Judecata de apoi ne așteaptă pe toți – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt de folos al părintelui Pimen Vlad în care acesta ne amintește de Judecata finală către care toți ne îndreptăm, însă de care aproape toți nu dorim să ne amintim și să ne pregătim pentru aceasta.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Oile de-a dreapta și caprele de-a stânga

Iubiți credincioși, iată, am auzit Evanghelia de astăzi, care este foarte frumoasă, dar și înfricoșătoare! Evanghelia care ne vorbește despre data de apoi. Cum va fi când va veni Mântuitorul sau cum se spune la Evanghelie, Fiul Omului, împreună cu îngerii ca să ne judece pe toți. Și zice că așa cum va separa păstorul oile de capre, așa va fi și atunci. Să ne gândim de ce a făcut comparația asta. Când eram copil, de multe ori mergeam cu oile, având oi acasă. Într-un an am avut și o capră. Erau 100 de oi care nu îmi făceau atâtea necazuri câte îmi făcea acea capră. Permanent o lua în toate direcțiile, niciodată nu se ținea de turmă, nu era într-o rânduială. Am înțeles prin asta de ce Mântuitorul a zis oile de-a dreapta și caprele de-a stânga.

De aceea să fim și noi cu grijă, să vedem unde vrem să fim situați, să fim oile Mântuitorul sau caprele care sunt osânda veșnică. Vedem atunci că Mântuitorul a privit cu drag la cei care erau de-a dreapta, la oi, și le-a spus: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți Împărăția Cerurilor pentru că flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat și mi-ați dat să beau, gol și m-ați îmbrăcat, străin și m-ați primit, am fost în închisoare și ați venit la mine!”. Și dacă ei au dus o viață cum trebuie, vedeți ce o răspuns: “Da Doamne, așa am făcut? Nu! Noi nu am făcut nimic bun! Când am făcut noi toate astea?”. Se vedea starea duhovnicească, se vedea a lor de smerenie: “Doamne, noi nu am făcut nimic bun, nici nu merităm lucrurile astea de care ne spui”.

Cine ne deschide nouă Porțile Cerului?

Iar mai apoi Mântuitorul ce face? Se întoarce către ceilalți și le spune niște cuvinte dure: “Plecați de aici, blestemaților în focul cel veșnic! Flămând am fost și nu mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și nu mi-ați dat să beau”… și toate celelalte. Dar aceștia nici acum nu se smeresc și întreabă: “Când am făcut noi toate lucrurile astea? Că te-am văzut flămând, însetat, dezbrăcat și nu ți-am dat ce trebuie?”. Și spune Mântuitorul: “Întrucât nu ați le-ați dat unora dintre aceștia, frați mai mici!”. Vedem cum îi numește Mântuitorul pe sărmani, pe săraci, pe alungații societății? Frați mai mici! Vedeți cine ne deschide nouă Porțile Cerului? Săracii! Săracii pe care îi alungăm de la porțile noaste, poate îi înjurăm, poate nu-i băgăm în seamă, poate îi numim bețivani, golani și toate celelalte…

Și vedem că Mântuitorul îi numește frați ai lui. De-asta sa fim atenți ce facem în viața noastră pentru că Mântuitorul ne-a arătat foarte clar cum intrăm în Împărăția Cerurilor! Prin a hrăni, a ostoi setea, a îmbrăca, a cerceta pe cei care au nevoie oriunde, în închisori sau unde au ajuns, unii vinovați, alții nevinovați!… Nu spune Mântuitorul “Acela a fost vinovat, nu trebuia să-l cercetezi!”, nu! O să fim judecați în funcție de mila arătată. De-asta ne spune: “Milă voiesc, iar nu jertfă!”. Degeaba stăm cu mâinile în sus toată ziua, facem sute de metanii de ni se pare că am îndeplinit toate îndatoririle față de Dumnezeu, am mai citit și 3 acatiste și când ieșim din casă și ne zice cineva o vorbă, noi aruncăm după el cu ce apucăm. Atunci unde este toată nevoința asta făcută de noi? Unde sunt roadele nevoinței? 

