Omul special – Alexandru Ionescu, p. Teologos

Urmăriți o discuție foarte interesantă cu un om foarte special în multe feluri. Urmăriți lupta sa pentru a crește binele în societatea în care trăim.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Părintele Teologos: Ne aflăm astăzi cu Alexandru Ionescu. Este un om foarte special, dintr-o unitate specială. Și acum o să-l las pe el să se prezinte puțin, ce înseamnă unitatea specială în care a fost, despre ce este vorba.

Alexandru Ionescu: Da, am avut șansa să fac parte dintr-un grup special, mai exact detașamentul special de salvatori, înființat în 2002. Un grup special în care am învățat să fac alpinism. Am mers la accidente, descarcerare, scafandrerie, stins incendii…

Părintele Teologos: De toate…

Alexandru Ionescu: De toate, da. Primul ajutor. Așa îmi vin foarte multe informații acum în minte și încerc să scot esența din ele. Un detașament special cu oameni speciali, cu o conducere specială. Oameni faini, oameni faini…

Părintele Teologos: Poți să ne povestești o întâmplare care te-a impresionat din…

Alexandru Ionescu: Pot să vă povestesc multe întâmplări, părinte, pentru că toate m-au impresionat. În general, toate erau tragedii. Nu era nimic plăcut. Oameni descăpățânați, oameni electrocutați, striviți…

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: …înecați. Ceva frumos nu este. Ceea ce pot să spun că este frumos… oamenii pe care Dumnezeu i-a adus acolo, pentru a salva vieți.

Părintele Teologos: La asta mă gândesc. Jertfa oamenilor de acolo.

Rostul unității în succes

Alexandru Ionescu: Jertfa oamenilor care sunt acolo. Nu este ușor să faci ceea ce făceam eu și ceilalți, că nu eram singur. Era vorba acolo despre unitate. De aceea este importantă unitatea. Nu neapărat unitatea militară, cât unitatea între oameni. Comuniunea între oameni, pentru că  de unul singur mare brânză nu poți să faci, dar împreună, în echipă… că și Hristos a lucrat prin apostoli. Nu că n-ar fi putut singur să facă.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Dar a lucrat prin apostoli. E foarte importantă unitatea. Acolo unde nu există comuniune, ești cam singur, te zbați ca cioara-n laț. Nu faci mare lucru.

Părintele Teologos: Singurătatea e pregustarea iadului de fapt. Omul singur este foarte neputincios.

Alexandru Ionescu: Foarte neputincios omul singur.

Părintele Teologos: Doar în unitate. Exista viață duhovnicească acolo?    

Alexandru Ionescu: Fiecare alege. Eu am fost de foarte multe ori într-o situație singur de a fi. Mai ales când am fost scafandru și trebuia să intru în anumite locuri, lacuri, de exemplu râuri. Nu ai voie să intri în doi. Trebuie să intri singur. Din mai multe considerente. 

Părintele Teologos: De securitate…

Alexandru Ionescu: De securitate, da. Se agață unul dintre noi… instinctul este să te agăți de celălalt.

Părintele Teologos: Am înțeles.

Alexandru Ionescu: Un exemplu dintre ele. Așa dacă moare unul, moare unul, nu mor doi. Și atunci am zis: ”Eu sunt singur aici. Unde este Hristos? Cum să fiu singur?”. Și zic ”Doamne, dacă tu vrei să mă duc, mă duc. Dar Tu asta vrei de la mine? Să pățesc ceva? Asta te bucură pe Tine? Ajută-mă să fac ceea ce este bine aici. Cum știi tu, dar ajută-mă.” N-a fost moment în ultimii zece ani, în care să-l fi chemat pe Hristos, să nu fi venit dinainte să-L chem. Nu există. El e acolo prezent, doar e firesc să-L chemi, cum și copilul meu mă cheamă și-mi spune: ”Tata, am nevoie de ajutor.” Atunci mă duc! Atunci mă duc și-mi ajut copilul. Și Hristos face la fel. Dar e firesc să-L chemi.

Părintele Teologos: Da, pentru că Hristos respectă libertatea umană. Și dacă omul nu-L cheamă, Hristos stă la ușă și bate. Dar dacă omul Îl cheamă, Hristos chiar intervine.  

O poveste de viață. Cunoașterea lui Hristos

Alexandru Ionescu: Evident. Ce este și mai frumos este că Hristos a lucrat în viața mea și când eram un nemernic.   

Părintele Teologos: A, erai și nemernic.

Alexandru Ionescu: Evident că am fost. Am fost numai puțin.

Părintele Teologos: A-ha.

Alexandru Ionescu: Dar a lucrat în viața mea și când nu-L cunoșteam pe El. Și-așa ușor-ușor, cum știe El m-a adus și am făcut cunoștință: ”Eu sunt Hristos, eu sunt Alexandru, și hai să fim prieteni.” El cerându-mi prietenia mie nemernicului, căzutului. E fabulos Hristos. E răvășitor de frumos și de politicos și de blând și de gentil și de galant. Este incredibil. Și când am ajuns să-L cunosc, I-am spus așa: după o viață de nemernicie, de mințit mult, de făcut multe – și am fost bun în a minți – și spun: ”Doamne, în primul rând nu Te cunosc. Am auzit de Tine. De Dumnezeu. Sincer, nu Te cunosc și sincer nu Te iubesc. Și sincer nu știu cum e să fii bun, cum spui Tu să fim buni, pentru că nu știu. Dar învață-mă Tu să fiu bun. Și învață-mă Tu să iubesc. Pentru că nu vreau să  mă pierd. Mie nu-mi place ce mai fac aici. Nu-mi place ce fac. Adicții mari am avut: jocuri de noroc, de pornografie, de multe altele, de înșelătorii. Mi-e rușine de mama să le spun pe toate. Deci am făcut multe lucruri grele. Grave.

Părintele Teologos: Și cum te-a scos?

Alexandru Ionescu: Și I-am spus: ”Nu vreau să mă pierd. Nu-mi place ce fac. Nu-mi place. Și nu e bine ce fac. Dar mă bucur… totuși sunt plăcute… dar știu că nu e bine. Chiar dacă-mi plac, nu e bine ce fac. Și nu mă pot lăsa de ele. Dar ajută-mă Tu. Ajută-mă Tu, pentru că Tu nu vrei să mă pierzi. Sunt zidirea Ta și creația Ta. Cel mai frumos.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: ”Dacă Tu nu mă ajuți, eu mă pierd. Să nu-mi spui după aceea că nu Ți-am cerut ajutorul. Să nu-mi spui că nu Te-am chemat. Acum Te chem și acum ajută-mă.” O, părinte… În clipa aia, în momentul ăla, toate patimile au dispărut.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Alexandru Ionescu: Atunci în momentul acela, în clipa aceea. Pentru că am vrut. Pentru că am vrut. Și l-am chemat cu toată onestitatea, spunându-i pe șleau, verde în față tot. La Hristos nu merge cu fofârlica, cu cioara vopsită.

Părintele Teologos: Cu ipocrizia, cu…

Alexandru Ionescu: Nu merge. Falsul evlavios… stau în spatele bisericii, acolo ultimul, poziția ghiocelului… Nu, sunt fals, pentru că nu sunt astea. Și am zis: ”Nu înțeleg nimic din Liturghie, dar învață-mă tu să înțeleg din ea. Nu simt nevoia să mă îmbrac în negru, dar fă-mă tu să mă îmbrac, să ajung la acea înțelepciune de a mă îmbrăca fără să smintesc pe cei din jur, să am acea ținută pe stradă când merg. Să nu smintesc. Doamne, dă-mi informația de care am nevoie, că nu vrei să fiu prost. Tu nu m-ai făcut prost. M-ai făcut inteligent. Dar nu știu cum să fiu. Ajută-mă Tu. Care e acea informație bună care să mă ducă spre mântuire, spre a-mi ajuta frații și surorile, pe cei din jurul meu, că nu sunt singur. Cum fac?”. Și mi-a trimis meditatori.

