Sfinții din Lesbos: Rafail, Nicolae, Irina și mănăstirea lor – p. Pimen Vlad

Sfinții din Lesbos au un loc aparte în inima părintelui Pimen Vlad, care le-a închinat două cărți. Dintr-o filmare făcută în Deltă, părintele ne reamintește mucenicia Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, chinuiți de turci după căderea Constantinopolului, și felul în care Sfântul Rafail și-a ales stareța care avea să-i ridice din nou mănăstirea. Ne anunță apoi sfințirea bisericii mănăstirii închinate lor din satul său natal, Băișești, pe 20 septembrie. Tot aici lămurește că paginile de Facebook cu numele său sunt false, arată rostul cărților și al conferințelor și ne îndeamnă să nu judecăm.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

O filmare din Deltă despre Sfinții din Lesbos

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Ar trebui să spun că sunt în Deltă, cam așa arată. Sunt în România acum. Cine vrea să înțeleagă ce apă am în spatele meu, o să înțeleagă. Cine nu, n-are decât cum să spun, s-o caute. Avem atâtea râuri frumoase în România noastră, așa că succes la căutat! Să le vedeți care sunt mai frumoase!

Ce să mai vorbim noi astăzi? Dragilor, îmi plac apele, sunt minunate, curgătoare, line. E plină țara noastră de râuri. Vroiam să vă zic câteva lucruri despre Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina din insula Lesbos. Am vorbit de multe ori despre ei. Ați văzut că și anul trecut am fost la mănăstirea Sfinților Rafail, Nicolae și Irina din insula Lesbos. Am făcut chiar o filmare pe loc acolo, plimbându-vă cum se spune, prin mănăstire, pe la Sfintele Moaște și la toate odoarele de acolo. Locuri minunate, sfinți minunați!

Filmarea de anul trecut, în care părintele Pimen ne-a purtat prin mănăstirea unde se odihnesc Sfinții din Lesbos, pe la Sfintele Moaște și printre odoarele de acolo, o puteți revedea oricând în Sf. Rafail, Nicolae și Irina: turul.

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina

O să adaug doar câteva cuvinte despre sfinți. Cei care ați mai citit și ați mai aruncat o privire prin cărțile mele, ați văzut că am scris și două cărți despre sfinți. Prima se cheamă ”Am fost la Sfinții Rafail, Nicolae și Irina”, iar a doua carte se cheamă ”Din nou la Sfinții Rafail, Nicolae și Irina”. Cărțile astea le-am scris din dragoste pentru sfinți și nu doar atât. Pentru că le-am simțit ajutorul și prezența când am fost acolo, am zis să ajungă lucrul ăsta și la alți oameni, să înțeleagă și alții cine sunt sfinții și să le ceară ajutorul pentru că ajută foarte mult. Multe minuni se fac, vindecări de toate bolile, nu doar de cancer, de orice. Multe vindecări se fac la sfinți. Și atunci am zis să rămână ceva în urmă despre ei.

M-am bucurat mult că stareța de acolo îmi spunea că vin mulți români, mai ales de când am scris cărțile. În afară că am făcut filmări despre ei, dar de când am scris cărțile au început să vină mai mulți români să le ceară ajutorul sfinților. Sper că mă auziți că e un pic de vânt aici, dar sper că nu o să fie probleme. Da!

Cine vrea să cunoască mai îndeaproape istoria Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, mormintele lor și minunile care îi aduc pe tot mai mulți români la moaștele lor, va găsi toate acestea în Sf. Rafail, Nicolae și Irina: Istorie, morminte, iar o prezentare a vieții lor și a vindecărilor pe care le lucrează găsiți și în articolul Sfinții Rafael, Nicolae și Irina din Lesbos de pe crestinortodox.ro.

Prima mănăstire din Romania cu hramul Sfinților Rafail, Nicolae și Irina va fi sfințită pe 20 septembrie

De ce vreau eu să vă spun câteva lucruri despre Sfinții Rafail, Nicolae și Irina? Pentru că la noi în România există o singură mănăstire în toată țara, închinată sfinților. În afară că le e închinată, este și într-un loc mai așa… Eu când am auzit mă gândeam: ”Măi, Sfinților, măi!”, că o fost și chemare lor spre ei. Am stat o noapte întreagă când am citit prima carte despre ei și atât de mult mi-o plăcut și atât drag am prins de ei, că am zis că trebuie să plec acolo, iar a doua zi mi-am luat bilet spre insula Lesbos unde sunt Sfinții Rafail, Nicolae și Irina. Trecând anii am aflat că exact în satul meu natal s-o făcut o mănăstire în cinstea Sfinților Rafail, Nicolae și Irina. Ați înțeles, dragilor? Iar acum, pe 20 septembrie, duminică, se sfințește biserica mănăstirii de acolo, care e închinată sfinților.