Roada Duhului este dragostea, bunătatea, bucuria, pacea

Să luăm exemplu unui copac. Îl plantezi în grădină, îl lași un an, doi, zece și vezi că nu dă rod. L-ai curățat, l-ai îngrijit și vezi că nu dă rod… atunci îl tai că nu are rost să îl ții. Așa și la noi creștinii, dacă nu avem rod înseamnă că nu merge nimic. Deci, oricum ne-am nevoi noi, oricâtă nevoință am face, trebuie să ne uităm totdeauna la aproapele nostru. Cum spune acolo: “Roada Duhului este dragostea, bunătatea, bucuria, pacea”. Să ne uităm la noi, oare avem lucrurile astea? Cum e starea noastră duhovnicească? Avem bucurie în interiorul nostru? Nu mulțumirea de sine, ci bucuria cea duhovnicească. Adică acea stare în care îl slăvești pe Dumnezeu și îi mulțumești că ne-a mai dat o zi, starea în care ai ieșit din casă, ai ieșit din locul tău și transmiți bucurie celor din jur. 

Nu trebuie să vorbești, transmite doar prin starea ta și prin seninătatea ta. Dacă cineva te întreabă ceva, nu-i răspunde de parcă ți-a furat ceva! Răspunde-i cu drag, cu bucurie și dacă poți să îl ajuți, ajută-l, dar nu face rău. Noi trebuie să ajungem ca asta să fie starea noastră firească, normală, starea de pace lăuntrică, de bucurie pe care să o transmitem și celorlalți și atunci dispare ura și răutatea, dispare egoismul și invidia. Atunci putem în jurul nostru să transmitem și să aducem bucurie. Să înceapă fiecare în primul rând cu el și cu cei din jurul lui, cu cei cu care are contact permanent, că e familie sau e mănăstire… Să încerce să facă tot ce poate spre binele celorlalți, că un om poate fi fericit numai cât timp cât îi poate face fericiți pe cei din jur, nu pe el, că atunci e egoism.

Omul are dragoste doar dacă oferă dragoste celor din jur

Poți avea o stare de bucurie atâta timp cât dai bucurie celor din jur, cât faci bine celor din jur. Omul are dragoste doar dacă oferă dragoste celor din jur. Dacă nu oferă, înseamnă că nu are dragoste, doar egoism și se gândește numai la el. Noi să încercăm permanent să dobândim Harul Duhului Sfânt. Nu găsim să-L cumpărăm, nu-L dobândim peste noapte, depinde de starea noastră de zi cu zi, de purtarea noastră față de ceilalți, nu numai la nivel exterior, ci și interior. Când îi întâlnim pe ceilalți, putem să ne gândim să spunem ceva frumos și în sinea noastră să-i judecăm. Nu transmitem nimic atunci, doar ni se pare nouă, rămânem cum se spune, cu zâmbetul acela englezesc, fără să transmitem nimic dacă nu aveam viață în interior. Pe aceasta nu o putem avea decât prin Harul Duhului Sfânt.

Se spune că Harul Duhului Sfânt e foarte sensibil încât în momentul în care am judecat pe cineva s-a depărtat de la noi. Nu trebuie să faci altceva, doar să îl judeci în mintea ta, să te consideri tu mai bun. Automat în momentul în care îl judeci pe celălalt, înseamnă că te socoți mai bun și îi iei acest drept Mântuitorului, îl dai de-o parte pe Mântuitor și începi tu să judeci. 

Viața devine frumoasă când reușim să depășim greutățile

De-asta, să fim atenți la viața noastră! Viața noastră e foarte frumoasă! Am mai spus-o și alte dăți că e frumoasă și unii mai spuneau: “De unde atâta frumusețe părinte, că e grea!”. Nu am spus că e ușoară, am spus că e frumoasă, că e grea, dar tocmai prin greutățile astea devine frumoasă, când reușim să le depășim. 

Odată m-o sunat un om pe care nici nu-l cunoșteam când construiam eu acolo.

– Părinte, eu cu ce pot să te ajut? Spune-mi ceva!

– Omule, nu te cunosc! Poți să-mi dai o pâine, poți să îmi dai o mașină, dar nu știu situația ta ca să-ți pot spune cu ce să mă ajuți!

– Părinte, nu contează, mie dă-mi lucruri imposibile de făcut, bucuria mea cea mai mare e când primesc o cerere care mă depășește. Eu reușesc să o împlinesc cu ajutorul lui Dumnezeu!