Sfinții mijlocitori. Rugăciunea

Părintele Teologos: Serios?

Alexandru Ionescu: Pe cine? Pe Sf. Maria Egipteanca, că aveam mari probleme.  

Părintele Teologos: Da… Din breaslă, cum se spune.

Alexandru Ionescu: Din breaslă, da, pentru că am înțeles… tot de la El am înțeles. Deschid o paranteză: vorbind cu Hristos de toate… toate bălăriile vorbesc cu El. Orice, absolut orice vorbesc cu El. Având prezență continuă, părintele Papacioc, pe care-l iubesc enorm, mi-a schimbat viața, părintele Papacioc, când am auzit ”prezență continuă”. Și de atunci încerc să vorbesc cu Dumnezeu tot și toate. De când mă trezesc și până adorm. Prezență continuă. Și-L întreb toate cele. Și vorbesc cu El. Și mă sfătuiesc cu El. Am inițiativă ca om liber ce sunt, dar împreună cu El.

Părintele Teologos: Evident. Conlucrare.

Alexandru Ionescu: Mă sfătuiesc cu El. ”Doamne, vreau să fac lucrul ăsta. Ce zici? E bine?” Și simți aici, dacă e bine sau dacă nu este bine. Dacă ai o stare mai grea, mai neplăcută, te retragi. Dar eu sunt căpos. Știți de ce sunt căpos? Pentru că El e căpos. Avem cel mai căpos Dumnezeu.

Părintele Teologos: Serios?

Alexandru Ionescu: Pentru că nu ne-a lăsat. Nu ne-a pierdut și ne iubește.

Părintele Teologos: Asta este o încăpățânare care provine din dragoste. Și este în favoarea noastră, nu în favoarea Lui.

Alexandru Ionescu:  Exact. Nu ne-a lăsat, chiar după ce am căzut. A făcut El ce-a știut El că e bine pentru noi. Este incredibil: din toți dumnezeii, cel mai frumos, de departe. Am cunoscut și alți Dumnezei. Da? I-am cunoscut și pe alții, da. Nu vreau să vorbesc de alte culte, dar am cunoscut și alți dumnezei. Este cel mai frumos. 

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe singurul Său Fiu L-a trimis aici să se jertfească.

Părintele Teologos: Așa este. Și singurul Dumnezeu real.

Alexandru Ionescu: Singurul Dumnezeu real. Eu când mă rog, mă rog la un mormânt gol. Nu mă rog la un mormânt plin. Dumnezeul meu nu mai e în mormânt acolo. Și Dumnezeul meu e Dumnezeu celor vii. Al lui Isaac, al lui Avraam, al lui Iacob. Nu am un Dumnezeu, am un Dumnezeu viu. Și e frumos tare. Și e vesel. Are un umor Dumnezeu, părinte.

Părintele Teologos: Cu adevărat, da. Chiar la un moment dat, doream să fac o listă cu glumele, cu întâmplările pline de umor din Scriptură.

Alexandru Ionescu: Ceea ce am simțit eu în dialogul meu cu Hristos, în relația mea personală cu El, nu se poate descrie în cuvinte. E o trăire pe care nu am cum s-o descriu. Nu pot.

Părintele Teologos: Da, pentru că este taina ta. Este taina iubirii tale cu Hristos. Da, și vorbește pe înțelesul  meu. Se coboară la nivelul meu. El, Dumnezeu, se coboară la micimea mea. Nu mă simt deranjat… sau nu mă face să mă simt incomod, pentru că El, Dumnezeu fiind, nevăzut S-a făcut văzut, infinit S-a făcut finit și S-a lăsat batjocorit și umilit și toate cele. Ca mie să nu-mi fie rușine să cad în genunchi. Mie să nu-mi fie rușine să-mi cer iertare. E fabulos, cum spuneam, e fabulos. Nu sunt cuvinte de a-l descrie pe Hristos. Dar important e să fii onest cu El. Să fii onest, pentru că știe fiecare gând, fiecare trăire, fiecare simțire. Și de ce să i-o ascund? Și I-am zis: ”Doamne, eu îl invidiez pe respectivul. Îl urăsc p-ăla. Îmi vine să-i crăp capul ăluia. Nu e bine cum simt și nu e normal să fiu așa, dar nu pot. Roagă-te: ”Doamne, schimbă-mă, ajut-mă”. L-am rugat cu toată tăria, cu toată puterea mea: ”Ajută-mă și fă-mă un om bineplăcut Ție. Fă-mă Tu un om bineplăcut Ție. Cum știi Tu”.

Da, cum ai ieșit de acolo?

Alexandru Ionescu: Cu ajutorul Lui. Pentru că mi-am dorit. Se pot ruga pentru un om, părinte, nu că n-ați știi… Se pot ruga pentru un om toți sfinții din Cer și toți preoții din lumea asta. Dacă omul acela nu vrea să se schimbe, Dumnezeu nu-L schimbă. 

Părintele Teologos: Evident. A spus că respectă libertatea de alegere.

Alexandru Ionescu: Iar eu, da, mi-am dorit din adâncul sufletului meu, așa cum era el: ”Vreau să mă schimb, că nu este bine.” Și am înțeles, apropo de prezență continuă și discuția cu El, am înțeles că sfinții sunt frații și surorile noastre.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Și sunt două categorii de sfinți, așa cum îi clasific eu. Sunt sfinții care s-au născut sfinți: Maica Domnului, Ioan Botezătorul și mulți alții. Dar sunt și sfinți care n-au avut o viață întreagă.

Părintele Teologos: Cei mai mulți.

Alexandru Ionescu:  Au fost tâlhari, au fost vrăjitori, au fost eretici, au fost mercenari, prostituate. Și au ajuns, din oamenii aceia căzuți, au ajuns sfinți. Și e atât de frumos că Hristos își arată puterea prin cei mai căzuți oameni, cum sunt și eu. Prin cei mai căzuți oameni… i-au făcut sfinți. De unde erau, din noroiul vieții, au ajuns sfinți. Și dacă ei au ajuns sfinți, pot să le urmez și eu lor. Pot să tind spre sfințenie. Că-L rog: ”Doamne, ajută-mă să fiu și eu. Să gândesc ca Tine, la măsura omului. Dar vreau să fiu și eu ca Tine. Tu ești modelul meu. Tu ești modelul meu. Și e fabulos, părinte, pentru că scapi de tot balastul pe care-l ai în suflet, fiind onest cu El. Îmi urăsc vecinii, îl urăsc pe-ăla, nu-mi place de ăla. Fiind onest cu El și spunându-i ceea ce simți, te curățești. Informația veche, de pe hardul inimii, de pe hardul conștiinței, se șterge. Sau se afundă din ce în ce mai mult. Și vine informație nouă, ca să vorbesc în termeni moderni. Se umple hardul inimii și hardul conștiinței cu o informație nouă. Și ajungi să înțelegi și să simți Liturghia. Și să fii atent la cei din jurul tău în biserică. Să nu-i smintești. Că veneam de la sală, cu mușchi, tricou mulat și intram în biserică. Dar îmi dau seama cât sminteam în jurul meu. Că sunt femei pe care le provoci. Sunt bărbați care au probleme de sănătate și te văd pe tine așa. Și nu-i bine. Am înțeles că trebuie să umbli în haine în care să nu atragi atenția, pentru că îl faci pe altul să fie invidios. De ce să-l fac pe altul invidios, când pot mai bine să-i stârnesc milă. 