Ați înțeles, dragilor? De asta am zis să amintesc lucrul ăsta în filmare, că poate își doresc unii oameni care nu au auzit să ajungă la sfințirea bisericii și bineînțeles, să le ceară ajutorul sfinților. Deci, în județul Suceava, da? Acum să vă spun și satul sau îl găsiți, că trebuie să fie ei pe internet, e satul Băișești, din județul Suceava. Căutați și o să găsiți mănăstirea asta. Cine poate să ajungă, ar fi o binecuvântare pentru ei pentru că în ziua în care se sfințește orice biserică, este permis tuturor oamenilor să intre și să se închine și să treacă prin Sfântul Altar. E ca o binecuvântare pentru oameni. Primul locaș să zicem așa, care le poartă numele Sfinților Rafail, Nicolae și Irina. Nu mai știu programul, dar oricum, de dimineață se face sfințirea și se continuă cu Sfânta Liturghie. Deci pe 20 septembrie, în duminica aceea.

Legătura părintelui Pimen cu satul natal, Băișești, unde Sfinții Rafail, Nicolae și Irina au acum o mănăstire care le poartă numele, se vede și în cuvântul Programul chiliei, moaștele și ctitorii, în care își amintește de biserica ridicată cu ani în urmă în satul lui. Pentru cei care vor ajunge la sfințire, rânduiala acestei slujbe este explicată pe înțelesul tuturor în articolul Ce este târnosirea unei biserici și cum se face?

După Constantinopol, turcii cuceresc și insula Lesbos

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina s-au nevoit în mănăstirea din Lesbos exact după căderea Constantinopolului. Ați înțeles? Sfântul Rafail o slujit chiar și la Constantinopol, am putea spune ca duhovnic misionar, ajuta în multe locuri și a plecat de acolo chiar înainte de căderea Constantinopolului, nu cu mult timp. Îl avea cu el pe diaconul Nicolae cu care au și mărturisit împreună. Am să spun doar două-trei lucruri chiar de le-am mai spus, cum a fost mărturisirea și mucenicia lor.

Trăiau la mănăstirea de acolo, pe care o refăcuseră și care era la vreo doi kilometri mai sus de sat. Oamenii din sat au prins drag de ei și veneau la mănăstire. Chiar primarul din sat și-o făcut o căsuță aproape de mănăstire și în afară de misiunea lui de primar, permanent căuta să fie aproape acolo. Îl ajuta pe Sfântul Rafail la treburile mănăstirii și având căsuța nu departe de mănăstire, venea foarte des cu familia lui, cu soția, cu Irina, fetița lor de doisprezece ani, și mai aveau un băiețel de unsprezece luni, căruia îi pusese numele de Rafail pentru că aveau evlavie la Sfântul Rafail, la starețul mănăstirii.

În perioada aceea de după căderea Constantinopolului, turcii au cucerit și insula Lesbos. Și cucerind insula, la un moment dat au aflat că există undeva sus o mănăstire și s-au gândit că poate sunt bogății acolo sau mai sunt oameni care au fugit să se ascundă. Ei înrobiseră toată zona și căutau mai ales pe bărbați mai tineri pe care îi luau robi, dar care să slujească în oștirea lor. De aceea într-una din zile au pornit spre mănăstire. Sfântul Rafail, cu darul lui Dumnezeu, o înțeles că vin turcii spre mănăstire și i-o zis primarului:

– Ia-ți soția și copiii și du-te în pădure, că o să vină astăzi turcii!

– Nu, părinte! Ce o să fie cu sfinția ta o să fie și cu noi. Noi nu plecăm de aici! Așa cum ți-am fost alături în momentele mai bune, suntem alături și în momentele cele mai grele!

Și au rămas acolo. Se zice că erau un călugăr, parcă Achindin, care în momentele alea nu era în mănăstire și o văzut că vin turcii și s-o ascuns în pădure. Iar în mănăstire era doar Sfântul Rafail cu Sfântul Nicolae, diaconul lui și familia primarului. Când au venit turcii, i-au și prins, i-au legat, i-au luat la bătut și au spus:

– Dați tot ce aveți în mănăstire, odoare, aur!

– Nu avem nimic, luați ce vreți!

Mucenicia sfinților din Lesbos s-a petrecut la puțini ani după prăbușirea Bizanțului, iar pricinile duhovnicești ale acestei căderi, care au lăsat și insulele creștine în mâinile turcilor, le-am cercetat în Cauzele căderii Bizanțului și stema noastră.

