O cruce de dus are fiecare de sus – p. Pimen Vlad

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, părintele Pimen Vlad pornește de la Evanghelia despre Fiul Omului, Care nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Ne amintește că fiecare dintre noi are o cruce de dus, îngăduită de Dumnezeu încă de la naștere, și că greutățile vieții fac parte din mântuirea noastră. Prin pilda omului care și-a tăiat crucea, ne arată cum să ne ducem crucea fără cârtire, apoi ne vorbește despre simplitatea vieții, despre rostul fiecărui copil și despre ajutorul Maicii Domnului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Fiul Omului nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin! Prea cucernici părinți și iubiți credincioși, am auzit cu toții astăzi la Sfânta Evanghelie spunând că așa precum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa se va înălța și Fiul Omului. Și apoi ne spune că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Său, Unul Născut, ca să mântuiască prin El lumea. Că Fiul Omului nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască.

Vedem câtă dragoste are Dumnezeu față de noi, oamenii slabi care Îl supărăm în fiecare zi, care Îl necăjim cu greșelile și cu păcatele noastre, iar El ni l-a dăruit chiar pe Fiul Său ca să ne mântuiască prin El. Nu numai că ni L-a dăruit, dar S-a răstignit pentru păcatele noastre. Și ne spune, după cum am mai spus, la Sfânta Evanghelie, că n-a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Abia la a doua venire a Mântuitorului va judeca lumea. Până atunci ne oferă toate căile de mântuire. Avem Sfânta Biserică cu Tainele sale: Sfântul Botez, Spovedania, Împărtășania, căile cele mai bune pentru mântuire. Căci dacă ne spovedim cu pocăință și căință, căutând să ne îndreptăm, toate greșelile noastre se iartă.

Evanghelia din Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, în care Hristos ne spune că n-a venit să judece lumea, ci să o mântuiască, o puteți citi întreagă în Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 3. Cum ne ajută Spovedania să ne ducem crucea, iertându-ne greșelile atunci când ne căim cu adevărat, părintele Pimen a arătat pe larg în Rolul spovedaniei în mântuire și viața de zi cu zi.

Fiecare dintre noi, avem o cruce de dus

Vedeți, dragilor, cât de bun este Dumnezeu, câtă milă are de noi! Și pentru că mâine este Înălțarea Sfintei Cruci, să nu uităm că fiecare dintre noi avem o cruce de dus, o cruce care ne-a fost îngăduită de Dumnezeu chiar de la nașterea noastră. Când spunem cruce nu înseamnă că e numai greutate, este și bucurie, este și Harul lui Dumnezeu, dar trebuie să ne ducem crucea cu dragoste, cu nădejde și să nu renunțăm la ea pentru că fiecare om are dat talanții lui de la Dumnezeu. Cineva poate că are doar unul, altul doi, trei, cinci, la fiecare după cât i s-a dat, atât i se va cere.

Praznicul de a doua zi dă și mai mult temei acestui îndemn, fiindcă a primi o cruce de dus înseamnă a merge pe urmele lui Hristos, după cum am arătat în Înălțarea Sfintei Cruci, iar pilda talanților, pe care părintele Pimen o așază alături de cruce, o spune chiar Mântuitorul în Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 25.

Pilda crucii: omul care credea că are o cruce de dus prea grea

Avem o istorioară în legătură cu crucea. Era un om care mereu se plângea. Se uita peste gard la vecini și spunea: ”Uite, eu sunt mai sărac ca ceilalți, la mine toate merg greu, nimic nu-mi ajunge, necazurile sunt mai mari. Se vede că Dumnezeu m-a nedreptățit, nu mai pot să-mi duc crucea” și așa cârtea în fiecare zi. Odată, în timpul somnului, a avut ca o vedenie: că mergea pe un câmp deschis ducând o cruce în spate. Și alături de el, în jurul lui, în dreapta și în stânga sa, erau mii de oameni cu cruci în spate, care înaintau, iar la distanță undeva se vedea un munte, iar pe vârf era o cetate luminoasă și toți se îndreptau într-acolo. Dar lui i se părea că crucea lui este mai grea decât a celorlalți, că este mai greu de dus, că ceilalți înaintează mai ușor fără osteneală.