Adică să îmi dau silința să fac ceea ce omenește nu se poate face. Cam asta trebuie să facem noi. Să ne depășim pe noi, să ne călcăm puțin egoismul nostru în picioare și să ne dăruim mai mult celor din jur prin tot ce putem noi. Începeți cu cei din familie, începeți să vă cereți iertare în fiecare zi unul de la altul, să-i îmbrățișați și să le spuneți că-i iubiți. Să nu treacă o zi fără așa ceva!

Să nu treacă nici o zi fără dragoste

Mereu când spun lucrurile astea îmi amintesc de părintele Ioanichie Bălan, de la mănăstirea Sihăstria. Când eram tineri acolo în mănăstire, ne zicea: “Vă înțeleg, sunteți tineri, sunteți obosiți, nu reușiți să vă faceți canonul, poate întârziați la biserică, nu-i nimic, Dumnezeu e milostiv! Dar să nu uitați un lucru, să nu treacă nici o zi fără dragoste! Nici o zi în care să vă arătați dragostea față de cei din jur printr-un gest, printr-o rugăciune, prin orice se poate!”. Asta ne spun Sfinții Părinți, dragostea va salva lumea. Fără dragoste suntem pierduți.

Și revin la un lucru, era întrebat un bătrân în timpurile vechi de un ucenic de-al lui: “Părinte, când va veni sfârșitul lumii?”. “Atunci când nu va mai fi dragoste între oameni, când nu va mai exista cărare de la un vecin la altul, nu va mai avea motiv Dumnezeu să ție lumea”. Și vedem că încet, încet, spre asta mergem. Fiecare se strânge în cochilia lui să fie el bine și prin asta de fapt ne facem rău nouă, ne distruge pe noi, să încercăm un pic mai mult. Un pic așa, nu contează ce ne socoate lumea. Să-i salutăm pe cei pe care îi întâlnim, să le spunem un: “Doamne ajută!”, permanent să avem dorința asta de a ajuta, de a avea o mână întinsă spre ceilalți. Nu vă dați seama câtă valoare are asta în fața lui Dumnezeu și față de cei din jur.

Să luptăm continuu să fim mai buni

Noi nu ne dăm seama câți oameni putem ajuta într-o zi doar prin gesturile noastre, printr-un cuvânt bun, printr-o stare mai senină, mai deschisă, dar trebuie să luptăm, de multe ori nu-i ușor. Poate ne e greu, dar trebuie să lucrăm permanent pentru că e ca un antrenament în care încep să mă lupt să nu mai judec, mă lupt să nu mai răspund continuu, mă lupt să mă rog mai mult, mă lupt să fiu mai atent cu ceilalți. Cer ajutorul lui Dumnezeu și îl pun în practică, mă lupt cu toate astea și atunci Dumnezeu ne ajută. El dorește să vadă că vrem și noi. Vedem acum la nivel mondial câtă luptă e dusă pentru a ne îndepărta de Dumnezeu, dacă se poate eventual să îl băgăm undeva într-un colț pe Dumnezeu, într-o grădină zoologică, ceva. Cam atât să existe Dumnezeu, restul… tehnologie la toate nivelurile.

Chiar mă gândeam că mai spuneau părinții înainte când se refereau la cele din Sfânta Scriptură: “Când veți vedea rugăciunea pustiirii la loc de cinste, cei din orașe să fugă în munți, că sfârșitul este aproape”. Și mulți vedeau demult televizorul ca fiind “rugăciunea pustiirii”. Dar vedem că televizorul a apărut de vreo 70 de ani, poate chiar mai mult și mă gândeam chiar zilele trecute… Vedem că în multe țări a început legalizarea anormalului. Urâciunea pentru care Dumnezeu în Sodoma și Gomora a coborât foc din cer și o distrus tot. N-o suportat Dumnezeu. Acum se impune, încet, încet, în toate țările să fie legalizate toate urâciunile astea și puse la loc de cinste. Li se dau drepturi, steagurile sunt puse peste tot, toate sunt legale. Abia asta e urâciunea pustiirii. Dacă nu ne oprim la timp, Dumnezeu o să îngăduie încet, încet, să mergem spre sfârșit.

