Urmăriți o discuție foarte interesantă cu câțiva pelerini despre câteva teme de o mare actualitate pentru tinerii de astăzi și nu numai: relația dintre jocurile pe calculator și rugăciunea lui Iisus în viața de familie.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu niște închinători pe care eu îi iubesc foarte mult și ei vin mai mult timp aici… Nu, Tudor: Așa… n-are rost să vi-i prezint acum pentru că ei sunt foarte importanți pentru noi și pentru voi mai ales nu pentru poziția lor unde lucrează… Cu toate că da, poate că ar fi bine să vorbim la un moment dat și despre asta, ci sunt foarte importanți pentru voi și pentru noi datorită cunoștințelor pe care le au și mai ales, datorită unor întrebări pe care mi le-au pus și când am văzut ce întrebări mi-au pus am spus clar – trebuie să filmăm pe tema asta. Chiar i-am pus să le scrie pe o foiță. Tudor le are acolo scrise, dar bineînțeles că în decursul discuției pot să apară și alte întrebări.
Dependența de jocuri
Ca să nu mă lungesc, primele două întrebări pe care mi le-au pus ei la început – am discutat o întreagă poveste, n-are importanță cum am ajuns – este vorba despre: 1. adicția de jocuri pe calculator, care este o mare problemă astăzi. Și am spus că asta crește foarte mult în timp. La ora asta sunt niște jocuri, nu, Tudor? De care ai spus?
Tudor Arseni: Assassin’s Creed, War of Warcraft…
Părintele Teologos: Da…toate astea care datorită realismului și datorită creșterilor de VR provoacă o mult mai mare adicție în rândul tinerilor și tânărul efectiv se transpune acolo. Adică uite de sine și uită de la realitate. Eu cunosc cazuri în care erau tinerii care se jucau și mamele lor erau bolnave, venea ambulanța după ele și ei nu reacționau. Pentru că erau total transpus și acolo și când ieșeau din treaba asta, erau total deconectați, adică total rupți de realitate.
Atunci, se pune problema cum mai poate acest tânăr să fie în viața de zi cu zi, să socializeze, să-și facă o familie. Deci e o mare problemă, mare mare problemă. Nu știu ce să zic… Eu mă rog pentru ei… Bine, știu ce să zic, dar cine mă ascultă.
Ieșirea din dependență
Cum ieșim? Este clar că trebuie să-și folosească foarte bine partea mânietoare a sufletului, adică să spună „stop! mă opresc aici! pentru că îmi ratez tot viitorul, adică mă pregătesc pentru o realitate care nu există de fapt”.
După aceea, trebuie să își găsească altceva de făcut, ceva concret, ceva folositor ceva din care se poate să trăiască în viață. Dacă este în domeniul calculatoarelor, să lucreze ceva în domeniul calculatoarelor și să nu se mai atingă de jocurile respective. Pentru că își poate crea inclusiv distorsiuni mintale, adică omul poate să înnebunească, să devină foarte…. Chiar țin minte la un moment dat că venise cineva în Sfântul Munte și ne povestea că faptul că învățase, se transpusese atât de mult în caracterul din jocul respectiv, în Mortal Combat, dacă nu mă înșel ceva de genul ăsta, că efectiv îi venea să își chinuie colegii și să-și bată colegii la lucru. Deci fără niciun fel de motiv, tocmai datorită faptului că așa învățase în joc.
E o mare problemă! Și tot legat de asta, parcă tu îmi spuneai despre faptul că simte un gol în stomac clipa în care vede ceva pe VR, datorită stimulilor foarte puternici…
Realitatea virtuală
Tudor Arseni: Da, în momentul în care ai căștile pe urechi, sunetul este foarte imersiv, vizual e și la 30 de cm de monitor, tu ești acolo și creierul tău percepe lumea înconjurătoare, cea din joc ca și cum ar fi cea reală. Grafica a evoluat foarte mult, plăcile grafice sunt foarte puternice și oferă acele 60 de frame-uri pe secundă, care mimează foarte mult realitatea și uiți de tine, uiți de personajul Teodor și ești personajul acela. Atunci, creierul preia cumva funcțiile acelui personaj.
Părintele Teologos: Aha…
Tudor Arseni: Când el sare, când el cade de la înălțime, când își mișcă mâinile într-o anumită poziție, atunci creierul funcționează ca și cum eu, jucătorul, îmi mișc mâinile sau picioarele sau sar…
Părintele Teologos: A, și eu chiar am văzut niște clipuri și știu niște cazuri că jucătorii, oamenii care aveau căști chiar făceau lucrurile astea și ceilalți râdeau de ei. Adică țopăiau prin cameră sau… da, deci se pare că este o trăire foarte foarte puternică.
Tudor Arseni: E și o ușor de înțeles oarecum de ce tinerii caută lucrul ăsta. Când eram în liceu, mă gândeam ce tare ar fi să mă pot teleporta în timp, în Evul Mediu să văd cum arată mănăstirile de atunci, să văd cum trăiește lumea de atunci, atmosfera, cum vorbesc cavalerii în armuri, regii și iată că acum este posibil!
E posibil da la un click distanță. Nici măcar nu este nevoie să investești foarte mulți bani, poți pirata jocurile, adică industria pune la dispoziție – chiar dacă nu oficial – pentru toată lumea, pentru că cât mai mulți dependenți cu atât mai bănoasă este afacerea.
Părintele Teologos: A, da! Deci la un moment dat chiar o să plătească pe…
Tudor Arseni: Da… și este foarte simplu să intri acolo și să uiți de tine.
Părintele Teologos: Da, o mare pacoste și cred că își pot distruge și familiile pe tema asta adică…
Tudor Arseni: Da, pentru că, de obicei, tinerii nu petrec două-trei ore în fața acestor jocuri, ci undeva de la șase ore în sus zilnic.
Părintele Teologos: Doamne ferește! Și eu mă chinui și mi-e și rușine că mă chinui pe clipuri să le spun oamenilor să se roage 10 minute.
