Criza învățământului: vameșul și fariseul – p. Teologos

În spatele notelor, programelor și reformelor se ascunde adesea o realitate dureroasă: criza învățământului românesc nu este doar o problemă tehnică, ci una duhovnicească. Pornind de la parabola vameșului și a fariseului, materialul arată cum mândria, ideologiile și manipularea mediatică deformează educația, cum sunt loviți profesorii și copiii și de ce familia, școala și Biserica trebuie să colaboreze în societatea de astăzi pentru a forma oameni liberi, responsabili și apropiați de Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere. Învățătura adevărată

În parabola vameșului și a fariseului vedem un lucru cu totul nou, contrar cu ceea ce societatea era învățată până în acel moment. Dacă oamenii aveau duhul fariseic ca pe ceva de dorit și duhul vameșului ca pe ceva de evitat, Mântuitorul arată că, de fapt, mândria îl coboară pe om și smerenia înalță și eliberează. Vedeți că Domnul a spus că vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa, adică mai liber de patimi.

Învățătura lui Hristos era atât de surprinzătoare atât și ca și conținut cât și ca efect încât toți L-au numit Învățătorul. Nimeni nu L-a numit „făcătorul de minuni”, cu toate că Hristos a făcut minuni de ni se blochează mintea numai gândindu-ne la ele. Vedeți că învățătura lui Hristos este mântuitoare, esențială și mai importantă ca minunile Acestuia. Chiar Domnul a spus: „Cunoașteți Adevărul – adică pe El – și adevărul vă va face liberi”.

Din această cauză diavolul face tot posibilul să ascundă învățătura adevărată pentru a-i ține pe oameni captivi. Aici nu mă refer numai la pleiada de erezii care au împânzit societatea – doar la neoprotestanți sunt înregistrate între 35 și 40.000 de secte grupate în 200 de mari categorii – ci mă refer și la modul viclean și organizat în care este pervertit învățământul.

Pentru tâlcuirea liturgică a pildei, vedeți prezentarea de pe Duminica Vameșului și Fariseului, iar pentru aplicarea ei la școala de azi este foarte util cuvântul Școlile bisericești și viitorul Bisericii – Pr. Iosia Trenham.

Criza învățământului românesc: strategii viclene promovate în învățământ. Etape

Îmi amintesc că la școală, în clasa a 4-a, dacă nu mă înșel, pe vremea comunismului, ne îndoctrinau cu teoria lui Darwin cum că omul a ieșit din maimuță, după care ni se dădeau foi tipizate cu întrebări de genul „Credeți că atunci când trăznește sunt scânteile de la roata căruței Sf. Ilie?”. Vă dați seama că aceasta este o mișcare foarte vicleană pentru niște copii de clasa a 4-a îndoctrinați într-un sistem ateu cum era sistemul comunist.

În acesta exista o oarecare frontalitate, adică știai cu cine te lupți și erai atent. Mare parte din profesori își făceau treaba, fiind încă influențați de profesionalismul și moralitatea de dinainte de comunism. Dincolo de asta, învățământul românesc era unul excelent bazat pe vizionari de talia lui Spiru Haret, continuat până și de Nicolae Ceaușescu care dorea oameni pregătiți pentru împlinirea idealurilor sale, ajungându-se astfel la un învățământ paradoxal: un amestec de pregătire tehnică cât de bună se poate dimpreună cu o pregătire ideologică culturală, relativ compententă, care desigur că era viciată de interesele de partid.

După revoluție, lucrurile au început să se dilueze pentru că dacă în comunism exista scopul afișat, de a învăța și a fi din ce în ce mai buni – indiferent care erau motivele acestea – după căderea lui Ceaușescu, această presiune a început să scadă sensibil prin apariția plăcerilor păcătoase din vest. Aceasta era o mișcare deliberată pentru a justifica intervenția vestului prin diferite ONG-uri și structuri dintre care cele mai cunoscute sunt rețeaua Soroș și USAID – toate acestea având scopul de a-i dilua pe tineri și a-i îndrepta înspre un mod de gândire vestic superficial, consumerist, care să producă muncitori la diferite niveluri și nu gânditori.

Astfel, tinerii aveau alte interese și nu mai erau atât de concentrați pe a învăța. Exista presiunea împotriva comunismului și eram învățați că trebuie să implementăm economia de piață. Tineretul era împins înspre afaceri, evitându-se, desigur, Dumnezeu, pentru că sistemul era tot unul ateizant chiar dacă datorită reculului comunist trebuia să ofere libertate de exprimare Bisericii.

