Tradiție, duhovnicie, copii – p. Teologos

Urmăriți o discuție foarte interesantă și actuală în care pelerinii întreabă despre multe probleme importante ale cotidianului ortodox, probleme legate de tradiție, familie, viața duhovnicească, creșterea copiilor și relațiile cu aceștia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De vorbă cu un grup pelerini

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, amin!

Dragii noștri, ne aflăm aici cu o un grup de pelerini. Pe unul dintre ei, nu-l vedeți, este în spatele camerelor, îl cunosc foarte bine și îl iubesc foarte mult. Din cauza asta și din cauza pelerinilor am zis să facem, după cum facem și periodic, o sesiune de genul ăsta de întrebări și răspunsuri și o să încerc pe cât posibil să răspund la întrebările pe care le au.

Ca să nu vă mai țin în suspans că știu că nu place oamenilor să facem introduceri lungi, îi rog pe ei să pună de la început întrebări. Deci, băieți care aveți întrebări, spuneți!

Cum putem păstra valorile din Sfântul Munte și în afara acestuia?

Pelerin: Părinte, cum ar putea cineva care vrea să stea pe calea Domnului, mirean fiind, trăind printre oameni, să păstreze valorile autentice din Sfântul Munte, trăirea de aici, smerenia, curățenia pe cât posibil?

Părintele Teologos: Există două răspunsuri: unul scurt – prin credință și un răspuns mai lung, mai analitic și trebuie să explicitez puțin, adică să fac răspunsul mai analitic, ca să înțelegem despre ce este vorba. La ora asta asupra noastră ca neam și nu numai, există o presiune ideologică imensă și această presiune este foarte mare și foarte vicleană pentru că din păcate, știu că la ora asta puterea moale este mai tare ca puterea tare. Puterea moale este puterea care vine prin plăcere, prin viclenie, pe când puterea tare vine prin forță brută, adică ca pe vremea comunismului, dacă nu faci aia, te bat și te bag la închisoare ș.a.m.d.

Pe când plăcerea tare, pentru că este frontală și are o anumită doză de, hai să zicem sinceritate, chiar dacă distorsionată, te mai poți apăra împotriva ei, adică te ferești ”Să nu vorbim, să nu știu ce!”. În clipa în care vorbim de puterea moale prin plăcere, adică ți se oferă o mulțime de bunuri materiale, ți se oferă, chipurile, un viitor luminos ș.a.m.d. – niște cuvinte foarte mari (democrație libertate), dar golite de conținut, în clipa respectivă este foarte dificil să te opui.

Rugăciunea trebuie să fie primul val de apărare, nu ultima redută

Ca să te poți opune la așa ceva pe de o parte este nevoie, cum spune Sfântul Apostol Pavel ”și de armele de-a stânga și de armele de-a dreapta”, adică de evitarea centrilor de plăcere puternici, care îl atrag pe om departe de Dumnezeu și pe de altă parte, este nevoie și de mersul omului către Dumnezeu. Asta înseamnă că omul trebuie să se roage în fiecare zi și rugăciune asta trebuie să fie primul val de apărare și nu ultima redută.

Adică imediat ce ajungem acasă ne sărutăm soția, o întrebăm ce mai face, copii asemenea, îi îmbrățișăm, mâncăm împreună și apoi prima prioritate să fie rugăciunea. Rugăciune să fie primul lucru, să zic așa, după masa în familie, primul lucru pe care-l facem acasă sau dacă putem înainte de masă ar fi și mai bine, dar hai să nu presăm că uneori poate să genereze tensiuni treaba asta. Mai demult rugăciunea se făcea înainte de culcare și este de înțeles acest lucru și într-un fel este și foarte bine. Dar astăzi oamenii nu mai trăiesc viața de mai demult, cum era la țară, pentru că în clipa în care omul are legătură corectă cu natura cum era la țară, sigur că trupul lui va fi obosit din cauza efortului zilnic, dar sufletul lui va fi foarte cristalin și se poate ruga seara.

Astăzi, vorbesc în principal de cei care trăiesc la oraș, o viață contemporană și nu zic neapărat o viață bună, oamenii sunt foarte surmenați și deci, nu se mai pot ruga seara târziu. Dacă vin și Popeștii, Ioneștii, adică rude, prieteni numeroși, public, nu te mai poți ruga seara sau e foarte târziu, te pui să te rogi pe repede înainte, îți cade capul pe pernă și nu mai merge. De aceea, primul lucru este să ne rugăm imediat ce ajungem acasă.

