Puterea – p. Teologos

Care este puterea adevărată? Cum putem să o dobândim? Care sunt înșelările legate de putere? Există dovezi concrete ale puterii?

Urmăriți un material care încearcă să răspundă la aceste întrebări folosind inclusiv minuni.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere. Hrana sufletului și hrana trupului

Uneori ne întrebăm de ce oamenii se întorc de pe drumul lui Dumnezeu și de ce renunță. Cauzele sunt multiple însă toate pot fi înfășurate pe lipsa de putere a sufletului. După cum trupul capătă putere atunci când se hrănește, la fel și sufletul capătă putere când se hrănește cu hrana sa. 

Hrana trupului este mâncarea, apa, aerul iar hrana sufletului este energia necreată a lui Dumnezeu, energie care se numește în cotidian harul lui Dumnezeu. Această energie se manifestă în cotidian prin dragoste, prin bucurie, pace, răbdare, bunătate, înfrânare, facere de bine și cele asemenea. Dacă noi îi iubim pe ceilalți atunci sufletul nostru devine puternic și poate să facă foarte multe, se luminează, vede pe unde să meargă și chiar dacă primește o lovitură, rezistă la aceasta și își continuă drumul către perfecțiunea lui Dumnezeu.

Dacă sufletul nu are destulă putere pentru că nu are destulă energie dumnezeiască, atunci, sufletul la prima lovitură, cade jos, se victimizează sau/și nu știe ce să facă, fiind în pâcla depărtării de Dumnezeu, în întunecarea minții.

Aici e nevoie de ascultarea de un conducător duhovnicesc experimentat care să ne ducă la sursele de har. Noi nu ne descurcăm singuri în hățișurile vieții pentru că nu avem experiența cum să găsim singuri aceste surse de har, care au izvorul într-o altă lume chiar dacă se revarsă în lumea noastră. De ce nu putem să le găsim? Pentru că se revarsă într-un mod atât de subtil încât sunt dificil de discernut pentru că sunt ca niște mici picături de rouă în deșertul arid al indiferenței.

Ce ne face diavolul

Diavolul știe de aceste portaluri de har care hrănesc sufletul și îi deschid privirea minții și a inimii către lumea de dincolo și din cauza asta diavolul încearcă să le acopere cu logica distorsionată a urii pentru că expresia plenară a energiei dumnezeiești în cotidian este iubirea.

Este important să știm că Dumnezeu și diavolul sunt ființe vii și inteligente. Dumnezeu este cea mai vie și cea mai inteligentă, pe când diavolul este cea mai puțin vie, cea mai distorsionată ființă, de o inteligență foarte malefică, încrâncenată în distorsiunea ei.

Din cauza aceasta, nu are rost să argumentăm cu diavolul pentru că prin aceasta el prinde putere. Dacă însă ne întărim sufletul prin legătura de rugăciune către Dumnezeu cel atotputernic și prin legătura de ascultare față de oamenii mai uniți decât noi cu Dumnezeu, atunci vom deveni și noi puternici. De fapt, Sfântul este cel mai puternic om pentru că este unit cu Dumnezeu și prin Acesta este unit cu toți ceilalți. Singuri, suntem frunză în bătaia vântului și pradă ușoară pentru demonul care are mii de ani de experiență.

Din cauza aceasta diavolul încearcă totdeauna să ne pună gânduri împotriva altora pentru a ne izola. Diavolul însă știe ce gânduri primim mai ușor și ce nu. El apasă pe butoane și vede unde se aprinde becul. Împotriva lui Dumnezeu poate să pună gânduri de necredință, că Dumnezeu n-o să-l ajute, că Dumnezeu l-a uitat sau că Dumnezeu n-o să-l asculte pentru că este păcătos. Împotriva conducătorului duhovnicesc că vrea să te exploateze, că nu e duhovnicesc, că e neajutorat, că e neînvățat și mai ales că nu te înțelege și că nu are timp de tine. Împotriva celorlalți diavolul pune mai ales gânduri de judecată, gânduri care sunt puse și împotriva conducătorului duhovnicesc și împotriva lui Dumnezeu, însă acolo diavolul acționează la început mai atent pentru că știe că omul nu primește.

