Cum să evităm să ne distrugem copiii – p. Moise McPherson

Urmăriți în acest material pe părintele Moise prezentându-ne câteva greșeli comune pe care noi, ca părinți, le facem în creșterea copiilor noștri și efectul distrugător pe care acestea le pot avea.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum să evităm să ne distrugem copiii – p. Moise McPherson

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Sf. Ioan Gură de Aur, unul dintre Părinții Bisericii din secolul al IV-lea a spus: „Soțul care trăiește în armonie cu soția are o viață comparabila cu cea mai ascetică viață trăită de un pusnic în deșert.” De ce se întâmplă asta? Pentru că este atât de greu în viața creștină să-ți crești copiii și să le oferi aceste principii în această viață care nu țin doar de gândire sau de cultură, ci care să le rămână în inimă. Așa că vreau să vă prezint astăzi câteva dintre îndrumările, filozofiile pe care le folosesc în creșterea celor cinci fii ai mei, care ne-au ajutat să construim o relație cu ei și, cu voia lui Dumnezeu, să le împărtășim ceva mai profund decât simpla modificare a comportamentului. Încep cu:

O viziune comună.

Acest lucru înseamnă faptului că tu și soția ta sau soțul tău trebuie să fiți pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește viziunea creșterii copiilor voștri. Nu soțul este un părinte bun sau soția este un părinte bun, ci voi doi împreună sunteți cei care formați părintele perfect. Deși veți avea roluri diferite, unul va fi în mod natural mult mai ocrotitor, celălalt va fi în mod natural mai autoritar, unul va avea un program mai strict și așteptări mai mari, iar celălalt va fi mai concentrat pe imaginea de ansamblu. E în regulă atâta timp cât este complementar. Ceea ce nu-ți dorești niciodată într-o căsnicie e ca soțul și soția să devină subminați prin subminarea reciprocă în fața copiilor. Acest lucru creează confuzie în familie. Așadar, dacă există un lucru pe care să te concentrezi atunci când îți începi drumul spre creșterea copiilor este să stabilești filosofia pe care voi doi o veți adopta și implementa într-o varietate de situații, pentru că nu știi niciodată cu ce te vei confrunta.

Doi: Echilibru

În al doilea rând, trebuie să găsești un mod echilibrat de abordare a creșterii copiilor. De multe ori, la spovedanie, am auzit asta, că oamenii au avut parte de ceva traumatizant în propria lor copilărie. De exemplu, poate au avut un părinte care le-a împărtășit prea multe, părintele le-a spus tot ce mergea prost cu locul de muncă sau cu căsnicia lor etc. Așa că au simțit această povară emoțională din partea părintelui lor și astfel încep să compenseze excesiv prin lipsă de comunicare. Ei încep să-și spună: „Nu le voi spune copiilor mei ce merge rău la lucul de muncă sau nu le voi spune cum îmi merge în căsnicie sau astfel de lucruri.” Ironia e că atunci copilul lui va spune: părinele meu nu-mi spune niciodată nimic, când eu voi deveni adult voi împărtăși totul cu copiii mei. Și astfel ajungi să sari între generații, pendulând de la o extremă la alta.

Văd asta des în ceea ce privește disciplina, în special. Cineva care are un părinte foarte strict sau disciplinat va merge adesea la extrema unde nu va avea deloc disciplină, iar asta se va vedea la copii, deoarece copiii lor vor fi scăpați de sub control. Da, pentru că există o lipsă de disciplină. Trebuie să existe un echilibru sănătos în toate lucrurile. Ceea ce nu vrei să faci este să iei o extremă de la părintele tău și să treci la cealaltă extremă. Trebuie să ai suficientă autoevaluare și evaluare de la duhovnicul tău pentru a ști unde este calea de mijloc și a o trăi pe aceea.

Trei: Creativitate.

Creativitatea nu poate fi subliniată îndeajuns. Realitatea este că te vei găsi în situații absolut ciudate și bizare cu copiii tăi și lucrurile pe care le fac. În propria mea casă, unul dintre copii a urinat în dulapul cu prosoape astăzi. Nici nu vreau să intru în detaliile cum s-a întâmplat asta, dar realitatea este că te vei confrunta cu lucruri cu proprii copii care te vor lăsa fără cuvinte. Își vor pune fratele într-o cutie și vor înțepa cutia cu foarfecele, pentru a crea găuri de respirație, ca fratele să poată sta în cutie.