Despre evoluția istorică și structura sistemului educațional puteți vedea sinteza Educația în România, iar o analiză ortodoxă actuală a situației este interviul nostru Problemele învățământului românesc: cauze, efecte și soluții.

O relatare personală

Principalul meu șoc legat de învățământ în facultate a fost atunci când am fost cu o delegație de studenți la o întrunire internațională în Italia unde se întâlneau mai multe facultăți pentru a discuta pe diverse teme. Prima surpriză a fost faptul că singurul lucru necesar era să știm engleză, fără nicio pregătire sau test pentru temele de la întrunire. Mie, ca român, mi se părea de la sine înțeles, însă ajungând în Italia am realizat cu stupoare că mai bine ne înțelegeam în italiană cu studenții decât în engleză – chit că eu personal nu știu italiană. Ajungând acolo, participam la discuții specializate, la paneluri și, la sfârșit, ni se spunea să prezentăm în 1-2 zile cutare temă. De exemplu, una din temele mai aparte era căderea comunismului în Europa de Est, o temă de așteptat atunci, la care, după ce am plecat de la panel, am început să ne pregătim, unul dintre noi chiar a început să scrie destule pagini despre acest subiect, având la dispoziție două zile pentru acesta. A doua zi, când ne-am întâlnit iarăși cu conducătorii întrunirii, când le-am povestit foarte pe scurt cum am avansat, aceștia ne-au spus, spre stupoarea noastră, că nu este nevoie de așa ceva și că tot rezultatul va fi o listă cu liniuțe scrisă cu un marker pe o tablă – adică vreo 7-10 idei principale pe care să le susținem în maxim 10-15 minute. Am rămas stupefiați, mai ales studentul care scrisese deja câteva pagini A4 despre subiect pentru că, desigur, e imposibil să trateze cineva o astfel de temă în 10-15 minute.

Atenuarea spiritului critic prin cunoștințe puține adânceşte criza învățământului românesc

Atunci am început să-mi dau seama că este o problemă cu sistemul de învățământ vestic. De fapt, problema exista de mult timp, cel puțin de pe vremea lui Frederick cel Mare, conducătorul Prusiei care a întemeiat în sec. 18 primul sistem de învățământ obligatoriu susținut de stat, sistem care însă nu avea ca scop apropierea oamenilor de Dumnezeu cel perfect liber, iubitor și atotputernic, ci îndoctrinarea și controlul maselor. Conducerile întunecate prin depărtarea de Dumnezeu nu au nevoie de oameni luminați care să le vădească hidoșenia, ci de o forță de muncă maleabilă cu o educație suficientă pentru a asculta ordinele superiorilor indiferent cât de arbitrare ar fi, fără însă ca să fie suficientă pentru a ridica întrebări și a pune în discuție aceste ordine. Este acel „crede și nu cerceta” din Coran și nu ceea ce a spus Hristos care ne-a îndemnat să cercetăm Scripturile.

Această reducere a turației elevilor se realizează prin reducerea dificultății materiilor, spunând că materiile sunt prea grele și trebuie ca toți să treacă clasa sau anul. Desigur că nicio extremă nu este bună, însă din păcate se observă o strategie evidentă de aplatizare a capacității cognitive a tinerilor, prin lipsa de exercițiu și de subiecte provocatoare și prin inundarea atenției cu zgomote informaționale. Elevii nu mai sunt angajați să gândească complex și înțelept în lumina super-inteligentă a iubirii lui Hristos, ci doar ludic, prin super-simplificarea fenomenelor. Desigur că aici este esențial exemplul personal al profesorilor și al familiei, care trebuie să-i ridice constant, pe măsura posibilităților fiecăruia, fără presiuni exagerate.

Un scop marginalizat: cizelarea caracterului

Să nu uităm că învățatul adevărat trebuie să țină toată viața, să țintească mântuirea dincolo de moarte și, deci, este o cursă de maraton și nu un sprint de 100 m plat. Pe primul plan trebuie să fie totdeauna cizelarea caracterului și creșterea capacității de iubire și nu informațiile intelectuale acumulate în scop egoist pentru că dacă ne concentrăm pe acestea, atunci ajungem ca fariseul care folosea faptele bune pe care le avea în scop distructiv și pentru sine-și prin mândrie și pentru alții, prin agresivitatea la care se preta.

