Isihasmul – Tradiția monastică a creștinismului ortodox

Urmăriți un frumos cuvânt de prezentare a Isihasmului care este coloana vertebrală a tradiției monastice a creștinismului ortodox.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

Există cuvântul isihasm, care este un cuvânt grecesc, care înseamnă liniștire, sau tăcere. Ne gândim că ”isihia” este liniștirea interioară de care Dumnezeu Însuși ne spune că: ”Fii liniștit și cunoaște că sunt Dumnezeu.” Dar cum găsim acel loc de liniște într-o lume a haosului, și în mod special într-o lume ca cea în care trăim astăzi. Într-un așa haos, o așa grabă, o așa viteză, și într-o tiranie a urgenței cum vom putea menține această stare de liniște?

Liniște permanent mișcătoare

Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre asta ca despre o liniște permanent mișcătoare. Cu alte cuvinte, trăim în lume, dar nu în sensul de a aparține lumii, ci în sensul real de a nu fi din lume, într-un altă stare de existență. Această stare de existență este ”isihia”, un mod de liniștire care este centrat pe Dumnezeu. Această stare de atenție în care știi că Dumnezeu este Dumnezeu. Iar în Psaltire se zice că: ”Acesta va slăvi numele Său la toate popoarele.” Astăzi, popoarele se află în haos, se află în frământări, mai mult decât oricând: războaie, amenințări de războaie, boli și pandemii, tot felul de lucruri din acestea.

Iisus a zis că: ”Veți vedea toate aceste lucruri iar la sfârșitul vremurilor veți vedea și mai multe, dar nu trebuie să fii buimac că atunci când vei vedea aceste lucruri întâmplându-se să te uiți în sus pentru că răscumpărarea ta este aproape.” Să te uiți în sus înseamnă că trebuie să utilizezi aceea capacitate pe care Dumnezeu a dat-o ființei umane și pe care o numim ”noetică”, adică mintea, ce însemană ochii inimii.

Rugăciunea lui Iisus

Rugăciunea lui Iisus, această rugăciune care ne ajută să ne menținem liniștea fiind într-o perpetuă mișcare, această rugăciune este ”Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!” Există diverse versiuni, unele mai lungi, altele mai scurte. Versiunea mai lungă: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine, păcătosul!” Există o mișcare care are loc și pe care Sf. Maxim a numit-o perpetua mișcare de liniștire prin care găsești liniștea în mijlocul furtunii.

Un bătrân cuvios mi-a spus odată că poți găsi aceea stare de liniștire și te poți mișca odată cu furtuna având aceeași viteză. Întrebarea care se pune este cum te poți mișca cu aceeași viteză cu furtuna atât timp cât nu vrei să te lovești de partea de dinafară a acesteia, pentru că dorești să rămâi în interiorul său? Și care se mișcă permanent. Este rugăciunea lui Hristos cea care ne ajută la curățirea minții, aceasta fiind o chestiune crucială pentru găsirea liniștii interioare, deoarece este organul prin care îl putem vedea pe Dumnezeu, îl putem cunoaște pe Dumnezeu, și în care ne putem găsi odihna.

Da, este de importanță absolută ca să putem avea odihna dumnezeiască, iar asta fără a fi ca oamenii din pustie, cum a fost cazul lui Moise când a scos poporul din robia egipteană, au trecut prin Marea Roșie, și au intrat în pustie, și au început să cârtească, să găsească o motivație în mintea lor zicând: ”Cum are să ne hrănească Dumnezeu în locul acesta, cum are să se întâmple, cum putem să rezolvăm toate acestea prin mijloacele și cunoștințele noastre?”

Rațiunea nu este exacerbată

Una dintre învățăturile stareților isihaști cu privire la funcțiunea rațiunii – care este așa de prețuită în biserica apuseană, și în Apus în general, care susține că rațiunea este cea mai mare abilitate -, este aceea că în Ortodoxie nu este așa [de importantă]. Înțelegem că există rațiune, aceasta fiind un dar imens pe care Dumnezeu ni l-a dat, noi nu denigrăm rațiunea, nu suntem împotriva rațiunii, dar noi suntem oameni deasupra rațiunii.

Noi suntem acei care spun că abilitatea de a raționa – înțelegând modalitățile și mijloacele prin care rezolvăm lucrurile apelând la cunoștințele umane, prin intermediul rațiunii – ne duce atât de departe că trebuie să depășim pentru a ajunge pe un tărâm mai înalt, ce se numește tărâmul noetic, unde ne liniștim în prezența lui Dumnezeu, știind că El este Dumnezeu, iar numele Său va fi preamărit de toate popoarele. Tot genunchiul se va pleca și toate limbile vor mărturisi că Iisus Hristos este Domnul. Știind asta nu trebuie să fim exasperați atunci când ne uităm în jurul nostru și vedem toate necazurile și nenorocirile. Nu ne pierdem [cu firea], ci stăm în aceea stare în care fiecare mișcare își are originea la Dumnezeu și în credința că El este Domnul. Iar El va aduce la împlinire voia Sa, și lucrarea Sa, în această lume, pentru că este lumea Sa. Deci atunci când auzim de toate problemele din această lume suntem tentați să încercăm să ni le explicăm la nivelul rațiunii pure, dar chestiunea este că ceea ce toți filozofii au afirmat, precum și marii noștrii Sfinți Părinți, cum ar fi Grigore Palama, că pentru fiecare motivație rațională va exista un contra-argument, pentru fiecare argument un contra-argument, și va continua așa la nesfârșit.