Scopul nostru suprem în viață trebuie să fie iubirea

Apoi trebuie să ne gândim la veșnicia noastră. Niciodată nu trebuie să uităm scopul nostru în viață. Cele mai importante lucruri în viață și singure lucruri sigure din viața noastră sunt moartea, judecata și veșnicia. Scopul nostru este să murim cu o inimă iubitoare, să dăm răspuns bun la Judecată, adică să ne asemănăm cu Hristos cel blând și smerit cu inima ca să fim fericiți în veșnicie. Fericirea în veșnicie provine din unirea cu Dumnezeu și prin acesta și cu ceilalți și asta se face prin intermediul energiei necreate a lui Dumnezeu, prin intermediul Harului lui Dumnezeu. Principală expresie a Harului lui Dumnezeu în cotidian este iubirea.

Deci, noi avem timp până murim ca să învățăm să iubim. Ăsta este scopul nostru în viață. De acolo încolo toate celelalte sunt scopuri secundare care trebuie să concure la îndeplinirea acestui scop suprem, acestui scop principal. Adică, da sigur că am nevoie de mâncare, am nevoie de o haină, am nevoie de o un pat unde să dorm, dar toate acestea le voi face doar îl limita în care mă ajută pentru scopul meu, pentru a învăța să iubesc, pentru a-mi dezvolta capacitatea de iubire, pentru a crește personalitatea din bobocul care sunt, în floarea deschisă față de toți întru iubire. Neamul românesc este un neam care are o învățătură de credință de succes, da? Adică, ortodoxia este prin excelență știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului de ură.

Deci, prin ortodoxie, prin această terapeutică învățăm să iubim și chiar Domnul a spus: ”Pentru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei dacă dragoste aveți între voi!”, ăsta e scopul nostru în viață.

Pelerin: Da!

Scopul este ca prin meseria noastră să îi ajutăm pe ceilalți

Părintele Teologos: Și meseria pe care o avem și banii pe care îi aducem acasă, pentru că sigur că trebuie să-i aducem, trebuie să fie făcute nu în sens absolut, adică scopul în viață nu este să fii cel mai bun nu știu, pilot de avion sau cel mai bun măturător de stradă sau orice altceva, cosmonaut, scopul meu în viață este ca prin meseria mea să-i ajut pe ceilalți, adică să ofer iubire și familiei mele și celor care, să zic așa, depind sau sunt obiectul meseriei mele prin care-i ajut. Ăsta este scopul în viață și de fapt asta este diferența între profesionist și amator. Profesionistul face pentru ceilalți și din cauza asta Dumnezeul îl validează cu scule mai bune, cu niște cunoștințe superioare în domeniu și așa mai departe, pe când amatorul face pentru plăcerea proprie.

Atunci amatorul rămâne amator că și cuvântul amatori e…, nu-i un cuvânt așa…, dar când spui profesionist, e altceva, înțelegi? Asta trebuie făcut și cred că dacă ținem minte aceste scopuri și avem legătură nemijlocită cu Dumnezeu prin rugăciune, care rugăciune am spus că îi trebuie un program dedicat acesteia, o parte din zi dedicată acestui lucru și dincolo de asta, fiecare în meseria noastră să zicem ”Doamne, ajută-mă să fac aia, ajută-mă să împlinesc sarcina aia, ajută-mă să ating obiectivul respectiv!”, în clipa respectivă noi o să avem înăuntrul nostru prezența iubitoare lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, energia lui Dumnezeu și n-o să ”punem botul”, vă rog să-mi iertați expresa, la sclipiciurile, la înșelările ideologice care vin din afară.

Rolul ortodoxiei este de a vindeca

Da! Tot respectul și toată dragostea într-adevăr pentru toți ereticii și păgânii care sunt în afara ortodoxiei că și ei sunt fiii lui Dumnezeu bineînțeles, dar foarte păcătoși, așa, și noi suntem păcătoși, problema cu ei este că au o ideologie foarte nocivă pentru noi. Și pentru ei e foarte nocivă și din cauza asta la ora asta avem mari pandemii, mai mari decât Covid 19 și mai periculoase decât Covid 19, vorbim de pandemia bolilor de nervi și de pandemia singurătăți.