Mucenicia celor trei sfinți în Lesbos: Sfântul Rafail, Sfântul Nicolae și Sfânta Irina

Mănăstirea era săracă pentru din ce le prisosea, ajutau foarte mult pe copiii orfani pentru că fuseseră multe războaie în sat și în împrejurimi. Se spune că prima dată turcii l-au luat pe primar, că l-au văzut și pe el alături acolo și l-au chinuit mult și la urmă i-au tăiat capul. Pe soția lui, care își strângea copiii în brațe, au luat-o de acolo și au legat-o de un copac în apropiere și pe copilul cel mic pe care îl avea în brațe, pe Rafail, l-au aruncat pe jos și l-au călcat cu cizmele până l-au fărâmat bucăți. Vă dați seama ce durere pe mama copilului să-și vadă copilul fărâmat și omorât acolo pe loc, călcat în picioare? Ea fiind legată de copac, țipa, plângea, se ruga, dar ce putea să facă?

Irina sau cum îi mai zic eu, Sfânta Irinuca, era fetiță la doisprezece ani. În curte era un vas mare în care părinții adunau măslinele sau puneau uleiul. Era cum ar fi oalele astea de cărămidă, dar mare. Și atunci turcii au adunat vreascuri din astea uscate, lemne, tot ce au putut în jurul lui și i-au dat foc. Apoi au luat pe fetița de doisprezece ani și au băgat-o în el și au ars-o de vie. Vă dați seama, s-a încins vasul ca într-un cuptor. Așa o murit Sfânta Irina. Iar mama ei, când a văzut cum era chinuită ea, cum ardea în vasul acela, de durere zice că i-o pleznit inima și o căzut moartă pe loc acolo. Deci vedeți? Fetiță la doisprezece ani, cum l-o mărturisit pe Hristos, pentru că turcii le cereau și să se lepede de Hristos pe lângă toate celelalte.

Dar nu s-o lepădat nimeni. Am putea spune că o fost exact ca la Sfinții Brâncoveni, când toată familia o fost ucisă de turci, așa a fost și aici. După aceea turcii l-au luat pe Sfântul Nicolae, pe diacon și au început să rupă carnea pe el. Dar el era o fire foarte sensibilă, el se trăgea cu rădăcinile de prin Franța, din Orléans și era mai sensibil din fire. De aceea, când a început așa, se zice că i-o stat inima și o murit. Iar pe Sfântul Rafail l-au ținut legat tot timpul ăsta spânzurat de picioare cu capul în jos. El așa o privit martiriul celorlalți. Chiar au aprins și foc sub capul lui și tot îl chinuiau, cu ce uneltele aveau rupeau carnea de pe el.

Gândiți-vă că turcii au venit în Vinerea Mare acolo și l-au chinuit până a doua zi de Paști pe Sfântul Rafail. Ați înțeles, dragilor? L-au ținut câteva zile legat. Omenește nici n-ar fi trebuit să trăiască atât, dar l-o ținut Dumnezeu. Au rupt carnea de pe el, iar la urmă știți ce au făcut? Au luat un ferăstrău de lemn și i-au tăiat capul, dar nu pe la gât, ci l-au tăiat prin gură, ca să fie durerea și mai mare. Deci i-a tăiat capul pe aici cu ferăstrău de lemn. Vă dați seama ce chinuri! Și așa și-o dat și el sufletul în mâna lui Dumnezeu. Deci i-au martirizat pe toți.

Părintele Pimen aseamănă jertfa familiei primarului cu cea a Sfinților Brâncoveni. Așa cum Sfântul Rafail a privit, spânzurat cu capul în jos, chinurile celorlalți, și domnitorul martir și-a văzut copiii uciși sub ochii lui fără să se lepede de Hristos, după cum am arătat în Sfântul Constantin Brâncoveanu.

Turcului care a luat Sfânta Masă și obiecte din altar, au început să i se întâmple lucruri nefirești

Și bineînțeles, după aia zice că turcii au pus în biserică pulbere și ce aveau ei la timpul ăla și au aruncat-o în aer, iar pe ei i-au lăsat morți acolo și au plecat. Călugărul acela care o stat ascuns o coborât, cum se zice, i-o plâns mult și după aceea i-o îngropat pe fiecare unde era mort, acolo jos, prin curte, unde o fost chinuit fiecare. O săpat câte o groapă și i-o îngropat pe fiecare acolo. Mai târziu așa o îngăduit Dumnezeu, acel călugăr să fie prins și el de turci. El avea un câine credincios care îl urma tot timpul și câinele coborând odată în sat, au aflat turcii că ar fi de la mănăstire și l-au urmări și au dat de călugărul ăsta și l-au ucis și pe el. V-am spus asta, chiar dacă m-am mai repetat, ca să înțelegeți mucenicia sfinților.

Ani de zile pe locul acela, fiind turcii acolo, încet încet s-o dărâmat totul și locul o ajuns o ruină. Mai târziu, un pașă turc o ales ce era mai bun acolo, Sfânta Masă care era dintr-o placă de marmură, precum și alte lucruri din marmură care erau folosite pe la biserică. Chiar și pietrele pe care le-au găsit la biserică, le-au luat și o făcut o casă mare, să zicem un mic palat. Și pietrele astea mari le-o pus în diferite locuri, că erau de marmură, chiar și piatra de la Sfânta Masă.

