treceți așa pe lângă săraci și uitați-vă în altă parte, să vedeți dacă trece pe lângă ei fără să îi pese, atunci e cu semnul întrebării. Ție îți poate lua o prăjitură, că are interesul, dar să-l vezi puțin cum se poartă față de cei din jur. Mai sunt condiții: dacă face pe credinciosul, ia-l pe la vreo priveghere care durează trei ore, să vezi dacă stă în biserică. Unul care se preface nu rezistă! Aceste lucruri sunt valabile și pentru unul și pentru celălalt!  

”Ce să fac dacă simt că nu mai am un rost și că nu sunt bună la nimic? Sunt geloasă pe sora mea, care este pricepută la toate.”

Să nu uităm un lucru: Dumnezeu ne-a dat talanți la fiecare! Nu putem fi geloși pe ceilalți – că e soră sau frate – din cauză că trebuie să înmulțim bogăția noastră. Surorii i-a dat alt talant. Nu poți să fii la fel ca ea. Dumnezeu ți-a dat un talant, bucură-te de el! Și încearcă să îl înmulțești.

Întotdeauna este un pic de gelozie între frați: Dacă unui copil i s-a cuvenit totul și apoi a venit un frate sau o soră mai mică și a primit mai multă atenție, imediat a intervenit gelozia. Copiii trebuie să înțeleagă că părinții îi iubesc la fel de mult, au dragoste suficientă pentru fiecare copil. Nu trebuie să existe gelozie! Părinții au dragoste suficientă pentru toți. Dacă a mai venit o surioară sau un frățior, trebuie să te bucuri și să ajuți și tu la creșterea lor. Dacă ai o soră mai mare, nu trebuie să fii geloasă pe ea! Să te bucuri că sora ta te sfătuiește, că îți este alături! Surorile și frații trebuie să se ajute și să fie mândri când unul dintre ei este mai deștept, mai capabil. Gelozia se poate depăși, cu răbdare și cu dragoste.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!