Circulă pe net un mesaj provenit de la o persoană necunoscută legată de o vedenie a unui părinte athonit – vedenie legată de alegerile de duminică. Mesajul (pe care îl redăm mai jos) și vedenia sunt adevărate.
Aveți mai jos mesajul după care o să facem câteva precizări:
Hristos a înviat, părinte!
M-a binecuvântat Maica Domnului și am ajuns în sfântul munte! Am participat într-o seară la chilia părintelui Pimen Vlad la o discuție în foișor cu părintele Theologos, au fost multe persoane, s-au pus întrebări și au fost discuții cu folos.
Printre ele s-a discutat și tema alegerilor.
Ni s-a spus ca s-au făcut vrăji și sunt implicate entități demonice. Un părinte athonit( nu a vrut să i dea numele) s-a rugat să i se arate care este cel mai bun dintre cei doi candidați și a avut descoperire de la Duhul Sfânt.
A spus ca Simion are două patimi însă nu îi pot afectată judecata [nu îi pot afecta judecata – n.n.] și abilitatea de a fi președinte, iar pe Nicușor Dan l-a văzut alb, inert iar în spatele lui era o fiară mare!
Părinte, vă rog să mă iertați dar am simțit nevoia să vă transmit aceste lucruri!
Cred ca trebuie acum să ne implicăm cu toții, cei care conștientizăm pericolul să nu ajungem sau să rămânem în ghearele fiarei!
Da, este adevărat că am spus că s-au făcut vrăji. Știm asta din surse foarte sigure.
Referitor la vedenie, ne-am rugat mai mulți și pentru dl. Nicușor Dan și pentru dl. George Simion, însă nu ne-am rugat neapărat să vedem care este mai bun, ci pur și simplu ca să ajute bunul Dumnezeu situația care a deraiat foarte mult și să arate Domnul ce este de făcut.
Într-adevăr, unui părinte pe care îl cunosc (nu o să dau numele) și care nu este la prima experiență de acest gen, i s-au descoperit de la Dumnezeu următoarele:
- dl. George Simion are două patimi – știm care, însă din delicatețe nu le vom dezvălui pentru că nu sunt distrugătoare de neam
- dl. Nicușor Dan a fost văzut mic, alb „inert, ca peretele”, lipsit de har, fără nicio expresie, iar în spatele lui o fiară foarte mare și întunecată.
Personal nu mă surprinde deloc această descoperire de la Dumnezeu pentru că este cunoscut faptul că sistemul care a dat lovitura de stat de catifea prin anularea alegerilor, interzicerea unor candidați, abolirea democrației și instaurarea tiraniei s-a (r)aliat cu dl. Nicușor Dan.
Este evident că dacă „sistemul” este validat, atunci în viitor nu va mai exista libertate și alegerile vor fi anulate până când iese cine trebuie.
Nu trebuie să ne fie frică și nici nu trebuie să ne învrăjbim, ci să ieșim la vot și să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne lumineze pe fiecare dintre noi pentru că numai așa vom birui fiara. Din această cauză vă oferim mai jos o foarte frumoasă rugăciune pentru neam a fericitului întru pomenire părintele Gheorghe Calciu pe care vă recomandăm să o citim cu toții până duminică:
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.
Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!
Pentru că am promis într-o postare anterioară în care ne exprimam delimitarea clară de folosirea imaginii p. Stareț în scopuri electorale de către sistemul din spatele lui Nicușor Dan vă oferim două linkuri de liste cu motive pentru care un creștin nu poate vota această opțiune. Subiectul principal al acestui articol este, însă, confirmarea faptului că mesajul de mai sus și vedenia din Athos sunt adevărate.
#1
#2
9 motive pentru care Nicușor Dan nu poate fi votat | R3media
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

199 Comment
Părinte, vă mulțumim! Campania în țară este furibundă, mie subiectiv mi se pare că retrăiesc campania Trump – BIden/Harris. Nu știu ce vor vota românii, e frica foarte mare pentru repercusiunile economice. Cei ce nu au în ureche că trebuie să ne ancorăm în Domnul, se ancorează în certitudinea că lor le-a mers bine până acum și nu vor nimic „ceaușist” să le ruineze confortul mental, deși majoritatea românilor suferă.
În București unde locuiesc aud zilnic pe stradă conversații între prieteni, colegi, familii, e greu de spus cum se va duce votul, e vrajbă între frați. Și mă tem că sistemul dacă pierde acum se va răscoli, fiara (că e o fiară sistemul ăsta și pur lumesc, nu mai intru în realitatea duhovnicească) o să se zvârcolească rău de tot și o să se răzbune dacă nu iese cum vrea ea.
Se rescrie memoria colectivă vis-a-vis de unele subiecte (spre exemplu, acum NIcușor Dan este pus la televiziuni, chiar și cele care până ieri îl ponegreau în ultimul hal, ca un primar bun pentru București, deși în campania de anul trecut pt primărie pleda pt încă un mandat să demonstreze ce poate, că în primul a fost blocat de datorii și politica partidelor). Se bagă frica în oameni, dezbinare masivă. Propaganda a devenit deja ridicolă, dar mulți o mănâncă pe pâine că le convine.
Vă rugăm mult! Avem nevoie să scoatem oamenii la vot! Altfel mi-e tare frică că sistemul va învinge… Și știu că deși clericii pot scoate oamenii la vot, dacă o vor face, Biserica va fi blamată și persecutată. Îndrăznesc să văd ceva prefigurări ale unor imagini din cartea Apocalispei. Să dea Domnul Dumnezeu românilor aripi și diguri! Dar trebuie să ajungem la oameni să iasă la vot, se încearcă descurajarea masivă a omului de rând, să nu voteze GS!
Iată calea pocăinței: întoarcerea spre sine, a te aşeza înaintea lui Dumnezeu, a te vedea condamnat, fără a merita nici iertarea, nici milă, fugind precum Cain dinaintea feței lui Dumnezeu şi totuşi, întorcându-te către Dumnezeu şi zicând: „Cred, Doamne, în iubirea Ta, cred în crucea Fiului Tău, cred. Vino şi ajută necredinței mele!”
https://teologie.md/cred-doamne-in-iubirea-ta-cred-vino-si-ajuta-necredintei-mele/
Cum zicea Hristos:”Oile mele asculta glasul pastorului”.Ori nu-ti trebuie studii superioare ca sa compari cuvantul Evangheliei cu ce promite fiecare angajat.Pe bune, chiar nu este o alegere complicata.
Părinte, referitor la partea cu vrăjile, ar fi nevoie de mai multe detalii, vă rog.
Din ce direcția au fost făcute vrăjile?
Ce fel de duh au urmărit ele să aducă, ce anume să realizeze?
Care sunt sursele din care ați aflat? Duhovnicești (adică revelații) sau de la alți oameni (evident, nu vă cer să spuneți numele, ci măcar dacă este una sau alta).
Vrăjile nu pot fi făcute decât cu ajutorul diavolilor pentru interesul lor, bineînțeles.
Din ce direcție – cred că este destul de clar.
Ce fel de duh – demonic, evident. Ce anume să realizeze – nu am informații precise legat de aceasta însă evident că influențarea oamenilor în folosul celor care le fac. Este analog cu vrăjile care se fac în muzică și filme pentru succes.
Sunt ambele tipuri de surse: și duhovnicești și de la alți oameni care au participat la așa ceva. Oamenii erau diferiți și este imposibil (datorită multor factori) să se fi înțeles între ei.
Mda, observ din nou că mi s-au șters comentariile, cu toate că nu am folosit nici limbaj vulgar, nici nu am acuzat, ci doar am pus câteva întrebări.
Sunt doar un simplu om, care are anumite semne de întrebare, nu-s vreun agent sau altceva.
Dar dacă pe aici se aplică infailibilitatea care metodă de lucru, vă mulțumesc, mă retrag.
Nu, nu v-am șters comentariile. Am șters comentariul „rădăcină” la care ați răspuns, un comentariu care insinuează o mulțime de lucruri neadevărate la care ne-ar fi luat destul timp să răspundem. Ne pare rău! Dacă doriți să rescrieți vreo idee, sunteți liber să o faceți.
Mă iertați, atunci, pentru neînțelegere.
Totuși, o întrebare din acel mesaj era legitimă: în ce măsură pot fi publicate astfel de mărturii, mai ales în condițiile în care nu avem o validare din partea Bisericii, ci este o experiență personală, anonimă, despre care nu știm aproape nimic, în afară de ce ne-ați scris aici.
După cum vedeți au fost implicați mai mulți părinți care au validat experiența duhovnicească a celui care a avut-o. Este de fapt, expertiza noastră ca monahi. Dincolo de asta este trist că se ridică această întrebare în acest caz și nu spunem asta pentru că ne-am socoti infailibili ca monahi ci pentru că ÎN ȚARĂ ACUM ESTE TIRANIA SISTEMULUI. Sunteți privați de cel mai elementar drept: dreptul de a alege! AMINTESC CĂ S-AU ANULAT ALEGERILE. Există linșaj mediatic. Cenzură maximă. Chiar noi suntem cenzurați iar site-ul a fost victima unui atac masiv. Contul meu de w/app este blocat. Oamenii sunt amenințați, arestați. Nu era nevoie de această minune însă din păcate poporul a uitat că se află în tiranie. O tiranie sexomarxistă plină de păcate (inclusiv LGBT). Când o să vă treziți?
Nu vă contrazic, dar mai răspundeți-mi la o întrebare.
Ce facem dacă această contra-reacție, în mare parte confuză și viscerală, va sfârși prin a face și mai mult haos și va compromite exact direcția pe care noi ne-o dorim și va face sistemul actual să revină cu ȘI mai multă putere?
