Conferința de la Craiova și Întâlnirea Tinerilor Ortodocși – p. Pimen Vlad

Conferința de la Craiova din 27 august a fost pentru părintele Pimen Vlad cea mai grea osteneală a acestei veri. În acest material ne povestește cum s-a rânduit evenimentul de la Craiova, de la invitația Mitropolitului Irineu până la Sala Polivalentă plină cu peste patru mii de oameni, în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Oltenia. Ne mărturisește durerile cervicale și inima care i-a cedat în timp ce semna peste două mii de cărți, dar și minunea prin care Maica Domnului a ascultat rugăciunea unei fetițe de 18 ani.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Dragii mei, iată că ne vedem iarăși! Bineînțeles, în pădurile României, auziți vântul, boarea, cum se zice, așa răcoroasă a pădurilor frumoase. Chiar și aici am un copac, așa, de sprijin.

Cum a rânduit Maica Domnului ca această conferință de la Craiova să aibă loc

Despre ce vreau să vă vorbesc astăzi? Ați văzut că în vara asta am avut două evenimente. Cel de pe 25 iulie de la Festivalul Agape de lângă Pădurea de Argint, din zona Mănăstirii Văratec. Și al doilea eveniment acum, pe 27 august. Chiar așa, să zicem, s-o rânduit, s-o îngăduit să fie chiar de ziua Cuviosului Pimen cel Mare.

Da, și vreau un pic, cum fac eu de obicei, așa, să vă descriu un pic cum o decurs evenimentul de la Craiova, sau de la olteni, cum se spune. Așa mă duc cu gândul în urmă, cum fac de obicei. M-au contactat părinții de acolo, unii pe la începutul lui ianuarie, m-au rugat în numele mitropolitului locului dacă pot să accept pentru o conferință. Și bineînțeles că eu nu dau ok-ul din prima, să zicem așa, totdeauna las să le rânduiască Maica Domnului. Și bineînțeles, m-am rugat la Maica Domnului, le-am spus că nu merg nicăieri fără invitații din partea ierarhului locului. Și la scurt timp mi-a și trimis părintele cu care aveam contactul invitația Mitropolitului Irineu, care e ierarhul locului, stăpânul locului.

Și discutând și cu duhovnicul, a zis și el: „Părinte, dacă totuși…” Eu întotdeauna mă sfătuiesc așa și cu duhovnicul. Și o zis: „Părinte, du-te totuși, că au nevoie în zona aceea…” Că așa, invitații am multe. Adică nu vă gândiți că dacă am invitații și două pe săptămână eu alerg repede la duhovnic. Nu. Adică, din start eu mă rog și le refuz că nu pot să le fac față. Doar la cei la care îmi dau seama că chiar e nevoie, despre aceia discut și eu cu duhovnicul: „Părinte, ce părere ai? Cum ai zice aici?” Și atunci discut așa situația asta. La fel a fost și aici.

Mi-a zis și duhovnicul: „Du-te, părinte, dacă simți cu adevărat că e de folos acolo, du-te.” Că, în general, mă lasă și după cum simt eu. „Dacă e de folos, zice, dacă simți lucrul ăsta, du-te.” Și uite așa s-a deschis calea asta. La început părintele se gândi undeva în primăvară. Și i-am spus: „Părinte, nu pot să vin. Singura cale că ajung la conferința asta din iulie pe 25 și dacă e tot prin preajma aceea…” Și atunci ei s-au gândit: „Părinte, dacă o punem pe 27 august, de Cuviosul Pimen cel Mare, e bine?” Zic: ”E bine.” Și așa s-au rânduit ca să vin, să fie…

Și nu a fost numai conferința în sine, de fapt, a fost Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de sub Mitropolia Olteniei. Și cumva, în cadrul ăsta trebuia să aibă și ei un eveniment, să zicem, mai deosebit, așa, în afară de cele care, cum se fac întotdeauna în cadrul întâlnirii tinerilor, au diferite lucruri, socializează între ei, participă la anumite evenimente.

Cealaltă osteneală a verii, cea de care părintele amintește chiar la începutul mărturiei, este povestită pe îndelete în Festivalul Agape de la Văratec, iar cadrul oficial în care s-a așezat conferința de la Craiova a fost anunțat de Ziarul Lumina, odată cu programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Oltenia.

Vechile probleme de sănătate au revenit după hramul Mănăstirii Sihla

Și o trecut timpul, să spunem, am venit. Chiar am spus la părintele, că zice părintele: „Să trimitem mașină, să trimitem șofer”, că mai discutam cu părintele. Și am spus: „Măi, nu sunt într-o situație prea bună. Chiar după evenimentul de la Festivalul Agape, cu cervicalul aveam probleme mari, când spun dureri… nu mai puteam.” Și atunci tot m-a întrebat: „Părinte, cum mai ești?” Zic: „Măi, deocamdată funcționez.” După ce o trecut și hramul Mănăstirii Sihăstria, așa am simțit că nu mai puteam. Erau durerile foarte mari de la cervical, în mâna dreaptă simțeam curent, nu mai puteam ridica și mi-am dat seama că trebuie să repar un pic. Și atunci am luat repede legătura la Techirghiol să mă duc la un pic de tratament. Mai fusesem acolo, chiar am luat legătura cu ei și zice: „Părinte, avem o cameră totdeauna, oricând vrei să vii.” Și m-am dus.

