Cum ieșim din nesimțirea socială? – p. Teologos, Cristi Bumbenici
28 septembrie 2024
Ghidul Maicii Domnului – Constantin Cozma, p. Teologos
29 septembrie 2024
Powered by RedCircle
Vă oferim rubrica duminicală „Întrebări și răspunsuri” – o nouă ediție consistentă și cu subiecte care reflectă interesele cititorilor platformelor O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
Răspândiți dragostea!
Faceți click/tap pe întrebări pentru a vedea răspunsurile!
Lectură plăcută!
Prin evitarea expunerii la centrii de atenție puternici și prin rugăciunea lui Iisus.
Prin răbdare, rugăciune, ascultare și spovedanie. Să înveți să pierzi și să ai conștiința veșniciei tale.
Într-o confruntare cel care se smerește mai mult este mai mare.
Nu prea. Mai bine la un duhovnic sau la un Avva.
Să ținem distanța față de focarele patimilor. Să minimizăm expunerea la centrii de atenție, la declanșatorii patimilor. Să avem ceva de făcut care să ne țină departe de patimă. Să fim atenți!
Că toți oamenii sunt buni și toți avem bolile noastre sufletești. Toți greșim însă să nu ne concentrăm pe rău că va crește răul. Să ne concentrăm pe ce este bine și atunci binele va crește.
Nu este chiar adevărat. Este mai bine, într-adevăr, să folosim harul, însă, dacă suntem obosiți (după o priveghere de ex.) atunci se poate dormi.
Prin exemplul personal și să-i spui că la Biserică ne vindecăm sufletul de moarte, de chin.
Să faci ascultare de poruncile Fiului ei.
Nu suntem pedepsiți. Dumnezeu nu pedepsește. Omul se chinuie prin încrâncenarea sa. Când omul se deschide iarăși lui Dumnezeu atunci el simte imediat iubirea lui Dumnezeu.
Prin disocierea păcatului de păcătos. Dacă iubim păcătosul în Hristos nu înseamnă că trebuie să-i acceptăm și păcatul.
Ne concentrăm pe cea care ne deranjează cel mai mult.
Da, aceasta este lupta cu patima. Trebuie să fim însă atenți la declanșatorii patimii și să-i evităm.
Prin ascultare, tăierea grijilor și constanță în viața duhovnicească.
Prin spovedanie, mers la Biserică și rugăciune.
Nu este un fenomen neapărat duhovnicesc. Sunt 2 explicații: 1. informația ajunge mai repede pe subconștient decât pe conștient. 2. Avem în noi amintirile strămoșilor care ies.
Ca orice alt om. O boală cu sistemul nervos, digestiv, musculator etc. nu impietează mântuirea.
Este ok însă dacă se întâmplă nu este o tragedie.
Da, să-i pui pe pomelnic. Să te rogi și tu pentru ei. Dincolo de asta, să știi că nici tu nu vei fi iertată dacă nu ierți. E chinul tău.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
17 Comments
Părinte, referitor la întrebarea “de ce suntem pedepsiți la infinit pentru păcate finite”, chiar dacă nu Dumnezeu pedepsește, ci noi ne alegem drumul, cum se explică totuși iadul etern al celor care ajung acolo cu trup și suflet după Judecata Finală? Dacă păcatele lor au fost finite, în lumea acesta, de ce iadul lor este infinit? Iadul acesta după judecata particulară are ieșire prin rugăciunile și mila Domnului, dar cel de după cea finală nu are ieșire. De ce va permite Dumnezeu chinuri infinite, nicio urmă de speranță, unor suflete ale căror greșeli au fost finite, în cei 70-100 de ani petrecuți pe pământ?
Este alegerea lor. Preferința lor. Iadul este închis pe dinăuntru, nu pe dinafară.
Da… părinte… înțeleg, dar în același timp nu înțeleg, fiindcă cei din iad nu mai pot alege, iadul e închis pe dinăuntru pe vecie datorită alegerii făcute în anii petrecuți pe pământ, odată ajunși acolo ei nu mai pot deschide ușa. Deci rămân să sufere pe vecie pentru o alegere făcută în câțiva ani petrecuți pe pământ. Dumnezeu, când privește situația, nu I se face milă, nu le mai dă o șansă? A zis să iertăm de 70 de ori câte 7, deci Dumnezeu e infinit iertător, și atunci de ce după Judecata Finală nu ne mai dă nicio șansă să ieșim din iad?
Sau acea șansă e înainte, la pacea de o mie de ani, când toți cei înviați vor trăi încă o mie de ani pe pământ înainte de judecata finală, și vor avea șansa să se căiască pentru păcatele lor?
Adrian, atentie! Acea 1000 de ani e o interpretare gresita a sectantior. Cand va veni Domnul nostru Iisus Hristos a doua oara si vor invia toti mortii si va fi judecata finala, nu va mai trai nimeni inca 1000 de ani pe pamant. Atunci se vor separa definitiv oile de capre.
Parintele Teologos poate explica mai bine.
Dumnezeu le dă șansa însă ei nu doresc să-și schimbe optica și starea sufletească. După cum tu acum nu dorești să-ți schimbi optica. 🙂 Referitor la pacea de 1000 de ani nu este astfel cum spui – e mai complex însă este un subiect separat.
Părinte, eu vreau să-mi schimb optica, dar nu înțeleg cum, de aceea vă întreb…
Văd o aparentă contradicție între aceste două adevăruri aflate de la dvs.:
1. Ei nu doresc să-și schimbe optica și starea sufletească.
2. După moarte ne înțepenim pe direcția aleasă, nu o mai putem schimba.
Ori, când spuneți că “ei nu doresc”, asta implică o alegere între a dori și a nu dori. Dar dincolo această alegere nu mai este posibilă, au făcut-o pe pământ și dincolo rămân blocați cu ea, dincolo nu o mai pot schimba. Și atunci cum poate fi adevărat faptul că ei nu doresc, atunci când de fapt nu mai au de ales?
Cele două enunțuri sunt egale. Când spun că „nu doresc” mă refer că sunt încrâncenați. Nu mai au posibilitatea de a-și schimba poziția, de a-și schimba dorințele.
Iar referitor la pacea de 1000 de ani, ne-ați putea spune pe scurt când va fi ea și care va fi rostul ei?
Eu am crezut că va fi dată pentru ca toată omenirea păcălită de Antihrist să se poată căi până la judecata finală, fiindcă Antihrist va lua mințile aproape tuturor, și Dumnezeu nu vrea să piardă pe toată lumea din cauza lui Antihrist, de aceea după înfrângerea lui Antihrist ne va da încă 1000 de ani de pace ca să ne întoarcem la El înainte de a fi judecați. Nu e niciun adevăr în asta?
Daca îmi permiteți să-mi dau cu părerea, nu scrie nici unde despre o pace de 1000 de ani. Și nici nu vad de ce ar trebui sa fie o pace pe tot pământul pentru ca oamenii să se mântuiască, asta ar fi o favoare data de Dumnezeu pentru cei de pe urma dar împotriva celor dintâi care s-au nevoit. Aceia și-au câștigat dragostea pentru Dumnezeu din nevoințe, pe când aceștia no să aibă deloc dragoste, pentru că nu există dragoste fara nevoințe. Deci acea pace de 1000 de ani e falsă și o născocire a necredincioșilor, pe motiv că vor avea timp sa se mântuiască. Ca și când le-ar spune diavolul la ureche: distractiva, chefuitiva faceți ce vreți că aveți timp să vă pocăiți in pacea de 1000 de ani. Așa face diavolul, și uni cad în aceasta plasa, dar cei aleși nu vor cădea niciodată.
Daca îmi permiți Adrian să îți spun câteva cuvinte. Dumnezeu la făcut pe om din dragoste, și ia dat toate însușirile Lui, și libertatea de a alege dragostea. De ce ia dat această libertate? Pentru că doar din iubirea libera se ajunge la dragoste nelimitată. Noi cei ce iubim trăim o dragoste nelimitată încă de aici de pe pământ, aceasta dragoste ne-o alimentam prin ascultare, rugăciune, post, înfrânare, milostenie, și prin numele lui Iisus Hristos, dar când ne vom muta in Cer toate aceste fapte vor dispărea și va rămâne doar Iisus Hristos care ne va hrănii dragostea cu lumina Lui cea dulce. Așa că, dacă cei buni trăiesc o dragoste infinită încă de pe pământ prin virtuțile lor, iar in Cer prin Hristos, ce va fi cu cei rai? Cei rai se îndrăcesc încă de pe pământ prin patimile lor, iar cei care sânt la jumătate au șansa de a se mântui prin rugăciunile biserici și a celor dragi ai lor care au rămas în lume. Dar cei care se îndrăcesc nu cred in Dumnezeu, de aceea nu mai au nici o șansă să iasă din Iad. Nu că Iadul ar fi închis pe vecie, că nu e, cel puțin până la judecata de apoi nu e închis, e deschis pentru rugăciunile noastre. Dar cei ce n-au crezut niciodată în Dumnezeu nu vor crede nici când vor ajunge în Iad, și vor trece de partea diavolului cu nădejdea că la judecata de apoi vor birui pe Dumnezeu. Dar nu va fi așa, că Dumnezeu numai cu “suflarea gurii Lui ii va spulbera”. Cei care nu sânt nici calzi, dar nici reci li se dă șansa ca până la judecata de apoi să iasă din Iad, uni vor ieși iar alți se vor îndrăci.
