Ascultați un cuvânt elevat al dl. dr. Timothy Patitsas despre frumusețea și etica ortodoxă despre ce înseamnă frumusețe și etică în Ortodoxie.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Lucrarea mea în etică mi-am extras-o dintr-o mulțime de surse diferite pe care le-am grupat într-un tot unitar și… A fost doar un fel de adâncire în… Aș spune că, nu atât de mult pentru a repeta procesul, ci… pentru că etica este investigarea rațională a moralității. Așa se autodefinește. E ca și cum ai spune că adevărul investighează binele sau știința sau dogma se vor dezvălui în tehnologia comportamentului sau politicii. Dar odată ce vezi că etica este adevărul care investighează binele, atunci te întrebi dacă nu ar trebui ca [etica] să ne arate cea mai bună viață? Așa că ce are de spus despre frumos? Cum se face că lipsește de aici o întreagă filosofie socratică transcendentală? Și nu doar că lipsește, dar lipsește într-un mod necinstit. Însăși definiția eticii suprimă frumusețea, nu o ia în calcul. Asta e o problemă și o poți face și mai gravă dacă spui că „adevărul care investighează binele” este la fel cum ai spune „cunoașterea binelui și a răulu”.
Deci acum, ce este etica? Șarpele care încearcă să ne facă să mâncăm din pomul cunoașterii binelui și răului? Este ceva mai mult de atât în acest tablou? Desigur! Pe de altă parte, avem pe cineva ca Bătrânul Porfirie și acel simț general al Bătrânilor care spun că nimeni nu a devenit vreodată sfânt luptându-se cu răul. Trebuie să te îndrăgostești de Hristos, să te îndrăgostești de viețile… să permiți iubirii divine să fie insuflată înăuntrul tău, deci să începi cu frumusețea, în esență.
Și apoi, să ne întoarcem la Jane Jacobs, care a spus că în planificarea urbană între 1949 și 1974 au fost implicați mulți bani în încercarea de a lupta împotriva răului, în încercarea de a elimina mahalalele sau de a lupta împotriva distrugerii și altele asemenea. Ea a spus că [demersurile] nu au făcut decât să înrăutățească lucrurile, în fiecare caz. Și a spus că ceea ce trebuie să faci în schimb este să găsești într-un cartier viața care este acolo, și să încerci să aprinzi flăcările acelei vieți. Și, făcând asta, vei atrage și mai multă viață acolo și vei sluji aceleia… Imaginea ei despre un oraș era ca „focuri de tabără pe un câmp”. Și acele focuri de tabără sunt părțile din oraș care lucrează, care sunt vii, aproape 24 de ore din 24, și sunt interesante și vitale și diverse. Crește numărul locurilor ca acestea și așa vei ajunge să reconstruiești orașul! Apoi, iar și iar, acest tip, Simon Simek, nu știu cum se pronunță numele de familie, dar e mare pe YouTube și sfătuiește mereu să începi cu „De ce?”. Din nou, se începe cu inspirația și cu frumosul. Așa trebuie să se întâmple lucrurile din punct de vedere spiritual.
Și apoi, te duci la metafizica ortodoxă a [sfinților] Dionisie [Areopagitul] și Maxim [Mărturisitorul] despre cum a creat Domnul lumea. Din dragostea și bunătatea Lui, El S-a revărsat în afara Sa și a fost aceasta Teofanie și S-a arătat în afară. Și această frumusețe, nefiind El însuși, El a fost atât de fascinat de această frumusețe încât S-a îndrăgostit de ea, a fost cuprins de dragoste (de erosul divin) și S-a lăsat pe Sine în urmă, iubirea de Sine a fost depășită și [universul] a primit viață. Și asta e originea creației. Frumusețea mai întâi. Deci, nu poți avea o viață spirituală sau o viață etică altfel, întotdeauna frumusețea e pe primul loc. Fără această înțelegere…
Și apoi am adăugat ceva de la Lars Thunberg, care a spus că încă din sec. al 4-lea Estul și Vestul s-au diferențiat la nivel de ordine monahale, [pe problema] dacă ar trebui să lupți mai întâi împotriva păcatelor senzuale sau a celor intelectuale. Lupta împotriva păcatelor senzuale înseamnă castitate, înseamnă să te dedici frumosului, iar împotriva celor intelectuale, începe cu lupta împotriva mândriei… Calea Bisericii Ortodoxe are întotdeauna frumusețea mai întâi. Asta e realitatea în multe situații, are de-a face cu faptul că natura răului este meandrică, sunt lucruri de care nu te îndrăgostești.