Părintele Teologos: Evident. Sau să nu-i atragi atenția de la rugăciune. El să se concentreze…

Starea omului fără Hristos

Alexandru Ionescu: Sigur. Pentru ce merg în biserică? Pentru ce merg eu în biserică? Și de multe ori îi zic: ”Ajută-mă să înțeleg cuvântul Tău.”. Totul este printr-o împreună lucrare. Dacă n-ai o împreună lucrare cu Hristos, rămâi prost. Rămâi cum ești. Pentru că omul sănătos cu adevărat este omul dinainte de cădere.

Părintele Teologos: Așa este. Este omul natural.

Alexandru Ionescu: Acuma suntem bolnavi, dar Hristos a venit să ne vindece. A venit să ne vindece. Și apropo de școli. Am fost și la alte școli, pentru că sunt multe școli spirituale. Au fost și sunt. Și trecând pe la alte școli, am văzut despre ce este vorba și am deschis și ușile acestei școli la care sunt acuma. Școala la care sunt acum eu se numește ”Sfânta Treime”. Directoarea acestei școli se numește Maria. Eu îi spun ”Maica Domnului” sau ”Sfânta Fecioară Maria”. Iar toți profesorii pe care-i am eu sunt sfinți.

Părintele Teologos: Bravo, ție! Așa trebuie să fie la toți.

Alexandru Ionescu: Sunt pe categorii și studiez cu aceia de care eu am nevoie. Că am și eu niște probleme… Dar mi le recunosc și vreau să mi le îndrept. Și de aceea învăț cu ei și mai fac și meditații în plus. Și totul se schimbă în viața omului. De aceea, am reușit să înființez, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și cu binecuvântarea duhovnicului meu, o asociație, care a crescut ca Făt-Frumos.

Asociația „Bucurie în dar”

Părintele Teologos: Ce asociație? Poți să  ne vorbești?

Alexandru Ionescu: Asociația ”Bucurie în dar”, se numește. Și, cum spuneam, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al sfinților, pe care îi chem în ajutor, am reușit să ajutăm destul de multe familii. Acum avem vreo 300 de familii pe care le ajutăm. Cei care au cancer, leucemie. Avem vreo 300 de copii pe care-i susținem la școală.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: 400 de porții de mâncare care pleacă în fiecare zi. 400 de porții în fiecare zi, care pleacă către oameni nevoiași, cu diverse situații.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Sunt multe pe care El mi le-a trimis. Au fost situații când ușor, așa, intrasem într-o deznădejde și zic: ”Ce este aia deznădejde? Deznădejdea nu e de la tine, Doamne.”

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Și zic: ”Sfântul Nicolae, atât te iubesc eu pe tine. Dacă tu nu-mi dai ceea ce am nevoie pentru copiii aceștia…”, cu toată smerenia și politețea. Am felul meu de a vorbi cu ei, liber.

Părintele Teologos: De soldat.

Alexandru Ionescu: ”Dacă tu nu-mi dai să le dau ce am nevoie să le duc lor, atunci eu plec acasă. Ori îmi dai ce trebuie să le duc, ori mă duc acasă. Și acasă ce-o să fac? O să mă uit la filme. O să beau și un pahar cu vin. Și toate celelalte.”.

Părintele Teologos: Te întorci iarăși la…

Alexandru Ionescu: ”Tu asta vrei de la mine? Dă-mi ce am nevoie, pentru că știi care e scopul. În ce scop îți cer eu ție toate astea? Bani și bunuri. Pentru ce-ți cer?”. Și le-am primit, părinte.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Alexandru Ionescu: Și le-am primit. Pentru că Dumnezeu adună oamenii. El lucrează în inima fiecăruia. Nu eu. Eu sunt un bun lucrător, să zic așa. Și un bun cerșetor. Pentru că-I cer. Îi cer într-un scop bun.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Și uite c-am reușit. Și este foarte important să lucrăm împreună. Nu știu. Dumnezeu a adus oamenii, i-a trimis. Nu știu de unde i-a trimis, că eu nu stau să merg să-i conving, nu bat la uși, nu merg cu o prezentare la ei să le spun ce facem noi. Nu.

Părintele Teologos: Ai un site cumva?

Alexandru Ionescu: Avem și site.

Părintele Teologos: Cum e?

Alexandru Ionescu: bucurieindar.ro. Și, mai nou acum că schimbăm site-ul, Dumnezeu ne-a trimis niște oameni extraordinari. Sunt IT-iști din breasla dvs., care construiesc un nou site, pentru că acum vom deschide și un centru împotriva adicțiilor.

Părintele Teologos: A, ce frumos!

Alexandru Ionescu: Se numește ”Centrul Sf. Ioan cel Milostiv”. O să fie cel mai fain centru din țară.

Părintele Teologos: Amin. Să ajute Bunul Dumnezeu!

Alexandru Ionescu: Acești oameni, la care mă uit și mă uit la mine, cum eram cu ceva timp în urmă, suntem oameni bolnavi, părinte. Oameni căzuți. 

Părintele Teologos: Foarte…

Ajutorarea celor ca tine

Alexandru Ionescu: Și am avut nevoie de ajutor atunci. Și dacă am avut nevoie de ajutor atunci, evident și acum, dar atunci… Ai nevoie de cineva care să vină să te ajute. Și e evident ca eu să-i ajut pe ei, pentru că am fost acolo, în acele patimi. Și eu știu prin ce trec oamenii ăia. Ca mine nu-i cunoaște nimeni. Dar când n-ai trecut prin ce au trecut oamenii ăia, să nu vorbești. Să nu spui ”Asta e viața” sau ”Sa-i ajute statul sau primăria”. Nu. Eu trebuie să-i ajut.

Pentru că atunci când plec din lumea asta, părinte, n-o să întrebe Dumnezeu nici câte metanii am făcut, nici câte lumânări am aprins, nici câte colive. Au și ele rolul lor important. O să mă întrebe ”Ce-ai făcut pentru aproapele tău? Gol am fost și nu m-ai îmbrăcat. Bolnav am fost și nu m-ai cercetat.”. Aia o să mă întrebe. Și ce-o să-i spun? ”Am așteptat, Doamne, am făcut o petiție către stat, către guvern, către primărie, să-i ajut, că n-au reușit.”. Nu. Eu îi cer lui Dumnezeu să-mi dea ce am nevoie, ca să-i ajut pe ei, că-s frații mei. Relația cu Dumnezeu e simplă. Noi suntem complicați. Dumnezeu este simplu și frumos. Noi complicăm lucrurile. Cere și-ți dă. Bate și-ți deschide. Caută și găsești. Simplu. 

Părintele Teologos: Așa este. Ce adicții doriți să tratați?

Alexandru Ionescu: Toate. Începând de la jocuri pe calculator, pornografie. Jocurile pe calculator sunt distrugătoare, sunt strivitoare. Și pentru copii și pentru adulți. Unul dintre ei am fost și eu.

Părintele Teologos: A, ai fost gamer.

Alexandru Ionescu: Am fost. Counter-strike…

Părintele Teologos: Am înțeles, da…

Alexandru Ionescu: Deci acolo mă regăsesc și-mi aduc aminte. Headshot, headshot…

Părintele Teologos: Doamne ferește. Amintiri, da…

Alexandru Ionescu: Amintiri. Și avem nevoie. Dacă n-aș fi trăit lucrurile astea, nu m-ar fi interesat. De aceea, în prezentarea pe care o avem, spun acolo: ”Să nu fi prizonierul indiferenței.”. Să nu fi prizonierul indiferenței. ”Asta e viața. Ce să facem?”. Nu, ai ce să faci. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Păi nu poate să-mi dea mie niște bani să construiesc centrul ăsta? Nu-mi trimite mie oameni, pentru că și acei oameni pe care-i trimite și ajută, își înmulțesc și ei talanții. Fiecare își înmulțește talanții și ne-adună. Unul se pricepe la IT, cum este Fabian și cum este Titus, care lucrează la site.