Tudor Arseni: Păi, este și greu ce mai ieși o dată ce ai intrat pentru că te simți foarte bine… „Lumile” acestea, în ghilimele, care sunt create în aceste jocuri sunt foarte foarte realiste. Dacă vrei să mergi călare pe un cal 100 de km, mergi 100 de km și treci prin râuri, peste poduri…
Părintele Teologos: Da?
Tudor Arseni: Prin păduri… riști să fii atacat de urși și de lupi.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Tudor Arseni: Te întâlnești cu oameni pe care îi ajuți sau care te atacă și îi ataci la rândul tău…
Părintele Teologos: Am înțeles că sunt lumi care sunt fără sfârșit, adică lumii foarte mari…
Tudor Arseni: Sunt fără sfârșit, da. Există jocuri în care după ce explorezi o planetă, treci la următoarea adică…
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!…
Ce ce voiați să întrebați?…
Tudor Arseni: Sunt mai multe întrebări…
De exemplu, legat de rugăciune, ar fi o întrebare legată de rugăciune, schimbăm puțin registrul.
Părintele Teologos: Da. Nu că revenim…
Dispoziția pentru rugăciune
Tudor Arseni: Dacă atunci când ne rugăm, când ne așezăm la rugăciune și nu simțim o anumită dispoziție pentru rugăciune, să o facem sau să nu o facem? Să așteptăm să avem o dispoziție sau când ne rugăm, dacă simțim o bucurie, oarecare relație cu Dumnezeu, să continuăm rugăciunea? Sau dacă simțim că n-avem chef, că suntem obosiți, că parcă nu-mi vine să mă rog, să ne oprim și să…?
Părintele Teologos: Da, trebuie să știi că dacă aștepți dispoziția de rugăciune, nu o să mai vină niciodată! Și asta este o întrebare foarte dureroasă mai ales dacă o legăm de cea anterioară. Pentru că în jocurile astea, acolo este pseudo-raiul.
Tudor Arseni: Da
Părintele Teologos: Și deci în clipa în care omul își găsește pseudo-raiul acolo, el nu mai are dispoziție de rugăciune în lumea aceasta reală, care i se pare foarte anostă, foarte plicticoasă.
Tudor Arseni: Da și așa și este…
Părintele Teologos: Da…
Tudor Arseni: Și nu cred că exagerez dacă spunem că iubim acele lumi.
Părintele Teologos: Evident, evident, pentru că sunt perfecte, pseudo-perfecte.
Păcatul și plăcerea
Tudor Arseni: Iubim și ajungem la ideea că omul contemporan își iubește patimile, își iubește păcatul, deși știm în teorie că trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și asta aș vrea să vă întreb: cum scăpăm din acest din această plasă pe care o înțelegem ca pe o capcană doar la nivel mental, teoretic? Noi iubim și căutăm să facem păcatul acela care ne provoacă plăcere…
Părintele Teologos: Da, pentru că păcatul este plăcere… Din cauza asta, vezi, când Mântuitorul le-a făcut minunea aia foarte mare de le-a umplut burțile… Bineînțeles că minunea cea mai mare a Mântuitorului a fost învierea și alte minuni tot cu Învierea și așa mai departe, dar pentru evrei care erau trupești și care și noi suntem trupești astăzi, minunea cea mai mare este în clipa în care mâncăm și ne îndopăm burțile.
Au spus, toți s-au dus la Hristos și au spus: ce să facem? Și Mântuitorul a spus: să credeți! Deci este nevoie de credință! Deci în clipa în care toată ființa ta spune ce bine este în asta e Assassin’s Creed sau în orice alt joc care este un massive așa, un multiplayer și mai ales că acolo tu ești un superman, nu? Că ai niște puteri foarte mari…
Tudor Arseni: Da, da…
Părintele Teologos: Și fără un real pericol, pentru că tu de fapt ești pe fotoliu. Da?
Tudor Arseni: Exact.
Părintele Teologos: Ești pe fotoliu. Bineînțeles că datorită faptului că tu intri în pielea personajului, ți-e frică oarecum să nu fii omorât să zic așa în joc, dar în ultimă instanță, tu nu simți pe pielea ta durerea. Nu simți chiar dacă la un moment dat ai un șoc când ești omorât sau pierzi puncte și așa mai departe.
Tudor Arseni: Da.
Părintele Teologos: Bun, deci vreau să spun că este o ispită așa de mare și o lume atât de perfectă și cu posibilități atât de mari și unde mai pui că anumite jocuri – nu știu dacă Assassin’s Creed că nu l-am jucat niciodată – ai chiar și proprietăți magice, adică oculte, cu forțe și așa mai departe, încât numai credința te poate scoate de acolo. Adică da, tu spui „ok, deci toată asta este o himeră”. Tu spui că „da, Dumnezeu există” – dacă spui că Dumnezeu există, pentru că să nu uităm că da, noi credem că Dumnezeu există, dar alții nu cred.
Persoanele sun reale, jocurile nu sunt reale
Spui că tu ești veșnic, spui că tu ai nevoie de alte persoane, pentru că persoana este focar de iubire, nu jocul. Dar în ultima instanță, trebuie să ai credință că dacă ieși de acolo și depășești sevrajul o să fii mai bine. Pentru că problema cea mare este că persoana apropiată ție – soția, copiii – nu fac aluzie la tine că nu știu așa, sunt mai buni decât jocul respectiv cu toate limitările lor. Pentru că noi vedem, cum spuneam, în joc, o lume perfectă. Pe când în viața de zi cu zi, ne lovim de omenescul, de umanul celorlalți.
Reguli pentru a ieși din dependență
Și din cauza asta 1. este nevoie de credință. 2. este nevoie de program – adică să spun „da, la ora cutare trebuie să fac neapărat rugăciunea; jocul mă joc după aia”. Ar fi bine să se taie jocul ar fi și mai bine! Dar vreau să spun „după”. Și pentru toate astea este nevoie de atenție, adică să fiu atent la mine, să nu mă las dus de val, că zic numai cinci minute și trec două ore sau șase ore sau cât ai spus. Și este nevoie de bărbăție, adică să zici „să crăp și nu mă mai duc acolo, nu mă mai uit la asta”. Și dacă îți vine – că la un moment dat îți vine așa compulsiv, dorința compulsivă – efectiv să te ridici să te scoli și să pleci și să faci altceva fizic. Să lucrezi ceva fizic.