Dumnezeu spune că acum trebuie să acționăm astfel. Da, cam e un „șah forțat” (dacă știți la ce mă refer – mutări forțate către răul cel mai mic). Pe de-o parte e liniștitor pe de altă parte este întristător că am ajuns ca societate să fim cu spatele la zid. Da, aș fi preferat să nu se ajungă la probleme de păcate strigătoare la cer ci să se fi rămas la politică. Atunci nu ne-am fi implicat și cred că nici Dumnezeu nu ar fi intervenit în acest mod.
dragi parinti, poate sa tinem si noi aici in lume de azi incepand pana la alegeri, post, dupa puterile fiecaruia! Poate asa se indura Dumnezeu si nu ne lasa!
Mihai, trebuie să discernem și noi și să înțelegem mai mult decât mură in gură. Alb nu este întotdeauna și curat… vrășmașul se preface în înger de lumină și dacă ai fost atent la tot ce ți-a scris părintele, se înțelege clar ce fel de alb este….este un alb-murdar, din păcate.
Doamne ajuta poporul roman! Doamne, nu ne parasi, Doamne ia aminte la rugaciunile robilor tai! Pentru rugaciunile celor ai Tai care se roaga pentru noi, oacatosii! Amin
Ca de obicei și în aceasta campanie, cel rău vine cu amenințări si frici pentru a ne influenta sau chiar impune pe cine sa votam. Vine cu promisiuni mincinoase legate de un viitor luminos, libertate si prosperitate.
HRISTOS A ÎNVIAT! Domnul Dumnezeu să mântuiască toți locuitorii muntelui Athos! Vă mulțumesc pentru faptul că vă tulburați lucrarea domniilor voastre pentru sufletele noastre. Tot ce citesc de pe acest site îmi este de folos duhovnicesc și mă întărește. Vă rog să continuați, pentru că indiferent ce citesc sau ascult, în final am în minte și încerc cât pot – să nu pălmuiesc și să răspândesc dragostea-.
Îmi pun nădejdea în Dumnezeu și în rugăciunile tuturor sfinților români.
Doamne ajută!
Nu-i nevoie de nici o vraja.Democratia inseamna schimbare iar poporul roman este laş din nastere.
Iertați, trebuia să scriu Muntele Athos, vă rog corectați.
Nu contează acum
Am observat o postare cu magie neagră chiar pe Facebook, un blestem puternic împotriva celor care votează cu George Simion. Nu un simplu blestem de două vorbe așa cum aruncă românii needucați când sunt supărați, neștiind că fac mare rău, ci un blestem foarte lung, deliberat, premeditat, scris în formulă specială de magie neagră așa cum descântă vrăjitoarele, în care persoana abătea asupra celor ce-i citesc postarea să nu aibă parte de nimic bun în viață și să aibă parte de rele (se enumera ce anume bun să n-aibă și ce anume rău să aibă) dacă votează sau susțin pe Simion. Foarte înfricoșător, chiar mă tem să nu se fi prins, că am simțit o putere întunecată când l-am citit, iar în ultime zile de atunci am avut tot felul de tensiuni în familie.
Ce pot face, părinte? Presupun că spovedanie și împărtășanie deasă? Sau să cer unui părinte să-mi citească și niște rugăciuni de dezlegare?
Revenind la blestem, deci da, se face magie neagră chiar în văzul lumii, și presupun că scopul principal a fost să ne sperie pe toți cei care l-am citit să nu mergem la vot să alegem Simion de frică să nu se prindă blestemul. Și să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc că dezvălui acest lucru, dar postarea venea de la o femeie de etnie romă, care cred că în mod special s-a folosit de acest lucru, de faptul că nouă ne este frică de blestemele țiganilor. Sincer, posibil că ea nici nu crede în blesteme, fiindcă e o țigancă intelectuală progresistă, și l-a scris doar să ne sperie, dar e inconștientă și total iresponsabilă făcând asta asta, fiindcă trimite niște energii demonice extrem de periculoase tuturor prietenilor și urmăritorilor ei pe Facebook.
Da, spovedanie și împărtășanie deasă. Dacă găsești și un preot să-ți citească o mică rugăciune de dezlegare, și mai bine. De ex. atunci când mergi să te spovedești.
Da, lumea chiar nu crede în concretețea magiei negre și a blestemelor. Vai și amar!
Parinte, ne-ati vorbit de atatea ori despre bunul simt pe care romanii nu trebuie sa si-l piarda.
Am vazut de toate la dl Simion, dar bunul simt a lipsit cu desavarsire in multe iesiri publice.
Uiți că acum E TIRANIE. Vi s-au ANULAT ALEGERILE. Dacă asta trece, atunci se vor anlula la nesfârșit până când iese cine trebuie. Copiii voștri o să fie învățați cu homosexualismul/lesbianismul/transgenderismul/drogurile etc.. Dacă Simion e de nota 5, Nicușor Dan e de nota 2. Chiar nu vă treziți?
Părinte, ne puteți confirma că printre patimile lui George Simion NU este homosexualitatea?
Diana Șoșoacă din nou zice sau insinuează că ar avea această patimă și că ambii ar fi la fel de răi, că ar avea în spate două ramuri ale aceluiași sistem și că ar fi conduși de evrei/Israel, scopul fiind dezbinarea românilor, împărțirea lor în două tabere care se urăsc una pe alta pe modelul american. Există ceva adevăr în aceste lucruri, sau nu?
Șoșoacă mai tot timpul a făcut asta, a sădit îndoială în tabăra suveranistă în momente cheie, oare pe bună dreptate, sau e un atac demonic constant asupra ei și se răsfrânge și asupra noastră, celor care-i ascultăm spusele?
Povestea aia cu Simion și șoferul lansată de ea e una dintre armele principale folosite online împotriva lui și împotriva mișcării suveraniste prin extensie.
Confirm 100% că niciuna dintre cele două patimi ale lui George Simion NU este homosexualitatea!
Doamne ajută, mulțumim!
Doamna Șoșoacă e suspectă de a fi un iepure pus de sistem/servicii secrete pentru a atenua și a controla un pic din mișcarea suveranistă. E o tactică logică, dacă există un segment de populație asupra căruia nu ai control, atunci bagi o marionetă care să zică cam aceleași lucruri cu acel segment, dar mai exagerat, și în momente cheie folosești acea marionetă ca să dezbini segmentul. Așa se face manipularea. Nu am informații că e adevărat în privința dnei Șoșoacă, e doar intuiția mea.
Doamne ajută tuturor creștinilor!!!
Slava Domnului, acum chiar am incredintarea de la Dumnezeu ca votez omul Alb, Curat, Fara patimi!!!
Adică cel cu fiara mare și întunecată în spate. Felicitări!
Eu stiu de la Parinti ca pe cel curat cauta satana sa il prinda si sa il insele(adica fiara cea mare si intunecata). Pe cel patimas deja l-a castigat, nici nu mai lupta cu el, fiind patimas e dezlipit de Domnul.
Iertati va rog intelegerea mea limitata si omeneasca.
Părinte @Admin, există posibilitatea ca viziunea să se interpreteze astfel, că Nicușor Dan e curat și că ne protejează de fiară? Presupun că nu, de vreme ce întreaga obște a ajuns la un consens.
A tot scris parintele mai sus ca dacă Simion e de nota 5, Nicușor e de nota 2. Chiar nu înțelegeți?!
Înțeleg, dar nu înțeleg de ce Nicușor apare alb în vedenie. Albul de regulă simbolizează puritate, curățenie. Care este explicația în acest caz?
Dacă este alb strălucitor atunci da. Dacă este un alb mat „ca peretele” (expresia părintelui pe care am citat-o în text) atunci este vorba de moarte.
A spus părintele că era ALB INERT, ASTA NU ARATĂ DECAT CĂ NU ARE DUH BUN! ESTE LIPSIT DE HAR!
Ah, părinte, am înțeles acum, eu înțelesesem că e alb și inert ca peretele, adică crezusem că „inert” se referă la starea de inerție (nemișcare) a peretelui, nu la nuanța de alb.
Pui întrebări ciudate, sub masca asa-zisei neștiinței, ca apoi sa tragi concluzia greșită. Il vezi pe Nicușor (care susține păcate frontale) ca e ok deși parintele a subliniat clar cum stau lucrurile si încerci în mod viclean sa-i păcălești pe alții. Rusinica!!!!
@M, am observat că @Mihai manipulează, scopul său e să-l promoveze pe ND aici în comentarii, nu să înțeleagă adevărul. Dar în această manipulare se folosește de o dilemă reală pe care sincer și eu o am chiar dacă sunt hotărât să votez GS – de ce a apărut ND alb în vedenie – lucru care dacă nu e clarificat de părinte, riscă să sădească confuzie, mai ales printre nehotărâți.
Am răspuns: albul inert – uneori cu cearcăne – arată stare de iad.
Satana e viclean, nu apare “in poză” cu cel pe care vrea să-l inșele.
M-am referit la comentariul lui Mihai, care crede ca “albul” e cel bun, dar nu e.
Mi-e teamă că exprimarea mea n-a fost clară deloc.
Mulțumim Duhului Sfânt Mângâietorul că ne-a cercetat prin părinți! Există un timp al tăcerii si un timp al mărturisirii. Dacă noi nu vom vota, “pietrele vor striga”.
Pe Dumnezeu trebuie să-L întrebăm orice prin oamenii Bisericii, mai ales cine să ne conducă ca neam. Domeniul de expertiză al lui Dumnezeu este întreaga existență. În plus, fără grija lui Dumnezeu n-am fi in stare nici să ne legăm la șireturi: ne-am împiedica și ne-am rupe gâtul.
