Sinodul 4 Ecumenic, Dumnezeul-om – Sorin Damian, p. Teologos

Urmăriți o discuție foarte interesantă cu Sorin Damian, cercetător în științe medievale, despre Sinodul 4 Ecumenic, în care aflăm că Hristos este și Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Introducere

Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Sorin Damian și după cum poate că vă dați seama astăzi o să vorbim despre Sinodul 4 Ecumenic, însă nu o să vorbim doar despre Sinodul 4 Ecumenic, ci cu darul lui Dumnezeu și să ne ajute și Sfântul Flavian și Sfântului Leon cel Mare, o să vorbim despre trei sinoade care sunt legate între ele, bineînțeles, cel mai important fiind Sinodul 4 Ecumenic. Și aici, dincolo de latura istorică pe care Sorin ca profesor la Universitatea din Nottingham o să o arate, o să vorbim bineînțeles și despre patimile umane, despre păcatele, despre despre latura negativă a ceea ce a transformat dintr-o greșeală dogmatică – e adevărat – să crească, să crească, să crească până când s-a ajuns la ceea ce se numește Sinodul al 4-lea de la Calcedon.

Ca să nu mă mai lungesc foarte mult îi dau lui Sorin cuvântul, căruia îi mulțumesc că se află pentru a patra oară aici, în biserică, pentru că totdeauna despre sinoadele ecumenice dorim să facem în biserică. Deci mulțumim lui Sorin. Îi dau și cuvântul să înceapă să spună toată povestea. Sigur că foarte pe scurt și să ne iertați că o să lăsăm lucruri afară, poate că o să și greșim, ne cerem iertare. O să vorbească despre toată această arhitectură care se numește și Sinodul 4 de la Calcedon. Sorin, ai cuvântul.

Sorin Damian: Sărut-mâna, părinte! În primul rând doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru primire la această sfântă chilie a dumneavoastră în Sfântul Munte Athos și pentru posibilitatea aceasta a ideii organizării, să zicem, a unui ciclu de întâlniri bazate pe istorie, teologie pentru a propovădui până la urmă, este o mărturisire de credință pe care încercăm să o facem pentru iubiții noștri privitori, referitoare la a sinoadele ecumenice. O parte foarte importantă a istoriei sfintei biserici universale, nu mai sfânta biserică ortodoxă.

Și iată, am ajuns astăzi la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon, ce a avut loc în anul 451. Făcând o scurtă retrospectivă, am avut primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 unde s-a stabilit exact că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl, nu este o creatură a Tatălui așa cum susținea ereticul Arie. S-a alcătuit prima parte a Crezului.

Apoi, avem Sinodul de la Constantinopol din anul 381 unde s-a pus problema Duhului Sfânt și s-a stabilit că Duhul Sfânt este egal cu Tatăl și cu Fiul. Deci iată stabilirea clară a Sfintei Treimi și a dumnezeirii Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – și s-a realizat cea de-a doua parte a Crezului.

La Sinodul al treilea Ecumenic din anul 431, de la Efes, s-a stabilit dogmatic că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, nu Născătoare de Hristos, nu Născătoare de om, așa cum susținea patriarhul eretic Nestorie.

Iată, de la în anul 431 până la anul 451 a trecut o perioadă foarte scurtă de timp. Iată, necesitatea organizării unui nou sinod ecumenic deoarece problemele erau extrem de stringente.

Contextul istoric și religios al secolului V

Din nefericire așa cum se întâmplă și în ziua de astăzi și în acele vremuri religiosul era îmbinat cu politicul pentru că nu se putea altfel. Facem o un scurt excurs istoric. Dacă în partea occidentală a Imperiului, vorbim de Imperiul Roman de Apus, episcopul Romei avea o preeminență asupra întregii părți occidentale a Imperiului.Deci Papa de la Roma… v-am spus și dățile trecute, nu prea îmi place să folosesc termenul de papă pentru că implică o gândire la catolicismul de astăzi deși termenul este legal și oficial.

Părintele Teologos: Așa este. Deci mare atenție, noi nu avem nimic cu termenul de papă care este un termen, trebuie să știți, chiar ortodox. Adică mai demult există mai mulți papi, astăzi au rămas doar doi: Papa de la Roma și Papa de la Alexandria. Deci noi nu avem absolut nimic cu termenul de Papa de la Roma, avem cum erezia promovată de Arhiepiscopul de Roma.

Sorin Damian: Exact. Deci Arhiepiscopul Romei avea o preeminență și asupra politicului și asupra religiosului în Imperiului Roman de Apus. În Imperiul Roman de Răsărit, împăratul Bizantin avea această preeminență. Deci împăratul numea Arhiepiscopul Constantinopolului. Deci nu exista acum există în ziua de azi un Sfânt Sinod când moare un Patriarh se alege un nou Patriarh din Sfântul Sinod, din membrii sinodali ai acelui Sfânt Sinod din acea biserică autocefală, că vorbim de Biserica Ortodoxă Română, Rusă, Patriarhia Ecumenică etc., celelalte patriarhii.

Părintele Teologos: E foarte important aici faptul că dacă se alege din Sinod, este vorba de membrii bisericii care acești membre ai Bisericii de vreme ce sunt acolo sunt validați de Dumnezeu și au, se presupune, bineînțeles, ar trebui să aibă și au în general, o anumită măsură duhovnicească și știu cum se conduce Biserica. Deci una este să fie ales de către Sfântul Sinod sau pe tradiția veche, mai veche, să zic așa, nu vorbim de împărat, ci vorbim de tradiția veche, de către popor – poporul trebuie să aleagă. În cazul de care vorbește Sorin adică vorbim de Imperiul Bizantin era vorba de imixtiunea politicului, adică vorbim de cineva care sigur era foarte respectat de către popor pentru că avea drept de viață și de moarte, avea armată, dar era și uns, dar acest om nu avea măsura duhovnicească corespunzătoare și experiența eclezială corespunzătoare să știe să poată să aleagă în cunoștință de cauză pe Arhiepiscopul de Constantinopol, pe Patriarhul de Constantinopol.

Confruntările din timpul Sinodului IV

Sorin Damian: Exact. Deci o dată avem această perioadă istorică de 20 de ani extrem de tumultuoși atât pentru Biserică cât și pentru întregul Imperiului de Apus și de Răsărit încep să apară invaziile hunilor. Deci pe lângă problemele religioase care apăruseră în imperiu deja erau – sinoade nu s-au transformat într-o poliție politică și a trecut la arestări. Ereziile și ereticii au continuat să existe, imixtiunea și influența lor chiar până la nivelul cel mai înalt adică până la nivel de împărat au continuat să existe. Lupta a continuat pentru promovarea credinței celei adevărate, dar iată, și ceea ce este foarte important de menționat și trebuie să reținem și caut să menționez de fiecare dată, Sfinții Părinți sinodali de la aceste sinoade ecumenice nu au fost niște oameni violenți, nu au promovat violența.

Însă, o să vedem așa cum s-a întâmplat și la Sinodul al 3-lea Ecumenic și la Sfântul Sinod al 4-lea Ecumenic, ereticii au fost cei care văzând că învățătura lor greșită este înfrântă – deci ca să se vadă credința cea adevărată – diavolul ce a făcut? A lucrat prin ei ca să se intervină cu violență, cu bătaie și s-a ajuns chiar până la uciderea Arhiepiscopului Constantinopolului, Sfântul Ierarh Flavian și vom vorbi și despre acest lucru. Deci iată, contextul politico-istoric. Avem invazia hunilor în toată Europa. Deci și în partea de Răsărit și în partea de Apus. Să ne gândim, anii 450 – 451, Attila împreună cu hoardele lui de huni ajung până la porțile Romei, fiți atenți ca să vedeți ce putere aveau acești acești păgâni invadatori veniți din răsăritul extrem…

Părintele Teologos: Din Mongolia.

Sorin Damian: Din Mongolia. Răsăritului extrem. Deci iată, invaziile hunilor și apoi, problemele de ordin bisericesc, problemele cu ereziile. Din păcate pentru că toți suntem oameni și toți trăim în această lume și toți căutăm mântuirea, mai existau și problemele de ordin administrativ bisericesc. Să nu credeți că întreepiscopii, ierarhii celor vremuri era așa o poezie, o viață frumoasă, o armonie. Nu! Deși Sfinții, vorbim de Sfinții Ierarhi, de Sfinții Ierarhi participanți la aceste sinoade ecumenice, vorbim și despre ierarhii eretici, toți erau oameni. Deci toți erau oameni și pe ambii trebuie să-i avem ca modele. Bineînțeles, pe unii modele pozitive, pe alții modele negative. Ce să facem? Așa da sau așa nu, cum s-ar spune în ziua de astăzi, modele de urmat. Deci iată, acești oameni ne sunt nouă ca modele și ca exemple în ceea ce trebuie să facem.

Deci gândiți-vă, și Sfinții au fost oameni cu greșeli, cu neputințe, cu supărări. Să ne aducem aminte Sinodul 1 Ecumenic cu istorioara despre Sfântul Nicolae, cu palma dată lui Arie și tot ce s-a întâmplat o istorioară, mă rog, apărută peste secole. Deci iată, noi trebuie să-i avem ca modele și să nu ne smintim pentru că sunt mulți oameni chiar în ziua de astăzi care se smintesc de sfinți și spun „domne, cum a putut Sfântul cutare să spună nu știu ce?”. Sau dacă vorbim de un mare sfânt al epocii moderne Cuviosul Paisie Aghioritul despre care se știe că făcea glumițe.

Părintele Teologos: Da, sigur. Era un om foarte jovial.

Sorin Damian: Era foarte vesel, foarte jovial și să nu uităm că avea o suferință foarte cruntă, avea cancer la stomac. Deci durerile cuviosului Paisie erau enorme, dar nu lăsa să se arate pe chipul său, având în vedere miile, zecile de mii de oameni care veneaă astăzi mă doare, am o criză la stomac, nu pot să vă primesc”. Nu. Era jovial, dar mulți s-au sminit de această jovialitate, spunând cum un pustnic, un mare pustnic din Sfântul Munte poate să facă glume? Dar vedeți, în ziua de astăzi, dacă ne uităm la întreaga activitate și la întreaga, să spunem așa, opera scriitoricească a cuviosului Paisie Aghioritul și vedem multitudinea minunilor pe care le-a făcut și încă le face în ziua de astăzi, ce deschidere a avut acest om înaintea lui Dumnezeu, acest mare sfânt.

Deci Iiată, făcând cum am spune și câteva glume. Deci atenție, jovialitatea nu înseamnă că ne depărtăm de Dumnezeu. Sfinții nu au fost niște oameni posomorâți, oameni încruntați, așa cum am putea crede în ziua de astăzi. Nu.

Părintele Teologos: Spunea un sfânt că dacă vezi un monah care nu zâmbește, ăla nu e monah serios.