Adrian, încearcă să vezi și altfel chestiunea: nu din perspectiva unei fapte într-un anumit moment, ci a stării sufletești, care este o chestiune continuă și permanentă. A purta ură și ranchiună, de ex., este o stare permanentă, chiar dacă nu suntem conștienți tot timpul de ea și chiar dacă actiuni efective de răzbunare și de ură sunt foarte puține sau lipsesc din cauză că nu reușim fizic să le infăptuim. Ceea ce chinuie pe om este starea. Fapta concretă nu face decât să genereze sau să întărească o anumită stare a sufletului.
Apoi, chiar în lumea noastră finită, vedem acțiuni care durează foarte puțin în timp, dar ar căror efect este permanent și ireversibil: a ucide pe cineva, de ex., este cel mai evident caz.
Dar și o decizie greșită în viață, în urma căreia nu vor mai fi niciodată lucrurile cum au fost înaintea ei.
Apoi, mai trebuie spus că de cele mai multe ori o decizie greșită nu este un simplu moment nefericit “ceasul rău” ci este concluzionarea unui întreg lanț de premise și micro-decizii în direcția greșită.
Poate că știi la ce mă refer când ne întrebăm “cum am putut să fac cutare lucru?”. Dar dacă ne analizăm viața mai in detaliu, vedem că acea decizie greșită nu a fost o anomalie, ci mai degrabă un rău care era gata oricând să se întâmple prin direcția greșită pe care o aveam deja.
De fapt, discuția referitoare la dimensiunea păcatului nu e relevantă, ci faptul că ei nu doresc iertarea, vedeți mai sus discuția cu părintele Theologos.
Cred că nedumerirea ta vine din ”psihologizarea” chestiunii.
Dacă vorbim de starea de existență de după această viață, deja vorbim despre ceva despre care nu putem vorbi decât folosindu-ne de analogii. Iar analogiile nu trebuie în niciun caz luate drept realitatea în sine.
În primul rând vorbim despre o experiență foarte diferită a duratei, a timpului. Ce înseamnă timp după moarte? Zic asta pentru că mulți aduc timpul sau durata drept argument? Cum să sufere cineva o durată fără sfârșit pentru un păcat petrecut pe o durată scurtă, sau cum să nu se pocăiască cineva după o suferință de o durată așa mare?
Apoi mai este și chestiunea că pocăința a ajuns astăzi să fie echivalată cu un simplu regret pentru un păcat săvârșit, pe când vedem în Scripturi că pocăința nu este vreo stare sentimentală, ci presupune acțiuni concrete – precum restituirea bunului furat, sau a da milostenie, sau a repara un rău făcut- acțiuni care necesită un trup. Sufletul despărțit de trup nu are aceste posibilități, de aceea spunem că el NU SE POATE pocăi. De aceea are nevoie de ajutorul celor aflați încă în viața aceasta.
Da, așa este, infinitul în condițiile existenței timpului pare ceva enorm, de neconceput ca durată. Dar infinitul în contextul unei realități unde timpul nu există… ne este imposibil să înțelegem cu adevărat cum este perceput de un suflet dincolo, atâta timp cât ne aflăm aici…
Eu am înțeles dela părintele că încrâncenarea este a nu dorii să fii salvat. Sufletele în iad nu doresc să fie salvate. Știu că pare imposibil de crezut dar a fii încrâncenat într-un păcat este asta. Cum a zis Mihai, păcatul finit este doar consecința unei stări sufletești care poate să fie permanentă. Ăsta face că sufletele să se ducă în iad,nu păcatul finit. Dacă o persoană se căiește după ce a făcut ceva starea se schimbă și se deschide la Dumnezeu. Dacă nu,nu. Dacă se moare așa,cu o stare negativă ,nu mai ne putem căii. Și nu pentru că ne este interzis,dar pentru că fără corp,nu o putem face.pentru asta trebuie să fie foarte atenți în viața asta.
Da, dar după judecata finală trupurile se vor uni cu sufletele din nou, și vom merge trup și suflet fie în iad, fie în rai, și presupun că la fel nu va mai exista cale de întoarcere. Deci lipsa trupului nu poate fi singurul motiv. Și lipsa timpului e esențială, fiindcă fără timp nu există mântuire.
Buna ziua, Parinte! Imi puteti spune ceva, va rog, sau trimite vreun link, despre amulete, ” ochi norocosi turcesti”, si altele de felul acesta? Cum ar trebui ele privite in credinta noastra ortodoxa? Am pe cineva care-mi spune ca-i in regula sa puna o amuleta de felul acesta, langa o icoana…argumentand ca-i pt. protectie, ba chiar ca le-a gasit spre vanzare in unele manastiri ortodoxe din Romania…
Va multumesc mult!