Cununia este Sfântă Taină, sursă de har. Cu minime cunoștințe duhovnicești, cine ar fi validat de Dumnezeu în fața celuilalt? Un bărbat care trăiește în desfrâu sau unul cununat?
Facă-se Voia Domnului cu neamul nostru!
Satana a fost vădit de Dumnezeu în această vedenie spre edificarea noastră. Altfel el se ascunde, vrea sa credem că nu există. Eu asta am înțeles.
da, exact. E mult praf în ochi
Interpretați TOTAL GREȘIT și tendențios. Știți foarte bine acest lucru. Dacă ar fi fost astfel, nu ar fi fost fiara cu el.
Gata..ne au ciuruit parinte.. ma mir cum indura Dumnezeu atatea schimbari in rau ce vor veni.. probabil El nu intervine in liberul arbitru..al oamenilor.
Alb, cel mai probabil „ca varu'” = „mort”, (coruptibil si santajabil) = fara posibilitatea de a impune vointa poporului, nici daca si-ar dori…
si mai continua vedenia …”inert”
INERT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viață, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, MOLÂU.
Preacuvioase Părinte,
Cu inimă smerită și cu nădejde că ne înțelegeți frământarea, aș îndrăzni o lămurire, nu ca îndoială necredincioasă, ci ca dorință de a rămâne în duhul Sfinților Părinți, care ne-au învățat că și în cele mai întunecate vremuri, nu trebuie să punem vedenia mai presus decât Evanghelia.
Sfântul Ioan Scărarul spune:
„Cei ce voiesc să vadă limpede adevărul, trebuie să privească nu cu ochiul tulburat al patimilor, ci cu mintea curățită de rugăciune și de suspin.”
Ne temem nu pentru conținutul vedeniei în sine, ci pentru riscul legitim de a fi confundată o trăire lăuntrică, oricât de puternică, cu adevărul revelat obiectiv al lui Dumnezeu. Mai ales când e vorba de nume și decizii politice, trebuie o cercetare adâncă și o reținere smerită, căci spune și Sfântul Varsanufie:
„Mulți, dorind să vestească binele, au fost înșelați de duhul mândriei.”
Nu negăm nici tirania, nici decăderea morală a lumii, pe care o simțim cu toții și pentru care plângem în rugăciune, dar ne întrebăm dacă nu cumva folosirea unui „semn” duhovnicesc într-un context electoral nu riscă să transforme ascultarea monahală într-un instrument de legitimitate lumească, ceea ce întotdeauna au evitat Sfinții Părinți.
Sfântul Paisie Aghioritul, în fața multor cereri de „vedenii politice”, spunea:
„Monahul nu este trimis de Dumnezeu ca să facă ordine în guverne, ci ca să plângă pentru lume și să se roage pentru toți.”
Să nu ne pară rău că se ridică întrebări. Întrebarea sinceră și curată nu este semn de necredință, ci de iubire de adevăr. Și dacă lucrarea este cu adevărat de la Dumnezeu, ea va străbate, smerită, toată împotrivirea, așa cum a spus și Gamaliel în Faptele Apostolilor:
„Dacă este de la Dumnezeu, nu o veți putea nimici.”
Rugăciunile Sfinției Voastre să ne păzească în aceste vremuri grele, iar noi, cei din lume, cerem nu semne, ci rugăciune pentru ca să nu fim înșelați nici de patimi, nici de duhuri, ci să rămânem în Adevăr.
Cu smerită dragoste în Hristos,
un frate care se teme mai mult de înșelare decât de tiranie
Mulțumesc pentru acest mesaj.
Mult mai coerent formulat decât sunt eu în stare s-o fac. Chiar aștept cu interes un răspuns.
Draga Simon Gabriel, te imbratisez si iti multumesc pentru Duhul cuvintelor tale, stiind ca orice vine cu pace e de la Domnul!
La asta chiar și eu aș putea răspunde:
1. Muntele Athos este Gradina Maicii Domnului; dacă o aplicație durează de 4 ani înseamnă că Îi este pe plac.
2. Despre vedenii ale părinților din Sfântul Munte v-aș invita să citiți:
https://atitudini.com/2021/08/gheron-iosif-isihastul-ultimul-mare-povatuitor-al-rugaciunii-lui-iisus/
Va multumesc pentru acest mesaj. Ma umple de incredere ca ceea ce Dumnezeu alege, alege ca sa ne adune pe noi, oile pierdute, nu ca sa ne arunce si mai tare in coltul cel mai intunecat al iadului.
Sf. Paisie Aghioritul vorbea mult mai mult despre cum trebuie să aleagă creștinul: http://atitudini.com/2025/05/cum-voteaza-un-crestin-sf-paisie-aghioritul/ . Sf. Paisie avea nenuuumărate profeții politice mai ales legate de (re)cucerirea Constantinopolului. Da, aveți greșeli/înșelări în ceea ce spuneți.
Părinte,





Vă Mulțumesc din tot sufletul pentru toată osteneala , vă Mulțumesc pentru că îmi dați curajul de care am nevoie, pentru a lua decizii importante în aceste zile de foc!!
Vă sunt recunoscătoare pentru sprijinul constant pe care îl oferiți fiecăruia dintre noi !!!
Dumnezeu să vă Binecuvânteze!
Maica Domnului să vă ocrotească!
Parinte, merg la biserica, am duhovnic, ma stradiesc sa pastrez calea buna, am o intrebare;
Cum sa interpretez iesirea dl. George Simion ” Te agresez sexual, scoafo!”
Ca și ieșire colerică foarte regretabilă spusă la nervi, o pată neagră care a fost exploatată la maxim de către presă pentru a ascunde „fiara” cu păcate infinit mai mari: LGBT, anularea alegerilor, interzicerea candidaților, intimidări prin arestare, cenzură etc. care susține pe Nicușor Dan. Dacă alternativa era mai bună trebuia să mergi cu alternativa; însă pentru că alternativa este infinit mai rea trebuie să mergem cu răul cel mai mic. Dacă GS e de nota 6 nu înseamnă că trebuie să votăm cu ND care e de nota 2. Notă: crede-mă, că dacă ai cunoaște mediul politic (mai ales cel din USR) ai fi auzit mult mai des expresii mult mai scabroase. Vorbesc în cunoștiință de cauză. Noi le primim aproape zilnic pe site și le ștergem.
Buna ziua. Doamne-ajuta ca nu are Simion patima homosexualitatii, in schimb exista episcopi inchisi pentru violuri repetate.
Parintele, noi ăștia cu Iq mic va rugam sa ne oferiți aceleași sfaturi prețioase ca si pana acum. Maica Domnului sa aibă grija de noi toți!
1) Parinte, dar cum se pot face vraji totusi si ele sa functioneze? Dumnezeu este Unul, mai presus decat orice si oricine. Cum sa poata crede cineva ca raul va putea vreodata invinge?
2) Nu neg existenta raului, exista demoni peste tot sub toate formele, dintre cei mai diversi, unii evidenti si oamenilor mai putini induhovniciti. Totusi, in mintea mea saraca nu incape ideea ca la nivel inalt politic*, in cercuri de intelectuali, de bogati si de oameni cu pretenii, ortodocsi sau nu, ar putea fi „o mama omida”, o regina a magiei albe sau negre, o ghicitoare in tarot, in glob sau in stele, care pregateste o potiune fermecata din diverse ciudatenii (pene, blana, crengi de copac etc.) sau zice niste cuvinte aiurea in vant ca blestem, invocand chipurile stihii, ca sa traga sforile in lume spre rau…
Dar ce sunt Elon Musk, Bill Gates, Trump, Macron, Ursula von der Leyen, regele Charles al Marii Britanii, Putin, conducerea NATO, presedintele Chinei, diversi CEO ai industriei Big Pharma sau ai industriei Tech/AI, familiile Rothschild si Rockefeller, compania Blackrock, profesorii universitatilor de top si membrii academiilor de top gen Harvard/Oxford/Academia Franceza/etc.? Sunt „Oane Zavoranu” care merg la vrajitoarea Vanessa sa le ghiceasca si sa le faca destinul? Iertati-mi pacatele, xe vreti sa spuneti cu vrajile? Umila mea capacitate de intelegere si experienta nu ma ajuta.
Citiți Cartea lui Iov din Vechiul Testament, Iov era credincios și fără pată înaintea lui Dumnezeu!
Dumnezeu a îngăduit satanei să îl încerce, dar de sufletul lui să nu se atingă! Prin toate încercările prin care a trecut, Sfântul și Dreptul Iov a rămas credincios Domnului. Așa să ne ajute Milostivul Dumnezeu și pe noi să rămânem fermi și credincioși Domnului nostru!
M. Cornelia, ce treaba are rabdarea lui Iov cu ce zic eu?
Vezi că ți-a răspuns într-un alt comentariu (este vorba de îngăduința de a fi încercat pentru a avansa duhovnicește și a fi exemplu)
,,1) Parinte, dar cum se pot face vraji totusi si ele sa functioneze? Dumnezeu este Unul, mai presus decat orice si oricine. Cum sa poata crede cineva ca raul va putea vreodata invinge?” Răul nu învinge, este îngăduință lui Dumnezeu spre cercetarea noastră. Ca asupra lui Iov.
Iulian ce mesaj jignitor si câtă judecata aspră si incorecta la adresa parintilor. Numai un om din afara bisericii poate aduce astfel de acuze.