Sorin Damian: Exact. Deci noi trebuie să luăm exemplu. Nu vreau să ne depărtăm de subiectul Sfântului Sinod Ecumenic, dar are legătură. Deci gândiți-vă că toți participanții la aceste sfinte sinoade ecumenice, atât cei ortodocși cât și cei eretici, au fost oameni și avem de învățat atât de la sfinți cât și de la eretici. V-am spus, ce să facem și cum să facem spre bine și ce să nu facem spre partea rea, spre partea negativă.

Revenind la contextul istoric, deci invazia hunilor anii 430-440-450 și problemele religioase, ereziile. Iată că trecând peste anul 431, Sfântul Sinod al 3-lea Ecumenic de la Efes, stabilindu-se credința clară că Maica lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, trecem peste timp, ajungem la anul 446. Trebuie menționat faptul că în anul 444, trece la Domnul, Sfântului Ierarh Chiril arhiepiscopul Alexandriei, mare sfânt al ortodoxiei despre care am vorbit la Sinodul 3 Ecumenic este cel care, să spunem, a dat tonul, a stabilit dogma acceptată de Sfinții Părinți de la Sfântul Sinod al 3-lea Ecumenic, referitoare la Maica Domnului.

Părintele Teologos: A fost baza dogmatică a Sinodului 3 Ecumenic.

Sorin Damian: Exact. Deci în anul 444, trece la Domnul Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei, din nefericire, cel care a luat tronul Arhiepiscopiei Alexandriei a fost arhidiaconul său, un anume Disocur care se va dovedi și la sfântul Sinod al 4-lea Ecumenic că a fost un om nefast atât al istoriei cât și al Bisericii, deși un geniu teologic. Am vorbit și data trecută ce înseamnă genialitatea, dar s-o pui în slujba răului. Dumnezeu îți dă un dar, un har, o putere, dar tu să o pui în slujba răului.

Părintele Teologos: Evident. Deci să ne înțelegem, deci una este harisma naturală – o voce frumoasă, o forță fizică sau o capacitate mentală – și alta este cum o folosești. O folosești în slujba binelui către Dumnezeu, către iubire, către dragoste, către pace și așa mai departe sau în slujba răului adică către ură, către agresivitate, către dezbinare, către impunerea voii proprii. Și de fapt, asta s-a întâmplat și cu Disocur și numai cu el.

Sorin Damian: Exact. Deci avem acest prim personaj principal ca preambul la Sfântului Sinod al 4-lea Ecumenic, Dioscur ca nou Arhiepiscop al Alexandriei. În anul 446 apare un alt personaj extrem de important, Sfântul Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului. Sfântul Flavian fusese ales, provenea dintr-o familie nobiliară bizantină. Era un om vechi în Biserică și împăratul Teodosie al II-lea decide să-l numească în funcția de Arhiepiscop al Constantinopolului. Dar iată că așa cum se întâmpla în acele vremuri, exista un obicei ca cei care erau aleși de către împărat în funcția de Arhiepiscop al Constantinopolului să dea un fel de, hai să-i spunem ploconîmpăratului – un fel de cadou, dar de mulțumire pentru că a fost ales.

Erezia monofizită și influența ei teologică

Sfântul Flavian nu a făcut acest lucru, nu a oferit acest plocon împăratului deoarece se considera că prin lucrarea lui Dumnezeu a fost ales în această funcție. Atenție, și pentru ziua de astăzi, cu aceste plocoane de multe ori noi credem că merităm lucrurile sau cei care ajung în anumite funcții consideră că merită funcția respectivă, dar ce se întâmplă în spatele scenei nu știe nimeni.

Deci îl avem pe Sfântul Ierarh Flavian, noul Arhiepiscop al Constantinopolului…

Părintele Teologos: Care Sfântul Flavian era un om foarte blând, foarte duhovnicesc și foarte nelegat. Deci nu era un om afacerist, un om cu relații și așa mai departe. El era doar cu Dumnezeu și Dumnezeu chiar l-a validat și i-a dat și cunună de Mucenic.

Sorin Damian: Exact. Deci iată, primul personaj , Disocur Arhiepiscopul Alexandrei care a trecut de partea eretică, Sfântul Ierarh Flavian, noul Arhiepiscop de Constantinopol, un ortodox profund în învățătură. La Roma, atenție, în cadrul Arhiepiscopiei Romei, îl avem pe Sfântul Ierarh Leon I cel Mare. Un mare sfânt, imens al Bisericii Ortodoxe și al ortodoxiei, Sfântul Leon ajunge pe tronul Romei undeva către anul 440. Un om care s-a implicat asiduu în rezolvarea problemelor administrative și canonice din toate să-i spunem așa eparhia Romei, dar Eparhia Romei, vorbim ca titlu onorific. Eparhia Romei însemna tot occidentul și nordul Africii, atenție, și partea de nord a Africii.

Părintele Teologos: Deci de la Iugoslavia încolo, fraților.

Sorin Damian: Da, deci foarte multe erezii locale, pelagianismul, vechile de erezii pe care ar trebui să le rezolve, reintroducerea nu numai în cler, dar și revenirea în biserică a multor clerici și credincioși eretici, readucerea lor, stabilirea unor baze administrative și legal canonice…

Părintele Teologos: Numai puțin, să ne înțelegem. Readucerea unor clerici eretici nu înseamnă că i-a acceptat cu erezia lor. Deci i-a convins, i-a catehizat să se lepede de erezia lor și astfel de a fi primit iarăși… Să ne înțelegem. Am înțeles ce ai vrut tu să spui, dar trebuie clarificat până la urmă…

Sorin Damian: Da. Deci pe lângă această implicare la nivel religios așa cum am menționat la început, episcopul lumii avea și o mare influență politică în apus.

Sfântul Ierarh Leon cel Mare și salvarea Romei

Și am să vă dau un exemplu al influenței și al importanței acestui mare sfânt, Sfântul Leon episcopul Romei. Către anul 450-451 marele Attila, conducătorul hunilor ajunge la porțile Romei. Și există în viața Sfântului Leon, dacă citim, o mare minune care s-a petrecut atunci. Văzând că vin hoardele hune către porțile Romei, Sfântul Ierarh Leon împreună cu tot clerul Romei iese la porțile Romei, la porțile cetății și într-un act de smerenie, Sfântul Leon se așează în genunchi în fața lui Attila. Deci ne înțelegem, Attila, un conducător primitiv…

Părintele Teologos: Foarte brutal, foarte dur.

Sorin Damian: Da. Hunii, oameni foarte brutali, nu credeau în nimic, tocmai de aceea erau și migratori, niciodată nu se așezau într-un loc anume, doar jefuiau și continuau mai departe cu jaful. Iată, Sfântul Leon se așează în genunchi, Attila fiind plin de mândrie, îi spune „bătrâne, degeaba te așezi tu în genunchi cu tot Dumnezeul tău cu care încerci tu să ne convingi pe noi, noi o să cucerim Roma”. Atunci, Sfântul Leon se ridică în picioare, ridică mâinile la ceruri și se roagă Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Apostol Petru știm că este ocrotitorul Romei și Sfântul Apostol Pavel a fost la Roma. Și se roagă că Sfinților Apostoli Petru și Pavel ca să intervină atunci pe loc și să arate puterea Dumnezeului celui adevărat, Dumnezeului lui Leon, cum îi spunea Attila.

Și atunci, pe cer se adună nori de furtună, începe să tune și să fulgere și se arate Sfinții Apostoli Petru și Pavel cu săbiile în mână pe norii cerului.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Sorin Damian: Și atunci, Attila se teme, se sperie și se retrage de la porțile lumii și nu cucerește Roma. Cei care vizitați Basilica San Pietro din Roma, cum intrați în basilică în partea stângă, în fundul basilicii, este un mare basorelief care reprezintă această scenă pe care v-am povestit-o eu acum cu Sfântul Ierarh Leon, cu Attila și hoardele lui și pe cer Sfinții Apostoli Petru și Pavel cu săbiile în mână, în apărarea credinței și a Romei ortodoxe. Atenție!

Părintele Teologos: Da, și cred că ăsta a fost și punctul, nu spun 100%, dar a fost un punct de cotitură care i-a determinat pe huni să se retragă și nu numai atât, adică să se mai și liniștească puțin. Pentru că hunii s-au oprit din din jafurile lor și până astăzi există urmașii hunilor – vorbim de Ungaria de astăzi.

Sorin Damian: Da, de poporul maghiar. Și să nu uităm că la vreo 2 ani, deci prin anii 453-454, dacă nu mă înșel, sigur ca o lucrare a lui Dumnezeu, Attila va muri și tot acest „regat” între ghilimele al hunilor se va dezmembra și Attila cum va muri? Ne spun sursele istorice – ca un bețiv, în băutura lui, înecat în voma lui. Deci ca să vedeți cine a fost acest om care aproape a cucerit Europa, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și iată, Dumnezeu lucrând prin oamenii Săi, a salvat Europa de ei.

Importanța educației religioase în trecut și astăzi

Deci revenind, trei personaje importante: Dioscor, arhiepiscopul Alexandriei a plecat către erezie, Sfântul Ierarh Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului, protector al ortodoxiei și mărturisitor al credinței ortodoxe, Sfântul Ierarh Leon, episcopul Romei, la fel conducător al Occidentului și religios și, dacă putem spune, chiar și politic, deși în apus aveam dinastia Valentinienilor, împăratul Valentinian al III-lea, dar Sfântul Ioan avea o influență aproape totală asupra împăratului, prin viața sa sfântă dar și prin educația pe care o avea. Și aici iarăși să ridicăm ca o mică paranteză, fraților, oamenii bisericii mai cu seamă în vremurile acelea, dar nici în vremurile de astăzi nu sunt oameni analfabeți. Pentru că vedem în mainstream-ul media de astăzi cum se râde așa de biserică, domnule ăia sunt niște primitivi, niște obscuri și cu preoții, retrograzi, episcopii. Oamenii aceștia au menținut cultura și civilizația europeană.

Părintele Teologos: Evident. Tipărirea și cărțile și așa mai departe în biserică…

Sorin Damian: Vedeți, în ziua de astăzi există acest trend: domnule, care Europa? Cel mai vechi continent și nu că suntem noi mândri de noi, dar cultura și civilizația mondială a apărut în Europa și numai că a apărut în Europa, dar a fost susținută și promovată intens de Biserică.

Părintele Teologos: Evident. De creștinism.

Sorin Damian: Exact, de creștinsim. Cee ce se încearcă în ziua de astăzi să se șteargă. Vedeți Uniunea Europeană caută să niveleze – ce element creștinesc? nu mai există creștinism, este o pan-religie mondială. Dar vedeți, prin Sfânta Biserică s-au păstrat cultura și civilizația. Știu, multora nu o să le convină că spunem acest lucru.

Părintele Teologos: Da, dar putem să spunem că această tendință ateistă a Europei duce în neant și duce în distrugere pentru că răul nu este sustenabil și din cauza asta Europa la ora asta este, hai să nu zic la sapă de lemn, dar aproape.

Sorin Damian: Da, mergem către această, vedeți, distrugere și influența aproape… nu crescândă, ci aproape totală, adică trebuie să o spunem foarte clar, a islamului, aislamului în Europa. Islamul devine din nefericire „cultura” între ghilimele civilizațională a Europei moderne.

