Dorința de minuni adevărate și false – părintele Teologos

A doua mare ispită a diavolului către Hristos este oferta de a Se arunca de pe acoperiș, că o să-L prindă îngerii. Hristos, perfect fiind, a refuzat.

Urmăriți în acest material o discuție despre nevoia omului păcătos de senzație, de excitare, de senzațional, de minuni mai mult sau mai puțin adevărate. Vorbim de fanatism, pseudoclarvăzători, pseudocuvioși, minuni, vrăji, modalități de detectare a acestora.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Ispitirea Domnului. Prima ispită

Am vorbit în episodul anterior despre postul de 40 de zile al Domnului în deșert și am început cu prima ispită cu care diavolul L-a ispitit pe Domnul, spunându-i ca să facă din pietre pâini, de vreme ce e flămând. Vedeți că diavolul lucrează cu materia, este concentrat pe materie, pe trup și folosește logica noastră căzută în scopurile sale viclene – în principal pentru a ne însingura de Dumnezeu și a ne împinge în mândrie și în iubirea de argint, iubirea de avere, plăcere și iubirea de putere care sunt cele trei mari patimi. Avere, plăcere, putere. PAP. V-am spus de foarte multe ori.

Hristos îi opune diavolului tot timpul duhovnicia și ascultarea, dependența de Dumnezeu, chiar dacă El Însuși nu avea nevoie de acesta, fiind Dumnezeu perfect, cu nimic mai prejos decât Tatăl și Duhul cel Sfânt.

Vedeți, în cazul foamei este evident de ce diavolul I-a spus lui Hristos să prefacă pietrele în pâini – pentru că una din principalele forme prin care oamenii sunt conduși este foamea și frica trupească. Și sub imperiul necesității existenței noastre biologice, adică a foamei, noi, cei căzuți facem aproape orice ca să ne astâmpărăm foamea sau să scăpăm de frica trupească – cea mai de bază fiind frica de moartea trupească, adică mulți dintre noi fac aproape orice să scape de o boală pe care o considerată periculoasă, pandemică – am văzut asta, mi se pare, nu-i așa? Înțelegeți? 

Deci dacă în cazul primei ispite este clar de ce diavolul a acționat așa cum a acționat, cred că în cazul celei de-a doua ispite trebuie discutat puțin.

A doua ispită

Vedem în Matei cap. 4 și locurile paralele că diavolul L-a dus pe Domnul în sfânta cetate, cum spune, și L-a dus pe aripa templului și I-a spus să se arunce jos dacă El este Fiul lui Dumnezeu că e scris la Psalmi „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca să nu izbești de piatră piciorul Tău” – ceva de genul. Și Domnul îi răspunde că iarăși este scris „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”.

Bine i-a răspuns Domnul: în clipa în care îl iubim pe Dumnezeu, nu Îl ispitim, nu Îl supunem la teste ca pe un cobai. Vedeți că diavolul face asta: îl testează pe Hristos și prin prima ispitire și prin a doua încercând să afle dacă este Fiul lui Dumnezeu. Diavolul nu are o relație iubitoare cu Dumnezeu, ci una de dușmănie, de spionaj. Diavolul totdeauna caută interesul propriu și distrugerea celorlalți. Diavolul strânge cât de multe informații poate astfel încât să lupte cât mai bine împotriva victimei.

Când Dumnezeu ne „încearcă”

Ar fi bine să amintim aici faptul că atunci când spunem că Dumnezeu ne încearcă, expresia nu este foarte corectă, fraților. El nu ne încearcă pentru a afla ceva de la noi; Dumnezeu este atotștiitor.

Ispitele care ne vin, ne vin cu îngăduința lui Dumnezeu, fraților. Dumnezeu nu se bucură de durerea omenească absolut deloc, însă aceasta este necesară, pentru că necazurile sunt în folosul nostru pentru a ieși din păcate, pentru a căpăta experiență, pentru a avansa duhovnicește, pentru a învăța și pe alții și în acestea Dumnezeu este de partea noastră, ajutându-ne să ne desprindem de patimile în care ne aflăm. În timp ce diavolul încearcă tot timpul să ne împingă în deznădejde, în depresie, să ne împingă și mai adânc în patimi, nu să ne ajute.