Ei, și când s-o mutat turcul în ea, o început din prima noapte să se deschidă toate ușile, să intre un călugăr cu o cădelniță și să cădească toată casa. Și se ducea în anumite puncte și cădea exact lucrurile care au fost luate din Sfântul Altar din biserică. Dădea cinstea, pentru că dacă s-o făcut Sfânta Liturghie pe Sfânta Masă, în special pe piatra aceea de marmură o cădea cel mai mult. O pus pază turcul să asigure fiecare ușă, dar nimic! Dintr-o dată se deschideau toate și iarăși intra călugărul și făcea același lucru. L-o luat frica pe turc și o plecat, o lăsat tot că și-o dat seama că nu e ceva omenesc.

Cinstea pe care călugărul cu cădelnița o dădea pietrei Sfintei Mese din biserica unde slujise Sfântul Rafail ne arată cât de sfânt rămâne locul pe care s-a săvârșit Liturghia, chiar și după ce Sfinții din Lesbos au primit mucenicia. Despre taina Sfintei Liturghii și a Împărtășaniei am stat de vorbă pe larg cu PS Petru Pruteanu în Sf. Împărtășanie, Sf. Liturghie, Biserica și ereziile.

Sfinții se arată mai multor oameni din sat și își povestesc mucenicia.

După aceea o dat casa unei familii să stea că ce-o zis? Poate nu-i primit el acolo. Același lucru, o fugit și familia aceea. Era numită ”casa bântuită” și le-o fost frică să mai stea. În timp s-o pustii și casa și tot ce a fost acolo și s-a terminat. Au trecut anii până mai în timpurile când o fost schimbul de populație dintre Grecia și Turcia, când s-o eliberat Grecia de sub turci. Atunci au fost multe familii de greci care erau din Turcia și au venit în Grecia. Locul unde a fost mănăstirea se numea Panagia, adică Preasfânta, și acolo era făcut ceva micuț, cu o icoană a Maicii Domnului și se știa că odată a fost o mănăstire. Statul grec le-o spus că dă câte o bucățică de pământ celor întorși ca să-și construiască căsuță și să aibă să lucreze un pic, cât se putea.

O femeie care o venit din Turcia acolo împreună cu copilașii ei, o spus așa: ”Maica Domnului, dacă o să rânduiești să mi se dea mie bucățica asta de pământ unde am aflat că a fost bisericuța Ta, eu promit că îți fac o bisericuță acolo”. Și când o venit împărțeala pământurilor, chiar acolo i s-o dat ei o bucățică. Dar fiind foarte săracă și chinuindu-se cu copilașii, n-avea bani, abia avea pâine să trăiască. Și nu o reușit ea, dar le-au spus copiilor ei după ce au crescut: ”Trebuie să faceți o bisericuță acolo, că i-am promis Maicii Domnului!”. Mai târziu au început sfinții să se arate oamenilor din sat, și s-au arătat și la familia asta, iar ei au început să construiască bisericuța acolo.

Sfinții din Lesbos nu s-au arătat doar sătenilor de odinioară. În 2023, un bătrân aflat pe moarte într-un spital a fost vindecat de un doctor cu barbă și de o asistentă foarte tânără, în care fiica lui, care se rugase Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, i-a recunoscut după descrierea tatălui pe Sfântul Nicolae și pe Sfânta Irina. Minunea ne-a povestit-o părintele Pimen în Ștefan cel Mare și Sfânt.

Stareța mănăstiri din Lesbos a fost aleasă chiar de Sfântul Rafail

Sfinții s-au arătat mai multor persoane și au început să le povestească viața lor, prin ce au trecut ei și care a fost mucenicia lor. Nu o să intru în amănunte pentru că am mai povestit, am scris și în cărți, mai căutați filmările unde am vorbit despre ei, mai citiți și cărțile și o să înțelegeți mai multe, cât de minunați sunt sfinții și cum s-o construit mănăstirea, câte minuni s-au făcut și la construcția mănăstirii, cum o fost adusă prima stareță acolo. Ea era stareță în altă insulă și i s-a arătat sfântul Rafail și i-au spus: ”Vino, că vreau să te pun stareță în mănăstirea mea!”. Sfântul s-o arătat la mai mulți oameni așa că stareța primea scrisori din diferite locuri și îi spuneau: ”Te cheamă Sfântul Rafail. Ni s-o arătat și o spus să-ți spunem!”. Până și la mitropolitul locului i s-o arătat Sfântul Rafail.

