Mari părinți de la mănăstirea Sf. Pavel – părintele Pimen

Care sunt părinții duhovnicești, giuvaierele cu care este împodobită mănăstirea Cuviosului Pavel? Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Gheorghe am mers la mănăstirea tutelară a schitului nostru – Mănăstirea Sfântului Pavel.

Acolo am ajuns și la cimitirul mănăstirii unde părintele Pimen Vlad a început să ne povestească spontan despre părinții duhovnicești de la această mănăstire. Am început să-l filmăm și astfel aveți materialul de față.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Părintele Mitrofan

Părintele Pimen: Părintele Mitrofan a murit la nouăzeci și ceva de ani. El a fost un mare nevoitor. Avea 1,90 m, iar în biserică stătea numai în picioare, cu o metanie lungă în mână și zicea mereu ”Doamne, Isuse Hristoase, Doamne, Isuse Hristoase!” La un moment dat, veneau diavolii și îl necăjeau. Odată i-am zis bătrânului Antonie, cu care eram eu: ”Ce spune ăla, că nu știu ce este?!”. Iar Antonie mi-a răspuns: ”Asta nu-i nimic. Eu stau cu chilia chiar lângă el, să vezi noaptea ce război e în chilie la el, zici că e bătaie, trânte pe acolo cu diavolii!”

Părintele Theologos: Slavă lui Dumnezeu!

Cristofor monahul

Părintele Pimen: Mai era și Cristofor monahul, care a murit de puțin timp. Ceilalți sunt din bătrânii pe care i-am prins eu. Bătrânii lui Israel, cum se zice, oameni cu viață sfântă, oameni nevoitori. Mai era și bătrânul Antonie, al cărui ucenic am fost timp de doi ani de zile. El avea un mers de ziceai că e în reluare, mergea în ritmul rugăciunii. Am făcut un an la trapeză cu el. Nu gusta niciodată între mese, și atunci m-am luat și eu după el. Puneam pe masă toate bunătățile, dar noi nu gustam nimic. Când se termina masa, ne luam și noi porția din ce mai rămânea și pe aceea o mâncam. 

Am încercat să ascult de el în toate. El era foarte calculat, liniștit. În al doilea an, a fost mutat la arhondaric, unde, în sinaxă, m-a cerut. Mulți nu puteau păstra ritmul lui pentru că el era foarte calm și unii erau mai agitați. În felul ăsta, am făcut al doilea an cu el, la arhondaric, după care am luat chilia Sfântul Artemie. El zicea: “Nu pleca, mai sta, mai stai să mă ajuți!” pentru că ne înțelegeam foarte bine.

În tinerețe, el a stat la Mănăstirea Sfântul Sava un an. Și îmi povestea cum a prins el un bătrân român ce se afla acolo. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, acesta a plecat din Athos spre Ierusalim, de frica nemților, împreună cu alți doi români, cu o barcă de lemn cu vâsle. Unul a murit pe drum, unul a înnebunit și doar unul a ajuns în regulă la Ierusalim. Luni de zile le-a luat să ajungă. Pe acesta l-a prins în viață la Ierusalim, fiind paracliser. În una din zile, când a mers la chilia lui, părintele nu a răspuns, iar când s-a uitat pe gaura cheii, a văzut că acesta murise pe scaun. Bartolomeu, parcă îl chema.

Bătrânul meu, părintele Antonie, era un bătrân cu dreaptă socoteală.

Starețul Andrei căruia i s-a arătat Maica Domnului 

Părintele Theologos: Și ultimul e Andrei? Starețul Andrei?

Părintele Pimen: Da, este cel căruia i s-a arătat Maica Domnului. Părintele Iosaf a fost călugărit de starețul Andrei. Au fost câțiva călugăriți de el. Uite ce liniște e în cimitir! Auzi pe cineva să zică ceva?! Abia aici îți găsești pacea.

