Educația și Tradiția străbunilor – părintele Pimen Vlad

Ascultați-l pe părintele Pimen care ne povestește despre modul de viață, despre obiceiurile neamului nostru, care existau în trecut și care, din păcate, astăzi au dispărut aproape complet.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Povestiri despre tradiții

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Ce o să mai povestim acum? O perioadă am încercat să vă vorbesc despre sfinți și viețile lor, despre cât de minunați sunt ei, iar acum m-am gândit să încerc să schimb un pic nu pentru că nu ar mai fi sfinți, Ceru-i plin, în calendar avem atâția cu vieți minunate, dar despre asta vom vorbi cu altă ocazie. Acum sunt sărbătorile, fiecare știți cum ați petrecut și cum v-ați bucurat de ele: Nașterea Domnului, după care a venit 1 ianuarie, ziua Sfântului Vasile Cel Mare. Bineînțeles, tot atunci a fost și tăierea împrejur a Mântuitorului. V-am vorbit despre sfântul Vasile Cel Mare… sunt atâtea tradiții frumoase la noi în țară, au fost colindele… Cred că nu-i nicio țară în lume să aibă colinde cum avem noi, românii… obiceiuri frumoase, care ne leagă de tot ce au făcut bunicii și străbunicii noștri!

După spovedanie și împărtășanie, să ne bucurăm, dar cu măsură!

Prin aceste lucruri frumoase și minunate poporul a înțeles că trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, nașterea, venirea Lui pe Pământ. Acum, și de anul nou sunt tradiții, cu uratul… atâtea și atâtea… Unele nu sunt prea ortodoxe, dar Dumnezeu ne știe pe fiecare, să nu exagerăm în ceea ce facem! Atenție la băutura peste măsură, care duce la păcate, că acest lucru nu este cum trebuie. Va fi acum și Botezul Domnului, iarăși o sărbătoare mare. Nu o să intru în amănunte, dar la Botezul Domnului toți creștinii să meargă la biserică, stați acolo toată slujba, dacă puteți vă spovediți, vă împărtășiți. E o sărbătoare mare, Mântuitorul care era fără de păcat a fost botezat de sfântul Ioan Botezătorul ca să ne dea nouă exemplu. Că și noi intrăm prin Sfântul Botez pe calea spre Dumnezeu. Mergeți fiecare cu sticla lui și luați agheasmă și stropiți peste tot acasă!

Vine și preotul, cum e la Crăciun cu icoana, după aia la Botezul Domnului cu agheasmă… e bine să stropiți și voi acasă peste tot, inclusiv grădinile, copacii, tot, că e binecuvântarea lui Dumnezeu! chiar atunci la rugăciuni când se citește, se spune că „astăzi se sfințește firea apelor”, adică toate apele din lume, sfințenia se simte în aer. Să stropiți și în fântâni cu agheasmă! În satul meu, și poate se mai păstrează și acum, preotul făcea agheasmă afară, făcea o cruce mare din gheață și punea paie multe pe jos în zona unde citea și făcea rugăciunile. După aia fiecare om lua 2-3 paie acasă și le legau prin copaci, peste tot ca bine-cuvântare. Tradiții frumoase! Să vă bucurați frumos de sărbătoare. Mergeți la biserică, dacă se poate împărtășiți-vă cu Sfintele Taine, cu Sfânta Împărtășanie. Și bineînțeles, să fim spovediți! Și atunci totul devine frumos!

Când eram copil mergeam cu uratul

Trebuie să trăim sărbătoarea în sufletul și în inima noastră! Și pentru că tot vorbim de urările de la început de an, îmi amintesc și eu un lucru din copilăria mea, pe care vreau să vi-l povestesc. Cred că terminasem clasa a VIII-a, aveam vreo 14 ani și începusem să merg un pic mai des la biserică. Mergeam cu copiii cu uratul, iar atunci când venea și preotul mergeam înaintea lui ca să vestim acolo cum se obișnuia, cu „Chiraleisa!”. Ei, în acel an am zis că nu vom merge cu uratul, dar după m-am gândit cu un verișor, un vecin mai din colo ne-am hotărât să mergem și noi. Ne-am luat niște cojoace întoarse pe dos, câte o căciulă de miel cu era acolo tradiția, am găsit un bici, un buhai din anii trecuți, și ne-am organizat repede.