Mântuirea Maicii Domnului să conduc șapte ore de la Suceava tocmai la Techirghiol, mai mult cu mâna stângă. Dreapta o țineam așa și a fost așa bine, mașina pe automată, și m-am descurcat. Ei, fiecare zi de tratament am văzut că e un pic mai bine. Deci oarecum putem spune că au scăzut durerile, am început să funcționez mai bine cu mâna dreaptă, a fost bine.

Felul în care părintele Pimen privește suferința trupului, ca pe o rânduială spre folos, se vede limpede în Binefacerile postului: sănătate și mântuire în Postul Mare, un cuvânt care lămurește multe dintre durerile purtate până la conferința de la Craiova.

Prima zi la Craiova, înainte de conferință

După aceea, am ajuns aici, la eveniment. Mi-au păstrat părinții, le-am spus că am nevoie, așa le spun totdeauna, o cameră și o baie. Și dacă este și un castron de mâncare, e bine. Așa o fost și aici, m-o așteptat părinții, m-or fost cazat la un hotel acolo, liniștit, foarte bine. Am ajuns, evenimentul era joi, am ajuns miercuri după-amiază, am stat liniștit, iar joi dimineața s-a făcut Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, tot din preajmă de acolo. Și bineînțeles am participat acolo.

Și părintele m-o întrebat cu o zi înainte, zice: „E bine, vă supărați dacă vă primim oficial cu tinerii, cu pâine și sare, cum era?” Zic: „Părinte, cu ce vreți puteți să mă primiți. Adică, și să nu mă primiți oficial și să mă primiți, eu sunt obișnuit oricum. Deci, principalul, eu vin cu tot dragul.” Și am venit, m-au așteptat ei, tinerii, în fața bisericii, cu colacul, cu sare, așa, frumos, cu mult drag. Și în felul ăsta am participat la Sfânta Liturghie.

După aceea, m-au rugat părinții, că am stat și eu în altar, că dacă tot nu sunt atât de grozav și cu coloana, nu rezist mult în picioare, mi-era mai ușor în Sfântul Altar, că mai stăteam pe scaun, mai stăteam în genunchi. Și o fost bine. La urmă chiar s-o făcut și deschiderea, s-or citit rugăciunile așa de deschidere a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși. M-or rugat după aia părinții să spun și eu un cuvânt. Și o fost bine așa.

Și după aceea, bineînțeles, am trecut așa, că veniseră și mulți oameni, biserica plină, afară plin, și am ieșit așa, chiar în fața bisericii, s-or făcut și fotografii, așa, să rămână ca amintire cu toți. Și după aceea am trecut printre oameni așa, cât am putut să îi înveselesc și așa, deci cumva cu tot dragul. De asta i-am spus, cât pot, fac, cât nu… Și după aceea m-am retras la hotel.

Și, bineînțeles, trec peste asta, întotdeauna mi-or asigurat masă acolo, veneau părinții, au fost doi părinți care s-or ocupat, minunați, pot spune, adică chiar de era la masă sau gustarea dimineața, ei or fost prezenți cu mine acolo tot timpul ca să vadă că sunt în regulă. Și o fost bine. După-amiază am mai stat și eu un pic așa, cât am mai avut timp după ce am mâncat și seara la cinci și un sfert or venit părinții, m-or luat și ne-am dus la Sala Polivalentă.

Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a fost temelia întregului eveniment de la Craiova, iar cine dorește să pătrundă rânduiala ei în adâncime are la îndemână o prezentare cuprinzătoare a Sfintei Liturghii.

Cum s-a ales locația evenimentului de la Craiova

Aici să mai specific un lucru, dacă eu tot vă povestesc, după fiecare eveniment, așa o să intru și aici. La un moment dat m-o sunat, zice:

– Uite, avem o sală, am găsit de o mie de locuri.

– Părinte, e puțin.

– Părinte, dar totuși o mie de locuri.

– Părinte, e puțin.

– Părinte, mă iertați, dar aici suntem în Oltenia, nu vă așteptați să vină atât de mulți oameni.

– Părinte, eu doar din experiența mea, chiar de-o fost prin Moldova și chiar în orășelele mici sau unde au fost evenimente, zic, așa o fost, cel puțin 2000 de oameni, oricât de mic o fost locul și de asta, nu cred că de aici nu o să vină mai mulți. Că o să vină, că deja îmi dădeam seama.

– Și ce să fac?

– Ce mai aveți acolo?

