Urmăriți un dialog frumos cu Adrian Artene, director editorial al trustului de presă Gândul, care de copil a dorit să fie jurnalist însă pe măsură ce a crescut L-a (re)descoperit pe Dumnezeu. Discutăm despre sistemul de valori adevărat, drumul jurnalistului către Dumnezeu, manipulări, horoscoape, astrologi, avalanșa informațională, relațiile de familie și altele.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm aici cu Adrian Artene care a fost și este jurnalist de la vârsta de 6 ani.
Adrian Artene: Slavă Domnului.
Parintele Teologos: Slavă Domnului, da. A trecut prin foarte multe… Jurnalist de investigație, reporter de investigație, cancan și acum este director…
Adrian Artene: Director editorial al trustului de presă Gândul.
Parintele Teologos: Fraților, are foarte multe în subordine și foarte multe să ne spună și, din cauza asta, bineînțeles că nu o să vorbim atât pe teme profesional jurnalistice, ci am dori să facem o discuție, de fapt, duhovnicească, despre jurnalismul de astăzi și despre ce știe un jurnalist, ce știe un om de presă, ce a văzut un om de presă. Bineînțeles, nu o să dea nume, decât dacă dorește, desigur. Și cum poate să vină cineva la Dumnezeu în ziua de astăzi, din punctul lui de vedere. Trebuie să vă spun că a făcut Facultatea de Teologie, nu?
Adrian Artene: ”Iustinian Patriarhul”, masterat.
Alegerea studiilor de teologie
Parintele Teologos: Exact. Și prima întrebare pentru el este: Ce te-a îndemnat și cum de-ai ajuns să faci Facultatea de Teologie?
Adrian Artene: E o spovedanie publică astăzi. A fost prima întrebare pe care am primit-o din partea comisiei, din partea părinților profesori: ”De ce Facultatea de Teologie? Ce caută un jurnalist?”. Și ulterior a mai existat o întrebare: ”Dacă un jurnalist sau un bun creștin poate fi și un bun jurnalist?”. A fost prima întrebare pe care am primit-o în fața comisiei, dar după ce vreau să mărturisesc un episod mic. Am plecat de acasă, către examen, făcându-mi cruce în fața casei și spunându-mi: ”Doamne, dacă vei îngădui să urmez acest curs, așa va fi. Dacă nu, nu va fi voia Ta și nu voi reveni la ușa Universității și la ușa Facultății ”Iustinian Patriarhul””.
Și Dumnezeu a îngăduit. A îngăduit pentru că mi-am dorit să mă apropii de El. Mi-am dorit să mă apropii de El prin a face parte și prin a înțelege misiunea Bisericii, pentru că de mic, de mână ținut de bunica mea, mergeam la biserică. Am descoperit bucuria de a-l mărturisi pe Iisus Hristos. Am cunoscut bucuria de a mă ruga în mica mea chilie. Camera mea, de altfel, știu cei apropiați mie, era un soi de chilie, fără să am reprezentarea la acea vârstă ce înseamnă o chilie. Dar colecționam icoane, colecționam desigur și cartonașe cu fotbaliști, colecționam cartonașe cu mașini, dar colecționam icoane. Nu înțelegeam universul lui Dumnezeu foarte bine. Înțelegeam doar prin prisma a ceea ce un copil poate să perceapă de la înălțimea lui, aproape de pământ, poate să înțeleagă procesul unei slujbe, ce se întâmplă într-o slujbă. Cântarea lui Dumnezeu și cântarea Maicii Domnului.
Și pe parcurs m-am îndepărtat de Dumnezeu. M-am îndepărtat de Dumnezeu nu în ideea în care nu am mai crezut în El. Mi-am purtat în permanență credința în El. Mi-am purtat și îmi port nădejdea în El, cât va îngădui să mi-o port, dar intrând la Facultate, în perioada liceului, începând să muncesc în redacție, prima data la ziarul ”Ziua” 10 ani pe jurnalism de investigații, în secția de Investigații, acreditat la Parchetul General.
Pe vremea aceea nu existau anumite instituții care există astăzi: Departamentul Național anti-corupție… Exista doar Parchetul General. Și, acreditat pe instanțe, am fost acaparat de toate aceste sarcini, și l-am abandonat pe Dumnezeu, în sensul în care-L purtam în rugăciunile mele, în fiecare zi, dar prezența la biserică era mai rară, până când s-au născut copiii mei. Și atunci s-a născut cu fiica cea mare și ulterior și cu fiica cea mică s-a născut dorința și nevoia de a le vorbi despre Dumnezeu, de a le fi model. Cum poate un om să le vorbească despre Dumnezeu unor copii, dacă nu-i conduce de mână în biserică? Și așa i-am condus de mână în biserică și m-am reîntors în copilăria mea.
