Paternitatea lui Dumnezeu. Obiecții și dileme
18 ianuarie 2025
Întrebări și răspunsuri despre: nerăbdare, ascultare de soț, singurătate….
19 ianuarie 2025
Urmăriți un film emoționant care ne amintește de eroismul și patriotismul românilor care au murit în primul război mondial pentru construirea statului român național.
Cu toate scăpările sale, filmul merită văzut pentru a înțelege sacrificiile și modul de gândire al înaintașilor noștri. Este totuși trist faptul că nu găsim multe filme românești care să ne prezinte seriozitatea în gândire a celor dinaintea noastră.
Am fi preferat să prezentăm un film al unui regizor „din noul val” însă din păcate nu am găsit și astfel am recurs la acest film care sub bagheta lui Sergiu Nicolaescu reușește să fie mai degrabă un film de caractere decât un film de război.
Vizionare plăcută!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Dincolo de măreția acestei capodopere cinematografice, față de care cuvintele sunt de prisos, aș avea niște mici observații:
1. Cum se face că, în anul 1999, când a fost regizat filmul, adică la 10 ani de la Revoluția din 1989, Maiorul Ion Antonescu (ulterior mareșal în viață reală), nu era declarat criminal de război?
2. Cum se face că doamna Maia Morgenstern, care a jucat-o pe Regina Maria în film și ulterior, în pandemie, a cochetat cu antisemitismul, jignind poporul român, nu părea oripilată că joacă alaturi de “un criminal de război”?
” (…) Deci în ultimul moment Maniu şi Brătienii erau nedecişi iar Antonescu nu accepta armistiţiul. Generalii au luat singuri iniţiativa. Pentru a se putea da lovitura la Palat, o anumită parte a frontului de la Iaşi a fost părăsită de oastea română şi pe acolo au pătruns trupele sovietice în zilele de 20-22 august. Antonescu a fost chemat la palat şi arestat, apoi principalii săi miniştri. Regele a anunţat oficial armistiţiu cu sovieticii şi schimbarea guvernului, apoi a declarat război nemţilor. Se pare că această acţiune s-a făcut fără decizia Maniu- Brătianu. Ulterior ei vor aminti acest lucru, pentru a nu avea răspunderea actului de la 23 august. Regele l-a predat pe Antonescu comuniştilor şi evreilor, care l- au dus la Moscova.
Armatele sovietice au „cucerit” ţara pas cu pas, căci armistiţiul a fost semnat numai la 18 septembrie şi în condiţiile stabilite de Molotov. Noul guvern a fost format din militari, liberali, socialişti şi comunişti. O uşoară opunere a trupelor germane din Bucureşti a fost repede înăbuşită de armata română. Armata sovietică a ucis fără cruţare pe toţi ostaşii germani prinşi în România.
Dacă la vârful politic se ştia că nu aveam garanţiile anglo-americane, poporul a crezut atunci că a sosit „pacea” şi „democraţia”. În consecinţă, în zilele acelea burghezia română a petrecut şi a chefuit. Ţăranii şi muncitorii au fost rezervaţi. Comuniştii erau atât de puţini, încât nici nu s-au simţit. Aşa s-a născut România comunistă.
Antonescu a fost anchetat la Moscova şi apoi la Bucureşti. Ţinuta lui a fost bravă, ostăşească, demnă şi nu a retractat nici actele lui politice şi nici ideile lui naţionale. La proces şi-a susţinut cu demnitate cauza. Procesul a fost regizat de colonelul Petrescu, fost comandant al penitenciarelor. Evreii au făcut teatru ostentativ şi plin de ură. Tot evreii au fost cei care l-au executat.
Deşi Antonescu nu a fost iubit, deşi nu a avut adepţi şi nici nu are, totuşi el a fost un simbol al conştiinţei românilor. El a afirmat că Transnistria este românească şi a ştiut că toată România este în pericol atâta timp cât există U.R.S.S.. Moartea a primit-o ca un cavaler. Cu el o dată au fost ucişi încă trei. Ţărâna sa a fost împrăştiată din avion, pare că simbolic, peste ţară. Peste mulţi ani, înşişi comuniştii vor face primii paşi de reabilitare a lui Antonescu. Politica de suveranitate şi independenţă naţională dusă de ei mai târziu confirmă naţionalismul Generalului.
Apoi au urmat procesele „criminalilor”. Aşa au ajuns aceşti oameni în temniţa Aiudului. Peste multă vreme, când a sosit timpul ca politica Partidului Comunist Român să fie românească şi să se facă la Bucureşti şi nu la Moscova, criminalii de război aveau să fie eliberaţi, atâţia câţi au mai trăit. Evreii au fost şocaţi de eliberarea lor, văzând în ea o revenire a naţionalismului românesc. Cert este că întotdeauna conştiinţa naţională a funcţionat la români, indiferent de politica pe care au făcut-o. (…) ” (IOAN IANOLIDE, Întoarcerea la Hristos)
Citiți și gândiți singuri!