Din păcate, sistemul de învățământ în loc să favorizeze cizelarea caracterului, favorizează exact opusul, inclusiv prin oferirea de note mari pentru răspunsuri de o calitate redusă, lucru care desigur că îi face pe elevi să neglijeze materia respectivă și să se ducă în lene, în trișare, copiere. Acest fapt ridică mai multe probleme: întâi de toate că se poate trece prin învățământ ca gâsca prin apă, cu o atitudine delăsătoare și mai apoi, că sunt materii importante la care pot să nu învețe, lucru care îi va lovi mai apoi în viață. Plăcerea lenei este ca o mâzgă care îl asfaltează pe tânăr și îi taie posibilitatea de zbor și astfel tânărul ajunge să-și trăiască toată viața târându-se, muncind neîncetat în era de neo-sclavagism în care se află.

Mijloace care împiedică buna educație

Vedem că prin creșterea numărului de elevi într-o clasă, adăugând pe deasupra și pe copiii cu cerințe educaționale speciale, profesorul este înecat astfel încât să nu mai poată să-și facă ora cum trebuie, făcând mai mult disciplină decât materie. Evident că în aceste condiții, abordarea personalizată pentru elevii mai promițători este exclusă, lucru grav pentru viitorul lor. Profesorii sunt, de asemenea, înglodați prin creșterea numărului de ore pentru normă și astfel se ajunge la acceptarea pe scară largă a unei educații mediocre, a declinului gândirii critice și duhovnicești și producerea în masă a unei forțe de lucru pe care conducerea o dorește utilă, însă în realitate este o mare problemă din cauza problemelor de caracter și de pregătire. E foarte trist că această aplatizare se observă și în România unde ministrul învățământului a tăiat bursele pe motiv că nu sunt bani când România cheltuiește sume enorme – vorbim de miliarde de € – pentru armament și imigranți, sume care ar fi acoperit de câteva ori nevoia de oferire a burselor. Unde mai pui că UE dă miliarde de € pentru imigranți în timp ce pentru învățământ, nu.

Deci problema este că nu se vrea. Dacă nu investim în învățământ, în viitor, atunci pentru ce ne mai înarmăm? Să fim doar carne de tun pentru alții? Nu se vrea cultivarea de oameni duhovnicești, nobili și culți, cu o gândire duhovnicească, articulată, ci doar forță de muncă pentru economie și siguranța faptului că oamenii nu vor fi luminați destul pentru a fi o amenințare pentru cei de la conducere. Se dorește aplatizarea celor mulți prin simplificarea exagerată a informațiilor – mai bine zis a zgomotului informațional administrat pe toate canalele. Nu se dorește adâncirea modului de gândire și dezvoltarea unei gândiri critice, analitice și, mai apoi, sintetice sub lumina iubirii veșnice a lui Hristos, având ca țel perfecțiunea umană, ci se încearcă eliminarea acesteia prin forțarea memorării mai mult sau mai puțin mecanice, printr-un sistem concentrat pe predare masivă și teste finale.

Când focusul cade pe testare standardizată și nu pe dezvoltarea modului de gândire, atunci elevii se focusează și ei pe răspunsurile la întrebările predictibile de la teste în loc să se concentreze pe înțelegerea adâncă a lucrurilor și fenomenelor. Țin minte că la română trebuia să învățăm pe de rost comentarii care erau scrise de alții la opere literare românești, numai pentru notă. Situația era dificilă pentru că, chiar dacă un profesor ar fi dorit să se adâncească mai mult în analiza unui roman cu elevii, materia era atât de multă încât era imposibil sau cel puțin foarte riscant, pentru că dacă făcea asta, trebuia să lase descoperită o operă care putea să pice la bacalaureat.

În acest context, evident că materii care îl cultivă pe om și îi adâncesc modul de gândire sunt văzute ca „inutile” și reduse sau chiar scoase din programă. Aceste programe sunt plănuite de organizații străine de neam și de Dumnezeu și sunt implementate cu pretextul că trebuie să aducem învățământul la „standarde internaționale”, pentru „progres” sau alte cuvinte la modă, golite de conținut.