La această conferință s-a vorbit despre secularism. Ce este secularismul? Este prăbușirea în iubirea de sine, într-un cadru imanent. Nu mai există transcendență. Cu alte cuvinte, nu mai există dragoste. Nu mai există nimic atât de frumos. care să ne atragă în afara noastră înșine, care să atragă lumea în afara ei. Deci este moartea iubirii, este moartea frumuseții, e suprimarea pozitivă a acestor lucruri, de aceea păcatul sexual este o parte atât de importantă a proiectului sexual. Trebuie să pervertești iubirea cât mai mult posibil, altfel oamenii vor realiza că există ceva în afara lor care este mai important decât ei înșiși sau în care își vor găsi adevărata viață. Deci, orgoliul e același lucru cu eșecul de a discerne frumusețea, cu eșecul în a vedea că virtuțile noastre sunt daruri de la Dumnezeu, sunt daruri frumoase, chiar și atunci când noi am muncit din greu pentru ele, ele chiar sunt o teofanie, sunt o participare la virtutea lui Hristos.
Așa că da, e doar un mare puzzle, dar este totul. Dacă începi cu moralismul, vei rezista până la prima ta cădere. În cele din urmă, știi că te vei stinge. Și dacă începi cu autoanaliza, ca în terapie, atunci vei deveni mai închis în tine însuți și asta e ceea ce produce cultura terapiei, un popor fără rușine, un popor democratic. Este terapia sufletului pentru democrație. Nu mai e nimic care să te facă să te simți rușinat.
Cred că eram în liceu și am început să ne rugăm la școala de vară din Akron, Ohio, și la sfârșit Anthony Bloom are aceste două pagini despre viața de rugăciune profundă a Sf. Siluan. Mi-a plăcut totul din acea mică lectură, și numele lui și [expresia] „Ține-ți mintea în iad”, care cred că e acolo, chiar totul despre asta. Și câțiva ani mai târziu, când eram în al doilea an de facultate, viitorul părinte Nick Palace s-a întors din Grecia pentru a lucra în Washington DC, unde eram la școală, și îi cunoștea pe toți Bătrânii, cunoștea pe toată lumea. Și mi-a povestit o legendă… (unii oameni au spus că era o legendă) că la fiecare epocă există un bărbat sau o femeie care este cel/cea mai sfânt/ă de pe Pământ, și când moare, lumea e tulburată. Și am întrebat: „Cine este acum?” și el a spus: „Mulți oameni cred că este părintele Sofronie.” Așa că am spus că atunci când voi absolvi Colegiul o să mă duc să iau binecuvântarea sa și apoi îmi voi începe viața și am făcut-o.
Așa că în 1988 am plecat din satul Ionnia pentru a merge în Anglia. A durat câteva luni, dar am ajuns acolo, la sfârșitul lunii noiembrie, zăpezile erau în toi, se întâmpla să închidă porțile mănăstirii, exact în ziua în care am ajuns. Aveam o scrisoare de recomandare de la părintele meu spiritual de atunci, un stareț de la Muntele Athos, așa că atunci când porțile s-au închis am rămas înăuntru pentru următoarele trei săptămâni, nu mai permiteau vizitatori cu excepția duminicilor. Am lucrat pe teren, am plantat mulți copaci acolo în acea perioadă. În timp ce eram acolo, a apărut autobiografia Bătrânului [Sofronie], „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, a ajuns de la tipografie pentru prima dată, a fost descărcată din camion și el mi-a dat și mie o copie și am avut mai multe întâlniri cu el pentru a o citi și a o discuta.
Dar prima dată când l-am văzut, plantam un copac chiar în fața biserica de acolo și aveam mâinile în pământ și m-am uitat de-a lungul aleii și el se plimba. Cred că era o călugăriță pe care se sprijinea… era bătrân atunci, nu știu câți ani avea… 89 ani, ceva de genul ăsta, sau 90. Când m-am uitat la el, am râs în inima mea și am spus: „Deci așa arată o ființă umană.” A fost un moment minunat în viața mea pentru că înainte de acel moment, nu avusesem niciodată acest sentiment că nu văzusem încă un om. Când te uiți la Părintele Sofronie și la scrierile sale despre părintele său spiritual, Sf. Siluan, nu împărtășește minunile.
Dacă citiți versiunea lungă a cărții „Sfântul Siluan Arthonitul”, veți vedea câteva. Ca de exemplu când Sf. Siluan a oprit o furtună și vreo doisprezece pescari erau gata să se înece și el a liniștit valurile. Dar el a vrut să spună povestea în sensul că minunea era sfântul, persoana umană transfigurată. Și asta a fost cu siguranță și simțirea mea… pentru că mi-am dat un doctorat în asta… chiar cred că e vorba despre… amintirea oamenilor sfinți e cea care te ține pe calea spre Hristos și care îți descoperă forma propriei tale judecăți. Cred că trebuie doar… trebuie să cultivăm mai multă iubire pentru Hristos și mai multă sensibilitate față de Duhul Sfânt. Avem nevoie de un simț mult mai fin pentru ce este păcatul. Nu trebuie să fim nevrotici în privința asta, dar e ca atunci când tonul vocii este greșit sau volumul vocii noastre este prea mic sau prea tare.
Dacă externalizăm problema, cred că este contrar spiritului opțiunii lui Benedict. Dacă vrei să câștigi în războiul spiritual, nu poți să aștepți lucrurile mari, trebuie să le câștigi pe cele mici. Știu că nu le-ai obținut, dar trebuie să te ocupi de ele și de dragoste și să te ocupi de ceea ce rușinea sfântă cere de la tine în cele 3 faze concentrice și trebuie să-ți încălzești inima și să creezi cu adevărat o viață interioară. Nu te poți preface că Hristos nu stă la ușă și bate. Dacă aștepți doar lucrurile mari, e ca și cum te panichezi că societatea e nașpa și te strivește. Și eu îmi fac griji pentru aceste lucruri, dar dacă nu… [Calea către Hristos] nu e ca un bulevard… Știi, pur și simplu nu este… Lucrurile mărunte sunt cele mari, într-un fel. Tot ce ai este… dacă Domnul ți-a pus în inimă să-ți ceri scuze și nu ai făcut-o… sau dacă Domnul ți-a pus în inimă să faci un mic efort în plus cu postul anul acesta și nu ai făcut-o… Asta e o exagerare, dar ceva de genul ăsta… Știi… Chestia asta cu frumusețea mai întâi, este ca și în rugăciunea lui Iisus, toată atenția mea… Leacul pentru senzualitate e ca toată atenția mea să se îndrepte spre numele lui Hristos, și să cultive acea iubire. Este ceva atât de mic, dar e pâinea și untul celor mai avansați oameni din punct de vedere spiritual. Poate că nu putem face asta în lume. Poate că mințile noastre sunt puțin confuze de la atâta mass-media, dar putem avea acel moment de atenție în alte moduri. În special, să spunem că dacă începem să ne pierdem pacea în timp ce contemplăm păcatele altor oameni… Să lăsăm asta… nu e bine. Trebuie să știm cum să ne păzim pacea, acea dragoste și acea pace. Și tot restul va veni din asta, cred. Vreau să îmi cer scuze pentru generațiile viitoare că îndrăznesc să vorbesc despre ceva spiritual, dar camera m-a făcut să o fac și Herman… Iartați-mă! Am terminat.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