Chiar noi am pus pe site, pe Chilia Athonită, declarația oficială pe video de la Casa Albă în ceea ce privește pandemia singurătății, că nu știm ce să facem, că e o mare plagă care mă rog, apasă Statele Unite și nu numai și trebuie să ieșim, și e foarte distructiv, echivalentul a 70 de țigări pe zi fumat, asta în conformitate cu studiile Harvard. Ei și aici rolul ortodoxiei este de a vindeca aceste lucruri și din cauza asta trebuie să ne iubim neamul nu în sens ferească Dumnezeu, în sens egoist mergând până la nazism, ferească Dumnezeu, ci în sens de conștiința faptului că avem într-adevăr neamul românesc, o învățătură de succes care s-a dovedit că este de succes după roadele pe care le-am avut în istoria noastră. Vorbim de sfinți, vorbim de oameni duhovnicești care au ajutat… Alte întrebări?

Somnul și gândurile ce vin seara înainte de culcare

Pelerin: Părinte, v-aș adresa o întrebare comună în care cred că se regăsesc și prietenii mei. De ce apar gândurile cu precădere seara când ne punem la somn?

Părintele Teologos: De ce? Bună (întrebarea)! Pentru că omul seara de ce se pune la somn? Pentru că este obosit, nu? Bun! Deci, sună logic și oarecum așa evident. În clipa în care mintea este obosită și în clipa în care mintea este relaxantă și omul are acest răspuns psihologic înainte de a se culca, adică mă relaxez ca să dorm și pe de altă parte sunt și obosit, în clipa asta mintea devine…  aș folosi cuvântul ”liberă”, dar nu este exact o libertate, ci îți lași mintea nepăzită, cred că mai degrabă cuvântul este nepăzită. O dată și pentru că nu ești destul de vigilent și pe de altă parte, cum spuneam, te relaxezi și te lași în voie ca să adormi. Ei, în clipa respectivă diavolul care este un tip de minte foarte malefic și foarte experimentat, trimite sms-uri, trimite gânduri, da?

Gândurile sunt mișcările minții. Ei și diavolul dorește o dată să te facă să-i urmezi ideologia, să-i urmezi programul și pe de altă parte încearcă să te facă să nu dormi pentru că somnul este o stare foarte activă din viața noastră în care se întâmplă o mulțime de lucruri. Da, vorbim de eliminarea toxinelor din creier, vorbim de sedimentarea memoriilor și așa mai departe, niște lucruri foarte, foarte importante că dacă cineva nu doarme poate să și moară. Adică, vorbim foarte serios, somnul nu este o scoatere din priza absolut deloc și e o întreaga știință pe tema somnului, dar să nu intrăm în detalii. Ei și diavolul cum spuneam, care este asasin de oameni, el încearcă să facă treaba asta. Din cauza asta înainte de a te culca ia și citește Sfânta Scriptură!

Să citim ceva duhovnicesc și să ne rugăm înainte de culcare

Bine, clar că trebuie să citim Sfânta Scriptură sau cum spuneam, ar fi bine să citiți Sfânta Scriptură atunci imediat după programul de rugăciune… Bun! Dincolo de asta, seara înainte de a te culca citește Sfânta Scriptură sau o carte duhovnicească ușoară, viețile sfinților ceva, astfel încât să ai gânduri bune pentru că vrând, nevrând, gândurile se duc la subiectul citit și atunci pe de o parte se întâmplă două lucruri: unu, ți se curăță mintea pentru că se concentrează pe lucrul respectiv, nu mai vin gândurile alea rele și dincolo de asta trebuie să știi că mintea se odihnește pentru că cititul este o activitate mult mai lentă și mult mai adâncă decât văzutul la ecran de exemplu, da?

Ecranele te țin în priză pentru că sunt mult mai rapide, plus că au și o lumină albastră care îl ține pe om în tensiune, o întreagă problemă și din cauza este foarte bine să citim ceva duhovnicesc și asta te afundă într-un mod de gândire lent, adânc, duhovnicesc și asta te ajută foarte mult să dormi. Și înainte de a te culca în pat îți faci semnul crucii și spui: ”Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase miluiește-mă! Maica Domnului, ajută-mă! Sfântul zilei, ajută-mă pe mine! Sfântul Vasile, Sfântul Ion”… cum te cheamă, iartă-mă?