Ce poate ajuta în criza învățământului românesc

Aici este esențială dragostea duhovnicească a tuturor celor implicați, a profesorului și a părinților, astfel încât să-l ducă pe tânăr la eliberarea de patimi și găsirea fericirii în Hristos. Desigur că în familie este mult mai ușor acest lucru, motiv pentru care familia este celula de bază a societății și principala instituție de învățământ. Școala este complementară și se axează mai mult pe latura profesională și nu atât duhovnicească a pregătirii pentru că gestionează simultan un număr mai mare de tineri, însă pregătirea profesională ar trebui să se întâmple fără să uite duhovnicia, iubirea, noblețea, onoarea pentru că dacă se uită de acestea, toate decad și ajungem la o băltire existențială.

Profesorul ar putea oarecum să împartă clasa în 20% mai buni cu care să lucreze mai intens și 80% mai neinteresați, sau, dacă poate, în 1% excepționali, 9% buni și 90% tineri medii și astfel profesorii să se concentreze analog în funcție de capacitățile și interesele elevilor.

Este o problemă cu tinerii traumatizați de societate, de sistemul de valori, mai ales dacă sunt traumatizați din familie din cauza unor păcate foarte concrete și foarte serioase care există la părinți și, uneori, și la ei. Este nevoie de multă dragoste din partea profesorilor și a tuturor celor implicați pentru că astăzi, din cauza faptului că s-a înmulțit păcatul, dragostea multora s-a răcit.

Fericirea și succesul

Trebuie să înțelegem că fericirea nu vine din succesul în materie, din avere, ci din succesul în duhovnicie. Evident, pentru că succesul în duhovnicie este apropierea de Dumnezeu cel perfect și ne hrănește sufletul prin dragostea Sa, ne împlinește Dumnezeu creatorul. Pentru succesul în duhovnicie trebuie să avem și stabilitate financiară – nu lux – și trebuie să avem posibilitatea de a ne concentra pe viața duhovnicească și de a lucra pentru a ne întreține și a-i ajuta și pe cei care nu pot. Dar să nu facem din asta primul scop în viață, fraților.

Dincolo de asta, ignoranța duce la depărtarea de Hristos și la autosuficiență – așa cum cocoșul se consideră dumnezeu pe pământ în curtea noroioasă înconjurat de găinile sale, crezând că nu mai există nimic altceva dincolo de gardul strâmt al curții sale. Trebuie să vină un vultur să-i explice că există păduri, pășuni, munți și văi, mări, oceane, orașe și sate, oameni și animale – cu mult mai multe decât știe el. Este adevărat că cocoșul poate să respingă toate acestea și să nu le înțeleagă, ba chiar să fie agresiv față de vultur, motiv pentru care va rămâne în noroiul curții sale.

Respectul între generații

Legat de asta, este o mare problemă astăzi cu respectul celor tineri față de cei mai în vârstă decât ei. Pe de-o parte, de regulă, cei mai în vârstă nu au virtutea necesară pentru a câștiga respectul, iar pe de altă parte tinerii au fost învățați de artă și de internet să fie rebeli și progresiști în sensul prost al cuvântului, tocmai pentru a nu se folosi de experiența de viață a celor mai aproape de Dumnezeu decât ei. Desigur că dacă tânărul este trădat de către părinți în fața ecranelor și nu este învățat din familie cum să se comporte, atunci situația este mult mai gravă. Omul singur este foarte manipulabil, mai ales tânărul care nu are experiență de viață și este amețit de cantitatea de zgomote informaționale cu care este îndopat. Dacă el nu are ancorele solide ale persoanelor duhovnicești și ancora lui Hristos Însuși și nu face ceea ce zice Domnul, atunci casa lui nu va fi pe piatră, ci pe nisip și la prima apă mare, casa va fi luată la vale.

Motive ale rupturii între generații

Asta este valabil mai ales datorită faptului că în general, tinerii sunt împinși să se distreze, să-și trăiască clipa și nu să se gândească strategic, înțelept, să aibă disciplină și rigoare. Asta se face în mod programat pentru a se distruge viitorul tinerilor simultan cu transformarea lor în masă de manevră. Din cauza căderii noastre, dacă ar veni Hristos să ne dea libertatea adevărată, L-am răstigni din nou, dacă nu ne-ar face o mulțime de minuni. Dacă însă ar veni cineva să ne ofere pâine, circ și minuni, atunci l-am primi ca eliberator după cum arată foarte elocvent Dovstoevski în capitolul „Marele Inchizitor” din „Frații Karamazov”. Mă gândesc acum că cine mai poate să citească Dovstoevski astăzi când suntem asfaltați de plăcerea care ne inundă și când nu suntem deloc antrenați și provocați de concepte și idei înalte și complexe. Trebuie să existe o amenințare bună, fraților, care să ne genereze antrenament, turare, adică să începem să gândim. Ca la sală când facem mușchi la corp, la fel trebuie să gândim astfel încât creirul să se obișnuiască cu modul competent și performant de a gândi.