Revenind, bine i-a zis Domnul „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu că ne ajută, după cum ne-a ajutat de multe ori în viață. Dacă suntem atenți și ne uităm în spate în viața noastră vom vedea că de foarte multe ori Dumnezeu ne-a ajutat într-un mod foarte discret, însă dacă nu era Dumnezeu cu noi, fraților, astăzi nu știu unde am mai fi fost. Înțelegeți? 

După cum spuneam, Dumnezeu ne ajută când este nevoie ca și expresie a iubirii Sale. Dumnezeu nu face minuni dacă nu este absolută nevoie pentru că Dumnezeu nu Se contrazice pe Sineși – adică nu încalcă legile pe care El Însuși le-a dat. Dumnezeu nu face circ. Înțelegeți? Adică să mă arunc eu de pe casa din spatele meu, joc, că mă prinde Dumnezeu. Nu e nevoie de așa ceva. 

Minunea – ce este

Poate că ar fi bine să definim ce este minunea: minunea este depășirea spațio-temporală și temporară a legilor naturale, a legilor cotidiene pe care Dumnezeu le-a lăsat în continuumul spațiu-timp spre folosul omului. O excrescență, o ieșire din cotidian. 

Când spun „spre folosul omului” mă refer că și legile cotidiene sunt spre folosul omului și și minunea trebuie să fie spre folosul omului adică spre creșterea iubirii de Dumnezeu și a smereniei fiecăruia dintre noi. Fraților, Dumnezeu nu e circar! Știu destui părinți care au văzut-o pe Maica Domnului sau pe Domnul nostru Iisus Hristos sau pe alți sfinți însă sunt smeriți, sunt ascultători și nu fac zarvă din experiențele lor.

Noi, însă, suntem doritori de minuni, pentru că după cum spuneam minunea este depășirea cotidianului și noi dorim încontinuu să depășim cotidianul, dorim să ajungem ca Dumnezeu care este dincolo de orice obișnuit, dincolo de orice cotidian. Dumnezeu este deosebit, este minunat, este unic și irepetabil și se descoperă prin minune, prin minunare, prin extaz.

Pericolul

Ei, și aici speculează diavolul. Aici apare marea problemă a pseudominunilor, a înșelărilor pentru că dorința de avans, de ieșire din cotidian, din static și de intrare în minune este adânc săpată în centrul ADN-ului nostru existențial. Tendința noastră spre infinit este parte principală a chipului lui Dumnezeu în noi. Această tendință este atât de adânc sădită în firea noastră că nici diavolul nu a încercat să o scoată afară. Știe asta că nu poate să o scoată afară. Doar a distorsionat-o. Vedeți, nu i-a spus lui Adam să nu caute desăvârșirea, adică „cunoștiința binelui și a răului” în limbajul Vechiului Testament, ci i-a spus să o caute în materie. I-a distorsionat direcția, înțelegeți?

Astfel apar și „minunile” distorsionate sau să zic altfel dorința omului după slavă deșartă. Înțelegeți? Aici prin minune sau pseudo-minune nu înțeleg numai ceea ce se înțelege îndeobște de către credincioși, ci mă duc în spate la aviditatea omului de a ieși din comun, de a fi slăvit, de a se pune pe sine mai presus de ceilalți, de a accede la o cunoștință superioară și aici cum spuneam, datorită căderii lui Adam, apar problemele.

Unele minuni sunt mai grosiere, mai materiale, altele sunt foarte fine și foarte dificil de discernut. Când spun „grosiere” fraților, nu sunt de râs, chiar dacă, poate ni se pare la prima vedere. Trebuie multă atenție.