– Mai avem două variante, Sala Polivalentă de 4000 de locuri sau cel mai mare e stadionul.

– Nu stadionul, că acolo mai fac cei de alte religii, cum se zice, întâlniri de-astea. Nu. Sala Polivalentă e exact ce trebuie, cu 4000 de locuri.

– Dar părintele totuși mă gândeam să țin doar jumătate de sală, să pun masa în mijloc, îndreptată spre jumătate de sală, că eu nu cred că o să fie mai mult de 2000 de oameni. Să fie mulțumit să fie 2000.

– Nu, părinte. Pune masa în spate ca eu să privesc pe mijloc și dacă privesc în dreapta, spre oameni, în stânga, spre oameni. Că zic că o să se umple sala.

– Nu, părinte, nu știu ce…

Până în ultima clipă n-avea încredere părintele că or să vină. Și părintele tot îmi spunea asta: „Părinte, nu-i Moldova.” Tot îmi spunea asta. „Părinte, stai liniștit, lasă.” Și am înțeles pe ultima sută, îmi spunea cineva, că o stat cu cel care se ocupa cu sala de acolo, care era, nu știu, organizatorul, ceva administratorul sălii, că le-ar fi zis: „M-am uitat, eu nu prea ascult de Dumnezeu, dar m-am uitat și eu la părintele ăsta pe TikTok. Și părintele ăsta aduce oameni, te sfătuiesc să pui masa în spate, că o să umpli sala, ascultă ce spun eu.” Și uite așa s-a pus masa în spate.

Frământările dinaintea unei săli pline nu sunt un lucru nou pentru părintele Pimen, iar cine a urmărit Vizita în Anglia: zece zile pline va recunoaște aceeași grijă pentru buna rânduială a unei conferințe, ca și la Craiova.

Craiovenii începe să se strângă în Sala Polivalentă

Și atunci și-au dat și ei seama, când veneam și noi, plin de mașini, blocat peste tot, zice părintele: „Toți ăștia merg acolo.” Și s-o nimerit conferința în același timp în care echipa Craiovei avea meci prin Armenia. Nu era acasă, dar era acolo și era un meci important. Adică era cumva de înțeles că mulți oameni poate o să urmărească meciul. De asta cumva se punea întrebarea: „Câți o să vină la conferință?”

Și trecem mai departe, s-o umplut sala, s-or umplut toate locurile și îmi spunea părintele că încă era mulțime de oameni afară. Și așa, printre, cum se spune, ușor, ușor, în timp ce o început conferința, tot au intrat oameni și s-au pus pe trepte, printre scaune. Și sala avea 4200 de locuri și o mai intrat Dumnezeu știe câți. În orice caz s-au trecut de 4000 și s-o înțeles lucrul ăsta. Și făcea părintele, îmi spunea, când o văzut așa: „Părinte, nu mă așteptam, îs depășit de situație, nu știu cum să reacționez.” Zic: „Părinte, stai liniștit. Eu sunt obișnuit cu lucrurile astea. Nu că aș fi eu grozav, dar am trecut prin ele. Ăsta e firescul lucrurilor. Că or venit oamenii, oamenii au dragoste și dacă simt nevoia, vin. Că așa au fost peste tot.” Și uite, zic: „Așa a rânduit Maica Domnului să vină și aici.”

Și chiar înainte de a începe, așa, na, au mai venit câteva persoane la mine, i-am rugat după aia să nu mai vină, că se stârneau unii pe alții. Acolo nu eram eu în centru, cum e, na, acolo la sala polivalentă, știți, care ați văzut și filmarea, e ca un teren acolo, în mijloc. Și zic: „Dacă se stârnesc toți, nu o să mai pot eu vorbi.” Că am mai pățit undeva tot așa, or venit oameni la mine și după ce m-au înconjurat așa, m-a luat amețeala și n-am mai putut vorbi, mi-a trebuit o pauză de jumătate de oră. Și atunci l-am rugat și pe părintele să spună să nu mai vină oamenii.

Cine dorește să vadă cu ochii lui ce s-a petrecut în acea seară are la îndemână înregistrarea integrală, Seară duhovnicească cu p. Pimen Vlad la Craiova, unde se aud întrebările și răspunsurile date celor peste patru mii de oameni strânși în Sala Polivalentă.

Emoțiile inerente unei astfel de conferințe în Sala Polivalentă

După aia o venit și Înaltpreasfințitul Mitropolit Irineu, cu câțiva preoți pe care îi avea în suita Preasfinției Sale și au venit acolo. Și după aia ne-o zis și părintele: „Mergem la Înaltul?” Zic: „Mergem, cum să nu? E ierarhul locului, normal că trebuie să luăm binecuvântare de la el.” Și ne-am dus acolo, am luat binecuvântare, ne-am îmbrățișat, l-am rugat să spună o rugăciune pentru mine, să mă lumineze Maica Domnului și să fac față la astea.

