Să ne asumăm responsabilitatea – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt necesar al părintelui Pimen în care acesta ne vorbește despre responsabilitățile duhovnicești pe care trebuie să ni le asumăm – fiecare dintre noi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși în cântecul păsărelelor! Auziți ce frumos? Se bucură și ele de mirosul de primăvară, Îl slăvesc pe Dumnezeu în felul lor. Vedeți ce minunat le-a făcut Dumnezeu pe toate? Le-a făcut bune foarte, asta spune la Sfânta Scriptură: ”Și Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte!”. Adică, perfecte.

Problemele s-ar rezolva mult mai ușor dacă ne-am asuma responsabilitatea

Am început să le ”reparăm” noi, ăia grozavii, exact cum sunt copiii mici care văd câte un ceas care merge, totul frumos, dar lor le place ”să repare”, să-l desfacă și la urmă să trezesc că le rămân piese pentru două ceasuri și nu mai merge niciunul. Cam asta am început noi, oamenii, să facem cu tot ce-a făcut Dumnezeu, cu lucrarea Lui, am început să o ”reparăm” noi. Ne-a tentat exact cum face un copil mic: ”Ia să vedem, că poate eu îs mai grozav!” și stricăm totul și după aia începem să căutăm vinovații: ”E de vină Ion, e de vină Ileana, că-i de vină nu știu cine!”. Doar noi, care am făcut lucrul ăsta, nu ne asumăm responsabilitatea.

Dacă ne-am asuma responsabilitatea fiecare pentru orice greșeală facem, s-ar rezolva problema! Să zicem: ”Mă, eu am greșit. Din ce motiv am greșit? Ce am făcut?”. Apoi îmi cer iertare de la ceilalți, le cer ajutorul: ”Hai să reparăm ce-am stricat și să nu mai repetăm lucrul acela!”. Nu să pretindem că e bun, dar de vină este altcineva, clima, că a fost înnorat, orice numai eu nu! Ați înțeles, dragilor? Să ne asumăm greșelile întotdeauna! Și când îți asumi greșeala și în fața lui Dumnezeu, se zice că deja e pe jumătate iertată și dacă te-ai spovedit, te-ai căit pentru ea, e iertată cu totul. Vedeți ce frumos ne-a lăsat Dumnezeu și calea asta a iertării ca să devenim iar curați ca îngerii? Da, prin Sfânta Spovedanie!

Noi să facem ce ține de noi, Dumnezeu se ocupă de restul

Dragilor, cât de minunat le-a făcut Dumnezeu pe toate! Uitați, am prins un păr aici, mai am dincoace un păr, aici vreo doi pruni, păr dincolo, aici a început și gutuiul să scoată floricele, mere mai sus. Livada e bogată, toate-s sub grija Maicii Domnului, noi doar le îngrijim. Le săpăm la rădăcină, punem un pic de gunoi, îi văruim un pic, îi curățăm. Facem omenescul și Dumnezeu face toate celelalte ca să rodească. Dar dăm și noi din mâini, nu stăm cu mâinile cum se zice, în buzunar și apoi zicem: ”De ce n-avem roade?”. Omenescul îl facem noi și de unde nu mai putem noi intervine Dumnezeu și face restul.

Așa trebuie să facem în viață: ce ține de noi, pământul să-l lucrez… ce ține de noi și Dumnezeu se ocupă de restul. Pentru orice lucru să încercăm să ne facem datoria ca oameni, dar să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu. Și atunci Dumnezeu cum se zice, ne duce în brațe ca ceea ce facem noi să sporească, să fie sub binecuvântare. Nu ne dăm seama, dragilor, ce lucru însemnat e binecuvântarea în toate. Chiar și o mâncare, dacă o începi cu ”Doamne ajută!” primește Harul lui Dumnezeu, ajutorul lui Dumnezeu. În orice lucru, să zicem că pleci la drum, ”Doamne ajută-mă! Maica Domnului, ai grijă de mine!” și o să vezi cum te țin în brațe să nu pățești nimic pentru că Le-ai cerut ajutorul, te-ai încredințat Lor. În orice să cerem ajutorul.