Pelerin: Cătălin.

Părintele Teologos: ”Sfânta Ecaterina, ajută-mă pe mine!” și așa mai departe.

Pelerin: Spunem cu vorbele noastre?

Părintele Teologos: Da, da, sigur, sigur! Și atunci încet, încet, încet, încet, să vezi că o să adormi cum trebuie. În regulă?

Pelerin: În regulă!

Părintele Teologos: Alte întrebări?

Cum să mai ținem copiii pe calea lui Dumnezeu în zilele noastre

Pelerin: Cum facem în zilele noastre să mai ținem copiii pe calea lui Dumnezeu când în jurul lor sunt atâtea tentații?

Părintele Teologos: Da, așa este! E o mare problemă asta. Întâi de toate trebuie să le fii exemplu personal și ca să le fii exemplu personal trebuie să le dedici timp, timp și atenție. Trebuie să stai cu ei și să-i înveți din experiența ta. Copiii au o capacitate și o dorință foarte mare de învățare și asta e bine. Adică, să fim serioși, încearcă pe cât posibil să le răspunzi tu! Nu spune: ”Caută pe net!”. Caută tu pe net, e mult mai bine așa. De ce? Pentru că orice sursă neiubitoare este o sursă malefică chiar dacă este corectă din punct de vedere științific. Da? Pentru că dacă el caută pe net câte tone are balena albastră, poate să găsească treaba asta și să zică ”Uau! Internetul e de încredere!”.

Da, dar după aia o să caute și alte lucruri care sunt mult mai sensibile din punct de vedere uman deoarece câte tone are balena albastră nu e o problemă sensibilă. Ei și la problemele sensibile din punct de vedere uman știi foarte bine că răspunsurile de pe internet sunt foarte periculoase ca să nu zic altceva. Din cauza asta încearcă să faci efortul ăsta, să cauți tu și să-i răspunzi tu. Bineînțeles, asta fără să se simtă cenzurat pentru că atunci ajungem la lucruri mult mai grave. După care el trebuie să știe foarte clar și tu trebuie să știi foarte clar că importanța capitală a părinților este experiența de viață și că tu și doamna știți mult mai bine cum să iubiți și el asta trebuie să învețe de la voi. 

Întotdeauna cel care iubește mai mult e mai mare

În ultimele trenduri din modă, muzică, tehnologie și așa mai departe, principalele probleme, cele mai mari drame de la primul Adam până la ultimul Adam sunt drame de iubire, de dragoste, de comportament, de păcat, alea-s problemele! Nu că ai sau nu ai un gadget sau nu știu ce niște adidași sau Dumnezeu mai știe ce… Și el trebuie să știe asta! El trebuie să știe foarte clar că tu-l iubești și că ai experiență de viață mai mare decât decât el în problemele astea. Și încă o dată cum spuneam la începutul cuvântului, el trebuie să știe ce trebuie să facă în această viață. Spuneam: să moară cu inimă iubitoare, să moară cu cinste, spun o fază după aceea, Doamne ajută-mă, să dea răspuns bun la judecată, adică să mă asemăn cu Hristos cel iubitor, cel blând și smerit și să fie fericit în veșnicie.

Și totdeauna trebuie să se gândească, bineînțeles și noi trebuie să ne gândim, lucrul ăsta pe care o să-l fac acum o să mă ajute să fiu mai fericit în veșnicie sau nu? O să mă ajute să mor cu cinste sau nu? La judecată când o să se vadă toate faptele și așa mai departe, o să mă asemăn pe Hristos sau nu? Totdeauna cel care iubește mai mult e mai mare.

”Cine știe să moară va fi liber”

Și apropo de moartea cu cinste, era la un moment dat în războiul din Vietnam dacă nu mă înșel, mă rog, era o trupă de comando înarmată până în dinți, cu camuflaj și noi ne uităm la trupa respectivă, la plutonul respectiv și suntem impresionați cum suntem influențați de filme și de toate astea, de cum se mișcă ei pe acolo și cât de fioroși sunt. La un moment dat se aude dintr-un tufiș o mișcare și spune unul dintre soldații americani: ”Stai! Mâinile sus! Ieși afară, nu mișca!” și iese din tufișul respectiv un țăran vietnamez foarte simplu îmbrăcat, foarte lejer, zâmbitor. Americanii iarăși foarte fioroși îl amenință cu arma și zic: ”Nu mișca! Dă arma!”. Ăsta scoate foarte calm pistolul și cu foarte multă noblețe întinde pistolul ținându-l de țeavă: ”Ia de aici!”…

