“FĂRĂ purgatoriu” – Pr. Iosia Trenham

Ascultați un cuvânt edificator al părintelui Iosia Trenham în care acesta ne explică de ce învățătura catolică despre purgatoriu este greșită.

Audiție cu folos! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Bun găsit tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Și mulțumesc că sunteți aici! Să aveți putere pentru zilele rămase din postul Sfinților Apostoli! Reflecția mea de astăzi o intitulez “Fără Purgatoriu”.

Aș vrea să vă vorbesc mai mult despre marele mister al morții și despre trecerea sufletului în Împărăția lui Dumnezeu. Am făcut două reflecții de curând, una numită “Rugăciunea pentru cei din iad” iar cealaltă – “Călătoria sufletului după moarte” și m-am gândit că ar fi înțelept și benefic să vorbesc puțin și despre doctrina romano-catolică, latină, a Purgatoriului și care este poziția, gândirea ortodoxă relativ la asta, pentru că au existat dezbateri între Bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică în diverse perioade după Marea Schismă și e important să înțelegem nuanța credinței noastre referitor la asta. Rugăciunea pentru cei decedați nu este o controversă aici.

Desigur, este dacă provii dintr-un mediu protestant, deoarece marea majoritate a protestanților nu se roagă pentru cei plecați, ci au creat o învățătură care afirmă trecerea imediată a sufletului după moarte fie în rai, fie în iad, de unde fie pot cădea din Paradis fie pot ieși din Hades. Eu doar subliniez că, dacă ar fi adevărat, creștinii ar fi greșit în mod constant, pretutindeni în primii 1500 de ani ai Bisericii, pentru că rugăciunea pentru cei plecați este veche și universală.

De fapt, este practica evreiască care a precedat înființarea Bisericii Creștine. Așadar, de exemplu, dacă citiți în Cartea a 2-a a Macabeilor, capitolul 12, în jurul versetelor 43-45 cred, veți vedea povestea marelui și dreptului Iuda Macabeul, care se duce la o bătălie. Cred că se confrunta cu un grec păgân, generalul Gorgias. Unii dintre soldații săi credincioși, evrei credincioși, au murit de mâinile păgânilor și acest lucru l-a întristat foarte mult pe Iuda. Și când trupurile lor au fost scoase pentru înmormântare a constatat că cei care muriseră aveau medalioane păgâne sub cămăși și a atribuit lipsa lor de protecție divină acestui fapt. Și atunci a făcut două lucruri: i-a chemat pe toți credincioșii să se roage pentru suflete, în vederea Învierii viitoare, să se roage pentru sufletele acelor soldați care muriseră și apoi a strâns o sumă mare de bani pe care a trimis-o la marele preot și a cerut să se facă jertfe și rugăciuni pentru mântuirea sufletelor acelor oameni care muriseră rău. Erau credincioși, făceau parte din poporul lui Dumnezeu, dar fuseseră compromiși grav și rezultatul a fost că au murit pe câmpul de luptă. Dar el nu vroia ca ei să moară veșnic și deci s-a rugat pentru ei. Și rugăciunile sunt încorporate în unele dintre drepturile liturgice evreiești pentru cei răposați, pe care, desigur, evreii le practicau ca și apostolii și ca Mântuitorul nostru în viața Sa liturgică de rabin evreu, atât în templu cât și în sinagogă. Deci, rugăciunea pentru cei plecați nu se pune la îndoială aici.

M-am gândit să arunc un citat frumos, din Sfântul Augustin de Hipona. El spune: “Fiți atenți fraților, nu trebuie să arătăm milă doar celor săraci în timpul vieții noastre, ci să încercăm să o arătăm și celor morți.” Amintindu-ne de ce a făcut Iuda Macabeul, el spunea: “Este un gând sfânt să te rogi pentru cei morți ca să fie curățați de păcate. Vrei ca Dumnezeu să fie milostiv cu tine? Fii tu însuți milostiv cu alții și deci roagă-te pentru cei adormiți!” Așadar, vedeți, actul de a ne ruga pentru cei plecați [dintre noi], pe lângă faptul că este un act scriptural, străvechi, universal, este un act de milostenie, un act de caritate față de săracii adormiți. Îi considerăm săraci pe toți cei care au nevoie de ajutor deci și pe cei decedați. Așa că nu suntem…

