Postul într-o lume de dulce – p. Pimen Vlad, Lucian Apopei

Ascultați un cuvânt cuprinzător despre post al părintelui Pimen Vlad care într-un dialog cu Lucian Apopei ne prezintă diferitele aspecte ale postului în lumea contemporană.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Care sunt foloasele postului

Reporter: Bun găsit, oameni buni, la o nouă ediție a emisiunii dvs. de suflet “Ferestre către suflet.” Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu și am ajuns din nou în Sfântul Munte Athos. Suntem la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, împreună cu Părintele Stareț Pimen Vlad, pentru a vorbi despre post. Trăim într-o lume care investește foarte mult și insistă foarte mult pe zona aceasta de consum. Într-o astfel de lume de frupt, să spunem de dulce, unde se mai găsește postul? Părinte, Doamne ajută! Vă mulțumim că ne-ați….

Părintele Pimen: Doamne ajută! Bine ați venit! Să ne ajute Maica Domnului.

Postul limbii

Reporter: Ne-am propus să vorbim astăzi despre post. Care mai sunt foloasele postului într-o lume care investește atât de mult și insistă atât de mult, e atât de persuasivă pe zona aceasta de a consuma cât mai mult, de a ne bucura, dacă se poate spune așa, de plăcerile acestei lumi?

Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Acuma depinde ce înțelegem prin post. Că postul nu-i numai că bagă în gură sau nu bagă. Postul începe de la o grămadă de lucruri. Este și “postul limbii”, adică, așa cum se spune: “Eu nu mănânc până seara!”, dar nu a rămas nimeni din sat necârtit. “Ai auzit ce-a făcut cutare?” și mai adaug de la mine ceva. Adică îmi îngreunez situația, îmi îngreunez mintea și sufletul. Văd că eu n-am mâncat până seara, sunt nervos pe toată lumea, judec pe toată lumea și postesc, oare de ce nu mă folosesc de post?

Reporter: Asta nu poate fi o capcană? Mă iertați că vă întrerup, eu nu supăr pe nimeni, nu deranjez pe nimeni, nu fac rău la nimeni, dar nu mă pune pe mine la post, că e greu, că eu nu pot, că muncesc.

Ne e greu să ținem post pentru sufletul nostru, dar putem ține dietă cu ușurință

Părintele Pimen: Atunci trebuie să-i spunem altfel. Dacă e femeie, spui așa: “Domnișoară, ai pus vreo 3-4kg în plus. Vezi, ai grijă.” Să vezi cum merge postul! Ce trebuie să fac să scap?! Dar în felul ăsta, pierdem plata. Aceeași persoană, dacă îi spui să postească, spune că-i greu. Dar, dacă îi spui că a pus ceva kilograme în plus, imediat găsește metode să dea jos. 

Să luăm cazul în care un om s-a dus la doctor, s-a simțit rău și află că are cancer. Dar ce înseamnă cancer? Dacă noi luăm în sensul duhovnicesc, ca-în-cer, te pregătește pentru cer de fapt, cancerul. Să o luăm așa, omenește, omului care s-a lovit de boală i se spune în față ”Du-te că-i grav, mai ai o lună, mai ai două, sau poate mai ai trei.” Și ce faci? Atunci omul e disperat și întreabă: “Ce trebuie să fac?” “Păi, trebuie să tai aia, și aia, și aia…” și îi înșiră o listă. Când te uiți pe lista aia, de fapt toate sunt tăiate. Și-ți dă niște lucruri că nici postitorii ăia din Egipt nu țineau ce trebuie să ții tu, dar să vezi cum poți atunci!

Reporter: Să vezi ce bună e atunci pâinea cu apă și poate un cartof fiert!

Intrăm într-o stare de comoditate

Părintele Pimen: Și înainte, când spunea părintele să ții oleacă de post, că e bine pentru sănătatea ta, pentru familie, pentru folos, pentru multe altele, tu nu poți. Dar când ești nevoit, când ești atins unde te doare, cum se zice, să vezi ce repede ții postul! Deci prin asta se vede că ne mințim pe noi înșine, că de fapt post putem ține, că de asta este o vorbă în popor: “Să nu-ți dea Dumnezeu după cât poți duce.” Noi zicem: dar nu mai pot, dar nu pot duce. Dacă ții închis un om într-o cameră o săptămână fără pâine și apă, iar apoi îl scoți afară, ai să vezi că se târâie. Dar dă drumul la un lup în urma lui, să vezi cum sare 10 garduri și mai fuge și un kilometru fără să se oprească, deodată îi vine puterea!

