Marile companii de tutun se află în spatele substanțelor chimice adictive din alimente – Vani Hari

Urmăriți un interviu cu Vani Hari în care aceasta îi demonstrează lui Jordan Peterson și nouă că, de fapt, marile companii de tutun se află în spatele substanțelor chimice adictive din alimente. Acest fapt ne arată că este vorba de niște planuri mult mai tenebroase decât pare la prima vedere.

Să avem grijă cu ce ne hrănim!

Vizionare cu folos!

Powered by RedCircle

Marile companii de tutun se află în spatele substanțelor chimice adictive din alimente – Vani Hari

Jordan Peterson: Spune-mi ce știi despre achiziționarea industriei alimentare de către companiile de tutun spune-mi despre asta pentru că nu înțeleg cu adevărat.

Vani Hari: Da, absolut. Deci R.J. Reynolds și Philip Morris au cumpărat companiile General Foods și Kraft pe vremuri și au spus: “Acum avem o oportunitate de a intra în afacerea alimentară”, deoarece a existat o scădere a consumului de tutun din cauza avertismentelor de pe pachetele de țigări și oamenilor le-a devenit clar că nu ar trebui să fumeze tutun, deoarece provoacă cancer. Așa că ei căutau o altă oportunitate de a-și diversifica portofoliul. Așa că au spus: “Avem toate aceste cercetări uimitoare prin care i-am agățat pe oameni de tutun, putem folosi aceeași cercetare și aceiași oameni de știință pentru a face același lucru cu mâncarea și vom cumpăra și companiile de arome, vom cumpăra…

Jordan Peterson: Bine, dar asta este o acuzație foarte gravă.

Vani Hari: Da, dar este 100% adevărată.

Jordan Peterson: Care părți din ea? Hai să demontam asta. Deci este ușor de verificat dacă companiile de tutun au cumpărat companiile alimentare, corect? Este o chestiune publică. Dar următoarele părți? De ce crezi că sunt adevărate? Înțeleg că au cumpărat companii alimentare. Și faptul că erau companii de tutun și au cumpărat companiile alimentare e suspicios. Dar a spune că plănuiau în mod conștient să-și folosească oamenii de știință pentru a-i face pe oameni dependenți de fast-food, sau de mâncare procesată, acesta e un lucru diferit. Deci dă-mi voie să revin puțin la asta pentru că…

Vani Hari: Ei bine, PepsiCo are un robot care a imitat papilele gustative umane pe care ei îl folosesc pentru teste. Și acest tip de informații apar acum deoarece avem un adolescent în Pennsylvania care tocmai ce a intentat un proces. El are 16 ani și are o steatoză hepatică (boala ficatului gras) nealcoolică și diabet și dă în judecată unsprezece dintre cele mai mari companii alimentare din America pentru boala sa, spunând că dieta cu alimente ultra procesate pe care o ținea l-a făcut așa, deoarece acelea erau de natură a crea dependență. Și ca parte a acelui proces, ei au adus aceste dovezi. Și mai multe vor fi descoperite.

Sunt foarte entuziasmată de asta pentru că atunci când am citit procesul era peste 150 de pagini sau ceva, și când l-am citit a fost ca un film de groază, pentru că arăta că, deși erau imaginile exacte cu ce tip de tehnologie foloseau pentru a da dependență papilelor gustative și simțurilor noastre față de mâncare, au arătat și tipurile de tehnologie și nodurile din creier pe care le afectează la șobolani și oameni și…

Jordan Peterson: Da, și oamenii înțeleg sistemul destul de bine. Dar cum ai distinge “delicios și ușor” de “dependență”? Pentru că nu e surprinzător ca companiile de mâncare să încerce, evident, datorită concurenței, să… Aici e treaba – concurează ele pentru a-ți face plăcere sau a-ți da dependență? Și apoi, următoarea întrebare este: Care e diferență dintre cele două lucruri? Pentru că semnul distinctiv al dependenței este maximizarea plăcerii pe termen scurt. Devine patologic atunci când maximizarea plăcerii pe termen scurt interferează cu tânjirea [după ea] pe termen mediu sau lung. Asta nu e o combinație bună. Dar e o linie subțire între dependență și plăcere. Deci, dacă eu sunt o companie alimentară și vreau să fac un produs competitiv, voi încerca să-l fac cât mai delicios și cât mai ușor [de obținut], deci…

Vani Hari: Deci aici intervine dilema morală cu companiile alimentare. Corect?