Și dacă noi la eram impresionați de americanii cei fioroși, dintr-o dată vedem că la lumina măreției, smereniei și nobleței micului țăran vietnamez să zic așa, ăștia apar foarte caraghioși, știi? Și zice comandantul american: ”Cine ești tu? Care e misiunea ta?” și ăsta zice: ”Eu sunt un țăran vietnamez, misiunea mea este să mor cu cinste!”. Totdeauna cel care iubește mai mult și care știe să moară va fi liber. Așa a spus un filozof din secolul întâi, Seneca îl cheamă, da: ”Cine știe să moară va fi liber” și asta trebuie să învățăm și noi și copiii noștri, da?

Găsirea unui anturaj bun și sprijinirea adolescentului

Prin exemplul personal cum spuneam și prin acest drum corect o să reușești să-l păzești de bullying, o să reușești să-l păzești de presiunile ideologice și de toate celelalte după care o să-l ajuți și o să-l sprijini în a-și găsi anturaj bun. Anturajul bun este anturajul care îl face pe copil mai bun în sens de bunătate, nu atât de performanță la școală. Sigur, e și asta, da, dar întâi de toate vorbim de bunătatea, vorbim de cizelarea caracterului. Familia trebuie să fie principala instituție de învățământ și când vorbim de familia principală instituție de învățământ nu mă refer la ”home schooling”, ci mă refer la cizelarea caracterului.

Adică el trebuie să devină om și asta înseamnă că începi de la o vârstă destul de fragedă, dar mai ales de la 15 ani în sus să-i crești responsabilitățile, cum gestionezi treaba asta, cum faci treaba, astfel încât la vârsta de ”douăzeci și x” de ani, el trebuie să fie om matur, trebuie să știe să ia decizii. Foarte important lucrul ăsta! Clar că el trebuie să știe că este foarte importantă ascultarea, adică dependența de tine. O să-ți ceară ceva, tu o să-i spui: ”În mod normal nu ți-aș fi dat, în mod normal nu te-aș fi lăsat, dar pentru că îmi ceri, te las, pentru că îmi cer îți dau!”, da? Sau la un moment dat face ceva și nu-ți spune. De ce nu mi-ai cerut voie? Știi că dacă mi-ai fi cerut te-aș fi lăsat, știi că dacă mi-ai fi cerut ți-aș fi dat.

Problema nu trebuie să ne dividă, ci problema trebuie să ne unească

De ce nu spui? Că știi că dacă tu faci de unul singur la un moment dat o să calci pe o mină și mina o să-ți zboare fața, o să-ți zboare tot! Întreabă-mă că nu te cert, nu te bat, eu totdeauna sunt de partea ta, asta trebuie să știe foarte clar copilul. Și totdeauna și asta e valabil peste tot, totdeauna nu căutăm vinovatul! Căutarea vinovatului este o formă de război, este distructivă. Căutarea soluției e o formă de dragoste, o formă de cooperare constructivă, da? Dacă eu zic acuma: ”Băi, cine a pus asta pe masă?” toată lumea: ”Nu eu, el!” și așa mai departe, încep să mintă, să se îndreptățească, ridică și scuturile și nu… Dar dacă zic: ”Mă, băieți! Luați-o pe asta și puneți-o!”, toată lumea sare să ajute să rezolve problema.

Totdeauna căutăm soluția, totdeauna să fiu eu cu el împotriva problemei și nu eu împotriva lui cu problemele lui, da? Problema nu trebuie să ne dividă, ci problema trebuie să ne unească. Trebuie totdeauna să ne concentrăm pe bine, pe îmbunătățirea situației, să crească binele și o să fim și noi buni. Dacă ne concentrăm pe rău, răul o să crească și o să devenim și noi răi. Foarte important lucrul ăsta!