Părintele Teologos: A, să-i ajute Bunul Dumnezeu!

Alexandru Ionescu: Alți oameni care vin și… Un părinte din Sfântul Munte ne-a oferit o proprietate, în care deschidem acum prima fază a centrului, că este un proiect în 3 etape.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu! Bravo!

Alexandru Ionescu: Începem în București, după care, pe parcursul  a 1 an – 2 ani strângem suficienți bani cât să construim centrul. Pentru că una e să vorbești cu ei la telefon, să faci o terapie de grup, să spun și alta e să-i cazezi și să fie tratați.  

Părintele Teologos: Evident. Să fie sub controlul iubitor…

Alexandru Ionescu: Pentru că în profunzime avem nevoie de iubire.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Tratamentul pentru fizic, da… Pentru trup este important. Dar acolo în străfunduri, pentru că vorbesc din poziția unui om pătimaș. Acolo aveam nevoie de atenție, de iubire, de înțelegere, de ajutor, pe care nici un psiholog, nici o armată de psihologi din lumea asta nu te poate scăpa de niște patimi așa… Hristos, da.

Părintele Teologos: Hristos, da, exact.

O experiență cu un Sfânt

Alexandru Ionescu: Pe mine. Am prieteni apropiați care au fost niște nemernici. Un prieten de-al meu apropiat s-a dus la Sfântul Lăcătușu.

Părintele Teologos: Ilie Lăcătușu, da.

Alexandru Ionescu: Și i-a spus pe șleau toate cele. Din momentul ăla, băiatul ăla a mâncat legume și fructe.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Bravo.

Alexandru Ionescu: Din momentul ăla, înțelegeți? Care nu mai avea dantură, nu mai avea… Deci era căzut.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu!

Omul face ce poate, Dumnezeu împlinește

Alexandru Ionescu: Ne punem încrederea în oameni. Dar nădejdea la Dumnezeu e. El te schimbă. În clipa aia te schimbă. Când îi ceri din adâncul călcâielor: ”Schimbă-mă!” Cum i-am zis și eu: ”Nu vrei să mă pierzi, cum nici eu nu vreau să mă pierd. Nu vrei să fiu prost. Fă-mă deștept. La măsura la care trebuie, că nici prea mult, că o iei razna, nici prea jos, ca să cârtesc. Tu știi care este. Și cu acest centru încercăm să tratăm toate adicțiile. Sunt preoți de spital extraordinari, care ne ajută în lucrarea asta. Sunt studenți care sunt la psihologie, dar și creștini. O întreagă armată se adună, ca să-i ajute pe acești oameni care probabil vor fi înaintea noastră în Împărăția Cerurilor, decât ăștia care ajută. Nu știm cum o să fie.

Părintele Teologos: Așa este. Noi trebuie să ne facem datoria noastră.

Alexandru Ionescu: Eu să-mi fac datoria mea în fața lui Hristos. Eu când plec de aici să zic: ”Doamne, am încercat tot ce s-a putut.” Și chemându-l tot timpul în discuțiile pe care le am și în fiecare lucrare, acum când sunt ispitit: ”Doamne, coboară-te între mine și părintele Teologos și Andrei și dă-mi gândul cel bun. Și părintelui dă-i gândul cel bun. Pentru că suntem copiii tăi amândoi. Și dacă Tu nu ne luminezi, o să greșim. Și dacă o să greșim, o să ne judeci. Te-am chemat să mă luminezi și să mă ajuți”. E viu Hristos. E viu. Nu vreau să-ți greșesc. Dă-mi tu gândul cel bun, ca să nu-ți greșesc.

Părintele Teologos: Da, e foarte simplu, dar din păcate oamenii azi au foarte multe griji și din păcate azi oamenii se bazează foarte mult pe logica lor.

Alexandru Ionescu: Și eu am griji, părinte. Am credit la bancă. Am și eu doi copii. Credeți că eu nu am griji. Credeți că sunt așa o vioară care aleargă ?

Părintele Teologos: Nu, dar tu pui pe locul secundar astea și pui pe primul plan pe Hristos și Hristos rezolvă totul.

Privire corectă asupra morții

Alexandru Ionescu: Păi da. Că mor nu știu când mor. Mor astăzi, mor mâine. Și vreau să plec de-aici împăcat. Cu femeia mea, cu copiii mei, cu duhovnicul, cu prietenii mei. Să nu-i invidiez pe Gigel și pe Ionel. Să plec liniștit. Dacă plec de aici în pace și împăcat și zic ”Doamne, eu am făcut ce-am putut la măsura mea.”. Pleci liniștit. Nu există frică de moarte.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Nu există frică de moarte, că moartea nu există. 

Părintele Teologos: Moartea este o trecere.

Alexandru Ionescu: E o trecere. E un Paște.

Părintele Teologos: Da.

Alexandru Ionescu: Ziua de naștere a sfinților când este? Când au murit? 

Părintele Teologos: Așa este. Atunci sărbătorim.

Alexandru Ionescu: Ziua de naștere a veșniciei noastre. Când mori.

Părintele Teologos: Serbarea lor este ziua plecării lor.

Părintele Teologos: S-a împământenit în mintea noastră ”moartea”, așa un cuvânt… Moartea e înviere.

Alexandru Ionescu: Eu nu cred că m-a mințit Hristos pe mine.

Părintele Teologos: El a înviat. Avem dovezi.

Alexandru Ionescu: Și mii de dovezi.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Și mii de trăiri. Și multe experiențe duhovnicești pe care le-am avut. Am avut aici experiențe duhovnicești care m-au crescut. Acum câțiva ani dacă îmi spuneai de ele, nu știam în ce cameră să mă ascund. Dar Dumnezeu știe când să-ți dea aceste experiențe, ca să te crească. Și la școală în clasa I, în clasa a 2-a, înveți, înveți și la sfârșit, plecând din lumea asta, e important să ai temele făcute, să ai notă de trecere, nu cea mai mică, că e rușinos. Cât mai mare să ai notă de trecere și pleci de aici liniștit. Și cine te întâmpină în cealaltă parte? Frații și surorile cu care ai avut părtășie în lumea asta. Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfânta Maria Egipteanca, în cazul meu. Și toți sfinții. Dacă am avut părtășie cu păcănele, cu pornografie, cu furat și cu multe alte escrocherii pe care le-am făcut, droguri, te așteaptă… ceilalți te așteaptă, nu? Și nu poți să-l învinuiești pe Dumnezeu și să spui: ”Doamne, ești nedrept.”. Nu. Pentru că El ți-a spus. Ești liber să faci ce vrei.

Părintele Teologos: Tu alegi.

Alexandru Ionescu: Tu alegi. Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos. Sf. Apostol Pavel. Așa că nu poți să-i spui lui Dumnezeu ceva. Nu ai ce. El S-a umilit ca noi să creștem. Ne-a spălat picioarele. Ce președinte de țară, ce CEO al unei companii coboară la femeia de serviciu să dea și el cu mopul. Nu mai zic să-i spele picioarele femeii de serviciu.

Respectul față de toții oamenii

Părintele Teologos: Nu mai zic să-i spele picioarele femeii de serviciu.

Alexandru Ionescu: Nu mai zic să-i spele picioarele. Măcar ”sărumâna” să-i zică.

Părintele Teologos: Numai Sf. Nectarie a făcut treaba asta.

Alexandru Ionescu: Dacă mă vede mama că trec pe lângă o doamnă care îngrijește o scară de bloc și nu-i spun nimica, ce urecheală îmi dă. Păi, nu-i om?

Părintele Teologos: Păi da, evident.

Alexandru Ionescu: Dacă ea n-ar face curat în bloc. Dacă mecanicul auto nu ne-ar repara mașina. Dacă doctorul nu ne-ar vindeca. E comuniune.

