Neamul – p. Teologos

Urmăriți un material în care definim ce este neamul, dăm exemple și prezentăm ispite legate de conceptul de neam. Un material care socotim că este foarte necesar astăzi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Cred că una din cauzele principale ale problemelor grecilor reiese pregnant din ceea ce mi s-a întâmplat în urmă cu ceva ani: eram la o mănăstire grecească pe atunci și mergeam cu zel la biserică. Un grup de pelerini greci mă văd și îmi spun cu bravadă „Bravo! Grec și ortodox!” la care eu le răspund în greacă „Mă iertați! Sunt român!” la care ei îmi răspund oarecum dezamăgiți și compătimitori „Eh, măcar ești ortodox…”. Fraților, este una dintre cele mai grave probleme ca să pună cineva neamul mai presus de ortodoxie. Evident că este și mai grav ca cineva să nu aibă ortodoxia în neam pentru că atunci neamul nu mai este neam ci doar o masă de indivizi, o cireadă manipulabilă cum spunea dl. Petre Țuțea.

O situație rușinoasă

Poate că și mai gravă este următoarea întâmplare: era un grup de americani care se întâlnise cu câțiva români și americanii i-au întrebat zâmbitori „De unde sunteți?” iar românii le-au răspuns timorați „Din Europa!”. Cred că una din cele mai grave probleme ale noastre ca neam este faptul că suntem complexați de străini și ne este rușine cu neamul nostru. Problema este foarte gravă pentru că în neamul nostru există ortodoxia care este știința terapeutică de succes care îi scoate pe oameni din chinul singurătății iadului, le vindecă sufletele și le ridică în unitatea raiului ceresc, însă nouă ne este rușine cu aceasta.

Ce este neamul. Relații dintre oameni

Neamul, fraților, este un căuș de palmă în care arde flacăra credinței. Neamul este comuniunea între vii, comuniunea între morți, comuniuniea între vii și morți în mijlocul Sfintei Liturghii. Această comuniune se face prin iubire și prin dispoziția de ascultare la o învățătură de credință comună neamului, care în cazul neamului românesc este de succes.

Pentru a înțelege mai concret ce este neamul, să spunem ce este omul creat după chipul lui Dumnezeu. Vedeți că Dumnezeu este un singur Dumnezeu în trei Persoane. Aceste 3 Persoane sunt atât de unite între ele prin legătura iubirii și identitatea voinței încât formează un singur Dumnezeu. Acest fenomen de întrepătrundere a persoanelor fără însă a se contopi într-o masă amorfă se numește în teologie perihoreză. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, adică un singur om în multe persoane de două genuri – masculin și feminin. Acest om unic, acest Adam unic în care ne cunoșteam cu toții gândurile, ne partajam cu toții sentimentele și experiențele a căzut și s-a spart în indivizii constituienți.

Cu toate că acest singur om s-a spart, mai există între noi relații – chiar dacă nu sunt atât de puternice ca înainte de cădere. Oamenii acum sunt ca nodurile unui năvod, ale unei plase de prins pește. Sau ca și celulele unui trup care comunică între ele însă sunt, totuși, distincte și delimitate, iar această comunicare nu este așa cum ar trebui să fie. În clipa în care aceste celule sunt organizate în țesuturi sau chiar în mădulare ale acestui trup global numit Adam, în clipa respectivă vorbim de comunități sau, la un nivel mai înalt, vorbim de neamuri. De asemenea, neamul mai poate fi văzut și ca și suma nodurilor adiacente din năvodul care a ajuns astăzi Adam cel global.

Chiar dacă la prima vedere pare că neamul este format pe considerente biologice, adică toți membrii neamului au un strămoș comun, realitatea este că neamul are la bază unitatea duhovnicească, ideologică între mai multe persoane, nu ntre doi-trei pentru că atunci vorbim de familie. Desigur că unul din factorii principali aici este faptul că toți au o învățătură comună de comportament care desigur că se învață întâi de toate în familie pentru că familia este – sau ar trebui să fie – principala formatoare de caractere. Familia astăzi este luptată crunt pentru că ea este focarul în care se învață iubirea și experiența de viață, lucruri care îl fac pe om puternic și liber pentru că îl unesc prin iubire cu Dumnezeu cel atotputernic și atotiubitor precum și cu ceilalți prin iubire, întâi de toate cu rudele, bineînțeles.

