Sf Xenofont, Mihai Eminescu – p. Pimen Vlad

Ascultați un frumos cuvânt despre viața extraordinară a Sfântului Xenofont precum și despre dl. Mihai Eminescu.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Să ne bucurăm în fiecare clipă de tot ce ne oferă Dumnezeu

Iată dragii mei, că ne vedem iarăși. Este o zi frumoasă. Toate sunt frumoase, dar parcă fiecare zi e mai frumoasă ca cealaltă. Azi este o zi însorită, chiar s-a topit zăpada acuma. A fost frig, zăpadă, dar începând de ieri s-a încălzit și la fel și azi, e soare din plin.

Așa am încercat să las soarele în partea aceea ca să nu mă deranjeze, să-l am în spate. Am zis să găsesc și un loc frumos, care să vă bucure. Se vede crucea de la bisericuța noastră de aici, de la chilie, iar în spate este vârful Atonului. Cred că-l vedeți, alb cu zăpadă, frumos, iar cerul este albastru și senin. Cred că auziți și păsărelele. Ciripesc, se bucură și ele de fiecare clipă. Asta uităm noi, să ne bucurăm de tot ce ne-o dat Dumnezeu în fiecare clipă pentru că timpul nu se mai întoarce. Și noi tot alergăm, alergăm ca să reușim cât mai multe, dar fără să ne dăm seama, trece timpul și când tragem linie vedem dacă am alergat cu folos sau în zadar. Am adunat ceva în traista sufletului? Ne-am bucurat de tot ce ne-a oferit Dumnezeu și I-am mulțumit pentru tot ce ne-a dat?

Testul făcut în America, într-o stație de metrou

Chiar am văzut recent un test făcut undeva în Washington, în America. Un om cânta la vioară într-o stație de metrou, dimineața, când era toată circulația aceea, când începeau oamenii să alerge în toate direcțiile. Și a cântat timp de aproape o oră la vioară. Toată lumea alerga grăbită în dreapta, în stânga și doar în trecere, la un moment dat, un om i-a aruncat o privire. După aceea, altul i-a pus un dolar acolo, un copilaș după aceea a încercat și el să se uite că parcă îi plăcea, deși mama sa îl tot împingea, că se grăbea. Copilul s-a tras, a vrut să mai stea și mama l-a împins, nu, nu, că ne grăbim… Pe parcursul acestei ore doar șase oameni au privit spre el și aceștia doar câteva secunde, iar numai câțiva dintre ei au pus și un ban.

Testul acesta a fost făcut special cu unul din cei mai buni violoniști ai lumii, care strânge mii de oameni în sală, iar intrarea este peste 100 de dolari. S-a dorit să se vadă câtă atenție îi dau oamenii dacă e undeva pe marginea drumului și nu în sală, îmbrăcat frumos. Asta ce dovedește? Că oamenii nu mai au timp de nimic. Ei ar fi mers la spectacolul acestui violonist dacă era reclamă făcută, plăteau biletul, vedeau spectacolul, trăiau momentul pentru ca mai apoi să revină la alergat. La fel sunt și clipele din viața noastră, care trec fără să ne bucurăm, care trec pe lângă noi exact cum s-a întâmplat și cu acest violonist care a cântat la metrou. Din miile de oameni, nimeni n-a avut timp de el!

Pe Pământ “suntem în trecere, nu în întrecere!”

Îmi amintesc acum că uneori, când merg la Thesalonic, după ce îmi fac treburile, mă duc pe Aristotel – faleza Salonicului. În zona aceea se merge pe jos și mai vezi oameni. Unu cântă la o vioară, unu la o chitară… Mă opresc, mă uit la ei, le mai fac câte o poză, le pun câte un ban… și așa se bucură ei când văd că le pun un ban și că le fac o poză. Adică i-a băgat cineva în seamă. Da, să ne facem timp și de așa ceva! Toate astea din jurul nostru, pentru noi le-a făcut Dumnezeu! Pe noi, oamenii, ne-a făcut să comunicăm între noi, să ne pese unul de altul, să fim un pic mai atenți unul cu altul, pentru că viața trece, viața e scurtă.

S-o trăim frumos, pregătindu-ne pentru veșnicie, pentru că veșnicia nu se termină niciodată. Viața asta pe pământ e o trecere. Ați înțeles? Suntem în trecere, cum spunea cineva: “Suntem în trecere, nu în întrecere! Suntem în trecere…”. Noi ne întrecem unul pe altul, care să adune mai mult. Ați înțeles, dragilor?

Ce voiam să vă spun acum?… Că m-am pierdut în discursul ăsta… Vreau să vă spun câteva cuvinte despre niște sfinți minunați, mari, un exemplu de familie, care se prăznuiesc pe 26 ianuarie.