Când vii și stai de vorbă cu bătrânii, îi mai întrebi: “Cum o mai duceți, cum îi la voi, acolo?” Bătrânii, când vedeau un ucenic oleacă mai agitat, îl aduceau la cimitir și ziceau:

– Vezi?! Aici e părintele Cutare, ia și ocărăște-l cu tot ce îți vine la gură.

După un timp….

– A zis ceva?

– Nu. 

– Acum, lauda-l. 

– Sfinte al lui Dumnezeu… Și începea să îl laude.

– A zis ceva?

– Nu a zis nimic.

– S-a mândrit?

– Nu

– Așa să fii și tu. Când te ocărește, să nu zici nimic, când te laudă, să nu te umfli, să nu zici ceva. Ăsta era începutul monahismului, să fii ca acela care a murit, a murit lumea și atunci începe o nouă viață.

Părintele Theologos: Cum a văzut-o egumenul Andrei pe Maica Domnului? Știți, băieți?

Stăpâna locului scria în trei cărți

Părintele Pimen: Starețul Andrei a stat o perioadă la un mitoc al mănăstirii, undeva aproape de Hilandar, dar tot în Athos. Fiind odată la acest mitoc, a coborât la malul mării, că nu era departe, ca să ia și el de acolo anumite lucruri aduse de mare după furtună. Coborând el, vede o femeie pe o stâncă, îmbrăcată cuviincios, frumos, care avea trei cărți în brațe și scria continuu.

– Femeie, ce cauți aici? Ai pățit ceva? Ai naufragiat? S-a spart barca? Cum ai ajuns aici?

– Nu.

– Dar cine ești tu?

– Eu sunt stăpâna locului acesta.

– Și ce faci aici? Văd că scrii ceva, ce e cu cărțile acelea?

– Într-o carte îi scriu pe cei care vizitează Athosul o zi, două, trei, o săptămână, dar pleacă. În a doua carte îi scriu pe cei care stau ani de zile în Athos, dar tot pleacă la urmă. Și în a treia carte îi scriu pe cei care stau și mor în Athos.

– Dar pot să te ajut cu ceva?

– Cu ce să mă ajuți dacă eu sunt Stăpâna locului?!

Toți cei care calcă în Sfântul Munte sunt luați în grija Maicii Domnului

Atunci, nedumerit fiind, a plecat spre chilie. Când a ajuns în bisericuță, s-a dus să aprindă candele pentru vecernie, iar când ajuns în fața icoanei Maicii Domnului, s-a trezit ca dintr-un vis: “Văleu, era Maica Domnului! (era chiar chipul din icoană)” A ieșit desculț din biserică și a fugit spre mare să o mai vadă. Acolo nu mai era nimeni și atunci a zis: “Maica Domnului, vreau să Te mai văd!”, dar Ea nu s-a mai arătat, dar Și-a făcut simțită prezența printr-o mireasmă puternică. Prin asta a dat de înțeles că toți cei care calcă în Sfântul Munte sunt luați în grija Maicii Domnului. Asta înseamnă că îi ocrotește în viitor și pe ei și pe familiile lor, dar așteaptă de la ei o schimbare: “Eu v-am luat în grija Mea, vă ocrotesc. Dar voi schimbați ceva în bine în viața voastră?” Dacă schimbă ceva în bine, au și ocrotirea Maicii Domnului. 

Părintele Sofronie Galiga

A mai fost aici părintele Sofronie Galiga. Acesta a fost stareț înainte de părintele Andrei. Era de o bunătate și de o blândețe cum este starețul Partemie acum. Și el ierta pe toți care veneau la el cu diverse păcate. Îi dezlega, îi ierta, iar toți ziceau: “Ăsta nu se mântuiește, prea îi dezleagă pe toți, prea îi iartă pe toți!” A venit tipul să plece, iar după șapte ani a fost dezgropat. Au participat mulți oameni curioși. Când au ajuns la fundul gropii, au văzut că mantia era umflată ca un balon (în Sfântul Munte, monahii sunt înveliți într-o mantie când sunt îngropați). Atunci, un părinte a luat un cuțit și a tăiat mantia.