Dacă însă sufletul e slab, atunci va fi biciuit fără milă cu aceste gânduri. Împotriva fraților îi zice „Uite la ăsta? Cine se crede, nu te iubește, nu are încredere în tine, are ceva cu tine, te urăște, face intenționat, nu vrea să te ajute etc.”

Ce facem în fața gândurilor

Dacă începătorul începe să discute cu gândurile atunci el slăbește și diavolul capătă putere. Tânărul trebuie să se refugieze în rugăciune și să nu dea nicio atenție gândurilor însă la început ucenicul nu știe asta, sau, chiar dacă știe, este totuși foarte dificil de luptat cu gândurile, pentru că diavolul este foarte puternic fiind împletit cu logica căzută a începătorului.

Diavolul este expert în argumentarea minciunii, a distorsiunii pe baza logicii bineînțeles și din cauza asta, tânărul trebuie să lase gândul de la diavol să vorbească singur și el să se roage cu credință, vorbind cu Dumnezeu. Să nu încerce să-și stabilizeze mintea de unul singur pentru este cu neputință ca mintea netrupească să fie legată de cel trupesc, ci numai de Dumnezeu cel netrupesc.

Mintea, fiind prin fire nestatornică, numai atunci se opreşte din rătăcire, când se uneşte cu Dumnezeu, pentru că numai Domnul este nesfârșit, nemărginit după cum și mintea dorește să fie. Pentru a ajunge, însă, la unirea cu Dumnezeu, mintea trebuie să se roage și NU să argumenteze cu vrăjmașul, mai ales dacă e slabă.

Chiar dacă pare absurd și dacă pare că luptătorul pierde lupta, exact prin ignorarea gândurilor, el o câștigă. Dacă însă intră în argumentații, va rămâne descumpănit sau, chiar și mai rău, va fi lovit în credința și dragostea sa față de Dumnezeu și de ceilalți.

Dacă la început sufletul slab nu dă atenție gândurilor din ascultare de conducătorul duhovnicesc și din frică pentru că știe că sunt malefice, în clipa în care sufletul devine puternic prin creșterea harului din el, atunci poate să-i vorbească diavolului împotrivă zicând: „Piei Satană! Domnul judecă!” sau „Cară-te de aici! Ai greșit adresa! Eu fac ascultare de Dumnezeu prin stareț și prin frații validați de Dumnezeu!” după care o să continue rugăciunea. Asta e deja sufletl mai puternic. Atunci diavolul o să dispară ca un fum.

Ultima fază este batjocorirea gândurilor, totala nebăgare în seamă a acestora. Acum ignorarea nu vine din frică, ci pentru că sufletul este foarte puternic și știe că această putere a sa este absolută pentru că provine de la Tatăl cel Ceresc care îl iubește nespus. Faptul că el știe că această putere nu este a lui, îi dă în plus puterea smereniei care îl arde pe diavol și astfel victoria este deplină, chiar dacă trebuie să fim atenți până în clipa morții noastre pentru că numai atunci ne vom stabiliza definitiv în această putere a iubirii dumnezeiești.

Despre smerenie

Smerenia este sursă de mare putere pentru că Dumnezeu poate să-i dea omului smerit mari harisme pentru că dacă este smerit atunci nu se autodistruge prin mândrie sau prin alte forme de ură pe care puterea harismelor le pot aduce – de exemplu, dacă un om are o harismă, un glas frumos sau chiar facerea de minuni poate să disprețuiască și să batjocorească pe cei care nu o au, însă dacă e smerit nu o face că știe că Tatăl luminilor e dătătorul.

Sf. Iacov Tsalikis

Să vă dau câteva exemple.

Sf. Porfirie spunea despre Sf. Iacov Tsalikis că este cel mai smerit om din Grecia. La un moment dat, un Mitropolit s-a dus dimpreună cu câțiva apropiați la Sf. Iacov, unde s-au simțit foarte bine. Într-un final, când au reușit să se desprindă au vorbit cu șoferul să conducă repede pentru a recupera timpul pierdut. Pe drum, dintr-o dată Mitropolitul realizează că și-a uitat geaca la Sfântul, însă renunță să se mai întoarcă pentru că mașina era deja departe gonind pe autostradă.