Chiar Sfântul Rafail o întâmpinat-o pe stareță când o ajuns acolo, i-o arătat tot acolo și i-o spus: ”De acum ești stareță la mănăstirea mea!” și după aia o început osteneala ei să construiască mănăstirea cu tot ce e acolo. Multe minuni s-au făcut. Mergând acolo, multe am auzit și de la stareța următoare, că cealaltă despre care vă povestesc, tocmai plecase la Domnul. Următoarea stareță e minunată, așa cu viața sfântă. Multe minuni mi-o povestit și ea, auzite chiar de la maicile mai în vârstă de acolo. De aceea, care puteți să ajungeți în insula Lesbos, duceți-vă să vă închinați la sfinți!

Iar acum, dacă tot s-o făcut mănăstirea asta de care v-am spus, aici în Suceava și puteți ajunge la sfințire, duceți-vă, că sfinții nu au distanțe, ei pot alerga oriunde să ne ajute, în orice nevoie și în orice suferință, dragilor! Asta am vrut să vă spun despre sfinți.

Mănăstirea încredințată de Sfântul Rafail stareței alese de el primește astăzi mulțime de pelerini, iar povestea descoperirii moaștelor și a ridicării ei din ruine o găsiți și în prezentarea Mănăstirea Sfântul Rafail de pe Colina Karyes.

Toate conturile de Facebook cu numele părintelui Pimen sunt false

Ce să vă mai spun eu acum? Reamintesc un lucru chiar dacă l-am spus de zeci de ori, dar poate mai ajunge și la alții. În zilele astea am fost undeva la slujbă și mulți oameni mi-au zis:

– Părinte, vă urmăresc toate postările de pe Facebook!

– Oameni buni, înțelegeți! Nu am Facebook, nu am rețele de socializare, nimic! Toate paginile de pe Facebook sunt false, doar se folosesc de numele meu. Este una care are 365.000 parcă, de abonați, postează zilnic zeci de citate făcute cu inteligența artificială. Nu vă mai lăsați prostiți, că normal că nu postează degeaba. Poate cer și bani și le convine să facă lucrurile astea!”.

De asta am încercat să spun și mă repet, ca să nu vă prostească. Pentru că am mai întâlni și oameni care mă judecau:

– Părinte, toată ziua stai pe internet!

– Măi oameni buni, eu o singură filmare pe săptămână, de jumătate de oră fac, pe care eu o dau Părintelui Teologos și o pune pe site. Nu eu mă ocup de site, ci Părintele Teologos. Eu doar îi dau filmarea de jumătate de oră pe săptămână, iar cu restul nu am treabă. El răspunde la comentarii, tot ce pune, el pune. Eu i-am spus, părinte, îți asumi ce pui acolo. Eu îți dau doar filmarea asta de jumătate de oră, restul nu am treabă. Tot ce pui în afara filmării, îți asumi. Tot ce faci, filmări, podcasturi, îți asumi, că nu ești copil, ai o vârstă! Eu doar îți dau filmarea asta, atât!

Să înțeleagă cu toții cei cărora nu le mai convine și zic: ”A, stai pe internet!”. Nu stau deloc! Nu am rețele de socializare, nu răspund la mesaje, nici nu citesc măcar comentariile, n-am treabă! Deci jumătate de oră pe săptămână. Oare atât ați stat și voi sau stați mai mult pe internet? Ca să înțelegeți lucrul ăsta!

Cuvântul săptămânal al părintelui Pimen, fie că ne vorbește despre Sfinții din Lesbos, fie despre alte folosuri duhovnicești, îl publicăm aici, pe site-ul nostru. Avertismentele lui de până acum despre paginile care îi folosesc numele le găsiți în Conturi false și în Noi falsuri periculoase la adresa p. Pimen Vlad, unde am arătat și filmările false făcute cu inteligența artificială.

Conferințele sunt ținute doar din dragoste pentru oameni, iar cărțile sunt scrise pentru folosul lor

Mai spunea unii oameni: „Uite, părinte, ce zic unii, că te interesează numai banii, că faci conferințe pentru bani!”. Eu mereu am spus, oriunde am fost invitat, că am fost și în Anglia, am fost și la Viena, am fost prin țară, când mă întrebau: ”Părinte, câți bani trebuie să dăm?” am zis: ”Niciun leu! Eu nu vin pentru bani. În primul rând vin cum se zice, din dragoste pentru oameni, dar nu vin sau accept să vin oriunde sunt invitat. De obicei am refuzat totdeauna și la multe insistențe, când primeam câte o invitație de la mitropolit, discutam și cu duhovnicul și vedeam: «Părinte, ce să fac?». Și uneori zicea și el: «Hai, părinte, te rog, du-te, că uite, te invită cum se zice biserica, te roagă că au nevoie de așa ceva!». Deci nu înseamnă că am mers la toate, deși permanent sunt multe invitații.