Noi astăzi, din păcate, suntem atrași doar de superficialități rapide care ne distrag atenția și ne taie adâncimea gândirii. Mai ales ecranele sunt capabile de astfel de distrugeri, chiar dacă ele sunt promovate ca fiind cele mai „bune” instrumente pentru informare și învățare pentru oricine începând, chipurile, de la cea mai fragedă vârstă. Nu e așa, fraților!

Astfel tinerii sunt învățați cu bucăți de informații disparate care îi condamnă la o superficialitate ce merge până la dezinformare pentru că adevărul se află doar în sfericitatea luminii lui Hristos, în sensul adevărat al lucrurilor văzute în relație, în interdependența dintre ele și legătura lor cu oamenii și cu voia lui Dumnezeu. Dintr-un fragment de informație nu putem înțelege fenomenul și nu vom putea în viitor să avem un mod de abordare corect pentru fenomene asemănătoare. Din păcate acest sistem nu se găsește numai pe internet, ci și la școală. Datele izolate fără context, sens și inter-relaționare divino-umană duc la o înțelegere foarte superficială și chiar greșită.

Agendele politice adâncesc criza învățământului românesc

Desigur că această lipsă de înțelegere și cunoaștere este exacerbată în clipa în care programa nu are adevărul și rigoarea pe primul plan, ci este modelată mai degrabă de agende politice cum ar fi „woke” sau alte ideologii neomarxiste foarte păcătoase care sunt împinse astăzi în mediile universitare. Desigur că în aceste condiții, realități importante care sunt deranjante pentru că nu se aliniază cu ideologia de promovat sunt omise sau reîmpachetate ca să intre în propaganda de promovat. Desigur că toate acestea vin la pachet cu o birocrație exagerată astfel încât profesorii trebuie să se concentreze destul timp pe documente și reguli în loc să se concentreze pe predarea adevărată. Apropo de predarea adevărată, din păcate, astăzi nu se pune accentul pe a-i învăța întâi să învețe, să se concentreze și să gândească, ci doar pe turnarea de date, lucru care nu merge pe termen lung.

Învățământul din România

În România, învățământul a decăzut enorm de pe vremea comunismului până astăzi, mai ales după începerea procesului Bologna în 1999 și integrarea în UE. Dacă în perioada de început elevii și studenții români erau văzuți ca foarte buni pe plan mondial și câștigau constant medalii la olimpiade și concursuri internaționale, iar pe plan național, indicatorii academici erau foarte buni, astăzi sunt catastrofali în conformitate cu Programme for International Student Assessment (PISA), chiar dacă mai avem vârfuri și printre elevi și printre profesori. Amintim doar că aprox. 42% din tinerii de 15 ani au probleme cu cititul, comparativ cu media europeană de 26%. În cazul matematicii, 49% dintre aceiași tineri nu cunosc noțiuni de bază din matematică, în timp ce media europeană este de 29%.

Contextul acestor rezultate poate fi înțeles mai bine consultând prezentarea Testul PISA, iar pentru un dialog despre programe școlare și formarea tinerilor este folositor articolul „Trebuie să gândim o programă școlară care să-i formeze pe tineri”.

Ca și cum nu ar fi destul, astăzi învățământul românesc se distruge și mai tare prin creșterea volumului de muncă, a normei didactice a profesorilor fără creșteri salariale proporționale, lucru care are un impact negativ asupra motivației acestora. Învățământul azi este demotivant. România este ţara din UE unde avem cel mai mare număr de elevi pe cadru didactic la învăţământul primar, acolo unde se pune piatra de temelie a viitorului. Legat de asta, s-a redus numărul de posturi și astfel au fost trimiși în șomaj, cel puțin în momentul la care vorbesc, aproximativ 3000 de profesori calificați suplinitori. Desigur că numărul de elevi din clasă crește pentru că se comasează instituțiile de învățământ și scade numărul de profesori. Asta bineînțeles că afectează adânc calitatea predării din motive lesne de înțeles. Dacă mai adăugăm la asta și reducerea fondului de burse, ne dăm seama de viitorul foarte cenușiu şi de criza învățământului românesc. În aceste condiții destui elevi vor lipsi mai mult, mai ales cei din zonele comasate care trebuie să parcurgă distanțe mai mari până la școală.