Și atunci să spui rugăciunea cu sentimentul necesității rugăciunii. Adică nu spui „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Ci spui în clipa respectivă spui „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne, ajută-mă! Doamne, ajută-mă să nu mă mai pun aici să nu mai fiu dependent de asta!” Înțelegi?
Importanța programului zilnic
Tudor Arseni: Mi se pare foarte importantă ideea cu programul.
Părintele Teologos: Da, da, da
Tudor Arseni: Și respectarea lui. Și poate chiar să fie scris.
Părintele Teologos: Da, să fie scris. Din cauza asta, vedeți, iartă-mă că te întrerup! Vedeți că în toate așezămintele monahale există program: slujba la ora cutare, masa la ora cutare și așa mai departe. Că fără program nu se poate.
Tudor Arseni: Da, pentru că compulsia și dorința de a-ți lua plăcerea din joc – că vorbeam despre ele – vine haotic.
Părintele Teologos: Da…
Tudor Arseni: Și un program poate poate ține această compulsie sub control.
Părintele Teologos: Așa este.
Tudor Arseni: Adică ok, poate o să fac asta peste trei ore, dar până atunci am de îndeplinit niște pași, trebuie să mă rog, trebuie să…
Părintele Teologos: Da și din cauza asta e canonul. Vezi că duhovnicul îți spune „fă canon atâta!” Fă atâta. Deci nu acel atâta, bineînțeles că pe Dumnezeu nu-L conving nici cinci metanii, nici un milion de metanii, nici nimic… Dumnezeu este atotputernic,, da. Canonul este programul pentru noi, pentru asigurarea scăpării de haosul ăsta de care ai spus, de dependențe.
Stavilă! Ăsta este postul, de fapt. O stavilă și postul este ceva activ. Adică postul nu înseamnă numai a te înfrâna de la mâncare – sau mâncare trupească sau mâncare, în cazul de față, noetică. Adică postul este și ceva foarte activ. Adică spui „trebuie să am atenție, să nu mă duc în direcția respectivă și iarăși, foarte activ, trebuie să fac bine, trebuie să fac parte ailaltă”. Ăsta este postul, că tot suntem în post.
Tipuri de rugăciune
Tudor Arseni: Dacă tot suntem la subiectul rugăciune, cum să ne rugăm rugăciunea inimii sau rugăciuni din ceaslov – acatiste, paraclise?
Părintele Teologos: Da, bun, ok.
Tudor Arseni: Poate simțiți în ce direcție înclin…
Părintele Teologos: Da, știu, am vorbit de nu știu câte ori pe tema asta, dar nu contează, mai vorbim încă o dată pentru că în România este mare nevoie. O să spun foarte pe scurt.
În discuția noastră sunt trei forme de rugăciune. Este rugăciunea spoveditoare – cu cuvintele noastre – care zicem „Doamne, ajută mă, să termin cu jocul ăsta! Doamne, ajută mă!” și așa mai departe. Dacă tot vorbim despre jocuri…
Această rugăciune spoveditoare este sigur ascultată de Dumnezeu pentru că este produsul inimii noastre. Vorbim de rugăciunea sinceră.
Dar trebuie să avem grijă aici să nu cumva să Îl închidem pe Dumnezeu în cadrele foarte strâmte ale dorințelor noastre! Din clipa în care spun să termin cu jocul poate că eu vreau să câștig să fiu pe locul întâi la joc, dar poate că Dumnezeu vrea să dea ispită să termin cu jocul să nu mai am adicție față de el. Deci să nu încercăm să-L presăm pe Dumnezeu cum să acționeze, că e mai deștept decât noi, știe mai bine decât noi.
A doua formă de rugăciune este rugăciunea liniară: acatiste, paraclise, ceasloave. Rugăciunea asta ca și rugăciunea spoveditoare are dezavantajul faptului că sunt foarte multe gânduri acolo, da… „Tatăl nostru care ești în ceruri sfințească-se numele Tău… pâinea noastră…”
Pelerin: Oare am închis geamul? Hmm…
Părintele Teologos: Da, da „oare am închis geamul?”Până la pâine cea spre ființă… „băi, am nevoie de niște pâine”. „Doamne, ajută-mă să termin jocul; băi, ce muzică bună are, ce coloană sonoră făcută de nu știu cine, Thomas Bergenson sau cine o fi făcut-o”… Merge mintea, merge mintea.
Rugăciunea lui Iisus
Și din cauza asta cea mai bună formă de rugăciune este rugăciunea ciclică dintr-un gând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Această rugăciune este cea mai puternică – o dată că nu are gânduri în ea, deci este spartă mult mai greu, mintea se răspândește mult mai greu. Doi: are un numele domnesc în ea, numele lui Iisus. Trei: se poate începe foarte ușor și se vede când se întrerupe pentru că efectiv se duce altundeva, adică nu e vorba de ceva foarte complex.
Și mai ales că în cazul rugăciunii lui Iisus se poate folosi metanierul. Adică asta că eu am mai multe în buzunar… Este de 100 și în clipa în care se folosește pipăitul care este cel mai puternic simț uman, simțul care provoacă cele mai puternice senzații, în clipa respectivă mintea se adună mult mai bine. Din cauza asta, pe rugăciunea lui Iisus, răspândirea minții este mult mai scurtă, mult mai rară și din cauza asta rugăciunea este mult mai puternică, mult mai eficace. Asta este rugăciunea lui Iisus.
Această rugăciune a lui Iisus are mai multe stadii. Dacă omul continuă pe rugăciunea lui Iisus, o spune, la un moment dat rugăciunea începe să se spună – nu el face, ci harul lui Dumnezeu face asta – să se spună neîncetat în părțile raționale ale sufletului. Asta se numește în general minte. O întreagă poveste.
Când rugăciunea se spune neîncetat de către har în părțile raționale ale sufletului, asta se numește rugăciunea minții. Dacă omul continuă cu smerenie și cu program mai ales și cu tăierea grijilor și cu tăierea acestor centri puternici de adicție, rugăciunea care se spune neîncetat în minte, în părțile raționale este coborâtă încet încet de către har în părțile iraționale ale sufletului care se numesc inimă de către Sfinții Părinți – adică nucleul existențial al omului. Aceasta este rugăciunea inimii. Este o stare specială a rugăciunii neîncetate a lui Iisus care se spune în clipa în care se unește mintea cu inima, adică părțile raționale ale sufletului dimpreună cu părțile iraționale și se spun în nucleul existențial al omului, adică în inimă.
Voiai să întrebi ceva.
False îndeletniciri
Pelerin: Da, mi-a venit un gând acum, interesant că noi facem ceva zilnic care seamănă cu rugăciunea lui Iisus și este o anti-rugăciune a lui Iisus folosind tiktok-ul. Facem exact aceeași mișcare cu degetul în sus și facem continuu. Noi aici facem o rugăciune către haos, către haosul acela…
Părintele Teologos: Exact. Nu către Hristos, ci către haos.
Pelerin: Către haos. Spun haos pentru că filmulețele nu au nicio legătură între ele și sare mintea ta de la un subiect la altul, de la tot felul de imagini care mai de care, uneori te oprești, dar alteori continui și sunt scroling-ul acesta – să tot dai așa – exact cum dai la metanier .
Părintele Teologos: Da, uite!… Da. În loc să te închini lui Hristos, te închini haosului, te închini celularului.
Nu știu dacă știți, tiktok-ul chiar a fost banat și în Statele Unite și în Europa pe toate celularele de serviciu. Chiar acum mi-a trimis cineva vestea că nici eu nu urmăresc. Cineva care este în domeniu. De ce? Datorită efectelor lui distructive și din punct de vedere al spionajului și din punct de vedere al distrugerii minții, pentru că vorbim de fapt, despre ce? Despre un pușeu de dopamină, deci de un pușeu de drog într-un ciclu foarte scurt și haotic, cum spuneai. Atunci, bineînțeles că omul nu mai poate să…
Pelerin: Da, eu spun din experiență că accesul la telefon și la tiktok este foarte facil dimineața, când te trezești și primul lucru pe care îl faci: tiktok, dacă nu Facebook, dar deja Facebook-ul e deja pentru cei mai bătrâni. Și seara înainte de culcare, când uneori mărturisesc că ajungi, ai dorința de a de a te culca pentru că ești obosit și nu poți să faci asta. Pentru că mai scrollezi, mai zici „mai dau o dată, poate următorul e interesant, poate pierd dacă nu dau o dată” și te trezești că din 10 minute cât ai zis că mai stai cu capul pe pernă, trec două ore.
Părintele Teologos: Vai, Doamne!… Ferească Dumnezeu!
Pelerin: Și ajungi la o epuizare mentală încât te chinui să ții ochii deschiși și nu poți. Și totuși, te chinui .
Pelerin: Și partea proastă e că nu are final.
Părintele Teologos: Da, adicție.
Pelerin: La început, Facebook-ul, când când a apărut el în vremurile din urmă, dădeai pe wall-ul acela, scrollai și la un moment dat ajungeai la capătul Facebook-ului, adică se termina, nu mai era nimic, nu mai era nicio postare. Ei, la tiktok nu există chestia asta, adică ori de ori de câte ori ai da și oricât timp ai da apare ceva.
Inteligența artificială (IA/AI)
Părintele Teologos: Da. De ce? Pentru că algoritmul de inteligență artificială din spate, algoritmul de recomandare te profilează, adică îți spionează celularul, te profilează și îți dă în continuu pușeurile astea de drog și să te țină acolo. Deci într-adevăr, poți să devii extenuat, dar tu să fii treaz pentru că te ține adrenalina acolo. Deci într-adevăr, fraților, chiar este… Eu așa am citit și eu așa m-am interesat și am văzut că este…
Dar acum, pe măsură ce discut și cu voi și cu alții, văd că într-adevăr este armă strategică a guvernului chinez, că îi distruge pe toți, adică ferească Dumnezeu ce le face!
Pelerin: Mai aveam eu două întrebări vizavi de rugăciunea lui Iisus.
Părintele Teologos: Sigur.
Pelerin: Prima: dacă această trecere de la rugăciunea lui Iisus la cea minții și la cea a inimii se poate face într-un singur ciclu de rugăciune? Adică într-o oră, două, trei, cinci de rostit rugăciunea în mod continuu sau e nevoie de mai mult timp să ajungem la această, să zicem așa, etapă?
Revenire la rugăciune
Și a doua întrebare: dacă rugăciunea inimii sau rugăciunea minții sau rugăciunea lui Iisus – depinde la ce stadiu suntem – ar putea ține locul rugăciunilor – primelor două amintite: cea spoveditoare și cea liniară.
Părintele Teologos: Începem cu cea de-a doua. Da! Poate să țină și chiar ține (locul). În Sfântul Munte chiar ține. În Sfântul Munte, în general, canonul este format din rugăciunea lui Iisus – numai din rugăciunea lui Iisus.
Rugăciunile spoveditoare toți le spunem că trebuie să le spunem adică – „Maica Domnului, ajută-mă pe mine să fac site-ul! Maica Domnului, ajută-mă pe mine să fac podcastul ăsta!” Să ne ajute bunul Dumnezeu!
Dar de acolo încolo, ceaslovul și cărțile de rugăciune nu sunt folosite niciodată, în afară de cazul în care vorbim de rugăciune cu scop precis. ȘI singura rugăciune cu scop precis în cazul monahului de rând, să zic așa, este rugăciunea de împărtășanie. Da. Și în cazul rugăciunii de împărtășanie, dacă cineva uită să le citească, atunci se pot înlocui cu Doamne Iisuse, dar în general, avem canonul de Doamne Iisuse de x Doamne Iisuse cât or fi ele – asta mă rog, e o problemă personală a fiecăruia – plus rugăciunea de împărtășanie când e vorba de împărtășanie.
Deci toate celelalte slujbe, adică toate celelalte rugăciuni ale monahului se înlocuiesc cu Doamne Iisuse. Inclusiv și slujbele. De exemplu, dacă cineva este paznic de noapte într-o mănăstire mare și nu coboară dimineață la utrenie, face rugăciune cu Doamne Iisuse, face utrenia cu Doamne Iisuse. Sau la chilie, cum suntem noi acuma, dacă se întâmplă ceva – preotul este bolnav sau nu avem cântăreț și așa mai departe – facem slujba cu Doamne Iisuse pentru că este cea mai puternică rugăciune.
Etape pentru rugăciune
Prima – de la stadii la stadii – depinde foarte mult de ascultare întâi de toate. De griji. Pentru că principalul parazit, principalul obstacol împotriva oricărei rugăciuni – dar în cazul rugăciunii lui Iisus se vede foarte clar pentru că este cea mai puternică rugăciune, cea mai mare lumină și se vede în această lumină – sunt gândurile proprii. Și din cauza asta, principalul lucru pe care ți-l spune un duhovnic, un avva versat în rugăciunea lui Iisus, spune: „orice gând ți-ar veni, nu-L primești!”
Adică ce să zic? Și Sfântul Ilie Tesviteanul să-ți vină în minte nu-l primești! Mai ales! Că poate să fie o înșelare demonică.
Gândurile vin de unde? Din voia proprie, adică din planurile mele. În clipa în care faci ascultare sau îți tai grijile, în clipa respectivă voia proprie se atenuează foarte mult. De ce? Pentru că poți să-i spui gândului: „are grijă starețul, are grijă avva, are grijă…” și așa mai departe. Și atunci ai timp să te rogi. Deci depinde foarte mult, cum spuneam, de ascultare, de negrija cea binecuvântată. Nu de neglijență! Asta este altceva. Ci de negrija cea binecuvântată.
Deci dacă omul se află în isihie, adică în liniște, adică provocată de ascultare și de lipsa de griji, atunci poate să avanseze bine. Și asta vine în timp, trebuie să știi. La început se spune neîncetat pe bucăți și după care o să devină permanent, inclusiv în somn.
În lume, voi puteți să o spuneți și voi neîncetat pe bucăți. Adică dimineața când vă puneți la volan sau când așteptați tramvaiul și așa mai departe sau când vă îmbrăcați: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!…” Deci te concentrezi ca pe acest tronson unde poți să spui mai ușor rugăciunea – de obicei, în trafic sau undeva sau când aștepți ceva – spune-o! Și atunci, o să dobândești un cap de pod acolo.
După care, aici, aici și aici…
Pelerin: Construiești segmente.
Părintele Teologos: Construiești segmente.
Rostirea rugăciunii lui Iisus
Pelerin: Și e bine să o rostești sau să o zici în mine?
Părintele Teologos: E mai bine să o rostești, dacă nu deranjezi pe cineva, să o rostești! Pentru că atunci, dincolo de pipăit adică de metanier, te și auzi și ții mai bine minte. Deci în Sfântul Munte este obiceiul ca la munca fizică – curățăm cartofi sau facem ceva – să spunem Doamne Iisuse. Întotdeauna la muncile în comun întotdeauna se spune Doamne Iisuse. Cărăm ceva sau mergem undeva pe munte, Doamne Iisuse cu metanierul.
Timpul cum spuneam depinde foarte mult de zel și de această liniște care după cum vezi, liniștea este ishia este o stare foarte activă, foarte activă a omului. Poate să țină, eu știu, de la câteva luni, poate să fie ani de zile, poate să fie zeci de ani de zile. Trebuie să știi că nu contează asta și o să spun și de ce. Pentru că acest drum nu este un ceva de genul ăsta, deci un 90°, un grafic, ci este un urcuș foarte lin. Și întotdeauna rugăciunea îl hrănește pe omul respectiv, pe monahul respectiv sau așa mai departe și o să simtă o dulceață foarte mare înăuntrul lui și o siguranță cum că Dumnezeu are grijă de el.
Pelerin: Clădește piatră cu piatră.
Părintele Teologos: Da, da, da și la un moment dat, se vede progresul și atunci, în clipa în care o să aibă rugăciunea neîncetată, nu o să se… să nu mă înțelegi greșit! Bine, o să se bucure, dar nu o să se bucure că ce mare și cine sunt eu. Ci este ceva lin, așa ca și o încununare de la Dumnezeu, a milei lui Dumnezeu, nu a virtuților sale! Pentru că vede că e o creștere pe care Dumnezeu o face. Vede că în timp, această răspândire a minții, adică plecarea minți… pleacă din ce în ce mai rar pe distanțe din ce în ce mai scurte până se stabilizează și atunci omul ajunge la o isihie și se liniștește.
Bineînțeles că vede și ispitele diavolului că vine și vrăjmașul și face niște ispite crunte chiar în clipa în care te rogi mai bine, dar nu trebuie să dai înapoi! Să continui orice s-ar întâmpla! Și bineînțeles că o să îți vină gândurile cele mai urâte, cele mai spurcate, cele mai ticăloase în clipa în care te rogi. Și o să ți se rezolve toate problemele atunci! Numai ca să se oprească rugăciunea.
Tu să continui însă și zici „dacă e de la Dumnezeu, să îmi vină gândul după aia”. Ziceți! Ce ai scris acolo, nu?
Pelerin: Întrebarea lui.
Familia și gestionarea conflictelor
Pelerin: Da e o întrebare care, mă rog, ne privește poate pe toți și la modul general. E vorba de gestionarea – vorbim de familie – e vorba de gestionarea conflictelor cu participanții din familie: că e soție, că sunt părinți, că sunt frați și surori. Cine are dreptate, cine n-are dreptate? Cum să punem problema ca totul să fie în pace, ca să zic așa, în familie? Soția are o părere, tu o altă părere. Tu consideri că părerea ta este cea corectă, ea la fel. Atunci nu ajungi la numitor comun astfel încât…
Părintele Teologos: Așa este. Cuvântul principal este acesta: este pacea! Cine are dreptate ca să fie pace?
Pelerin: Da…păi, aici e buba.
Părintele Teologos: Are dreptate celălalt întotdeauna! Sunt foarte puține cazurile în care trebuie să te impui. E adevărat că respectăm foarte mult doamnele, dar e adevărat că bărbații sunt mai raționali decât doamnele pentru că doamnele sunt niște firi mai emotive și sentimentale.
Pelerin: Așa e!
Părintele Teologos: Serios? Vocea din tribună, fraților, să nu spun cine e. Ei, și atunci trebuie să știi că în cazul acesta soluția este pacea. Adică ajută mult mai bine o îmbrățișare decât argumentare în răspăr. Ajută mult mai bine să zici „te rog să mă ierți!” Și iarăși, dacă sunteți mânioși, lasă să treacă momentul respectiv, nu deschideți gura. Pentru că în clipa respectivă, mânia este o parte irațională a sufletului. În clipa în care este în explozie – și pofta și emoția este o parte irațională a sufletului – în clipa în care acestea sunt în explozie, atunci ia părțile raționale nu gândesc bine! Adică sunt întunecate și nu o să iasă bine. Lăsați să treacă valul ăsta întunecat, mai pe românește – poziție de ghiocel, „da, să trăiți!”. Adică las-o, hai mai încolo! Vă liniștiți, vă calmați, vedeți ce și cum, mai vă sfătuiți, mai una alta, dar după și atunci o să vedeți. Atunci ziceți: „știi, m-am sfătuit, m-am și rugat și cred că e mai bine așa”.
Înțepenirea în părerea proprie
Și ceea ce este foarte important și le rog pe doamne dacă am luat o poziție să nu ne ținem cu dinții de poziția respectivă, pentru că am luat-o noi. Am spus la început înainte de filmare de un caz celebru care poate să facă foarte mult rău, da. Nu dau nume acum că nu e cazul. Deci în clipa în care iei o poziție, întâi de toate dacă nu ai expertiza nu te bagi să ai o poziție tare în domeniul respectiv – unu.
Doi: dacă totuși ai luat o poziție, trebuie să avem această flexibilitate a smereniei să zic: „băi, da, am greșit” sau „da, într-adevăr cred că nu-i bine așa cum am făcut eu”.
Întotdeauna, am văzut asta la marii manageri că aveau treaba asta, spuneau: „strong opinions, but weakly held”. Adică opinie foarte puternică, foarte bine documentată, dar pe care o țineau foarte slab. Adică în clipa venea altcineva și dovedea că poziția lor care era documentată nu-i bună zicea „da, într-adevăr, cred că e mai bine așa, facem așa, pivotăm”.
Și din cauza asta, întotdeauna, apropo de cum fac site-ul, am o față un program editorial cu mai multe și în clipa în care se întâmplă ceva zic: „da, pivotăm”. Astfel încât să nu existe tensiuni, astfel încât să nu escaladeze tensiunile.
Pelerin: Dacă îmi permiteți, mi se pare că ne întoarcem cumva la o origini. Mai exact, așa cum bărbatul încearcă să nu asculte de porunca lui Dumnezeu de a face bani, de a-și câștiga traiul prin sudarea frunții și încearcă tot felul de tertipuri mai ușoare, tot așa și femeia, în loc să caute să facă ascultare de bărbat – nu orbească – încearcă să-l domine! Aici este problema și bărbatul simte că ea de fapt nu are o problemă de a renunța la un conflict sau de a face ca ea. Bărbatul simte de multe ori ceva mai mult de atât și asta îl tulbură pe el. Simte că trebuie să se lase dominat și aici intervine problema!
Femeia în familie
Părintele Teologos: Da, problema știi unde este? Problema este că femeia caută atenție. Ea întotdeauna caută atenție, ea este regină, ea trebuie să fie regină, trebuie să fie unica. Însă din păcate, noi bărbații… Bine, eu sunt acuma cu Maica Domnului. Noi bărbații ne iubim partenerele, dar nu ne exprimăm. Mă iertați că vă spun așa! Această iubire pe care noi o avem față de partenerele noastre nu ajunge la ele că nu ne exprimăm. Noi suntem pe carieră, pe alte lucruri.
Trebuie să ți-o exprimi. Ea trebuie să fie foarte sigură de faptul că o iubești și trebuie să i-o spui. Bărbatului conclude, femeia nu conclude. Ea trebuie să audă pentru că ea trebuie să aibă nevoie de siguranță pentru ea, pentru copiii ei, pentru căminul ei. Înțelegi?
Și cum faci treaba asta? Flori, neapărat trebuie duse flori. Să-i spui „te iubesc”. E magic.
De ce? Pentru că ea trebuie să știe că tu ești al ei. Ea are nevoie de treaba asta și pentru că ea e mai slabă, e partea mai delicată a firii umane.
Într-adevăr trebuie să faceți ascultare de ea, dar, cum spuneam, trebuie să împărțiți în două problemele – sunt probleme tactice și probleme strategice. Problemele strategice sunt mai raționale – asta e bărbatul – cu complexe și cu în timp și spațiu și așa mai departe. Pe când femeia, vedeți, femeia este mai emoțională, mai emotivă, mai gingașă mai așa. Ea are o harismă deosebită, vedeți, în problemele astea care, culmea, sunt mai importante: ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, creșterea copiilor și așa mai departe. Adică viața de zi cu zi.
Pelerin: E sensibilă.
Părintele Teologos: Sensibilă, da.
Pelerin: Să schimbe mobila prin casă…
Părintele Teologos: Da, da, da. Acolo. Ai experiență, nu?
Pelerin: Da, toți avem.
Părintele Teologos: Toți. Asta zic – în astea tactice, trebuie să lași după ea.
Pelerin: Întotdeauna , ce spune ea…
Părintele Teologos: Ai dreptate. Da, să trăiți.
Pelerin: Cum procedăm când ea a înțeles astfel de lucruri, a înțeles că bărbatul nu este capul la modul că trebuie să o domine pe ea că e tiran, ci chiar trebuie să se jertfească. Înțelege foarte bine lucrul acesta și cu toate astea are tendința de a vorbi înaintea lui…
Părintele Teologos: Pentru că femeia, am spus că este foarte sensibilă și foarte emotivă. De ce? Astăzi este așa, mâine este altfel, după care iarăși și așa mai departe. Și trebuie să faci răbdare, trebuie să faci răbdare cu ea. E gingașă! Răbdare!
Pelerin: Și imprevizibilă!
Femeia judecă cu inima
Părintele Teologos: Da, da, da, pentru că am spus că ea judecă cu inima. Mult mai frumos, judecă cu inima. Înțelegi?
Eu dacă ție îți aduc acuma flori, tu o să zici „părinte, lăsați-mă cu florile, eu am nevoie de o placă de bază, am nevoie de o placă grafică”. Asta o să-mi spui „ce flori? florile în cinci zile se usucă”.
La femeie nu poți să te duci cu o placă grafică să i-o dai sau cu un hard-disk. „Uite, ți-am adus de ziua ta un hard-disk!” Nu merge! Înțelegi? O roată de rezervă. Nu! Flori!
Pelerin: Apropo de flori și de arătatul faptului că o iubim, noi considerăm faptul că suntem lângă ea și că am ales o pe ea și că suntem acolo pentru ea și pentru familie este suficient să-i arătăm că o iubim.
Părintele Teologos: No!…
Pelerin: Dar se pare că nu e așa.
Părintele Teologos: Nu este așa, pentru că am spus că ea… Trebuie să știți că Dumnezeu a făcut asta în mod intenționat, pentru că bărbatul este mai butucănos așa, noi suntem mai duri și Dumnezeu face asta în mod intenționat astfel încât să ne putem exprima dragostea în afară, să ne putem exprima dragostea către o altă persoană.
Pelerin: Să o manifestăm.
Părintele Teologos: Să o manifestăm.
Pelerin: Asta e un pic mai greu.
Părintele Teologos: Da! Trebuie! Asta este făcut în mod special astfel încât să poți să faci treaba asta. Pentru că vezi că eu acuma mă întâlnesc cu voi, „băieți, vă iubesc”, bun ne întâlnim peste un an „da, părinte și noi vă iubim”. Asta e între bărbați. Pe când la femeie trebuie în continuu să dai în afară, să exprimi, să spui, știi.
Din cauza asta toate astea cu multe litere că așa… nu rezolvă problema, pentru că relația armonioasă și relația corectă și relația naturală care este relația terapeutică din punct de vedere duhovnicesc întâi de toate și apoi și trupesc, este relația dintre un bărbat și o femeie. Asta este relația adevărată, nu celelalte care, da, știți. Pentru că este o prezență cu totul și cu totul complementară și altcineva, altceva mult deasupra noastră și în incomparabil cu noi după cum nu se poate compara un stejar cu un crin. Este foarte important.
Pelerin: Ca o simbioză.
Părintele Teologos: Da, simbioză, o completare foarte frumoasă.
Pelerin: Și este firească, firească.
Abordarea tensiunilor
Părintele Teologos: Da, asta zic, firească, firească. Înțelegeți? Da, asta este cu… e și atunci cu îmbrățișări și în clipa în care, cum spuneam, sunteți mânioși, nu deschideți gura! Apă în gură, cum spunea părintele stareț, mergi în toaletă urli acolo, țipi în pungă, ceva. Nu atunci pentru că se rănește și după aceea e foarte greu de reparat.
Pelerin: Dar oricum problema respectivă ridicată trebuie rezolvată. Că o rezolvi atunci….
Părintele Teologos: Nu, nu, întâi să se liniștească. Nu amâni sine die, la nesfârșit, ci după ce vezi că v-ați liniștit și ai și tu o idee spui: „draga mea, iubita mea”. „Iubito”, o să-i spui neapărat „iubito”! Ne povestea părintele Iosif Vatopedinul despre bunicul lui, ca să vă imaginați de când, că zice că „la mine, bunicul care era de 80 de ani în continuu cânta cântece de amor la bunica prin curte”. Nu s-a pus niciodată problema de ceartă și așa mai departe.
Deci dacă doamna are nevoie de iubirea necesară ca să trăiască, nu se pune problema și nu caută atenția, dar trebuie să-i fie dată această atenție. Deci noi trebuie să fim cavaleri. Bine, acum vorbesc eu care sunt așa din topor, foarte din topor.
Pelerin: Am avut un vecin la țară și soția îl mai certa, dar dânsul zicea „dar de ce dragă ești supărată, de ce te-ai supărat, draga mea?” Întotdeauna căuta…
Părintele Teologos: Da, da, să o liniștească și se înmuia, nu?
Pelerin: Da. Și până la urmă, lucrurile se așezau.
Părintele Teologos: Da, așa este. Vezi, este experiența asta. Deci nu trebuie frontal, nu trebuie cu țipete că dacă țipă și femeia, știți că femeia e mai tare, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar ea este. Da… Asta, dar am început de la jocuri și am ajuns la viața de familie, ca de obicei.
Pelerin: Da, pentru că și jocurile au influență în viața de familie.
Părintele Teologos: Evident.
Jocurile și familia
Pelerin: Și dezechilibrează lucrurile.
Părintele Teologos: Da. De ce? Pentru că jocurile de astăzi, în cvasi-totalitatea lor, te rog să mă contrazici și aș vrea foarte mult să mă contrazici acum, cred că jocurile în cvasi-totalitatea lor sunt jocuri dure, jocuri brutale, jocuri care generează un comportament din ăsta…
Pelerin: Toate conțin elemente de violență, însă ele pot fi evitate. Există și jocuri care au mai mult o caracteristică de explorare sau… Fiecare om are preferințele lui, da…
Părintele Teologos: Eu țin minte demult că era Sin City, de exemplu, era un joc în care construiai. Asta da, dar de acolo încolo în fiecare joc vezi că există ,mă rog , eu nu joc, dar din câte aud, în general există tema asta a conflictului. Dar dacă sunt jocuri de explorare, de asta m-aș bucura, dar din câte aude la oameni…
Pelerin: Aș zice că miza nu e doar…
Părintele Teologos: Împușcătura sau violența, da…
Diversitatea jocurilor
Pelerin: Într-adevăr, această caracteristică a violenței în jocuri cauzează cel mai mare spike de dopamină, acele efecte pe care le are o armă care trage și șocul pe care îl ai când, știu eu, provoci violența sau moartea unui personaj. Însă, nu cred că asta este principala miză a jocurilor, ci pur și simplu, fiecare cu preferințele lui, pentru toate gusturile sunt jocuri. Dacă cineva vrea să exploreze spațiul cosmic, vă dau câteva titluri…
Părintele Teologos: Jocuri științifice, să zic așa.
Pelerin: Să mergi dintr-o galaxie în alta.
Părintele Teologos: Cum îi spune? Space Engine, dacă nu mă înșel. Am auzit și eu de așa ceva sau care? Dar zi unul bun ca să… Deci tineri nu jucați! Dar dacă vreți să jucați și nu puteți zi unul!
Pelerin: No man’s land, de exemplu. Sau Star Citizen.
Părintele Teologos: Star Citizen, de ăsta am auzit…
Pelerin: Sau un joc info Eve Online – un fel de World of Warcraft, dar în spațiu.
Pelerin: Pot să spun eu cum am reușit să scap de această posibilă adicție? Pentru că și eu am avut la un moment dat când au apărut calculatoarele, am început să mă joc și eu câteva ore tot așa ușor ușor. Nu mi-am cumpărat calculator performant.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Pelerin: Și n-am ce juca.
Părintele Teologos: Nu vă actualizați calculatoarele!
Pelerin: Orice joc aș încerca să-mi instalez, nu merge și atunci n-am de ales.
Părintele Teologos: Bun, practic, practic! Da, vezi, este o formă de folosire corectă a bărbăției, a părții mânietoare, a curajului. Spun: „nu o să fac asta” Asta este foarte important.
Voiai să spui ceva?
Un caz
Pelerin: Alții au fost ajutați mai mult de Dumnezeu, cum a fost în cazul meu și pur și simplu a dispărut de la sine, adică undeva la începutul liceului ceea ce acolo trebuia să fie debutul, pur și simplu nu… A fost atracție către un sport, către ceva…
Părintele Teologos: Da, a fost vorba de altceva. Te-ai dus în altă direcție.
Părintele Teologos: La mine au fost cărțile! Au fost cărțile și Dumnezeu. Asta a fost.
Pelerin: La mine a fost sentimentul de caramaderie.
Părintele Teologos: Iubirea. Cu prietenii.
Pelerin: Mă simt foarte bine când mă întâlnesc cu prietenii și sunt anumite discuții în mediul acesta.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Pelerin: Am fost cumva acuzat că furam oamenii din discoteci și-i aduceam acasă ca să avem oaspete de discuții.
Părintele Teologos: Bine făceai!
Pelerin: Adică zic – ok, mergem acolo să ne distrăm, dar noi nu ne auzim între noi, adică trebuie să țipăm unii la alții. Vrem să stăm împreună sau nu vrem?
Concluzii
Părintele Teologos: Da, după cum vezi, întotdeauna iubirea este terapeutică. Întotdeauna iubirea este terapeutică! Virtutea este terapeutică, asta vindecă și asta de fapt ne învață familia. Ar trebui! Din cauza asta Dumnezeu a lăsat familia – ca și un focar de iubire ca și un cuib în care să se învețe iubirea!
Și voi trebuie să-i învățați pe copiii voștri… cum să iubim, cum să iubim. Asta este…
Pelerin: Cel mai important element: familia – ca un fagure de albine – când se strică ceva tot fagurele ăla dispare. În societate, când familia devine bolnavă…
Părintele Teologos: Da, dispare societatea. Așa este. Mare, mare dramă dispariția familiei, mare dramă, dar eu am nădejde în Dumnezeu că na, uite că în viitor o să fie mai bine, eu așa socotesc. Și văd acești germeni pe băieții și pe alții.
Pelerin: Doamne ajută!
Părintele Teologos: Să ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
4 Comment
Am avut șoc cu ochelarii vr în combinație cu o hinta pe care respectivul o mișca în funcție de mișcările personajului din joc! Eu asa ceva nu am simțit în viata reala niciodată și am rămas cu sechele (frica, teamă) pt mult timp după acea experienta
Câteodată mă apucă o frică să cuget la iubirea pe care o simt față de soție sau de copil (spre exemplu să derulez amintiri frumoase când îmi vin în minte, și la semnificația lor chiar duhovnicească, când m-au scos din întunecimea sufletului) pt că am impresia că nu mai cuget la Persoana lui Hristos și atunci îi iubesc pe ei mai mult.
Mă și feresc de anumite alinturi (spre ex „comoara mea”) din cauza asemănării Împărăției cu o comoară ascunsă și mi se pare că astfel de epitete trebuiesc rezervate pt cele cerești. Mă întristează gândurile acestea, mă și obsedează un pic, pt că simt că îmi încătușează expresiile dragostei familiale.
Aș prefera să îi alint cum îmi vine, să cuget la ei când îmi vine și să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă lasă și că mi i-a dat (că știu că dacă sunt comoara mea, de la El e această comoară).
Dar simt mereu că fac ceva greșit. Că nu se cuvine să îi zic soției „viața mea” (pt că îmbrățișările ei m-au scos din atacuri de panică, mi-au arătat că iubirea vindecă și așa am ajuns să cunosc în cele din urmă că Dumnezeu e iubire și să mă întorc la El), nu se cuvine că Hristos e (Calea, Adevărul și) Viața și dacă îi zic soției așa, îl trădez pe Hristos…
Sunt foarte confuz. Sunt gata să primesc să nu îi mai alint și să nu mă gândesc la ei și doar la Hristos că o fi mai bine în final pt toți cu toate că nu văd eu, dar doar să știu un lucru sigur, să nu mai am atâtea îndoieli și griji că alternez între 2 erori…
Vă rog, dacă mă puteți ajuta…
Nici eu nu sunt pregatita pentru o relatie in care nu simt sensibilitate, intelegere. Cred ca o sa ma sufoc acolo, asa ca mai bine spui de la inceput si cam termini….
Care ar putea fi diferența între „negrija cea binecuvântată” și neglijență sau nepăsare?
Nu vreau să neglijez lucrurile importante zicând că e lepădare de griji. (Sau să justific lenea cu „are grijă Dumnezeu”). Cum discernem?
Mulțumim pentru podcast și pentru timp