Și chiar în ultimul timp am spus că o să fac o pauză lungă, în care să stau liniștit pentru că am și eu nevoie. Nu știu cât de lungă, dar am probleme de sănătate de ajuns și am nevoie de lucrul ăsta. Uitați că a apărut acum și ultima carte pe care am scris-o, ”De mână cu Maica Domnului”. Vreau să înțelegeți un lucru, că am văzut că mulți mai ziceau: ”Da, că îți scrii cărți ca să-ți faci reclamă!”. Oameni buni, înțelegeți un lucru, eu când scriu o carte o scriu cu toată inima pentru folos. N-am nevoie de nicio reclamă. Atât îmi doresc, să pot merge și eu liniștit, să nu alerge oamenii după mine, să pot merge și pe stradă dacă am ieșit, să mă pot plimba și eu liniștit. Nu mi-am dorit niciodată nici reclamă, nici să mă cunoască lumea.

Aceeași dragoste pentru oameni din care s-au născut cărțile despre Sfinții Rafail, Nicolae și Irina l-a purtat anul acesta și în mijlocul românilor din Anglia, în cele zece zile de conferințe și slujbe povestite în Vizita în Anglia: zece zile pline.

De la cărțile despre Sfinții din Lesbos la cartea despre Maica Domnului

Cum am scris și despre Sfinții Rafail, Nicolae și Irina, ca să ajungă la cât mai mulți oameni să-i cunoască, la fel am scris și ultima carte despre Maica Domnului. Nu știu, poate eu mâine plec din lumea asta, dar am scris ca să rămână o carte completă despre Maica Domnului. Și să mai înțelegeți un lucru, eu nu fac reclamă la cărți, da? Deci am scris cartea asta, am dat-o editurii, o aranjat-o editura, mi-o dat-o din nou, am corectat-o, m-o mai ajutat cineva ca să fie cum trebuie, pentru că na, editura o corectează gramatical, dar pot să mai fie anumite lucruri care mie ca scriitor să nu-mi placă dacă frazele nu sunt spuse cum trebuie și trec prin ea din nou, iară și iară până mă asigur că toată cartea e cum trebuie. Abia după aceea editura o tipărește și editura își face reclamă. Ați înțeles?

Cele două iubiri din care s-au născut aceste cărți, dragostea pentru Maica Domnului și cea pentru Sfinții din Lesbos, se întâlnesc și în cuvântul Maica Domnului, Sf Rafael, Nicolae, Irina, pe care vă recomand să îl urmăriți. Iar gândul că nu știm dacă mai apucăm ziua de mâine, pe care părintele îl amintește în treacăt, l-a dezvoltat în Nu știm dacă trăim până mâine.

Exclusiv editura face reclamă cărților

Acum, către final când era cartea aproape gata, m-o rugat editura la care am scos-o, editura Bookzone: ”Părinte, dacă treci prin București, te rog, treci și pe la noi!” și am trecut și pe la ei:

– Părinte, te rugăm, accepți să-ți facem o filmare în care să-ți punem câteva întrebări?

– Sigur că da, că doar am făcut atâtea filmări despre toate!

Ei mi-au pus ei câteva întrebări la care am răspuns și atunci ei au luat răspunsul la fiecare întrebare și l-au pus pe internet, afișând cartea asta nouă. Ați înțeles? Deci editura face lucrul ăsta. Editura o deschis o pagină, nu eu mă ocup, nu sunt eu acolo, ci editura. După numele primei cărți pe care o tipărit-o, ”Învățături de la Muntele Athos”, au deschis ei o pagină de Facebook. E a editurii, nu am eu treabă, nu postez eu nimic. La fel și acum, au tăiat filmarea pe care mi-au făcut-o, să zicem, în zece bucățele pentru că au avut zece întrebări la care am răspuns, pe care o pun ei permanent și își fac reclamă. E treaba lor, a editurii! Editura Bookzone după cum știți, nu e editură de carte bisericească, e editură de tot felul de cărți din lumea asta.

Eu i-am refuzat vreun an de zile până să publice prima carte, dar mi-o zis duhovnicul: ”Părinte, ai milă de ei și hai, acceptă! Acceptă, că uite cât de mult te roagă!”, că-i arătam mesajele permanent. Și așa am scos cărțile. Ei, editura se ocupă, își fac reclamă, din asta trăiesc, e treaba lor. Deci nu eu fac locurile astea, ca să înțelegeți. Dacă m-au rugat, am acceptat să fac filmarea aceea pe care o folosesc ei și de care bine-înțeles, că au nevoie ca să-și scoată cărțile la vânzare, că dacă ei din asta trăiesc… Ați înțeles, dragilor? Eu niciodată n-am căutat să bag nimănui pe gât cărțile pe care le-am scris. V-am spus, ați văzut că nicăieri nu fac reclamă la cărți, doar v-am anunțat: ”Uite, a ieșit o carte!”.

Prima carte a părintelui tipărită de editura Bookzone, al cărei nume l-a primit și pagina de Facebook a editurii, a fost prezentată pe site în Învățături de la Muntele Athos. Asemenea cărților despre Sfântul Rafail și ceilalți sfinți din Lesbos, a ajuns la oameni din dragoste, nu din dorința de reclamă.