În dialogul nostru cu protestanții, Biserica susține importanța rugăciunii pentru cei decedați. În dialogul nostru cu romano-catolicii, cu latinii, noi ortodocșii subliniem credința noastră tradițională, care nu include o credință asupra stării intermediare, adică acest concept de purgatoriu. Și aș vrea să descriu puțin acest lucru. În primul rând, Purgatoriul nu a fost definit în mod serios de către latini decât după Marea Schismă, și acesta e un lucru foarte important de reținut. Acele lucruri care au fost definite după Schismă și care nu pot fi înrădăcinate clar în tradiția neîntreruptă a Bisericii, sugerăm să fie considerate cu mare scepticism…, cu mare scepticism. Credința a fost deja dată sfinților și așa cum am menționat de multe ori înainte, cu cât mai mult teologii fac afirmații în plus și sunt forțați de propriul lor accent pe logică să dezvolte, să aprofundeze și să extindă ceea ce este considerat a fi creștinismul de bază, de multe ori, desigur, aceste afirmații vor trebui mai târziu să fie renegate și vor trebui să fie ajustate, și acesta e foarte mult și cazul Purgatoriului. Vedem că Purgatoriul a fost afirmat în sinoadele latine, de exemplu în 1270 la Sinodul de la Leon, care a fost o încercare pe care noi o considerăm un Sinod fals, mai târziu, în 1439, la Sinodul de la Ferrara, Florența, care a fost, iarăși, o încercare de a unifica ortodocșii cu romano-catolicii și apoi, din nou, în sesiunile finale ale Sinodului de la Trent, care a avut loc între 1545 și 1563.

În 1563 a existat un decret privind Purgatoriul, care a fost emis de Sinodul de la Trent care a făcut două lucruri: 1) A afirmat existența Purgatoriului, pe care, desigur, ortodocșii o vor contesta din start deoarece noi nu credem că există un loc… un al treilea loc al sufletelor numit Purgatoriu. 2) Dar apoi, [Sinodul] din Trent, pentru latini, a fost destul de conservator și a vorbit împotriva abuzurilor care se petreceau de sute de ani în Vestul latin, a dat descrieri foarte detaliate ale suferințelor din Hades și câte sute de ani trebuie să stea oamenii acolo pentru diverse tipuri de păcate și cât de important e să faci cât mai multe milostenii etc. Aceasta a fost o provocare foarte mare pentru reformatorii protestanți din mișcarea latină.

Noi, ortodocșii, pur și simplu, în timp ce susținem, desigur, marea importanță a rugăciunii pentru cei răposați, în timp ce afirmăm realitatea statutului intermediar, nu credem în Purgatoriu și aș vrea să dezvolt acest lucru. Latinii afirmă că Purgatoriul este cu siguranță un loc, asta s-a susținut la Trent, că există, că sunt suflete acolo, că e un loc al focului purificator, deci acolo lucrează un foc purgatorial unic unde suferințele și pedepsele pot pregăti sufletul pentru așa-numita Viziune Beatifică, așa cum se afirmă în Occident. Acum, după cum am menționat, acest lucru s-a dezvoltat și extins. Iar astăzi, ca în multe alte domenii, este dificil să vezi o înțelegere serioasă a Purgatoriului la majoritatea romano-catolicilor. Ca în multe alte lucruri, una e pe hârtie și alta în practică.

Noi, ortodocșii, în dialogul nostru cu Occidentul latin, avem trei mari sfinți pe care îi considerăm campionii noștri. Noi îi numim în Biserică stâlpi ai Ortodoxiei și sunt adesea reprezentați împreună pe icoane. De fapt, dacă ați veni în parohia mea și v-ați uita pe peretele de sud al Sfântului Altar i-ați vedea pictați împreună pe: Sf. Fotie cel Mare (sec. al IX-lea), Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea) și Sf. Marcu al Efesului (sec. al XV-lea). Cu toții s-au angajat profund în dialogul cu frații noștri din Vest și au încercat să ghideze teologia latină aberantă aflată în creștere înapoi pe o cale mai tradițională, opunându-se codificării Doctrinei Filioque, lucru pe care Sf. Fotie l-a făcut, și de asemenea Sf. Grigore Palama l-a făcut în mare detaliu, opunându-se și altor erezii sau erori precum Purgatoriul. Și Sfântul Marcu al Efesului la Sinodul de la Ferrara, Florența, la această încercare a Vestului de a se reuni cu Răsăritul, a scris patru scrisori care se opuneau, patru răspunsuri pe tema Purgatoriului.