Am zis să mergem la câteva case. Fiind mai mărișori ne gândisem să urăm pe unde mai erau fete. Dar urături nu știam niciunul, că nu ne pregătiserăm. Am zis eu că știam una de la tata, așa, ce-mi mai aminteam… și am hotărât să mergem! Făceam multă gălăgie, iar din cauza biciului și a clopotelor nu prea se auzea urătura, deci puteai să o mai amețești acolo!… Și dacă la „Hăi, hăi!” striga toată lumea, era treaba bună. La o casă stăpânul care avea 2-3 fete, a ieșit în cerdac și ne-a făcut semn. Ne-a spus că nu vrea gălăgie, fără bici, fără clopote… voia să asculte urătura. Și eu eram cu urătura, că ceilalți nu știau niciuna! „Aoleu, ce mă fac acum?”, omul era atent să asculte în liniște urătura!

Dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea!…

Urătura era mai lungă, dar iată ce îmi mai amintesc eu: „Fetele din satul nostru, nu știu bine Tatăl Nostru, nici a bate cu vatala, iar la bal în toată seara! Toată ziua în oglindă, iar gunoiul până-n grindă! Pe sub masă, pe sub pat, de trei luni n-au măturat…”… era mai lungă, dar numai asta îmi mai amintesc. Vă dați seama, omul avea trei fete în casă, iar noi îi uram ce-i uram… Mă făcusem mic de teamă se nu dea cu ceva după noi. Dar a fost om înțelegător, a zâmbit, ne-a servit cu ceva și ne-am văzut de treabă. Dar ne-am cam lecuit, prea mult nu ne-am mai dus după aceea. Amintiri din copilărie… Mi-a rămas o vorbă de la cineva: „Dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea!…”, adică în tinerețe ești ca zmeul, faci orice, dar nu le gândești mult…

De asta se spune „Dacă tinerețea ar ști”, adică nu ai mai face anumite lucruri care poate nu sunt bune. Iar dacă „bătrânețea ar putea”, atunci ai experiență la bătrânețe și te uiți în trecut și ai vrea ca anumite lucruri să le faci cum trebuie, dar nu mai poți, nu mai ai putere. Dar așa e îngăduit de Dumnezeu, poate ca să-i dea și o frumusețe! În nebunia aceea, dacă le-ai gândi prea mult multe lucruri nu le-ai face, mă refer chiar și la lucruri bune, dar cu un pic de risc uneori.

Cum a plecat mama la Domnul…

Dacă tot v-am spus despre urătura pe care mi-am amintit-o de la tata, am să vă mai spun ceva! Mama a plecat din lumea asta mult mai devreme, pe la 57 de ani, cu aproape 25 de ani înainte de tata. Eram venit în Athos de aproape trei ani. Era un secretar de la Sfântul Pavel, de origine americană, părintele Serafim. Eu eram la trapeză, spălam vase și m-a chemat și m-a întrebat: „Ce mai face mama ta?”. De ce să mă întrebe el lucrul ăsta? Atunci legătura prin telefoane nu era bună, nu erau telefoane mobile… M-am uitat la el și l-am întrebat: „Dar de ce, a murit?”. A făcut ochii mari și m-a întrebat: „Dar de unde știi?”, că tocmai primise la mănăstire, telegramă de acasă. Atunci am zis: „Slavă lui Dumnezeu! S-a dus într-un loc mai bun!”.

Iar el se uita așa la mine, poate se aștepta să mă dau cu capul de pereți și a zis: „Doar atât?”. I-am răspuns: „A luat-o Dumnezeu la El că era pregătită!”. Ne crescuse pe noi, nouă copii! Cu jertfă, cu greu în perioada aia a comuniștilor… cum să nu plece pregătită? Când am plecat în Athos, mama era așa de bucuroasă! Ne-am îmbrățișat atunci la despărțire și mi-a spus: „Du-te, să te rogi pentru noi acolo!”. Tata a început să plângă, zicea: „Unde te duci? Nu ai ce-ți trebuie aici în țară?”. El era mai sentimental, dar mama era bucuroasă. Știa că vin în grija altei Mame, la Maica Domnului. Și după aceea, la scurt timp a plecat și ea la Domnul. Și cum a fost plecarea ei? Un frate mi-a povestit că s-a îmbolnăvit destul de grav.

A făcut apă la plămâni, că era mai sensibilă… nu îi fusese ușor să ne crească pe toți în perioada aceea. Și când s-a dus la doctor, au zis că e prea târziu și că nu mai au ce-i face chiar dacă o țineau în spital. Atunci au mers acasă și timp de vreo două săptămâni nu prea a mai dormit, ci a citit la psaltire rugându-se pentru noi toți, zi și noapte. A doua zi de Paști, când voia tata să meargă la biserică, mama i-a zis: „Nu pleca, stai lângă mine că azi plec eu!”, și ținându-l de mână, așa a plecat la Domnul. În ultimele ei zile tata a întrebat-o pe mama dacă i-a dat vreodată vreo palmă, deși erau căsătoriți de atât de mult timp, iar mama a zis că niciodată.