Părintele Teologos: Așa este. Trebuie să respectăm în mod absolut pe fiecare om în locul lui și frumusețea lui.

Alexandru Ionescu: Sigur, să nu-l acuzăm. S-a împământenit, cel puțin la noi în țară, cred… ”toți sunt la fel”. Nu toți sunt la fel. Nu toți polițiștii iau șpagă. Sunt polițiști…oameni care mor acolo. Jandarmi care mor acolo. Preoți care se jertfesc. Nu toți preoții sunt la fel. Nu toți polițiștii sunt la fel.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Nu toți de pe scara blocului sunt la fel. Sunt oameni și oameni. Nu putem să-i punem pe toți în aceeași oală.

Exemple

Părintele Teologos: Evident. Poți să dai un exemplu luminos care-ți vine acum în minte?

Alexandru Ionescu: Pot sa dau: nu sufeream preoții. Până am întâlnit niște preoți. Le sărut picioarele. Sunt extraordinari. M-au răvășit acei preoți. Am văzut polițiști care mureau acolo pentru un necunoscut. Am văzut pompieri. Cunosc oameni la SMURD. Stau și spală pe cei mai căzuți. Asociații, oameni din asociații, pe care-i cunosc, cum am fost și eu, oameni din canale. E greu să stai să-i dai ăluia de mâncare, care duhnește a fecale și a urină. Și pentru ce să fac lucrul acesta? Nu e mai bine acasă? Să te uiți la televizor sau la vreun film. Pentru ce vin eu să-l ajut pe ăla care e în canal. Am prieteni apropiați care asta fac: vindecă și tratează boschetarii și cei căzuți pe stradă. Am prieteni care au asociații și le dau de mâncare. Pentru ce să-i ajutăm?

Părintele Teologos: Și pe acești prieteni nu-i știe nimeni. Pentru că presa în general promovează alte lucruri.

Alexandru Ionescu: Presa promovează alte lucruri. Haideți să vă spun ceva, părinte: vom pleca de-aici… Oamenii care au de-a face cu mulțimi de oameni – profesori, preoți, ziariști, oameni care cuvântul lor le este ascultat de mulțime, vai de suflețelele lor, ce vor păți, pentru neadevărul pe care-l spun. Și vai de bucuria sufletului lor, pentru adevărul pe care-l vor spune, pentru ajutorul pe care-l dau.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Avem liber arbitru. Mie mi-e frică să spun unui om ceva, care l-ar sminti, pentru că dau socoteală. De fiecare cuvânt, de cum mă îmbrac, de cum stau, de cum merg, de tot. Dăm socoteală. N-ai ce să-i spui lui Hristos.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: N-ai ce să-i spui. Avem literatură. Putem să învățăm, să citim. Avem sfinți părinți, profesorii mei de la școală.

Părintele Teologos: Avem exemple.

Alexandru Ionescu: Avem exemple. Noi suntem exemple.

Părintele Teologos: Oamenii din păcate azi nu mai au conștiința faptului că sunt exemple. Fie exemple bune, fie exemple mai puțin bune.

Alexandru Ionescu: Eu cred că e o falsă evlavie. Cunosc atât de mulți oameni care fac bine, cu mult peste mine. Cu mult peste mine. Care fac atât de mult bine, dar e falsa aceea evlavie: ”Să nu mă știe nimeni.”. Am nevoie de exemple. Dacă eu nu vedeam pe niște oameni care m-au ajutat pe mine și i-au ajutat pe alții, trăiam și eu în sminteala asta, în bula asta, ”doar eu și Hristos”. Nu, pe Hristos nu poți să-L închizi în bule. Hristos este totul. Nu are nimic și stăpânește tot.

Părintele Teologos: Evident. Și este lumina de pe munte.

Alexandru Ionescu: Dumnezeu e peste tot și nicăieri. El este totul.

Părintele Teologos: Și cred că este foarte important să promovăm exemple. De ce? Pentru că oamenii la ora asta au deznădejde. Cred că totu-i pierdut în România.

Despre poporul român

Alexandru Ionescu: Nu este pierdut în România. Suntem un popor incredibil de frumos și de blând. Unii pot s-o considere slăbiciune și prostie. Românii sunt niște oameni extraordinari.

Părintele Teologos: Cu adevărat.

Alexandru Ionescu: Poporul român este un popor smerit și blând și primitor. Îți pune pe masă… străinului îi pune pe masă ce este mai bun. Am avut de-a face cu ucrainieni. Luni de zile am stat în Gara de Nord cu mulți alții. I-am luat în casele noastre. Am luat în casele noastre niște străini. I-am primit, i-am ospătat. I-am avut în casă.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Asta nu înseamnă că Hristos trăiește în noi? Ce este Hristos? Este iubire. E bunătate Hristos. Dacă trăiește în noi… dacă inima ta se bucură că-l primești pe-ăla și-l ajuți. Aia ce înseamnă? Că ești înalt, că ești măreț, că ești frumos, că ești viu. Despre asta este vorba. Noi suntem un popor primitor. Încearcă unul și altul să ne degradeze. Da, nu avem cum. S-a vărsat prea mult sânge de om nevinovat aici. Prea mult. Și acuma, bătrânica aceea care aduce pomelnicul ăla, cu un leu și cu o lumânare, n-are ea cunoștințe despre Sfântul Grigore Palama și energiile necreate ale Duhului Sfânt. Dar trăirea pe care o are în ea…

Părintele Teologos: Eu cred că are experiența… la un anumit nivel bineînțeles…

Cum să-i ajutăm pe semeni

Alexandru Ionescu: Dumnezeu pe ea o judecă într-un fel, pe mine într-un fel, și pe ăla care închide ușa în nas altuia, putând să-l ajute… Părinte, dacă poți să ajuți și nu mai ajuți, ești mort sufletește. Ești un zombi. Dacă poți să ajuți și nu mai vrei s-o faci, ai murit sufletește. 

Părintele Teologos: Nesimțirea… Cred că este unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare păcat, pentru că de acolo… Nesimțirea este de fapt ca și SIDA sufletului.

Alexandru Ionescu: E un cancer. Cum să n-ajuți cum poți? Bun, nu-ți vinzi casa. Cât poți, ajută. Și de-aia zic: poporul nostru, țara noastră, în afară că este frumoasă, este incredibil de frumoasă. Eu fiind un iubitor de munte și de mare, fiind scafandru…iubitor de munte și am iubit munții… Avem o țară răvășitor de frumoasă. Și oamenii, poporul în sine, sunt extraordinari de frumoși. Noi suntem un popor frumos. Nu intrăm acum în măruntaiele că… Avem și noi, le avem pe ale noastre… Dar global, suntem cel mai primitor și cel mai frumos popor din lumea asta. Vă dau un exemplu (vorbesc din experiență și din exemple, nu din cărți și din ce-a spus altcineva): am fost în Ucraina să aduc ajutoare unei comunități de români. Preotul de acolo mi-a povestit că zeci de ani au fost călcați pe cap de ucrainieni. Când a început războiul, au venit în acest sat foarte multe mame, copii și bunici și nu aveau ce să mănânce. Și acest părinte și comunitatea le-a dat să mănânce, le-a dat să bea și îmbrăcăminte. Nu mai aveau ei.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: După zeci de ani de călcat pe cap. Și am venit noi  de-aici, oamenii au pus mână de la mână, am umplut un camion și am mers cu ajutoare la ei.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu! Cel care iubește mai mult e mai mare totdeauna. 

Alexandru Ionescu: Nu știu, dar am putut să fac asta. Dacă Dumnezeu îmi dă și îmi trimite oameni care să-mi dea, ce să fac cu ele, că… Altă frumusețe: nu mai simți nevoia.

Părintele Teologos: Ești deasupra materiei.