Viața e frumoasă sub binecuvântarea lui Dumnezeu

Cum e și căsătoria, așa cum a fost dintotdeauna, se începea din momentul cununiei. Mirii primeau harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, nu trăiau împreună până atunci. Atunci se începea viața, atunci se mutau unul la altul, atunci se cunoșteau ca să fie harul lui Dumnezeu peste ei și să înceapă viața frumos sub binecuvântare și după aceea copiii care vin să fie sub binecuvântare. Nu existau probe, că un an, doi ne probăm să vedem dacă ne potrivim și la urmă ne certăm și trecem la alte probe și vezi așa că trece viața tot probând în dreapta și în stânga. Aia nu-i viața, e chin. Ne chinuim unii pe alții.

Dragilor, viața e frumoasă sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Asta trebuie să înțelegem! Noi nu ne dăm seama, suntem slabi, patimile ne prind, lunecăm, dar să ne asumăm, ne cerem iertare, ne spovedim și o luăm din nou de la zero și atunci o să vedem că Dumnezeu ne primește și cei din ceasul al unsprezecelea sunt primiți ca cei din ceasul întâi, cu aceeași răsplată.

Da, dragilor! Încet, încet ne apropiem de Sfânta Înviere. Zilele trecute am avut miercurea Canonului Mare, când s-a cântat Canonul Mare pe larg, frumos, minunat am putea spune cu toate celea, cu ”Miluiește-mă, Dumnezeule, Miluiește-mă!” și iar se cânta un tropar și iar ”Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Să ne miluiască Dumnezeu, să aibă grijă de noi mereu!

Acatistul Bunei Vestiri

După aceea, vineri seara a fost a Acatistul Bunei Vestiri. Acesta e cel mai vechi acatist și se spune că și cel mai iubit de Maica Domnului. El vine din tipurile vechi când cetatea Constantinopolului era înconjurată de perși, de sarazini, de popoare mai dure, păgâne. Constantinopolul era unic în lume ca mărime, frumusețe și bogăție. Dar totodată și ca bogăție duhovnicească. Aveam acolo sute de biserici și mănăstiri: Biserica Maicii Domnului de la Vlaherne, Biserica de la Izvorul Tămăduirii și multe altele. Diavolul permanent a tânjit cumva s-o distrugă și a ridicat popoare barbare din timpurile acelea ca permanent s-o atace. Și veneau mulți, cu sutele de mii, dar niciodată Maica Domnului nu a lăsat cetatea și de asta se citesc atunci frumos minunile acestea ale Maicii Domnului.

Se spune, că era Haganu, un voievod de ăsta cu tot cu oștile lui. Deci, erau mulți, erau 1800 de corăbii numai pe mare, gândiți-vă cu soldați pregătiți și pe uscat o armată întreagă. Și au încercat cu război împotriva cetății. În cetate nu erau mulți, chiar împăratul era plecat în altă parte. Atunci, patriarhul care era acolo, i-a zis generalului care apăra cetatea să  întărească zidurile și el cu toți preoții s-au pus pe rugăciune și toți preoții au făcut procesiune pe zidurile cetăți, roată.

Cetatea era mare și au pornit cu rugăciuni și cu litanii. Păgânii râdeau: “Să vedeți mâine cum luăm noi cetatea!”. Nu au mai luat nicio cetate. Cât erau ei de încrezători, o rânduit Maica Domnului să dea o furtună pe marea aia care părea liniștită și toate corăbiile alea s-au scufundat și i-a înecat pe toți. Iar cei de pe uscat parcă își pierduseră priceperea, nu știau să mai lupte.

Cei din cetate luptau cu tot ce puteau, cu săgeți, cu ce era atunci, cu apă fierbinte, clocotită, cu smoală, le turnau în cap când încercau să urce pe ziduri și în felul ăsta au ucis cu miile și o băgat spaima în ei. Și la urmă le-a dat Dumnezeu și Maica Domnului atâta curaj că au ieșit din cetate, ei care erau mai puțini și au început să-i alunge și fugeau soldații speriați de parcă-i fugărea altcineva nu câțiva bărbați, femeile și copiii din cetate.