Părintele Teologos: De ce? Pentru că islamul întotdeauna vine ca și cuceritor, nu vine ca emigrant. Totdeauna musulmanul vine să-și impună el regulile lui, nu vine cu iubire, ci vine, cum spuneam, să-și impună regulile și cel care vine într-o țară străină să-și impună regulile nu este emigrant, este cuceritor. 

Sorin Damian: Exact. Și se vede lucrul acesta foarte clar. Franța actuală, țările nordice, vedem pe la televizor fel de fel de atentate…

Părintele Teologos: Sigur. Ferească Dumnezeu!

Sorin Damian: Deci Europa, cultura europeană civilizațională, creștinismul, noi întotdeauna am fost oameni pașnici și primitori cu toată lumea. Este o foarte importantă idee care, atenție, nu are neapărat legătură cu modernismul și cu epoca actuală, ci dintotdeauna a fost așa.

Părintele Teologos: Evident. Pentru că vorbim de virtutea creștină care este dragostea, blândețea, toate celelalte.

Sorin Damian: Iubirea de străini, fraților. Ați văzut ce ne învață Mântuitorul Hristos, iubirea de străini. Noi ne-am deschis brațele către toată lumea, dar vedem ce se întâmplă. Știți, când ești prea bun există așa o expresie peiorativă, nu prea îmi place mie, dar zice „domnule, dacă ești prea bun, ești prea prost”. Nu.

Părintele Teologos: Nu-i așa pentru că există Dumnezeu care ne ajută și totdeauna, cum spuneam, răul nu este sustenabil și binele hrănește sufletul și împlinește persoana.

Deci am spus că sunt trei personaje, trei oameni foarte imprtanți. Vorbim de Dioscor despre care a spus Sorin că s-a dus înspre erezie, dar lucrul ăsta nu se vedea încă. Pentru că încă nu a apărut scânteia care să detoneze butoiul de pulbere și o să ne vorbească Sorin care o să fie scânteia respectivă. Vorbim de Dioscor în Alexandria. Vorbim de Sfântul Flavian în Constantinopol și vorbim de Sfântul Leon în Roma.

Problemele politice ale Imperiului Bizantin

Sorin Damian: Din punct de vedere religios și religios-politic la Roma. Din punct de vedere politic, în Imperiul Bizantin, în anul 450 ca să ajung direct la 452 și voi reveni pe urmă, Imperiul Roman de Răsărit va trece printr-o mare criză politică. În luna iulie, dacă nu mă înșel, pe 18 iulie anul 450, împăratul Teodosie al II-lea cade de pe cal și moare. Și Imperiul intră într-o mare criză politică. De ce? Împăratul Teodosie al II-lea nu avea copii și nici nu numise pe nimeni ca un viitor urmaș în cazul posibilității decesului său.

Părintele Teologos: A fost un accident.

Sorin Damian: Exact.

Părintele Teologos: A căzut de pe cal.

Sorin Damian: Și atunci, Sfânta împărăteasă Pulheria, sora împăratului Teodosie al II-lea despre care am vorbit la Sfântul Sinod al 3-lea Ecumenic, influența și viața ei sfântă – deci ea este sfântă în Calendarul Ortodox, Sfânat Pulheria împărăteasa este nevoită să îl aleagă pe un mare general Bizantin, Generalul Marcian, să se căsătorească cu el și să-l proclame pe el ca împărat. Deci atenție! Sfânta Pulheria provenea din mare sânge nobiliar regesc. În epoca aceea nu oricine putea să ajungă împărat, venea unul cu sabia în mână, eu-s cel mai puternic, pe mine trebuie să mă puneți împărat. Nu, pentru că nu l-ar fi recunoscut nimeni. Trebuia să fie validat, trebuia să fie validat de cineva cu sânge imperial.

Părintele Teologos: De viță nobilă.

Sorin Damian: De viță nobilă, cum am spune în ziua de astăzi și această viță nobilă era Sfânta Împărăteasă Pulheria. Dar atenție, exact cum am menționat și la Sfântul Sinod al III-lea Ecumenic, Sfânta Împărăteasă Pulheria își dedicase și făcuse jurământ de feciorie veșnică către Mântuitorul Hristos. Nu intrase monahism, dar își făgăduise fecioara Mântuitorului Hristos și căsătorindu-se cu generalul Marcian, au făcut dacă putem spune și este o realitate și un contract politic. Adică eu te fac pe tine împărat – pentru că o femeie nu se mai auzise să fie împărăteasă – eu te fac pe tine împărat, dar tu mă lași pe mine în credința mea în pace, nu vom avea copii, eu nu voi strica fecioria pe care am făgăduit-o Mântuitorului Hristos, dar tu te vei obliga – nu că te oblig eu – te va obliga credința în sine să faci tot ce se poate pentru propovăduirea și promovarea credinței ortodoxe în imperiu.

Criza religioasă și apariția ereziilor

Și Marcian a făgăduit că va face acest lucru și l-a făcut. Deci acesta e contextul politic. Revenind puțin în istorie la anul 446 și de aici începe concret periplul nostru către Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic.

Părintele Teologos: Scânteia care…

Sorin Damian: Da. În anul 446 era în Constantinopol un bătrân arhimandrit cu numele de Eutihie, un om foarte influent la curte, finul său era un anume Hrisafie eunucul. Am putea spune noi în ziua de astăzi un fel de consilier principal sau consilier special al împăratului.

Părintele Teologos: Sfetnicul de taină.

Sorin Damian: Sfetnicul de taină, eminența cenușie din spatele cortinei. Vorbim încă de împăratul Teodosie al II-lea. În anul 446…

Părintele Teologos: Care, nota bene, Împăratul Teodosie al II-lea era… sigur, nu-i judecăm pe oameni, dar din ce spun sursele și așa mai departe, era cam naiv și care nu se pricepea…

Sorin Damian: Era un împărat puțin mai slab din punct de vedere politic, dacă am putea spune așa și, mă rog, sursele merg mai departe și spun că Sfânta Împărăteasă Pulheria, sora lui era cea care de fapt îl conducea și domnea. Ceea ce este foarte posibil să fi fost adevărat.

Părintele Teologos: Da, și ea și Hrisafie.

Sorin Damian:  Acest Hrisafie eunucul. Deci iată, arhimandritul Eutihie, bătrânul ahimandrit și starețul unei mănăstiri din Constantinopol îl avea pe finul său om la Curtea imperială, hai, să spunem, la cel mai înalt nivel. Acest Eutihie făcuse o serie de mașinațiuni în anul 446 ca pe el să-l aleagă împăratul în funcția de arhiepiscop al Constantinopolului, nu pe Sfântul Ierarh Flavian mărturisitorul. Deci ca să vedeți de începem peripliul istoric. La un moment dat, acest bătrân Eutihie, dintr-o fervoare curată, la început, religioasă a început să aibă, să-i spunem, un fel de paranoia. Reînvierea nestorianismului. Începuse să vadă că toți, foarte mulți dintre oamenii politici și religioși, mai mari religioși ai capitalei Constantinopolului s-au întors la erezia lui Nestorie. Și el căuta în mintea dumnealui bătrână și trecută de vremuri…

Părintele Teologos: Și mai simplă…

Sorin Damian: Și simplă. A început să lupte din nou împotriva în nestorianismului, dar, din păcate, crezând că luptă pentru ortodoxie a căzut într-o latură extremă, într-o altă erezie.

Părintele Teologos: Despre ce este vorba? Nestorianismul spunea că în Mântuitorul sunt două firi: firea dumnezeiască și firea omenească. Care este adevărat, dar greșeala lui Nestorie spunea că cele două firi n-au nicio legătură una cu alta, sunt total separate fără niciun fel de legătură și deci spunea că în Mântuitorul sunt și două persoane. Diprosopism se mai numește treaba asta. Eutihie, săracul, încercând să combate lucrul ăsta care era o mare erezie, o mare greșeală pentru că asta însemna, devreme ce nu exista legătură între firea dumnezeiască și firea omenească, însemna că omul nu se poate mântui pentru că omul se mântuie cu ajutorul lui Dumnezeu, așa prin unirea cu Dumnezeu, cu Hristos, Eutihie ce a spus?

S-a dus în extrema cealaltă, a spus că cele două firi sunt atât de unite, sunt total unite adică nu mai există două firi, ci există doar o singură fire pentru că firea omenească s-a pierdut, s-a topit ca o picătură de apă în oceanul imens al al firii dumnezeiești, al dumnezeirii. Asta este iarăși o greșeală, de ce? Pentru că dacă dispare firea omenească înseamnă că iarăși nu mai este posibilă mântuirea pentru că dispare omul. Și atunci Mântuitorul nu mai este om adevărat și Dumnezeu adevărat, ci este doar un Dumnezeu și a luat de la om doar trupul și deja ajungem la alte erezie condamnată se Sinodul I Ecumenic – apolinarismul adică nu mai vorbim de om adevărat, ci vorbim doar de un trup ca și o carapace, dacă doriți, ca și un vas, ca un înveliș exterior. Deci Mântuitorul nu mai era om și deci nu mai era posibilă mântuirea oamenilor. Asta era greșeala lui Eutihie care, după cum bine a spus Sorin, era oarecum bine intenționat, dar fără discernământ a ajuns la cealaltă extremă.

Greșelile lui Eutihie – monofizitismul și pericolele teologice ale ereziilor

Adică încercând să combată faptul că cele două firi erau total separate a spus că nu, că există doar o singură fire. „Fisi” în limba greacă înseamnă fire, „mono” este unul și din cauza se numește monofizism sau monofizitism. Monofizism este cuvântul. Asta era greșeala lui Eutihie.

Sorin Damian: Da. Monofizitismul. Și Eutihie începe această, să-i spunem, cruciadă personală împotriva celor pe care el îi credea în mintea lui că ar fi fost nestorieni. În grupul lui restrâns a început să-și propovăduiască aceste idei și acest grup restrâns mai departe a trecut la obștea lui pe care o conducea în Constantinopol…

Părintele Teologos: Era arhimandrit la o mănăstire. Stareț.

Sorin Damian: Da, era stareț la o mănăstire. Și așa a început să se răspândească în tot Constantinopolul această gândire a lui Eutihie, această cruciadă fantomatică. Și aici, iarăși, trebuie să fac o punte către epoca modernă, către zilele noastre.

Vedem că mulți, să spunem așa, „nepomenitori ortodocși”, se numesc pe sineși mari mărturisitori ai ortodoxiei, dar, de fapt, luptă împotriva ortodoxiei. Cum mai vin prin Sfântul Munte aceștia, și caută să-i agațe pe unii dintre bătrânii neputincioși și naivi, dacă putem spune așa. Nu oameni cu răutate.

Părintele Teologos: Nu numai în Sfântul Munte, ci și în alte părți.