Alexandru Ionescu: M-a pus lupul cioban la oi. A avut curaj să pună lupul cioban la oi. Mi-au venit în mână bani, mi-au venit în mână bunuri. Și influențe. De ce nu vinzi din ele? De ce nu faceți magazin? Fel și fel de propuneri. Și am zis: Doamne, dacă Tu nu-mi dai înțelepciunea de care am nevoie și dreapta socoteală, mă osândesc singur. Mă pierzi. Și iarăși revenim că Tu nu vrei să mă pierzi. Și iarăși revenim că eu nu vreau să mă pierd.

Părintele Teologos: Îl șantajezi pe Hristos oarecum. 

Alexandru Ionescu: Da, domneˈ, da. Da, pentru că El știe că eu fac asta cu un scop bun. Și vede onestitatea mea. Că nu pot să mă dau smerit, că nu sunt. Nici că sunt iubitor, că nu iubesc, nu pot.

Părintele Teologos: Nu prea, da.

Hristos și iubirea

Alexandru Ionescu: El e iubirea. Cum să spui ”eu iubesc oamenii”? Da, la o anumită măsură. Dar El este iubirea. 

Părintele Teologos: Așa este. Sursa iubirii este de la Hristos.

Alexandru Ionescu: El este iubirea.

Părintele Teologos: Noi doar o reflectăm, dacă o reflectăm.

Alexandru Ionescu: El nu este iubire, este mai presus de iubire. Este izvorul iubirii.

Părintele Teologos: Evident. Sursa iubirii, da.

Alexandru Ionescu: Au fost de multe ori momente în care nu aveam chef să mă duc să duc ajutoare. Și zic: ”mă, dar ție nu ți-e rușine? Băi, atât de nemernic și nesimțitor ești? Du-te și du ajutoare.”. Că atunci duci ajutoare când e ger afară, când plouă, când e foarte cald.  ”Du-te și du ajutoare.”. Și eu cu mine vorbeam, având un fel al meu de a vorbi eu cu mine. M-am dus și am dus ajutoare. Da, nu simți că trebuie să duci, dar oamenii ăia au nevoie. Pentru că și tu ai avut nevoie și alții au venit și te-au ajutat pe tine și tu acum ce faci? Stai în casă la căldurică? Nu. ”Du-te și du ajutoare”. Și m-am dus și am dus ajutoare. Nu-i ușor să faci bine. Nu-i ușor să faci bine. Ieși din confort. Bagi mâna în buzunar. Nu e foarte plăcut.

Părintele Teologos: Te răstignești.

Alexandru Ionescu: Dar se și întorc.

Părintele Teologos: Da, evident.

Alexandru Ionescu: Înzecit, însutit se întorc, că Dumnezeu vede jertfa ta. Și nu neapărat în bani se întorc. Copiii sunt sănătoși, femeia sau bărbatul întâlnește o femeie sau un bărbat bine, profesori la școală buni, învățători buni. Dumnezeu lucrează arc peste timp.

Părintele Teologos: Și global.

Alexandru Ionescu: Și global. Și-ți dă exact ce ai nevoie pentru mica jertfă pe care ai făcut-o, având acele bunuri tot de la El primite. Ne pune daruri în față să ne împiedicăm de ele. Noi ne împiedicăm de darurile pe care ni le dă.

Părintele Teologos: Dar nu le prea vedem.

Alexandru Ionescu: Păi, nu le vedem că nu-i cerem.

Părintele Teologos: Da, așa este.

Alexandru Ionescu: Trebuie să-i cerem. Să fii un bun cerșetor. Trebuie să-i ceri.

Părintele Teologos: Obrăznicia vrednică de laudă, cum spun Sfinții părinți.

Alexandru Ionescu: Trebuie să-i ceri. El nu se supără, că-ți vede râvna, îți vede dorința. Înțelege mesajul pe care tu vrei să i-l dai la nivel de suflet. Nu ești obraznic.

Părintele Teologos: Dar trebuie să ai curaj, cred.

Despre îndrăzneala cea bună

Alexandru Ionescu: Păi n-a zis El îndrăzniți? N-a spus El îndrăzniți?

Părintele Teologos: C-am biruit lumea, adică ”biruit” la timpul trecut. S-a terminat. Game over, apropo de…

Alexandru Ionescu: Game over. A dat headshot lumii ăsteia materiale.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: A dat headshot lumii ăsteia materiale.

Părintele Teologos: Adică a împușcat-o în cap, pentru cine nu știe engleză și cine n-a jucat Counter.

Alexandru Ionescu: Este incredibil. El vrea să te vadă viu.  Eu de la copilul meu ce vreau? Vreau să fie un plângăcios, și un pârâcios, și un sensibil? Și un bleg? Un prostovan? Nu vreau asta de la copilul meu. Nici Hristos nu vrea asta de la noi. Vrea niște oameni demni, niște oameni curajoși, niște oameni deștepți, că ne-a făcut deștepți. Să ne sfătuim cu El. Asta vrea de la noi. Asta vrea. Să avem inițiativă. Să construim împreună cu El, cu frații, cu surorile. Să construim.

Părintele Teologos: Să spiritualizăm lumea.

Alexandru Ionescu: Sigur, dar împreună cu El. Ne sfătuim cu El.   

Părintele Teologos: Sigur. Evident.

Alexandru Ionescu: E simplu. E simplu, pentru că I-am cerut. Repet: Îi cer. Nu există clipă, conversație cu om, în care să nu-I zic: ”Vino și fii între mine și fratele meu. Dacă greșesc, să nu mă tragi la răspundere.”.        

Părintele Teologos: Facem podcast între mine, Alexandru și Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Da, Dumnezeu este de față. Dumnezeu este de față. Dacă n-ar vrea să vorbesc, m-aș bâlbâi aici, aș spune numai bălării. Nu există… El vine și vorbește. El vine și spune. Îți dă gândul cel bun, luminarea cea bună. Domneʹ, e frumos, domneʹ. Este extraordinar Hristos. E viu și prezent.

Părintele Teologos: Da. Acum înțelegem… Omul trebuie să înțeleagă de ce Sfântul Profet Ilie în continuu spunea: ”Viu este Domnul Dumnezeu în fața căruia am stat eu astăzi.”. Pentru că dacă omul nu-L simte pe Dumnezeu, înseamnă că el este mai mult sau mai puțin o mortăciune. Omul este închis în sine. Din cauza asta, eu cred că noi trebuie să cerem: ”Doamne, arătă-ne viața Ta. Arată-ne faptul că ești viu.”

Alexandru Ionescu: Da, și-ți arată.    

Părintele Teologos: Ți-arată, ți-arată. Bineînțeles. Trebuie să avem curajul ăsta însă.  

Rugăciunea și prezența continuă

Alexandru Ionescu: Da. ”Dă-mi curajul să fac astea.” Prezența continuă, discuția cu El. Discutând cu El, îți spune ce să-i ceri. Îți dă mură în gură. Hristos îți dă mură în gură ce să faci și să spui. Nu ne vrea niște plângăcioși, niște pârâcioși, niște sensibili. Nu aia vrea de la noi. Vrea să aibă niște copii frumoși, că ne-a făcut frumoși și deștepți.   

Părintele Teologos: Și El se roagă în noi, cum spune chiar la Sfânta…

Alexandru Ionescu: El e rugăciunea.

Părintele Teologos: Da, sigur.

Alexandru Ionescu: El se roagă în noi. Vai, părinte, deci dacă ați știi ce trăiri am, ce e în sufletul meu, când nu pot să-L descriu pe Hristos cât de frumos e. Uite, Îl și vedem cu ochii liberi pe Hristos. 

Părintele Teologos: În toată creația.

Alexandru Ionescu: În toată creația. În toată zidirea. Cât de frumos le-a aruncat așa ca un pictor, frumos. Le-a aruncat peste tot pe toate și le-a așezat de-ți bucură sufletul. Tot ce-a făcut, părinte, a făcut ca noi să ne bucurăm.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: De la răsărit până la apus.