Și așa am început, mi-o spus cineva după aceea care era alături de el, uitându-se așa Înaltul, roată, toată sala plină, atâția oameni. Și eu, cum sunt un amărât acolo la masa aia în mijloc, și i-o zis la cineva de aproape: „Nu mi-aș dori să fiu în pielea Părintelui Pimen. La ce emoții trebuie să aibă, la ce presiune interioară, că totuși ai o sală atât de plină care așteaptă cu sufletul la gură să le spui ceva.” Deci ca să vă spun așa, uitați, mai trece câte un avion, așa, nu știu dacă se aude. Oamenii călătoresc, eu mereu zic slavă lui Dumnezeu, că-i pace și oamenii mai călătoresc, unii se duc cu treburi, alții cu afaceri, alții se duc în concediu, fiecare acolo unde e rânduit, să zicem. Da. Și așa s-a început conferința.

Eu, adevărul este că eram obosit, că au fost procedurile pe care le-am făcut, după aia drumul, încă nu-mi revenisem. Eram conștient că nu sunt în stare să o duc până la capăt, mă rugam la Maica Domnului: „Maica Domnului, vezi ce stare sunt trupește, sufletește, că atunci când ești obosit, nici starea sufletească nu mai este cum trebuie.” Zic: „Maica Domnului, pentru oamenii ăștia, pentru dragostea lor, pune ceva în minte ca să le pot spune să plece cu folos.”

Și vorbisem și cu părinții înainte, zic: „Măi, e bine să fie cineva care să pună întrebări, că atunci putem purta discuția mai ușor.” Și în afară de atâta, zic: „Dacă eu vorbesc, răspund la o întrebare, după aceea am timp să respir un pic până să pună următoarea întrebare.” Și a fost un părinte care, chiar rânduit acolo, nu mai știu cum îl chema, care a pus câteva întrebări la început, a deschis cumva așa, a binecuvântat Inaltpreasfințitul ca să începem și s-o început conferința. Au fost câteva întrebări puse de părintele și între timp chiar anunțasem că toți cei care vor, erau voluntarii printre ei, împărțeau hârtiuțe, să scrie câte o întrebare, care au întrebări și să le aducă acolo.

Rugăciunea făcută la masa din mijlocul sălii, atunci când puterile trupești se sfârșiseră, arată de ce o asemenea seară nu se poate purta omenește; am tâlcuit pe larg această putere în Puterea rugăciunii, iar acolo se înțelege ce l-a ținut pe părinte în picioare în Sala Polivalentă.

Minunea Maicii Domnului cu fetița de 18 ani

Și bineînțeles s-o adunat un teanc, așa, destul de mărișor de întrebări, în timp ce am răspuns la primele întrebări care mi-au fost adresate de părintele de alături. Și atunci o spus și părintele, am făcut și eu semn, zice: „E timpul că s-au adunat atâtea întrebări, să începem să le citim.” Din toată grămada aia de întrebări, o luat o hârtiuță și mi-o citit întrebarea. Din cauza acusticii care era în sală, nu îl înțelegeam mereu bine pe părintele. Trebuia să fiu foarte atent, chiar de era lângă mine, cum vorbea la microfon, se forma așa o acustică, că îl înțelegeam așa prelungit cumva. Și zic: „Părinte, mai citiți o dată întrebarea.” Și tot n-am înțeles-o bine. Zic: „Dați hârtiuța încoace să o văd eu.” Și în momentul în care am citit întrebarea, am recunoscut și persoana.

O tânără, o fetiță de 18 ani, cu care comunic de câteva luni bune. O fetiță minunată, pot să spun. Îmi place caracterul ei puternic. Și își dorește ea niște lucruri, așa, s-a rugat mult la Maica Domnului, la Sfânta Ecaterina, pentru că știa că mi-i dragă și mie, chiar îmi spunea că ea a crescut cu filmările mele. Și la un moment dat eu o mai temperam și zice: „Părinte, eu sunt olteancă, eu nu mă las până nu mi se împlinește ce-mi doresc. Mă rog la Maica Domnului pentru ce-mi doresc.” Și așa, prin mesaje ce am mai comunicat, și acum i-am recunoscut stilul de întrebare al ei, din prima.

Și am mai observat un lucru. Că tocmai în colț, că dacă e scris mic, nu văd bine cum zice, mai am nevoie de ochelari, în colț o săgeată micuță, aproape invizibilă, cu trimitere pe partea cealaltă, ceea ce părintele care o citise nu văzuse. Și acolo îmi era adresat personal, care nu trebuia să fie public, era pentru mine.

Semnele purtării Ei de grijă nu sunt rare, iar o culegere de mărturii asemănătoare, spuse tot de părintele Pimen, se află în Minunile Maicii Domnului, mărturii care se așază firesc lângă cele petrecute la conferința de la Craiova.