În timp ce mergeau astfel, văd la un moment dat, pe marginea drumului, în plin câmp, un monah care părea să facă autostopul. Când se apropie mai bine îl văd pe bătrânul părinte Iacov Tsalikis care le făcea semne să oprească. Șoferul mitropolitului oprește siderat, iar Sfântul folosindu-se de blocajul celor din mașină îi întinde ÎnalTpresfințitului geaca cu un zâmbet smerit și îi spune: „Poftiți! Binecuvântați!”. Înaltul încearcă să se adune și îl întreabă pe Sfântul Iacov cum de a ajuns acolo așa de repede și cum o să se întoarcă acasă pentru că nu se vedea niciun mijloc de transport în toată câmpia, întrebare la care Sfântul le răspunde foarte calm și smerit că are grijă Dumnezeu. Așa cum a venit, așa o să se și întoarcă.

Alt caz despre smerenie cu Sfântul Nectarie

Că tot suntem la modalități de transport supranaturale și la smerenie, îmi vine în minte acum un alt caz: Λάκης Λαζόπουλος este o personalitate culturală și de media foarte marcantă în Grecia. La un moment dat era considerat omul cel mai influent om de cultură – dincolo de actor, regizor și scenarist fiind și scriitor și prezentator TV. La un moment dat, Lakis a avut o mare problemă medicală și a trebuit să meargă de urgență la Paris. Programul zborului și întâlnirea de la spital erau făcute astfel încât trebuia să se grăbească și să meargă direct de la aeroport cu un taxi până la spital. Când a ieșit din aeroport s-a uitat înfrigurat în jur și privirea i-a fost atrasă de un preot ortodox bătrânel care parcă îl aștepta lângă un taxi.

Foarte surprins că vede un preot ortodox în Paris și mai ales unul care făcea pe taximetristul, domnul Lazopoulos s-a îndreptat înspre el și l-a întrebat dacă e grec și dacă poate să-l ducă până la spitalul unde era așteptat. Venerabilul preot i-a spus cu multă bunătate că da și au pornit.

În trafic, Lakis, cu toate că nu prea le avea cu Biserica, nu își putea reține curiozitatea și întreba vrute și nevrute pe părintele – cum de a ajuns taximetrist, la care părintele i-a spus că în diaspora e dificil cu întreținerea pentru preoți, după care l-a întrebat unde are parohia, la care părintele a spus că e mai greu să-i explice unde slujește acum. După care l-a întrebat pe părinte cum îl cheamă și de unde e din Grecia și el i-a spus că Nectarie și că are familia în Eghina, dacă poate să meargă acolo să le spună că el e foarte bine acum.

Într-un final, ajung în apropierea spitalului și părintele taximetrist, zice brusc: „Domnule Lazopoulos, nu vă neliniștiți! O să vă faceți bine! Dumnezeu vă iubește nespus!” și pleacă mai departe. Omul se blochează puțin, însă nu dă mare atenție spuselor preotului. Într-adevăr intervenția medicală a reușit și Lakis se face bine.

Întorcându-se în Grecia, le povestește prietenilor săi de întâlnirea cu „popa Nectarie din Eghina, taximetristul”, întâmplare la care prietenii se emoționează și încep să zâmbească cu subînțeles. Lakis își dă seama că ceva nu e în regulă și când întreabă ce s-a întâmplat, unul din prieteni îi întinde telefonul pe care era o fotografie a Sf. Nectarie pe care o găsise pe net și îl întreabă: „Acesta este popa Nectarie’?” la care Lakis răspunde surprins „Da! Dar cum de ai găsit fotografia lui pe net?”. La care prietenul îi zice „Hai să-ți explic!” și-i vorbește despre Sf. Nectarie.

Exemple din lume

Acum poate că o să ziceți că aceștia sunt sfinți mari și noi nu putem să ajungem la măsurile lor. Atunci să vă dau câteva cazuri din lume. Un bărbat era foarte agresiv cu nevasta lui. Ea, săraca, făcea răbdare și ascultare cu smerenie și se ruga încontinuu la Dumnezeu să-l lumineze pe soț până când la un moment dat soțul ei a întrebat-o exasperat „Până când o să mai reziști? Până când o să mai înduri?” la care ea a răspuns „Până când îmi dă Hristos putere” și de atunci soțul s-a liniștit, minunându-se de puterea smereniei și răbdării doamnei sale.