Intrăm într-o stare de comoditate. Dacă îi spui cuiva: “Nu mânca până seara!”, îți va răspunde: “Dar ce, vrei să mor?!” Am văzut în Turcia oameni scoși de sub dărâmături după 7 zile, după 12 zile, după mai mult. Gândiți-vă, 12 zile să stai sub dărâmături, fără să te poți mișca, în frig! Dar mulți oameni au supraviețuit, bineînțeles mila Domnului este acolo, însă tu nu poți să ții post 12 zile.

Postul nu este numai să mănânci de post

Poți foarte multe, dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Poți să ții și post, poți să mănânci ceva mai puțin. Postul nu este numai să mănânci de post, postul e să mănânci și să nu te saturi, asta înseamnă postul cel mai mare. Cât îmi trebuie să mă satur? Un castron plin. Atunci îl pun doar pe trei sferturi și mănânc. Deci și asta înseamnă post.

După aceea, să vorbești mai puțin, că Sfinții Părinți spun așa: “Tăcerea e de aur, vorbirea cuvântului lui Dumnezeu e de argint, iar restul, deșertăciuni.” Asta ce înseamnă? Că e nevoie și de tăcere pentru post.

Postul trebuie îmbinat cu fapte bune

Postul, ca să aibă valoare, trebuie să fie îmbinat cu fapte bune. Faci o milostenie, mai ajuți pe cineva, mai faci o rugăciune în plus pentru cineva, în afară de cele pentru tine, te spovedești, te împărtășești. Îți reiei mai puternic legătura asta cu Dumnezeu. Vorbești mai des cu Dumnezeu și atunci postul devine folositor. Nu înseamnă că e rău, că dacă vorbesc mult, atunci nici nu mai postesc. Nu, de postit postești, e o datorie. Dacă ești foarte bolnav și nu poți, e altceva, discuți cu duhovnicul și atunci faci cum îți îngăduie el. 

Postul te ajută pe mai multe planuri

Dar pe celelalte trebuie să le facem ușor, ușor, ca să îmbunătățim și de fapt facem vreun bine cuiva? Nu. Nouă ne facem bine. Mâncând de post îți refaci sănătatea, se limpezește mintea, reușești să gândești mai limpede, să te rogi mai mult, să faci câteva metanii, că nu mai ești așa de îngreunat, iar după aceea, fapte bune după putere. În felul ăsta postul devine folositor. Lumea asta acuma vrea ca mâncarea de post să aibă gust de carne, nu cumva găsim niște mici de post? Nu găsim brânză de post? Adică, noi de fapt păstrăm aceleași gusturi, dar spunem că-i de post, că scrie ”de post”. De fapt, fără să ne dăm seama, ne facem rău.

Reporter: Că uneori ele sunt mai nesănătoase.

Părintele Pimen: Omul cumpătat, ăla nu se îmbolnăvește, adică nu că nu mai trece și el prin anumite boli, dar viața lui devine mult mai frumoasă, mai curată, pentru că omul ăla nu mănâncă aiurea, când trece prin bucătărie, nu ia și bagă în gură. Trebuie să avem un program la mese și dacă poți, să nu te saturi, să nu ajungi la saturație, la îmbuibare. Adică să fie toate într-un program, iar atunci organismul se menține sănătos. De ce crezi că Sfinții Părinți au rânduit postul? Nu e numai pentru a te limpezi sufletește, dar să menții omul sănătos și prin asta câștigăm pe toate planurile. 

Despre posturile alternative

Reporter: Părinte, în perioada de post și nu numai sunt tot felul de discuții propuse de diverse persoane, diverse moduri de post alternativ, post doar cu apă, sunt doar două exemple. Pe acestea cum să le privim, cum să ne raportăm la ele? Sau vă pun întrebarea direct: iertați-mă, este acesta un post sau poate fi?