Când a tăiat mantia, a ieșit o mireasmă de parcă a dat cu parfum! Mireasma s-a dus până la Nea Skiti, că toți întrebau de unii vine. “L-au dezgropat pe starețul Sofronie”. Au început să fugă toți la Nea Skiti să vadă cum tot locul se umpluse de mireasmă. Și atunci, le-a arătat tuturor că nu numai că l-a mântuit Dumnezeu, dar a ajuns la sfințenie. Și acum este pus într-o cutie în osuar.

Părintele Theologos: Slavă lui Dumnezeu! Înseamnă că îl au de sfânt, ar trebui să îl cinstească.

Părintele Pimen: Ei au mai mulți. Vezi, și starețul Andrei, tot aici e pus! Înainte era deschis, dar acum au încuiat. Înainte aveam acces la toți, intram, vorbeam cu ei… A avut mulți sfinți Sfântul Pavel. Cum a fost bătrânul Mina. Minunea care a fost la el, nu o întâlnești în Sfântul Munte.

Părintele Theologos: Care? 

Bătrânul Mina și pâinea frământată de Maica Domnului

Părintele Pimen: Era un bătrân simplu și era ajutor de brutar. Carte nu știa, dar era foarte ascultător și smerit. Nu ieșea niciodată din cuvântul brutarului și zicea continuu: “Doamne Isuse, Doamne Isuse…” Cu toate astea, el nu învățase niciodată ce să facă, iar într-o zi în care s-a îmbolnăvit brutarul, starețul l-a pus să facă pâine. Dar el nu făcuse niciodată, el era doar ajutor, nu știa nici să frământe, nimic. Când a văzut că nu are ce face, s-a rugat la icoana Maicii Domnului: “Maica Domnului, ajută-mă să fac pâine, că eu nu știu.” În momentul ăla, s-a deschis ușa și a intrat o femeie îmbrăcată cuviincios. El, când a văzut-o, în simplitatea lui, îi zice: “Auzi, știi să faci pâine?”, “Da, hai că te ajut.” 

Și a început să facă femeia pâine și el să o ajute cum îl ajuta și pe brutar. Pâinea a fost frământată, pusă la cuptor și a fost gata cu o oră mai devreme. Când totul a fost gata, femeia a ieșit, iar el abia atunci și-a dat seama că nu apucase să îi mulțumească. Fericit, a luat pâinea și a dus-o la masă. Era zi de post și au început cu toții să mănânce. Când gustau pâinea, toți lăsau mâncarea și mâncau numai pâine. “Părinte, mai adu pâine!” Au început să creadă că a pus lapte sau zahăr în pâine de a ieșit așa bună și dulce. Când s-a terminat masa, starețul l-a luat la întrebări:

– Ia spune ce ai pus în pâine, nu am mâncat în viața mea pâine așa duce ca asta!

– Nu am făcut eu pâinea.

– Dar cine a făcut-o? 

– O femeie.

Și în momentul când a zis o femeie, s-a trezit și el ca din vis. “Dar ce femeie în Athos?!” Iar când a început să povestească, au început toți să plângă. 

– Stați așa, aceea nu a fost o femeie, aceea a fost Maica Domnului. Nu mai dați pâinea asta nimănui. 

Au tăiat-o în bucăți și au păstrat-o așa cât a durat, că a fost frământată de Maica Domnului.

Părintele Theologos: Slavă lui Dumnezeu! Binecuvântare.

Maica Domnului i se arată unui părinte nevoitor.