Ce ne transmit mass-media și arta despre relații

Oamenii sunt învățați încontinuu de mass-media și de arta neortodoxă să urască și să vadă faptele celorlalți cu prezumția de greșeală și să le contorizeze. Peste tot ne este prezentat eroul războinic, singur, fără Dumnezeu, care se bate cu cei din jur care sunt competitivi, răi sau în cel mai bun caz indiferenți. Eroul are foarte puțini prieteni, uneori și aceștia fiind duplicitari sau îl părăsesc. Dacă nu există un astfel de conflict sau ceva analog, postarea sau opera de artă, muzica sau filmul nu se vinde. Optica asta are profunde efecte negative asupra tânărului pentru că este învățat că mediul din jurul său este astfel și, într-un final, ajunge oarecum să fie chiar așa pentru el pentru că el vede numai lucrurile pe care a fost setat să le vadă. După cum viespea vede numai lucruri rele, în timp ce albina vede numai lucruri bune în aceeași zonă, în același fel omul rău vede numai lucruri rele și omul bun vede numai lucruri bune. 

Cunosc niște cazuri impresionante de oameni, unii care văd numai răul și din cauza asta se chinuie încontinuu, sunt îngroziți că ei vor fi ținta tuturor celor pe care îi consideră răi din jurul lor. Dacă cineva îi consideră criminali pe toți cei din jurul lui, atunci evident să o să trăiască o continuă stare de anxietate. Desigur că acest om nu are legătură vie cu Dumnezeu, chiar dacă posibil să încerce să se roage sau să meargă la biserică. N-are cum pentru că gândurile de ură, de groază față de ceilalți îi barează accesul la iubirea lui Dumnezeu cel perfect comunitar. Totul este să dorească să se schimbe și să nu asculte gândurile și logica sa care l-au adus în acest chin. Trebuie să avem întotdeauna gând bun.

Dacă omul se schimbă în interiorul său și are Duhul Sfânt atunci are dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, înfârnare, curăție și cele asemenea. Omul totdeauna trebuie să cultive acestea pentru că dacă le cultivă, acestea vor crește în el. Desigur că trebuie început de la poruncile de bază, de la iubirea aproapelui pentru că dacă nu îl iubim pe aproapele pe care îl vedem atunci cum putem să-L iubim pe Dumnezeu pe care nu-L vedem? Și dacă nu-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele toate celelalte cad, pentru că în aceste două porunci se cuprind toate. Din cauza asta tot timpul să încercăm să le facem. 

Iubirea de Dumnezeu

A-L iubi pe Dumnezeu este mai ușor, să zicem, pentru că este perfect și foarte delicat și nu este intruziv în viața noastră. Uneori, însă, oamenii se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu zicând că de ce a îngăduit cutare și cutare necaz. Aici trebuie să știm că Domnul totdeauna are ca scop maximizarea fericirii noastre în veșnicie, chiar dacă asta implică un necaz temporar aici pe pământ. Pentru a maximiza această fericire veșnică, trebuie să scăpăm de atracția patimilor și a păcatelor noastre. Din cauza asta principala cauză a necazurilor sunt păcatele pentru că Dumnezeu dorește să ne desprindă prin durere de plăcerile care ne țin captivi în viața materială. Dacă noi ne generăm singuri durere prin pocăință și spovedanie, atunci legea duhovnicească nu mai acționează. 

Rostul canoanelor pentru păcate

De fapt, din cauza asta sunt și canoanele care se dau: pentru a ne genera o durere analoagă pe măsura plăcerii simțite în clipa comiterii păcatului. Canoanele nu se dau ca pedeapsă, ci pentru a-l feri pe om să nu mai cadă în atracția plăcerii, conform legii duhovnicești. Necazul care ar veni prin legea duhovnicească este totdeauna mai mare ca și durerea pe care omul și-o asumă prin Biserică pentru că Dumnezeu dorește ca omul să se corecteze singur și nu să fie corectat în mod oarecum forțat pentru că el nu face nimic să iasă din distorsiunea în care se află. Părinții erau foarte atenți cu legea duhovnicească și din cauza asta se fereau de plăceri, de greșeli și dacă se întâmpla, atunci imediat se mustrau pe sine, fără însă să deznădăjduiască sau să spună că sunt ratați, că totul e pierdut, își cereau iertare și, dacă era ceva mai grav, megeau și se spovedeau sau făceau altă formă de osteneală. 