“Dacă zece oameni se folosesc și-o atins cartea scopul.”

V-o spun cu bucurie, la fel cum o făceam încă de la primele cărți de acum douăzeci și cinci de ani de când am început și aveam tot timpul cărți pe care le dădeam la oameni nu ca să mă cunoască pe mine, ci ca să se întărească sufletește. La fel și când am scris prima carte despre Sfântul Munte Athos, ”Grădina Maicii Domnului”, cu bucurie și cu drag ca să ajungă cartea la cât mai mulți oameni să se folosească. La fel și aici, dragilor! Am vrut să lămuresc și lucrul ăsta ca să înțelegeți. Nu mi-am făcut și nu-mi fac reclamă la ele. Eu am spus așa: un lucru bun nu are nevoie de reclamă. Dacă ajunge în mâna unui om și acelui om îi place, se folosește la fel ca și de o haină, sau ca ce vreți voi…

Acel om face reclamă la familia lui: ”Măi, ce papuci buni mi-am luat! Uite de la ce firmă, ce calitate, ce bine mă simt!”. La fel și o carte, la fel și un produs alimentar, vorba se duce de la unul la altul. Ați înțeles, dragilor? Sper că ați înțeles lucrul ăsta și cu internetul și cu Facebook-ul pe care nu-l am și cu ajutorul Maicii Domnului încerc să nu am nimic că am spus că sunt liniștit și-s bine așa. De asta nu mai răspund nici la telefoane deloc. Mă mulțumesc doar cu atât, dacă scriu o carte, mă bucur să ajungă la cei care doriți să citiți. Nu vă obligă nimeni niciodată, e libertatea fiecăruia. Eu o scriu cu drag din toată inima și am spus așa: ”Măi, dacă zece oameni se folosesc și-o atins cartea scopul”.

Un lucru bun trece din om în om, iar dovada că Învățături de la Muntele Athos a ajuns la inima cititorilor a venit la gala Bookzone, unde cartea a fost premiată, după cum povestește părintele în Impresii de la gala Bookzone. Aceeași bucurie o poartă și cărțile despre Sfinții Rafail, Nicolae și Irina, scrise ca să-i cunoască tot mai mulți oameni.

O să urmeze o pauză după conferințele istovitoare din țară

Dacă își schimbă un pic starea spre bine, își schimbă viața după citirea cărții, zic că și-o atins scopul. Că ne spune undeva: ”Cine câștigă un suflet prin ceva ce face el, își va mântui și el sufletul”, adică i se vor ierta o mulțime de păcate. Deci vedem cât de mult ajută în momentul în care poți contribui la binele celuilalt. Și ar fi multe de spus, dar nu mă mai lungesc. Am vrut așa ca o idee, să știți despre tot și toate. Locul meu și liniștea mea e în Sfântul Munte. Ați văzut și acolo cei care veniți, că se mai plângeau unii oameni că nu mă găsesc chiar și când sunt acasă. Da! Eu nu stau toată ziua în fața oamenilor, ați înțeles? Acolo am programul de acasă. Avem utrenia cu Sfânta Liturghie dimineața, după aia avem Vecernia și Pavecernița la care participăm toți.

Avem orele noastre de liniște. Am la amiază o oră și seara o oră când ies pe acolo, pe la pangar și mai schimb câte o vorbă cu oamenii. Pentru că noi ca și călugări, avem nevoie și de liniște. De asta am spus că o să fac o pauză în limita în care pot, la invitațiile astea, că sunt permanente. Nu vă gândiți, săptămânal am câte o invitație, pe care bineînțeles o refuz. Că ați văzut, anul ăsta au fost cele mai multe: am avut în Anglia, am avut la festivalul Agape din zona Neamțului și la Craiova. Deja au fost prea multe pentru mine, dar așa o fost rânduiala cum se spune, să trebuiască să le accept. Și m-am dus cu tot dragul, nu contează că o fost destul de greu.

Credeți că e ușor să participi la o conferință? Uitați-vă, cum o fost la Craiova, să ai patru mii cinci sute de oameni în sală, care așteaptă un cuvânt și tu să fii om simplu cum sunt eu, cu zece clase, și care nu știe multe lucruri și cu memoria la pământ. Puneți-vă un pic în locul meu să vedeți cât e de ușor. De asta mereu o rog pe Maica Domnului: ”Maica Domnului, ajută-mă! Nu pentru mine că nu o merit, pentru dragostea oamenilor care au venit, dă-mi putere și pune un cuvânt acolo în gura mea care să ajungă la sufletele oamenilor!”. Și Maica Domnului își face întotdeauna cum se zice, milă cu mine și mă ajută. Și după aceea, vedeți că am încercat așa cum am făcut peste tot, la fel și aici, să semnez cărți la oameni pentru că știu că oamenii vin cu cărți.