Părintele Pimen: Postul în sine e postul pe care l-au rânduit Sfinții Părinți. Deci miercuri și vineri, iar cine poate, și luni. Că dacă ar ști oamenii că postul de luni este pentru îngerul păzitor, pentru binele casei, pentru pacea în familie, ar ține mult mai mulți și lunea și cele patru posturi de peste an. După aceea, avem Sfinți Părinți care toată viața mâncau de post. Am întâlnit persoane care aveau probleme grave de sănătate, au ținut postul ăsta cu apă și li s-a curățat organismul și s-au simțit mult mai bine. Deci până la urmă în afară că îți curăță organismul, îți limpezește și mintea.

Postul limpezește mintea

Să ne fie clar, cu orice mâncare pe care o mâncăm și nu e grea, sau dacă lungim oleacă distanța dintre mese, ajutăm organismul să scoată tot ce-i rău, să curețe, iar prin post se mai întâmplă ceva: se limpezește mintea. Noi vedem în prima săptămână din Postul Mare, că așa e la noi aici, prin toate mănăstirile de fapt, nu numai în Athos, primele 3 zile nu se mănâncă nimic, nu se bea apă și vezi în fiecare zi că mintea devine mai limpede și starea de umilință devine mai mare. Deci intervine ceva în organismul omului, vezi că altfel te concentrezi la rugăciune, te liniștești, nu te mai interesează tot ce ține de partea asta exterioară, materială. Deci începi să te apropii tu mai mult de Dumnezeu.

De fapt și postul ăsta, că este cu apă, că nu este cu apă,  într-o săptămână te limpezește și dacă mai spui și o rugăciune și te mai și împărtășești, atunci să vezi cât folos ai și de acolo. Deci nu-i rău!

Postul rânduit de Biserică e datoria creștinului

Reporter: Cum să luăm decizia aceasta de a posti doar cu apă, de a posti alternativ, de a posti postul așa cum este rânduit de Bunul Dumnezeu?

Părintele Pimen: În primul rând, post orânduit de Biserică nu e o mândrie, ci e o datorie a fiecărui creștin. Că mulți ziceau: ”Dacă mă invită undeva, cum să le spun că postesc?” E o datorie, nu faci ceva extra. E altceva dacă vrei tu să postești o săptămână când nu e post. Da, atunci eviți să cunoască ceilalți. Dar în momentul în care e miercuri și vineri, poți să te duci și la președinte, la cine vrei: “E miercuri, nu mănânc de frupt.” Asta e datoria fiecărui creștin. Adică ar trebui să-i fie rușine celuilalt, care te-a invitat, că nu știe că e miercuri și postul e o datorie.

Deci de asta nu trebuie să ne ferim, că o ajuns acuma ca o virtute, că țin post miercurea și vinerea. Asta e datoria fiecărui creștin, asta nu e o virtute, e o datorie. Virtute e dacă mănânci de post toată săptămâna, în afară de miercuri și vineri. Da, atunci uite, am ținut mai mult decât s-a scris în lege, cum a spus Mântuitorul: “Și pe astea să le faceți și pe celelalte să nu le lăsați.” 

Să mâncăm suficient, dar fără să ne îmbuibăm

Reporter: Părinte, contează așadar și cum postim, dar contează și cât mâncăm? De ce vă întreb? Urmăream zilele trecute un filmuleț cu părintele Iustin de la Petru Vodă, în care spunea că în post este un risc. Zici că postești, nu mănânci de frupt, dar mai tot timpul ai în față o alună, o grisină și-atunci te trezești că de fapt mănânci toată ziua. Contează și cantitatea în post?

Părintele Pimen: Ce se întâmplă? Decât să stai toată ziua să bagi în gură, mănânci la masă, dar să n-ajungi la îmbuibare, dar să mănânci suficient ca să nu zici după juma de oră: “Văleu, mi-e foame!”, adică suficient, dar fără să te îmbuibi. Și cel mai mare post, după cum zic Sfinții Părinți, e nemâncatul între mese. Ai mâncat la masă, până la următoarea masă să nu te mai atingi de nimic, dacă se poate nici de apă. Deci ăla e cu adevărat post și nu-i greu. Prima perioadă, până ajungi la obișnuință cu lucrul ăsta, că dup-aia nu-ți mai cere organismul.