Un exemplu

La un moment dat un ucenic a făcut o neascultare față de Sf. Iosif Isihastul pentru că așa cum au evoluat lucrurile, dacă ar fi făcut-o era posibil să se fi rănit destul de serios. Nu era sigur, însă omenește vorbind, era posibilitatea foarte concretă să se întâmple asta. Când s-a întors la Sfântul cu ascultarea nefăcută, Sfântul i-a zis: „Te înțeleg foarte bine și sunt alături de tine, însă este o plăcere foarte mare că nu ți-ai făcut ascultarea, chiar dacă situația a devenit periculoasă. Ca să nu se întâmple vreo ispită pe care să n-o putem duce, du-te pe jos până la Kareia să ne aduci ceva de acolo” – adică l-a pus pe ucenicul respectiv să meargă o distanță acceptabilă, astfel încât să facă osteneala necesară.

Plăcerea și echilibrul interior

Trebuie să fim atenți la noi înșine să fim în echilibru pentru că dacă nu-l avem atunci ne distorsionăm și distorsiunea ne chinuie. Uneori această plăcere poate să fie grosieră, alteori poate să ajungă până la forme de mândrie foarte fine în care ne credem pe noi drepți și toți cei din jurul nostru răi, lucru care este foarte toxic, chiar dacă cei din jur fac într-adevăr fapte nepotrivite. 

Spovedania este necesar să fie regulată tocmai pentru a detona energia demonică acumulată prin păcatele pe care oricum le facem ca oameni neputincioși ce suntem. Dacă nu avem osteneala necesară, ne vom scufunda în smoala plăcerilor chinuitoare, ne vom însingura și ne vom despărți de neam.

Tipuri de ispite

O altă modalitate prin care suntem ținuți pe calea maximizării fericirii veșnice de către Dumnezeu sunt ispitele de baraj. Acestea apar atunci când omul își alege un drum în viață pe care îl vede bun, însă pe acest drum, ascunsă vederii lui se află o groapă. Noi care suntem jos nu vedem mult înainte. Dumnezeu cel de Sus le vede pe toate. Atunci în mila Sa, îngăduie un necaz de baraj astfel încât să ne oprească din drum să nu cădem în prăpastia din față. Aici trebuie să deosebim puțin lucrurile pentru că una este un necaz care vine de la vrăjmașul pentru păcatele noastre și alta este atunci când avem o ispită de baraj. Barajul se vede că apare de la Dumnezeu pentru că vine prin metodele validate de Dumnezeu și de regulă are caracter de forță majoră. Atunci trebuie să ne smerim și să nu ne încrâncenăm și să spunem încontinuu „de ce? de ce?” pentru că numai ne toxificăm sufletul. Spunea Sf. Paisie că dacă Dumnezeu ne închide o ușă, să nu încercăm să spargem clanța pentru că o să ne pară rău după aceea.

Pe o treaptă superioară sunt ispitele de avans. Dumnezeu știe că omul poate să avanseze duhovnicește însă nu știe cum sau nu vrea pentru că este tributar logicii sale sau prizonier plăcerilor sale cotidiene, chiar dacă nu face păcate atât de mari încât legea duhovnicească să intre în acțiune. Atunci Dumnezeu care îi știe capacitatea de a se ridica din viața mai grosieră de zi cu zi la o trăire mai înaltă, îl ridică printr-un necaz. Din cauza asta dl. Petre Țuțea spunea că poate se milostivește Dumnezeu de neamul românesc și-i mai dă un picior în fund pentru că un picior în fund e un pas înainte.

Pe cea mai de sus treaptă sunt vasele alese ale lui Dumnezeu cărora Dumnezeu le dă necazuri pentru a deveni exemple în fața altora. Aici se încadrează toți Sfinții în frunte cu Domnul nostru Iisus Hristos. Desigur că tot aici intră și fiecare dintre noi la un nivel mult mai mic, în familia noastră, în comunitatea noastră. Să nu credem că nu suntem exemplu. Totdeauna sunte exemple: bune sau rele. Să fim atenți!