Rugăciunea fetiței și semnul cerut la conferința de la Craiova

Și ea s-o rugat așa la Maica Domnului, ea nu era în sală, era tatăl ei, ea fiind plecată în vacanță la o mănăstire, că îi place foarte mult la mănăstiri, și spune: „Abia mai învăț câte ceva, stând vara la mănăstiri, așa obișnuiesc în fiecare vacanță să petrec la o mănăstire. Mai învăț din viața maicilor, deci la mănăstiri din maici, fiind fată, acolo se duce, dar permanent în altă parte. Și mai învăț ceva și înțeleg ce înseamnă viața de mănăstire când te implici, când muncești, când trăiești alături de maici și vezi și tu cât se ostenesc ele. Nu din exterior privim și judecăm, nu. Cum se ostenesc, cum se roagă și ai de învățat permanent.” Și așa era undeva departe la o mănăstire și îi trimisese exact tatălui ei, care era în sală, mesajul. Zice: „Uite, asta scrie așa aici, iar pe spate cu o săgeată, pui asta care-i pentru părintele.”

Și ea s-a rugat așa: „Maica Domnului, știu că o să fie multe întrebări, părintele n-are cum să răspundă la ele. Dar dacă întrebarea mea ajunge la părintele, foaia cu întrebarea mea, înseamnă că e voia ta ceea ce-mi doresc eu.” Și gândiți-vă că din toată grămada aia de întrebări, părintele care a luat-o, prima întrebare a fost a ei. Și fără să vadă că avea trimitere și să o văd numai eu trimiterea care mi-era adresată mie. Și lucrul ăsta vă spun că după aceea mi-a scris mesaj și mi-a spus exact cum s-o rugat. Vedeți, o fetiță de 18 ani, Maica Domnului a ținut cont de dorința ei și de rugăciunea ei.

Pentru temeiul cinstirii pe care i-o dăm Stăpânei noastre, pagina dedicată Maicii Domnului întregește frumos semnul primit atunci la conferința de la Craiova.

Obișnuitele autografele pe cărți de după conferință, la Craiova

După cum văd eu, acum trec avioanele prin zona lor. Undeva trebuie să fie un aeroport prin zonă. Aici e elicopter, văd. Sper să mă auziți, că e zgomotul destul de mare. Îl văd, elicopter militar, verde, din ăsta, așa. Da. Și mă gândeam, zic: „Uite, Maica Domnului nu trece cu vederea pe nimeni. Așa cum o cerut ea, ca întrebarea aia să ajungă la mine, să-i răspund și cealaltă întrebare pe spate să o văd numai eu, să fie personală.” Da, dragilor. Și așa o început, dar cumva m-o distrat un pic, chiar mi-o dat curaj în continuare, când am recunoscut întrebarea ei și felul în care a pus-o, și amintindu-mi, așa să zic, în ghilimele, de încăpățânarea ei când își dorește ceva.

Da, trec mai departe ca să nu mă opresc aici. Cei care ați urmărit conferința, au fost peste două ore și a fost live pusă de TVR Craiova, parcă, și apoi a rămas pe YouTube, ei s-or ocupat. Conferința, cu ajutorul Maicii Domnului, a decurs bine. Astea le vedeți acolo, trec peste, dar după cum știți, eu am un obicei. Și asta le-am spus și acolo la părinți, chiar le spusesem și înainte, că m-au întrebat dacă aduc cărți sau ceva: „Nu, părinte, zic, eu nicăieri nu aduc cărți, eu vin fără nimic, cu băgăjelul meu, cu schimburile de care am nevoie. Dacă vreți, comandați-vă la editură cărți scrise de mine și eu o să încerc la sfârșit, cum am încercat peste tot, cu ajutorul Maicii Domnului.” Și m-o ajutat Maica Domnului să le semnez.

Și așa părinții au comandat cărți, că am scris vreo 15 cărți, nu doar astea groase de care știți toți, de la Bookzone, și de la Evangelismos am vreo 13 cărți scrise la ei, la editura Evangelismos. Deci sunt. Și-au comandat părinții cărți de toate felurile, de la amândouă editurile și aveau. Eu chiar după ce s-a încheiat tot, a doua zi, l-am întrebat pe părintele, sau chiar altcineva, nu eu, altcineva, l-o întrebat, că nu m-o interesat pe mine: „Părinte, am văzut că s-o semnat mult, cam câte cărți s-or vândut?” „Ca să spun drept, vreo 2-3000 de cărți cel puțin s-au vândut, sau chiar mai mult.” Și gândiți-vă că oamenii au venit cu cărțile la semnat.

Despre rostul cărții duhovnicești în casa creștinului, aceeași carte care s-a cumpărat cu miile după conferința de la Craiova, părintele Pimen a vorbit aplicat în Familie, copii, cărți, învățământ, iar un cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul despre lectura cărților duhovnicești ne amintește că folosul nu vine din citit, ci din trăire.