Un exemplu

De exemplu, dacă vă spun despre „cultul cargoului” poate că o să râdeți cu toate că nu e cazul. Nu trebuie, fraților. Pe scurt, este vorba despre populațiile indigene din insulele din Pacific, care își trăiau viața liniștite la nivelul lor de cunoaștere, de trai și, dintr-o dată, se trezesc în fața unor realități șocante în fața lor pe care nu le pot explica – cel mai cunoscut caz pe care pot să-l amintesc aici este conflictul americano-japonez din cadrul celui de-al 2-lea război mondial.

Pentru că japonezii și mai apoi și americanii – chiar mai mult – le trimiteau cargouri cu alimente și alte lucruri necesare traiului pentru a le câștiga simpatia și, deci a le folosi insulele ca baze militare, aceștia și-au dezvoltat un adevărat cult religios în care erau invocate zeități și străbuni doară, doară o să mai vină cargourile. Problema nu e așa de simplă precum pare, fraților, pentru că cele mai multe cargouri veneau efectiv „din cer” – pentru că aborigenii nu știau de avioane și cu atât mai puțin de parașutări.

Ca să se complice lucrurile și mai mult, câțiva lideri de-ai lor, mai răsăriți, au menținut și au intensificat acest cult până la fanatism din care își trăgeau foloase pe  baza slavei deșarte pe care o dobândeau ca lideri, jucând roluri de „profeți”, oameni de legătură, mediumi, „mari preoți” ai cargourilor – tot felul de astfel de poziții.

Desigur că problema ajunge la maxim în clipa în care aceste incantații ajung, într-adevăr, la un nivel religios foarte intens, însă sunt făcute vrăjmașului și atunci ajungem la practici de genul voodo, vrăjitorie – care, da, fraților, există până azi și nu numai în Pacific, fraților! Ferească Dumnezeu!

Practici care țintesc totdeauna sufletul uman: și al vrăjitorului și asupra celui căruia se face vraja sau asupra jertfei. Astăzi se fac și jertfe umane, inclusiv astăzi.  Asta chiar dacă diavolul poate să „ajute” cu lucruri materiale, așa-zis bune, pe om, astfel încât el să nu-și dea seama că este țintită libertatea sufletului său. Diavolul întotdeauna țintește libertatea sufletului uman. Țintește sufletul uman, țintește legătura sa cu Dumnezeu.

Alte minuni grosiere

Același mecanism al minunilor grosiere se vede și astăzi, fraților, pentru că orice tehnologie destul de avansată pentru publicul țintă nu se mai distinge de magic, de magie.

Vedem că astăzi avem problema științei care s-a dovedit a fi foarte controversată, cu extreme în toate părțile. Când spun extreme, mă refer și la fetișizarea unui produs, adică produsul este perfect mântuitor, fără pată, problemă, fără niciun efect secundar, promovat astfel de către firma producătoare ori de către susținătorii produsului din varii motive – de obicei motive financiare sau de slavă deșartă. Sau la cealaltă extremă că un produs ar produce lepădare de Hristos, fără să se exprime Biserica în sinod în acest sens. Fraților, trebuie să se exprime Biserica în sinod ca să fie ceva lepădare de Hristos. 

Desigur că există obiecte vrăjite, oculte și altele asemenea, însă astea sunt cazuri evidente, fraților. Acestea trebuie arse sau îngropate.

Fraților, din mica mea experiență, orice produs care generează ură, care generează fanatism, nu este de la Dumnezeu – nu e bine, fraților, indiferent dacă din punct de vedere tehnic, științific acel produs este, să zic așa, cum trebuie. Este mai bine de evitat, fraților.

Desigur și aici accentuez și mai mult, că nu trebuie să se exercite presiuni – mai ales presiuni de ordin religios să fie luat sau să nu fie luat acel produs; aceasta este cel mai rău, fraților. Și nu ură; nu ură pseudo-religioasă, fanatică pe tema asta. Mare atenție, fraților!

Un exemplu din tehnică. Slava deșartă

Ca să nu dau exemple controversate din contemporaneitate, pentru a nu genera, tensiuni, disensiuni, diviziune, o să vă dau un exemplu mai din trecut din aria pe care o cunosc puțintel, a calculatoarelor.