M-am reîntors alături de Dumnezeu, la ușa Lui. Apropierea de Dumnezeu mi-a adus această nevoie de a urma un curs de master. Sunt absolvent de Jurnalism, absolvent de Drept, aveam Masterul la Drept și am mers cu mare nădejde că aș putea să învăț în urma unui master la Teologie, să învăț și să-L înțeleg pe Dumnezeu mult mai bine. Ceea ce s-a și întâmplat. Și acum retrăiesc cumva emoția din prima zi din fața comisiei, emoție pe care am retrăit-o când am deschis și dialogul nostru. Retrăiesc această emoție, fiind întrebat de către părintele profesor Nicolae Dascălu ce așteptări ai și de ce un jurnalist vine la Facultatea de Teologie. Cu atât mai mult cu cât trecusem prin presa de investigații, prin presa tabloidă. Le-am mărturisit ceea ce făceam la vremea respectivă și cu ușor amuzament am fost întâmpinat.
Dar le-am spus că nevoia de Dumnezeu m-a adus acolo, pentru că dincolo de orice statut noi avem nevoie de Dumnezeu. Uneori nu înțelegem că avem nevoie de El, dar atunci când înțelegem e important să și facem pasul, pentru că degeaba înțelegem că avem nevoie dacă nu ne și îndreptăm către El. Am fost întrebat în cei 2 ani de masterat sau la capătul lor… de fapt, am fost întrebat dacă eu consider că un bun creștin poate fi un jurnalist și consider că da. Sunt în măsură și aici cu toată smerenia să ofer un răspuns, nu pentru că aș știi ce înseamnă bunul creștin, dar știu ce înseamnă jurnalist după 20 de ani de presă și cred că un bun jurnalist, cu bune intenții, cu frică de Dumnezeu și cu multă conștiință, poate fi un bun creștin. Tentațiile unui jurnalist sunt ispitele.
Ispitele jurnalistului creștin
Părintele Teologos: Care sunt cele mai mari (ispite) pentru un jurnalist creștin?
Adrian Artene: Cred că cea mai mare tentație este mândria de a arăta că ești un bun jurnalist. Și de aici derivă toate păcatele, din mândria de a arăta că ești un bun ziarist. Nu ții cont de ceilalți. Poți călca lesne în picioare un suflet. Nu ții cont de nevoile celorlalți. Ții cont doar de mândria de a primi tu validarea și de a primi acest titlu de jurnalist prin excelență. Poți fii un bun jurnalist pe de altă parte, dacă temperezi toate celelalte lucruri pe care le-am amintit mai devreme. Poți să ții cont în egală măsură de nevoile celorlalți. Poți să ai conștiința ta, poți să arăți și frumusețile lumii, nu doar partea întunecată și nevăzută. De altfel, în ultima perioadă am constatat că există. Poate că m-am poziționat într-o altă zonă și de aceea văd altfel. Am o altă perspectivă. Am constatat că există public pentru lucruri frumoase. Există lucruri pentru măreții, pentru lucruri mărețe.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Informația negativă și publicul său
Adrian Artene: Nu există doar publicul care se hrănește cu informații mocirloase, negative. Poate că acolo există adicția mai mare și în momentul în care te droghezi cu o informație toxică, ea cred că sub o formă sau alta creează dependență.
Părintele Teologos: Da, și mai ales că otrăvește sufletul. Asta e marea problemă, pentru că informația negativă este o formă de drog și pentru că omul este păcătos, își împlinește patima și vrea mai mult. Din cauza asta, este foarte periculos să oferim informații negative, mai ales împachetate astfel încât să creeze panică, să creeze emoții negative puternice, chiar dacă astea din păcate generează trafic ș.a.m.d. Cum vezi tu? Cum se poate gestiona acest lucru? Pentru că da, sigur, un ziarist, mai ales un jurnalist tânăr, cred eu că dorește printre altele, ca răspuns de validare și de mândrie, dorește să aibă trafic, să aibă faimă și atunci nu care cumva calcă în picioare adevărul? Și nu care cumva poate să împacheteze o știre astfel încât să genereze în mod voit trafic fără ca știrea respectivă să merite acest lucru? Sau să facă pentru trafic lucruri care nu țin de morala creștină?
Adrian Artene: N-aș arunca cu pietre în acești jurnaliști, pentru că am și eu păcatele mele.
Părintele Teologos: Da, există asta.