Eu cu toata familia si prietenii, avem nevoie de sfaturi venite de la parintii bisericii noastre. Convingerile noastre politice sau de alt fel, nu sunt formate in functie de ce spun dansii, ci sunt asemanatoare.
Niciodata nu am simtit ca mi-am schimbat opinia dupa ce i-am ascultat pe parinti, ci pur si simplu am vazut ca avem aceeasi opinie, dar exprimata diferit. Si cred ca asta se intampla la toti care sunt in acelasi duh, care se tin aproape de biserica,.se spovedesc si se impartasesc.
Cristina, văzui replica ta întârziat (probabil fiindcă nu e atașată comentariului meu).
1. Mă îndoiesc că ne cunoaștem, așa că poate revii și cu baza etichetelor – vorbești de judecată, dar prima ta frază mă plasează deja în afara bisericii… interesant
2. Ar fi o lipsă de respect să jignesc – poate îmi arăți mai exact care parte se încadrează acolo.
3. Fiecare își ia sfaturile de unde consideră firesc și util. Eu sunt convins că fiecare om are menirea lui, și e firesc să căutăm la fiecare păreri ”avizate”. Cum nu plănuiesc să cer sfatul medicului în ce privește Spovedania, nici a avocatului despre dietă, mi se pare firesc să ma încred în sfaturile duhovnicești ale unui preot; și atât.
Eu am exprimat o opinie critică, la care cred că am dreptul, cât timp e formulată decent. Desigur, nu îmi fac iluzii că ar putea face o diferență reală – BTW: dacă ai răbdare, te provoc să cauți 1-2 exemple de asumare a vreunei greșeli sau critici din partea autorilor articolelor de aici (sau de pe pagina de FB aferentă). Ar putea fi o măsură a deschiderii și/sau a nivelului de rigiditate; sau o nouă ”jignire” din partea mea (!)
Sănătate și minte limpede să ai!
Te rog să revii și tu cu etichetele: ne-ai osândit drept „aroganți”. Da, ești în afara Bisericii pentru că nu știi ce face Biserica și care este expertiza ei. Probleme de păcat sunt FIX expertiza Bisericii și în text vorbim despre păcate. Nu facem politică. Încercați să vă controlați analfabetismul funcțional și recitiți textul.
Nu va poate explica nimeni in trei cuvinte ceea trebuie sa intelegeti in timp in biserică, alaturi de Dumnezeu.
Va lipsește credința, mai pe scurt.
Va spun din experiența proprie.
Dumnezeu sa va ajute.
Aceleasi puteri malefice care au lucrat in campania Trump-Harris actioneaza acum in Romania. Sa nu ne fie frica, votam pentru zdrobirea satanei.
Nu vor pleca investitorii de la macelarie.
Nicusor Dan e sprijinit de organizatii pro-LGBT. Aici nu mai e necesară nici o argumentație. Printre susținătorii fervenți ai lui Dan se numără toți liderii mișcărilor homosexuale sau homosexualiste din România, toți cei care sunt contra familiei clasice, care vor promovarea politicilor legebetiste în școli. Unul dintre ei e Nicu Ștefănuță, uns vicepreședinte în Parlamentul European. Știți care e singura și marea calitate a acestui individ? E un cunoscut activist homosexualist. La fiecare marș al homosexualilor e cap de coloană cu vuvuzeaua în mână. De asta l-au și pus vice la PE, nu pentru altceva.
L-a acceptat în anturajul său pe Dacian Cioloș care poate fi catalogat drept trădător de țară. În septembrie 2021, Cioloș, în calitatea sa de europarlamentar, a votat sancționarea României pe motiv că nu ar respecta drepturile Lgbt și pentru că nu recunoaște “căsătoriile” între homosexuali! Alături de Cioloș, au mai votat sancționarea României, Pîslaru Dragoș, Strugariu Ramona, Tudorache Dragoș, Ștefănuță Nicolae, Mituță Alin. Toți acești indivizi îl susțin în momentul de față pe Dan.
Aveam o părere bună despre Dacian Cioloș, n-am știut că a votat așa ceva, Doamne ferește, dar mă bucur că am aflat, mulțumim pentru informații!
Mai fratilor, parcati toatea argumentele politice si toate discutiile legate de caracterul candidatilor. Dati doi pasi innapoi si intrebati-va „cui bono?” sau „Cine beneficiaza si cu ce?”. Parintii (Pimen si Teologos) sunt monahi athoniti de 30 de ani, au renuntat la lume si la toate, n-ai cu ce sa-i cumperi. Chilie Athonita e din 2013, a mai prins ceva alegeri si eu provoc pe oricine sa gaseasca continut politic inainte de debandada asta. Daca le asculati discursul puteti spune multe dar eu unul greu ii pot suspecta de neinformare, prostie sau extremism. Si atunci dragii mei prostuti asa cum ne-a numit si Tutea si Brucan: „Cui Bono?”.
Credeti ca visul unui om care merge sa se calugareasca pe Athos e sa se certe cu toti trolii de pe internet? Credeti ca au lipsa de activitati? Pe bune ?
Ma, daca nu aveti nici o treaba cu crestinismul, va inteleg nu sunteti de acord si e dreptul vostru, parintii nu invoca decat un argument crestin, daca nu il acceptati, pe bune, move on. Dar daca totusi doriti sa dezabati pe marginea argumentelor crestine, care e procesul de gandire prin care te iei „la tranta” pe subiectul demonologiei sau vedeniilor cu monahi athoniti ? Sa va traiasca voua, daca 95% din preacuviosii si preacuvioasele din acest thread ar urma o saptamana doar programul lor ascetic ati claca. Pe bune, nu periez persoana parintilor dar norma in Biserica este monahii au lumina ingerilor si mirenii au lumina monahilor. De aia Stefan cel Mare mergea la Daniil Sihastru si Doamna Maria Brancoveanu se sfatuia in toate cu IPS Hrisant Notara.
Nota bene: Principiile reeducarii care au fost aplicate in lagarele de concetrare romanesti au fost dezvoltate in URSS de unul pe nume Makarenko. Ideile lui n-au reusit sa fie aplicate cu asemenea brutalitate nicaieri ca la Pitesti si Aiud pentru ca nicaieri nu s-au gasit mai multi idioti utili care se creada ca dracul nu exista si lumina vine din afara granitelor. Si atunci „ideile noi si indraznete” erau aduse tot de „comisari din uniune”. De capul meu, greu sa inveti ceva cand stii tot…
Maica Domnului să vă bucure sufletul!
Bun răspuns omule!
Daca omul a văzut o viziune de ce nu și-o asumă cu nume și prenume?… fara un nume pare manipulare.
Al doilea aspect daca se dovedește că Simion e cu necuratul și distruge tara își asumă vizionarul îndemnurile la vot care au dat rezultatul alegerii lui Simion?
Aveți tot dreptul sa credeți ca e manipulare .
Pentru unii si Biblia tot manipulare este .
Raul sau Răul?
Va este teama ca oamenii pot fi manipulati de o viziune? Tot la fel oamenii pot fi manipulati de toate stirile negativiste.
Da, pentru că acum S-a exprimat Dumnezeu și, din păcate sau din fericire, este răul cel mai mic. După cum am scris și în text, în mod normal nu ar fi nevoie de o viziune pentru că lucrurile sunt evidente și păcatele sunt strigătoare la cer. Nu pot să postez public nume.
Sunt alaturi de preotii români di Athos,pe care ii apreciez pentru curajul si dăruirea lor față de Dumnezeu și popor.
Dumnezeu sa va ajute!!!
Eugen, gand la gand. Si eu sunt alaturi de parintii nostri romani din Athos si de pretutindenea.
Slava Domnului pentru tot ajutorul si mangaierea venita prin ei.
Sunt o urmaritoare/ascultatoare constanta. Într-un video mai vechi ne învatati ca trebuie sa film atenti pe cine ascultam/vizionam pe internet pt ca astazi ne vorbesc despre animale/pesti/plante ca mai apoi sa schimbe macazul si sa ne vorbeasca spre exemplu despre identitatea de gen.
Postarea aceasta ma cam duce cu gandul la ce ne-ati învatati.
Ma iertati pt acest mesaj.
Părintele de fiecare dată ne aduce anularea alegerilor ca un argument suficient și foarte puternic. Considerând că a fost o acțiune politico-administrativ-juridică, cum doriți, care nu a omorât pe nimeni până în final, nu vedem ce atâta agitație pentru părinți. Azi am înțeles părinte, anularea alegerilor și a conduce fără nicio legitimitate democratică înseamnă tiranie. Domnul Dumnezeu nu ne încalcă niciodată libertatea și El este Ziditorul nostru. Nazismul, bolșevismul, comunismul, cele mai opresive regimuri au încălcat libertatea omului. Tirania este demonică, antihristul va încâlca libertatea oamenilor, le va cere să renunțe la ea, așa cum știm din Sfânta Scriptură. Așa lucrează și va lucra, încă o dată, știm asta. Nu există pretext, nu există „cauză nobilă” , nu există pericol pentru a încălca libertatea dată nouă de Dumnezeu. Tirania este demonică și exponentul celor care exercită tirania este orb și surd la Cuvântul lui Dumnezeu. ” Nu te teme turmă mică”. HRISTOS A ÎNVIAT!
Anca, daca sunteti o urmaritoare cu adevarat constanta si atenta a acestei pagini, nu ati fi pus in balanta aceasta postare intre adevar si minciuna.
Dupa ce-i atacati pe parinti, va cereri iertare ptr mesaj. Off cum arata asta.
Parinte, care sunt pacatele „distrugătoare de neam” ? Si daca le avem ce putem face sa ne revenim in fata Domnului?
Multumesc
Homosexualitatea cu siguranță, a spus părintele de foarte multe ori. Posibil și crima (inclusiv avortul), dar nu sunt sigur, fiindcă la noi avortul e legal de multă vreme și încă ne mai ține Domnul ca neam. Pe când părinții avertizează că dacă se legalizează uniunile civile homosexuale sau căsătoriile homosexuale, moare inocența neamului Românesc, la fel cum a avut un călugăr o vedenie că a fost strivită inocența Greciei când s-au legalizat acolo uniunile homosexuale.
Mulțumim părinte, mulțumim frumos, pentru implicare, sfat, povață, pentru tot și recunosc că imi pare tare rău pentru unii care ori nu pot ori nu vor să înțeleagă aspecte care sunt atât de simple, atât de evidente în legătură cu tot ce se întâmplă !!!
În orice caz, știți că dacă pretindeți că mesajul este de la Dumnezeu fără a fi astfel, vă faceți vinovați de blasfemie.
Scriind cele de aici v-ați pus o mare povară pe cap. Dacă nu se adeveresc cele spuse aveți o mare responsabilitate.
Să vedem acum ce va fi!
Cele spuse nu sunt profeții, deci nu avem pentru ce să așteptăm să se adeverească. Vedeniile în privința lui ND vin doar ca să întărească ceea ce deja știam în mare măsură: că are în spate o bestie de sistem negru și întunecat, iar el e mic și inert. Niciun om normal la cap nu ar valida lovitura de stat cu candidatura sa în alegerile astea, decât dacă ar fi mână în mână cu cei care au dat lovitura de stat.
Turul 1 anormal de pe 4 Mai a avut doar 4 candidați legitimi: Elena Lasconi (care a intrat în turul 2 la alegerile legitime de anul trecut), Călin Georgescu (idem, dar oprit ilegal să candideze), George Simion (care i-a ținut locul lui CG) și eventual Diana Șoșoacă (care a fost oprită ilegal să candideze la primul tur din 2024, iar nedreptatea ar fi trebuit îndreptată acum, dar din nou au interzis-o). Toți ceilalți care au candidat acum se fac părtași la lovitura de stat, iar aceia dintre ei care n-au candidat deloc în 2024 și au sărit acum să se agațe de putere pe fondul acestei mari nedreptăți (precum ND și Crin) se fac și mai vinovați.
Să nu ispitim pe Domnul, că facem păcat.
Dani Mocanu, cel mai periculos manelist interlop de la noi, tocmai i-a dedicat o nouă manea lui Nicușor Dan intitulată Pro Europa. Asta după ce a promovat traficul de persoane în Europa cu maneaua Spania. Doamne ferește, unde am ajuns…
P.S. Folosesc cuvântul „interlop” fiindcă Dani Mocanu a fost și este cercetat pentru trafic de persoane și proxenetism.
Pardon, condamnat la 6 ani de închisoare în primă instanță, nu doar cercetat.
Am si eu o intrebare, de ce a fost sters mesajul trimis de mine ieri?
Sunt curios cum se face selectia mesajelor.
Multumesc!
A fost șters pentru că a fost denigrator la adresa preoților.
Imi pare rau sa aud asta si imi cer iertare daca am deranjat.
Mesajul meu facea referire la ceva ce se intampla in ultimele zile.
Ma retrag din aceasta discutie.
Doamne ajuta!
In atenția P. Theologos. Parinte eu sunt cel ce, miercuri seara, am deschis subiectul care a dus la răspunsul dvs. legat de alegeri. Eram îmbrăcat intr-o geacă de piele maro. Vreau sa va spun ca nu eu am propagat in internet ceea ce ne-ati vorbit pe acest subiect. Va rog sa ma pomeniti.
Pomenim! Nicio problemă
Să-ți ajute Dumnezeu!
„Te agresez sexual scroafo” , asta susținem noi?
Ați uitat de scandalul sexual de la SNSPA de anul trecut, legat de profesorii universitari Alfred Bulai si Marius Pieleanu, violatori de studente? Tot ei, mari susținători ai postului antena 3 – cea care a jubilat la lovitura de stat de anul trecut și mare susținătoare a lui Nicușor Dan.
La alegerile trecute ,am fost si eu patimas ,sustinand o parte . In cele 4 luni am ajuns la concluzia : nu merita atata vrajba intre romani . Ma duc la vot ,am o optiune clara . Va doresc intelegere si toleranta si viata crestina .Indiferent cine iese presedinte, telul nostru ramane neschimbat : mantuirea ! Ce-i putin lucru ? Sunt pacatos si fac multe greseli si putine fapte bune . Dumnezeu Tatal si Iisus Hristos Fiul sa ne miluiasca si sa ne ghideze pe calea dreapta !
Faceti putine fapte bune? Faptele omului sunt toate rele. Omul nu poate face nimic fara Dumnezeu, asa incat toate (faptele bune) cele pe care zice ca le face de fapt sunt ale lui Dumnezeu, iar ale omului pacatele.
Intr-o rugaciune a Sfantului Macarie cel Mare de la rugaciunile diminetii acesta se roaga astfel: „Doamne curateste-mna pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea ta…”
Cam asta despre faptele noastre bune.
Fapte bune ..ma refer la a ajuta pe un om la ceva ,sa-i cari sacosa la etajul 4 la un batran etc ..e alegerea ta personala.. cu cat faci mai multe si iesi din egioism cu atat mai bine pt mantuirea ta ..
O fapta daca nu e facuta in Dumnezeu nu e buna chiar daca la suprafata pare buna.
Astept de aseara sa mi se publice un comentariu in care garantat nu am fost denigrator la adresa preotilor , am incercat si pe mail sa primesc un cuvant de invatatura. Se pare ca argumentele si diferentele de opinie nu sunt acceptate, chiar daca sunt expuse intr-un mod crestinesc. Sunt curios pe ce criterii comentariul meu nu a trecut de moderare. Multumesc anticipat!
Nu este vorba despre denigrare la adresa preoților. Chiar am apreciat limbajul. De asemenea, nu este vorba despre diferențe de opinie. Este însă prea mare, prea părtinitor și prea manipulator. Doar o mostră care m-a impresionat: după dvs. nu este problemă că ND trăiește în curvie de 20 de ani – chiar dacă este un mare păcat care arată că acest om nu își poate asuma o femeie cu care trăiește de 20 de ani și are copii cu ea și nu îi spune „te iubesc”, cu atât mai mult nu își poate asuma o țară – însă este o problemă că Trump/Elon Musk au avut mai multe soții. Poate că este bine să vă informez că viitorul nostru președinte nu va fi Trump/Elon Musk și deci nu aceștia își vor asuma România. Dincolo de asta, este vorba despre tirania care este la ora aceasta în țară, tiranie care nu poate fi validată – indiferent cât amestec are Nicușor Dan în asta. Știm că are, el fiind un vechi turnător la securitate.
Doar 2 linkuri: https://corect-news.ro/hopa-nicusor-dan-a-fost-turnator-la-securitate/ și https://www.activenews.ro/stiri/Newsweek-Spasibo-Matei-Paun-Nicusor-Dan-publicitate-electorala-de-200.000-euro-de-la-un-afacerist-pro-rus-189170 contra a ceea ce ați scris dvs. în comentariul neapropbat. De asemenea, vedeți și linkurile din textul articolului nostru.
Felicitari pentru verticalitate parinte! Doamne ajuta!
Sa ne rugam la Dumnezeu sa inteleaga poporul roman ca ceea ce se intampla in republica Moldova se numeste schisma si pentru asta ingaduie Dumnezeu bataie…
Mitropolia Chisinaului este asuprita la ea acasa de nou infiintata Mitropolie a Basarabiei, preotii sunt caterisiti pe dreptate poporul ramane fara har fara pastori
Minunat titlu a pus un editor ActiveNews la ultimul articol: „Votul din 18 mai nu este un scrutin obișnuit: este o Exorcizare!”
Hristos a inviat! Ce a tinut de noi, am facut. Am votat impotriva pacatelor strigatoare la cer promovate de cercurile anti-române si anti-Biserica din spatele lui ND. Acum Dumnezeu va face ce tine de El. Fie voia Lui! Ne vom bucura daca castiga GS, chiar cu neputintele lui, si vom accepta daca castiga ND (chiar si prin frauda), ca o pedeapsa/pedagogie ingaduita de Dumnezeu fie pentru a ne spala pacatele, fie pentru a primi cununi. Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Doamne ajuta sa câștige raul mai mic, dl Simion. Ca toti suntem pacatosi.
Dar sincer, nu as vrea sa imi.vad nepotii homosexuali, lesbi sau altfel..
Mai bine as muri..
Foarte bine, atunci sa ne educam bine copii ca sa nu ajunga ce ati pomenit. Doar prin educatie si credinta reusim.
Matei 23:24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
Cica a aparut un curcubeu in Bucuresti . Iese cine trebuie !
Asa e. Am vazut si eu curcubeul. Interpretam asa: ca a iesit varianta mai buna la prezidentiale? Sau ca iar ne miluieste Dumnezeu si nu trimite potop sa stearga raul de pe fata pamantului? Sau mai bine ne abtinem de la interpretari (poate profanam)?
Oricum, pentru invinsii scrutinului si in general pentru toata lumea: nu trebuie sa fim presedintele tarii ca sa facem lucruri bune.
Facerea, cap. 9:
8. Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis:
9. „Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.
10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;
11. Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul”.
12. Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: „Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,
13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.
14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori,
15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.
16. Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!”
17. Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: „Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ”.
@ionut,



continuă! Dumnezeu să ne ajute, k peștele de la Cap se-mpute!!”amin.
Bună seară,
Daca doriți să aflați și starea , situația Meteo din „provincie”, doar Romania este Mare, va confirm că în zonă, Nord,Dej, Beclean, Bistria Năsăud a dat /tras o furtună cu grindină și gheață!!(Verificați pe Timp Online); și nu am avut niciun Curcubeu!
–– din păcate, as îndrăzni un vers,o rimă ,pt poporul român ” Noi NU Trebuie să huzurim ca să ne mântuim”. „mântuirea prin suferință
–––
P.s. Creștinește vorbind, in
Sfânta Scriptură, „curcubeul este prezentat ca semn al legământului lui Dumnezeu cu Noe și prin el cu toată firea umană că lumea nu va mai fi pierdut(distrusă) prin potop de ape.”
Upsi
Depinde și ce înseamna pacate mai mici, având în vedere ca pt unii razboiul din Rusia și moartea a atator oameni nu e un păcat foarte mare, s-ar putea sa avem defintii diferite. Nu va ataca nimeni, voi va atacați singuri. Am apreciat enorm când ați spus de Adam global, de iubirea față de ceilalti, apoi ati început, evreii is asa, pocaitii is asa, lgbt is asa. Sa va spun eu ce sunt, oameni, asta sunt. Unii mai buni, altii mai rău, ca si ortodocsii.
Nu a zis nimic nimic despre evrei sau cei din sectele neoprotestante din perspectivă umană.
Doar că doctrinele lor sunt greșite. A iubi pe aproapele nu înseamnă a-i valida perspectiva greșită sau distorsionată.
De asemenea, LGBT e ceva demonic. Spre deosebire de această mișcare degenerată care îi reduce pe oameni la patimile lor, creștinismul este singurul care îi percepe cu adevărat drept oameni, care sunt după chipul lui Dumnezeu și care își pot depăși patimile, cu condiția să conștientizeze această necesitate.
Cât despre implicarea politică de aici, da și eu am rezervele mele.
Implicarea politica vs evanghelia zilei (de azi). Depinde de punctul de vedere
*Evanghelia -cu majusculă: Frica de Domnul este începutul înțelepciunii Ps111:10
Nu stiu de cand urmaresti tu acest canal, eu o fac demult. Datorita acestui aspect l-am si apreciat, a ideii de unitate. Tu te duci la iubita ta sa te iubeasca, spunându-i cât de mult gresesc ceilalti? Crezi ca de asta te iubeste, ca nu a găsit ceva mai bun? Abordarea aceasta nu face decat sa creeze tensiuni. Cat despre lgbt, repet in multinaționale nu se accepta discriminare de niciun fel. Și suntem la fel, ft mulți cred in Dumnezeu. Asta nu e o viziune din afara. La fel, sunt din Harghita. Cele mai mari probleme erau doar în mintea unora ce voiau dezbinare, în rest noi eram niște oameni normali. Detest ca cei care nu pot sa atraga decât bazat pe ura și dezbinare se folosesc de diferente. Am fost, suntem si vom fi foarte diferiti. Prima porunca toti o uita, în rest doxa de cunostiinte.
Acum a venit vremea sa vedem fructele. Binecuvantati Parinte sa stam Drepti. Sa stam cu Frica!
Am lasat si eu un com.
Gen ne au ciuruit părinte si vad ca nu s a postat.. altceva nu am scris
Am pus niște filtre pentru cuvinte cheie pentru că activiștii Șoroșiști scriu într-un limbaj incalificabil din toate punctele de vedere. Am aprobat acum un comentariu. Nu știu dacă e al dvs.
Putin e mai crestin decat Papa…. E o vorba … adevarata. Dacă nu esti de acord cu ce scrie aici, nu trebuie sa jignesti, doar inchizi pagina.
Mare creștin care omoară alți creștini
Si Stefan cel Mare a omorat oameni si e Sfant. Pacatul acesta se iarta cu pocainta, hula impotriva Duhului Sfant adica erezia papistasa nu se va ierta niciodata!
Vă invit să citiți romanul „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood.
Preferăm pe Sf. Paisie Aghioritul „Cu dragoste și durere despre omul contemporan”. Mare Sfânt comparativ cu d-na Atwood care își expune traumele în scrierile sale.
Vă mulțumesc, Părinte! Doamne ajută!
Oricum, nu stiu de ce va plângeți. ND va iesi ft rău, pentru ca are de luat cele mai aspre masuri intr-un context extrem de nefavorabil. Si coruptia de 100 de ani nu o schimbi în 4 ani. Ati uitat de când plateau diversi ciocoi spagi la sultan? Romanii fura de o viata. Nici in 10 ani nu cred ca ajungem la normal. Din toata treaba asta, opoziția va avea cel.mai mult de câștigat.
În ce privește viziunea, „fiara” din spatele unuia dintre candidați reprezintă probabil nu doar sistemul corupt din România, ci ideologia globalistă care l-a susținut și îl va susține. Nu doar pentru un mandat de cinci ani, ci pentru două mandate, așa cum a fost cu antecesorii săi. Vestea proastă e că din ghiarele „fiarei” nu vom mai scăpa prea curând, decât dacă va avea loc vreun cutremur geopolitic major cum a fost prăbușirea comunismului sau primul război mondial… Și s-ar putea să fie prea târziu.
Ideologia globalistă urmărește transformarea omului modern într-un sclav prin tăierea tuturor rădăcinilor (familie, națiune, credință, tradiții, etc) și înlocuirea lor cu diverse surogate (droguri, divertisment, religii laice precum ecologismul, etc). De pildă, ideologia LGBT este susținută tocmai pentru că lovește în familia tradițională, una din instituțiile sociale pe care ideologi globaliști, urmași ai comuniștilor radicali de la începutul secolului XX și ai școlii de la Frankfurt, ar vrea-o dacă nu dispărută, măcar reformată radical.
Din păcate românii au votat masiv cu candidatul globalist pentru că sunt un popor pentru care promisiunea unei bunăstări materiale aparente contează mai mult decât orice. De ce s-a ajuns aici? La bază există niște complexe de inferioritate și niște traume istorice vechi… Mulți români din păcate se aseamănă aborigenilor care și-au vândut fiicele conquistadorilor pentru un pumn de mărgele colorate și au cedat pământurile coloniștilor pentru o cană de vin. E o problemă la care Biserica ar trebui să reflecteze serios. Pentru că dacă astăzi se construiesc biserici după biserici, s-ar putea, ca deodată, ele să devină goale.
Zilele trecute a trebuit unii să zguduie un pic cursul valutar și a fost suficient pentru a genera isteria necesară aducerii voturilor necesare candidatului sistemului. Puțini s-au gândit că drumul pe care l-au ales pentru România va duce la o sărăcire mult mai mare și la o sud-americanizare a societății, cum se vede deja în marile orașe din Occident conduse de globaliști… 10-15% elită bogată și influenceri, restul în sărăcie lucie, droguri, prostituție, violență și corupție cât încape. Acușica intră și la noi fentanylul…
Doamne ajuta!
O intrebare Parinte Teologos, de ce crestini practicanti, care merg la biserica duminica de duminica care se spovedesc se impartasesc au votat cu ND? Cu toate ca daca il ascultati in dezbateri si in declaratii folosea elemente care erau oarecum impotriva crestinismului.
Aceiesi problema a fost si cand a fost referendum-ul pentru familie.
Aceasta intrebare nu vine spre judecata sau catalogarea unor anumite persoane, ci mai mult ca o intrebare preventive.
Doamne ajuta!
O intrebare Parinte Teologos, de ce crestini practicanti, care merg la biserica duminica de duminica care se spovedesc se impartasesc au votat cu ND? Cu toate ca daca il ascultati in dezbateri si in declaratii folosea elemente care erau oarecum impotriva crestinismului.
Aceiesi problema a fost si cand a fost referendum-ul pentru familie.
Aceasta intrebare nu vine spre judecata sau catalogarea unor anumite persoane, ci mai mult ca o intrebare preventive.
Hristos a înviat!
Aștept și eu răspuns la această întrebare, Părinte.
Vă mărturisesc că am un gust atât de amar. Nu pot înțelege cum oameni din Biserică, preoți, preotease, au putut vota cu ND. O doamna preoteasă mi-a spus că îl vede „smerit”.
I-am răspuns lui Robert
Nu este „smerit”. Dacă ar fi fost, n-ar fi trăit în curvie 20 de ani și și-ar fi asumat soția. Este un comportament specific sindromului Asperger (o formă de autism).
Am impresia ca nu parintele Teologos modereaza aceasta pagina.Argumentele aduse socheaza si nu par sa vina de la acelasi om care apare in videourile de pe youtube.
Ca sa banui pe cineva de aspergers ca nu si-a „asumat” sotie e deja prea mult.
Ceva e suspect rau de tot.Sunt aproape sigur ca acest comentariu nu o sa apara desi nu am jignit pe nimeni.
Nu este prea mult. Eu (p. Teologos) moderez. Nu este suspect nimic. Am vorbit cu mai mulți psihiatri etc. Poți să faci și tu o mică evaluare. Citește puțin despre sindromul Asperger și atunci o să înțelegi de ce nu a spus niciodată „te iubesc” nici amantei și nici copiilor. Dacă ar fi fost un om de rând, ar fi fost problema lui. Acum însă este problema unei țări.
Oamenii au votat de frică. Din cauza presiunilor și denigrărilor presei, din cauza presiunilor conducerii locale că li se taie pensiile sau că li se închid firmele dacă nu votează cu cine trebuie. Au fost distribuite inclusiv manifeste care băgau spaima în oameni. De asemenea, făceau turism electoral cu autobuzele, cu avionul etc. pe banii „statului”. Da, ne-au spus oamenii și ne-au trimis și fotografii, filmări etc.
Dincolo de asta, sunt unii care sunt creștini doar cu numele și din cauza unor anumite patimi (nu le numesc și nu doresc să judec) au preferat pe cineva mai „convenabil” postului lor și mai „prezentabil” status-ului lor.
Eu am votat de drag. Nu de frica.
Deci în calitate de creștină, ați votat de drag un om care trăieste în concubinaj e 20 de ani (!) și care a spus fățiș că este de-acord cu avortul?
De asemenea, este destul de clar că nu a fost deloc independent, deci practic nu a fost transparent cu poporul român… Și nu mai spun de propaganda acerbă din ultimele săptămâni. Eu personal am încercat să public pe YouTube niște comentarii despre dubla măsură în legătură cu cei doi candidați și nu s-au publicat! 
Da.
Într-adevăr, ați punctat foarte bine. Mai ales când ne gândim la avort care este „rana de moarte” a iubirii de aproape. Un om care nu înțelege încă acest lucru, nu poate fi ales în nicio funcție de către un creștin. Exact lucrurile menționate aici mi-au dat și mie de gândit, când a fost să înclin balanța. Ce vom face cu propaganda păcatului? Concubinaj, LGBT, avort (sub masca dreptului femeii asupra propriului corp, venin mestecat intens și propagat actual în societate de toate mințile globaliste), anularea de alegeri fără niciun fel probe concrete, în mijlocul desfășurării lor? După cum vedem, este greu ca la această întrebare adresată de Părintele Theologos să se mai poată da răspuns. Vă mulțumim din suflet, Părinți athonți pentru rugăciuni, grija față de noi și descoperirea a ceea ce vi s-a revelat! Hristos a înviat!
Adevărat a înviat! Pomeniți!
Pare că deja vin „facturile”.
https://m.activenews.ro/stiri/Organizatiile-LGBT-la-doar-o-zi-dupa-alegerea-lui-Nicusor-Dan-ca-presedinte-al-Romaniei-cer-legalizarea-parteneriatului-civil-si-reglementari-pentru-persoanele-transsexuale-invocand-sprijinul-acordat-in-campanie-197374
Ia fiti sinceri. De ce tindeti spre un sistem inchis? De frica sa nu plece oamenii. Și de ce pleaca? Pt ca de multe ori religia a insemnat frica de Dumnezeu, iar acum cu avansul stiintei nu mai avem o frica la fel de mare, unii. Daca ati avea încredere, ne-ati lasa liberi. Dumnezeu si-a lăsat si ingerii și oamenii liberi, și oricat am gresit, tot are încredere în noi. Tot ii dati cu conspiratii. Nu e nevoie de conspiratii, mereu au fost axe de putere și razboaie. La fel și acum, razboaie cu arma, cu informația. Nu e nimic diferit, decât metodele. Daca e sa fim cinstiti, da, un om fara copii e mult mai egoist si mult mai putin credincios. Tindem sa ne focusam pe noi pana ne inchidem. Asta da, e un pericol și cred ca de asta se tem părinții. Dar noi vrem sa fim putini si bogati, se pare. Si nu doar lgbt. Toti
Hristos a Inviat! Credem ca vom avea parte de oameni mai buni si mai pregatiti care sa reprezinte miscarea suveranista in Romania si vor face diferenta mai departe; aici comentariile domnului Gigi Becali :): https://www.digifm.ro/stiri/intern/gigi-becali-dupa-ce-george-simion-a-spus-ca-va-contesta-rezultatul-alegerilor-prezidentiale-se-face-de-ras-lui-ii-e-frica-de-tiktok-265639
Să ajute bunul Dumnezeu! Desigur că este posibil. …însă vă rugăm nu luați ca autoritate pe dl. Becali. Este un om bun, însă nu-l luați ca autoritate.
Părinte, ce parere aveti despre aceasta: Lelia Marc: „Noul președinte al României va avea sânge brâncovenesc”. https://youtu.be/xWAiEcI_ujQ?si=t2CPwZLegQi3wxi6
Nu pot să primesc pentru că nu vorbește despre virtute și păcat pe planul validat de Biserică. „Sânge brâncovenesc” este o expresie frumoasă însă președintele trebuie să fie cât mai puțin păcătos posibil. Chiar dacă – în opinia unora – această expresie ar implica acest lucru, nu există ceva clar în acest sens. Dincolo de asta, nu o validează Dumnezeu ca să aibă astfel de descoperiri pentru că este „dacoterapeută”, „psiholoagă” etc. (căutați pe net).
Hristos a Inviat! Iata si mesajul domnului Becali catre domnul Simion: Tu și Georgescu ați picat pe un trend suveranist în lume și în Europa, dar de acum încolo, când or să vadă oamenii deștepți ai României, că ei n-au intrat până acum în politică din cauza partidelor care țineau monopolul, când au văzut că există un culoar să fie în politică, vor intra ei, mai deștepți și ca tine, și ca mine, și vor lua blocul ăsta suveranist. Îi vor strânge eu pe oamenii valoroși ai României să facă un partid”, a încheiat Gigi Becali
Mulțumim enorm părinte că faceți tot ceea ce faceți. Pe noi, familia noastră, a ajutat foarte mult acesta mărturie și nu numai.
De la noi de la etajul 10 din București s-a văzut superb curcubeul din după-amiază alegerilor. Avem poze. Dumnezeu este drept și bun. Nu deznădăjduiți. Doamne ajuta! Iertați părinte.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Doamne ajută,
Sau mai B ne
Doamne Ferește -ne de râu!
Părinte,
Cum sa interpretăm comentariile recente și discursul recent a lui B
La afirmațiile lui GSs( „Şi deputatul Gigi Becali a comentat, într-o intervenţie la B1V: ”Bine, mă, contestă alegerile (…) Bă, da acuma «evit o baie de sânge». Care sânge, mă? Cum te joci cu cuvintele astea în ţara asta, mă? Nu te joci tu cu cuvintele baie de sânge, dar cine te crezi, bă, de te rogi tu, cine te crezi tu ca tu să poţi să te joci cu asemenea cuvinte? Baie de sânge…”, a declarat deputatul.?”
Doamne Ajută
Le ignorăm și ne rugăm pentru el. Domnul Becali s-a discreditat complet. Referitor la „baia de sânge” este știut faptul din multe surse, inclusiv din martori oculari cu care am vorbit personal, că Franța a trimis un număr semnificativ de soldați antrenați special, îmbrăcați în civil, care să provoace un nou Euromaidan în cazul în care ar fi ieșit GS.
E șocant să aflu că Franța plănuia astfel de lucruri. Poate de asta n-a ieșit CG, poate ne-a protejat Dumnezeu de un răul mai mare decât ND.
@Liliana
Ref 18 mai; câștigul a fost „strans”; g.s. și toți suveranidtii; patriotii etc pot lupta acum din OPOZIȚIE! Doar sa ducă; asa cum zicea sf.Apostol Pavel ” lupta cea Dreaptă ” .
Am văzut un video cu niște români din străinătate, care ii urau succes și îl zevlemeau cumva:
” hai nah, ne întoarcem în țară dar ne dai salar de 4 mii euro cum am aici.hai simmieoane sa tw văd!”
Din păcate oamenii vor BANI
Bani mulți!! Banii ochiul dracului !
___
P.s.
Iar dl S. Sa și controleze nervii și agresivitatea . În rest; sa fim sănătoși!
Amin.
Doamne ajută
Doamne ferește părinte,
Atâtea zvonuri, și mesaje contradictorii!!! k ju mai știi ce și pe CINE să crezi ! Am ajuns la vorbele lui Monah nah monah de la Sighișoara , Ghelasie Țepeluș (parca) Dumnezeu să-l odihnească
!!! K Adevărul este numai în Sf . POTIR! –-k -doar prin Cuminicare, mai poți gândi normal și distinge binele de rău!
– politicieni de azi se RAZGANDESC „cum bate vântul „! gândim ne răzgândim, zicem/ dezicem;
Doamne feri!
Total de acord cu lupta cea dreapta si cu a nu-l lua ca reper pe Domnul Becali in tot ce zice :). Si legat de bani si ce vor oamenii: Tocmai ca exact zonele materiale si legate de cifre au fost punctul slab si care s-a vazut in ultima saptamana (35.000, 500.000 doar din amintiri) si deci credem ca vor creste si oameni mai buni si mai pregatiti din zona suveranista/nationalista care sa nu mai foloseasca astfel de argumente, ci unele fundamental crestine si ale acestui neam.
Eu mă bucur ă a ieșit așa cum a ieșit. De ce?
1. George Simion ar fi fost incapabil să facă ceva fără o majoritate parlamentară. Ar fi fost izolat la Cotroceni, făcând ce-i place lui mai mult: scandal.
2. Indiferent de majoritate sau nu, GS e un tip venit din peluză, fără soluții reale și, cel mai probabil, incompetent.
3. Cu atitudinea lui, GS ar fi târât în noroi principiile și chestiunile pe care mulți dintre noi, din partea ”suveranistă” le susțin și, cel mai probabil, le-ar fi compromis pentru cel puțin 1 deceniu.
4. Cu Nicușor președinte, oricum partea progresistă nu câștigă nimic. Va fi un parlament șubred, înțesat de scandaluri și moțiuni de cenzură și impotent pentru a implementa absolut orice.
5. În aceste condiții, ”regimul” împreună cu toți progresiștii se vor compromite și mai mult în următorii 4 ani și se vor prăbuși tot mai mult în derizoriu.
6. Sperăm că în următorii ani se va închega o mișcare suveranistă cu adevărat coerentă, nu mozaicul pestriț care este acum, cu oameni capabili și inteligenți, fără pășunisme, new ageisme și mahalale, care vor putea strânge în jurul lor atât marea masă a poporului, cât și elite, prin care să construim cu adevărat ceva trainic pe termen lung.
Deci, stați liniștiți, e bine așa cum e.
Doar să nu se repete greșelile din trecut.
Iarăși mă întorc ca monah:
7. Ce facem cu PĂCATUL? Cu promovarea PĂCATULUI (LGBT/concubinaj etc.)?
8. Alt păcat: Acum sistemul a verificat că poate să anuleze alegerile și candidaturile când dorește. O să mai fie alegeri libere?
De punctul 8 abuzeaza acum si dl. Simion.
În privința LGBT: văzusem recent un sondaj: susținerea în rândul populației la noi este una minimă. Chiar și în cel mai progresist strat al societății (reprezentând sub 10%) susținerea pentru lgbt este de doar 43%. Deci nici acolo nu se atinge nici măcar jumătate. În restul populației, pe la 15-16%. Chiar și aceste procente includ, aproape sigur, indiferenții.
Efectiv, susținătorii activi care nu fac parte din ong-uri sau organizații globaliste sunt o mână de oameni. Acest subiect ne este băgat pe gât.
Trag nădejdea că și oamenii asociați regimului ar vrea să evite sinuciderea politică și pomparea curentului suveranist. Oricum, instabilitatea politică și socială, din nou trag nădejdea, nu le va da prea mult răgaz pentru astfel de chestiuni.
Cât despre concubinaj: acela există în lege încă de pe vremea lui Cuza. Se numește ”căsătoria civilă”. Ca fenomen, este foarte larg răspândit în societate, chiar și în rândul celor care merg la biserică. Aici va fi încă mult de muncă pentru a duce lucrurile în direcția dorită iar eu, personal, nefiind preot, nici nu știu cum se poate face.
În ceea ce privește anularea alegerilor, consider că ne aflăm totuși într-un context în care regimul trebuie să păstreze aparențele. A avut un singur glonț pe care l-a tras. Nu va putea să tragă un al doilea glonț (să anuleze alt rând de alegeri) fără să se așeze, nu de-a dreapta lui Putin- căci Putin nu a făcut niciodată asta- ci de-a dreapta lui Stalin direct. Ar însemna să-și taie decisiv craca de sub picior.
Nu știu, eu sunt optimist în privința viitorului pe termen mediu, cel puțin.
Sper să nu greșesc.
Doamne ajută!
Iată știre:
https://r3media.ro/efect-milioane-voturi-george-simion-ministru-daniel-david-respinge-ore-educatie-sexuala-sugereaza-lucrurile-razna/
Exact ce ziceam: au început să se teamă de reacție, nu mai sunt în postura în care pot face ce vor câțiva activiști ai Bruxellului peste capul nostru.
A-ha! Vezi https://www.chilieathonita.ro/2025/05/23/atacuri-sexuale/
Referitor la punctul 8, părinte, în mod normal nu, nu ar mai trebui să fie posibile alegerile libere în România pentru câteva decenii. Asta ar fi concluzia logică, au testat, le-a mers, au câștigat, nu mai are ce să-i oprească de acum înainte.
DAR, noi nu trăim în timpuri normale. Noi trăim acum în timpuri în care schimbările se produc din ce în ce mai rapid. Creșterea ritmului schimbărilor este exponențial. Ray Kurzweil a explicat că această creștere exponențială nu este doar în domeniul AI, ci în mai toate aspectele societății umane.
Schimbări majore care acum mii de ani se petreceau o dată la o mie de ani, în secolul trecut s-au petrecut o dată la o sută de ani, în secolul acesta o dată la zece ani, curba exponențială devine extrem de abruptă și e posibil să se producă schimbări enorme de la un an la altul foarte curând, apoi chiar de la o lună la alta și tot așa până la Singularitate, atunci când ritmul schimbărilor devine atât de rapid încât nu se mai poate numi „schimbare”, e mai degrabă o explozie.
În acest context al schimbărilor exponențiale, ceea ce sistemul crede că a câștigat acum pentru decenii, de fapt a câștigat doar pentru un an, cel mult doi. De aceea am zic că în mod normal noi nu am mai avea alegeri libere pentru decenii. Prin „mod normal” m-am referit la ritmul schimbărilor de până acum, adică dacă el n-ar fi exponențial, ci constant. Dar dacă este exponențial (și probabilitatea să fie e enormă, din toate indiciile pe care le avem), atunci următoarea schimbare va veni extrem de rapid, sistem care acum crede că e invincibil va fi supus la presiuni enorme nu peste 30 de ani, așa cum s-a întâmplat cu sistemul lui Iliescu după loviturile de stat din 1989-1991, ci peste 3 ani cel mult (poate chiar un an-doi).
Imi pare rau parinte ca sunteti suparat ca nu a iesit Simion si insistati cu LGBT-ul. Poate aveti succes altadata. La acelasi Dumnezeu m-am rugat si eu, sa iasa Nicusor Dan, asa cum si dvs. v-ati rugat sa iasa Simion. Pe care din noi a ajutat Dumnezeu, in cazul acesta?
Nu sunt supărat că nu a ieșit Simion și nu m-am rugat să iasă Simion. Dincolo de asta, vrei să spui că nu L-a ascultat Dumnezeu pe Hristos în clipa în care poporul l-a ales pe Baraba? Vai ție! Referitor la LGBT, vezi: https://www.rostonline.ro/2025/05/organizatiile-lgbt-cer-legalizarea-parteneriatului-civil-si-reglementari-pentru-persoanele-trans-dupa-sprijinul-acordat-lui-nicusor-dan-in-campanie/ și https://www.rostonline.ro/2021/02/recomandarile-oms-privind-educatia-sexuala-copiii-trebuie-sa-invete-despre-masturbare-de-la-4-ani-si-despre-orientarea-sexuala-si-acceptarea-homosexualitatii-de-la-9-ani/. Dacă ai copii mici, pregătește-i să se masturbeze!
Mi se pare ca, suparat fiind, ati inceput sa apelati la o adresare agresiva si care nu va cinsteste.
Doar îți explică ideologia lgbt și a asa zisei educații sexuale, pe care îi susții, dar se pare că nu înțelegi consecințele.
Cum spuneam, nu sunt supărat. Arăt realitatea prezentând dovezi inclusiv din Scriptură. Nu vorbesc de la mine.
Ce comparații puerile? Chiar nu ai simțul ridicolului?
Lgbt-ul insistă. Drept dovadă că a doua zi după alegeri au și solicitat public „drepturi” pe motiv că l-au susținut pe Nd. Asta spune multe despre agresivitatea lor.
Bună ziua,
Oare Ex-ul Preşedinte Werner-Klaus Y. (sas şi c evanghelic luteran)
A fost mai bun? A făcut bine pentru România? Cate spitale au ars in șefia dansului ? Câți bebeluși?.cate excursii exotice in Africa etc ––
(Luteranii – după reforma lui Martin Luther din 1517, provin din biserica romano-catolică, dar reformată.)
Cat de mândru era Werner când a călătorit la Luxembourg și a dat o călduroasă strângere de mână cu Bettyhel &company, vedeți cine e șeful de stat în Lux!
Doamne Ajută!
Doamne Ajută,
între noi aici pe website ?
Oare la ce ne ajuta că ne Certăm
––
– eventual să ne Rugăm….
să-i lumineze Domnul, la minte, pe viitorii conducători , că doar N.D. nu va guverna singur, va avea consilieri ,nu , care vor fi și non-usr?
Atâția nătărăi și idioți au distrus țară asta, venind la conducere, că mi-i se face silă !
Scuze!
Pt curcubeisi „drepturi”,se poate face , organiza REFERENDUM?
Că în 2018,pt referendum pt” familia creștină?” Cine a politizat acel ev?
Toți din satul bunicilor ziceau că ei nu merg la vot că „doară e referendum pt Dragnea!”
Românii mereu manipulați???
Părinte, vă rog frumos, rugați-l pe părintele Pimen să ne spună câteva cuvinte, într-una din filmările sale, despre acest subiect. Să știți că sunt foarte multe persoane deznădăjduite, care și-au pus nădejdea și acum se simt părăsite. Ne-ar bucura nespus să auzim un cuvânt, poate chiar de îmbărbătare, din partea părintelui.
Va mulțumim!
Și mie îmi plăcea cum vorbea pr.Ghelasie (Sighișoara)!
Min8;31 „Nu vă luați după bârfă- lumii..sunt multe bârfe ..eu le mai zic și Gura Iadului „„Gura iadului se astupă cu fapte bune” pe YouTube, cuvinte înțelepte ale regretatului Pr. Arhim. Ghelasie Țepeș:
https://youtu.be/x31LrPGuiv4?si=0Ea2ONRXULwgvV8a
Mult bine mi-ați făcut că l-ați pomenit pe pr. Ghelasie Țepeș, acum l-am ascultat pentru prima dată.
Doamne ajută!
Si un indemn la intelepciune valabil indiferent de vremuri: https://doxologia.ro/fiti-dar-intelepti-ca-serpii-nevinovati-ca-porumbeii
Parinte va suntem profund recunoscatori ca ati dezvaluit aceasta taina spre folosul romanilor! Nu as fi votat daca nu postati aceste informatii pretioase. Suntem convinsi ca ati suferit de pe urma acesti jertfe, si noi am fost luati in deradere de cei mai apropiati. Dar am pace ca simt ca am facut ce trebuia.