Sorin Damian: Da. În principiu, se bazează pe Sfântul Munte, pentru că știm că Sfântul Munte a rămas ca o fală a ortodoxiei și a protejării credinței ortodoxe. Și merg pe la câte un bătrân. Și vedem și pe YouTube cum înainte, hai să spunem, îl “spală” puțin pe creier, încep să-i bage în cap niște idei ale lor, personale, și apoi încep să-l filmeze și să-l întrebe:” Părinte, ce părere aveți despre…?” Și atunci, bătrânul săracul, bineînțeles că începe și vorbește împotriva acelor idei. Și ei spun: „Ia uitati, marele bătrân din Sfântul Munte este împotriva sinodului de la Creta. Este împotriva nu știu cărui sinod.” Exact același lucru să știți că s-a întâmplat și în Constantinopol cu acest bătrân Eutihie. Deci, făcându-se foarte multă vervă…Vorbim de anul 446. Trecem în 447-448. Pentru că, să nu credeți că aceste idei s-au promovat de la o zi la alta. Nu exista Facebook, televiziune și altele. Această erezie s-a propovăduit prin viu grai, de la om la om. În luna noiembrie anul 448, Sfântul Ierarh Flavian decide să convoace un sinod local la Constantinopol, la care au participat aproximativ 40 de ierarhi, pentru a rezolva o serie de probleme administrative locale, la care se ridică la un momendat și problema lui Eutihie, și a acestei gândiri al lui Eutihie. Sfântul Ioan Flavian a spus: “Haideți să-l chemăm pe Eutihie în fața noastră, aici. Să ascultăm și noi ce are de spus, și să vedem concret din gura lui, nu la a șaptea mână, ce a spus al nu știu câtelea. Să-l auzim pe el.” Bătrânul Eutihie, fiind și îndărătnic refuză inițial. Dar, apoi, crezându-se un mare propovăduitor și apărător al ortodoxiei, apare în fața acestui sinod.

Părintele Teologos: El știa că lucrurile nu sunt cum trebuie. Și din cauza asta a refuzat de foarte multe ori. Dar, într-un final, a apărut.

Sorin Damian:  Da, a apărut. Își susține ideile. Sfântul Ierarh Flavian decide nu să-l excomunice din biserică, ci doar să-l exileze. Sfântul Ierarh Flavian și sinodul local din Constantinopol de la anul 448, nu l-au considerat drept un eretic pe Eutihie, ci ca pe un bătrân care nu înțelege prea bine credința ortodoxă. Dar, văzând că el este îndărătnic și neascultător față de ierarhul lui. Deci, atentie, iarăși o problemă a zilelor noastre. Neascultarea față de ierarh. Adică, eu sunt purtătorul ortodoxiei. Nu ierarhul meu.  Ierarhul meu ajunge să fie un eretic.

Părintele Teologos: Și, mai ales, vorbim de sinod.

Sorin Damian:  Da, exact. Vorbim deja de un sinod. Dar, ca și în ziua de astăzi: “Băi frate, dar pe tine cine te-a hirotonit?” Atunci, era bun ierarhul acela. Acum este eretic ierarhul, dar tu ești purtătorul ortodoxiei.

Părintele Teologos: Și nu numai atât. Dar, cand sunt atâția episcopi, atâția oameni care îți spun că nu faci bine, smerește-te.

Sorin Damian:  Exact, exact. Dar, din păcate, ca și în ziua de astăzi, pentru bătrâni este foarte grea smerenia. Pentru că, se consideră purtători ai unei experiențe vaste a vieții. Și ei sunt purtători adevăr. Insistă foarte mult.

Deciziile dogmatice și condamnarea monofizitismului

Sfântul Ierarh Flavian, fiind un om mult milostiv, nu l-a caterisit, nu l-a excomunicat din biserică, ci doar l-a exilat din Constantinopol, ca să nu mai provoace tulburare. Și l-a exilat în Alexandria, unde arhipăstor era Dioscor. Sfântul Flavian fiind un om extrem, extrem de credincios, a trimis toată această problemă și toate aceste discuții la Sfântul Ierarh Leon, la Roma, ca și Sfântul Ierarh Leon, fiind foarte cunoscut și cu o viață sfântă și îmbunătățită, să-și dea cu părerea la această erezie.  Și atunci, Sfântul Ierarh Leon I cel Mare, episcopul Romei, redactează o întreagă scrisoare care a rămas în istorie ca Tomosul lui Leon. Deci, este vorba de o scrisoare, nu despre un Tomos. Adică, despre o carte. E vorba de o scrisoare foarte lungă în care Sfântul Ierarh Leon, luând în serios această problem, nu a luat-o în glumă, sau ca pe ceva, așa:” Hai să răspund și eu, să vă dau vouă o explicație.” Nu. Ci, cu argumente dogmatice. O lungă scrisoare unde susține credința cea adevărată. Adică, în persoana Mântuitorului Hristos sunt două firi – firea dumnezeiască și firea umană, şi două lucrări – lucrarea dumnezeiască și lucrarea umană.

Părintele Teologos: Da. Și aceste firi sunt fără amestecare.  Sunt distincte. Fără schimbare, fără amestecare, fără separare, și fără împărțire.

Sorin Damian:  Neamestecată, neîmpărțită, nedespărțită.

Părintele Teologos: Adică, mai pe românește, cele două firi sunt unite, dar își păstrează în această unire distincția lor. Adică, nu se schimbă firea umană, nu se schimbă firea dumnezeiască. Ci, cele două rămân aceleași, dar sunt unite astfel încât firea, omul, să poată să ajungă la îndumnezeire. La asta se referea Tomosul lui Leon. Și, de fapt, până astăzi mai există, trebuie să știți, această erezie, a monofizitismului. Dar, astăzi, mai degrabă este sub forma miafizitismului, din care, acești eretici care există până astăzi în randul copților, armenilor, șamd, spun că există doar o singură fire. Un fel de talmeș-balmeș format din amestecarea celor două firi. Și asta este bineînțeles gresit. Adică, ei spun că Mântuitorul nu este nici Dumnezeu, ci, de fapt ceva oarecum nou. Hristos este om adevărat și Dumnezeu adevărat în două firi care sunt unite fără schimbare, fără amestecare, fără împărțire, și fără despărțire. Deci, își păstrează identitatea lor de firi. Asta este și asta a scris Leon în Tomosul lui, care chiar așa se și numeste. Scrisoarea, Tomosul către Flavian, și care a constituit de fapt temeiul dogmatic, baza dogmatică a sinodului IV ecumenic. Și lucrurile ar fi trebuit să se încheie aici. Însă…

Convocarea Sinodului ”tâlhăresc” din 449

Sorin Damian:  Însă, arhiepiscopul Dioscor al Alexandriei, găsind o oportunitate pentru a ataca Constantinopolul și pe Sfântul Ierarh Flavian al Constantinopolului, se folosește de Eutihie, care, v-am spus, avea relații la cel mai înalt nivel pe lângă împărat, prin finul său Hrisafie, și îi cere împăratului convocarea unui așa zis Sinod Ecumenic pentru anul 449, pentru a se rediscuta problema lui Eutihie, reintegrarea lui, readucerea lui la Constantinopol, și să zicem așa reintegrarea lui în toate drepturile. Împăratul, bineînțeles, așa cum v-am spus, fiind ușor influențabil, hotărăște ca acest Sinod să aibă loc în toamna anului 449. Se dorea a fi un fel de Sinod Ecumenic, pentru că, bineînțeles, ca la orice Sinod a fost invitat și Sfântului Ierarh Leon, care din cauza invaziei hunilor nu putea să vină personal, dar, a trimis patru delegați, doi episcopi și doi preoți, la acest Sinod din 449. Locația Sinodului s-a dorit a fi Efesul. De ce? Pentru că, cetatea Efes era cea mai proaspătă în memorie. Vorbim doar de 20 de ani în urmă, unde avusese loc cel de al treilea Sinod Ecumenic. Și acest Sinod din 449, de aceea se dorea a fi un fel de al patrulea Sinod Ecumenic. Efesul fiind deja consfințit ca o cetate, să spunem așa sinodală, concilială, pentru un mare Sinod Pan-Ortodox, dacă putem spune așa al vremii respective. Dioscor vine cu Eutihie la Efes. Se adună foarte mulți ierarhi. Ajung și delegații Romei…

Părintele Teologos: Foarte important este că n-au fost aleși în mod egal ierarhii. Ci, au fost aleși doar ierarhi susținători.

Sorin Damian:  Da. Doar ierarhii care îl susțineau pe Eutihie și noua erezie a monofizitismului. Se întânescu toți la Efes. Dar, atenție, Dioscor al Alexandriei vine cu un detașament de 300 de oameni după el. Acești 300 de oameni erau parabalanii sau parobolanii. La Sfântul Sinodul al treilea am vorbit despre ei. Voi deschide o scurtă discuție istorică despre ei și acum, ca să vedeți legatura și ceea ce urma să se întâmple. Acești parabalani sau parobolani reprezentau o grupare de bărbați fervenți, ortodocși în credința lor, care apare undeva la jumătatea secolului al III-lea în Alexandria, în timpul păstoririi Sfântului Ierarh Dionisie al Alexandriei, când în Alexandria și în părțile Alexandriei ale Egiptului a avut loc o mare epidemie de ciumă. Și acești bărbați, oameni fervenți ai credinței, și-au asumat îngrijirea ciumaților. Dar, asumându-și îngrijirea ciumaților, asta însemna că și ei se puteau contamina și puteau muri alături de acești ciumați. Deci, iată câtă credință aveau oamenii ăștia. Vorbim de începuturi. Atenție, parabalanii erau oameni civili, mireni. Nu erau călugări. În istorie s-a făcut o ușoară confuzie de multe ori, că ar fi fost călugări. Un fel de detașamente de bodyguarzi călugărești ai arhiepiscopului de Alexandria. Nu. Erau oameni civili, dar foarte fervenți religioși. Cu trecerea timpului, numărul lor va crește. La începutul anului 500 erau undeva la 500-600 de oameni în Alexandria, parabalani, iar în Constantinopol ajunseseră undeva pe la 1000-1100 de oameni, acești parabalani. La jumătatea secolului al VI-lea, binecredinciosul împărat Iustinian I cel Mare, deoarece această grupare începuse să-și piardă din gândirea inițială, și ajunsese chiar un fel de detașament de trupe paramilitare ale arhiepiscopului Alexandriei, binecredinciosul împărat Iustinian, decide să desființeze această grupare.