Adrian Artene: Nu aș arunca cu pietre întrucât am păcatele mele, dar este cel mai mare pericol. Cel mai mare pericol este de a folosi instrumentul unei informații toxice, negative, crezând că la capătul ei găsești succesul, crezând că la capătul ei este rețeta traficului. Spuneam mai devreme că sunt povești care sunt purtate pe toate rețelele sociale, prin like-uri, share-uri, sunt purtate dintr-un cont în altul și sunt povești uluitor de frumoase. Cred că există în această perioadă, în această vreme, cred că există nevoia lumini solare în spațiul public.
Părintele Teologos: De frumos…
Aspecte ale presei azi
Adrian Artene: De frumos. Iar presa acum are, spre deosebire poate de alte perioade, de perioada în care aveau un caracter inchizitorial, în care presa știa ea ce spune și doar ea știa ce spune, în care ceilalți credeau că doar presa știe ce spune. Astăzi descopăr că sunt oameni care știu să spună, care au capacitatea pe aceste platforme sociale să se și exprime, să spună lucruri așa cum spuneți și dvs. părinte, să spună lucruri care-l mărturisesc pe Dumnezeu și care mărturisesc frumos, pentru că Dumnezeu este frumos.
Părintele Teologos: Prin excelență. Și iartă-mă, ai putea să povestești o întâmplare frumoasă, o poveste frumoasă, care-ți vine în minte acuma ca să fie de folos pentru… care te-a impresionat…
Adrian Artene: Au fost foarte multe. Aș fi nedrept, dar fiecare poveste cred că a fost parte din constituția mea jurnalistică. Au fost foarte multe povești. Au fost foarte multe povești…
Părintele Teologos: Un exemplu personal…
Adrian Artene: Și întâlnirea pe care am avut-o mai devreme cu dvs., întâlnirea pe care am avut-o ieri cu părintele stareț. Sunt întâlniri… Am ajuns la… grație statutului meu de jurnalist, am ajuns la episodul 101 din podcastul ”Altceva”.
Părintele Teologos: Slavă Domnului. Adică părintele stareț e 100?
Adrian Artene: 100, părintele stareț.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu.
Despre profesia de jurnalist din experiența personală
Adrian Artene: Fiecare episod în sine a fost o bucurie pentru mine, a fost o încântare. Am încercat să decupez frumusețea din spatele unui dialog. Nu există cred… și cel mai hidos… și cea mai hidoasă situație, și cel mai hidos om are latura lui întunecată. ”Hidos” acum fără a avea pretenția de a judeca pe cineva dar… că sunt atâția care judecă, slavă Domnului, sunt o groază, cel puțin multe platforme sociale, rețele sociale sunt săli de judecată și ne grăbim de cele mai multe ori să judecăm fără să ne punem în situația celui din fața noastră, pe care-l judecăm sau să întrebăm, să-i adresăm o întrebare care ar putea să ne elucideze de ce a procedat într-un fel sau altul. De altfel, și acesta este păcatul unui jurnalist, pentru că acum jurnaliști sunt toți cei care emit păreri pe rețelele sociale, sub o formă sau alta, cu o anvergură mai mare sau mai mică. Dar ei sunt jurnaliști pentru că emit păreri.
Mă întreba cineva ce înseamnă a fi jurnalist. În primul rând cred că a fi jurnalist înseamnă a avea conștiință. Și în al doilea rând au fost momente… să nu mă hulească unii… au fost momente când eu mi-am pierdut conștiința. Drumul meu a fost să mi-o recapăt și imediat. Sunt momente în viață când, mai mult sau mai puțin voit, ne îndepărtăm de conștiința noastră și a fi jurnalist înseamnă a-ți păstra conștiința, a o regăsi atunci când o pierzi dar a știi să-i asculți pe ceilalți. E foarte important să asculți și să nu ai sentimentul că ți se oferă… publicația respectivă e pentru tine o tribună pe care e doar tribuna ta, din care tu trebuie să le dictezi celorlalți ce să facă sau să le spui celorlalți cum e corect sau să le arăți adevărul. Adevărul, întotdeauna, le spun colegilor mei mai tineri, că adevărul este de căutat și atunci când noi credem că l-am găsit. Pentru că au fost atâtea situații în care adevărul este la o ușă de noi. E suficient doar să deschidem ușa și să întâlnim adevărul.
Părintele Teologos: Și uneori socotesc că este și înșelarea asta că zic ”da, am găsit adevărul”, dar de fapt nu este adevărul.