Îmbulzeala produsă lângă părintele Pimen în Sala Polivalentă

Eu așa le-am spus, întotdeauna după eveniment, rămân cât pot, cât rezist să semnez. Și când s-a terminat conferința în sine, deja inima mea mă înțepa, deja simțeam că-s epuizat, nu mai puteam. Dar spusesem că stau să semnez. Oamenii deja, când au văzut că s-o încheiat, au început să coboare din amândouă părțile și să se apropie. I-am rugat pe părinți, zic: „Vedeți, să aveți voluntari care să stea roată, să păstreze o rânduială, că, zic, oriunde am fost, s-au organizat foarte bine.” Zic: „Am mai pățit la Londra, unde m-au luat cu tot cu masă pe sus.”

Ei, părinții nu s-au așteptat. Ce avem, câțiva, vreo șase voluntari care o să stea roată, e tot ok. Unde să fie ok? Când or tăbărât acolo mii de oameni și s-au împins, i-au luat pe sus și pe voluntari, pe mine m-au împins cu tot cu masă, că la un moment dat am strigat eu: „Măi, nu mai pot respira, opriți-vă!” Toată lumea a vrut odată să ajungă, gândiți-vă, din toate părțile. Și ajunsesem încât nu mai aveam aer, nu mai puteam respira, curgea apa de pe mine, deci când ai, să zicem, două mii de oameni roată, toți pe tine, nu mai ai aer deloc. Și atunci am insistat, o spus și părintele, cu greu s-o reușit să îi împingă puțin în spate ca să poată un pic aerisi.

Și mi-o plăcut. O fost câteva fete oltence, să zicem de-alea așa, copile de-astea la 18 ani, dar care s-or luptat la sânge să păstreze roată așa cât or putut ele se împingeau cu spatele cât puteau ele să țină ca să nu… că deja le urcau pe ele pe masă. Și am luat iar microfonul și i-am rugat: „Oameni buni, nu vă mai împingeți. Dacă ați avut răbdare două ore și ceva, acum chiar vreți să fiți numaidecât primii? Eu încerc să stau pentru fiecare.” Dar e greu. După ce le dai drumul e greu să-i mai controlezi. De asta în alte părți am avut organizat din timp de oameni care au înțeles. Am avut la Sala Palatului tot 4000 de oameni. Au fost 9 bodyguarzi în jurul meu, m-or dus la masă, or pus cordon și au coordonat totul.

Și-au dat și ei seama că nu merge altfel. Și în felul ăsta trecea tot câte un om, unul după altul, coordonau totul. Dar părintele de aici îmi spunea, zice:

– Părinte, iartă-mă, am fost depășit de situație, nu mai știam ce să fac, mă uitam și eu și nu mai știam, m-am pierdut.

– Părinte, eu te-am atenționat.

– Știu, dar eu n-am crezut așa ceva. E prima dată în viața mea când trec, eu nu m-am așteptat la așa ceva.

– Părinte, las că toți învățăm în timp. Acum ați înțeles, la anumite evenimente, cum să fiți pregătiți din timp, că zic, eu am fost, în sensul că v-am spus, că știam ce o să fie, mai ales când sunt atâția oameni.

Și oltenii îs și un pic așa, mai activi, să zicem, și mă așteptam. Dar zic: „Na, poate s-au organizat, dar a fost bine.”

Rămâne uimitor cum, în mijlocul unei asemenea îmbulzeli, gândul părintelui nu a stat la sine; smerenia aceasta o desfășoară pe îndelete în Să nu fim încrezuți, cuvânt care explică de ce mulțimea din Sala Polivalentă nu l-a înălțat, ci l-a smerit.

Peste 2000 de cărți semnate cu sacrificii

Dar ca să vă spun drept, cred că a fost prima dată când mi-a cedat inima cu totul. Deja mă vedeam luat cu salvarea. Am semnat cred că peste 2000 de cărți. Deja după vreo 1000 de cărți eram terminat cu totul. Deci nu o spun ca plângere. Deci o spun așa prin ce am trecut, că știți că îmi place să spun. Deci mă înțepa atât de tare inima, nu mai puteam respira. Respiram așa cu gura cât mai permitea inima să respiri. Și-au văzut cu toții roată și tot o venit la mine:

– Părinte, gata, încheiați!

– Mai pot un pic.

– Părinte, dar ești alb, dar nu mai poți respira, deci vedeau și ei.

– Încă un pic.

Deci eu permanent unde am fost am avut un lucru. Mereu m-am rugat la Maica Domnului să mă ajute până la ultimul om să-l văd că pleacă mulțumit. Și pot să spun că ultima jumătate de oră, singura mea rugăciune era: „Maica Domnului, ajută-mă să rezist până la ultimul om.” Deci repetam continuu asta ultima jumătate de oră, pentru că aveam dureri atât de mari la inimă, mi-era frică să nu cad jos. Deci eram la limita aia că nu mai puteam respira. Deja eram ca un robot.