De asemenea, îmi vine în minte un alt caz, în care un fiu foarte iubit de părinții săi care munceau din greu ca să-l țină la școală, a devenit dependent de jocuri de noroc. Patima asta a crescut și tânărul începea să fure bani din casă. La un moment dat a găsit unde sunt toate economiile părinților, pentru că aceștia nu își depuneau banii la bancă. Mânat de patimă, a furat toți banii și i-a băgat la păcănele și desigur că i-a pierdut. Furtul s-a descoperit, mama s-a îngrozit, întrebându-se plângând cine a fost, însă tata a liniștit-o și a spus protectiv că nu mai contează acum și să se trudească din nou ca să facă alții.

Încet-încet, băiatul și-a dat seama că tatăl știa că el a fost, pentru că tata i-a făcut niște aluzii cu dragoste, noblețe și discernământ și de atunci s-a lăsat de jocuri de noroc, se căiește și spune că nu este vrednic să aibă un asemenea tată.

E vreme potrivită pentru toate…

Trebuie multă putere să știm când să mustrăm și când nu. Când să încurajăm și când nu. Când să tăcem și când să vorbim. Îndreptarea trebuie să se facă spre binele celuilalt și nu ca o satisfacere a patimilor proprii. Pentru asta trebuie să ne valideze Dumnezeu în fața celorlalți și nu să alergăm noi după putere ca să acaparăm un loc care nu este al nostru.

Aici mă refer, din păcate, la destui și destule, începând de la doamnele care doresc să pună ordine în biserică în locul preotului și până la cei care judecă Biserica punându-se deasupra consensului acesteia, hirotonindu-se oarecum pe sine ca Papi, poate că fără ca să-și dea seama de asta. Pentru a putea să curățim pe alții trebuie să ne curățim pe noi înșine. Dacă noi nu ne-am curățit de patimi, nu putem să deosebim buna mireasmă de la Dumnezeu de mirosul urât al păcatului din sufletele altora.

Pentru că simțul nostru duhovnicesc va fi viciat de duhoarea propriilor păcate. Cineva care este plin de fumuri și parfumuri nu poate să simtă parfumul trecătorilor de pe stradă. Nesimțitul devine nesimțit, nu numai prin afundarea sa în aromele slavei deșarte ci chiar și prin simpla idee despre sine cum că este un om parfumat. Înțelegeți? Adică nu trebuie să fie numai în real, ci numai în capul lui.

Puterea ce adevărată

Poate că v-ați fi așteptat să vorbesc despre puterea politică, însă să știți că această putere este cu mult inferioară celei duhovnicești și din cauza asta am început cu puterea cea adevărată, puterea care ne ajută să depășim moartea și continuumul spațiutimp și, mai ales, să ne depășim limitările existențiale ajungând la o asemenea fericire că putem să-i iubim pe toți, inclusiv pe vrăjmași.

Asta este puterea care ne deschide ochii către o lume pe care cei care nu au această putere nici măcar nu bănuiesc că există într-adevăr. Lumea cu adevărat reală, lumea față de care lumea aceasta care se vede nu este decât o iluzie, este alta, este lumea duhovnicească.

Ce căutăm, de fapt?

De fapt, toți oameni doresc această lume veșnică și adevărată și din cauza asta o caută, însă pentru că sunt distorsionați o caută așa cum nu trebuie și acolo unde nu este. Asta se vede în mod plenar în artă – în principal în filme și muzică.

Vedem că cele mai vizionate filme sunt filme foarte spirituale, însă de un spiritualitate distorsionat, ocult, filme care sunt fantastice sau științifico-fantastice, care ne promit o lume mai bună, însă modalitatea la care se ajunge acolo în viziunea autorilor este războiul și ocultismul.

Oamenii de fapt își exprimă traumele și starea de război, însă asta este doar o parte din problemă. Permanentizarea războiului nu este soluția. Fără lumina lui Hristos, nu se poate vedea corect problema, cu atât mai puțin rezolvarea ei.