Și aș vrea să rezum ce spune Sf. Marcu despre Purgatoriu, ca să fie clar ce spun și ce nu spun ortodocșii sau cel puțin ce spune marele stâlp al Ortodoxiei, Sf. Marcu al Efesului. Subiectul în discuție era: “Ce se întâmplă cu credincioșii care au păcate nemărturisite atunci când mor?” Acum știm că iertarea vine, spune Sfântul Marcu, în trei feluri: vine definitiv și complet prin har și botez, vine prin mărturisire pe parcursul vieții noastre și mai vine după adormirea noastră prin rugăciunile și faptele bune făcute pentru noi de către Biserică. Acestea sunt cele trei mijloace de iertare. Dar ce se întâmplă cu cei credincioși, dar care au păcate pe care nu le-au mărturisit? Ce se va întâmpla cu sufletele lor, cum vor fi iertați dacă nu se pocăiesc? Și ce se întâmplă cu cei care au făcut păcate grave, s-au pocăit pentru ele, dar nu au adus [încă] roadele pocăinței?

Și poate vă amintiți de definiția pe care Sf. Ioan Botezătorul a dat-o foarte clar despre pocăință și pe care Mântuitorul nostru a preluat-o și a livrat-o atât de decisiv în învățătura Sa despre pocăință, care spune că “trebuie să aducem roade vrednice de pocăință”. Există o pocăință falsă și există o pocăință adevărată. O pocăință falsă e o pocăință în cuvânt, care nu duce la o schimbare a vieții, nu se aduc și roade ale pocăinței, pe când o pocăință autentică este o mișcare a întregului suflet de a se întoarce la Dumnezeu și un adevărat efort de schimbare, nu doar de a ne recunoaște păcatele, ci și de a le depăși. Așadar, acestea sunt întrebările care stau în spatele ideii de Purgatoriu și a respingerii Purgatoriului de către ortodocși, dar a afirmării noastre referitor la starea intermediară. Noi, creștinii ortodocși, am spune prietenilor noștri protestanți: “Uitați, nu este înțelept să renunțăm la tradiția scripturală universală și tradiția universală practică a Bisericii relativ la rugăciunea pentru cei răposați. Nu este o idee bună”.

Și le-am spune, de asemenea, prietenilor romano-catolici că nu ar trebui să afirme ideea că există un foc purgatorial special, un foc unic care nu este slava lui Dumnezeu, care nu este focul veșnic, ci este un alt lucru care, de fapt, noi nu credem că se găsește nicăieri în Scriptură și nici în consensul părinților Bisericii. Noi nu credem că există un foc purgatorial special, nu credem că există un al treilea loc, în afară de Hades (iad) și Paradis (rai), unde să ajungă sufletele celor plecați, și credem că noțiunea legalistă de a aduce compensare lui Dumnezeu, care este scopul Purgatoriului, este falsă. Noi nu afirmăm asta.

Există totuși un text în Noul Testament la care se apelează prea mult de latini pentru a afirma existența focului purgatorial. Acest text provine din prima epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni și vi-l voi citi pentru a vă putea face o idee despre ce spune. Iată! E vorba de Întâia Epistolă către Corinteni Cap. 3, versetele 11-15: “Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zidește cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva pe care l-a zidit va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar așa, ca prin foc.” Aceasta e referința care sună ca fiind de mare interes pentru cei care susțin această noțiune a unui foc purgatorial.

Sfântul Marcu comentează acest text. El observă că e textul din Noul Testament la care au apelat latinii care susțineau această idee medievală a Purgatoriului și subliniază câteva lucruri. Și dați-mi voie să menționez ce anume. În primul rând face referire la faptul că acest foc e unul de dovedire, nu de purificare, e un foc care testează, care dezvăluie, nu care lucrează ispășirea, nu care aduce beneficii. Al doilea lucru pe care îl notează e că nu doar păcatele trec prin asta, ci și faptele bune trec [prin focul doveditor], ceea ce înseamnă că, dacă iei ca referință acest text, ar fi evident că toți oamenii ar trebui să treacă prin acest foc purgatorial, ceea ce nu e de fapt învățătura latinilor, pentru că acest foc le arată pe toate cele bune: aurul, argintul, pietrele prețioase, dar și cei care nu le au, [ci au] lemne, fân, trestie, trec de asemenea prin el, pentru ca lucrul lor să fie descoperit – acesta e al doilea punct.