Un exemplu bun

Să vă dau un exemplu: maica Teodosia Lațcu. Dumnezeu a îngăduit să aibă o suferinţă fizică, un handicap pe viață, care nu-i permitea să se mişte şi să vorbească normal, chiar dacă avea o inteligenţă deosebită. Această cruce o va ține departe de plăcerile vieții și îi va permite să ajungă la cerul poeziei și al sfințeniei plină de delicatețe și noblețe.

Ajunge în monahism sub conducerea Sf. Arsenie Boca și de acolo în închisorile comuniste. După ieșirea din închisori din cauza bolilor grave pe care le avea, avea nevoie de o persoană care să o ajute la treburile zilnice, inclusiv la transcrierea poeziilor care erau aproape ilizibile din cauza handicapului pe care îl avea. Cu toate acestea, scrie multe poezii delicate ca sufletul ei sfințit, traduce cărți, îi meditează la limba germană, franceză, greacă și latină pe cei ce se pregăteau pentru Seminarul Teologic, Institutul Teologic sau doctorate. Abia după căderea regimului comunist i se permite să revină în mănăstirea sa unde își va da sufletul ca un porumbel în îmbrățișarea Domnului cel răstignit. Vedeți că Dumnezeu a trecut-o printr-o mulțime de necazuri începând de la a o feri de drumuri greșite – ispite de baraj – și terminând cu a o promova ca un exemplu pentru neam.

Exemplul în neam

Exemplul este esențial pentru că am spus că neamul este ca nodurile adiacente într-un năvod, într-o plasă de prins pește. Când Dumnezeu ridică un nod, toate nodurile adiacente se ridică, chiar dacă nu atât de mult ca și nodul central. Desigur că și reversul este adevărat – adică dacă un nod influent cade în hău, trage după el multe noduri, chiar dacă nu așa de mult ca și cel care a căzut. Din cauza asta este foarte important să avem grijă pe cine avem prieteni și să-i căutăm pe cei duhovnicești care emit iubire și să evităm mediile toxice, pline de ură pentru că atfel ne otrăvim sufletul.

Iubirea față de aproapele

Cu alte cuvinte trebuie să ne apropiem de cei care sunt mai aproape de Dumnezeu decât noi și să ne depărtăm de cei care ne depărtează de Dumnezeu. În acest context trebuie să înțelegem ce înseamnă să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine. Aproapele este cel care este lângă noi din punct de vedere existențial. Cel care se aseamănă cu noi, cu avem multe în comun, cu care am învățat împreună. Acesta care e aproape este mai ușor de iubit decât cineva care este departe de noi. Aproapele poate să ni-l dea Dumnezeu prin diferite situații și întâmplări cu ar fi rudele, vecinii și colegii de muncă, de școală sau putem să ni-i alegem noi prin apropierea față de ei. Nodurile nu sunt fixe în această rețea care este azi Adam cel global ci se mișcă, sunt dinamice. Relațiile se formează, cresc sau scad și dispar.

Acum de ce spunem „Ca pe noi înșine, să îl iubim pe aproapele?”. Spunem asta pentru că Adam cel global poate fi asemănat cu un trup în care sunt multe celule care formează multe țesuturi, multe părți ale corpului, multe mădulare – cum spune Sp. Ap. Pavel. În clipa în care tu ca celulă iubești celula de lângă tine, de fapt tu, care ești parte integrantă a trupului iubești, tot același lucru, adică tot o parte a trupului, adică tot pe tine. Dacă avem această viziune, n-o să spunem că degetul mic de la mâna dreaptă ține un ou sau nici măcar că mâna dreaptă ține un ou, ci că eu țin un ou. Deci să ne gândim și să realizăm că toți suntem frați, toți suntem celule ale aceluiași trup, chiar dacă toți suntem bolnavi mai mult sau mai puțin, suntem mai apropiați mai mult sau mai puțin. 