Părintele Teologos: Da. De fapt, ce se întâmplă, fraților. Este un fenomen care se întâmplă și în timp. Adică, începe cu: “Hai să facem ceva! Hai să-i ajutăm pe ciumați! Hai să…!”, șamd. Ăsta este un lucru bun, sigur. Chiar foarte bun. Și, cum spuneam, chiar cu prețul vietii. Acest duh activ de a face, de a drege, de a construi, dacă nu există ascultare față de episcopul locului sau ascultare față de duhovnic, mai bine zis, că acolo este proba cea mare, atunci, această grupare de oameni foarte activi, încet, încet, încet, încet, se autonomizează. Și oamenii lasă mai deoparte partea duhovnicească, și se ocupă mai mult de partea materială, de a lucra, de unde se ajunge la partea politică, și de unde se ajunge la partea, hai să nu zic militară, dar, în direcția respectivă. Adică:” Băi, lasă-mă să fac! Lasă-mă și aia!” Înțelegeți? Deci, apare lucrul ăsta la oamenii care doresc să facă foarte multe, și atunci se îndurizează, și merg înspre direcția respectivă. Și au ajuns oamenii ăștia să fie într-adevăr paramilitari, și erau foarte foarte agresivi. Deci, un fel de rebeli dacă doriți. Sub acoperământul etichetei de ortodox, erau niște oameni care erau, hai să nu zic în afara legii, dar, nici foarte departe de acest lucru. Adică, ei făceau foarte multe lucruri în numele lui Hristos, care nu aveau foarte mare legătură cu Hristos.

Sorin Damian:  Exact. Dacă în timpul Sfântului Ierarh Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, acești parabalani chiar își îndeplineau rolul lor concret în societate, de a ajuta. Iată, în timpul lui Dioscor, el, văzându-le potențialul, tendința, a început să-i folosească ca pe propriile lui trupe paramilitare. Și, iată că la Efes vine cu aproximativ 300 dintre aceștia. Sinodul este convocat. Ierarhii în număr de aproximativ 100-130, spun alte surse. Deci, undeva în jur la 100 de ierarhi și delegați, inclusiv cei patru delegați ai Sfântului Ierarh Leon de la Roma. Se adună la Efes și încep discuțiile. Dar, ca să vedeți că de la început Dioscor și acest Sinod din 449, ei nu au dorit să se afle adevărul. Nu. Ci, doreau să-și impună propriile lor convingeri eretice. Dioscor, cu sprijinul împăratului Teodosie al II-lea, este proclamat președinte al Sinodului, și încep discuțiile. Dar, încep discuțiile…Adică, delegații Romei…

Părintele Teologos: Mai pe românește. Adică, Sfântul Flavian nu a fost lăsat să vorbească, Tomosul lui Leon nu a fost citit, un ierarh, cred că cu viață sfântă, Eusebiu de Dioleum, dacă nu mă înșel, care a fost principalul acuzator înaintea Sfântului Flavian al lui Eutihie, nu a fost lăsat să vorbească. Iarăși, Teodoret din Cir, un alt acuzator al lui Eutihie, nici el n-a fost. Deci, toți cei care aveau ceva de spus împotrivă, n-au fost lăsați să vorbească, n-au fost lăsați să ia niciun fel de decizie, și bineînțeles, n-au avut nici drept de vot.

Sorin Damian:  Deci, acest Sinod din 449, ca să-l comparăm cu ceva din epoca modernă, a fost exact ca un congres comunist.

Părintele Teologos: Da, exact. Bravo.

Sorin Damian:  Temele erau prestabilite. Cine urma să ia cuvântul era prestabilit dinainte. Și totul, să zicem așa, s-a rezolvat clar și la obiect, și totul a fost bine și frumos. Deci, Eutihie a fost iertat de împărat și de acest Sinod. Toți ierarhii au semnat pentru reintegrarea lui Eutihie și revenirea lui la Constantinopol. Dar, trebuie să menționăm acest lucru. Printre ierarhii participanți au fost și unii sfinți. Sfinți, ulterior prin viața lor…

Părintele Teologos: Prin pocăința lor.

Sorin Damian:  Prin pocăința lor. Și vorbim de Sfântul Sfântului Ierarh Iuvenalie, arhiepiscopul Ierusalimului. Un om cu o viață foarte sfântă. Dar, fiți atenți cum s-a întâmplat acest lucru. De ce v-am spus la început că noi trebuie să vedem viața fiecărui om, fiecărui sfânt, și să înțelegem că și ei au fost oameni cu căderi și ridicări. Contează finalitatea vieții lor.

Părintele Teologos: Sigur.

Sorin Damian:  Contează finalitatea vieții lor. Văzând Dioscor că Sfântul Ierarh Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului, cetate împărătească, capitala Imperiului Roman, nu acceptă și nu se înfricoșează, atunci Dioscor ce face? Poruncește celor 300 de parabalani de afară să intre cu bâtele în sala unde avea loc Sinodul, si sunt obligați toți ierarhii, inclusiv cei care aveau să fie Sfinții ierarhi, ca Iuvenalie al Ierusalimului, să semneze. Ei, săracii, de frica bătăilor au semnat. Singurul care și-a păstrat demnitatea până la sfârșit a fost marele Sfânt Ierarh Flavian arhiepiscopul Constantinopolului…

Părintele Teologos: Au mai fost. A mai fost si Eusebiu pe care l-au arestat, și delegații de la Roma, care au scăpat cu fuga.

Sorin Damian:  Exact. Dar, cel care a fost bătut până la moarte. Deci, atenție, până la moarte a fost Sfântul Ierarh Flavian. Atât de dure au fost rănile sale. După încheierea acestui Sinod, Dioscor a poruncit ca Sfântul Flavian să fie exilat. El a murit la trei zile din cauza rănilor produse în urma bătăilor.

Părintele Teologos: A murit de bătăi, de rănile provocate de bătaie.

Sorin Damian:  Exact. Dintre cei patru delegați participanți ai Sfântului Leon al Romei, a fost și un părinte la vremea aceea Ilarie, care avea să fie Sfânt Ierarh mărturisitor al Romei mai târziu, după Sfântul Leon. Și el, săracul, când a ajuns la Roma, îi spune Sfântului Leon: “Abia eu am scăpat cu fuga,  pentru că, și pe noi au vrut să ne omoare oamenii lui Dioscor.” Deci, atenție, vorbim de reprezentanții Romei. Erau aproape ca reprezentanții împăratului, reprezentanții Romei. Reprezentanții Romei, de fapt, ar fi trebuit să fie… sau cel mai mare din delegație să fie președintele Sinodului prin tradiție. Deci, Sinodul de la anul 449 s-a presupus că a rezolvat problemele creștinătății.

Autoritatea Romei și analiza evenimentelor

Părintele Teologos: Da. Dar, mare atenție. În clipa în care Sfântul Leon a auzit ce s-a întâmplat la Sinod a spus că acesta a fost un Sinod tâlhăresc. Și, de fapt, în istorie exact așa a și rămas. Cu titulatura de Sinodul tâlhăresc de la Efes. Datorită modului. Și, trebuie să știți. A spus la un moment dat Sorin că sunt oameni și Sfinții, și, și oamenii răi, să zic așa, oamenii păcătoși. Da. Dar, diferența este faptul că Sfinții au puține umbre. Pentru că nimeni nu este desăvârșit în afară de Domnul nostru Iisus Hristos și Maica Domnului. Au puține umbre și foarte multă lumina, foarte multă virtute. Pe când, oamenii ceilalți au foarte puțină lumină. Și, de obicei, această lumină este vorba de o harismă naturală, de o erudiție anume, și de foarte multe umbre. Și asta se vede în comportamentul lor. Adică, nu poți tu să faci un Sinod în care să iei la bătaie. Adică, să omori pe cineva în bătaie. Și culmea, să omori în bătaie tocmai pe patriarhul Constantinopolului. Și ceilalți. Chiar delegați de la Roma. Cred că chiar Sfântul Ilarie, când a ajuns acasă a zidit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul de mulțumire că reușise să scape cu viață. Adică, vorbim că era un comportament foarte, foarte nepotrivit, nu pentru un sinodal, ci pentru un om de rând, pentru un creștin de rând. De aici se vede dincolo de funcțiile teologice, de implicațiile teologice, se vede clar că Dumnezeu cel smerit cu inima, blând și smerit cu inima, nu era cu ei. Nu era cu partida lui Eutihie, Dioscor.

Sorin Damian:  Și, atenție, acest Sinod s-a considerat pe sine a fi tot un fel de Sinod ecumenic fraților.

Părintele Teologos: Din cauza aceasta i-au adus și pe cei de la Roma.

Sorin Damian:  Exact. Și, iarăși, vedeți, o punte peste timp și peste ani. Un Sinod își vede autoritatea și valoarea lui peste ani. Nu mâine sau poimâine.

Părintele Teologos: Sigur. Dacă este aprobat de Biserică, de turmă.

Sorin Damian:  Exact. De pneuma, de trupul bisericii. Anul 449 iată, trece. Dar, din nefericire, tulburările rămân.

Părintele Teologos: A provocat foarte mult haos.

Sorin Damian:  Da.

Părintele Teologos: Turma bisericii știa care este adevărul. Adică, știa că Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dar, cei de la putere. Și mă refer aici la puterea eclezială, respectiv Dioscor, Eutihie, și la puterea bisericii, puterea politică, vorbim de Hrisafie și Teodosie al II-lea, erau contra. Dar, turma bisericii, oamenii care se roagă, oamenii care aveau duhul lui Dumnezeu, știau care este adevărul. Și, din cauza asta, Sinodul tâlhăresc de la Efes a provocat o foarte mare tulburare în Imperiul Bizantin.

Reacția Bisericii. Convocarea Sinodului IV Ecumenic

Sorin Damian:  Exact. Și o exacerbare a sentimentelor. Deci, iată, trece toamna lui 449, când a avut loc acest Sinod. În vara lui 450, cum am menționat la început, Împăratul Teodosie al II-lea moare subit căzând de pe cal. Conducerea Imperiului este preluată de Sfânta Împărăteasă Pulheria și generalul Marcian, pe care, așa cum am menționat, îl proclamă ca împărat. Și văzând problemele acestea religioase și fervoarea religioasă a Sfintei Pulheria către ortodoxie, îl convinge pe Marcian să convoace un adevărat Sinod Ecumenic pentru toamna anului 451. Deci, cum am menționat și dățile trecute, convocarea se făcea cu cel puțin o jumătate de an înainte. Nu existau trenuri, avioane, sau alte mijloace de transport rapid. Ca toți sfinții ierarhi din tot Imperiul să vină rapid în două, trei ore. Să ajungă la locul de convocare. Se trimitea o scrisoare numită “sacra”. Adică, o scrisoare de convocare direct din partea împăratului. Încă un lucru și o diferență față de ziua de astăzi. În vremea aceea, împăratul convoca Sinodul Ecumenic. Nu un sfânt ierarh sau un sinod. Împăratul era cel care emitea decretul de convocare al Sinodului Ecumenic. De ce? Pentru că, împăratul, o dată era ortodox practicant. Mă rog, au fost și împărați eretici. Nu intrăm acolo. Vorbim de momentul de față, de Împăratul Marcian. Și, atenție, prin ungerea sa, împăratul nu era ales, să zicem în mod democratic, printr-un vot, sau, știu eu, printr-o căsătorie de conveniență. Ci era uns în cadrul unui ritual, în cadrul unei slujbe ortodoxe. Pentru că, împăratul îl închipuia pe Împăratul Hristos, pe Mântuitorul Hristos. Și, de aceea, el era văzut…Avea, să zicem așa, și o funcție sacerdotală. Dar, nu se ducea și slujea ca preotul. Se făcea o slujbă. Cei care aveți timp sau aveți curiozitatea, există și un pdf pe net, “Ritualul Bizantin” pentru toate slujbele, și laice, și bisericești ale Împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, secolele VII-VIII. Și o să vedeți acolo complexitatea acestor slujbe. Deci, complexitatea ritualului. Ungerea, nu se ducea doar în fața altarului. Era miruit de patriarh, și gata, el e împăratul. Nu. Era un întreg ritual cu niște rugăciuni foarte consistente. Deci, împăratul își asuma pe umerii săi mântuirea, dacă putem spune așa, a întregului său popor din imperiu. De aceea, el emitea decretele de convocare ale sinoadelor. În toamna lui 450, Împăratul Marcian convoacă o nouă întrunire a ierarhilor care avea să aibă loc în toamna anului următor, în octombrie 451. Prima dată, ideea era să se convoace la Niceea, în amintirea primului Sinod Ecumenic de la Niceea. Dar, din cauza problemelor cu invadatorii, împăratul decide să-l convoace la Calcedon, care era în sud, aproape de Constantinopol, unde, dacă împăratul ar fi fost nevoit…Atenție, și Împăratul Marcian, și Sfânta Împărăteasă Pulheria, participă la multe dintre ședințele Sfântului Sinod.