Acum, cine dorește asta? Sunt destui: parte din clasa politică și grupurile ideologice pentru că astfel ei obțin obedienți manipulabili și scapă de cei care rezistă propagandei, care pun întrebări, care nu se lasă manipulați, care pot să organizeze structuri. Marile corporații multinaționale au nevoie de o masă de muncitori care lucrează, însă care nu au puterea de a schimba condițiile de muncă sau de a se organiza în sindicate. Tot corporațiile doresc consumatori loiali care iau de bune produsele ce li se oferă și nu sunt critici la adresa lor. Legat de asta, mass-media și conducerea artistică preferă consumatori avizi, pasivi și fără discernământ. Un caz special aici sunt puterile străine care știu că una dintre cele mai eficace metode de a înrobi o țară țintă este distrugerea învățământului.

Desigur că Dumnezeu nu se batjocorește și chiar dacă pe termen scurt elitele sunt satisfăcute de efectele acestei strategii păcătoase, pe termen lung avem mari probleme pentru că răul este nesustenabil, păcatul fiind distorsiune existențială, neavând substanță în sine și neputând să clădească o societate.

Reversul manipulării învățământului

De vreme ce se pierde gândirea critică, libertatea devine ambiguă, oamenii fiind manipulați, cum poți să înaintezi ca societate? Însă această manipulare nu ține pentru că ei se comportă emoțional și generează la rândul lor manipulări și comportamente păcătoase care nu sunt convenabile elitelor. Evident că lipsa de învățământ duce la lipsa de creativitate, de inovație și de gestionare responsabilă a multor situații, mai ales a celor neprevăzute. Adică, fraților, nimeni nu câștigă din asta. Vrând-nevrând, se creează dependențe de alte țări sau de companii care au oameni pregătiți și tehnologie competitivă. Cine controlează învățământul controlează viitorul.

Un alt efect secundar foarte distructiv, chiar dacă nu pare la prima vedere, este decadența culturală, slăbirea conștiinței de neam și a iubirii și unității dintre oameni. Desigur că asta duce la instabilitate socială, la inegalități și tensiuni, la lipsă de responsabilitate civică și, în general, la decadența generalizată. Învățatul adevărat nu este numai o activitate intelectuală, fraților, ci una duhovnicească.

Școala, biserica și familia

Din acest motiv cele mai bune școli în trecut au fost organizate de Biserică, nu de stat. Ar fi extraordinar ca Biserica să se implice mai mult în învățământ, însă, desigur, înțelegem că este și problema financiară la mijloc. Totuși nu trebuie să uităm că este esențial să investim în oameni, nu atât în clădiri.

Despre rolul concret al familiei în educație, o analiză amplă găsiți în studiul Rolul familiei în educația copiilor – o perspectivă eclesială, completat pe site-ul nostru de cuvântul Familia ca instituție de învățământ – p. Teologos.

Dincolo de Biserică ar fi foarte bine să se implice și familia în învățământ și asta se poate face începând de la lucruri simple însă foarte eficace cum ar fi limitarea pierderii timpului pe ecrane și înlocuirea lui cu rugăciune, în primul rând, și după aceea cu activități creative: scris, desenat, construit și chiar exerciții de programare. Legat de scris, e foarte bine ca tinerii sau chiar toată familia să țină un jurnal în care tinerii să noteze impresiile lor sau citate din cărți. Este foarte bine să existe o bibliotecă la vedere cu cărți potrivite și tinerii să citească. În funcție de vârsta lor, este bine chiar să se organizeze o perioadă de citit împreună cu voce tare în fiecare zi din Evanghelii, din Viețile Sfinților, care sunt niște exemple extraordinare, din Sfinții Părinți – ceva pe măsura tuturor – sau chiar cărți de beletristică.