Apostolul mai afirmă, notează Sf. Marcu, că trecerea prin acesta cu fapte rele nu aduce beneficii. Deci ideea trecerii prin focul purgatorial în învățătura latină este că îți va aduce beneficii, pentru că duce la o pedeapsă mântuitoare, la o purificare mântuitoare, la o suferință care îți aduce de fapt beneficii, dar nu asta spune acest text. Acest text spune că cel care are lemne, fân, trestie (adică lucrările cele rele) “va fi păgubit”, nu va obține un câștig. Observați, de asemenea, că acest lucru este menționat ca având loc în ziua aceea, în ziua cea mare, nu la moarte, ci în ziua în care va avea loc Marea Judecată. Așadar, nu este o trimitere la ceva ce se întâmplă în starea intermediară, ci se referă la ce se întâmplă la sfârșit.

În cele din urmă, Sfântul Ioan Hrisostom dedică multe comentarii acestui pasaj. A făcut acest lucru în special pentru că Origen, marele erudit și eretic al Bisericii primare, avea acest concept de foc purificator pentru ca toți să poată fi în cele din urmă salvați. Și pe acest fundal Sf. Ioan Hrisostom scria, pentru a clarifica faptul că nu asta însemnă acest foc. El dedică mult acestui pasaj și afirmă că acest foc este Dumnezeu însuși și că toți vor trece prin el, la Marea Judecată. Pe unii focul îi va face radianți, iar pentru alții focul va fi distrugerea lor, vor fi arși, vor fi mistuiți. Și aceasta este învățătura marelui Sfânt Ioan Hrisostom. Deci nu cred că Sfântul Marcu combate faptul că acest text nu învață ceea ce latinii cred că învață.

Permiteți-mi să mai spun câteva cuvinte despre ceea ce se întâmplă aici. Învățătura romano-catolică este că persoanele care s-au pocăit cu adevărat în această viață, dar care au murit înainte de a putea da răscumpărare, prin intermediul unor roade vrednice pentru păcatele lor au sufletele curățate după moarte prin intermediul acestei suferințe sau pedepse purgatoriale și sufletele acestor oameni sunt ușurate prin rugăciunile, jertfele și ofrandele pe care credincioșii [rămași] în viață le fac pentru ei. Sfântul Marcu spune: da, oamenii sunt ajutați de rugăciunile și milostenia pentru cei decedați, este adevărat, aceasta e credința și practica universală și străveche a bisericii, fără îndoială, dar faptul că sufletele sunt salvate de o anumită suferința purgatorială și foc purgatorial temporar nu se găsește nici în Scriptură, nici în scrierile Sfinților Părinți. Și dacă se găsește în vreo povestire sau alta, care poate fi citată sau afirmată de vreun părinte, este o poziție minoritară care nu ar trebui să devină sursă pentru inventarea unei noi dogme.

Cei din Hades suferă chinuri, nu focuri purgatoriale spune Sf. Marcu. El spune așa: “Cei care au plecat din această viață cu credință și dragoste dar nu s-au pocăit pentru unele păcate mici, sau au avut păcate mari de care s-au pocăit dar pentru care nu au adus roade demne de pocăință, trebuie într-adevăr să fie curățați. E adevărat că trebuie să fie curățați, dar nu printr-un foc purgatorial inventat sau printr-o pedeapsă bine stabilită într-un loc numit Purgatoriu. Cum sunt atunci curățați? Sfântul Marcu pune această întrebare și răspunde la ea. Ei bine, spune el, mai întâi că sunt curățați prin însăși experiența morții și prin teama pe care o simt cei care mor fără să se fi mărturisit temeinic sau fără să se fi pocăit cu adevărat în profunzime. Orice preot cu un minim de experiență pastorală a fost la patul de moarte al unor muribunzi la fel ca și aceștia, enoriași credincioși însă care fie nu s-au spovedit temeinic înainte de moarte, fie au comis păcate grave și nu au făcut o pocăință serioasă.