Părintele Teologos: Să avem chef de viață.

Alexandru Ionescu: Să avem chef de viață. Tot spațiul acesta care noi spunem că este infinit. Are și el finalitatea lui… Dar acest spațiu, acest cosmos, l-a făcut ca noi să nu ne plictisim, să cercetăm. Cei care vor să cerceteze cosmosul, au ce cerceta. Cei care vor natura, au ce să cerceteze. Cei care vor adâncurile mării, au ce să cerceteze. Nu ne plictisim în lumea asta. N-ai cum să te plictisești.

Părintele Teologos: Dacă-L găsești pe Hristos, da, este ceva care-ți umple toată viața de sens și de bucurie.

Alexandru Ionescu: Vai de capul meu. Vai de capul meu. El se bucură că tu te bucuri de El. E o împreună bucurie, domneʹ.

Părintele Teologos: O reacție în lanț.

Alexandru Ionescu: Da, e o împreună bucurie.

Părintele Teologos: O reacție în lanț a bucuriei.

Alexandru Ionescu: Ce-a spus? Primele cuvinte pe care le-a spus?

Părintele Teologos: … după învierea Sa…

Alexandru Ionescu: ”Bucurați-vă!”.

Părintele Teologos: Exact.

Alexandru Ionescu: Ce mai vrei, domneʹ?

Părintele Teologos:  Slavă lui Dumnezeu!

Alexandru Ionescu: Este incredibil. Cerându-i, cerându-i, cerându-i încontinuu. Trage-L de mânecă. Cum făceam eu cu tatăl meu: ”Vreau bicicletă, vreau bicicletă, vreau bicicletă.”. Așa și cu Dumnezeu: ”Dă-mi bicicletă, dă-mi bicicletă, dă-mi bicicletă.”. Și într-o zi mi-a spus: ”Bine, măi, uite ai bicicletă.”. După care i-am spus, iar îl trăgeam de mânecă și el m-a întrebat: ”Ce mai vrei acuma?”. ”Învață-mă să merg pe bicicletă.”. ”Bine, te învăț să mergi pe bicicletă. Așa e. Ai dreptate.” După care, ”Acum te-am învățat”, făcea. ”Bine, așa e, m-ai învățat.”. Și iar îl trăgeam de mânecă. Și mi-a spus: ”Ce mai vrei? Ți-am cumpărat bicicletă, te-am învățat să mergi pe bicicletă, acum ce mai vrei?”. ”Învață-mă să merg noaptea, în întuneric.”.    

Părintele Teologos:  OK…      

Alexandru Ionescu: Nu se supără când am dreptate.     

Părintele Teologos: Da, așa este, dar uneori este foarte dificil să înveți pe cineva să meargă noaptea în întuneric. De ce? Pentru că omul nu vrea să iasă din zona lui de confort.     

Alexandru Ionescu: Da, încă o dată revin, părinte. Avem libertate. Nu putem să dăm vina pe Dumnezeu.  

Părintele Teologos: Evident.        

Alexandru Ionescu: Nu mai spuneți că omul e acolo. Omul e acolo, pentru că vrea.                      

Părintele Teologos:  Asta spun: Omul nu vrea să iasă din zona lui de confort.     

Alexandru Ionescu:  Nu vrea, domneʹ. Nu vrea, dar asta nu înseamnă că trebuie să-l las acolo. Eu, Alexandru, cum sunt și mii și milioane de oameni care vor să facem bine, eu încerc să-l scot de acolo.   

Părintele Teologos: Așa este.     

Alexandru Ionescu: Eu fac tot posibilul ca pe acel om să-l scot de acolo. Nu cu forța…           

Părintele Teologos: Că n-ai cum…                 

Alexandru Ionescu: Dar sunt niște șmecherii duhovnicești. Poți cumva să-l scoți de acolo.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Fiecare om are un cifru. Am făcut Uber 4 ani de zile. Și am vorbit cu mii de persoane. Caractere diferite. Există un cifru pentru fiecare om.        

Părintele Teologos: Un buton al fiecărui om.

Alexandru Ionescu: Un buton al fiecăruia. Și zic: ”Doamne, ce-i spun eu? Ce-i spun eu omului ăstuia? Dă-mi gândul să-l scot din starea aia. Spune-mi ceva.”. Câte experiențe am avut acolo… Scriu o carte.      

Din experiența profesională         

Părintele Teologos: Poți să spui o experiență?

Alexandru Ionescu: Da, pot să spun mai multe experiențe. S-a urcat o doamnă în mașină, eu trăgând mașina jumate pe beton, jumate pe pământ. Tare pământul, că m-am gândit înainte zic să nu intre cu tocurile în pământ. Îmi place să analizez înainte, să previn o situație. Prevenția este importantă. A venit doamna aceea, s-a urcat în mașină și mi-a spus: ”Sunteți singurul care a tras mașina pe partea dreaptă, așa, atât de mult că era pe pământ.”. Și i-am spus: ”Doamnă dragă, dacă dvs. acuma nășteați sau fiica dvs. avea o problemă și eu stăteam ca animalul în drum, cum trecea ambulanța? Ce spuneați dvs.: Uite-l și pe-ăsta cum s-a pus în mijlocul drumului.”. ”Domneʹ, nu m-am gândit niciodată la lucrul ăsta.”. Pe parcurs am mai discutat de una de alta și în fața noastră era  o stradă cu sens unic, o bandă de dus și o bandă de întors. Și un accident în față. Și a spus: ”Eu mă grăbesc că trebuie să ajung la fix acolo, înțelegeți dumneavoastră cât de importantă este întâlnirea mea?”. Și zic: ”Doamnă, dacă era soțul dumneavoastră acolo în mașină, cu picioarele amputate. Sau fiica dvs.? Sau mama dvs.?”. ”Domneʹ, cum gândiți dvs.!”. Nu gândesc că sunt eu mai cu moț și sunt deștept, dar nu-i normal să ne gândim și la ceilalți din jurul nostru? Nu-i firesc?                     

Părintele Teologos: Să nu uităm niciodată de cei mai triști ca noi.

Alexandru Ionescu: Și discuții de genul ăsta am avut cu foarte multă lume. Și au înțeles: ”Așa este.”. Trebuie să ne gândim la aproapele nostru. Trebuie să ne gândim la el, moral. Nu crezi, e în regulă, nu crezi, dar moral gândește-te la cel de lângă tine. Bunul simț.    

Părintele Teologos: Și lumea cred că ar fi mai bună.

Alexandru Ionescu:  Dar lumea este, pentru că n-am întâlnit om care să nu vrea  să facă bine.           

Părintele Teologos: Evident.

 Alexandru Ionescu: Toți vor să facă bine.  

Părintele Teologos: Așa este.

Despre încredere…

 Alexandru Ionescu: Dar e bruiajul lumii ăsteia, că și aceste forțe demonice lucrează în cine e mai slab. Nu că aș fi eu puternic. Lucrează în cine e mai slab. E un bruiaj și te deturnează de la fapta bună. Mi-a spus un domn: ”Băi, Alexandru, eu n-am încredere să dau bani asociațiilor.”. Bătea șaua să priceapă iapa.          

Părintele Teologos: Da, da.

Alexandru Ionescu: Zic: ”Domneʹ, ai dreptate. Nu da bani la asociații, că unele sunt corecte, altele mai puțin corecte.”         

Părintele Teologos: Bunul Dumnezeu știe.