Părintele Teologos: Și ăsta era un alt motiv. Adică, el dorea să fie mai aproape, ca să poată să fie și el prezent, fără să piardă mult timp cu drumul. Să fie prezent la ședință.

Sorin Damian:  Și dacă s-ar fi pus problema invadării din partea hunilor, să poată să intervină imediat cu armata să apere frontierele Imperiului.

Desfășurarea Sinodului de la Calcedon (451)

Iată, pe data de 8 octombrie anul 451 începe Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic. Sfântul Sinodul al IV-lea Ecumenic a avut șaisprezece sesiuni și s-a desfășurat între 8 octombrie – 1 noiembrie anul 451. Deci, aproape o lună de zile. O perioadă foarte scurtă. De ce s-a dorit acest lucru? Împăratului însuși a dorit să nu se tărăgăneze foarte mult discuțiile, deoarece avea nevoie de o rezolvare clară și concretă a problemelor religioase, din motivul menționat anterior. Invazia hunilor.

Părintele Teologos: Și mai ales că problema din punct de vedere teologic, era foarte clară. Adică, toată lumea știa că Mântuitorul, încă o dată mă repet, este om adevărat și Dumnezeu adevărat în două firi unite, păstrându-și distincția în fiecare fire, și lucrarea în fiecare fire. Dar, era problema cu patimile umane. Adică, cu încrâncenarea lui Eutihie și Dioscor.

Sorin Damian:  Da. Deci, împăratul, să nu uităm, era general. Nu era un teolog. Și știm că oamenii de armată sunt oameni puțin mai concreți, și mai, hai să nu spunem fixiști, că nu îmi place acest lucru, dar, sunt oameni concreți și ancorați în realitățile vremii.

Părintele Teologos: Și obișnuiți să ordone.

Sorin Damian: Bineînțeles. Dar, iată de câtă apreciere se bucura împăratul, fraților. Să nu credeți că Sfinții Părinți se temeau de împărat că avea el o extraputere. Ci îl respectau în calitate de chip al lui Hristos, de reprezentant al lui Hristos. Și, bineînțeles, Sfinții Părinți sinodali, spun sursele istorice, că ar fi participat undeva între 520-630 de delegați.

Părintele Teologos: Cel mai numeros Sinod Ecumenic.

Sorin Damian: Cel mai numeros Sinod Ecumenic dintre toate cele șapte, și Sinodul despre care avem cele mai multe informații concrete, rămase și păstrate scrise. Deci, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon. Nu o să menționez fiecare dintre cele șaisprezece sesiuni. Dar, o să fac un fir, în excurs istoric al acestor sesiuni. Reprezentanții Romei, tot în număr de patru, venind din nou cu Tomosul, cu scrisoarea dogmatică a Sfântului Ierarh Leon, li s-a dat voie să o citească. Atenție, acum nu mai vorbim de un Sinod tâlhăresc. Ci, majoritari la Sinod erau cei care susțineau credința cea adevărată. Au fost invitați și ereticii,

Părintele Teologos: Și au fost lasati ereticii să își susțină punctul de vedere.

Sorin Damian: Exact. Ca să se vadă adevărul. Vedeți, aici se vede adevărul de credință. Nu prin impunere cu bâta, cum au încercat ei în 449. Ci, prin discuții simple și largi să se vadă adevărul de credință. Acesta este spiritul nostru ortodox. Aceasta trebuie să înțelegem. Creștinismul, și menționez aproape de fiecare dată când părintele Teologos îmi oferă ocazia de a vorbi, creștinismul și noi, ortodocșii nu am fost, nu suntem, și nu trebuie să fim oameni violenți. Noi trebuie să rezolvăm totul pe cale pașnică, prin discuții. Dar, atenție, prin discutii. Dar, să iasă adevărul la lumină.

Părintele Teologos: Și prin rugăciune. Sigur, Sorin a vorbit foarte bine. Și eu m-am dus pe șuvoiul datelor pe care le-a oferit. Dar, trebuie să știți, că în clipa în care Leon a făcut Tomosul respectiv, el și-a dat seama de periculozitatea foarte mare a acestui rezist. Și, în clipa în care a scris Tomosul, s-a dus cu Tomosul pe mormântul Sfântului Petru. Și, se spune că s-a rugat 40 de zile. În orice caz, nu știu dacă chiar 40 de zile. Dar, în orice caz, a făcut o asceză foarte mare. Multă rugăciune și mult post. S-a rugat la Sfântul Apostol Petru să corecteze și să-i arate dacă e ceva greșit. Și, într-adevăr, după 40 de zile, adică, o perioadă lungă. La plinirea vremii, dacă doriți. Într-adevăr, Sfântul Leon îl aude pe Sfântul Apostol Petru care spune: „Am văzut, am verificat și am corectat. Este bine.” Și, în clipa în care s-a citit la Sinodul de la Calcedon Tomosul lui Leon în în ședință, sinodalii, episcopii de acolo au strigat: “Aceasta este vocea lui Petru.”

Sorin Damian: Da. Și acest lucru a rămas scris. Și rămâne scris în actele Sinodului.

Părintele Teologos: Evident. Există în practicalele Sinodului. Este foarte importantă rugăciunea, asceza, fraților. Deci, trebuie să existe discuții, evident. Dar, discuțiile totdeauna în cadrul duhovnicesc, în cadrul rugăciunii, în cadrul ascezei. Ca să avem luminarea minții.

Sorin Damian: Da. Exact așa cum s-a întâmplat și acest Sinod Ecumenic. Nu a mai fost nevoie de bătaie. Nu a mai fost nevoie de paramilitari, de trupe cu forțe. Nu. Totul s-a rezolvat în cadrul discuțiilor. S-a rezolvat de partea ortodoxă. Deci, gândiți-vă că în toate aceste șaisprezece sesiuni desfășurate între 8 octombrie și 1 noiembrie, au existat foarte multe discuții și foarte multe contre. Din nefericire, cei care s-au împotrivit credinței celei adevărate, au fost episcopii egipteni. Dar, aici apare o altă problemă. Episcopii egipteni erau împotrivă, nu numai, să zicem, din motive doctrinare, ci și din motive politice. Provincia Egiptului care era cea mai mare din întreg Imperiul Bizantin, nu acceptase niciodată cu desăvârșire să facă parte dintr-un imperiu. De ce? Pentru că Egiptul venea cu mentalitatea imperială antică. Egiptul Antic care dominează toată Africa. “Noi suntem Imperiul. Nu, bizantinii, care, acum, vremelnic ne-au ocupat pe noi.” Deci, ei aveau și o mentalitate politic imperial, pe lângă problemele de ordin dogmatic. Și ei s-au folosit de această dogmă, de această erezie, nu pentru a face dreptate, ci, pentru a susține independența sau voința lor de independență în cadrul Imperiului Bizantin.

Părintele Teologos: Pentru că nu puteau să susțină asta din punct de vedere militar. Pentru că nu aveau. Din cauza asta au încercat din punct de vedere religios să se desprindă, să se delimiteze de Imperiul Bizantin. Și până astăzi, ortodocșii din zona respectivă se numesc melchiți, de la “melek “în limba egipteană, să zic așa, în limba locului, este “împăratul “. Deci, melchiții sunt numiți melchiți, adică “oamenii împăratului”, și nu ortodocși, cum ar fi trebuit să se numească. Deci, este într-adevăr o conotație politică, din pacate, foarte puternică. Dar, totuși, dintre acești episcopi egipteni au fost care care au recunoscut: Da. Am gresit. Ne pocăim.” După cum a fost și Sfântul Iuvenalie.

Sorin Damian: Da. Sfântul Iuvenalie Arhiepiscopului Ierusalimului. Și cu acest sfânt este o întreagă istorie. Și este chiar un model pentru noi, pentru toți oamenii. Pentru că toți suntem păcătoși. Se zice că Sfântul Iuvenalie de la început a participat și la cel de al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din anul 431, când, bietul de el, ridicase și el problema Ierusalimului:” Dați-mi și mie o independență a scaunului, dacă se poate, independența administrativă.” Toți l-au ignorat.

Părintele Teologos: Da. “Și Palestina nu-i a mea. Care e la picioarele mele.”    

Mărturisirea ortodoxiei la Sinodul IV Ecumenic

Sorin Damian: Exact. Apoi, la Sinodul tâlhăresc din 449, fiind forțat să participe, și de frica bătăilor, a trebuit să semneze împotriva Sfântului Flavian. Dar, iată, participă la al IV-lea Sinod Ecumenic. Și aici dă mărturisire, și până la sfârșitul vieții. Că a mai trăit aproximativ 20 de ani după Sinodul IV Ecumenic. Dă mărturisire totală pentru credința ortodoxă. Deci, iată, noi trebuie să învățăm de la acești sfinți. Toți avem căderi fraților. Nu ne-am născut niciunul sfânt. Dar, nu trebuie să cădem în depresie, în dezamăgire. Ci, trebuie să luptăm și să ne ridicăm către Mântuitorul. Și avem atâția sfinți și atâtea exemple. Inclusiv, pentru momentul de față și pentru discuția noastră, Sfântul Ierarh Iuvenalie Arhiepiscopul Ierusalimului. Revenind la discuție. În cele din urmă, învățătura lui Dioscor și a lui Eutihie, bineinteles că sunt condamnate. Dar, atenție, nu numai prin discuții, sau, să zicem prin mașinațiuni politice, ci, printr-o mare minune rămasă scrisă și în izvoarele ortodoxe, dar și în izvoarele monofizite. Minunea Sfintei Eufimia. Ședințele Sfântului Sinod al IV-lea Ecumenic au avut loc în biserica cu hramul Sfânta Mare Muceniță Eufimia din Calcedon, unde se afla, sarcofagul,racla întreagă cu moaștele Sfintei. 

Părintele Teologos: Oprește-te puțin. Deci, o să povestească minunea Sfintei Eufimia. Trebuie să spunem că la Sinod se știa, și s-au hotarat că credința ortodoxă este asta, monofizitismul este erezie, dar, poporul din Egipt, și inclusiv din Ierusalim și din zonele respective, nu erau de acord, și se făceau foarte mari mișcări de masă. Cu toate că, de exemplu, Sfântul Iuvenalie, că tot îl amintim acum, a devenit Patriarh al Ierusalimului. Deci, unul din canoanele care s-au dat la Sinodul IV a fost că Ierusalimul este ridicat la rang de Patriarhie. El, când s-a întors acasă, s-a regăsit față în față cu o revoltă, să zic așa. Că ăștia nu erau de acord cu faptul că ortodoxia a fost declarată ca adevăr, și monofizitismul, în care ei credeau, inclusiv din motive politice, cum spuneam, era scoasă în afara legii, după cum și merita. Deci, cu toate că Sinodul a avut hotărâri corecte, era nevoie de o dovadă și mai clară, dacă pot să spun așa, ca să-i liniștească pe oameni. Și această dovadă a fost minunea Sfintei Eufimia, pe care o să o povestească acum Sorin.

Sorin Damian: Da. În cadrul discuțiilor, pentru a se ajunge la o pace. Și această propunere a venit, atenție, din partea ortodoxă a Sinodului. Nu din partea eretică. Încă o dovadă, faptul că ortodocșii chiar doreau cu adevărat să iasă la lumină credința cea adevărată prin puterea lui Dumnezeu. Deci, nu prin influență politică, nu prin bătăi.

Părintele Teologos: Exact. Nu prin lucruri laice, prin lucruri trupești, ci prin Dumnezeu.

Sorin Damian: Exact. Prin minune dumnezeiască. Și atunci, fiecare dintre cele două tabere redactează o mărturisire de credință.  Ortodocșii, mărturisirea lor de credință, monofiziții, mărturisirea lor de credință. Deschid racla Sfintei Eufimia, unde se afla trupul ei întreg, și pun cele două suluri, cele două manuscrise cu cele două mărturisiri de credință pe pieptul Sfintei. Se sigilează din nou acest sarcofag. Se pun paznici ai sacrofagului, atenție, și din partea ortodoxă, și din partea monofizită. Ca să nu se spună că s-a umblat, s-a făcut vreo șmecherie acolo. Și, timp de trei zile, toți ierarhii, toți sinodalii intră în rugăciune. Și ortodocșii, și monofiziții. După trei zile, se duc, deschid racla, și iată minunea lui Dumnezeu. Și asta o recunosc chiar și monofiziții în scrierile lor. Dar, din păcate, iată, vedem că îndărătnicia lor, și mersul lor către erezie au rămas în latura dumnealor. Deschizându-se sfânta raclă, în mâna dreaptă a Sfintei Eufimia a rămas manuscrisul

Părintele Teologos: O îmbrățișare.

Sorin Damian: Da. Exact ca o îmbrățișare a credinței, a rămas sulul, manuscrisul cu credința ortodoxă. Iar la picioarele ei, ca un simbol al călcării în picioare, era manuscrisul, sulul răsucit cu credința monofizită. Deci, iată, prin minunea lui Dumnezeu fraților, s-a stabilit credința cea adevărată. Deci, la fiecare Sfânt Sinod Ecumenic, trebuie să înțelegem acest lucru, Dumnezeu a intervenit prin minuni concrete.

Părintele Teologos: Da. Întâi de toate, vorbim de Sinodul I Ecumenic, și vorbim de Sinodul IV Ecumenic. La Sinodul I Ecumenic, minunea celebră cu cărămida, și la Sinodul IV Ecumenic, vorbim de Sfânta Eufimia. La Sinodul II aș spune că minunea cea mare a fost smerenia extraordinară a “vulturului rănit”, adică a Sfântului Grigorie Teologul, prin demisia sa, prin faptul că el s-a retras. Un gest cu totul și cu totul minunat. La Sinodul IV, clar, vorbim de Sfânta Eufimia.    

Disputa privind Monofizitismul și Ortodoxia

Sorin Damian: Da. Deci, iată, stabilindu-se credința clară. Din nefericire, o parte a episcopilor egipteni din acele părți au refuzat să accepte credința că în persoana Mântuitorului Iisus Hristos există două firi și două lucrari, și au mers în continuare pe principiul lor. Acela, că firea dumnezeiască a absorbit-o pe cea omenească. Adică, nu poate Dumnezeu nemărginit, nesfârșit,  să trăiască la un același loc cu o fire omenească finită ca timp, ca spațiu…

Părintele Teologos: Da. Și să o respecte.

Sorin Damian: Vorba vine, ca ființă omenească, simplistă.

Părintele Teologos: Și nu își puteau imagina că Dumnezeu este atât de smerit încât să respecte firea umană și să-i păstreze identitatea în clipa în care se unește cu această fire. Asta nu puteau să înțeleagă. Ei îi acuzau în continuu pe ceilalți de nestorianism. Dar, nu este vorba de nestorianism. Pentru că, în cazul nestorianismului, vorbim de două firi total separate. Adică, într-o parte firea dumnezeiască, în cealaltă parte firea omenească. Nu. Adevărul este că cele două firi sunt unite, dar își păstrează identitatea. După cum, de exemplu, să vă dau o imagine care este greșită, bineînțeles, dar o imagine care vă poate ajuta. Dacă sunt două instrumente și cele două instrumente scot fiecare instrument un sunet, acolo există un singur sunet. Da. Dar, sunt două sunete diferite. Deci, ceva de genul ăsta. Nu că este un nou sunet. Adică, o nouă fire un talmeș-balmeș, ci, două sunete diferite pe care le auzim unite. Ceva de genul ăsta. Sigur că nu există o imagine perfectă care să redea, dar, ceva de genul ăsta.

Canonul 13 – norme pentru cler

Sorin Damian: Da. Deci, stabilindu-se credința cea adevărată, Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic emite și un număr de 28 de canoane rămase în istorie. 28 de canoane, de norme, să zicem așa, administrativ juridice pentru buna organizare a Sfintei biserici. Două, să menționez ca fiind foarte importante dintre aceste canoane: Canonul cu numărul 13, când pentru prima data în istoria Bisericii Ortodoxe Române apare norma ca un preot dacă pleacă dintr-o eparhie în altă eparhie, are voie să slujească în cealaltă eparhie doar cu scrisoare de la episcopul său. Din moment ce s-a pus problema rezolvării acestei …

Părintele Teologos: Ai spus “Bisericii Ortodoxe Române”. Nu era pe atunci Biserica Ortodoxă Română.

Sorin Damian: Biserica Ortodoxă Română am spus?

Părintele Teologos: Da, da.

Sorin Damian: Scuze!  Sunt român, patriot. Biserica ortodoxă. Vorbim de biserica ortodoxă. Deci, se pare că s-ar fi practicat un fel de, deși termenul este foarte dur, și cu toate că la Sinodul al IV-lea a apărut această normă juridică, se pare că nu s-a aplicat total, și nu se aplică până în ziua de azi. Se voia să se combată, dacă-i putem spune așa, “vagabondajul clerical”.  Pentru că există în ziua de astăzi foarte mulți preoți având în vedere că nu știi cine i-a hirotonit. Acum, cu atâtea biserici paralele, cu episcopi făcuți prin garaje, prin știu eu ce, apare unul la ușă: “Părinte, sunt și eu tot preot. Lasă-mă să săvârșesc și eu cu dumneata Sfânta Liturghie.” Păi cum știu că ești preot? Ai și tu o hârtie de la episcopul tău? Cine e episcopul tău? Deci, iată, de când se spune fraților. De la anul 451. Nu înseamnă că atunci a apărut problema. Problema era mai veche din moment ce s-a ridicat la acest Sinod. Deci, se ridică pentru prima dată, se impune obligativitatea ca orice cleric care pleacă din parohia lui sau din eparhia lui în altă parte, și dorește să săvârșească Sfânta Liturghie, să aibă o hârtie de la mână de la ierarhul său.

Părintele Teologos: Bineînțeles că, dacă preoții se cunosc. Adică, cunoști pe cineva că este preot, și așa mai departe, nu-i ceri hârtia respectivă. Dar, în clipa în care cineva este suspect, poți să i-o ceri. Adică, el ar trebui să o aibă orice s-ar întâmpla. Foarte important lucrul ăsta. Și, de fapt, au fost mai multe canoane. Și o să-l las pe Sorin să spuna și cel de al doilea canon foarte important. Au fost mai multe canoane care au fost legate de disciplină, de organizare. De ce? Cum spuneam, pentru că a fost Sinodul tâlhăresc de la Efes, unde s-a văzut foarte clar că, mai ales în Alexandria, lucrurile ajunseseră la extreme.

Canonul 28 – autoritatea Patriarhului Constantinopolului

Sorin Damian: Da. Continui cu Canonul 28, pentru că… Deci, fraților istoria este foarte complexă. Noi aici încercăm doar să punctăm anumite evenimente foarte importante. Cei care aveți curiozitatea, găsiți foarte multe surse pertinente pe internet, despre toate Sinoadele ecumenice. Nu numai despre Sfântul Sinod al IV-lea. Cei care aveți curiozitatea și doriți să vă informați mult mai în profunzime. Și o să vedeți. Nu a fost atât de simplu. Noi încercăm să facem mai simplu pentru înțelesul uman.

Părintele Teologos: Exact. Pentru toată lumea. Și, mai ales, să ne încadrăm în timp.

Sorin Damian: Da. Să ne încadrăm în timp. Revin la al doilea canon pe care eu îl consider foarte important: Canonul cu numărul 28. Canonul acesta provoacă probleme până în ziua de astăzi, chiar în ortodoxie. Ce spunea Canonul 28? Că Patriarhul, Arhiepiscopul de Constantinopol, este cel care trebuie să hirotonească episcopii din toate ținuturile barbare. O dată. Și, al doilea alineat: Episcopul de Constantinopol primește aceeași întâietate cu Roma, dar după Roma. Probleme a surescitat în primul rând chiar Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Romei. S-a aratat contrariat de acest lucru…

Părintele Teologos: Surprins.

Sorin Damian: “Cum poți să spui?” Constantinopolul, într-adevăr, este o capitală vremelnică a Imperiului. Însă, nu se știe cât va rezista acest imperiu, sau cât va fi acest oraș capitală. De ce? Pentru că în Apus, știm că la un momendat a fost Roma capitala, apoi Milano capitală. Și s-au tot schimbat capitalele.