Și astfel, Sfântul Marcu sugerează că însuși procesul morții, experiența morții este o pregătire care îi ajută ca păcatele lor să fie cu adevărat iertate de Dumnezeu. El sugerează, de asemenea, că ei sunt purificați rămânând uneori “în același loc pământesc înainte de a veni să se închine lui Dumnezeu, astfel încât mișcarea lor de aici până acolo să fie împiedicată și să aibă o anumită greutate înainte de a fi onorați cu soarta celor binecuvântați”. El spune că aceștia sunt “curățați de teroarea slavei divine și de nesiguranța viitorului lor”. Și apoi, în cele din urmă, spune că “în cazuri grave credincioșii care nu s-au pocăit de anumite păcate sau nu au făcut o pocăință serioasă pentru păcatele mari sunt ținuți în Hades pentru o vreme ca într-o închisoare, dar nu pentru totdeauna, și sunt curățați prin mustrarea conștiinței lor, care este mai rea decât orice foc.” Dar nu sunt curățați de acest al treilea lucru inventat, acest foc purgatorial. Aceștia sunt curățați de rugăciunile și slujbele Bisericii, spune el, și de faptele bune săvârșite de credincioși pentru ei. Dar nu există un foc special care să-i chinuie pe păcătoși în Hades, cu atât mai puțin un al treilea loc inventat numit Purgatoriu, iar focul veșnic nu arde până la Marea Judecată.

Asta înseamnă că toate viziunile de foc din viețile sfinților, în care ei ar putea vedea pe cineva în foc și chinuit de focul veșnic înainte de Marea Judecată, el spune că acestea sunt viziuni sau profeții ale unei epoci viitoare, despre ceea ce va urma. Toată iertarea păcatelor după moarte vine numai de la Dumnezeu, nu de la cineva care face ispășire. Nu e necesară nicio răscumpărare sau plată pentru păcatele care sunt iertate. Cei iertați nu au nevoie să dea răscumpărare lui Dumnezeu, spune el, sau să fie pedepsiți de Dumnezeu sau să fie curățați de un foc inventat pentru a putea moșteni Paradisul. O mare parte din conceptul din spatele Purgatoriului și acest concept de răscumpărare și de a fi pedepsit suficient vine dintr-o noțiune de Justiție pe care Biserica Ortodoxă pur și simplu nu o afirmă. Și acest lucru este adus în discuție de Sf. Marcu al Efesului în învățăturile lui. El spune că ideea că Dumnezeu, pentru a fi drept, nu trebuie să lase nimic nepedepsit este pur și simplu nedovedită și nu este adevărată. El spune că iertarea este o eliberare de pedeapsă, ca și dezlegarea păcatelor. Și afirmă că: “dezlegarea păcatelor și pedeapsa nu pot nicidecum coexista.” Iertarea vine din bunătatea divină, iar bunătatea divină învinge ideea de dreptate.

Așadar, aceasta este mentalitatea. Sper că v-a fost de folos, dragii mei. Desigur, acesta e un subiect la care mulți creștini nu se gândesc foarte profund azi. Suntem inconfortabili, în Vestul profan, cu gândul morții și, prin urmare, mulți dintre noi nu ne gândim la ea cum ar trebui, cu atât mai puțin zilnic, cum ne încurajează Sfinții Părinți: “Amintiți-vă de moarte în fiecare zi”. Aceasta e treapta a 6-a din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul. Este de bază în viața creștină. Desigur, dacă te vei gândi la moarte atunci aceste întrebări vin natural. Dacă simțiți că “oh, este prea complicat”, este probabil doar pentru că nu vă gândiți prea mult la moarte și nu ați luat-o așa de în serios și vă încurajez să o faceți. Gândiți-vă profund la moarte.

Evident, avem o cantitate imensă de învățături în Biserică, în Scriptură și în sfânta tradiție a Bisericii despre acest subiect. Efortul meu aici este de a vă ajuta să înțelegeți mișcarea sufletului, cum este pregătit sufletul prin pocăință și credință în această viață pentru a se îndrepta spre a fi cu Dumnezeu și cum răspunde Biserica celor care au o pocăință care nu este pe deplin autentică și cum ar putea fi ei avantajați de rugăciunile Bisericii, pe care evident că Biserica le-a practicat și continuă să afirme că sunt de mare folos pentru cei plecați [dincolo]. Și chiar credem că oamenii sunt foarte avantajați, credincioșii care nu sunt încă pregătiți pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu sunt foarte avantajați de rugăciunile și jertfele făcute pentru ei de Biserică. Dar noi nu inventăm conceptul de Purgatoriu și acest foc purgatorial unic. Noi nu credem că acesta există. Sper că acest lucru v-a fost de folos, dragii mei, și cer binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!