Sfântul Xenofont, Sfânta Maria și fiii Arcadie și Ioan

Sfântul Xenofont și soția lui, Maria, și cu fiii Arcadie și Ioan. Toți patru sunt sfinți mari în fața lui Dumnezeu. Dar, nu s-au sfințit pentru că au fost săraci. Cine era Xenofont? Era unul din cei mai mari oameni de la Constantinopol în secolul al V-lea, pe timpul împăratului Iustinian cel Mare. Deci, era unul din cei mai bogați oameni la timpul acela, dar și creștin foarte bun și soția lui foarte evlavioasă. Și le-a dat Dumnezeu doi copii: Arcadie și Ioan. I-au crescut bine, i-au pregătit, dar pentru că erau din familie aristocrată, voiau să-i pregătească și pentru viitor. Și atunci s-au gândit să-i trimită undeva la studii mai speciale. Exista pe atunci un fel de facultate la Beirut, în cetatea Feniciei, să facă astfel niște studii mai speciale.

Deci, i-a pus la corabie cu slujitori, ca să aibă grijă de ei și i-a trimis acolo. După ce au studiat ei o perioadă, Xenofont s-a îmbolnăvit de moarte. Și-a dat seama că nu mai are mult și imediat a trimis mesaj la fiii lui să vină ca să-și ia rămas bun. Bineînțeles, aceștia au venit, și-au luat rămas bun cu lacrimi. Xenofont acceptase situația și se ruga, se ruga și a avut un vis în care i s-a spus: “Nu ți-a venit timpul să pleci, mai ai multe de făcut în viața asta!” și s-a trezit sănătos. Atunci, dacă Dumnezeu i-a mai dat zile, a trimis copiii înapoi să-și termine studiile. Și Dumnezeu a rânduit viața lor cu totul altfel decât au gândit ei.

O furtună pe mare schimbă cursul vieții acestora

Corabia cu care au plecat a fost scufundată de furtună și fiecare din corabie, cum se zice, s-a salvat cum a putut. Pe câte o scândură, pe ceva, s-au salvat, dar fără să mai știe unul de altul. Marea i-a împrăștiat pe toți și fiecare a crezut despre ceilalți că s-au înecat. Arcadie a prins el o scândură, Ioan s-a agățat și el de ceva și au fost scoși fiecare la un liman undeva. Slujitorii la fel, și ei au scăpat, dar fiecare în direcția lui. Atunci, se zice că Ioan s-a rugat în tot timpul acela pe mare și a cerut mila lui Dumnezeu spunând că dacă scăpă și îi salvează de la moartea asta din adâncul mării, la prima mănăstire pe care o întâlnește, se călugărește. Și a întâlnit o mănăstire în drumul lui, s-a dus și a rămas în mănăstire.

Arcadie a ieșit și el undeva la un liman și era foarte trist și amărât, gândindu-se cum a murit fratele lui și toți ceilalți din jurul lor. Atunci a rânduit Dumnezeu să treacă pe acolo un pustnic mare, cu viață sfântă, care era înainte văzător. S-a apropiat de el și a zis:

– Spune fiule, de ce ești trist?

– Păi, uite părinte, ce mi s-a întâmplat!…

– Fratele tău este în viață și nu numai că e în viață, dar a luat calea monahală, s-a dus într-o mănăstire.

Când a auzit acestea, i-a mai venit inima la loc și a mers mai departe cu acest părinte. Și s-a dus la Ierusalim, s-o închinat la locurile sfinte și după aia părintele l-a luat la lavra Sfântului Hariton, care-i în afara Ierusalimului. Și i-a dat o chiliuță acolo, să se nevoiască sub ascultare. Și uite așa, fiecare și-a început nevoința lui. Timpul trecea, iar părinții nu știau nimic din cele ce s-au întâmplat. La un moment dat, văzând că nu mai primesc nicio știre, au trimis oameni să se intereseze. Aceștia i-au căutat peste tot și au aflat că la Beirut nu au ajuns. Unul dintre aceștia a venit mai apoi la Atena și întâmplător a întâlnit pe unul din slujitorii care scăpase de pe corabie.

Xenofont și Maria acceptă cu stoicism moartea copiilor

Când a fost întrebat de soarta celor doi frați, acesta a spus ceea ce știa la momentul respectiv și anume că s-au înecat în timpul acelei furtuni. În felul ăsta, acea veste a ajuns și la Sfântul Xenofont și la soția lui, Maria. Vă dați seama ce lacrimi au vărsat și ce durere au simțit pentru fiii lor. Dar pentru că erau întăriți în credință au spus ca și Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat! Și dacă așa a fost voia Domnului, așa să fie!” Atunci, deși aveau durere sufletească, ce au zis? Hai să mergem și noi să ne închinăm la locurile sfinte! Și au plecat spre locurile sfinte.