Pe baza aceasta, și nu numai, se poate dezvolta în comun gândirea critică a unei familii. Adică să-i întrebăm pe copii „De ce?” „Cum vezi cutare lucru, cum gândești?”, să dezbatem diferite probleme și să-i ghidăm către un mod de gândire adânc și către jocuri de strategie care dezvoltă gândirea – de exemplu Șah, Go și altele asemenea. Nu vorbim de jocurile păcătoase.

De asemenea, să iasă afară cu prietenii să facă activități care să-l ajute să comunice, însă desigur că nu în sens toxic, batjocoritor. Dincolo de jocuri acasă, ajută mult și vizitele la muzee, la evenimente culturale care cresc inteligența și nu patimile. De asemenea, socotesc că este necesar ca părinții să recomande copiilor cultură adevărată pentru a contrabalansa cancerul cultural care inundă astăzi pe tineri.

Pentru o echilibrare corectă, evident că ajută foarte mult pregătirea practică pentru viață prin atribuirea de responsabilități tânărului: rugăciunea, temele, lucrul dimpreună cu părinții, prin casă, în grădină și ajutorarea fraților, dacă aceștia există. Desigur că pentru toate acestea părinții trebuie să fie exemple personale pentru că exemplul îi schimbă într-adevăr pe tineri. Ajută și cititul, însă exemplul este principal.

Dincolo de asta, este bine să încurajăm să facă și experimente, proiecte personale care necesită gândire, disciplină și virtute – desigur că în anumite limite, adică să nu arunce casa în aer, și la propriu și la figurat. Copiii trebuie învățați să gândească strategic, care sunt consecințele acțiunilor lor pe termen lung – chiar până la moarte, judecată și veșnicie și să nu aștepte o gratificație imediată pe baza unei gândiri foarte scurte și superficiale. De la 15 ani, să le creștem responsabilitățile și să-i implicăm încet-încet în decizii de familie și de viață.

Evident că pe primul plan va fi rugăciunea și relația cu Dumnezeu. Tânărul trebuie să știe că de asta depind toate, pentru că dacă nu are virtute, nu va reuși în viață, chiar dacă este posibil să fie bogat. Dacă nu ne vindecăm sufletul prin viața duhovnicească în Biserică, ne vom chinui și îi vom chinui și pe alții, indiferent de ce și cum vom ajunge în viață. Aici părinții trebuie să știe să țină calea dreaptă și să nu-l preseze prea mult pe drumul Bisericii astfel încât să genereze repulsie însă nici să-l lase de voia lui pentru că diavolul îi va genera mari ispite, folosind cumplit lipsa sa de experiență. Exemplul personal iubitor și virtuos al părinților este esențial în acest punct, astfel încât tânărul să vadă concret roadele terapeuticii ortodoxe. De asemenea, tânărul trebuie să știe că mergem la biserică pentru a ne vindeca sufletul de patimi, de distorsiuni existențiale, de tristețe, de boli de nervi, de chin, de singurătate. Pentru asta mergem la biserică.

Este de asemenea foarte bine ca familia să fie într-o comunitate duhovnicească în care familiile să se ajute între ele pe drumul virtuții înțelepte către Dumnezeu. Asta implică organizarea de întruniri, cluburi, drumeții împreună, conferințe cu diferite personalități duhovnicești. Desigur că asta este cel mai ușor de organizat în jurul parohiei, mai ales duminica după Liturghie la o mică agapă, însă nu numai.

Pentru discuții punctuale despre alternative precum școala la domiciliu și homeschooling, puteți urmări și cuvântul Școala la domiciliu – un dar al pandemiei și dialogul Frici, viață veșnică, despătimire, homeschooling – p. Teologos.

Concluzie

Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că toți trebuie să contribuim la procesul de învățare a urmașilor și că acest proces se continuă toată viața până când o să ajungem pe această scară în brațele lui Hristos care ne așteaptă în Cer, cu brațele deschise. Desigur că pentru asta noi trebuie să ne deschidem și să avem atitudinea vameșului pentru că fără recunoașterea limitărilor noastre nu există posibilitatea avansării reale către Hristos cel blând și smerit cu inima. Dacă, însă, noi credem că știm destul și că ne-am căpătuit atunci ajungem niște farisei chinuindu-ne în bulele noastre cognitive și chinuind și pe alții. Haideți să învățăm să fim mai buni!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum! Sper să fi învățat ceva!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!