Fraților, Commodore Amiga a fost un calculator introdus în 1985 și era cu mult înaintea timpului său. Era primul calculator personal multimedia ce oferea un sunet și o grafică excepțională pentru vremea respectivă. Vorbim în urmă cu 40 de ani aproape. La primul demo în 1985 – era o sferă în 3D care sărea în conformitate cu legile fizicii – cei care vedeau ce se întâmplă nu le venea să creadă ochilor. E o „minune” exclamau. Păi da, pentru că vorbeam de 4096 de culori pe vremea ce PC-urile aveau 4 și cu chiu cu vai au ajuns și ele după doi ani la 256!

Dincolo de grafică, sunetul era excepțional, se compuneau albume de muzică mixate prin Amiga atunci când PC-urile știau doar să facă beep-beep. Mda, o minune – o pseudo-minune care desigur că avea o explicație tehnică cunoscută, cipurile care erau acolo și așa mai departe. Se știa, însă asta a generat o slavă deșartă foarte mare, un extremism greu de controlat pentru comunitatea fanilor  Amiga care îi priveau de sus pe aproape toți ceilalți utilizatori de calculatoare. Dacă cineva încerca să zică ceva, era pus la zid, cenzurat și, uneori, chiar amenințat.

Fanatismul fanilor – cum sună! – fanatismul fanilor… fanatismul, mândria ecosistemului a distrus, de fapt, un produs revoluționar. O poveste foarte tristă, fraților. Asta se întâmplă până astăzi, să știți. Aș putea să dau multe exemple. Dar să nu generez comentarii și disensiuni.

Mândria și ce îți pregătește ea

Mândria este cel mai bun drum către autodistrugere, fraților. Să nu credem că suntem elite și că noi deținem controlul lumii – oricât de mare sau mică ar fi această lume – pentru că Dumnezeu se împotrivește celor mândri, în timp ce celor smeriți le dă har. Scrie la scriptură, fraților. 

Ai văzut un gând că îți promite mărire? Îți pregătește rușine! Asta a zis-o Avva Marcu Ascetul și luați-o ca dogmă, fraților!

Clarvederea

Lucrurile devin mai grave în clipa în care cineva nu accentuează faptul că e ceva omenesc și împinge pe oameni să creadă că e ceva supranatural. Darul clarvederii, de exemplu. Asta e o ispită foarte mare și poate să cadă cineva în asta când știe să vorbească ambiguu – vezi cazurile celebre cu Pithia și Nostradamus însă și astăzi avem astrologi și oracoli.

Astrologia

Că tot am ajuns aici, fraților, astrologia, horoscopul este o înșelare, să ne înțelegem. Niște corpuri cerești, niște pietre sau niște mingi de gaz și foc așa cum sunt corpurile cerești nu stăpânesc persoana făcută după chipul lui Dumnezeu cel inteligent, fraților. Poate că ar fi bine să explicăm puțin de unde vine ideea asta greșită, chiar dacă am mai explicat-o în trecut.

Mai de mult nu existau buletine metereologice și sateliți și oamenii calculau timpul și, de aici, și vremea pe baza astrelor, mai bine zis că vedeau că soarele în drumul său aparent pe cer – că de fapt pământul se învârte în jurul soarelui – răsare și apune în diferite constelații, numite zodii, în funcție de perioada de timp a anului despre care vorbim.

Ei, datorită faptului că, în accepțiunea anticilor, aceste constelații, zodiile, influențau timpul, după cum spuneam, că soarele apare că intră și iese din zodia cutare când este iarnă și din cealaltă când este vară, atunci oamenii doritori de slavă și câștig spuneau că zodiile influențează și persoana umană în sensul horoscopului de astăzi, ceea ce este cu totul fals, fraților. Nu vă luați după așa ceva! Vă spun asta de ce? Pentru că sunteți avizi de senzațional, de minune, de evitarea smereniei, de o cunoaștere pe care Dumnezeu nu ne-o dă. Cunoașterea viitorului sau chiar a prezentului, dacă nu duce la iubire, unitate și smerenie este o cunoaștere luciferică, fraților. Nu e mântuitoare. Înțelegeți? 

Pseudo-clarvăzătorii

O altă cauză din care apar pseudo-clarvăzătorii este atunci când cineva are o oarecare experiență cu oamenii. De exemplu, din experiență, adică de la cazurile cu care m-am întâlnit știu că TikTok este foarte distructiv, de asemenea știu că a fost banat în SUA în congres.

Dacă discut cu un tânăr am de ales aici – sau vorbesc ca un om, cu smerenie, cât-de-cât: „Să avem grijă cu aplicația asta – nu știu dacă ți-ai instalat-o – e foarte nocivă, evită” sau vorbesc precum un clar-văzător: „Văd că te uiți unde nu trebuie. Ai minte întunecată. Ești dependent” și mă uit la el cu o privire pătrunzătoare. Desigur că de multe ori voi ghici, însă alte ori voi scandaliza sau voi vătăma suflete. Da, fraților, am văzut cazuri. Nu e bine. Și chiar dacă voi ghici, nu e corect – nu e bine. Mă prezint ca cineva care nu sunt. Înțelegeți? 

Și să știți că pe măsura slavei deșarte va veni și măsura căderii. Ferească Dumnezeu! Dacă Dumnezeu voia să fiu clarvăzător, îmi dădea acest har și acest har să știți că nu generează un entuziasm întunecat sau fanatism în rândul oamenilor. Eu am văzut oameni clarvăzători. 

Clarvăzătorii validați de Biserică

Mărturiile apar în timp și oricum să știți că Dumnezeu nu dă acest har la oricine; întâi de toate omul trebuie să fie validat de Biserică cum că e om duhovnicesc, că are o viață exemplară din punct de vedere ascetic și nu generează scandal. Clarvăzătorii nu cresc ca ciupercile după ploaie, vă rog să mă iertați! Dumnezeu validează întâi pe cineva în Biserică prin virtuțile după fire ca mai apoi să-l ridice la harismele mai presus de fire. Și omul și de acolo poate să cadă. Cum spuneam, să nu absolutizăm nici în bine și nici în rău. Să fim smeriți.

Ghicitul

Tot în categoria celor de mai sus, se ascunde ghicitul pe baza diferitelor metode în spatele cărora se ascunde vrăjmașul sau experiența cu oamenii. Cine sunt, date despre ei sau cum să vorbim cu ei. Ghicit în cafea, în orez, în palmă, în cărți de joc, tarot – ferească Dumnezeu! – sau chiar în Psaltire, în Pidalion adică în colecția de canoane sau chiar și în Evanghelie. În orice care ne poate convinge, ne poate satisface setea de senzațional, dorința de minune, de excitare cum spuneam.

Da, sunt și forme de ghicit „moderne” amestecate cu electronica, însă mai bine să nu dau idei, că la urmă diavolul pune gânduri. Diavolul încearcă orice ca să-l desprindă pe om de Dumnezeu și să-l subjuge pe om de astre, de boabe de cafea și chiar de cărți. De orice, numai de Dumnezeu nu.

Să știți, că vrăjmașul se amestecă în astea și de multe ori le face să se potrivească. Cel mai periculos este cu cărțile bisericești pentru că acestea, de fapt, plus, minus, teoretic se potrivesc la toți pentru că sunt scrise sub harul Duhului Sfânt. Da, se potrivesc și nu se potrivesc pentru că nu totul se potrivește la toți – mare atenție! Dacă deschid Pidalionul la un canon care vorbește despre omor, nu înseamnă că omul a făcut omor!

Desigur că în general cei care fac astfel de practici străine de ortodoxie, chiar dacă ei se consideră pe sineși orotodocși, sunt destul de deștepți ca să aleagă de pe toată pagina unde s-a deschis pasajul care – cred ei – se potrivește cel mai bine credulului sau credulei din fața lor. Înțelegeți? 

Vise și viziuni

Și mai periculos este atunci când se amestecă frontal vrăjmașul fără să fie chemat, adică în viziuni, vise și tot felul de simțiri. Ca în toate acestea, regula de aur este: nu credem nimic, nu acceptăm nimic și – uneori – nu respingem nimic, nu dăm atenție. Nu acceptăm și orice ne vine spunem la un duhovnic experimentat. Mai pe scurt: nu dăm atenție și spovedim totul.

Desigur că diavolul ne va împinge să le ascundem, mai ales dacă este vorba de un duhovnic experimentat. Dacă duhovnicul nu știe foarte multe și omul le caută și este înțepenit, atunci diavolul nu se sinchisește foarte tare, să știți. Căutați duhovnici experimentați. Fraților, astea sunt foarte periculoase, pentru că dacă omul le caută, are o tendință în direcția asta, atunci le va găsi, însă va găsi ceea ce nu trebuie și la ceea ce nu se așteaptă.

E adevărat că atunci când omul se luptă, dacă omul își face cruce, se roagă, se spovedește și se împărtășește atunci scapă. Nu rezistă vrăjmașul. Desigur că e nevoie de timp.

Cazul împăratului roman Iulian Apostatul

Dacă, însă, omul se predă de bună voie, ei, atunci e dificil. Nu știu dacă știți cazul împăratului roman Iulian Apostatul care s-a lepădat de Hristos (de unde și numele) și s-a întors la păgânism și a făcut pact cu diavolul. Când l-a văzut, însă, a fost atât de îngrozit încât și-a făcut cruce și diavolul a dispărut imediat. După aceea, a făcut incantații și l-a rugat pe diavol ce să facă să nu mai dispară și atunci diavolul i-a spus ca să omoare un copil – ferească Dumnezeu! – și să țină în mână inima lui în clipa în care face pactul. Ăsta-i diavolul, fraților. De ce i-a zis asta, diavolul? Pentru că datorită unui păcat atât de mare făcut cu voia, semnul Crucii nu mai avea efect. Înțelegeți? 

Sfântul Paisie Aghioritul și Georgică

Ceva asemănător s-a întâmplat și în zilele noastre cu Georgică, Gheorgakis în greacă, însă în acest caz povestea a avut un sfârșit bun. Povestea lui Georgică este consemnată în cartea „Părintele Paisie și marii inițiați ai Indiei”. Chiar am cunoscut părinți care l-au cunoscut și pe Sfântul Paisie și pe Georgică și spuneau că într-adevăr omul avea energie demonică foarte mare: numai că se concentra și spărgea bolovanii de-i făcea țăndări sau rupea trunchiuri groase de copaci cu o lovitură de karate. Deci imaginați-vă bolovanul acesta din spatele meu să o spargă cineva concentrându-se. Să o facă bucățele. Face praf stânca asta numai că se concentrează. Asta este diavolul. Ferească Dumnezeu! Înțelegeți? 

Trebuie să știți că dacă diavolul nu are drepturi, nu poate să facă nimic. Doar să ispitească. Omul trebuie să îi dea drepturi. Și dacă i le de, ferească bunul Dumnezeu! 

Apropos că vorbim de minuni și pseudominuni, vedeți toate acestea cât de impresionante sunt și ce excitare, ce slavă deșartă generează? Însă nu sunt folositoare de suflet, nu aduc iubire și smerenie, ci separare, rupere de ceilalți în sens egoist – aduc multă mândrie.

Georgică – nu știu dacă ați citit cartea – a fost dus de părinții lui la o vârstă foarte fragedă din Grecia în Tibet unde a devenit un magician, un vrăjitor desăvârșit și a ajuns un mare maestru la karate în centura neagră. Datorită avansului său în cele ale magiei, a fost chemat la Dalai Lama și când a ajuns acolo, trebuia să intre printr-o poartă strâmtă și joasă astfel încât să se aplece în fața lui Dalai Lama. Tânărul nu se apleacă destul și dă cu capul de pragul de sus al ușii și se lovește ușor la cap. Într-un gest reflex, înainte de a intra din nou, își face cruce după cum l-a învățat bunica lui când a fost mic.

Atunci Dalai Lama începe să urle și înfricoșat strigă celor de acolo să-l alunge pe noul venit. Georgică intră la idei văzând că puterea Crucii e mai tare decât demonii lui Dalai Lama și începe să caute adevărul și astfel ajunge la Sfântul Paisie. Pentru că încă era luptat de vrăjmaș și avea modul de gândire bazat pe minunile demonice, îi face Sfântului Paisie o demonstrație spărgând un ditamai bolovanul numai prin concentrarea sa. Da, fraților, se întâmplă din acestea.

Când vede Sfântul Paisie stânca făcută fărâme, se apleacă, ia puțin pământ de jos în palmă, pune puțină apă pe acesta și face un boț de noroi peste care face semnul Crucii ca binecuvântare și zice: sparge-l pe acesta! Atâta s-a concentrat Georgică până când a amețit și tot nu a putut să spargă micul bulgăre de noroi. După aceea a luat bătaie cruntă de la diavol că de ce s-a lăsat învins. Bătaie fizică, fraților, să ne înțelegem! L-a snopit din bătaie diavolul, l-a umplut de sânge. Vedeți că de lucrurile binecuvântate nu se poate atinge. 

Ce caută diavolul

Totdeauna să știți că diavolul caută sufletul omului: și al țintei vrăjilor și al vrăjitorului și a celui ce plătește pe vrăjitor, al celui ce dorește să obțină foloase din vrajă. Să știți că niciodată nu iese bine vraja, diavol este, fraților, chiar dacă posibil ca diavolul să-l amăgească pe cel interesat.

Ținta ca să se protejeze este prin spovedanie deasă. Să vă spovediți des, fraților. O dată pe sătămână, o dată la două săptămâni, cel mai rar – o dată pe lună. Des ca să plece energia demonică de la voi. Rugăciune, împărtășanie, aghiasmă în casă și arderea sau îngroparea obiectelor vrăjite și atunci nu se prinde.

Pentru ceilalți este foarte dificil, însă există nădejde. Cei care fac vrăjile. Ferească Dumnezeu! Nu vă amestecați pentru că puteți să ajungeți la spitalul de nebuni – la propriu. Diavolul vă duce din exaltare în exaltare, din vedenie în vedenie, din pseudo-succes în pseudo-succes până când vă sucește mințile.

Vedetele

Există destule cazuri în toate domeniile pline de putere – slavă deșartă – adică să dorească cineva să urce în ierarhia socială să aibă o putere politică, o poziție slăvită sau să fie iubit de una sau mai multe femei sau chiar slavă artistică – din păcate sunt cunoscute cazuri de cântăreți, Lady Gaga, Michael Jackson, Bob Dylan, Jimmy Page – sunt destui, din păcate – care și-au vândut sufletul diavolului sau au făcut vrăji pentru a ajunge la faimă. De asemenea, desigur, cei care se încurcă cu așa ceva se pot demoniza cumplit. Atunci e nevoie de exorcisme, fraților. 

Depistarea cazurilor de demonizare

Acuma să știți că demonizații nu sunt numai cei care se încurcă cu vrăji. Sunt multe cauzele, însă, în general, ca să se depisteze cazurile de demonizare, se pun în contact cu obiectele sfinte: să sărute Sfinte Moaște, Sfânta Cruce, să-și facă cruce, să se închine la icoane, să bea aghiasmă. Chiar Sf. Paisie le dădea însetaților pe caniculă să bea agiasmă fără să le spună că este aghiasmă. Le dădea foarte mult rahat, mâncau foarte mult dulce, cereau apă și el le dădea apă. Dacă aceia refuzau îngroziți sau se îngălbeneau, înseamnă că este energie demonică, erau demonizați. Dacă beau aghiasma fără să aibă probleme, nu era problemă. Înțelegeți?