Icoana Maicii Domului – Acatist

Putem spune că era ceva omenește de râs să vezi o femeie alungând 10 soldați din urmă, cu ce avea ea în mână, atâta putere le dăduse Dumnezeu! Vă dați seama? Se zice că n-au rămas decât foarte puțini care au fugit și aceia să scape. Deci, i-o ajuta Maica Domnului și mereu a fost păzită cetatea Constantinopolului până când o îngăduit Maica Domnului ca acesta să cadă.

Procesiunea asta, pe care au făcut-o ei în jurul cetății, pe ziduri au numit-o “acatist.” Acatist în grecește înseamnă neședere, adică stat în picioare, pentru că au făcut priveghere asta, procesiunea în picioare și de asta o numit-o acatist. Procesiunea a fost făcută cu icoana Maici Domnului care o și primit denumirea de Acatist, icoană care acum se află la Mănăstirea Dionisiu de aici din Sfântul Munte Athos. Da, Icoana Acatist! Vedeți cât e de minunată Maica Domnului, măicuța noastră dragă? Cât ne iubește Ea și cât nu ne lasă! Da, dragilor?

Trebuie să le avem și pe Marta și pe Maria în viața noastră

Mergem mai departe și ajungem acum săptămâna aceasta, la finalul ei. Ce lucruri minunate! Ce avem la finalul ei? Învierea lui Lazăr! Lazăr, fratele lui Marta și al Mariei, cum citim la Evanghelie permanent, la Biserică, Evanghelia aceea a lui Marta și Maria. “Marto, Marto, te silești și de multe te îngrijești, iar Maria partea cea bună și-a ales”. Adică cumva, o mustra pe Marta că s-a dedicat prea mult materiei, grijii să fie casa frumoasă, mâncarea bună, primirea cum trebuie. E lăudată și asta, dar să nu fie numai asta. Trebuia mâncare, trebuia curat în casă, dar să nu fie numai asta. De-asta o mustrat-o Mântuitorul: “Marto, Marto, te grijești, de multe te silești, iar Maria partea cea bună și-a ales-o!”.

Maria stătea la picioarele lui Iisus și asculta cuvintele Lui, dar pe altă parte se spune că și dacă n-ar fi fost Marta, nu putea s-o laude numai pe Maria pentru că trebuia și mâncare pentru oameni. De-asta întotdeauna, noi trebuie să le avem pe amândouă în viața noastră și pe Marta și pe Maria. Ne ocupăm și de cele necesare, dar trebuie s-o avem și pe Maria, să ne așezăm la picioarele lui Iisus, să-i cerem ajutorul, să-i mulțumim, să ne rugăm, să vorbim cu El. Ne trebuie și timpul ăsta. Ați înțeles dragilor? Deci, în viața noastră nu ne putem lipsi nici de Marta, nici de Maria, trebuie să le avem pe amândouă.

Adormirea lui Lazăr

Și vedem că la un moment dat, erau ei pe undeva mai departe prin acea zonă a Țării Sfinte și primesc înștiințare, nu prin telefon, nu prin mijloacele de acum. O venit cineva și a spus că știa că Mântuitorul era prieten de familie cu Lazăr, cu Marta, cu Maria și împreună cu Maica Domnului, se cunoșteau de mult timp. Și a venit cineva din zona aceea și i-a spus Mântuitorului: “Ai auzit? Lazăr e bolnav pe moarte, foarte grav”. Firesc era ca Mântuitorul să se grăbească, ”Măi, să merg să-l vindec”, dar nu s-o grăbit. A zis: “să mai stăm un pic aici”. O mai lungit-o vreo două zile pe unde era El, pe acolo. O vindecat, n-o stat degeaba, El vindeca, făcea minuni tot timpul.