Să nu mâncăm între mese

Uite, mi-aduc aminte, citeam undeva de un părinte de pe la Sfânta Ana, bătrân, era singur la o colibă retrasă, și el avea camera lui, totdeauna trecea prin bucătărioară și ieșea afară. Deci el nu avea un program la masă. Trecea prin bucătărie, mai arunca ceva în gură, se ducea la treabă, intra înapoi, când intra, mai arunca ceva. Și tot se ruga, avea acolo bisericuța lui micuță și avea evlavie la Sfântul Gheorghe. “Sfinte Gheorghe, ajută, Sfinte Gheorghe, ajută-mi!” și dă-i la deal și dă-i la vale: “Sfinte Gheorghe, ajută-mi.” La un moment dat, îi apare Sfântul Gheorghe:

– Tot strigi la mine să te ajut, dar nu pot.

– De ce nu poți, Sfinte Gheorghe?

– Păi, dacă tu toată ziua bagi în gură, ți-ai dat viața cu totul peste cap. Pune-ți o rânduială la asta și apoi te ajut.

A vrut ca să-l înțelepțească. Deci trebuie să avem o rânduială.

În ziua de azi e cel mai ușor să postim

Reporter: Părinte, e mai greu de postit astăzi? Cum spuneam la început, într-o lume care se luptă să consumăm cât mai mult, pizza este la un telefon distanță… 

Părintele Pimen: În ziua de azi e cel mai ușor să postim, dacă te-ai dus în supermarket, jumătate-s de post. Gândiți-vă că înainte nu existau atâtea. Fierbeai cartoful, luai o bucată de pâine, făceai un ceai, dacă puneai un pic de duceață pe pâine și asta era totul de post.

Reporter: Deci paradoxal, ce pare mai greu este mai la îndemână.

Părintele Pimen: Da, de fapt ai toate condițiile. Și tu spui: ”Doamne, n-am putut”. De ce n-ai putut? Prin supermarket-uri sunt foarte multe mâncăruri de post și dacă vrei post mai înfrânat, te limitezi la anumite mâncăruri mai simple. Păi până la urmă acceptă Dumnezeu și cu toate bunătățile alea de post, numai să ții post. 

Noi ținem post de mâncare, dar de fapt mâncăm carnea fratelui sau nu putem lepăda viciile

Reporter: Părinte, vă lansez o provocare: Ce nu este post? Adică noi considerăm că este post, că postim, dar de fapt nu facem ceea ce…..

Părintele Pimen: Acuma, ca să înțeleg lucrul ăsta ”Ce nu-i post?”, la ce vă referiți? Ca să înțeleg. 

Reporter: În sensul că, se întâmplă de multe ori sau de puține ori, depinde de nivelul duhovnicesc al fiecăruia, să considerăm că ne-am făcut această datorie de a ține post, dar de fapt nu este post, de fapt noi vorbim pe cutare…

Părintele Pimen: Sub altă formă am discutat asta până acum. Dar să mai punctăm o dată. Ne referim la faptul că ținem postul de mâncare și “mâncăm carnea fratelui.” 

Adică nu mănânc mâncare, dar stau să-l bârfesc toată ziua pe celălalt, îl judec pe celălalt. Sunt oameni care au o patimă, fură, fac alte lucruri necurate. De-asta se spune, când ții post, să încerci să te înfrânezi și de la toate celelalte lucruri care-L întărâtă pe Dumnezeu, care-L supără pe Dumnezeu, nu că s-ar mânia Dumnezeu, dar Îl întristează. Să zicem că ții post, dar tu ești luptat de, să zicem, de băutură și mănânci de post, iar seara ai băut un litru tărie și tu spui: ”Doamne, doar am ținut post!”. Sau faci alt lucru: fumezi câte o țigară din 10 în 10 minute și tu ții post. Adică, cumva te contrazici singur.

Vorbele noastre pot face mult rău celorlalți

Îmi amintesc tot așa, de o femeie cu rânduială, care ținea post. S-a dus și ea către sfârșitul postului la duhovnic să se spovedească. Și a început. Primele 5 minute a fost bine, că a vorbit de ea. După aia, următoarea oră a vorbit de tot satul, că așa lega ea orice faptă rea a ei de vecina, vecinul sau altcineva. Săracul duhovnic se gândea ce să facă. Și îi zice: 

– Femeie, gata, uite cum facem, du-te până acasă și adu-mi o pernă.

Femeia stătea la trei case de biserică. O fi canonul ăsta, n-are părintele pernă, se gândea femeia și s-a dus, a dus o pernă cu pene, cum erau înainte, și-a urcat părintele cu ea în clopotniță, bătea vântul, și-acolo, cum sunt geamurile alea mari, a pus-o să desfacă perna și să dea drumul la pene, care s-au împrăștiat în tot satul.

– Și uite, acuma-ți dau canon să aduni penele înapoi.

– Părinte, dar e imposibil, n-ai văzut? Mii de pene sunt împrăștiate în tot satul.

– Ăsta e canonul.

– Dar nu pot, părinte.

– Astea-s vorbele tale. Dacă tu timp de oră mi-ai judecat tot satul, îmi dau seama cât judeci prin sat, pe unde te duci și ce spui. Vorbele astea pot să distrugă familii, pot să facă rău altora. Cum le mai aduni înapoi? La fel ca și penele astea, nu mai poți să le aduni și toate vor fi ca o greutate pe sufletul tău.

“Nu judecați și nu veți fi judecați.” 

De asta trebuie să fim atenți ca postul să nu fie acoperit de acest nepost. Adică să se piardă toată valoarea luptei tale de a nu mânca până seara, și să dărâmi totul prin toate lucrurile astea. Judecarea distruge totul, pentru că-I luăm dreptul lui Dumnezeu. Și noi zicem: ”Doamne, dă-te de o parte că fac eu rânduială!” și atunci Îi luăm dreptul lui Dumnezeu și în felul ăsta ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu.

Și mai este porunca care vine cu dăruirea: “Nu judecați și nu veți fi judecați.” Adică, dacă nu judecăm, nu vom fi judecați nici noi de Dumnezeu. Și noi aici ne aruncăm în judecată și în felul ăsta călcăm tot în picioare. Mai este un cuvânt frumos care spune că “Dumnezeu, celor smeriți le dă har, iar celor mândri le stă împotrivă.” Să fii smerit înseamnă să nu judeci pe nimeni. Cel smerit stă pe pământ, el acolo se vede permanent și nu are cum să cadă pentru că mai jos nu există altceva, el întotdeauna-i vede pe ceilalți mai sus ca el. În momentul în care te cocoți sus și privești invers, deja e o problemă. 

Reporter: Părinte drag, se spune că este o vorbă în popor, că pentru post nu există boală. Ce facem însă cu persoanele care din varii motive nu pot ține post? Mamele însărcinate sau copiii sau persoanele cu o boală foarte gravă au ele îngăduință în acest sens?

Să cerem sfatul duhovnicului

Părintele Pimen: Știți ce se întâmplă? Postul este pentru oamenii sănătoși, pentru ca oamenii sănătoși să se înfrâneze mai ușor, să se poată ruga mai mult, să-și poată ține trupul în frâu. Și atunci, în orice situație când vezi că nu faci față, du-te la duhovnic și ia binecuvântarea și spune-i: “Părinte, uite, am problema asta de sănătate.” Asta nu înseamnă să te duci pentru fiecare fleac, că te doare degetul și nu poți ține postul, că n-are nicio treabă una cu alta. Deci trebuie să fie într-adevăr motive. Sunt bătrâni care ajung la o anumită vârstă și nu mai pot. Cu binecuvântarea Duhovnicului, se poate. 

Deci nu-i ceva, o lege, gata mori și trebuie să ții postul. Nu. Duhovnicul îți vede situația și dezlegăm poate la ou, poate la un pic de lapte, după situație. Deci duhovnicul poate, i-a îngăduit Dumnezeu ca să poată dezlega după situația omului. 

Roada postului: dobândirea Duhului Sfânt

Reporter: Părinte, printre roadele postului, care ar fi cele mai importante?

Părintele Pimen: Dobândirea Duhului Sfânt, roada postului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare. Deci care-i scopul nostru în viața asta? Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și Dumnezeu ne dă darul Duhului Sfânt, adică ne dă har. Vedem la Sfântul Serafim de Sarov, când l-a văzut Motovilov fiind în har. “Părinte, te văd în mijlocul soarelui.” Deci asta înseamnă să fii în har. Iar noi, dacă facem un pic de post în smerenie, atunci vine harul Duhului Sfânt. Și atunci știți ce se întâmplă? Nu mai judecăm pe nimeni, nu mai vedem rău pe nimeni, ne vine să îmbrățișăm pe toată lumea, ne bucurăm de toată creația lui Dumnezeu.

Vezi o musculiță, o admiri de nu te mai poți opri, vezi o floare înflorită, te minunezi de frumusețea ei, o pasăre cât de frumos cântă, pentru că ești în har și fiind în har începi să înțelegi din toate lucrurile astea care au fost făcute de Dumnezeu. Începi să le vezi frumusețea lor.

Omul lipsit de har încearcă să umple golul din suflet iubind materia

Omul care nu e în har și care se leagă doar de pământ, de materie, de bani, el nu mai vede nimic din toate astea. Se gândește cum să adune, cum să facă bani, cum să trăiască mai bine prin prisma bunurilor astea. I se pare că fericirea vine de acolo, pentru că el e gol înăuntru. 

Omul fără harul lui Dumnezeu e gol înăuntru lui și atunci, ca să uite, umple golul ăsta prin materia rău înțeleasă, o vrea toată pentru el. Deci nu îl mai interesează că aceluia îi e foame, celălalt rabdă. El vrea să aibă din ce în ce mai mult. Dacă are două case, mai vrea vreo cinci. Are trei mașini? Mai ia vreo două că sigur o să fie fericit! Și după ce le-a  dobândit pe toate acestea, zice: ”Aoleu, sunt nefericit”.

Nu te poți simți fericit decât în momentul în care dăruiești

Recent citeam de cel mai bogat om de India, multimiliardar. Și i-a luat cineva un interviu și l-a întrebat:

– Ești fericit?

– La început, am crezut că dacă o să am mulți bani, o să fiu fericit. Când am reușit să fac acești bani pe care mi i-am propus, mi-am dat seama că sunt în continuare nefericit, neîmplinit și gol. Atunci am zis că sigur dacă reușesc să măresc averea o să reușesc să fiu fericit. Am mărit averea, dar tot nefericit eram. Când am reușit să fiu cel mai bogat om din India și aveam totul la picioare, am constatat că sunt în continuare nefericit. În acel moment a venit un prieten la mine și m-a întrebat dacă nu vreau să fac și eu un bine, dacă tot am atâta bogăție.

– Sigur, ce fel de bine să fac? 

– Sunt într-un loc copii cu dizabilități, paralizați, vreo 200 de copii și n-au cărucioare din acestea mai moderne un pic. Tu ai posibilități și ai putea ajuta să aibă fiecare un cărucior.

– Sigur, hai că ajut. Zi-mi cum să fac.

– Eu merg să comand cărucioarele, tu le plătești și apoi să mergi cu mine să le dăruiești tu fiecărui copil.

– Când m-am dus acolo și am dăruit cărucioarele copiilor și am văzut atâta bucurie în ochii copiilor, cum râdeau, cum se bucurau copiii, am rămas fără cuvinte. Erau copii paralizați, cu dizabilități, care acum se îmbrățișau, alergau cu cărucioare printre ei, se jucau. Nu mai trăiau nimic din nefericirea lor. Un copil, când l-am pus în cărucior, m-a îmbrățișat cu amândouă mâinile și eu tot mă dădeam să mă trag, iar el nu-mi dădea drumul. Atunci m-am aplecat asupra copilului și l-am întrebat dacă mai vrea ceva de la mine. Copilul m-a tras în jos și s-a uitat la fața mea și a zis: “Vreau să-ți văd fața bine ca să mi-o amintesc și atunci când o să mă duc în Rai, ca să îți mai pot mulțumi și acolo pentru ceea ce ai făcut pentru noi.” În acel moment, m-am simțit fericit.

Dragoste egal jertfă

Deci când s-a simțit fericit? Când a dăruit, nu când a primit, deși era cel mai bogat din India. În momentul în care a dăruit, abia atunci s-a împlinit el. Deci fericirea vine din a dărui. Și să nu uităm și ce este dragostea, iar izvorul dragostei este Hristos. După cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: “Dragostea nu caută ale sale.” Asta înseamnă că nu se gândește niciodată la ea însăși. Se gândește la binele celuilalt. Dragoste egal jertfă. Deci jertfa vine din a dărui dragostea total, te jertfești pentru celălalt. Ce a făcut Mântuitorul? A pătimit toate până pe Cruce unde a îmbrățișat toată lumea (părintele întinde mâinile în lateral, așa cum a făcut și Isus pe Cruce) și în ultimele clipe a spus: “Vă iubesc.”

Deci asta înseamnă dragostea. Noi confundăm egoismul și îi zicem dragoste. Dacă mă iubești, îmi faci cutare sau te iubesc, trebuie să-mi faci cutare. Asta e, cum se zice, negociere, comerț, n-are nicio treabă cu dragostea. Dragostea se dăruiește și nu ceri nimic în schimb. De aici începe să vină împlinirea sufletească, începe mulțumirea sufletească, pacea, liniștea pentru că ai făcut bine. Dacă ai făcut bine la 100 de oameni și dacă acei 100 de oameni spun fiecare: “Doamne, dă-i sănătate”, gândiți-vă că de la oamenii ăia se duc din toată inima la Dumnezeu 100 de strigăte “Doamne, dă-i sănătate”. Și atunci vine Dumnezeu și te scutură că trebuie să te facă sănătos pentru că au strigat 100 de oameni la El. Vă dați seama cât har primim noi atunci?! Deci harul vine din a face bine, din a dărui, din a rămâne smeriți și a avea legătura cu Dumnezeu

Avem toate condițiile să mergem spre Dumnezeu

Reporter: Așadar, că mai avem doar un minut, să înțelegem de la sfinția voastră că este o legătură foarte strânsă între post, fapta bună și rugăciune. 

Părintele Pimen: Toate au o legătură. Deci tot ce ne duce spre Dumnezeu sunt ca niște verigi din astea de lanț, care una intră în alta și în alta și ne duc spre Dumnezeu. De-asta și Sfinții Părinți ni le-au pus la dispoziție pentru noi, foarte ușor. Gândiți-vă că primii creștini, în primele veacuri, după Sfinții Apostoli, când a început mucenicia, mulți nu știau carte, mulți nu auziseră decât poate o epistolă de la Sfinții Apostoli și cu toate astea își asumau, trăiau credința. Nouă, Sfinții Părinți – prin sinoade, prin atâtea cărți – ne-au pus totul pe tavă. Orice nelămurire o rezolvi.

O rugăciune de mulțumire este mai importantă decât 100 de cereri

Avem totul pe tavă, pentru noi este foarte ușor să mergem spre Dumnezeu, să mergem pe calea bună, dar totul depinde de noi: să rămânem în cadrul Bisericii, în ascultare față de Biserică, prin spovedanie, prin împărtășanie, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin facerea de fapte bune și prin mulțumirea în fiecare zi adusă lui Dumnezeu: ”Mulțumesc, Doamne, că m-am trezit și azi. Mulțumesc, Doamne, că am ajuns și în seara asta cu bine acasă. Mulțumesc, Maica Domnului, că mijlocești pentru mine și ai grijă de familia mea!” Deci tot timpul să fim într-o mulțumire. Că spunea unul din Sfinții Părinți: “O rugăciune de mulțumire face la Dumnezeu mai mult decât 100 de cereri.” Atât de mult Îl bucură pe Dumnezeu că Îi și mulțumim pentru ceea ce ne dă!

Reporter: Părinte drag, vă mulțumim tare mult!

Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului! Doamne ajută!

Reporter: Oameni buni, gândul cel bun de aici, de la schitul Lacu! Nu uitați că la urmă rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, iar mai mare dintre acestea este dragostea. Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!