Și bineînțeles, slujbele, la Sfânta Evanghelie sau chiar orele de Noul Testament. Chiar orele de Noul Testament la Facultatea de Teologie pot fi detectori. Cunosc cazul cuiva care transpira și se îngălbenea numai la orele de Noul Testament. La toate celelalte ore nu avea nicio problemă, nici măcar la Vechiul Testament. 

Pseudo-cuvioșii

Unele dintre cele mai periculoase, însă, sunt cazurile pseudo-cuvioșilor, nici nu știu cum să le numesc. Adică ale celor care se luptă duhovnicește, au cunoștințe ascetice, însă nu se curăță prin ascultare și smerenie, prin tăierea voii. Dacă nu se acoperă cu asta și nu se lasă duși înspre cele smerite – să gândească smerit, să nu se înalțe cu mintea la înălțimi teologice – atunci se întăresc în poziția că fac bine ce fac – cornul ăla al lui Adam, tare – și vrăjmașul, ca să-i facă să aibă și mai mare încredere în ei înșiși, în gândurile lor le dă tot felul de pseudominuni, chiar viziuni și tot felul de sfaturi care sunt bune, sunt acceptabile din punct de vedere moral – omul este un om bun, etic, văzut chiar ca un om duhovnicesc. Poate să aibă viziuni – să vadă aproape încontinuu tot felul de sfinți, arătări, însă nu are smerenia de a fi om obișnuit.

Aici e foarte, foarte dificil de spart, de intrat, însă, se poate dacă celălalt are conștiința relativității sale, adică este smerit și zice ca monahul acela din Pateric „Doamne, dar cine sunt eu ca să văd minuni?” Înțelegeți? 

Vedem că numai dorința de nearătare, de a fi un om normal și de a urma drumul bătătorit al Bisericii ne salvează. Smerenia, fraților, smerenia! Țineți minte, pe Sf. Antonie care a văzut toate capcanele diavolului întinse pe pământ și L-a întrebat pe Dumnezeu că „Cine ne va izbăvi de toate acestea?” și a auzit glas că „Smerenia!”.

Concluzii și îndemnuri

Fraților, să nu vânăm minuni că atunci vrăjmașul ni le va servi! Dacă Dumnezeu dă, asta se va vedea după roade în dispoziția de smerire și ascultare. Să căutăm slava lui Dumnezeu pe calea bătătorită a Bisericii și dacă este momentul Dumnezeu ne va arăta harul Său prin binecuvântările oamenilor pe care îi validează Dumnezeu în fața noastră și nu prin voia noastră egoistă.

Să fim normali, să fim smeriți, să nu căutăm excitarea și să ne supunem consensului părinților Bisericii. Țineți minte ce s-a întâmplat cu Sf. Simeon Stâlpnicul – cum l-au testat. Că au trimis părinții schitului de i-au zis „Dă-te jos de pe stâlp!” și când Sf. Simeon s-a supus și a zis „Să fie binecuvântat!” atunci și-au dat seama părinții schitului că de la Dumnezeu este nevoința lui și l-au lăsat să-și continuie asceza de stâlpnic. dacă s-ar fi împotrivit, l-ar fi dat jos cu forța. 

Fraților, haideți să fim normali, să fim smeriți, să ne lăsăm duși spre cele smerite, să nu încercăm să cuprindem cu mintea noastră cele înalte, cele extraordinare, cele excitante și atunci când va veni vremea, Dumnezeu ne va da minunea adevărată a raiului care este blândă, frumoasă și iubitoare – smerită – și nu o exaltare deșteaptă care prin diferite pretexte și mijloace încearcă să-și facă voia și să se pună pe sineși mai presus de ceilalți oameni.

Să fim normali, cu darul lui Dumnezeu! Ortodoxia este calea spre normalitate și prin normalitatea smereniei către sfințenie. Nu prin exaltare. Zelul adevărat nu este exaltare. Extremele sunt de la diavol. Virtuțile sunt blânde și smerite ca Hristos. Vă mulțumesc că ați stat lângă mine atâta timp!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!