Mama și tata s-au respectat foarte mult

Atunci mama l-a întrebat pe tata: „Dar eu ți-am vorbit vreodată urât?”, iar tata i-a răspuns: „Niciodată!”. Între ei a existat foarte mare respect. Niciodată nu s-au certat de la nimic. Poate se contraziceau câteodată de la copii când tata voia să ne „atingă” cu moș Nicolae, iar mama ne ținea partea, dar în rest nimic! iar tata nu lua nicio hotărâre până nu o întreba și pe ea: „Dar tu, Aurelia, ce zici aici?”. Știa că ea era foarte calculată și ținea întotdeauna cont de părerea lui. Iar după ce mama a plecat la Domnul, ani de zile tata a plâns după ea, că a plecat prea devreme. Deodată a dispărut persoana care i-a fot alături tot timpul, pe care o întreba mereu și îi cerea părerea.

La 84 de ani, tata mergea la biserică 2 km în cârje

Tata și-a dus viața mai departe, s-a luptat cu greutățile, s-a axat pe muncă, muncea toată ziua. Avea cal, animale… a muncit până la 83 de ani când a schimbat calul cu unul mai nărăvaș. Chiar m-am nimerit în țară, poate am mai povestit asta, când calul l-a lovit cu copita și i-a rupt piciorul-femurul, în trei locuri. Bineînțeles, l-au dus la spital, i-au pus tijă…, dar în felul ăsta i-a dat Dumnezeu timp să se liniștească pentru că el muncea toată ziua. Timp de doi ani a stat în cârje la poartă, duminica nu lipsea de la biserică. Dacă îl ducea cineva cu mașina bine, dacă nu mergea cu cârjele, dar nu lipsea! Asta aviz celor cărora le e lene să meargă la biserică. La 84 de ani mergea în cârje 2 km!

Cum ne ducem viața, așa ne va fi și sfârșitul!

Uneori mergea cu mașina, dar alte ori mergea pe jos dacă nu avea cine să îl aducă. Se ducea pe la mormântul mamei… s-a văzut dragostea lui mare pentru mama și dorința de a se vedea cu ea „Dincolo”. Și a plecat „din picioare”… stând la poartă a simțit că-l ia amețeala, a intrat în curte, a căzut, sora mea l-a dus în casă și în jumătate de oră  „a plecat”, la 85 de ani. Mi-a povestit cineva, persoană apropiată familiei, care se rugase mult pentru el, că l-a văzut pe tata într-o noapte, într-o cămașă albă de lumină. Era luminos și i-a mulțumit acelei persoane: „Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine! Sunt bine!”. I-a dat astfel un răspuns pentru rugăciunile făcute. Deci, se „dusese” unde trebuie. Vedeți, fiecare după cum își duce viața, așa e și sfârșitul.

Dragostea, singura virtute care merge cu noi în veșnicie!

Și ajungem acolo unde dorim cu toții, la bucurie. Și să știți că acolo o să ne întâlnim cu toții și o să continuăm viața în veșnicie! Și dacă am făcut ceea ce trebuie, vom fi într-o bucurie continuă, fără sfârșit. Vom trăi bucuria Raiului! De asta trebuie să încercăm să facem fiecare ce putem în sensul ăsta. A început noul an, să ne uităm puțin în urmă, să ne gândim la ce am făcut în anul trecut. Unde am greșit? Să nu mai repetăm! Dacă am rănit anumite persoane, hai să nu le mai rănim, în special pe cei din familie! Soțul poate a băut prea mult, s-a purtat urât, soția a făcut și ea anumite lucruri sau l-a jignit prea rău… Hai să punem dragostea ca temelie a vieții noastre! Pentru că dragostea nu cade niciodată și e singura virtute care merge cu noi în veșnicie!

Dacă avem dragoste, suntem în Dumnezeu!

Hai să o luăm ca pe o virtute de bază și o să vedeți cât de frumoasă devine viața! Să poți trăi în dragoste, să oferi dragoste și bunătate în jurul tău pentru că Dumnezeu este dragoste! Și dacă avem dragoste, suntem în Dumnezeu și atunci nu facem decât bine!

Da, dragii mei! Să ne ajute Maica Domnului, să ne aibă întotdeauna în pază și să aibă grijă de noi! Doamne ajută!

Și altceva! Dacă vă uitați pe aici, nu știu cât se vede, e plin de ghiocei! La noi întotdeauna, de nașterea domnului, se umplu pădurile de ghiocei și țin vreo două luni de zile! E o bine-cuvântare a Maicii Domnului pentru noi!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!