Cum ne îndepărtează diavolul de Hristos

Din cauza asta, diavolul face totul ca să-l îndepărteze pe om de Hristos. Asta se vede foarte bine la sufletele care nu au putere, care din diferite motive se întâmplă să vină la biserică. Îi vezi că nu au răbdare, se uită la ceas, își verifică telefonul și cu cel mai mic pretext ies afară din biserică pentru a vorbi sau a face orice altceva în afară de rugăciunea intensă din biserică.

Pentru că în biserică este foarte intens harul lui Dumnezeu, asta îl arde pe demon și dacă omul are energie demonică mare atunci și el simte disconfort și vrea să plece. Pentru a căpăta putere în lupta cu demonii, omul trebuie să se roage și să-și pregătească gândul cu puterea Adevărului.

Trebuie să știm că noi suntem în biserică pentru a ne vindeca sufletul de formele de ură, adică de moarte. Pentru a ne elibera de adicții e nevoie de puterea lui Hristos, însă această eliberare presupune transformarea noastră, lucru pe care cei iubitori de sine, cei slabi îl rejectează.

De ce să ascultăm. Exemple

Hristos vine cu puterea Sa dacă ne rugăm cu putere ca niște ascultători să se facă voia Sa și nu atât voia noastră pentru că Domnul nu este tiran ci S-a făcut pe Sine ascultător până la moarte.

Oamenii din păcate sunt oarecum pe dos. Pentru că veneau oamenii și mă întrebau ce să-i spună copilului sau soției ca să facă ce vor ei. Când le spuneam să se roage mult timp din inimă pentru ei și să le fie cu adevărat exemplu personal de comportament nobil pentru ceilalți, strâmbau din nas. Dacă le spuneam să împartă sarcinile și ei să asculte de soții acolo unde femeia în general are mai mult talent, devenea și mai dificil pentru ei. Desigur că și reversul este foarte valabil. Căsătoria nu e un loc unde să ne impunem voia, ci unde să căutăm să facem ascultare, fraților. Să căutăm să avem puterea să-l ascultăm de celălalt și nu puterea de a impune voia și atunci ne va valida Dumnezeu și ne va pune mai presus decât ceilalți.

Cei care doresc să-și impună voia devin foarte duri, pentru că ei nu doresc transformarea lor în oameni puternici, ci doresc un buton vrăjit prin care ceilalți să-i asculte, ei rămânând în starea lor de slăbiciune și astfel vor ajunge mai prejos decât toți, chiar dacă sunt duri. Oamenii se frâng, fraților, nu pentru că sunt moi, ci pentru că sunt prea duri pentru prea mult timp. Înțelegeți?

Alteori veneau frați începători și mă întrebau ce cărți să citească pentru a se nevoi – întrebare la care le-am spus că întâi de toate să fie la toate slujbele de la „Amin” la „Amin”, lucru care deja începea să-i descurajeze – și dacă le spuneam să facă ascultare desăvârșită atunci se tulburau pentru că socoteau că le luam puterea. 

Jertfa de sine

Fraților, exemplul lui Hristos ne-a arătat că adevărul este total contrar filmelor cu pseudo-puterea de care am amintit mai înainte. Cazul real al lui Hristos arată că gaura de vierme care ne duce către universul paralel al Învierii este jertfa de sine prin ascultare iubitoare până la Cruce și nu lovirea în ceilalți în speranța că nu o să mai rămână nimeni în picioare. Realitatea lui Hristos bate filmul, fraților, însă lumea de astăzi are o optică antihristică și din această cauză s-a lipsit de puterea duhovnicească, adevărată până când a ajuns pe culmile disperării.

Dorim ca și ceilalți să pățească cel puțin răul pe care ni l-au cauzat cu voie sau fără de voie, rău care posibil să fie real, însă uneori este exagerat sau chiar imaginar. Această dorință a noastră este toxică și ne distruge. Înțelegeți? Și dorim asta ca să ne păstrăm iubirea de sine. Înțelegeți?