Toate greutățile vieții, care nouă ni se par imposibil de dus, fac parte din mântuirea noastră

S-a gândit atunci să o taie un pic, a pus-o jos, și a tăiat jumătate de metru. A pus-o în spate și i se părea că e mult mai ușoară: ”Ei, acum e altfel!” și a început să-i depășească pe unii, să meargă mai repede, ca să ajungă la cetatea luminoasă. Dar când a ajuns la poalele muntelui unde trebuia să urce, nefiind mare distanța până la cetate, a întâlnit o prăpastie. O prăpastie care era foarte adâncă, dar la lățime nu era destul de largă și se întreba cum poate să treacă peste prăpastie. Și i-a văzut pe ceilalți oameni că puneau crucea peste prăpastie și treceau pe deasupra ei, apoi o luau din nou în spate și înaintau spre cetate unde erau așteptați cu porțile deschise. Când a pus și el crucea, a văzut că crucea lui nu mai ajungea pentru că tăiase din ea.

Deci atingea doar cu un capăt, celălalt cădea în prăpastie. Atunci a văzut că toți au trecut și doar el a rămas pe malul prăpastiei plângând, îi părea rău că a tăiat din cruce văzând că de fapt prin cruce putea ajunge în Rai. Și așa plângea în hohote și cerea ajutor de la Dumnezeu, căindu-se pentru ceea ce a făcut. Și în momentul acela s-a trezit și a mulțumit lui Dumnezeu zicând: ”Slavă Ție, Doamne, că a fost doar un vis, că nu a fost realitate. Și Îți mulțumesc că m-ai înțelepțit, iar de acum nu o să mai tai din cruce și nu o să mai cârtesc pentru greutățile vieții!”. Căci de fapt toate aceste greutăți care ni se par nouă imposibil de dus, fac parte din mântuirea noastră. Dumnezeu vrea să ne mântuiască și știe că are nevoie să ne pregătească pentru Rai.

Părintele Pimen a mai spus această pildă a crucii tăiate și în Postul Mare, în cuvântul Duminica Sfintei Cruci, unde se vede că o cruce de dus, purtată întreagă, devine pod peste prăpastie. De ce purtarea crucii, cu toate greutățile vieții pe care le aduce, ne deschide drumul spre iubire, smerenie și Înviere am lămurit într-un cuvânt aparte, De ce avem nevoie de purtarea Crucii.

Nimic nu este întâmplător în viața noastră, nici crucea fiecăruia

Și pentru că ne murdărim în fiecare zi cu gândurile și faptele noastre, vrea să ne spele. Și ne spală prin anumite suferințe, boli, greutăți, ca în felul ăsta să putem ajunge să câștigăm Raiul. De aceea să avem mereu nădejde în Dumnezeu și să știm un lucru: că nimic nu este întâmplător în viața noastră. Toate sunt îngăduite de la Dumnezeu pentru mântuirea noastră, dar depinde de noi ce facem mai departe. Ocazia de mântuire ni se oferă în fiecare zi. Să devenim mai buni cu cei din jurul nostru, mai îngăduitori, să răbdăm mai mult, să facem bine după putere, să venim la Sfânta Biserică ori de câte ori este Sfânta Liturghie, să ne rugăm împreună aici, pentru că în Sfânta Biserică, la Sfânta Liturghie, nu suntem numai noi oamenii. Este tot Cerul aici, pentru că se spune că aici se unește Biserica Triumfătoare cu Biserica Luptătoare.

Adică tot Cerul, Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinții Arhangheli și Îngeri și toți Sfinții coboară în fiecare Biserică unde se săvârșește Sfânta Liturghie. Iar Biserica luptătoare suntem noi, oamenii, care ne luptăm aici pe Pământ, care încercăm să depășim greutățile vieții și să ne ducem crucea până la capăt. De aceea să încercăm să fim mai mulțumitori față de Dumnezeu! Nu mereu cârtitori: ”Doamne, nu mai pot, iarăși greutăți, iarăși necazuri, iarăși nu am de ajuns!”.

Felul în care Dumnezeu ne curăță prin suferință și ne întărește să ne ducem crucea până la capăt cu mulțumire, asemenea leprosului care s-a întors să-I mulțumească lui Hristos, îl descrie părintele Pimen și în Boala ne înmoaie inima. La Sfânta Liturghie nimeni nu rămâne singur cu o cruce de dus, fiindcă acolo coboară tot Cerul, iar rânduiala ei o puteți urmări pas cu pas în articolul Sfânta Liturghie de pe OrthodoxWiki.