Cuvintele medicilor și limita simțită atunci capătă alt înțeles alături de Nu știm dacă trăim până mâine, unde părintele Pimen așază tocmai nesiguranța clipei în lumina veșniciei; este cheia cu care se citește toată osteneala de la conferința de la Craiova.

Maica Domnului a ajutat și toată lumea a plecat mulțumită

O fost bine că voluntarii îmi puneau cartea în față, exact unde țineam eu mâna, mâna asta întotdeauna o țineam întinsă pe masă, ca să nu mi-apese pe inimă, și doar semnam. Luau cărțile, puneau. Continuam așa ca la o mașină de-aia, eu doar semnam. Deja aproape nu-i mai vedeam pe oameni. Și mi-am dat seama că Maica Domnului mă ajută. Cât mă rugam mai tare, simțeam că o să o scot la capăt.

Și la un moment dat zice un părinte:

– Părinte, e gata, nu mai este mult.

– A, ce mă bucur. Cam câți mai sunt?

– Cred că o sută de oameni.

– Părinte, deja m-ai băgat în deznădejde. La o sută de oameni și fiecare om avea 3-4 cărți. Știi ce înseamnă?

Și bine, mai către sfârșit, i-am rugat și eu să nu mai vină cu toate cărțile. Dacă sunt la aceeași familie și are 4-5 cărți, să dea doar o carte, ca să rezist. Dar spuneau: „Părinte, dar asta e pentru o rudă, dar asta e pentru cutare.” Și atunci am continuat cu mila Maicii Domnului.

Și ca să nu mă lungesc, să ziceți că filmarea devine o plângere. M-o ajutat Maica Domnului și am scos-o la capăt. Eu asta vreau să arăt, că omenește n-aveam cum să rezist. Era prea mult. Deja niciodată n-am ajuns la starea asta. Mi-a fost greu, m-o durut cervicalul, dar inima mi-o rezistat. Acum îmi cedase inima și mi-aminteam ce mi-or spus medicii când am făcut control la inimă. Părinte, dacă depășești limita, ai căzut și s-o terminat. Nu mai are nimeni ce să-ți facă, la problemele pe care le ai, niciodată să nu întinzi coarda peste măsură că s-o terminat. Și îți e inima foarte slăbită. Eu acum, cum se zice, dacă nu m-a ținut Maica Domnului în brațe, poate nu mai eram acum, nu mai auzeați filmarea asta.

Încrederea aceasta neclintită în Stăpâna noastră o regăsim și în Respectul față de Maica Domnului: cum ne purtăm în Grădina Ei, o mărturie athonită care lămurește ceea ce s-a văzut la conferința de la Craiova.

Cadourile au fost împărțite

Și s-o încheiat cu bine. Bineînțeles, când m-am ridicat, mulți mi-au adus acolo cadouri, chiar au venit câteva familii pe care le cunoșteam din Târgu Jiu, cu un tort mare, scris cu „La mulți ani, părinte Pimen!” Și cumva mi-o zis părintele, o doamnă insistă, zic, să vie așa prin spatele meu: „Uite, v-am adus un tort.” Zic: „Bine, lăsați-l acolo.” Adică fiecare mi-o adus flori, pe o masă în spate era plin.

Și la urmă, când am încheiat și au spus că gata, nu mai este nicio carte, atâta m-am bucurat că am reușit până la urmă, când să mă ridic nu mai puteam sta în picioare, m-au luat doi părinți, unul de o mână, unul de o mână, că nu mai aveam stabilitate. Mă duceam într-o parte, în alta și în felul ăsta m-au scos pe o scară, cum ar fi interioară, ca să ies dintre oameni de acolo și m-au dus ei de braț ca să pot merge. Deja nu mai aveam stabilitate, mi-am dat seama, eram la limită. Dar bucuria mare a fost că am rezistat.

Chiar am rugat, că aveam ceva persoane cunoscute alături, zic: „Măi, vă rog un lucru, a fost cu ideea chiar una din persoanele apropiate, zic, părinte ce facem cu tortul?” Zic: „Nu vedeți că eu sunt pe moarte, ce să mai faci?” Și atunci chiar o persoană apropiată zice: „Părinte, vreți să-l dăm la voluntari?” „Dați-l la voluntari!” Și așa, persoanele care mi-au adus tortul, să știți că a a ajuns la voluntarii care au muncit atâta, la fetele alea frumoase, care atâta grijă au avut acolo să decurgă conferința bine. Și florile, i-am rugat pe părinți, duceți-le la Maica Domnului toate, că zic: „Eu ce să fac cu toate?” Anumite lucruri, icoane, ce mi-au mai dat, de-astea, le-am luat. Pomelnicele pe care le-or dat oamenii le-am luat, ca să știți că le ducem în Sfântul Munte și îs pomenite întotdeauna.

Gestul de a da mai departe tortul și florile nu este o întâmplare, ci un obicei al inimii pe care părintele Pimen îl tâlcuiește în Să facem binele neîncetat în jurul nostru, cuvânt rostit chiar în vara dinaintea conferinței de la Craiova.