Uneori, asta se întâmplă doar pentru că ne simțim lezați fără ca celălalt să ne fi făcut într-adevăr ceva. În orice caz, asta aduce permanentizarea și escaladarea războiului, a toxicității din noi și nu rezolvarea problemei și pacea. Fraților, trebuie să avem puterea să iertăm pentru că altfel neputința noastră ne va chinui veșnic. Să avem credință că dreptul Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Noi însă să nu le dorim răul altora ci să ne rugăm ca răul să înceteze.Să ne rugăm pentru ceilalți și atunci, vom fi cu adevărat puternici.

Puterea dată de Dumnezeu

Desigur că este cu neputință ca toți să ajungă nepătimitori, la puterea deplină pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru noi, pentru simplul motiv că oamenii nu se gândesc că pot să ajungă și nu fac sacrificiul necesar. E mai ușor, însă, ca toți să se mântuiască și să se împace cu Dumnezeu, cu darul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că e mai aproape de optica umană ca toți să ajungă la echilibrul iubirii care dă puterea de a ieși din singurătatea care ne chinuie.

Desigur că diavolul care știe că aceasta este scăparea noastră, ne împinge să iscodim iconomiile negrăite ale lui Dumnezeu și drumurile pe care le au ceilalți în viață și asta pentru ca vrăjmașul să ne pună în minte pe nesimțite că Domnul este părtinitor. Acest gând ne taie legătura cu Dumnezeu, cu sursa puterii noastre, ne generează anxietate și frică și ne taie puterea de a mai continua. E paradoxal cum aceste gânduri diavolești în care noi ne erijăm în judecători ai lui Dumnezeu prin închipuirea de sine, ne distrug și pe noi și piedestalul pe care credem că ne-am cocoțat. 

Muzica și puterea

Asta este foarte prevalent astăzi în muzică. Acolo se vede foarte bine tendința de prezentare a unui paradis fals, păcătos, carnal sau cea socială, de scoatere în evidență a problemelor fără a se oferi o soluție. De fapt, muzicienii de succes au la prima vedere o foarte mare putere socială asupra maselor, sunt mari influenceri, însă datorită faptului că aceștia în general sunt departe de Dumnezeu au o mare problemă cu această pseudo-putere care le alimentează patimile și care îi roade pe interior. Pe dinafară sunt foarte puternici, pe dinăuntru sunt foarte slabi.

Astfel de artiști ajung să se auto-îndumnezeiască, să se creadă niște dumnezei mai mari sau mai mici din cauza slavei deșarte, însă pentru că asta este o himeră, acești oameni o să înceapă să aibă mari probleme. Oamenii pot să fie extaziați de cele exterioare, adică de vocea frumoasă, de trup și altele lucruri trupești și extind acest extaz asupra întregii personalități a vedetei idolatrizând-o, însă pe dinăuntrul artistului, igrasia patimilor lucrează și la un moment dat zidul se prăbușește și prăbușirea lui va fi mare.

Cum scăpăm din slava deșartă

Acum cum scăpăm din asta? Evident să avem puterea să ne păstrăm curați de slava deșartă și să fim smeriți. Dacă omul își ține conștiința și încearcă să-L iubească pe Hristos cum poate atunci și Hristos va face ce poate. Să nu spuneți că nu se poate, că e greu. Se poate, numai să avem curajul să fugim de slavă. Să nu ne gândim „cum o să ne vadă ceilalți”. 

Un exemplu extrem

Să vă dau un exemplu extrem: la ora aceasta cel mai mare chitarist în viață, și unul dintre cei mai mari din istorie, este atâta de simplu și smerit că nimeni nu știe cum arată. Rănit de agresivitatea lumii depărtate de Dumnezeu, cântă cu o găleată pe cap și cu o mască simplă pe față, astfel încât să rămână cu inimă de copil, să-și ascundă emoțiile când cântă și ca lumea să nu-l recunoască pe stradă și să-l idolatrizeze.

Este un geniu muzical și ca și interpret și ca și compozitor, compunând sute de albume, din aproape toate genurile, mergând de la balade dulci, delicate, piese pentru copii, compoziții complexe, progresive, atmosferice, trecând prin funk, jazz, avangardă, experimental, rock, ajungând până la heavy metal și industrial metal, el cântând de regulă la toate instrumentele.