Adrian Artene: Nu este adevărul. Sau să credem că știm noi mai bine ce se întâmplă dincolo de ușa care este în fața noastră și să spun ”de ce să mai bat la ușă, de ce s-o deschid, pentru că eu știu adevărul”. Am întâlnit adevărul atunci când credeam că îl știam foarte bine și nu era deloc adevărul pe care-l știam eu. E important ca jurnalist în asemenea situații să realizezi, să conștientizezi și să ai puterea de a recunoaște, pentru că iertarea…și mulți dintre jurnaliști au de ce să fie iertați, inclusiv eu…iertarea și a cere iertare cuiva este primul pas spre însănătoșirea unui om. Vorbeam despre presă. Presa pentru mine…de la 6 ani într-adevăr eu nu mi-am dorit niciodată să fiu supererou. Nu mi-am dorit să fiu pompier, pentru că, din punctual meu de vedere, ei sunt supereroi. Au puteri supranaturale. N-am dorit să fiu medic, n-am dorit să fiu polițist, mi-am dorit să fiu jurnalist. Mi-am dorit să scriu încă din momentul în care stăteam la măsuța mea și mama mă întreba: ”dar nu mergi afară să te joci cu ceilalți?” și eu îi răspundeam că ”schiu”. Atât știam atunci.
Criterii de alegere: a fi folositor
Părintele Teologos: Întrebare apropo de supereroi: Cum îți alegi… adică în clipa în care și pe podcast și la ziar ș.a.m.d…un interviu sau promovezi pe cineva, evident că cel promovat, cel intervievat o să aibă un anumit impact asupra societății, ca să zic așa, publicului. Ei, după ce sistem de valori, cum îți alegi, cum ar trebui să aleagă cineva… Pentru mine e simplu, pentru că aici vrând-nevrând vin oameni care…
Adrian Artene: Și pentru mine e simplu.
Părintele Teologos: Da?
Adrian Artene: Era complicat înainte. Acum am simplificat foarte mult lucrurile. Și există un singur criteriu: să fie folositor. Să am credința că este folositor. Presa are multe dimensiuni. Una dintre dimensiunile ei este divertismentul. Este și divertismentul folositor. Într-o perioadă criteriul era să existe divertisment. Într-o altă perioadă criteriul era să existe interes general. Într-o altă perioadă criteriul era să existe informații în stare pură și atunci personajele intervievate sunt din segmentele respective, din ariile respective. Un primar poate să-ți ofere o informație în stare pură, să-ți spună pe ce străzi se lucrează, ce proiecte edilitare există. În zona de divertisment o vedetă poate să-ți spună ce melodie urmează să lanseze. Un actor poate să-ți spună în ce film va fi distribuit, dar noul meu criteriu este să fie folositor.
Interesele publicului și relevanța lor pentru jurnalist
Părintele Teologos: Știi ce vreau să te întreb, apropo de folositor, aici. Deci vezi ceea ce pe mine ca și creștin, ca monah, în halul în care sunt eu ca monah, pentru că sunt de mulți ani monah, sigur că nu am ajuns din păcate la o măsură duhovnicească mare, dar de bine de rău îmi dau seama de har și de energia demonică. Ceea ce pe mine mă agasează este faptul că peste tot există horoscoape, există preziceri, tot felul de din astea cu prezicătoare, astroloage ș.a.m.d., care sunt foarte căutate de către popor. Poporul spune că sunt folositoare. Nu sunt. Pentru că acestea sunt cu vrăjmaș. Acestea nu lucrează cu Bunul Dumnezeu, lucrează cum spuneam cu energie demonică. Asta este o ramură a vrăjitoriei de mii de ani. Și dincolo de asta, cum spuneam, ca monah simt energia demonică. Ei, un jurnalist cum gestionează acest folos, pentru că vezi că există o diferență între folosul care este folosul adevărat, folosul lui Dumnezeu și folosul pe care-l crede poporul, după goana de senzațional, după ce o să se întâmple peste 10 luni într-o zonă de conflict ș.a.m.d. ca să-i prezică baba. Înțelegi?
Cum gestionează un jurnalist treaba asta, pentru că evident că jurnalistul știe că dacă pune horoscopul zilei …
Adrian Artene: Știe sau nu știe. Pentru că într-o perioadă nici eu nu știam care este folosul. Poate nu știu nici acum. Poate cred că e folos ceea ce cred eu, am credința, dar nu e. Horoscopul și toate celelalte răspunsuri la întrebările noastre, răspunsuri rapide, acest fast-food al viitorului nostru, a ceea ce înseamnă sau ceea ce ni se pregătește, nu găsesc că e folositor. Eu cred că în momentul în care te îndrepți… îi șochez pe mulți dintre apropiații mei spunându-le că eu nu știu în ce am ascendentul. Știu doar zodia mea. Mă întreabă: ”Dar în horoscopul chinezesc ce reprezinți?”. Nu știu ce reprezint. Nu-mi cunosc ascendentul, dar cunosc atunci când am nevoie să primesc un răspuns pot să fac o cruce mare și să mă rog la Dumnezeu. Încerc să trec totul prin acest filtru al folosului față de Dumnezeu și să…
Părintele Teologos: Odată cu Dumnezeu, apare sistemul de valori liniștit, adevărat, cristalin. În afară totul este în ceață, totul este încrâncenat și oamenii caută cu disperare ceva de care să se agațe.