Jordan Peterson: Da. Și dilema criminală.

Vani Hari: Da, criminală. Avem 38% de adolescenți cu vârste între 12-18 ani care sunt acum pre-diabetici, când obișnuiam să avem 0%.

Jordan Peterson: 38%?

Vani Hari: 38%!

Jordan Peterson: Și intervalul de vârstă?

Vani Hari: 12 – 18 ani.

Jordan Peterson: 38%!? Da, este groaznic!

Vani Hari: Și obișnuia să fie zero! Trebuie să ne uităm la ce se întâmplă în aprovizionarea cu alimente, trebuie să tragem pe cineva la răspundere pentru asta sau să creăm un fel de regulament sau schimbare care să împiedice acest lucru să continue să ne ducă în prăpastie, încotro ne îndreptăm acum.

Jordan Peterson: Hai să te întreb altceva. De ce să nu tragem la răspundere mamele? Pentru că unul dintre lucrurile care cred că s-au întâmplat, și nu știu cum să-i fac cap și coadă, este că, evident, ceea ce s-a întâmplat este că prepararea mâncării a fost scoasă din casă și transferată la companii. Avantajul este că este rapid și ieftin și ușor, și asta are avantaje, să nu uităm. Adică atunci când oamenii găteau, ceea ce e valabil în particular și în țara ta natală, câte ore pe zi petreceau femeile pregătind mâncare indiană în modul tradițional, ca de exemplu într-un sat?

Vani Hari: Toată ziua!

Jordan Peterson: Da, toată ziua, 100% din timp. Și foloseau o varietate de mirodenii și o varietate de tehnici de fermentație care sunt foarte complexe. Știu că unul dintre motivele pentru care pâinea modernă nu este la fel de sănătoasă ca cea tradițională deoarece acum folosim drojdie pentru creștere rapidă care grăbește procesul, care e un avantaj pentru că ne place să avem timp, dar asta este mai puțin eficient în a descompune proteinele și astfel acestea devin mai greu de digerat, etc. etc… Toate modurile tradiționale de preparare a alimentelor fuseseră testate în timp – fermentația, de exemplu. Am substituit gătitul în casă cu ușurința industrială în prepararea alimentelor. Avantajul este că am eliberat 4-5 ore pe zi, în primul rând pentru femei.

Vani Hari: Da.

Jordan Peterson: Deci de ce să dăm vina pe companii și să nu dăm vina pe acasă? Pentru că dacă vrem să rezolvăm problema, trebuie să rezolvi esența problemei.

Vani Hari: S-ar putea spune că eu le fac pe ambele, într-un fel, pentru că sunt și activistă pe de o parte, dar scriu și cărți de bucate, pe de alta. Am scris două cărți de bucate în care îi învăț pe oameni cum să gătească sănătos și repede acasă, ca să nu le ia întreaga zi. Dar problema este modul în care știința nutrițională ajunge decimată la public – este plină de conflicte de interese, creează o situație în care, de exemplu, ai niște studii care apar și zic că “bomboanele îi fac pe copii mai buni la sport”. Acesta a apărut ca titlu în ziar la un moment dat. A fost un studiu finanțat de Mars și de compania care face M&M și alte companii americane de dulciuri. Ei bine, aceste studii ies și nu înseamnă că noi chiar le vom crede și nu vom zice că sunt prostii, dar se întâmplă că atunci când o mamă stă la coadă într-un magazin alimentar și copilul o trage de fustă și ia acele M&M și dorește să le pună în cărucior, iar ea zice: Eh, hai că nu or fi chiar așa rele. Corect? Se creează acea situație în care mamele simt că e în regulă să facă asta.

Și probabil că așa se întâmplă cu 90% din informațiile trimise publicului american prin mass-media, prin marketing, prin reviste, prin televiziune, atunci când vine vorba de mâncare. Informațiile reale despre faptul că mâncarea noastră este plină de chimicale cu scopul de a ne face să mâncăm în exces nu ajung la noi, și deci… Tu aduci un argument foarte interesant și îmi place că sapi adânc în psihologia din spate, pentru că este adevărat că companiile alimentare doresc să facă mâncarea lor delicioasă…

Jordan Peterson: Și aș spune că au reușit, chiar e delicioasă.

Vani Hari: Desigur, dar este acesta un avantaj nedrept pentru un american, pentru un om, că o companie poate avea acest tip de tehnologie, un robot cu papile gustative?

Jordan Peterson: Da, se poate spune la fel și despre rețelele de socializare.

Vani Hari: Total de acord!

Jordan Peterson: Ai companii de mărimea unor industrii care se concentrează pe a maximiza plăcerea de termen scurt pentru câștig comercial. Ei bine, asta e ceva rău. Și este un lucru greu pentru familia comună să concureze cu asta…

Vani Hari: Nu putem concura cu asta, și mamele nu pot concura cu asta, nu putem, nu avem nici măcar o șansă în fața acelei științe, deoarece creează cea mai bună parte a unui gust, unu la un milion.

Motivul pentru care este atât de important ca un copil să mănânce direct din natură la o vârstă foarte fragedă e că îi permite să devină un copil mai puțin pretențios, pentru că, să ne găndim la afine, uneori sunt moi, uneori tari, uneori sunt suculente, uneori sunt cărnoase, uneori sunt mici, uneori sunt mari, este diferit de fiecare dată când mănânci o afină. Pe când dacă mergi și iei un baton de cereale cu afine, de exemplu, este exact același gust de fiecare dată.

Și ei folosesc acea unu la un milion cea mai bună parte a unui gust într-o componentă de aromă pe care o numesc “aromă naturală” pe etichetă, care ar putea însemna 1000 de chimicale diferite. Și dacă copilul tău crește cu așa ceva, va fi pretențios și va urî mâncarea adevărată și va ajunge în acea situație de 38% de adolescenți pre-diabetici pe care o avem acum. Pe când dacă îi dai copilului tău de mic afine adevărate, el va avea o șansă. Corect?

Și deci trebuie să lovim problema din ambele părți. Trebuie să tragem la răspundere companiile alimentare dar și să explicăm publicului adevărul despre industria alimentară, adevărul despre nutriție, adevărul despre mâncarea adevărată, despre ce s-a făcut cu mâncarea noastră în ultimii 50 de ani, cum să anulezi asta în propria ta casă, și cum să alegi produsele bune, care folosesc mai puține chimicale și aditivi, astfel încât să nu-ți expui familia la asta.

Suntem în această fază critică acum în care avem o oportunitate cum nu am mai avut până acum, din cauza că se vorbește despre asta la nivel național și am mai multă speranță acum că putem schimba încotro ne îndreptăm decât am avut în întreaga mea carieră, și asta mi-a permis acum să revin în joc, fiindcă înainte eram îngrijorată să mă întorc în joc pentru că acum am copii și de aceea am vrut să refuz să dau acea mărturie la Senat, dar sunt atât de bucuroasă că am făcut-o, pentru că s-a creat ceva… este minunat, pentru că s-a creat această comunitate de oameni, această mișcare a oamenilor, care nu numai că se îngrijesc de sănătatea lor, dar vor să tragă aceste companii la răspundere, vor să răspândească acest mesaj cat mai departe, mai rapid și mai larg, și se răspândește masiv pe rețelele de socializare, ajunge la oameni care eu nu aș fi crezut că l-ar asculta sau înțelege vreodată.

Și aceasta este partea care eu cred că e extrem de importantă în ceea ce privește munca pe care eu o fac, pentru că eu vreau ca oamenii să se trezească. Și deci când aleg o anumită companie și o trag la răspundere pentru vreo substanță chimică, nu este neapărat problema doar cu acea substanță sau acea companie, ci este vorba despre trezirea oamenilor cu privire la nedreptatea care s-a întâmplat cu sistemul nostru alimentar.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!