La un moment dat le zice apostolilor:

– Lazăr a adormit!

– Doamne, dacă a adormit înseamnă că se va face bine, nu-i așa?

Că știm dintotdeauna că un bolnav când are dureri nu poate să doarmă, dar când adoarme înseamnă că se liniștește și se reface trupul. Și atunci Mântuitorul, ca să înțeleagă zice: “Lazăr a murit, prietenul nostru a murit!”. Apostolii au luat-o ca pe o glumă. “Păi, să mergem să murim și noi cu el!”. Și au pornit. Când să ajungă la Betania au început să iasă în față rudele celui mort, surorile lui, plângând:

– Doamne, dacă era aici fratele nostru n-ar fi murit!

– Crede, nu te îndoi, că eu sunt viața! Dacă vreau, îl înviez!

– Știu Doamne, știu că o să învieze Lazăr, la a doua venire.

– Crede, nu te îndoi!

 “Lazăre, vino afară!”

Și o lăcrimat Mântuitorul. Deci, cumva ca om trecea și el prin toate astea, simțea bucuria, simțea suferința, durerea. Și aici L-o durut înlăuntrul Lui văzând lacrimile lor, dragostea lor, credința lor și atunci s-o dus cu putere nu rugându-se la Dumnezeu, să arate El că e Dumnezeu. Ne pregătea pentru ce urma, Săptămâna Patimilor și o strigat cu putere: “Lazăre, vino afară!”.

Mai înainte spusese: “Dați piatra la o parte!”. Iar toți au zis: “Doamne, dar o murit de patru zile, miroase”. Vă dați seama, la căldurile alea trebuia să fie deja intrat în putrefacție. “Nu ți-am spus să crezi?”. Și o dat piatra la o parte și când o strigat “Lazăre, vino afară!” Lazăr a ieșit afară înfășurat, cum era. S-au cutremurat toți. Și-au dat seama mai bine, pe cine am alături, om cu putere multă cum se spune, dar era și Dumnezeu. Vă dați seama, bucurie mare, câtă bucurie, o stat acolo cu ei la masă, s-au bucurat, mai ales surorile lui. Vă dați seama când deja îl știau mort, plângeau continuu de patru zile și acum să stea cu ele la masă.

În afară de bucuria că a înviat fratele lor, era bucuria aceea că nu l-a înviat ori și cine. Prietenul lor l-o înviat, pe care-L iubeau. Era Iisus cel care a făcut gestul ăsta pentru familia lor. Vă dați seama că erau la picioarele lui. Adică, Doamne, cum ți-ai făcut milă de noi? Nu ne ai lăsat, ne-ai văzut lacrimile! Să ne închipuim câtă bucurie a fost acolo, în acea familie.

Plecarea spre Ierusalim

De acolo se spune că a doua zi o plecat spre Ierusalim. Și vă dați seama, ucenicii ziceau: “Doamne, dar mai ieri căutau să te omoare. Acum vrei în Ierusalim? Nu știi că aceia abia așteaptă să te omoare?”. Erau apostolii care-l iubeau, cum să-l lase în mâna celor care voiau să-și bată joc de El, să-L omoare. Știau că-i Dumnezeu, dar parcă omenescul nu-i lăsa. Le era teamă că poate Mântuitorul nu se împotrivește. Vedeau care are putere, dar n-aveau curajul să depășească starea asta.

Atunci Mântuitorul le-o spus: “Aduceți-mi un un mânz asin!”. Era undeva acolo, în afară cetății, o asină, o măgăriță care avea mânzul ei, tânăr de un an, pe care nu călărise nimeni și i l-o adus. Le spusese că: “Dacă vă întrebați stăpânul ceva, spuneți că Domnul are nevoie de el și-l va trimite înapoi” și stăpânul i-a lăsat să-l ia. Apostoli au pus hainele pe el, frumos și-o ajuns la cetate cu toată mulțimea aceea de oameni care erau acolo ca să-l jelească pe Lazăr. Gândiți-vă, atâția oameni de acolo și mai ales după înviere când s-o vestit. Câtă lume s-o strâns acolo, vă dați seama! Chiar de unii erau din curiozitate, multă lume o venit să vadă. Mulți participaseră la înmormântarea lui Lazăr și acum el înviase. Toată Betania o venit cu El spre Ierusalim și s-o cutremurat Ierusalimul.

Intrarea Mântuitorului în Ierusalim

Venea ca și cum ar avut o oaste după el, poate mii de oameni. În plus l-au întâmpinat și cei din cetate și strigau până și pruncii: “Osana, fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine într-un numele Domnului!”. Și chiar fariseii și-au dat coate și au iești în față și ziceau: “N-auzi ce strigă ăștia?”. “N-ați citiți scripturile? Că din gura pruncilor și a celor ce sug vei primi laudă?”. Gândiți-vă, erau copii până într-un an, care sugeau, care nu vorbeau și ei cântau și strigau lucrurile astea. Adică, ar fi trebuit să-i cutremure pe toți ăștia, ar fi trebuit să zică: “Băi, stai un pic, e copilul meu de la sân, el ce zice? Că doar nu vorbește. Cum cântă el lucrul ăsta? Cum strigă: Osana fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului?”.

Era ceva care depășea firescul. Dar pe cei invidioși tot nu i-o întors, pe cei care-L urau. Ei căutau motive de răzbunare, vedeți invidia ce face ea! Când nu poți să te ridici la nivelul celui bun, cauți să-l murdărești, să-l dărâmi, să te ridici împotriva lui, să-l trântești pe el jos, nu să te lupți ca să te ridici și tu să fii bun, nu. Încerci să-l distrugi pe acela ca să arăți că tu ești bun, chiar de tu ești poate murdar de sus până jos. Asta face, dragilor, invidia! Să fugim de ea! Să fugim că putem de ea. Dacă vedem pe cineva bun să-i urmăm exemplul, nu să-l dărâmăm!

Să ne bucurăm că avem oameni buni în jurul nostru, oameni cu dragoste, oameni care încearcă să facă ceva pentru noi, pentru țară. Să ne bucurăm, nu să-i dărâmăm, că o să răspundem în fața lui Dumnezeu dacă noi încercăm să-i dărâmăm pe cei pe care ni i-a trimis Dumnezeu să ne ajute. Ați înțeles, dragilor? Că Dumnezeu se îngrijește întotdeauna să ne trimită oameni buni. Să nu le dăm cu piciorul, să nu-i omorâm, să nu-i răstignim! Să ne bucurăm că-i avem și să ne folosim de ei că așa se ridică o țară, dragilor!

Vedem că toată lumea se bucura. Aruncau flori pe cale, crengi înflorite, vă dați seama ce era acolo? Era ca la eu un eveniment important, ca la o nuntă… primirea Mântuitorului care venea pe măgăruș. Toți se bucurau, doar Mântuitorul era trist, îngândurat. El vedea mai mult. Vedea că mulți din cei care strigau: “Osana, fiul lui David!” o să strige peste 2, 3 zile: “Răstignește-l!”. Știa cât e de slabă e firea omenească, cât de repede alunecă. Îi dă Dumnezeu harul, se bucură și a doua zi cum se împiedică de ceva, cade iar în patimi, iar îi luptat, iar răstoarnă totul. Așa suntem noi, oamenii, dragilor. Slabi suntem fără Dumnezeu! Da, dragilor!

Și uitați-vă la primirea care i s-o făcut Mântuitorului! Ca după aia să intre în Ierusalim și așa mai departe. Noaptea de obicei se retrăgea cu apostolii să se roage. De cele mai multe ori se ducea în Grădina Ghetsimani. Cei care ați fost la Ierusalim știți. Se ducea să se roage acolo, să se liniștească. Noaptea când dormeau ceilalți îi lua doar pe Apostoli. Lumea pleca fiecare la casele lor, iar El stătea și se ruga. Voia să ne învețe să ne rugăm și noi și în special noaptea când se liniștesc toți, se liniștesc toate făpturile, e pace, liniște. Atunci putem sta mai liber de vorbă cu Dumnezeu. Și asta făcea El în fiecare noapte cu ucenicii, dragilor.

“Eu n-am venit să încalc legea, ci să o împlinesc, să-i completez lipsurile”.

Și așa începe săptămâna asta, cum se zice, Săptămâna Patimilor. O să mă opresc undeva și o să încerc să mai fac o filmare atunci ca să fie pentru miercuri, joi în Săptămâna Patimilor, despre toate. Dar până acolo, vedem că Mântuitorul după toate laudele primite, El vedea ce o să urmeze. Vedea că unul din Apostoli o să-L vândă. Și cine era apostolul ăsta? Iuda căruia Mântuitorul chiar îi încredințase punga cu ceea ce aveau ei. Câțiva leuți acolo, pentru ce le trebuia și lor acolo, să cumpere o pâine, să plătească dajdea pe care o datorau, așa cum a zis Mântuitorul: “Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”, adică să fie și ei în regulă cu toate și “Eu n-am venit să încalc legea, ci să o împlinesc, să-i completez lipsurile”.

Tocmai ceea ce era înainte, ”dinte pentru pentru ochi”, El o venit cu dragostea și o răsturnat astea și a spus: ”Nu! La cel care-ți ia haina, dă și cămașa! Pe cel care te urăște, tu iubește-l! Pe cel care îți face rău, tu fă-i bine!”. Asta i-a înnebunit pe evrei la timpul acela: cum adică dragoste? Să nu ne mai răzbunăm noi pe cine ne-o supărat? N-au putut să accepte lucrul ăsta. Mântuitorul a venit cu dragostea, cu bunătatea și așa ne-a învățat și pe noi: răzbunarea noastră să fie dragostea, bunătatea, rugăciunea pentru ceilalți. Și să-L lăsăm pe Dumnezeu care spune că ”a Mea este răzbunare!”. Îl lăsăm pe Dumnezeu, dacă vrea să ne facă El dreptate ne face, nu trebuie să căutăm noi s-o dobândim, să ne luptăm.

Dar trebuie să înmulțim rugăciunea, să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu, că atunci Dumnezeu dacă-i încredințăm Lui problema o rezolvă El. Dar vrea să vadă că noi cu toată inima i-o încredințăm Lui. Da, dragilor?

Slăbiciunea omenească

Și ce a făcut Iuda dacă era iubitor de argint, chiar de era dintre apostoli? De asta se spune că în general în lumea asta cam din 12 oameni la vreme de ispită, unul cade. Așa-i în general, zice că unul, oricât ar părea el de bun, se împiedică sau îi vinde pe prietenii lui. Pentru ce? Pentru o patimă, pentru un ban, pentru un drog, pentru orice. Ca să-și satisfacă pofta lui îl vinde poate pe cel mai important prieten. Avem multe cazuri de astea. Mai discutam și cu fete și prin școli, pe la licee, pe la facultăți, prietena cea mai bună care i se băga pe sub piele, care ”Vai, că ești prietena mea!”, cum o prindea la colț, din invidie, dacă era mai frumoasă, dacă era mai deșteaptă, o lovea. Sau i se băga peste prietenul pe care îl avea.

Deci, dintotdeauna există lucrul ăsta al slăbiciunii omenești. De asta se zice că prietenul cel mai bun al nostru e Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții. Ei nu ne trișează nu nimic, nu ne înșală niciodată, în Ei putem avea încredere deplină. În oameni să avem încredere, dar să ne așteptăm întotdeauna și la trădare pentru că sunt oameni cum suntem și noi oameni slabi, dragilor. Ați înțeles?