Nu e o glumă. Trebuie să ai capacitatea de a te uita la fiecare dintre ei: personalitățile lor, înclinațiile lor spre virtute sau spre păcat și să încerci cu adevărat să-ți modelezi abordarea creșterii copiilor în cel mai eficient mod pentru acel copil. Ceea ce funcționează cu un copil pur și simplu nu va funcționa cu un alt copil. Cu un copil trebuie să pocnești din degete ca să-i atragi atenția. Pe celălalt copil trebuie doar să-l atingi și să-i spui: „Hei, poți să mă asculți?” Asta nu înseamnă că există un mod corect sau greșit de a fi părinte. În general, înseamnă că te temperezi pentru a satisface nevoile specifice pe care le are copilul tău și pentru a cultiva înclinația sa naturală.

Patru: copiii sunt și ei păcătoși

Și următorul aspect este că și copiii tăi, la fel ca tine și ca mine, la fel ca și copiii mei, sunt păcătoși. Există două aspecte importante de înțeles despre asta. În primul rând, copiii reflectă atât de des patimile sau păcatele pe care le-au cultivat părinții lor. Îți pot spune cu siguranță, iar numeroși preoți îți vor spune același lucru: când ai o familie care se pregătește să meargă la spovedanie, tatăl merge la spovedanie, mama merge la spovedanie, adolescenții merg la spovedanie, orice mărturisesc părinții e cam ce vor mărturisi și copiii lor. Pentru că suntem legați prin gânduri unul de altul, ceea ce înseamnă că suntem conduși de sufletele noastre, de mintea noastră (nousul) – ochiul inimii noastre. Suntem într-un fel de unitate spirituală în interiorul casei. Nu locuim doar în apropiere unii de alții, ci, din nefericire, păcatele noastre se răspândesc asupra oamenilor din jurul nostru. Oamenii din jurul nostru sunt afectați de păcatele pe care le facem. Sunt afectați și de virtuți, deci există o relație armonioasă acolo. Când încercăm să cultivăm virtuțile, când depunem efort în a trăi o viață spirituală, copiii noștri sunt 100% binecuvântați de acest lucru. Dar trebuie să înțelegem: neajunsurile părinților, eșecurile părinților sunt atât de des transmise copiilor.

Prin urmare, când vezi un copil care continuă să facă același lucru iar și iar, trebuie să te întrebi: „Fac și eu chestia asta?” Un adult a venit la mine și mi-a spus: „Părinte, copilul meu mă înnebunește, continuă să-și cicălească fratele, continuă să-și înnebunească fratele.” Și eu stau acolo la mărturisire și spun: „Bine, de câte săptămâni mărturisești aceleași păcate?” Și el a zis: „În fiecare săptămână mărturisesc același lucru: mândria mea, furia mea, frustrarea mea, lipsa mea de pace.”

Exact, la fel cum tu și eu, ca adulți, ne luptăm cu păcatele noastre, nu ar trebui să avem așteptarea de la copiii noștri să fie perfecți. De multe ori oamenii pun această povară, o povară nerealistă, o strictețe nerealistă, asupra copiilor lor. Iar aceasta îi sufocă. Amintește-ți că atunci când împingi ceva în jos are tendința de a se ridica înapoi. De aceea cred că, în multe familii care pun prea mult accent pe comportament, vei descoperi că, cu cât familia este mai strictă, cu atât copiii vor fi mai rebeli. Așa că, atunci când copiii iau decizia de a face propriile alegeri, nu au fost cultivați să fie maturi. Au fost învățați doar că dacă fac lucruri greșite vor fi pedepsiți. Dar asta nu înseamnă că au o înclinație spre bine, nu înseamnă că au virtute reală, ci doar că înțeleg că atunci când fac ceva greșit urmează o pedeapsă.

De aceea, de multe ori, cu cât familia este mai „conservatoare”, mai strictă acea familie ajunge să aibă cei mai răi copii când ajung la 20 de ani. Pentru că merg la facultate și descoperă că au o „identitate de acasă”. Au o „identitate de acasă” cu care toată lumea îi vede, pentru că aceea era masca, fața pe care o afișau ca să nu intre în necazuri, să nu aibă probleme cu părinții lor. Dar apoi, când ies din casă și „identitate de acasă” a dispărut, adevărata identitate iese la iveală – cine sunt ei cu adevărat, cum sunt cu adevărat – și de multe ori, realitatea despre cine sunt ei cu adevărat: păcatele lor, tentațiile lor, sinele lor interior, gândurile lor interioare de care nu sunt siguri, acelea ei nu le-au împărtășit pentru că le era frică de respingere sau de pedeapsă sau altceva de genul acesta. Iar apoi, când scapă de „identitate de acasă”, tot ce au este această „identitate reală” și uneori este absolut catastrofală, până la punctul în care ajung să-și abandoneze credința, nu mai merg la biserică.

Nu vrem niciodată să avem asta pentru că punem presiune sau o povară asupra copiilor noștri, spunându-le că ar trebui să fie ceva ce noi nu suntem. Copiii noștri nu vor fi sfinți, nici noi nu suntem, dacă suntem sinceri cu noi înșine, ceea ce duce la ultimul punct:

Cinci: Trebuie să cultivi și să cucerești inima copiilor tăi.

Da, este adevărat, iar Sfinții Părinți vorbesc despre asta, există o perioadă de accentuare a ascultării, în care trebuie să le insufli copiilor tăi o înțelegere foarte strictă a ascultării. Dar aceasta durează doar până la vârsta de 10 sau 12 ani, după care trebuie să înceapă faza de îndepărtare de tine și de pornire în propria lor călătorie de viață. Deci, dacă ai un copil, să zicem la 30 de ani, îl vei cunoaște pe acel copil poate timp de 40 de ani. Doar 10% din această perioadă este insuflarea ascultării. În ultimii 30 de ani, cultivăm și hrănim dragostea și relația pe care o avem. Dacă tot ce faci este să insufli ascultare fără dragoste, ajungi la rebeliune, pentru că nu înseamnă nimic. Toată ascultarea noastră față de Dumnezeu înseamnă ceva, pentru că Iisus Hristos a murit pentru noi și ne-a arătat gradul absolut al iubirii Sale jertfelnice pentru noi.

Așadar, cu copiii noștri încercăm mereu să le cucerim inima, nu doar comportamentul. Nu vrem ca ei doar să nu-și lovească fratele sau să nu-l enerveze, vrem de asemenea să facă bine fratelui lor, să comunice, să fie amabili, să-i facă un compliment, să-l îmbrățișeze, să-l încurajeze. Deci nu este doar înăbușirea păcatului, ceea ce văd atât de mult în cărțile creștine occidentale despre creșterea copiilor, care pun accentul pe înăbușirea păcatului. De fapt, avem modelul în Biserică, acela de a cultiva virtutea. Vrem să cultivăm un temperament bun și o dispoziție bună în inimă. Pe lângă asta, vrem să facem acea conexiune profundă cu copiii noștri, astfel încât să ne poată cunoaște, să se conecteze cu noi ca persoane, și pe măsură ce trec la vârsta adultă, ne modificăm cumva „rolul de părinte”, devenind mai degrabă o persoană care se luptă împreună cu ei, în care suntem alături de ei și îi încurajăm și îi susținem.

 Este important să fii părinte, în sensul strict al cuvântului, poate pentru primii 20 de ani sau cam așa ceva, și de fapt, mai ales pentru primii 10, dar pe măsură ce avansează, devenim mai mult un antrenor, suntem mai mult un coleg de echipă, suntem mai mult un coechipier pentru ei. Dar trebuie să fie la nivelul inimii, ca ei să știe că îi iubim, că pot avea încredere în noi, că suntem dispuși să ne dăm viața pentru ei și că avem întotdeauna cele mai bune intenții în minte și că nu încercăm doar să-i facem niște creaturi subordonate. Nu așa ne tratează Dumnezeu pe noi. Dumnezeu ne tratează și vrea să ne înalțe și să ne îndumnezeiască, astfel încât să fim ca Hristos. Așa că viziunea noastră pentru copii trebuie să fie aceeași, pentru a-i înălța în acest rol spiritual.

Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă țină în această luptă extraordinară de a vă crește copiii. Sper că aceste îndrumări filozofice vă vor oferi înțelepciunea și discernământul necesar în timp ce abordați această sarcină grozavă. Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!