Pentru a putea iubi persoana și a ne hrăni sufletul trebuie să disociem fapta de făptaș, iar pe făptaș totdeauna trebuie să-l iubim, iar fapta să o judecăm dimpreună cu cei validați de Dumnezeu și dacă e bună să o urmăm ca exemplu bun și dacă este rea să o stingem. Să avem grijă să nu urâm persoane pentru că atunci această energie demonică ne otrăvește sufletul și, dincolo de asta, iese din noi și ne taie legăturile iubitoare cu ceilalți, însingurându-ne și atunci situația merge din rău în mai rău pentru că gândurile de ură împotriva persoanelor vin ca o avalanșă care împing persoana noastră, nodul nostru din năvod, în prăpastie trăgând tot mediul după noi. Și astfel ne otrăvim și ne pierdem.

Este foarte important aici programul duhovnicesc generator de unitate cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu ceilalți. Dacă nu suntem uniți prin legăturile iubirii cu Dumnezeu și cu ceilalți, suntem ca o frunză în bătaia vântului demonic și nu vom putea face față bănuielilor, nedreptăților și necazurilor care ne vin în viață. Ne mântuim numai împreună. În iad mergem singuri. Din cauza asta să încercăm să ne pregătim cu rugăciune ca să avem răbdare cu ceilalți și dacă vedem că scade dragostea din noi sau din ei, atunci ne depărtăm cu smerenie spunând că nu suntem în stare să fim la înălțimea situației, nu suntem în stare să iubim.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne depărtăm sau să fim indiferenți pe baza celui mai mic pretext sau chiar fără pretext. Indiferența este păcat pentru că este o formă de ură mascată, de iubire de sine. Cum spuneam, să nu urâm pe ceilalți pentru că ne toxificăm. Doar dacă nu rezistăm și nu rezistăm, atunci ne îndepărtăm.

Neamul ortodox – singurul peren din istorie

Vedeți singurul neam care rezistă în istorie este neamul ortodox, neamul lui Hristos care este bazat pe dragoste și asta pentru că dragostea unește și construiește în timp ce ura, interesul personal, indiferența distruge. Să nu uităm că Sartre a spus că „Celălalt este iadul meu” în timp ce Sfinții Părinți spuneau că Dumnezeu cel iubitor se vede prin aproapele nostru. Această unitate există numai în Hristos pentru că numai iubirea lui Hristos și experiența unui Dumnezeu drept, iubitor și personal care are totdeauna ultimul cuvânt ne va opri să înnebunim și să încercăm să ne răzbunăm – adică să ne facem dreptate – escaladând astfel la infinit conflictele.

Vedeți că neamurile care sunt departe de Dumnezeu, chiar dacă zic că au o istorie străveche, nu au o coeziune internă între ei și în istorie. Pseudounirea lor pe baza unor interese comune sau fanatisme nu îi scoate din singurătatea și rivalitatea internă și nu le asigură o continuitate în timp în istorie, reinventându-se în cicluri istorice în care construcția este alternată cu distrugerea și astfel nu se păstrează experiența iubirii din strămoși, ci numai caracterul militar și mândria.

Învățătura de neam. Neamul românesc

Neamul este bazat pe învățătură și nu atât pe strămoși comuni. Se spune că neamul este bazat pe aceeași strămoși, aceeași limbă, aceeași istorie pentru că toate acestea sunt factorii care asigură învățătura comună.

Să fim foarte atenți că neamul nostru este luptat crunt astăzi pentru că are în el învățătura de succes a ortodoxiei și este presat să aibă complex de inferioritate pentru că este român și mai ales pentru că este ortodox. Se încearcă dezrădăcinarea lui din lumea cea cerească, cea pământească și cea istorică astfel încât să fie perfect manipulabil. Lucrul este planificat pentru că dacă sunteți atenți veți vedea că popoarele care ne induc complexul de inferioritate față de străini sunt foarte mândre de ele însele și promovează metodic o imagine a lor prea bună ca să fie adevărată.

Cum se distruge neamul

În acest plan de distrugere a neamului un rol esențial îl are amestecarea credințelor și amestecarea populațiilor. Se creează prin propagandă, promisiuni false și prin alte mijloace administrative fluxuri masive de imigranți. Aceste fluxuri duc la destabilizarea ambelor țări – și a țării sursă unde va lipsi forța de muncă precum și a țării destinație unde imigranții, fiind exponenții unui neam străin, nu iubesc neamul de destinație și astfel se vor chinui pe sine-și și vor chinui și pe alții. Își sting sufletul pentru interese personale și devin pătimași. Dacă însă găsesc o oază de ortodoxie, atunci reușesc să supraviețuiască. Desigur că problema este gravă dacă sunt de alte credințe, mai ales musulmani care totdeauna vin în țara țintă ca să o cucerească, ca să-și impună ei legile lor și nu ca să se supună ei legilor din țara respectivă. Musulmanul are ca punct central al credinței sale Jihadul – războiul sfânt.