Părintele Pimen: Odată cu sfințirea marii biserici vechi, a fost și schimbarea din viața de sine în viață de obște. A fost printre primele mănăstiri care au schimbat în viața de obște pe la 1800 și ceva. La celelalte mănăstiri a mai durat mult viața de sine. Și atunci, starețul avea mare îndoială, nu știa dacă face bine că face această schimbare, mai ales că unii părinți nu erau de acord. Atunci starețul s-a rugat: “Doamne, să fie după voia ta! Maica Domnului, dă-mi un semn!” Și când s-a făcut sfințirea bisericii, era un părinte foarte nevoitor, dar era bolnav la pat. Și dorindu-și să ajungă și el la biserică, s-a rugat la Maica Domnului. În acel moment, a intrat într-o stare de extaz și s-a văzut și el în biserică.

În biserică, a văzut o femeie ce intra în altar și spunea fiecăruia ce are de făcut: episcopului – în altar, cântăreților – la strană și așa mai departe. Și el se minuna: “Dar ce caută femeia aici? Și parcă e șefă, împărăteasă, toți ascultă de ea.” După ce a pus toată rânduiala în biserică, a văzut-o la trapeză, unde ajuta și îi îndemna pe părinți cum să facă bine rânduiala. Când s-a terminat masa, și toți fuseseră bine serviți, trapezarii și bucătarii urmând să mănânce și ei, au rugat-o să ia masa împreună. “Nu mănânc eu astfel de mâncare, eu am venit doar să vă spun cât de mult mă bucur și Eu și Fiul Meu de tot ce s-a făcut aici.”

Părintele Theologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Pimen: Și atunci și-a revenit și el și s-a ridicat sănătos din pat și i-a povestit părintelui stareț tot. Multe minuni au fost aici. Asta e doar ce îmi mai amintesc. Sfântul Pavel este una din mănăstirile cu temelie tare, cu o grămadă de sfinți, deși nu s-au scos cărți cu viața acestora. Eu, dacă am stat doi ani aici, vorbind cu ei am tot aflat. 

Părintele Theologos: Și părintele stareț actual e un părinte sfânt.

Părintele Pimen: Nici nu se discută. Pe el l-a adus Maica Domnului.

Părintele Theologos: Serios?

Părintele Sofronie

Părintele Pimen: Da. Plus că, de multe ori i s-a arătat Maica Domnului și de câte ori l-a vindecat! A povestit la un moment dat, la un post grecesc, bisericesc, minunile din viața lui. Și mai este părintele Sofronie în viață. Are 85 – 86 de ani. E micuț, 1,50 m dacă are, nici nu mai aude bine și nici nu mai ține bine minte.

Spunea odată un doctor, bătrânii nu uită, așa e setarea făcută ca să se șteargă ce e de prisos. El se apropie de plecare și tot ce e de prisos trebuie să dispară, ținând doar ce e folositor. 

Părintele Sofronie, mare nevoitor, făcea 300 de metanii pe zi, din cele mari. Iar când avea aproape 80 de ani, eram la un hram aici, și stând noi românii la o masă, unul din părinți mă întreabă:

– Dar părintele Sofronie câți ani are?

– Nu mai știu exact, dar în jur de 80. După masă o să îl întreb.

După masă, l-am văzut și am mers spre el cu gândul să-l întreb câți ani are. Când am ajuns în dreptul lui, s-a uitat la mine și a spus:

– 80 fără unul.

– Ce ai spus, părinte?

– Mai am un an și fac 80, nu asta voiai să întrebi?

 Atunci am rămas blocat, dar am zis:

– 105 ca Sfântul Antonie.

– Ai auzit ce ai zis? Sfântul Antonie, nu un putregai ca mine!

Părintele Theologos: Slavă lui Dumnezeu!

Părintele Pimen: Am rămas blocat, când s-a uitat direct la mine și mi-a spus: “80 fără unul”.

Cam asta despre bătrânii noștri care au plecat și ne așteaptă.

Părintele Theologos: Mulțumim mult.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!