Adrian Artene: Și totul este complicat și este interconectat. Este un ghem total de criterii, pe când Dumnezeu din punctul meu de vedere a venit în viața mea ca să simplifice lucrurile și este foarte simplu.
Părintele Teologos: Simplu. Exact.
Adrian Artene: Orice problemă are un răspuns. Nu are doi pași, are un singur răspuns. Nu trebuie să îl accesăm – că vorbeam de rețele sociale – pe Dumnezeu, cerându-i prietenia prin nu știu cine, prin ce astrolog, horoscopist, ci pur și simplu Dumnezeu ne aude și știe nevoile noastre. Da, pot să-i cer prietenia lui Dumnezeu, vorbesc acum cu căință, prin duhovnicul meu, pentru că îmi place să cred că Dumnezeu e în permanență lângă mine. Îmi place să cred… și știu că e lângă mine, nu doar că-mi place să cred. Îmi place să cred nu gândindu-mă că El nu este lângă mine, ci că de multe ori fac eu un pas în lateral și mă îndepărtez eu de El. Sărmanul rămâne acolo lângă noi de fiecare dată când e nevoie, doar că noi întoarcem spatele.
Dumnezeu știe jurnalism
Părintele Teologos: Dumnezeu e lângă tine și ai experiența Lui. Dumnezeu știe jurnalistică.
Adrian Artene: Mă învață, da, da, știe. Cred că e cel mai bun jurnalist. Cred că e cel mai bun jurnalist… Și cred că dacă ar exista o publicație pe care Dumnezeu ar scrie-o… dar ea există, de fapt. Și sunt multe publicații pe care Dumnezeu le-a scris. Una dintre ele… iată, Biblia… Adică ne-a insuflat cărțile de rugăciune, sunt publicațiile lui Dumnezeu. Putem să citim, putem să aflăm tot ceea ce este de interes acolo. Putem să aflăm actualitatea acolo. Pentru că dacă luăm din scrierile Sfinților Părinți, vedem că totul este atât de actual.
Părintele Teologos: Așa este.
Adrian Artene: Nimic nu s-a schimbat. Absolut nimic nu s-a schimbat.
Părintele Teologos: Și nu este perimat.
Adrian Artene: Nimic nu este perimat. Sunt anumite lucruri conjuncturale. Sunt anumite tentații, pentru că… Iată, vorbeam despre tehnologia care a avansat, dar omul e același. Doar tentațiile, doar ispitele sunt altele. Poate că în urmă cu 2000 de ani erau altele.
Părintele Teologos: Forma ispitelor.
Adrian Artene: Forma ispitelor, care îmbracă material alte forme, dar ispita există…
Părintele Teologos: Deci jurnalul de știri e Sfânta Scriptură.
Adrian Artene: Este Sfânta Scriptură. Ce frumos jurnal de știri am ascultat noi dimineață la ora 5 și aseară la slujbă. Acolo este jurnalul și acolo cred că adevărații jurnaliști ai lui Dumnezeu, trimiși de către Dumnezeu, sunt cei din biserică.
Părintele Teologos: Așa este.
Adrian Artene: Sunt crainicii Lui. Sunt cei care ne spun să aprindem televizorul, mergând la biserică și lăsându-l pe cel de-acasă deoparte.
Părintele Teologos: Se referă la televizorul sufletului, fraților.
Adrian Artene: Da, da… De altfel, televizorul meu de-acasă nu mai funcționează de multă vreme. Se uită copiii, urmăresc desene animate, povești, Albă-ca-Zăpada și poveștile copilăriei noastre.
Sfaturi pentru tinerii dependenți de internet
Părintele Teologos: Apropo de copii și de tineri, care sunt la ora asta foarte expuși presei și când mă refer la presă, nu mă refer neapărat la presa profesională, ci la tot internetul și fluxul de informații. Ce sfaturi le-ai da?
Adrian Artene: Eu pot să spun ce sfaturi le-aș da copiilor mei. Și le dau copiilor mei.