Cu toate acestea este sărac, am spus că nimeni din public nu știe cum arată, nu există fotografie cu el fără mască și el își vinde albumele cu cel mult 1$ și nu se interesează de copyright chiar dacă este furat la greu pe internet. Nu are canal de YouTube, cont de Facebook, Instagram sau TikTok. Face turnee fără însă să le promoveze în mod deosebit pentru că nu are bani pentru asta și de fapt, nu îl interesează. Și la concerte vin copii între 15 și 65 de ani și din cauza asta are cu el un căruț cu jucării – cu ursuleți de pluș și păpuși pe care le dăruiește copiilor la sfârșitul concertului. Toată lumea îl cheamă după porecla pe care singur și-a luat-o și care pe românește se traduce „Capul-găleată”. Toate astea le face pentru că a găsit cu ajutorul lui Dumnezeu, puterea smereniei și a delicateții și din cauza asta nu mai poate să facă altfel, chiar dacă în tinerețe era mai rebel, datorită vârstei. 

Exemplu despre puterea smereniei

Ca să înțelegeți cum nu mai poate să NU fie delicat, la un moment dat s-a dus la un prieten apropiat care și el este un mare muzician și are și un studio și i-a spus că n-are bani și să înregistreze un album în folosul prietenului său și toți banii să-i rămână prietenului în afară de o sumă derizorie de care avea el nevoie.

Prietenul s-a opus frontal spunând că îi dă banii fără nicio obligație, ca donație pentru că suma era foarte mică, însă chitaristul a insistat și în scurt timp au scos un album de succes din care autorul a luat doar foarte puțin. Atunci muzicianul care avea studioul a spus că el nu poate să accepte așa ceva și trebuie să facă și el ceva să se revanșeze.

Când chitaristul a văzut că prietenul său nu se odihnește, i-a spus să vină cu el la liceul unde și-a terminat studiile și să dea împreună un concert pe gratis pentru copii. Vă dați seama că copiii au fost extaziați când la liceul lor a venit cel mai mare chitarist din lume dimpreună cu un vocalist foarte renumit să le facă un concert pe gratis. Aceasta este adevărata putere – puterea smereniei interioare la care vedeți că cineva a ajuns așa cum a putut într-o lume traumatică și foarte ostilă acestor lucruri cum este cea din SUA. Asta contează și nu atât faptul că este socotit de mulți chitariști de renume (și nu numai) ca fiind cel mai bun chitarist în viață. 

Concluzii

Desigur că poate că v-ați fi așteptat să vorbesc despre puterea economică și puterea politică, însă din păcate, datorită patimilor care colcăie în general în aceste cercuri, putem să vorbim doar despre caracterul ambiguu și haotic al acestei puteri care provine din goliciunea interioară a celor care o exercită. Smerenia contează, fraților.

Același lucru se poate spune și despre presă. Puterea oamenilor corupe, în timp ce puterea lui Hristos învie. Lucrurile omenești sunt foarte tulburi pentru că există un drac al iubirii de arginți care fățărește smerenia și cu pretextul că nu dorește să fie slăvit de oameni, nu îi ajută cu nimic. Sunt mulți milionari care apar ca smeriți însă de fapt sunt indiferenți la nevoile altora. Pe de altă parte, este și un alt drac al slavei deșarte și al iubirii de plăceri care îndeamnă la milostenie. Sunt unii care fac milostenie ca să se delecteze cu slava deșartă. Desigur că sunt și alții care donează astfel încât să înrobească, să câștige controlul asupra celui miluit.

Domnul însă știe pe fiecare și nu se batjocorește și noi să nu judecăm. Dacă noi nu suntem înrobiți de acești vrăjmași să facem milostenie cât putem fără să judecăm. Ce frumos ar fi fost ca în centrii politici planetari și în focarele economice să fie oameni duhovnicești care să aibă puterea să-i iubească cu adevărat pe oameni și să nu-și mai caute atât interesele personale. Ce frumos ar fi ca presa mondială să fie obiectivă din dragostea față de public și să nu distorsioneze adevărul din slăbiciune la presiuni interne provocate de patimi sau presiuni externe provocate de diferitele grupuri de interese.

Într-un final vedem că doar Hristos este puterea și pacea noastră pe Care să avem puterea credinței și a nevoinței să-L găsim!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut puterea să rămâneți cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!