Ioan, care trăia la mănăstire, se ruga într-una pentru fratele lui, Arcadie. Și Ioan a avut și el atunci o descoperire în care i s-a spus: “Fratele tău trăiește și e călugăr” și s-a bucurat mult. Acuma știau fiecare unul de altul că trăiesc, dar că erau în locuri diferite, unul într-o direcție, altul în alta, fără să știe exact unde, dar erau vii, trăiau și erau în viața monahală. Rugându-se mult, Sfântul Xenofont și Sfânta Maria au avut și ei un vis în care li s-a spus să nu se întristeze că fiii lor trăiesc. Și atunci au prins și ei curaj și au spus ”Hai, să mergem la Ierusalim să ne închinăm!”. Și s-au dus la Ierusalim și s-au închinat acolo. Dar își doreau mult și se rugau să se revadă cu toții.

Reunirea familiei

Pustnicul ăsta înainte văzător, care-l avea pe Arcadie, din înștiințarea lui Dumnezeu a știut că ei au venit la Ierusalim și a coborât și el din pustia lui, i-a întâlnit și a stat de vorbă cu ei. Le-a spus: “Să știți că fiii voștri trăiesc și dacă o fi voia Domnului, o să-i întâlniți”. Le-a spus o zi în care să pregătească o masă, o masă de bucurie. Între timp, a rânduit Dumnezeu ca și Ioan să vină din mănăstirea lui, să se închine la Ierusalim. Atunci l-a întâlnit pustnicul și pe el și i-a pus față în față, cum se zice, pe frați. Dar cum trecuseră ceva ani, de la nevoință, erau schimbați, nu se mai recunoșteau unul pe altul. Și atunci i-a zis pustnicul lui Arcadie să-și povestească viața. Atunci Ioan și-a dat seama, l-a îmbrățișat și a fost bucurie multă.

După aceasta, i-a luat pe amândoi și i-a dus acolo unde erau părinții lor, dar nici părinții lor nu i-au recunoscut. Pustnicul le-au spus să aibă capetele plecate, să nu vorbească. Voia cumva să fie o surpriză pentru părinți. Și ce semne le făceau bătrânii, ei serveau, adică erau ascultători întru toate. Și la un moment dat, Xenofont se uita și zicea: “Ce călugări evlavioși și buni! Ce mi-aș dori ca și fiii mei, să fie la fel ca ei!”. Atunci pustnicul a zis: “Amin! Așa să fie!”. Și îi zice la unul din fii: “Ia povestește-ți viața!”. A început el să-și povestească viața și atunci i-au recunoscut părinții pe copii. I-au îmbrățișat, bucurie mare, vă dați seama! Iar copiii erau acum deja călugări cu chip cuvios, că trecuseră deja câțiva ani.

Drumul către monahism și mai apoi spre sfințenie

Și de atâta bucurie, s-au hotărât Xenofont cu soția lui, Maria, să dea totul la săraci și să se călugărească și ei. S-au întors la Constantinopol, au dat totul de milostenie, iar pe slugile lor le-au lăsat libere. Pe soția lui a dus-o într-o mănăstire de maici, iar el s-a întors la Ierusalim și a intrat în mănăstire, punându-se pe nevoință. Se spune că după nevoință și rânduială, le-a spus pustnicul ce trebuie să facă și s-au retras în trei peșteri, aproape de Sfântul Sava. Acolo au dus viață sfântă, numai în rugăciuni și nevoință ajungând făcători de minuni. Undeva se spune, dar asta nu e sigur, că Ioan ar fi Sfântul Ioan Scărarul, care a ajuns la nevoință mare undeva  în zona Sinaiului, unde este peștera lui, în care a scris și Scara.

Deci, vedeți ce familie sfântă? Și așa se zice, că s-a săvârșit fiecare la timpul lui și a cunoscut sfârșitul dinainte, fiecare. La fel și Maria, soția lui Xenofont, ajunsese să facă minuni, vindecări și luase puterea asupra duhurilor necurate. Deci, toată familia a ajuns în rândul sfinților. Vedeți că se poate? Nu i-a împiedicat nici bogăția, nici toate cele din jur, pentru că în față, mai presus de toate, l-au avut pe Dumnezeu și nu și-au pierdut direcția lor, nu s-au împiedicat de lucrurile materiale și au ajuns la sfințenie. Ați văzut că în momentul greu nu au cârtit împotriva lui Dumnezeu când au aflat că le-ar fi murit copiii? Au spus: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”.