Alexandru Ionescu: Dar cumpără de la magazin câteva kilograme de carne, tot ce ai nevoie, legume, fructe și fă o ciorbă, o friptură, pune-o în caserole și dă-o la sărmani pe stradă. ”Păi n-am timp, Alexandre, de așa ceva.”. Ai dreptate, nu ai timp, atunci comandă 10 pizza că-s făcute și du-te și împarte-le pe stradă. ”Păi cum să mă duc eu așa pe stradă să le împart?”.  Bani, nu vrei să dai că te înșeală asociația. De gătit ți-e lene. De comandat nu vrei să comanzi. Păi nu vezi că, de fapt, tu nu vrei…         

Părintele Teologos: E problema ta.

Alexandru Ionescu: E problema ta. Nu-i problema ălora că fură sau că fac nu știu ce. E problema ta. Tu îngreunezi acest mecanism și spui ”e rău în lume”. Păi e rău în lume pentru că sunt oameni ca tine care nu vor s-ajute. Tu îngreunezi. Tu ești rotița care nu lasă angrenajul ăsta uriaș de-a face bine să funcționeze.     

Părintele Teologos: Care s-a înțepenit…

Alexandru Ionescu: S-a înțepenit. Faci parte dintr-un angrenaj. Hai să te ungem. Cu o vorbă bună. Cu un zâmbet. Părinte, e ușor să faci bine, dacă vrei.           

Părintele Teologos: Cu adevărat. Și mai ales că binele respectiv îți face ție întâi de toate bine.

Alexandru Ionescu: Absolut. Oricine poate să facă bine. Și doamna care face curat în bloc, când dă cu mopul, poate să spună un ”Doamne miluiește” sau ”Doamne, ai grijă de oamenii ăștia”. Poți să faci un bine când îi zâmbești vecinului care te blesteamă. Zâmbindu-i azi, zâmbindu-i un an, zâmbindu-i doi, se plictisește ăla cât îi zâmbești. Până la urmă nu te mai blesteamă. Eu la serviciu am avut oameni – și nu numai la serviciu – atât de mult rău mi-au făcut și zic: ”Doamne, uite fă cum ai zis Tu. Cine mă blesteamă, să-l binecuvintezi. Fii atent că Tu ai zis lucrul ăsta. Vreau să văd rezultatul.”. Și o zi, și două, și nouă, și un an, și doi, m-am rugat pentru toți cei care mi-au făcut rău. Părinte, acum sunt ca un căprior. Ușor. Eu mi-am făcut treaba mea. Eu mi-am făcut datoria. I-am binecuvântat și mă rog pentru ei. Cât s-au schimbat unii, nu știu. Dar unii clar s-au schimbat. Aia știu. Dumnezeu nu întârzie să apară cu daruri.

Părintele Teologos: Așa e.

Alexandru Ionescu: Te mai pune și la încercare, așa, să vadă. Și am zis de multe ori: ”Acum Tu ce vrei să faci? Mă pui la încercare ca să cad? Păi, dacă cad mă prăvălesc, păi mă duc de nu mă mai ridic de acolo.”. Și-și dă seama de… Vine și te ajută.  

Părintele Teologos: Da, te sprijină.

Alexandru Ionescu: Te sprijină. Absolut te sprijină. Dar relația vie cu El. Pe șleau, verde în față, să-I spui tot. Nu se supără. 

Perspectivă asupra viitorului

Părintele Teologos: Deloc. Cum vezi viitorul?

Alexandru Ionescu:  Bun.   

Părintele Teologos: Da?

Alexandru Ionescu: Absolut, absolut. Păi cine ne-a făcut? Ne-a creat ca să ne pierdem?

Părintele Teologos: Păi nu e Apocalipsa? 13? Nu vine Antihristul?   

Alexandru Ionescu: Of, părinte… nu spun că nu sunt adevărate…  

Părintele Teologos: Dar cred că abordarea acestor lucruri este foarte schimbată…  

Alexandru Ionescu: Noi ne dorim să vină Apocalipsa. Să vină meteoriți, să distrugă Pământul. Unii dintre noi își doresc lucrul acesta. Știți de ce și-l doresc? Pentru că sunt nefericiți ei. Și zicem: ”Băi, dacă se sfârșește totul, scap și eu.”

Părintele Teologos: Nu scapi.

Alexandru Ionescu: Nu scapi. Pentru că mori și te duci în eternitate… Veșnicia mi-o doresc eu. Eternitatea nu mi-o doresc. E o diferență. Veșnicie și eternitate.

Părintele Teologos: Veșnicia bună, veșnicia rea.

Alexandru Ionescu: Da, este dragoste pătimașă și dragoste jertfelnică. Iubire jertfelnică.

Părintele Teologos: Este mare diferență.

Alexandru Ionescu: E veșnică diferența.

Părintele Teologos: Așa este și este interioară întâi de toate.

Alexandru Ionescu: Absolut. Totul se petrece aici. Sunt planuri și tărâmuri infinite. Incredibile. Dar ți le descoperă Dumnezeu, dacă ești căpos.

Părintele Teologos: Căpos în sensul bun al cuvântului. 

Alexandru Ionescu: Păi vreau să văd și eu cum e aia…

Părintele Teologos: Persistent.

Alexandru Ionescu: Insistent. Tot El îți spune. El îți dă rețeta. Îndrăzniți! Îndrăzniți! Îndrăzniți! Bateți!  Bateți!  Bateți!  Păi eu bat. Eu bat și îndrăznesc.

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: O să zică cineva acuma: ”De ce Dumnezeu nu intervine la cei care sunt în Africa? De ce Dumnezeu lasă pedofili. De ce lasă toate lucrurile astea?”. Păi nu Dumnezeu e de vină. Alegerea noastră. Se taie pădurile. Păi omul a ales.

Părintele Teologos: Evident.

Alexandru Ionescu: Omul a ales să taie pădurea. Sunt războaie. Omul  a ales. N-a spus Hristos ”Faceți cruciade în numele Meu”… Omul care vrea să fie el Dumnezeu. Și, de fapt, dumnezei ne-a făcut, dar împreună cu El. Dumnezei după har suntem. Dacă omul vrea să fie el, de-aia e problema. 

Părintele Teologos: Așa este. N-are căderea lui Adam. Autoîndumnezeirea fără Dumnezeu.

Alexandru Ionescu: Și Adam era copil. Nu știa.

Părintele Teologos: Așa este.

Alexandru Ionescu: Dar eu mereu mă gândesc când greșesc. Greșesc și eu și spun ”E vina mea. Nu vreau să fac ca Adam. Ăla e de vină sau ăla e de vină.”. Mă duc la spovedit. Îi zic duhovnicului meu: ”Păi știi, părinte, am făcut aia, pentru că Gigel…”. Eu am făcut asta! Și-mi zice dumnealui… Începe să mă descoase, pentru că eu îmi asum tot, tot, tot. Nu știu cât de înțelept e, dar îmi asum ca să nu mai stau să…

Părintele Teologos: E foarte înțelept.

Alexandru Ionescu: Și vede și Hristos. La mine durează un minut spoveditul. Asta și asta. Pentru că sunt liber. Asta înseamnă libertate în Hristos. Ce să mai spun? Pe șleau toate. Pe față. 

Părintele Teologos: Să ajute Bunul Dumnezeu. Mulțumim tare mult, Alexandru.

Alexandru Ionescu: Eu vă mulțumesc.

Părintele Teologos: Vreau să spun oamenilor: Oameni buni trebuie să aveți curaj. Și lucrurile sunt simple. Sunt foarte simple. Dacă sunteți onești cu voi înșivă. Aveți curaj să fiți cu voi înșivă și cu Hristos. Și apropo de Apocalipsă. Știți că Apocalipsa este, de fapt, victoria mielului Hristos în lume. Și nu este diavolul și așa mai departe. Întâi de toate este victoria mielului Hristos în lume. Aveți curaj și fiți bucuroși. Bucurie și har!

Alexandru Ionescu: Bucurie și har. Bucurați-vă.

Părintele Teologos: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi. Amin.”

Alexandru Ionescu: Amin.

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați