Urmăriți un material în care părintele Pimen Vlad ne vorbește despre evenimentele principale de la începutul Postului Mare și ne dă câteva sfaturi legate de acestea.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Învierea naturii primăvara, este ca trecerea noastră dincolo
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! E cald și frumos, miros de primăvară în cântec de păsărele. Mă uit și la fluturii care zboară, ce frumos e când toate prind viață! Toate păreau moarte pe timpul iernii, când toate se usucă, nu mai vezi fluturi și dintr-o dată vedem că toate se bucură de viață.
Așa o să fie și cu trecerea noastră dincolo: îmbătrânim, ne mișcăm mai greu așa cum e firesc, până ajungem încet, încet să ne pregătim să plecăm dincolo. Dar acolo trecem la viață, am putea spune. Trecem în veșnicie, la bucurie. Ați înțeles, dragilor? Ne ducem să ne bucurăm dincolo, bineînțeles, dacă am făcut și noi ceva aici.
În ultimul timp mulți mi-au mai scris în mesaje: ”Părinte, vine războiul, o să murim!”. Toți murim, măi! Indiferent care va fi situația, toți murim! Nu rămâne nimeni pe pământul ăsta, dar contează cum murim, în ce relații suntem cu Dumnezeu când plecăm dincolo în veșnicie. Ați înțeles, dragilor?
Lupta dintre îngeri și diavoli la Judecata de Apoi
Îmi amintesc cum povestea părintele Cleopa frumos: De ce înainte de a trece dincolo, îi vedem pe mulți că intră în starea aceea ca de comă, adică nici mort, dar nici nu mai are contactul cu realitatea? Ce se întâmplă atunci? Ei încep să vadă dincolo și văd lupta care se dă. La moartea omului vin atâția diavoli câte fapte rele a făcut și atâția îngeri câte fapte bune o făcut și începe lupta între ei. Fiecare prezintă argumente, ce a făcut sufletul. Dar dacă sufletul a făcut mai multe rele vă dați seama în ce stare e atunci!
Și omul când începe să vadă dincolo intră în starea aceea de înfricoșare pentru că nu știe cine o să biruiască: oare are mai multe fapte bune sau mai multe rele? La mulți vedem că se zbuciumă, sunt înspăimântați că abia atunci își dau seama că viața de aici a fost o trecere ca un vis și de fapt realitatea începe dincolo. Ați înțeles, dragilor? Și abia atunci vedem cu adevărat ce-i cu noi, ce-am făcut în viața asta.
Să avem smerenie, nu mândrie
Mi-amintesc o poveste despre un bătrân care a avut o viață sfântă, s-a nevoit și i-a venit și lui timpul plecării. Era în vârstă și ceilalți părinți l-au văzut că nu era vesel și l-au întrebat: ”Părinte și tu, care toată viața te-ai nevoit, te temi?”. El le-a răspuns: ”Măi, fraților, eu m-am nevoit, am încercat să fac voia lui Dumnezeu, dar abia când mă duc dincolo o să văd dacă i-a plăcut lui Dumnezeu ce-am făcut eu”. Că niciodată nu trebuie să ne încredem în faptele noastre: ce tare-s eu, ce-am făcut, că am ținut post, că am făcut o nevoință, metanii.
Stai să vedem ce zice Dumnezeu! Le pune parafa? Le-am făcut de drag? Le-am făcut cu smerenie? Sau le-am făcut din mândrie, ca să mă vadă alții că ”Uite cât de mult postesc eu! Uite câte rugăciuni fac eu, câtă milostenie fac eu!”? Adică, tot să ies fața altora, să mă vadă cât de bun sunt eu? Să nu murdărim cu mândrie și cu alte interese lucrurile bune pentru care am putea să dobândim Raiul, să primim plată de la Dumnezeu. Ați înțeles, dragilor?
Să ajutăm fără a condiționa ajutorul
Facem o faptă bună din interes atunci când zicem: ”Lasă că îl ajut, că poate o să mă ajute și el când am nevoie!” sau: ”Lasă că îți dau, dar vezi…, să nu mă uiți când… cutare!”, adică totdeauna punem ceva, o condiție în față: ”Te-am ajutat, mă ajuți!”. Trebuie să avem mare grijă! Dacă facem un bine să-l facem dezinteresat, să-l facem de drag, să-l facem pentru Dumnezeu că are grijă Dumnezeu să ne răsplătească însutit, înmiit, pentru că El e mult milostiv și preabogat, cum se spune. Are de toate ca să ne răsplătească și aici și dincolo. Să nu mai așteptăm răsplătiri omenești, pentru că am făcut, am dres și așa mai departe. Ați înțeles, dragilor?
Duminica ortodoxiei
Și vreau să vă mai spun că duminica trecută a fost Duminica Ortodoxiei. Să ne gândim un pic ce înseamnă ortodox? Cuvântul vine din greacă și înseamnă ”drept slăvitor”, cel care slăvește drept, adică bine, pe calea cea bună. Deci, chiar și cei care nu sunt în ortodocsie când vorbesc de noi, vorbesc ca și cum ar zice: ”Cine? Ăla din ce credință? Păi, din aceea care slăvește calea cea bună”, adică, acea credință care merge pe calea cea bună. Asta e denumirea Ortodoxiei, ”drept slăvitor”, care slăvește bine, cum trebuie pe Dumnezeu. Asta e credința noastră.
De ce s-a pus în prima duminică din Postul Mare Duminica Ortodoxiei? Pentru că pe la anul 800 și ceva s-a hotărât de către Sfinții Părinți și s-au pus icoanele la loc de cinste pentru că până atunci a fost în vreo două rânduri lupta împotriva icoanelor când au fost arse, date jos de prin biserici, de peste tot. Au fost prigonite icoanele fiind numite chipuri cioplite… și erau icoane care făceau minuni!…
A fost un fel de luptă cum se zice, direct cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu sfinții. Și atunci s-au pus iar la loc de cinste sfintele icoane, pentru că noi nu slăvim lemnul sau arama sau argintul sau aurul din care sunt făcute, nu! Noi slăvim chipul lui Dumnezeu sau al Maicii Domnului, chipul pe care-l vedem, iar gândul ni se duce la Dumnezeu, la Maica Domnului, la sfinți, ne amintește de ei.
Noi nu ne închinăm la frescă sau la lemn, ci la Sfântul care este în Ceruri
Când intri într-o biserică pictată și te uiți la icoana Mântuitorului, dacă-i pe Tronul de Judecată, îți amintește de Mântuitorul, că este Dumnezeu, e Judecător. O icoană cu Hristos în brațele Maicii Domnului ne amintește de nașterea pământească a Mântuitorului, de Maica Domnului, de toate treptele astea ale Maicii Domnului de la naștere și până la adormirea Ei. Deci, în icoane îi vedem pe sfinți, îi înțelegem mai bine. Noi nu ne închinăm la fresca aia sau la lemnul acela, ci la Sfântul care este în Ceruri, care ne poate ajuta, icoana ne amintește de ei. Dacă ai acasă o fotografie de la bunici, de la mama sau de la tata care au plecat dincolo, nu înseamnă că cinstești hârtia aceea, nu! Ea îți amintește imediat momentele trăite cu cei care nu mai sunt. Ați înțeles, dragilor?
De asta s-au pus din nou icoanele la loc de cinste și s-a hotărât ca prima duminică din Postul Mare să se facă o sărbătoare deosebită, toată lumea să vină cu icoane la biserică, să se scoată sfintele icoane. Uneori se făceau procesiuni și erau niște rugăciuni speciale care se citeau pentru întărirea credincioșilor și se punea și anatema pe toți cei care erau împotriva biserici, împotriva icoanelor. Așa s-a păstrat în biserică de mult timp, de o mie și ceva de ani Duminica Ortodoxiei.
Cum trebuie să fie un ortodox?
Dacă tot vorbim de ortodoxie, să spunem și cum ar trebui sa fie un ortodox. Dacă te întreabă cineva:
– Ce credință ai?
– Sunt ortodox!
– Bine, dar faptele tale parcă nu prea corespund!…
Cum trebuie să fie un ortodox? E în credința ortodoxă, drept-slăvitoare, dar faptele? Că nu e suficient să fii ortodox dacă nu faci nimic. Atenție la faptele noastre! În ortodoxul în care trăiește credința nu lipsește de la Sfânta Liturghie, se duce acolo în comuniune cu ceilalți, în biserică, pentru că e Biserica Ortodoxă. Toți facem parte din Biserica Ortodoxă și atunci noi avem împărtășire cu toți împreună, din același potir, în Biserica Ortodoxă și atunci participăm la Sfânta Liturghie cu toții, ne rugăm împreună, cântăm împreună.
Prezența la Sfânta Liturghie
Deci, trăim Sfânta Liturghie despre care se zice că-i cea mai mare Taină de pe pământ pentru că se unește cerul cu pământul. La Sfânta Liturghie coboară Cerul pe pământ, e cea mai mare Taină și noi poate atunci ne lenevim, dormim, zicem că suntem obosiți sau că ne doare ceva sau că vrem să ne plimbăm pe undeva… Găsim motive ca să nu ne ducem și pierdem. Adică, coboară Hristos, vine Împăratul la noi și noi în loc să mergem să-L întâlnim în Taina Sfintei Liturghii, noi ne găsim alte treburi care ni se par mai interesante.
Spovedania
După aceea, spovedania, ca să ne curățăm păcatele, pentru că ziua de mâine nu-i a noastră. Vedem câți pleacă în fiecare noapte. Sau poate, să ferească Dumnezeu, vine un război, că tot se vorbește de așa ceva, se îngăduie și te ia pe nepusă masă, nespovedit, nepregătit. Poate tu nu mori atunci, dar poate nu mai găsești preoți să te spovedești mai târziu sau nu mai găsește o biserică deschisă, intră în starea aceea de urgență, încep conflictele. Cât ți-ai dori atunci să poți să te eliberezi, să te cureți? Pentru că vezi că îți trece cum se spune, pe deasupra capului moartea. Cum te uiți în urmă, când știi că atâta timp ai avut în care puteai să te pregătești și nu te-ai pregătit?! Da, dragilor, să nu lăsăm lucrul ăsta!
Respectul față de ceilalți
După aceea, un creștin ortodox, în afară de cele pe care le-am spus, are respect față de ceilalți, ați înțeles? Îi respectă pe toți oamenii. El vede chipul lui Dumnezeu în fiecare om, deci are respect față de toți. Nu-l interesează de ce neam sunt, de ce credință, îi respectă. Nu împărtășește credința cu el, dar îl respectă. Deci, respectul față de toți. Dacă îi cere unul o bucată de pâine, îi dă. Dacă are nevoie unul de ajutor, îl sprijină. Deci, un adevărat ortodox e pregătit întotdeauna să aibă o mână întinsă spre celălalt pentru a-l ajuta, a-l sprijini, dacă e nevoie pentru a-i da un sfat, pentru a fi alături de celălalt.
Deci, el iese în relief fără să vrea, cu lucrurile astea pe care le face: îi salută pe ceilalți când trece pe lângă ei, n-așteaptă ca să-l salute ceilalți, să i se-nchine ceilalți. El e primul care întotdeauna dă respect celorlalți, se poartă frumos, nu înjură de cele sfinte. Adică, spui că ești creștin ortodox, că ești trăitor, că te rogi la Dumnezeu, la Maica Domnului și tu-i înjuri! Ce fel de creștin ești? Ați înțeles, dragilor?
Dumnezeu ne-a lăsa liberi, dar la sfârșit ne cere socoteală
Deci, credința noastră e libertate. Nu e obligatoriu să facem toate astea, dar atunci cum ne numim noi creștin ortodocși, dacă nu le facem, dacă facem lucrurile contrare? De asta să avem oleacă de grijă cum ne trăim viața, pentru că Dumnezeu ne-a lăsa liberi, dar la sfârșit ne cere socoteală: ”Te-am lăsat liber, dar ți-am spus că asta e rău, asta e bine, dacă faci asta îți faci rău ție și faci rău și celor din jur!”. De fapt nu ne-a dat niște legi ca să spunem așa, prin care să ne chinuim, nu! Toate legile astea sunt ca să devenim mai buni, să avem dragoste față de ceilalți. Da, la cel mai de cinste loc s-a pus dragostea! Ați înțeles?
Pentru că dragostea nu caută ale sale, dragostea nu pizmuiește, nu ține minte răul. Dragostea nu cade niciodată. Vedeți ce frumos? Asta știți ce înseamnă? Să transformăm toată lumea din jurul nostru într-un fel de rai pe pământ. Adică oamenii se respectă între ei, își fac bine, se ajută. Deci, de fapt, ăsta-i scopul. Dumnezeu vrea să trăim frumos aici pe pământ, să ne bucurăm nu să ne chinuim. Dar totul depinde de noi. Dacă noi ne facem rău unii la alții, ajungem să ne învrăjbim, să ne dușmănim, să ne vorbim de rău. Nici nu vă dați seama cât de mult pierdem când ne judecăm unii pe alții, când ne vorbim de rău unii pe alții toată ziua, când arătăm cu degetul: ”Uite ce a făcut ăla, uite ăla e vinovat, ăla a zis cutare!”.
Acum nici nu mai are voie omul să vorbească, că imediat e acuzat. Se vorbește de libertate, că nouă ortodoxia ne dă libertate, dar acuma ești acuzat și dacă spui un lucru frumos, dar deranjează pe cineva. Vedem decăderea omenească unde e ajunsă? Ați înțeles, dragilor?
Să ținem post și de tehnologie
De asta lumea acum, mai ales prin mass-media, nu vezi să scoată în relief lucrurile frumoase. Să spui: ”Uite ce lucruri frumoase sunt în țara noastră! Uite ce lucruri bune să fac în țara noastră! Uite ce locuri frumoase avem în țara noastră! Uite ce oameni capabili avem în țara noastră!”, nu! Se adună patru-cinci în platou și încep să judece pe toată lumea, țipă toată ziua și când tragi linie seara… dacă te uiți o zi întreagă la ce se discută acolo, când tragi linie seara vezi că n-ai rămas cu nimic și ai dureri de cap. Ați înțeles, dragilor?
De asta am spus de multe ori că televizorul are și un buton roșu pe care să apăsăm ca să-l mai oprim mai ales acum în post, ca să putem să ne bucurăm un pic de tot ce ne-a dat Dumnezeu frumos. Adică, să trăim, că dacă noi stăm numai în tehnologie, stăm numai în grijile astea lumești, nu mai apucăm să ne bucurăm, nu mai apucăm să vedem toată frumusețea asta din jur. Prin lucrurile astea pe care le avem roată în jurul nostru, putem să ne transformăm viața într-un rai.
Să încercăm să îi alinăm pe cei din jurul nostru care au nevoie
Îmi amintesc de cineva care era în spital, orb, foarte grav bolnav, nu se putea ridica din pat. Avea un vecin în patul alăturat, că erau doi în cameră și nu l-a întrebat ce boală are, dar l-a rugat:
– Auzi, vecine, poți să te uiți oleacă să îmi zici ce se vede afară de geam?
– Măi, ce frumos e! E o livadă înflorită! Câte e de frumos!
Și așa se bucura orbul!
– Și ce mai este?
– Uite și un cireș înflorit de o frumusețe… e plin de flori!
– Da?
– Și uite cum zboară păsări prin el.
A doua zi l-a întrebat iar:
– Ce mai este?
– Uite, a înflorit frumos și un măr!
În fiecare zi îi spunea lucruri noi și atât se bucura orbul și îi mângâia suferința. Timp de o săptămână în fiecare zi i-a spus diferite lucruri din astea frumoase pe care le vedea pe geam. Și într-una din zile când se trezește dimineața, aude că vecinul său de salon a murit. S-a întristat el, dar mai târziul doctorii au adus un alt pacient și l-a întrebat și pe acela:
– Poți să mă ajuți cu ceva? Ce se vede azi pe geam?
– Păi, ce să se vadă? Nu se vede nimic!
– Cum nu se vede?
– Păi, e un zid în dreptul nostru! E clădirea alăturată și nu se vede decât zidul!
– Cum să fie zid? Dar omul dinaintea ta timp de două săptămâni mi-a spus atâtea lucruri frumoase. Vedea atâtea lucruri frumoase, vedea copaci înfloriți…
– Nu-i niciun copac înflorit, e un zid!
Și atunci o asistentă care a asistat la discuția lor i-a spus: ”Păi, nu vedea, că era orb și el!”. Ați auzit? Și orb și foarte grav bolnav că de asta a și murit la scurt timp. Dar cât a stat el o săptămână, două acolo, i-a făcut viața frumoasă la celălalt. Nici măcar nu i-a spus că e și el orb, ca să poată să-l încurajeze pe celălalt. Deci, el în suferința lui mai gravă decât a celuilalt, i-a adus mângâiere o perioadă de timp. Ați văzut, dragilor, ce înseamnă dragostea? În cele mai grele momente tot căuta motive sau metode ca să-l bucure pe celălalt. Hai să încercăm și noi să facem așa, să facem viața mai frumoasă celor din jurul nostru. Să știți că se poate, numai să vrem.
Da, dragilor, asta înseamnă să fim ortodocși! Este ceea ce a spus Mântuitorul: ”Prin aceasta vă vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi”, ați înțeles? Ce frumos! Dacă avem dragoste între noi că dacă nu avem suntem cum spune acolo aramă răsunătoare, chimval răsunător, nimic, gol, asta suntem fără dragoste!
Duminica Sfântului Grigorie Palama
Mai vedem că duminica asta care urmează, au rânduit Sfinții Părinți să fie Duminica Sfântului Grigorie Palama. El a fost călugăr în Sfântul Munte Athos și după aceea a devenit episcopul Salonicului. Gândiți-vă că de pe la anul o mie trei sute și ceva s-a hotărât așa pentru că era ajuns la o înălțime duhovnicească foarte mare, era plin de har și a tâlcuit tainele cele mai adânci despre Har, despre Sfânta Treime. Are lucrări foarte înalte și pentru timpul lui, a reușit să mențină biserica la starea care trebuia, adică să poată explica Tainele Bisericii.
A fost ca o lumină și de asta biserica a hotărât ca duminică de după cea a Ortodoxiei să fie Duminica Sfântului Grigorie Palama, care a fost unul din stâlpii bisericii am putea spune pentru că știm că în timpurile vechi nu toată lumea știa carte. Nu toată lumea avea cunoștințe multe cum e acum când oricine are acces la toate. Toată lumea acum are acces să învețe carte, dar atunci nu era așa și atunci era nevoie de oameni puternici duhovicește ca să-i poată ajuta și pe ceilalți.
Și dacă tot vorbeam mai devreme de picturile din biserici, scopul lor a fost și ca să-i ajute pe cei care nu știau carte ca prin pictură să aibă Sfânta Scriptură și să înțeleagă mai ușor Tainele Bisericii. A fost un ajutor pentru cei simpli, pentru cei care aveau nevoie ca să poată și ei să înțeleagă mai bine, să vadă, să cinstească toate cele sfinte. Ați înțeles, dragilor?
A trecut prima săptămână de post
Uite că a trecut prima săptămână din post, fiecare știe cât s-a nevoit. În mănăstire postul să zicem că e un pic mai mai aspru. Fiecare cât a putut, cum a putut, dar așa se ține de obicei, primele trei zile de duminică până miercuri nu se mănâncă nimic, nici apă, nimic, post negru. Miercuri, după Sfânta Liturghie, după amiază e prima masă. După aceea la fel, până vineri. E o rânduială frumoasă, poate pare un pic greu că te mai slăbește, dar e bucuria aceea când reușești să ții. Că ții o zi, că ții două, că ții trei, fără să mănânci, fără să bei apă, simți o bucurie că ai făcut un pas, că ai luptat.
E omenesc să îți fie foame. Chiar să vă spun și eu că după prima zi, noaptea, aveam o foame de nu mai puteam și cred că de vreo două ori am visat că eram într-un loc și tocmai pregăteau ceva mâncare și le-am zis: ”Măi, am o foame! Nu-mi dați și mie ceva de mâncare?” și mi-au zis că îmi dau și m-am trezit. După aia iar am adormit, iar am visat că parcă aveam o operație pe aici, cu vreo patru găuri și mă durea, dar mi-era foame și iar eram într-un spital acolo și asistentele aveau o tavă cu mâncare, zic: ”Măi, am o foame!” și ele au zis: ”Hai, că-ți dăm!” și iar m-am trezit.
Era o glumă, zice că era un amărât din ăsta, un cerșetor flămând, nemâncat, care trăia pe străzi și adormise și el într-un colț, așa și a visat că a găsit o oală cu sarmale. Dar erau reci că statuseră în frig afară și s-a gândit: ”Măi, se le încălzesc!” și le-a pus la foc, dar imediat s-a trezit și zicea: ”Mă, de ce nu le am mâncat reci? Am așteptat să se încălzească și nu am mai apucat să le mai mănânc!”.
Postul e omorâtor de patimi
Cam așa ceva am pățit și eu. Deci, firea își cere dreptul pentru că e firesc, nu ai mâncat, ea e obișnuită să-i dai mâncare în fiecare zi și cere și atunci mai vine și câte un vis din ăsta, dar se depășește. A doua zi e mai ușor, în a treia zi deja te simți așa relaxat, plutești și după aia se depășesc. Nu e atât de greu, sunt mulți care se luptă să țină un pic de post cât de cât. Ați văzut că înainte de a începe postul a fost ”săptămâna brânzei”, în fiecare zi s-a mâncat, adică a fost suficientă mâncare și atunci e nevoie să curățăm un pic organismul. Și după aia intrăm în rânduiala fireasca a postului, câte un pic în fiecare zi.
Postul nu-i omorâtor de trupuri, ci e omorâtor de patimi, ați înțeles? El ne ajută ca să ne slăbească patimile, să ne fie mai ușor să luptăm, să curețe un pic organismul, să limpezească mintea, să ne rugăm un pic mai mult. Cât de mult ne ajută rugăciunea! Pentru că stăm de vorbă cu Dumnezeu, stăm de vorbă cu Maica Domnului, stăm de vorbă cu sfinții și atunci mintea noastră nu mai fuge la cele lumești.
Când stăm de vorbă cu Împăratul și cu Împărăteasa, vă dați seama ce cinste ni se dă? De aceea, cu cât stăm mai mult de vorbă, cu atât ne bucurăm mai mult și primim har de la Dumnezeu ca să trăim în bucurie. Ce frumos e să trăiești în bucurie, dar în bucuria asta frumoasă, care vine din interior, din inimă, pe care o trăiești și te bucuri. Nu este o bucurie adevărată că ai mâncat bine, că ai băut, că te-ai distrat. Asta este ceva exterior, de care a doua zi ești sec, nu mai rămâi cu nimic. Ați înțeles, dragilor?
Hai să ne bucurăm frumos, să rămânem aproape de Dumnezeu, să schimbăm un pic viața în bine, să fim mai buni cu cei din jur și o să vedeți cât har primim!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții! Amin!
Am uitat să vă zic, aici am locul unde mai vin păsărelele, le mai pun de mâncare și ele au învățat. Aici e locul meu de liniște, să zicem așa.
Doamne ajută, dragilor!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

5 Comment
Părinte, ce e de făcut atunci când în post vin foarte mari și dese ispite la care nu mai putem face față? Niciodată n-am avut atât de multe și atât de mari ca în acest post, am căzut zi de zi în ele, iar în zilele de miercuri și vineri și mai mult…
Adică, în loc să fie postul omorâtor de patimi, așa cum zice părintele Pimen Vlad, e exact pe dos, înainte e post am reușit să mă țin cât de cât departe de patimi, iar de când a început postul, când trebuia să mă țin și mai departe de ele, au tăbărât toate deodată și mai mult ca niciodată…
Am observat același lucru și în zilele de miercuri și vineri de peste an, mai puțin intens, dar același mecanism, când e joi sau marți, e tare ușor să stau deoparte de patimi, dar cum vine miercurea și vinerea, mă cheamă non-stop la ele. Iar când vine un post mare ca aceste de acum, și mai intens… Ce se întâmplă?
Este un atac demonic clasic. Pentru că tu îl lupți mai mult și el te luptă mai mult. Nu ceda, ține postul, păzește-ți mintea și stai departe de centrii de păcat și vei birui. Dacă cedezi, va fi mai rău.
Ok, așa voi face. Voiam mult să mă împărtășesc la Înviere, fiindcă luna această expiră o oprire de un an, dar acum cu căderea în noi patimi, și aflând de la părinte că ele aduc o nouă oprire de 40 de zile conform canoanelor – asta mi-a dat un fel de deznădejde, un fel de „ce rost mai are să țin postul, că e oricum pierdut, nu mă pot împărtăși la finalul lui”. Nu știu ce e de făcut cu aceste interpretări stricte ale canoanelor, în felul acesta ajung să nu mă mai împărtășesc deloc, fiindcă căderile sunt mai dese de o lună… Duhovnicul meu de înainte mă lăsa tot timpul, nu punea nicio oprire, dar părintele la care m-am spovedit și care mi-a dat oprirea zice că duhovnicul n-a făcut bine, că trebuia să fiu oprit… nu mai știu cum să procedez… probabil că Dumnezeu mă cheamă la lucruri mai stricte, să mă țin departe de păcate pentru perioade mai lungi, probabil pentru a mă scăpa de adicții, de aceea mi-a pus în cale acest părinte mai strict, numai că nu știu dacă sunt în stare…
Spovedeste-te cu multa pocainta… Pocainta cantareste mai mult decat canoanele, atunci cand Dumnezeu hotaraste daca te poti impartasi sau nu. Nu deznadajdui! Nu te mai gandi ca e miercuri, si ca e vineri, si ca pacatuiesti mai mult in zilele acestea ca-n alte zile…. stradania conteaza, fii mai relaxat… Mult succes! Doamne ajuta!