Părintele Teologos: Ravena…

Sorin Damian: Da. Deci, capitala nu este sacrosantă prin ea însăși ca să o transformi. Și discuțiile au continuat. Arhieparhia Romei nu a acceptat acest Canon. Problema apare în ziua de astăzi și pentru noi ortodocșii. Pentru că, la toate întrunirile panortodoxe, Patriarhia Ecumenică ridică problema acestui Canon. Adică, având în vedere imensitatea diasporei ortodoxe. Adică, ortodocșii din Balcani. Pentru că aici sunt cei mai numeroși. Au trebuit să plece din cauza vitregiilor vremii să muncească în Occident. Păi, episcopii lor, canonic vorbind, ar trebui hirotoniți de Patriarhul Ecumenic. Creându-se bisericile naționale, română, bulgară, sârbă, rusă etc. Bineînțeles, că dintotdeauna s-au opus acestui precept. Adică, pentru o comunitate românească, cum să-mi hirotonească mie un grec? Pentru că aici intervine și etnofiletismul.

Părintele Teologos: Din păcate. O dată, etnofiletismul este o mare pacoste și e greșit. Dar, știi care-i treaba? Există și un anumit substrat. Adică, eu, ca român, hirotonesc român pentru că îl cunosc și îl știu cine este. Pe când, un grec nu știe. Adică, vine parașutat? Cine e ăsta? Pe cine să  hirotonesc? Și nu numai că nu îl știe pe el ca persoană. Nici măcar nu știe cum gândește, nici măcar nu știe sistemul de valori românești. Deci, este o problemă. Și din cauza asta, Patriarhia Ecumenică, totusi, spre cinstea ei, menține un anumit echilibru și nu se bagă foarte tare. Nu se bagă aici. Uneori se mai bagă, desi nu ar trebui. Alteori, ar trebui să se bage, și nu se bagă. Deci, e foarte bine că există totuși acest echilibru. Și, totuși, bisericile naționale, pentru că s-au schimbat realitățile socio-politice, în general își fac hirotoniile.

Importanța titlurilor de „patriarh” și „episcop” în Biserică

Sorin Damian: Da. Dar, atenție, rămâne valabil până în ziua de astăzi. Și validitatea lui rămâne din punct de vedere juridic. Deci, iată Canonul 28. Se încheie Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic. Problemele, sunt ca și rezolvate pentru partea ortodoxă, și pentru sfintele biserici ortodoxe. Vorbesc de sfintele biserici ortodoxe din ziua de astăzi. Dar, iată că se creează…Revenim puțin la Canonul 28. Am uitat o informație foarte importantă. Deci, Canonul 28 și Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic creează premisele a cinci centre importante în lumea creștină pentru prima dată. Deci, la anul 451. Vorbim despre crearea celor cinci arhiepiscopii, viitoare patriarhii. Pentru că, denumirea de patriarhie apare pentru prima dată din punct de vedere canonico-juridic în anul 531.

Părintele Teologos: Bine că ai spus-o. Pentru că, întotdeauna spuneam “patriarhul de Constantinopol”, și aveam o strângere de inimă. Pentru că nu era patriarhul de Constantinopol. Pentru că nu exista titlul ăsta.

Sorin Damian: Deci, titlul oficial canonico-juridic apare în anul 531, în novelele, adică în legile binecredinciosului Împărat Iustinian I cel Mare, când atunci apare concret, pentru prima dată, titlul de “patriarh”. Atenție, pentru cele patru scaune vorbim de Imperiul Bizantin. De ce? Pentru că în anul 450 există o scrisoare a Împăratului Teodosie al II-lea cel mic către Sfântul Ierarh Leon al Romei, în care pentru prima dată îl numește pe Sfântul Ierarh Leon în calitate de episcop al lumii, patriarh al Occidentului. Dar, doar pentru Roma. Patriarh al Occidentului. Și atenție fraților, la titlul de patriarh al Occidentului, așa ca o întrebare de tip “Știați că?”, a rămas valabil în biserica Romano-Catolică până în anul 2006, când Papa Benedict al XVI-lea decide în mod oficial să renunțe la acest titlu considerându-l perimat. Dar, în anul 2024 Papa Francisc hotărăște să reinstituie titlul de patriarh al Occidentului pentru sine, considerându-l că, vezi Doamne, e din nou bun.

Părintele Teologos: Da, da. Pentru că este în ortodoxie. “Patriàrchis” înseamnă “Arhigostompateron”, adică “Întâistătătorul părinților”. “Patriarh” înseamnă “Întâistătătorul părinților pe o zonă mare.” E un titlu patern. În cazul ăsta este foarte important titlul de patriarh, de episcop, arhiepiscop. “Episcop” înseamnă “supraveghetor”.  Nu este un titlu patern, cât un titlu de administrație. Un titlu, dacă doriți, de putere. Deci, din cauza asta, este important să avem titlul de patriarh.

Sorin Damian: Da. Deci, iată că în 451 avem arhiepiscopile pentru prima dată. Deci, vorbim de Antiohia, Alexandria, Constantinopolul și Ierusalimul, care primește acest titlu în virtutea propovăduirii și a jertifirii Mântuitorului Hristos. Pentru că, din punct de vedere politic Ierusalimul și Zona Palestinei nu reprezentau prea mult. Nu reprezentau ceva foarte important. Deci, avem aceste patru centre, și al cincilea, Arhiepiscopia Romei. Din 531, cele patru titluri de Patriarhie. Este recunoscută și a Romei. Dar, avem ca primă dovadă recunoașterea titlului de Patriarh al Occidentului pentru episcopul Romei, o scrisoare a Împăratului Teodosie al II-lea cel mic, în 450, către Sfântul Ierarh Leon I.

Părintele Teologos: Este interesant, pentru că, Împăratul Teodosie recunoaște treaba asta, dar l-a luptat pe Sfântul Leon.

Sorin Damian: Exact. Da, da. Vedeți acum, aprecierea aceasta. Sau, nu știu cum făceau dumnealor diferențierea în aceeași persoană. Domnule, o dată te văd reprezentantul religiosului, mă adresez într-un fel. Dar, când vorbim de reprezentant politic…Același lucru se întâmplă cu Papa în ziua de azi. Pentru că, el este și șef religios, dar, este și rege. Este singura monarhie. Deci, atenție. Vaticanul este singura monarhie teocratică în momentul de față de pe întreaga planetă. Pentru că, Papa este monarh absolut în Vatican. Ce decide el. El nu trebuie să se consulte cu nimeni. Ce decide, aia se face.

Părintele Teologos: Monarhie absolutistă.

Sorin Damian: Da. O ultimă monarhie absolutistă din lume este Vaticanul.

Finalizarea Sinodului IV Ecumenic – uniunea celor două firi, schisma bisericească

O concluzie majoră a Sfântului Sinod al IV-lea Ecumenic, a fost o dată, alineatul 1, promovarea credinței ortodoxe. Că Mântuitorul, persoana unică a Mântuitorului Hristos există două lucrări și două firi neamestecate, neîmpărțite, nedespărțite, și orice alte titluri. Într-adevăr, este foarte greu de înțeles chiar și pentru un teolog. Dar, eu cred că prin rugăciune, prin participare la Sfânta Liturghie, Dumnezeu îți descopere. Îți deschide mintea ca să înțelegi. Noi folosim termeni, pentru că noi, oamenii, suntem obișnuiți să gândim concret, mai fizic. Adică, să avem explicații logice, cum spunem noi. Deși, Dumnezeu într-adevăr este logic. Dar, gândiți-vă că nu poate fi cuprins.

Părintele Teologos: Mai degrabă este supralogic.

Sorin Damian: Da. Supralogic. Noi, pentru că suntem limitați în timp și spațiu, și mental, și fizic, avem nevoie de explicații. Dar, prin trăire liturgică, prin comuniune euharistică, prin rugăciune, Dumnezeu îți descopere credința cea adevărată, să o înțelegi, să o percepi fără să ai nevoie neapărat de cuvinte. Dar, și acestea. Iată, vedeți, a fost nevoie de ele. Deci, credința Mântuitorului Hristos, credința cea adevărată. Și, apoi, este pentru prima dată când se rupe cămașa lui Hristos în două bucăți mari. Ce înseamnă se rupe cămașa lui Hristos? Se rupe biserica ortodoxă în două mari părți? Corpul sus-numit al bisericilor calcedoniene. Adică, bisericile care au acceptat hotărârile Sfântul Sinod al IV-lea Ecumenic. Și, bisericile necalcedoniene. De exemplu, biserica ortodoxă română, biserica greacă, rusă, sârbă. Tot ceea ce ține de bisericile mari.

Părintele Teologos: Deci, biserica ortodoxă de azi, rămâne biserica biserica ortodoxă. Pe când, cei care care n-au acceptat hotărârile Sinodului de la Calcedon se numesc necalcedonieni, și s-au rupt de biserică. Deci, la ora asta, săracii sunt eretici. Cum spuneam, această erezie a evoluat în timp. Și, sunt cei din Africa…

Sorin Damian: Biserica etiopiană, biserica tomită din India, biserica armeană, și cea mai mare dintre toate, biserica ortodoxă coptă. Deci, atenție. Să nu vă lăsați păcăliți. Și dumnealor tot biserici ortodoxe se numesc. O să vedeți. Biserica ortodoxă coptă, biserica ortodoxă armeană, biserica ortodoxă etiopiană.

Părintele Teologos: Este înșelător.

Sorin Damian: Da. Nu sunt ortodoxe. Pentru că au îmbrățișat această erezie monofizită. Și dumnealor sunt foarte mulți. Sunt peste 10 milioane numai în Egipt. Deci, populația Egiptului cred că are 100-120 de milioane de locuitori, dintre care vreo 10 milioane sunt acești ortodocși necalcedonieni, eretici, copți. Și am discutat puțin înainte, cu părintele Teologos. Ce se va întâmpla fraților la judecată și cu acești oameni? Pentru că, iată, ei acolo mărturisesc această erezie, această cale greșită a lor. Sunt bombardați. Vedem. Nu este aproape săptămână să nu auzim că o biserică din Cairo, sau de undeva n-a fost bombardată de islamiști, sau de ceva, și mor pe capete. Și ei își mărturisesc credința lor. Dumnezeu va ști ce se va întâmpla cu ei.

Părintele Teologos: Dumnezeu știe. Și, dincolo de erezia în care sunt, există și legea conștiinței. Și în clipa în care cineva s-a născut unde s-a născut, și ținându-ți conștiința care se luptă împotriva distorsiunii provocate de erezie, omul respectiv se poate mântui. Nu din cauza ereziei sale, ci, din cauza cum spuneam, conștiinței care îl împinge să-l iubească pe Hristos. Îl împinge să facă bine, bineînțeles, până la un anumit nivel. Deci, ca să fac și o concluzie, așa, ca o deschidere, concluzia asta. Este vorba de faptul că la Sinodul de la Calcedon se arată foarte clar că Hristos este om adevărat și Dumnezeu adevărat. Rămâne om adevărat, Dumnezeu adevărat. Cele două firi sunt unite, dar păstrându-și distincția. Deci, prin asta se asigură mântuirea oamenilor. Întrebarea cea mare este:” A tuturor oamenilor? Și asta, de fapt, va fi tema Sinodului V Ecumenic, unde avem o mare, mare problemă, cu un supergeniu. Unul dintre cei mai mari genii din istoria omenirii. E vorba de Origen. Va urma.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați