Cine merge în iad? – Jonathan Pageau

Urmăriți un frumos răspuns al lui Jonathan Pageau referitor la clasica întrebare: „Doar ortodocșii se mântuiesc?”

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cine merge în iad? – Jonathan Pageau

– Unul dintre cele mai mari goluri pentru mine referitor la creștinism este conceptul de iad. Credeți că o persoană trebuie să-L accepte pe Iisus, versiunea literală a lui Iisus, ca Mântuitorul său pentru a trece prin porțile raiului, sau altfel o să fie condamnat pe vecie la acest loc numit iad?

– Cu siguranță nu cred în această viziune reducționistă asupra lucrurilor. Să zicem că luăm imaginea ta cu Valul și cu Cel Unic . S-ar putea spune că există un mod în care imaginea e adevărată. Cel puțin asta este poziția creștină, că valul are o realitate, are de fapt realitatea care, ca și creștini, noi am spune că se formează în dragoste. Adică Dumnezeu creează ființe, din dragoste. Deci, Cel Unic, sau Oceanul, dacă vrei să te gândești așa, cumva vrea sau iubește atât de mult încât acea iubire fierbe și generează existența ființei individuale.

Și acele ființe nu sunt iluzii. Nu sunt ca niște bule mici care pocnesc. Ci, de fapt, lor li se dă, prin dragostea lui Dumnezeu, o existență reală. Poate asta e diferența. Și deși ne întoarcem, suntem chemați înapoi la Dumnezeu, suntem chemați să ne reunim cu Dumnezeu, pentru creștini acea chemre înapoi la Dumnezeu nu anulează niciodată existența individuală [tocmai] din cauza iubirii.

Cea mai bună metodă să înțelegi iubirea e să o înțelegi ca pe posibilitatea ca unitatea și multiplicitatea să coexiste. Asta e structura iubirii. Deci, cumva, dacă iubesc ceva, nu vreau să fie complet unit cu mine. Vreau să fie cât mai unit cu mine, dar nu vreau să fie unit cu mine pentru a-l anula, pentru a-l absorbi. Vreau să continue să existe separat de mine pentru că astfel dragostea poate continua. Vreau ca iubita mea să fie separată de mine, nu vreau să o absorb în mine complet pentru că vreau să pot continua să iubesc persoana aceea, nu? Asta este într-un fel imaginea creștinismului.

Acum, ai dreptate că într-un fel ceea ce face asta e că, există un efect secundar la asta care este că suntem făcuți liberi. Dumnezeu ne face să fim distincți de la El prin dragoste, dar asta înseamnă că nu ne poate controla complet, El nu vrea să ne controleze. Vrea să ne lase să fim liberi ca să putem avea dragoste adevărată și reciprocă între noi. Și asta înseamnă că întotdeauna există posibilitatea să refuzi. Și asta este iadul. Iadul înseamnă oameni care refuză dragostea lui Dumnezeu, în esență. Si asta e ceva posibil pentru noi toți, noi toți putem fie să acceptăm, fie să refuzăm dragostea lui Dumnezeu. Așa văd eu lucrurile.

Desigur, cred că Hristos a arătat plinătatea acestui lucru, cred că Hristos ne-a arătat asta. Dar nu cred că dacă cineva nu e născut în America sau în Europa și că toți cei care s-au născut înainte de biserica propriu-zisă o să ajungă în iad. Nu prea pot să cred asta. Eu chiar cred că în unele feluri Hristos dezvăluie calea, dar acea cale este în El. Și cum explici asta, tehnic vorbind, în unele privințe nu contează. Dar ideea e că toți oamenii sunt liberi să aleagă iubirea lui Dumnezeu sau să nu aleagă dragostea lui Dumnezeu.

– Da, asta e partea care mă cam separă de religie. Pur și simplu nu mi se pare rezonabil ca o persoană care e super generoasă și dulce și minunată și frumoasă și face tot ce poate ca să facă bine în lume și toate astea, dar dacă s-a întâmplat să crească într-o cultură musulmană, unde nu prea se aud poveștile astea, să fie condamnată pe vecie. E foarte greu pentru mine să reușesc să înțeleg sau să diger asta.

– De obicei, cel puțin în creștinismul ortodox, felul în care formulăm asta este în modul pozitiv. În anumite feluri, cred că C.S. Lewis a dat un exemplu grozav pentru asta, și anume, când vine cineva bolnav la mine și mă întreabă care e cel mai bun drum ca să ajungă la spital și apoi eu zic: „Mergi pe drumul ăsta, o să te ducă direct la spital.” Și apoi persoana spune: „Da, dar pot să iau celălalt drum?” Adică: „Aș putea-o Iua poate și pe drumul ăsta?” Și tu îi zici: „Dar vrei să ajungi la spital sau nu? Care este întrebarea pe care o pui?” Deci mie așa îmi place să mă gândesc la asta.

În creștinismul ortodox spunem: „Întreabă-mă cum e să fiu în deplină comuniune cu Dumnezeu și îți spun: „Acesta e drumul”. Nu mă întreba daca sunt excepții de persoane care ar putea lua alte căi și să ajungă tot acolo. De ce întrebi asta? Ce te face să pui întrebarea aia? Adică, de obicei zicem pur și simplu: „Nu știu.” Și nu sunt eu în măsură să judec asta. De ce aș întreba asta? Nu există niciun motiv existențial să mă întreb despre alți oameni din alte locuri. Eu vreau să ajung la spital, vreau să fiu vindecat, vreau să fiu liber de sclavia mea, vreau să fiu liber de patimile mele. Și dacă vrei asta, pot să zic: „Asta e calea. Acesta e drumul.” Și îl văd pentru că văd [cum erau] sfinții, pentru că văd toți acești oameni care sunt liberi, care nu trăiesc sub greutatea tuturor obsesiilor și patimilor. Văd acești oameni liberi. Și atunci zic: „Asta e calea pe care o văd.”

Deci așa încerc eu să prezint asta. Nu e o întrebare speculativă. Cumva e o întrebare existențială. Atunci când doar pui problema dacă te duci în rai sau în iad, nu prea-mi plac formulările acelea pentru că, într-un fel, eu chiar prefer să vorbim despre acum și aici. Pentru că problema e că ai obsesii, ai păcate, ai lucruri care te apasă, ai gânduri care te copleșesc, ai excese în viață. Vrei să scapi de ele? Și dacă răspunsul e da, atunci asta e calea. Iisus îți arată calea ca să fii liber și acesta duce la rai. Dar e ceva real. Nu e ca și cum tu crezi ceva și apoi mori și te duci în rai. Astea sunt prostii. Nici măcar nu știu ce înseamnă asta. Chiar nu știu cum ar fi asta. Trebuie să devii ceva. Trebuie să fii transformat. Trebuie să devii liber de patimile tale, nu doar să crezi ceva și apoi mori și ajungi în fericire veșnică.

Noi nu suntem musulmani. Creștinii nu sunt musulmani. E ciudat că sunt multe lucruri în anumite tipuri de protestantism caree par să fie mult mai aproape de felul în care musulmanii văd lucrurile. Spune fraza asta: că „Dumnezeu e unul singur și că Mohamed e profetul Lui.” Și dacă zici asta, vei fi bine, ajungi unde trebuie. Nu așa funcționează lucrurile! – Mulțumim mult că ne-ați urmărit.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!