Să păstrăm legătura cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii

Să nu ne gândim că la Dumnezeu e ca la noi, poate fi un an, pot fi 10, pot fi 100. La Dumnezeu nu-i cu date fixe, gata, la data cutare, la ora cutare, o să fac asta, nu! Dar vedem că-i nevoie de oameni rugători, de oameni care să fie prezenți în viața asta duhovnicească a Bisericii, prin Tainele Bisericii. Să vă spovediți cât mai des, să vă împărtășiți când vă îngăduie duhovnicul și să participați permanent la Sfânta Liturghie pentru că or să fie timpuri, nu știm când, când ne vom dori Sfânta Liturghie și n-o s-o avem. De-asta spun, să nu vă luați de după cei care denigrează și aruncă cu noroi în Biserică, să ne piardă și să ne slăbească credința ca să ne dărâme, să nu ne mai ducem la Biserică pentru că vedem ce zice mass-media și așa mai departe…

Nu vă luați după lucrurile astea pentru că de fapt lucrurile astea vă distrug sufletul. Încercați să păstrați legătura cu Dumnezeu prin Tainele Bisericii și să trăiți viața de creștin prin fapte, prin ceea ce am spus până acum. Dacă noi trăim cum trebuie, nu îi mai dăm motive lui Dumnezeu să ne țină. Că Dumnezeu e bun, e milostiv, e plin de dragoste, dar să nu uităm că e și drept și la un moment dat, dacă o să vadă că noi tot ne depărtăm, o să spună: “Nu mai am motive să vă țin!”. Și știți de ce ne mai ține Dumnezeu acum? Datorită Maicii Domnului! Maica Domnului e legătura noastră cu Cerul, e Mama Noastră. Ea permanent plânge și mijlocește la Dumnezeu, să ne mai ierte, să ne mai lase, să ne mai dea timp de pocăință.

Să încercați cu toții să țineți postul

Și uitați-vă, se apropie Postul Mare! Se spune că Postul Mare e important nu numai ca mărime, ci și ca însemnătate. Azi e ultima zi, pentru cei din lume, în care se mănâncă carne. De-asta se spune că începe Săptămâna Brânzei. E pregătirea asta ca omul să poată renunța la carne și la toate astea. O săptămână să se pregătească cu lactate ca să-i fie mai ușor atunci când începe postul, să nu fie ruperea dintr-o dată.

Să încercați cu toții să țineți postul. Doar dacă sunteți prea bolnavi și vă dezleagă duhovnicul, atunci e altceva. Dar cei care nu aveți motive de sănătate… Am întâlnit mulți: “Părinte, dar eu nu pot fără carne!”. Nu din motive de sănătate, dar i se părea lui că nu poate. Și eu spuneam de multe ori: “Să nu-ți dea Dumnezeu cât poți duce!”. Păi, ia să fi închis undeva, să ți se arunce o bucată de pâine la 3 zile… să vezi că trăiești și așa și nu mori! Și acum nu poți renunța când sunt atâtea mâncăruri de post… Deci, nu sunt motive. Nu poți ține mai mult, nu-i nimic. Guști de dimineață, dar mănâncă de post. Și altceva, postul cel mai însemnat este când mănânci cu măsură, te înfrânezi și nu te saturi.

Pe toate să le facem cu discernământ, cu dragoste, cu răbdare și cu îngăduință unul față de altul

Chiar acum două săptămâni când am vorbit la Ateneu și a fost și doctorul Leon Dănăilă, un om care la 90 de ani încă operează pe creier, un om foarte credincios, plin de Dumnezeu, cum se spune. Și spunea el: “Vreți să fiți sănătoși? Mâncați la 70%, 30% să aveți stomacul gol! Dacă faceți asta zilnic, o să vedeți că nu vă îmbolnăviți!”. Și de fapt el spune ce spuneau Sfinții Părinți!…

La noi în călugărie este o vorbă: “Când ai terminat de mâncat, să mai poți face 50 de metanii”. Adică să nu fii îngreunat din cauza mâncării. Trebuie să ne reglăm viața cu dreaptă socoteală, așa cum ne spun Sfinții Părinți. Toate să le facem cu discernământ. Și în post și în nevoință și în vorbă și în fapte, cu discernământ, cu dragoste, cu răbdare, cu îngăduință unul față de altul și o să vedeți câtă bucurie o să avem la Înviere. Și să nu uitați niciodată ceea ce v-am spus că ne spunea nouă părintele Ioanichie Bălan: “Să nu treacă nicio zi fără dragoste! O zi în care să le spui celor din jur că îi iubești, să îi îmbrățișezi, să ierți tot ce ți-au greșit și să-ți ceri și tu iertare!”. În felul ăsta o să fim de-a dreapta Mântuitorul împreună cu oile!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Toți Sfinții!

Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!