Am constatat asta așa de des în jurul nostru, în viața politică, argumente ale ambelor părți care se bazează pe un demers rațional. Astfel, nu se poate răspunde la întrebarea cea mai acută cu privire la problemele cele mai grave ale omului deoarece cea mai mare problemă a omului este că l-a uitat pe Dumnezeu.

Metanoia

Iar isihia ne aduce la starea de dinainte, de pomenire a lui Dumnezeu. Ne putem aduce aminte de Fiul Risipitor și de modul cum acesta și-a amintit de Tatăl; acesta a trăit ”metanoia” (pocăința), o schimbare de viziune. Cuvântul ”metanoia” înseamnă pocăință, dar acest cuvânt are o așa de mare conotație religioasă că prefer cuvântul grecesc ”metanoia”, pentru că acesta solicită o schimbare a capacității noetice [a omului], a ”nous”- ului (minții). [Fiul Risipitor] se uita într-o [anumită] direcție iar apoi și-a amintit de un mod de a vedea lucrurile mai înalt, aceasta conducând la o schimbare, o ”metanoia”, a capacității sale noetice și a început a vede lucruri mai înalte, a cunoaște că Dumnezeu este Domnul.

În această parabolă a Fiului Risipitor, tatăl este un tată iubitor, iar fiul își vine în fire, și toate cele nebunești de a oferi soluții acestei lumi prin cunoștințele noastre, știința binelui și a răului, știința care nu este capabilă a rezolva nimic, știința de care Sf. Pavel spunea că ajunge să ne facă să trăim fără Dumnezeu, să trăim numai pe baza legilor și a regulilor, la nivel rațional, care este felul în care majoritatea religiilor funcționează. Chemarea noastră este să trăim în har, în dans cu Preaputernicul Dumnezeu, să-L cunoaștem personal și, prin Iisus Hristos, Dumnezeul Om, să primim viața Dumnezeului necreat și să-L cunoaștem prin lucrarea de liniștire a inimii și a minții noastre, și ignorarea zgomotului.

În limba greacă utilizăm cuvântul ”logismoi” pentru a identifica acele gânduri care se învârt în capul nostru cu privire la grijile zilei, neliniștile, toate păsăricile din cap, toate lucrurile care ne țin atenția ocupată, zi și noapte, timpul petrecut pe internet uitându-ne la știri permanent, sau la podcast-uri cu comentarii despre ce se întâmplă în lume. Te vei consuma cu tot felul de păsărici. Deci creștinul ortodox are la îndemână o metodă încercată și testată de a ajunge la starea de liniștire și anume Rugăciunea lui Iisus, care nu este o tehnică ca în religiile Extremului Orient, ci este cea mai scurtă rugăciune care cheamă numele Domnului: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Iar câteodată se mai adaugă și ”și întreaga lume”, sau ”miluiește-mă pe mine păcătosul, și întreaga noastră lume căzută!”

Este un strigăt simplu al inimii care are credință și căință in același timp, care trăiește bucuria pascală a Învierii lui Hristos, și care îngenunchează în țărână așa cum a făcut Iov atunci când l-a văzut pe Dumnezeu față către față. Căci iată ce zice: ”Te-am cunoscut prin auzirea cuvântului legii Tale, dar acum am ajuns să te cunosc față către față și mă aplec la pământ în noroi, în cenușă, în praf.”

Această rugăciune a inimii ne cheamă atât la Înviere cât și la cunoștința adevărată a vieții indestructibile a lui Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat. Ne cheamă să ne ridicăm [inima] sus la ceruri, să găsim starea de căință, de reamintire a faptului că trăim în cocina porcului, ca fiul risipitor, și că Tatăl, ziua și noaptea, din dragoste pentru Unul născut Fiul Său, Iisus Hristos, cel impregnat cu Sfântul, Bunul și de Viață Dătătorul Duh, [ne așteaptă].

Să tânjim după asta din întreaga inimă, pentru că acesta este modalitatea firescă de a găsi pacea lui Dumnezeu care depășește întreaga înțelegere umană. Pacea Sa pe care ne-o dă nouă nu este ca cea pe care ne-o dă lumea, ci este un dar din Ceruri. Deci aceste lucruri: isihia, liniștirea, rugăciunea inimii, comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune, se află la baza Ortodoxiei. Este calea care duce la Împărăția Cerurilor.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!