Niciodată omenirea nu a trăit atât de bine ca acum, iar noi suntem nemulțumiți

Să ne întoarcem cu ceva ani în urmă, la al Doilea Război Mondial, la Primul Război Mondial… Câtă suferință, câte necazuri, câți oameni au plecat din lumea asta, câți au suferit de foame și de multe altele. După aceea, e perioada de dinainte de aceste două mari războaie, când veneau turcii și tătarii. Abia atunci era greu, erau greutăți mari, jefuiau, ardeau totul, luau totul. Am putea spune că niciodată omenirea nu a trăit atât de bine ca acum ca posibilități materiale, să aibă ce pune pe masă, să fie pace, să fie liniște, dar noi tot mereu ne plângem că nu ne este de ajuns! Cei mai în vârstă știți mai bine, că și eu am prins perioada comunistă. Cine se mai ducea în concedii pe la mare sau mai ales acum, prin străinătate, peste tot? Mulți poate că toată viața nu au ieșit din satul lor.

Nemulțumirea ne face să simțim o cruce de dus mai grea decât este și ne ascunde darurile primite, de aceea vă recomand cu căldură îndemnul părintelui Pimen din Să mulțumim lui Dumnezeu pentru frumusețea Creației Sale, precum și sfaturile sale despre confortul care ne slăbește sufletul și ne face să ocolim greutățile vieții, din Cum să ducem o viață normală în firesc, nădejde și smerenie.

”Simplificați-vă viața și veți merge mult mai ușor spre Rai”

Erau mulțumiți cu ceea ce era, de simplitatea vieții, fără tehnologie, fără toată nebunia asta a inteligenței artificiale care a ajuns să predomine și să-i facă pe oameni dependenți de ea. Era totul în simplitate, copilașii ieșeau și se jucau împreună, nu stăteau pe telefoane, pe tablete, pe internet, ca în timpurile noastre. Simplitatea îi făcea mai buni. Exact cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul: ”Simplificați-vă viața și veți merge mult mai ușor spre Rai”. Cu cât ne-o complicăm mai mult, cu cât vrem mai multe lucruri, mai multe mijloace prin care să ne fie mai ușoară viața, cu atât o complicăm mai mult. Ne adunăm griji mai multe și vedem la câtă suferință se ajunge acum, prin ce? Oamenii ajung nici să nu-și mai facă mâncare acasă, să otrăvească și ceea ce pun în grădină. Cum spunea un medic, cam la opt oameni, unul e bolnav de cancer.

Și asta nu-i că vrea Dumnezeu, ci pentru că nu mai mâncăm nimic natural, totul e otrăvit. Era întrebat Cuviosul Porfirie Kapsokalivitul din Grecia în timpurile noastre:

– Părinte, de ce nu îngăduie Dumnezeu să se descopere medicamentul pentru boala asta care seceră atâtea milioane de oameni, cancerul?

– De trei ori a trimis Dumnezeu până acum pe cel care trebuia să descopere medicamentul și l-ați ucis, a fost printre copiii avortați.

Într-o viață simplă chiar și o cruce de dus devine mai ușoară, iar despre acest gând bun în toate, care ne scapă de grijile adunate de o viață complicată și ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate, părintele Pimen a vorbit și în Gând bun în toate: spovedanie, iertare și viață creștină simplă. Pe Cuviosul Porfirie, pomenit mai sus, îl cunoaștem mai îndeaproape din mărturiile adunate în Ne vorbește părintele Pimen Vlad despre Sfântul Porfirie.

Lăsați-i pe copii să se nască cu toții, că Dumnezeu va avea grijă cu ce să crească și să trăiască!

Să știți un lucru: întotdeauna orice copil vine în lumea asta într-o familie, are un rost, are un rol în lumea asta la îmbunătățirea vieții noastre. Iar noi dacă-i ucidem, dacă nu-i lăsăm să se nască, dereglăm tot sistemul ăsta în care suntem noi, am putea spune exact ca la o mașină. Nu-i mai pui șuruburile la o roată, la o apărătoare sau la altceva zicând că nu mai este de trebuință și pornești cu ea la drum. Și vezi că la un moment dat ai șanse să-ți sară roata, apărătoarea la fel. Asta se întâmplă în jurul nostru pentru că nu mai suntem mulțumiți cu ceea ce ne oferă Dumnezeu. Ne programăm câți copii să facem, ne ajung doi, exact cum era o vorbă din Banat: De ce fac doar un singur copil? Pentru că nu pot face jumătate. Deja un copil de familie li se pare mult.

Și atunci ne mai plângem că scade populația, că e îmbătrânită populația, atât timp cât contribuim cu toții la așa ceva. Dacă Dumnezeu a trimis un suflet, un copil, știe ce rost are în lumea asta. Lăsați-i să se nască cu toții, că Dumnezeu va avea grijă cu ce să crească și să trăiască! Mi-o plăcut mult cuvântul unui părinte mai în vârstă care spunea așa: la fiecare naștere de copil, Dumnezeu deschide un robinet în Cer ca să aibă cu ce trăi aici pe pământ, dar la fiecare avort închide un robinet în Cer. Și atunci vedem uneori secete, inundații sau alte cataclisme, din cauza a ce facem noi și cum contribuim noi la îmbunătățirea vieții noastre. Pentru că să știți că nimic nu-i întâmplător în lumea asta.

Chemarea Mântuitorului de a lăsa copiii să vină la El răsună în Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 10, iar cuvântul despre robinetul din Cer și grija pentru copiii fiecărei familii părintele Pimen le-a mai adus în fața credincioșilor în Maica Domnului și sfinții: ajutătorii noștri. Fiecare copil primit cu dragoste vine în lume cu rostul lui, iar crucea fiecăruia e îngăduită de Dumnezeu încă de la naștere, după cum ne-a spus părintele Pimen mai sus.

Întotdeauna să-I cerem ajutorul Maicii Domnului, dar să nu uităm să-I și mulțumim

Și mai mult decât atât, să nu uităm că o avem pe Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi, tot timpul de-a dreapta Mântuitorului. Ori de câte ori Mântuitorul nu mai are răbdare cu noi pentru păcatele noastre, faptele noastre urâte, murdare și tot ce facem noi în lumea asta, și vrea să ne pedepsească, atunci Maica Domnului mijlocește să ne mai dea timp de pocăință. Ea permanent e ca o mamă bună care mijlocește pentru noi și ne acoperă cu Harul ei. De aceea, întotdeauna să-I cerem ajutorul Maicii Domnului, dar să nu uităm să-I și mulțumim, pentru că Maica Domnului este Mama noastră a tuturor, plină de dragoste. Și dacă se poate, să nu fie creștin care să nu aibă icoana Maicii Domnului în casă, cu Pruncul în brațe și o candelă aprinsă, ca în felul acesta să ne arătăm și noi mulțumirea!

Chipul Mamei noastre a tuturor, care mijlocește neîncetat pentru noi și ne ajută să ne purtăm crucea, se luminează și mai mult în cuvântul părintelui Pimen de la Adormire, Maica Domnului, maica noastră, iar cinstirea pe care Biserica i-o aduce prin praznice, numiri și icoane o puteți cunoaște din articolul Maica Domnului de pe OrthodoxWiki.

Icoana Maicii Domnului la ieșirea din casă ne ajută să ne ducem crucea

Ca să nu mă lungesc prea mult, o să închei aici încercând să vă mai amintesc un lucru pe care l-am spus de multe ori: încercați să aveți o icoană a Maicii Domnului pe interior la ieșirea din casă, așa mai mărișoară, cu Mântuitorul în brațe, la o înălțime puțin mai joasă ca să ajungă și copiii să o sărute. Și de câte ori ieșiți din casă, sărutați icoana, faceți Sfânta Cruce și cereți-I ajutorul Maicii Domnului: ”Maica Domnului, ajută-mă că mă duc la muncă, la treabă, mă duc la școală, mă duc să mă joc, oriunde, Maica Domnului, ajută-mă!”. Iar la întoarcere la fel, să sărutăm icoana și să-I mulțumim că am ajuns din nou acasă. Faceți așa și o să vedeți cât ajutor primiți de la Maica Domnului!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții,

Amin!

Același sfat, al icoanei de la ieșirea din casă, pentru toți cei care au o cruce de dus zi de zi, părintele Pimen l-a dat și pelerinilor veniți în Sfântul Munte, în Respectul față de Maica Domnului: cum ne purtăm în Grădina Ei, iar un îndrumar limpede despre felul în care ne rugăm în fața icoanelor vă așteaptă în Rugăciunea înaintea icoanelor, pe crestinortodox.ro.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!