Părintele Teologos: Păi, da, pe tine te întreb, nu…
Adrian Artene: Nu vreau să par defazat. Pentru că știu că eu îmi petreceam copilăria pe stradă, cu mingea, la fotbal sau fie scriam. Îmi petreceam copilăria la cinematograf, revăzând același film rusesc a 10-a oară, a 15-a oară, pentru că se redifuza. Îmi petreceam copilăria în parc, îmi petreceam copilăria hrănind sau adoptând câini și ducându-i acasă și mama relansându-i în stradă după 2-3 zile, în care-i întremam, fie că erau mai costelivi și îi hrăneam, fie că aveau piciorușele, membrele fracturate. Noi ne îngrijeam, îi puneam pe picioare și-i lăsam pe stradă și le-aș spune copiilor să… ceea ce le spun copiilor mei… să se bucure de copilărie. Să fie reali. Să nu își răpească nici o secundă din ceea ce li se cuvine. Din ceea ce le-a dăruit Dumnezeu.
Alergăm după copilărie, noi, cei mai în vârstă și vrem să fim copii și din păcate nu ne mai permite vârsta biologică să mai fim copii. De altfel, uneori, am sentimentul că pot regăsi copilăria participând la activitățile copiilor mei…fetițelor mele… Dar le-aș recomanda să se bucure. Să se bucure de pasiunile lor. Să se bucure de… și aici nu mă refer la jocurile pe calculator care… le-aș recomanda să evite lucrurile care îi sechestrează, care îi întemnițează. Să nu devină prizonierii unor jocuri, să nu devină prizonierii unor… vorbesc acum ca un părinte de nesuferit. Îmi spune fetița cea mare, când îi spun ”Tata, să mai lași telefonul, te rog frumos…” și-mi spune ”Iarăși îmi atragi atenția…”, dar ea știe. Deja are 15 ani și știe sau învață să deprindă și lucrurile utile și să… Am văzut că n-a abandonat cartea. Citește enorm. Uneori am un mic război cu ea că la ora 3 găsesc lumina la ea în cameră aprinsă și citește.
Părintele Teologos: 3 dimineața…
Adrian Artene: 3 dimineața… Citește, citește, citește, citește. Și-i mai spun: ”Tata, lasă te rog cartea că tu stai deja și citești de 12 ore”. Și ea zice ”Termin acum cartea…”
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu.
Adrian Artene: Și să se bucure de firesc. Asta le-aș recomanda copiilor. De natural.
Părintele Teologos: De natural și de persoane, de prietenii lor și de…
Adrian Artene: Să nu se îndepărteze de oameni. Să nu se îndepărteze de oameni, pentru că doar raportarea la ceilalți ne ajută să ne dezvoltăm. Și singurătatea. Singurătatea în sensul în care rămânem noi cu Dumnezeu, nu singurătatea trupească. Să rămânem undeva, noi cu Dumnezeu. Pentru că mă întreba la un moment dat cineva, fiind plecat: ”E greu că ești singur?”. Și i-am spus ”Eu nu sunt niciodată singur”. De când l-am regăsit pe Dumnezeu și de când Îl știu pe Dumnezeu, nu l-am pierdut niciodată, doar că m-am îndepărtat de el. El m-a pierdut pe mine, nu eu pe El. Și nu putem spune că suntem singuri atâta vreme cât există Dumnezeu. Începem acum să traversăm muntele, să traversăm Atonul care e în partea asta și urcăm pe cărare să traversăm creasta singuri, dar noi avându-l pe Dumnezeu lângă noi parcă în inimă, în rucsac, în buzunarul de la piept.
Pentru români
Părintele Teologos: Mergem puțin mai sus: Cum vezi societatea românească? Ce sfaturi ai da românilor?
Adrian Artene: O văd într-o lumină mai vie. Nu văd în lumini sumbre. Sunt, de altfel, omul care vede partea luminoasă a oamenilor.
Părintele Teologos: Jumatea plină…
Adrian Artene: Jumatea plină… Dar nu plină de lucruri urâte. Plină de lucruri frumoase. Văd societatea românească, așa ca printr-o radiografie, prin copiii care sunt excepțional de bine pregătiți. Generațiile copiilor noștri sunt generații care au, cum vorbeam, curaj. Au opinie. Bine, mulți au să-mi spună ”Da, dar răspund, sunt obraznici”. Nu vorbesc despre obrăznicie. Vorbesc despre obrăznicia de a avea o opinie. Obrăznicia pozitivă, de a avea curajul să emită o opinie. Sunt copii care sunt corecți. Au – poate ceea ce generațiile noastre nu au avut – au un fundament de corectitudine.
Părintele Teologos: O curățenie…
Adrian Artene: O curățenie. Fiicele mele nu cunosc termenii următori: șmecherie, mica înțelegere, combinație pe care generațiile noastre… pentru care erau icoane în generațiile noastre.
Părintele Teologos: Mod de gândire…
Adrian Artene: Ca și mod de gândire. Acum fiica mea mă întreabă… Gândește simplu, rațional, simplu. Mă întreabă: ”Dar nu e mai simplu să facem lucrul ăsta?”. Și de multe ori mă luminează. ”Da, tata, să știi că e mult mai simplu.”Sunt victima tarelor generațiilor mele și au o corectitudine, au o predispoziție de a asimila lucruri pozitive. Au toleranță. Au iubire. Știu să iubească. Noi eram poate predispuși să ne întrebăm: ” Dar ce-a făcut celălalt să merite și eu n-am făcut?”. Jonglam foarte mult, noi, generațiile noastre și generația mea jongla foarte mult cu răutatea, cu dorința de a avea ce are și altul, chiar dacă nouă nu ne era folositor.
Părintele Teologos: Și chiar de un anumit complex față de celălalt, de extern, să zic așa.
Adrian Artene: Acum ei se raportează la niște principii. Nu se mai raportează la ceilalți. Fetița mea nu este într-o competiție cu nici un coleg. Nu are competiție. De ce a luat un coleg nota 10 sau de ce are telefon model nu știu care sau de ce a venit îmbrăcat… Nu se raportează la colegii ei, ci se raportează la principii. Ceea ce cred că este o gândire sănătoasă. Eu societatea de astăzi o văd în drum spre însănătoșire. Ceea ce poate noi am îmbolnăvit într-o perioadă, e pe cale să se însănătoșească. Mulți îmi spun ”nu, nu, că nu există remediu, totul e terminat”. Nu cred. Iar atâta vreme cât vor exista modele pe care noi să le vedem, eu cred că nimic nu este pierdut. Un model pe care trebuie să-l vedem este Athosul.
Perspectivă asupra viitorului
Părintele Teologos: Da, să ajute Bunul Dumnezeu. Cum vezi viitorul?
Adrian Artene: În aceeași notă. Și dacă viitorul le va aparține lor, dar, dacă nu vor uita de trecutul care ne aparține nouă și care a aparținut celor dinaintea noastră, eu cred că va fi un viitor solid. Pentru că nu poate exista viitor fără trecut. Nu cred că viitorul poate însemna o schimbare radicală. O dărâmare a tuturor principiilor care au existat. Pe de altă parte, ce vorbeam și astăzi, cred că acest punct – și mă refer și la muntele Athos, dar mă refer la gândirea Ortodoxiei – cred că acest punct este punctul de care ne vom putea agăța oricând nu vom avea răspunsuri și lumea creștină nu va avea răspunsuri. Și ne putem agăța și putem înțelege și putem să avem lanterna noastră. Cred că gândirea ortodoxă este lanterna noastră, în așa fel încât, indiferent cât de întunecat ar gândi unii că se arată viitorul, el poate fi luminat.
Părintele Teologos: O să lumineze. Care-i cel mai mare pericol sau un pericol care-ți vine în minte la ora asta la societatea românească? De ce trebuie să fie atenți românii?
Adrian Artene: Cred că ar trebui să nu fim ignoranți. Ar trebui să nu fim ignoranți și ar trebui să avem răbdarea de a judeca. Eu sunt prin experiența mea. De câte ori mi-a lipsit răbdarea de a judeca, de atâtea ori am luat decizii pe care nu le-am regretat neapărat. Nu le-am regretat pe toate. Pe unele le-am regretat, dar nu le-am regretat pe toate. Dar am luat decizii neinspirate.
Cred că trebuie să avem răbdarea de a judeca, cred că trebuie să nu facem niciodată rabat de la principiile pe care le avem. Și aici, principii există un set cum sunt acele truse de prim ajutor. Există și truse de prim ajutor în privința principiilor. Cred că trebuie să știm că în trusa noastră de prim ajutor se află bunul-simț. În trusa noastră de prim ajutor se află credința. În trusa noastră de prim ajutor se află respectul față de ceilalți. Dacă nu putem iubirea. Dacă nu găsim iubirea. Dar iubirea va veni prin cultivarea respectului și a bunului-simț. Cred că trebuie să avem în trusa noastră de prim ajutor curajul. Curajul pe care nu-l avem. Eu nu-l am sau nu l-am avut, dar îl deprind de la cei mici, care au curaj.
Părintele Teologos: Demnitate?
Adrian Artene: Da. Să învățăm să fim uniți. Se spune că în perioadele post-traumatice ale unei societăți, în perioadele când o societate suferă în ansamblul ei, se creează un sentiment de unitate, se revarsă solidarietatea și unitatea. Eu sper să nu ajungem să fie nevoie…
Părintele Teologos: Da, să fie nevoie de traume ca să…
Adrian Artene: … de o traumă a societății. Ar spune poate unii că deja trăim în traumă.