Noi, pentru că suntem foarte luptați pe tema dezbinării, să avem grijă să nu aducem pe tapet subiecte care dezbină, ci subiecte care unesc. Să nu facem glume cu ardeleni, olteni și moldoveni că nu e bine. Dușmanii din afară sunt mulți și acum nu este timp pentru înțepături nelalocul lor. Să fim foarte atenți la sportul național care este trădarea și să știm că niciodată trădătorul nu va avea pace chiar dacă i se promite marea cu sarea și chiar dacă va avea toate plăcerile lumii. Dacă îl trădează pe Hristos care trăiește în neam și în Biserică, va avea partea lui Iuda, chiar dacă va avea cei 30 de arginți. 

Sportul și unitatea de neam

Pentru că am amintit de sport, sunt monah și nu urmăresc sportul direct, însă suntem preocupați de factorii de influență ai neamului și sportul poate să fie și este un factor de unire semnificativ astăzi. Desigur că toți ar trebui să fim mai duhovnicești însă dacă aceasta este situația trebuie să ne ridicăm din treaptă în treaptă către unirea duhovnicească iubitoare în Hristos. Să fim foarte atenți ca sportul să fie o astfel de treaptă către iubire și nu una către desfrâul patimilor. În acest context aș dori să felicit galeria echipei naționale de fotbal a României care a fost adevărata câștigătoare la Euro 2024 prin modul ei nobil de a se comporta. Fraților, mai presus e întotdeauna noblețea, comportamentul.

De asemenea, legat de noblețea comportamentului, o mențiune cu totul specială pentru d-na Nadia Comăneci, dl. Mihai Covaliu și Federația Română de Gimnastică care au susținut contestația pe dreptate a gimnastelor noastre la Jocurile Olimpice de la Paris. La început Ana Maria a fost deposedată de medalie pentru că o altă națiune trebuia să câștige – asta apropo de cât ne iubesc alții și cât de mult trebuie să credem în narativa că trebuie să ne părăsim neamul pentru că ceilalți o să ne ofere lapte și miere. Soluția propusă de români a fost și cea mai nobilă și cea mai justă pentru toți, însă noaptea minții în care erau cei de la Jocurile Olimpice nu a permis decât parțial aplicarea. Spun asta ca monah român în situația în care România a fost avantajată de decizie. Virtutea este pe primul plan, nu medalia. Din cauza asta îi salutăm pe toți românii implicați.

Sfaturi și atenționări pentru neamul românesc

Fraților, noi să fim uniți și să avem grijă că chiar dacă suntem un neam inteligent, inteligența noastră nu are un caracter constructiv, duhovnicesc, ci unul mai degrabă distractiv, distructiv, manelizant. Ne place mai mult să glumim decât să gândim, mai mult să pizmuim decât să ne înţelegem, mai mult să dispreţuim decât să iubim. Inteligenţei noastre îi lipseşte acea doză de seriozitate, dacă nu de maturitate, neapărat trebuincioasă pentru adâncirea lucrurilor, pentru pătrunderea înţelesului lor moral, pentru deosebirea celor bune de cele rele şi pentru rânduirea lor în scara de valori călăuzitoare ale vieţii. Trecem cu uşurinţă peste omul cinstit şi ne oprim cu admiraţie în faţa ticălosului. Dispreţuim strădania îndelungă în folosul obştesc şi râvnim la „loviturile” aventurierilor care ajung peste noapte din pierde-vară, magnaţi ai banului şi ai vieţii noastre publice, ― uitând, fireşte, că toate aceste „lovituri” se fac pe socoteala unui neam întreg. 