Lucrurile rele se fac pe întuneric

Și uitați-vă că Iuda s-a dus la farisei, la cărturari, la aceia care știa că abia așteaptă să-L omoare. Căutau o cale, dar era frică de popor să nu-i ucidă cu pietre. Nu puteau pe față, trebuia prin întuneric că lucrurile rele se fac pe întuneric. N-ați văzut și că și anumite legi prin stat am văzut, se dau în general noaptea când lumea doarme. Vezi că s-a dat o ordonanță de urgență, câte o lege de te doare capul, spre răul poporului. Se dă noaptea! De asta se zice că lucrurile întunericului se fac noaptea la întuneric.

Ei, la fel și aici, s-a dus Iuda și L-a vândut. Pentru ce? Pentru 30 de arginți, cel mai de jos preț! Cum se spune omenește numai ca să ia un ban! Ăia, bucuria lor când au auzit, au pornit și ei de la 30 de arginți și ce au zis? Că dacă vrea mai mult îi dăm cât vrea, dar o luăm așa cu câțiva bănuți acolo. Ăsta o acceptat ori și ce, atât de împătimit era de bani. Și L-a vândut! L-a vândut pe Prietenul lui care îi dăduse și lui harul de a face minuni cum dăduse la toți apostolii atunci când i-a trimis prin cetăți să vindece. Și lui îi dăduse, îi dăduse și punga… I le dăduse pe toate și L-o vândut.

Prima Liturghie

Și după aia o avut curajul să vină înapoi să stea să facă Paștele cu El că după aia joi am primit cea mai mare taină. Care taină? Sfânta Liturghie! Mântuitorul împreună cu apostolii în foișor au făcut prima Sfântă Liturghie cu Mântuitorul pe pământ. Atunci le-a spus: luați și beți, luați și mâncați, adică i-a împărtășit Mântuitorul și o zis că ”Asta să faceți pentru pomenirea Mea”. Și era și Iuda acolo! Gândiți-vă, Iuda! L-o împărtășit și pe el. Și în momentul în care l-o împărtășit, pentru că era viclean, deși Îl vânduse, aici făcea pe… ”Vai, Doamne!”.

La un moment dat Mântuitorul spusese ”Unul dintre voi mă va vinde!” și toți s-au întrebat ”Doamne, nu cumva sunt eu?”. Și chiar și Iuda o spus ”Doamne, nu cumva sunt eu?”. Vă dați seama? El cu o zi înainte Îl vânduse și acum făcea pe vicleanul. Ce face viclenia! Îi mult mai rea viclenia decât răutatea pentru că le cuprinde pe toate, îți zâmbește în față și te înjunghie pe la spate, te trădează. De asta se zice să ne ferim de oamenii vicleni pentru că aceia-s cei mai perverși oameni. Se poartă cu diplomație cu tine, frumos, dar te distrug încet. Asta a făcut Iuda, I-o zâmbit în față știind că l-a vândut.

Mântuitorul știa și i-a dat șanse de pocăință. Iuda era viclean, nespovedit și a intrat duhul necurat în el. O avut putere diavolul asupra lui pentru că a fost nesincer și viclean. Când s-o ridicat tulburat de la masă atunci Mântuitorul s-o uitat la el și I-o zis că ”Ceea ce ai de făcut, du-te și o fă mai repede!” spunând cumva că ”Ti-am dat toate șansele și văd că nu vrei să renunți”. Dumnezeu i-a lăsat libertatea deși putea să-l oprească cu forța, dar n-a vrut. I-a oferit toate șansele să se oprească de bunăvoie și nu, s-o dus.

Prinderea Mântuitorul, tot la adăpostul întunericului

Și atunci avem joi seara în grădina Ghetsimani, prinderea Mântuitorului când era iar în rugăciune cu Apostolii. A venit Iuda cu soldații, vă dați seama ce era acolo, toți cu făclii, erau fariseii, cărturarii, toți acolo ca să-L prindă. Gândiți-vă, era doar El cu Apostolii! Și le-a zis: ”Ca la un tâlhar ați ieșit! În fiecare zi am vorbit în templu, în cetate, în fața voastră și nu M-ați prins, vă era frică de oameni să nu vă ucidă! Și la întuneric acum veniți cu săbii ca la un tâlhar!”. Adică, cumva oleacă să le trezească conștiința, dar n-a avut cum.

Și avem mai multe mărturii: că Sfântul Apostolul Petru a vrut să scoată sabia, i-o tăiat urechea slugii arhiereului, dar Mântuitor i-a spus: ”Bagă sabia în teacă Petre, că cine scoate sabia de sabie va muri! Oare nu pot Eu să cer de la Dumnezeu să-mi trimită câteva legiuni de îngeri să mă apere?”. Doar era Dumnezeu, nici n-avea nevoie de îngeri dacă voia, dar nu! Știa că trebuia să bea paharul ăsta. Și atunci l-au prins și l-au luat. Încă o vindecat și urechea slugii arhiereului, adică a făcut bine la cel care vine să-l lege, să-l prindă. Și după aia începe am putea spune, drumul Crucii, calvarul, prins și dus la Pilat și așa mai departe. O să mai povestim mai departe până la Înviere, săptămâna viitoare, dragilor.

Vedem că Mântuitorul nu pentru că era vinovat, nu pentru că greșise cu ceva, pentru noi, din dragoste față de noi o acceptat toată suferința asta, dragilor. Vă dați seama cum era Maica Domnului în acele momente, cum era inima ei de mamă, Fiul Ei, unicul ei Fiu? Primise înștiințare de la Arhanghelul Gavril, adică știa ce comoară are și să-l vadă bătut, chinuit după ce le-a făcut atâta bine, vindecări și la urmă dus spre Cruce. Zice că n-o fost suferință mai mare ca a Maicii Domnului, dragilor! Vedeți? Din cauza cui toată suferința asta? A noastră, a oamenilor, a slăbiciunilor noastre.

Să ne căim și să încercăm să ne îndreptăm pentru a ne împărtăși

Da, dragilor! De asta să ne trezim un pic, să ne oprim un pic din toată alergarea, din toată nebunia asta și să facem o pauză. Să ne cercetăm un pic conștiința, cum suntem? Cum îi conștiința noastră? Cum îi viclenia noastră? Ne asemănăm în ceva cu Iuda? Ce facem? Să ne oprim oleacă din toate astea, să ne cercetăm, să ne cerem iertare de la Dumnezeu, să alergăm să ne spovedim! Să ne spovedim pentru că fără spovedanie nu-i mântuire, dragilor! Să ne căim și să încercăm să ne îndreptăm ca să ne putem împărtăși! Nu mai lăsați, suntem acuma pe ultima sută de metri am putea spune, alergați cât mai repede! Nu contează, la orice preot, are harul lui Dumnezeu!

Spovediți-vă, spuneți tot curat, fără îndreptățire acolo, că din cauza lui cutare, Doamne! Nu, părinte! Eu am greșit, eu am făcut din cauza mea că dacă eram mai bun nu se întâmplau lucrurile astea! Ne cerem iertare, primim dezlegare, ne împărtășim, primim Harul lui Dumnezeu și ajungem la Înviere cu bucurie, dragilor! Vă dați seama? Învierea aceea, adică biruința asupra morții. Cât îi de frumos să ne putem bucura cu tot sufletul de Înviere!

Sfinții Părinți și Sfântul Serafim de Sarov spuneau că noi trebuie să trăim Învierea în fiecare zi, să ne amintim de bucuria asta a Învierii. De asta Sfântul Serafim de Sarov tare frumos saluta: ”Hristos a Înviat bucuria mea!”. Ați înțeles? Ce Salut frumos, dragilor! Ați înțeles?

Vedeți că și aici e un pic de soare. Mai devreme o plouat un pic. Am vrut să ies să fac filmarea și deodată a început să plouă, zic lasă, că mai stau. După aia a ieșit iar soarele, îi timpul ăsta al primăverii! Uite, acum s-au liniștit și păsările! Mai devreme așa cântau și se bucurau! Momente și momente! Da, dragilor? Hai că putem, putem mult mai mult decât credem cu ajutorul lui Dumnezeu, da?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!