Refacerea de după conferința epuizantă de la Craiova

Deci, o decurs cum trebuie și în felul ăsta m-am retras. Bine, am mai gustat seara ceva cu părinții, dar eram terminat. În noaptea aia, bineînțeles, așa, până pe la, nu mai știu, 1-2, m-o durut inima, așa, serios, ca să spunem. O fost o persoană apropiată care mi-o fost alături atunci, care zicea: „Părinte, n-ai voie să mori aici.” Și cât de cât m-o ajutat și după aia am încercat să mă odihnesc. Am dormit câteva ore, cât s-a putut, când ai problemele astea. A doua zi, așa cum s-o putut, mai cu încetul, următoarea noapte am dormit mai bine și un pic mi-am mai revenit. Și am putut să plec mai departe.

Deci așa, că deja m-am lungit mult, dar am vrut să vedeți cum s-o desfășurat conferința. Și uitați-vă că deja de atunci, conferința o fost joi seara, acum e marți seara când fac eu filmarea asta, o să apară peste o săptămână, nu joia asta acum, că o s-o trimit Părintelui Teologos, dar să știți că încă inima, cred că aseară a fost un pic mai bine, cealaltă seară iară, abia suflam, azi un pic mi-a revenit mai bine, uitați, acum reușesc să fac filmarea, dar ceva înțepături tot mai am la inimă.

Deci, eu i-am spus părintelui, că voia să mă mai invite și alte evenimente: „Părinte, duminică avem proclamarea icoanei Madona Dudu, vine Sinodul, uite așa, părinte, vă rugăm.” Zic: „Părinte, eu știu ce înseamnă un efort de-asta la mine, pe care l-am avut. Mie îmi trebuie cel puțin o săptămână să-mi revin, nu să mai fac ceva, doar să-mi revin. Ca după aia ușor, ușor să mă reglez, să spunem așa.” Și într-adevăr așa este. Acum încerc să stau liniștit, dar tot mi-am dorit să fac filmarea asta ca să se vadă cum o decurs evenimentul și-s bine cu ajutorul Maicii Domnului.

Măsura, firescul și nădejdea cu care își drămuiește părintele Pimen puterile după o asemenea osteneală sunt tema cuvântului Cum să ducem o viață normală în firesc, nădejde și smerenie, care se citește ca o urmare firească a conferinței de la Craiova.

Bucuria de fi printre olteni la ei acasă, la conferința din Oltenia

Mulțumesc Maicii Domnului că m-a ajutat, nu meritam, cum se spune, dar Ea, cu mila și dragostea ei m-a ajutat, m-a întărit s-o scot la capăt. Și m-am bucurat de tinerii pe care i-am întâlnit, tineri buni, tineri frumoși. Așa au fost în jur la 300 de tineri din zona asta a Olteniei. N-am avut eu timpul suficient să petrec cu ei, că vă dați seama, dacă așa o fost situația, în limita cât s-a putut. Dar m-am bucurat că am ajuns la Craiova. Nu ajunsesem niciodată la o conferință în zona asta, că altfel am mai trecut prin Craiova, mai am familii, am mai stat la ei. Deci, cu drag, așa.

Dar în felul ăsta o fost în direct, să spunem, și chiar cu mitropolitul locului, ca să spun așa, o fost contactul direct, că nu îl întâlnisem niciodată. Totul a fost cum trebuia, chiar de-o fost osteneală multă și chiar mulțumesc Mitropolitului Irineu pentru dragostea cu care m-o invitat, m-o primit și chiar și el o venit acolo, să spunem, în tribună, o stat liniștit până la sfârșit cu drag, o binecuvântat și începutul și sfârșitul. Și într-adevăr am întâlnit oameni buni. Sunt puțin mai activi oltenii, dar sunt oameni buni. Adică și credincioși, de-asta, indiferent cum se zice, peste tot sunt oameni buni. Și tineri buni am întâlnit mereu, de-asta spun, atâta timp cât avem tineri buni, țara nu se pierde. Permanent și o să fie până la sfârșit, pentru că Dumnezeu are grijă să ridice tineri buni tot timpul.

Și mulțumesc și la toți părinții care s-or îngrijit să-mi fie bine și la toți care au participat și ne-am bucurat împreună acolo. Și mulțumesc Maicii Domnului care o avut grijă de mine, așa, ca de un copil de ăla zăpăcit, obraznic, o avut grijă ca s-o scoată la capăt, să rezist, să se încheie totul cu bine.

Cred că v-am spus din toate, nu mai știu, poate am mai uitat unele lucruri, dar am vrut așa să vedeți cum o decurs evenimentul la Craiova. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții. Amin!

Nădejdea pusă în tineri, pe care părintele a simțit-o la conferința din Oltenia, își află temeiul în Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos, acolo unde se arată de unde vine puterea unei generații bune.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Donează