Să ne concentrăm pe valorile din neam adevărate, care sunt mari însă din păcate noi nu le susținem, nu le promovăm ci ne uităm prin alte părți. Desigur că și asta este indus pentru că o altă direcție principală pentru îndobitocirea omului este lipsa educației și distrugerea familiei. De fapt, principala instituție de învățătură a fost din totdeauna și este familia. Scopul nostru este să ne desăvârșim aici pe pământ și în veșnicie în cunoștința iubitoare perfectă. Să trecem prin moarte către viața și fericirea veșnică. Asta trebuie să facem, fraților! Această transformare a omului din viermii care am ajuns după căderea lui Adam în fluturii care ne-a proiectat Dumnezeu să fim începe în familie. Copilul când se naște trebuie să aibă – pe cât posibil – experiența raiului pentru că el pentru rai a fost făcut. Trebuie să găsească siguranța, pacea, iubirea și, mai apoi, propulsarea către Dumnezeu pentru că pentru asta am fost făcuți. 

Familia este foarte periculoasă pentru cei care doresc să conducă lumea pentru că tânărul are posibilitatea să învețe în familie și în Biserică experiența comuniunii lui Dumnezeu cel atotiubitor și atotînțelept și atunci va ajunge să cunoască adevărul și adevărul îl va face liber. Nimeni nu îl va mai putea manipula atunci.

Familiile puternice formează un neam puternic. Dacă familiile sunt puternice atunci va fi foarte dificil de distrus neamul pentru că familiile sunt foarte multe și este aproape imposibil să fie distruse una câte una. Pentru că sunt foarte multe și au coeziune între ele. Dacă, însă, se țintesc copiii și părinții prin războaie ideologice care să discrediteze familia și ascultarea și fiecare să se creadă de unul singur un mic dumnezeu și fiecare să facă ce vrea, atunci omul singur este foarte ușor de înrobit prin exacerbarea patimilor sale și manipulat oriunde. Atunci neamul se transformă într-o masă amorfă de spălați pe creier.

Este esențial ca părinții să ofere răbdare, timp și experiență de viață copiilor și pentru asta ei înșiși trebuie să fie duhovnicești și să pună pe primul plan unitatea și viața duhovnicească și să nu caute atât să-și facă voia în fața celuilalt, să-și promoveze interesul personal. Trebuie să lase unul după celălalt în bună înțelegere și îndelungă răbdare, recunoscând complementaritatea celuilalt, dar fără să aibă tendințe tiranice absolutiste.

Bărbatul trebuie să accepte că femeia este mai sensibilă, mai delicată, mai grijulie și din această cauză ea are un talent nativ legat de lucrurile casei, de grijă, de hrană și de cele ce țin de frumos, de modă, de decorațiuni, de făcut ordine, de frumosul familiei, de mângâiere și din cauza asta trebuie să asculte de aceasta în aceste probleme. Pe de altă parte, femeia trebuie să accepte că bărbatul are aplecare către raționalitate, către tehnică, către conducere și trebuie să asculte de acesta în aceste probleme. Desigur că trebuie ascultat de bărbat și când este evident că sunt cheltuieli exagerate cu moda, de exemplu.

Fiecare trebuie să fie cu discernământ și să nu ajungă la extreme, pentru că acestea sunt de la diavolul care dorește să ne devieze de la drumul perfecțiunii duhovnicești veșnice.

Concluzii

Este foarte important să nu uite nimeni de Dumnezeu pentru că El este ținta noastră. Trebuie să ne ținem cu o mână de Dumnezeu și cu cealaltă mână de cei apropiați pentru a ne salva și pe noi și pe ceilalți. Dacă ne concentrăm exclusiv pe ceilalți, atunci lăsăm mâna cu care ne ținem de Hristos și vom cădea cu toții în hăul care se cască sub noi. Dacă lăsăm mâna cu care îi ajutăm pe ceilalți și ceilalți vor cădea, atunci judecata va fi fără milă pentru că nici noi nu am arătat milă. 

Să nu uităm că doar uniți în duh cu Dumnezeu și cu cei care doresc să se mântuiască ne vom mântui și noi. Singurătatea mândriei egoiste este pregustarea iadului. Să ne concentrăm deci pe virtute și să țintim fericirea veșnică și atunci toate se vor așeza și se vor adăuga și în noi și în afara noastră cu ajutorul Harului.

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați avut bunătatea să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin 

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!