Să ne plângem mai puțin și să ne bucurăm mai mult de fiecare clipă trăită

Să luăm învățătură de aici, din viața lor, și să vedem cum lucrăm noi când dăm de necazuri. Spunem și noi la fel sau ne certăm cu Dumnezeu și ne plângem mereu că ne-o nedreptățit Dumnezeu? Că de ce avem necazuri? De ce avem greutăți? De ce altora le merge mai bine decât nouă? Nu, dragilor. Nu trebuie să ne certăm niciodată cu Dumnezeu, că la Dumnezeu nu există greșeli. La Dumnezeu toate sunt într-o rânduială, puse frumos acolo pentru folosul și mântuirea noastră. Ați înțeles, dragilor? Am vrut să vă spun câteva cuvinte, viața lor e mult mai lungă și frumoasă, dar am încercat să o încadrez în câteva cuvinte  ca să vedeți cât de frumos lucrează Dumnezeu când ne lăsăm în mâna Lui.

Și cum v-am spus, nu uitați să vă bucurați de orice clipă, dar frumos, frumos și în fiecare zi să puneți ceva acolo pentru veșnicie. Că veșnicia nu are sfârșit și cum ne-am pregătit-o, așa o găsim. Ați înțeles? Deci, să ne bucurăm de fiecare clipă, să ne bucurăm mulțumindu-I lui Dumnezeu și având permanent brațele întinse pentru a ajuta, a mângâia, a îmbrățișa, a sprijini pe cel în nevoie, a ridica mâinile la Dumnezeu, la rugăciune pentru cei din jurul nostru. Adică, toate să fie prin prisma asta a binelui, a dragostei, că numai așa o să ne bucurăm aici, pe pământ, și ne ducem la bucurie dincolo. Deci totul depinde de noi, dragilor, ați înțeles?

15 ianuarie – ziua lui Eminescu

Tot în luna asta a fost și Eminescu, ziua de naștere a lui Eminescu, pe 15 ianuarie, parcă 134 de ani de la nașterea lui. Ce geniu și Eminescu, ce om! Nu a avut viață ușoară, a murit de tânăr, dar multă misiune a făcut el pentru România! Vedem poeziile lui, plus misiunea pe care a făcut-o el. Se ducea în Ardeal, trecea munții cu un rucsac plin cu tot felul de scrieri – că el era și director la ziarul Timpul – diferite scrieri să-i întărească pe românii care erau sub ocupație în Ardeal. Pusese puterea de atunci preț pe capul lui. Se dădeau nu știu câți bani ca să-l prindă, că-și dădeau seama de impactul pe care-l avea asupra oamenilor. Încerca să-i încurajeze pe români să nu-și piardă limba, să nu-și uite istoria, așa cum fac unii acuma, încearcă să ne bage altă istorie pe gât.

A fost un luptător și bineînțeles, ca orice luptător, nu a avut sfârșit ușor. Când ești un geniu și ceilalți din jur nu pot să ajungă la măsura ta, ce fac? Încearcă să murdărească numele, să arunce cu noroi, cumva să n-ajungă la oameni lucrurile curate pe care le-a făcut el, să pară murdare. Ați înțeles? Așa și cu el. A fost închis la nebuni pentru că trebuia să-l murdărească și la urmă, după cum se spune, i-au dat și cu o cărămidă în cap de sus, zicând că unii de nebuni au aruncat. Adică o moarte din asta ca să scape de el. Și vedem că nu a scăpat nicăieri în țara noastră, peste tot sunt statui cu chipul lui, toată lumea își amintește de el, chiar dacă acuma încearcă prin istorie, prin cărțile de la școală să îl dea de-o parte, că deranjează.

Nimeni nu poate dărâma un neam care îl are pe Dumnezeu cel Atotputernic aproape de el

Oamenii care și-au iubit țara deranjează și se încearcă ștergerea istoriei. Dar să nu uitați un lucru, dacă îl avem pe Dumnezeu cu noi, nimeni nu poate să ne șteargă nici istoria, nici neamul, nimic. Îl avem pe Dumnezeul cel Atotputernic. Să ne fie clar, cât timp o să fie bisericile pline, lumea o să aibă credință, o să facă fapte bune, o să îi pese de cel din din jur, o să aibă mâna întinsă spre milostenie, o să aibă legătura cu Dumnezeu prin spovedanie și împărtășanie, nimeni nu poate să dărâme un neam care are lucrurile astea. Deci să știți că asta e salvarea noastră, legătura cu Dumnezeu și dragostea față de cei din jur.

Și să nu ne uităm istoria, că parcă Iorga spunea: “Un neam care-și uită istoria, riscă să o repete”, adică greșelile istoriei. Așa că, să avem grijă! Da, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinții Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan și toți sfinții!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!