O soluție salvatoare
Părintele Teologos: Eu cred că dacă lumea se apropie de biserică, unitatea vine în mod natural, pentru că apropiindu-ne cu toții de Dumnezeu, ne apropiem și între noi.
Adrian Artene: Biserica ne învață prin apropierea, prin intrarea, pătrunderea… când calci în biserică, te învață că unul e același cu toți ceilalți.
Părintele Teologos: Adam global.
Adrian Artene: E acel Adam global. Că unu este aceeași ființă cu toți ceilalți. Într-o rugăciune, în fața lui Dumnezeu, în fața Maicii Domnului, suntem unu. Când plecăm de acolo, ar fi important să rămânem tot unu.
Părintele Teologos: Și de fapt să nu plecăm de acolo. Să rămânem în acel duh.
Adrian Artene: Să rămânem în duhul pe care îl avem acolo.
Părintele Teologos: La final, un editorial. Un editorial de la Adrian Artene pentru români.
Adrian Artene: Nu știu dacă așteaptă românii un editorial de la mine. Sunt convins că așteaptă românii iubirea lui Dumnezeu. Și nu pentru că ea nu a existat dintotdeauna, ci pentru că, poate de multe ori, așteptăm lucruri pe care le avem, dar nu știm că le avem. Iubirea lui Dumnezeu există aici și suntem îmbrăcați în ea, învăluiți în iubirea lui Dumnezeu, dar iubirea lui Dumnezeu există oriunde, acolo unde există trezie. Pentru că noi putem primi iubirea lui Dumnezeu cu o singură condiție: să nu dormim. Dacă dormim, și când dormim, eu cred că… mie îmi place să cred că și când dormim Dumnezeu ne mângâie.
Părintele Teologos: Așa este, dar noi din păcate nu prea simțim.
Adrian Artene: Dar nu simțim. Pentru că și fiica mea cea mică doarme lângă mine. Și o mângâi. Dacă o întreb dimineața când s-a trezit dacă a simțit mângâierea mea, îmi spune că nu, că n-a simțit-o. Cred că asta ni se întâmplă și nouă: Dumnezeu ne mângâie. E dispus să ne mângâie, să ne îmbrățișeze și când suntem dincolo de somn, când ne-am trezit, numai că numai fugim în brațele Lui. Fugim către alte zări și ne întrebăm unde este El. E editorialul meu către români. Este editorialul meu modest. Fiecare editorial se așterne prin prisma constituției noastre și în urmă cu 15-20 de ani, v-aș fi scris un alt editorial. Acum scriu acest editorial cu titlul ”Bucurați-vă de iubirea lui Dumnezeu”. E simplu. Nu e nimic complicat. Întotdeauna ne întrebăm și facem tot soiul de cursuri de dezvoltare personală. Biblia e un curs de dezvoltare magistral.
Părintele Teologos: Și singurul adevărat.
Adrian Artene: Și singurul. Căutăm cursuri de dezvoltare să înțelegem, să înțelegem cum se face. 10 pași să avem succes. 10 pași să fim iubiți de iubitul care a plecat în lume cu altă iubită. 10 pași să avem bani, să fim bogați. 10 pași să ne însănătoșim.
Părintele Teologos: Doi pași la stânga binișor și alți doi la dreapta. Rămânem pe loc.
Adriana Artene: Cred că în iubirea lui Dumnezeu sunt toți acești pași și iubindu-l pe El. Sunt situații… și m-au întrebat mulți: Dar ce să fac eu? Dumnezeu nu mă iubește, dacă eu am nu știu ce boală. E o boală care nu are leac. Dumnezeu nu m-a iubit de m-a pedepsit cu această boală. Sau sunt oameni care pun totul în cârca lui Dumnezeu. Dar până acolo, nu ne-am gândit nici o secundă, pe acel drum, până să-L întrebăm pe El și să-I atribuim Lui vinovăția întâmplărilor noastre, nu ne-am gândit nici o secundă unde este El. Nu ne-am gândit să fim plăcuți Lui.
Părintele Teologos: Și poate că nu ne-am gândit că acest lucru, această cruce ne ajută pentru decolarea noastră către Cer.
Adriana Artene: Către Cer…
Părintele Teologos: Așa cred. Bine, mulțumim tare mult, Adrian. Și într-adevăr, asta le spun și oamenilor. Să aibă curaj. Să aveți curaj să vă bucurați de iubirea lui Dumnezeu. Mulțumim tare mult! Așa să ne ajute Dumnezeu.
Adriana Artene: Așa să ne ajute Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