Cuvântul din Scriptură amintit de părintele Pimen, că cel care întoarce un păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul și va acoperi mulțime de păcate, este și rostul cu care au fost scrise cărțile despre Sfinții din Lesbos. Îl găsiți în Epistola Sfântului Apostol Iacov, capitolul 5, iar osteneala conferințelor din această vară este povestită pe larg în Festivalul Agape de la Văratec și în Conferința de la Craiova și Întâlnirea Tinerilor Ortodocși.

Să nu judecăm că s-ar putea să ne adunăm păcate străine

Mai zicea cineva: ”Da, că-ți place pentru slavă!”. Ia stați două ore în locul meu pe scaun, cu dureri de coloană, cu dureri de cervicală, mâna dreaptă amorțită, cu înțepături la inimă, de-abia respiri, stai două ore și semnează cărți una după alta, plus mii de oameni adunați pe tine! Ia vedeți cât e de ușor înainte de a judeca! Nu o spun ca o plângere, dar gândiți-vă bine, puneți-vă în situația celuilalt și gândiți-vă cât e de ușor! Sau cum mai spun mulți că: ”Da, scrii cărți ca să ieși tu în relief!”. Cine o spune? Eu le spun așa celor care spun lucrurile astea: Scrie și tu o carte! Ia și scrie o carte! Dacă scrii o carte care ajunge la oameni, care le e folositoare la oameni, ai dreptul să mai și comentezi dacă ceva nu e în regulă! Dar atâta timp când nu scrii…

Să zicem că vecinul tău construiește o casă de la zero și ceva nu-ți convine. Dar tu ai construit o casă de la zero, să vezi ce înseamnă? Să cureți tu buruienile de acolo, să sapi temelia, nu să fii nu știu pe unde și se ridică singură casa, să te ocupi de ea din scurt, să vezi câtă osteneală trebuie! De asta, dragilor, să avem grijă cu judecata că s-ar putea să ne adunăm păcate străine, să ne trezim la judecată cu sacul plin de păcate străine judecând pe alții. Era o vorbă: ”Nu încerca să intri în papucii celuilalt, că s-ar putea ori să te strângă sau să-ți fie prea largi” pentru că fiecare om are un dar dat de la Dumnezeu, să știți! În orice domeniu, nu-i om care să nu aibă dar de la Dumnezeu.

Fiecare are talantul acela pe care trebuie să îl înmulțească. Să avem mare grijă, poate talantul nostru rămâne mort, îngropat în pământ și noi tot ne uităm la celălalt, că de ce face așa sau așa… Și o să ni se ceară socoteală pentru talantul nostru pe care l-am îngropat. Da, dragilor? Să fim mai buni, mai îngăduitori unii cu alții, cu mai multă dragoste, că asta ne cere Dumnezeu. E ușor să fim răi, dar e un pic greu să fim buni. E foarte foarte ușor să judecăm, să trântim… Să nu mai facem asta! Să nu mai facem, că ne adunăm păcate străine! Nu vedeți câtă dragoste are Dumnezeu față de noi? Dă ploaie, dă soare la timp, toate din dragoste pentru noi. Și noi ce facem? Vedem că o avem pe Maica Domnului mijlocitoare! Pentru noi tot timpul e cu brațele deschise și noi ce facem?

După ce ne-a reamintit de ajutorul Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, părintele Pimen ne lasă un îndemn pe care l-a mai dezvoltat în Despre judecată, dependența de duhovnic: să nu judecăm, ca să nu ne adunăm păcate străine. Temelia lui este cuvântul Mântuitorului din Evanghelia după Matei, capitolul 7, iar pilda talanților, pe care o amintește părintele, o găsiți în capitolul 25 al aceleiași Evanghelii.

Să nu uităm de Sfinții din Lesbos și de toți sfinții minunați

Avem atâția sfinți minunați! V-am vorbit de atâția sfinți în timp! Acum și de Sfinții Rafail, Nicolae și Irina v-am reamintit, avem atâția sfinți minunați. Să avem un pic grijă, să nu uităm de ei, să le cerem ajutorul și să mergem cum se zice, cu curaj înainte și cu nădejde că Dumnezeu nu ne lasă! Da, dragilor? Închei aici că m-am lungit destul de mult.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, amin! Sper că nu v-am întristat cu toate astea ce vi le-am spus, dar am atins anumite subiecte ca să înțelegeți niște lucruri. Da, dragilor?

Și acum vă las să vă bucurați de frumusețea din împrejurimi. Doamne, ajută!

Dacă Sfinții Rafail, Nicolae și Irina v-au apropiat inima de cer, vă invit să descoperiți ce îi face pe sfinți atât de aproape de Dumnezeu și de noi în Cine este sfântul?, un cuvânt despre sfințenia pe care o recunoaște poporul credincios.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!