Copilul trebuie să învețe să fie de cuvânt

Și iarăși, copilul trebuie să învețe să fie de cuvânt, adică să fie înfrânat: ”La ce oră o să vii în seara asta? La 10, la 11, la 12? La ce oră o să vii în seara asta?”. Să zicem la zece, bun, Ok! Te uiți la ceas, vine la 10:30: De ce n-ai venit la ora 10 cum ai spus? Știi că dacă mi-ai fi cerut la ora 11, te-aș fi lăsat! Dar de ce n-ai venit, de ce nu te-ai ținut de cuvânt? Pentru că dacă tânărul se ”des frânează” în două cuvinte, o să învețe acest lucru și la un moment dat, ferească Dumnezeu, se desfrânează într-un singur cuvânt, știi la ce mă refer din toate punctele de vedere. E foarte important lucrul ăsta. Ei și atunci cred că încet, încet o să devină într-adevăr o personalitate care trebuie să fie.

Ecranele sunt o sursă puternică de drog

Și bineînțeles, clar trebuie să fii foarte atent la ecrane pentru că ecranele sunt o formă de drog foarte puternică și ecranele nu iubesc, ecranele nu iubesc! Să-i spui tânărului, copiilor, câți ai, iartă-mă?

Pelerin: Un băiat de 13 ani și o fată de nouă ani.

Părintele Teologos: Să-ți trăiască!

Pelerin: Mulțumesc!

Părintele Teologos: Sunt o sursă foarte puternică de drog și sunt făcute în mod special să fie astfel. Adică, tot design-ul aplicațiilor, că de fapt acolo vorbim…

Pelerin: Te atrag!

Părintele Teologos: Te atrag pentru că sunt făcute ca să-ți creeze un puseu de dopamină cât mai mare posibil și cât mai repede posibil. Și dacă noi știm de treburile astea, darămite cei care sunt specialiști! Eu am lucrat în domeniu, bine nu sunt monah bun, dar știu foarte bine de treaba asta și să ne ferească Duhul Sfânt și Bunul Dumnezeu. Așa și ei trebuie să știe treaba asta și trebuie să știe că se droghează cu toate efectele adverse conexe, da? Adică îți distruge capacitatea de atenție, distruge capacitatea de concentrare și distruge capacitatea de gândire, uită de toți ceilalți, este absorbit acolo, generează dependență. Deci, tot ceea ce știi… nu știu, intră pe un site sau întreabă pe cineva care știe despre droguri care sunt efectele secundare ale drogurilor, alea se aplică și în cazul ecranelor.

Sunt exact aceleași reacții chimice care se întâmplă în sistemul nervos și de acolo încolo… bineînțeles, la alte magnitudini, dar tot aia este, face parte exact în același lucru. Și dincolo de astea, ecranele nu iubesc, nu iubesc și ecranele împing în depresie. Și deci, tânărul în loc să să crească, să se dezvolte și să fie puternic în adevăratul sens al cuvântului, nu mă refer la mușchi aici, îl vezi că este chircit, că este anxios, că este depresiv. În limba română nici măcar n-o exista cuvântul depresie, acesta provine din influențeze vestice. Nu știe ce să facă, are crize de identitate, nu știe să se comporte, nu știe să facă o relație. Sunt foarte mulți oameni astăzi care nu sunt căsătoriți, pot să se căsătorească și dacă se căsătoresc după aceea în scurt timp divorțează. De ce? Pentru că nu știu să se comporte.

Ei știu să se comporte pe ecrane, dar în viața reală nu știu, înțelegi? E foarte important lucrul ăsta și trebuie să știe copilul.

Pelerin: Viața nu este ca în filme!

Viața reală este mult mai frumoasă

Părintele Teologos: Da, din contră, viața bate filmul! Este mult mai frumoasă real, dar copilul trebuie să învețe să…, Deci eu văd copiii cum butonează pe ecrane, slavă lui Dumnezeu, ferească Dumnezeu, dar în viața reală nu e în stare să facă o conversație și e singur. Nu știu, e mare, mare dramă! El trebuie să știe treaba asta, trebuie să știe, să-i spui: ”Tată, eu am experiență, deci știu ce vorbesc, eu am fost la vârsta ta, tu n-ai fost la vârsta mea! Tu n-asculta pe colegul tău de clasă sau pe colega ta de clasă! Bun, te înțeleg că e de aceeași vârstă cu tine, dar eu am fost la vârsta ta în urmă cu zeci de ani, știu ce se întâmplă!”. Foarte important lucrul ăsta! Sigur că va trebui s-o lași pe ecrane pentru că altfel o să aibă o presiune de grup, ostracizări…

Pelerin: Cu control parental!

Părintele Teologos: Da, neapărat, sigur, control parental, limitarea accesului, post. Trebuie să postească, clar trebuie să existe. În limba engleză, chiar în ortodoxia de limba engleză care este o ortodoxie foarte bună la ora asta, există cuvântul ”efasting”, ”e” de la electronic și ”fasting” care în limba engleză înseamnă post, da? Adică, post de electronică! Cam astea ar fi așa foarte pe scurt referitor la întrebare. Nu știu dacă am uitat ceva, dacă am uitat ceva te rog să mă ierți!

Pelerin: Nu!

Copiii, neapărat să se roage

Părintele Teologos: Neapărat să se roage, neapărat să se roage!

Pelerin: Se roagă!

Părintele Teologos: Foarte bine! Pentru altfel nu o să primească puterea pe care o dă Dumnezeu și nu o să reziste, dar dacă se roagă și merg la biserică, bine sunt pe cameră, dar vă spun și trucul ăsta. Bun, te duci la biserică cu ei, iar după ce mergi la biserică dă-le un dar. Cel mai mare dar este timpul tău, prezența ta. Mergeți pe undeva, plimbați-vă pe undeva, mergeți la o cofetărie, stai cu ei, zâmbește-le, rezolvă-le o problemă, spune-le o poveste, ceva folositor, de suflet ca să simtă dragostea tatălui, să simtă prezența protectoare a tatălui și iubirea mângâietoare a mamei. Neapărat! În regulă?

De ce este din ce în ce mai greu să îți faci familie?

Pelerin: Părinte, eu aș vrea să vă întreb ceva legat de familie. De ce în ultimii ani a devenit din ce în ce mai greu să-ți faci familie?

Părintele Teologos: Da, de ce? Din cauza asta: oamenii nu mai știu să se comporte. Și am spus că una din principalele cauze, e vorba de ecrane și o altă cauză sunt tot ecranele să zic așa, dar e vorba de cultură. La ora asta lumea se conduce prin cultură sau mai bine zis anti-cultură, da? În principal prin muzică și filme.

Bun, Ok! A spus că este cineva aici care conduce grupul, nu-l vedeți, e în spatele camerei, e vorba de Marius Mihai care este cineast. Nu știu dacă în ultimul timp, când spun ultimul timp nu mă refer la ultimele luni, ci ani de zile, să fi văzut un film cu o familie fericită. Adică un film în care, băi, să văd că… bine, nu mă uit la filme să zic așa, dar un film în care el se întâlnește cu ea, o poveste de dragoste frumoasă și cum se spune acolo, s-a întâlnit Făt Frumos cu Ileana Cosânzeana, au avut mulți copii și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și încălecai pe o șa și vă spusei povestea așa! Toate filmele sunt cu divorț, sunt cu distorsiuni sexuale, cu drame și așa mai departe.

Tu de unde să înveți? Sigur că mai demult existau Viețile Sfinților, existau povești, plus că exista tradiția în neam, că ați pus  prima întrebare. Știai cum să te comporți. Știai cum să te comporți cu partenera de viață că acum discut cu bărbați, astfel încât să știi o dată cum s-o cucerești și după care cum să menții această căldură a dragostei. Ei, pentru că astăzi oamenii nu mai știu să se comporte și nu mă refer aici la Doamne ferește, obrăznicii frontale… Uite, că sunt și astea, dar vezi un limbaj ferească Bunul și Sfântul Dumnezeu. Din cauza asta oamenii nu mai pot să facă o familie, nu mai pot. Sau dacă fac la scurt timp se despart și asta vezi și prin filme. Asta este promovat la maxim, imediat ce se întâmplă ceva, pac, se ceartă, pac se despart!

Bărbatul și femeia sunt complementari

Nu! Numărul unu: trebuie să știm că cei doi sunt complementari. Bărbatul nu este egal cu femeia, bărbatul este incomparabil cu femeia pentru că nu se poate compara un stejar cu un crin. Cei doi sunt complementari și bărbatului îi este nativ mai bun ceva și femeii nativ îi e mai bun în altceva. Nu poți să fii mamă, un bărbat nu poate să fie mamă, clar! Bun! Deci, acolo unde inteligența femeii, care este o inteligență mai degrabă emoțională, grijulie, atentă la detalii, frumoasă, are mult mai multă sensibilitate la frumos, acolo ascultă de ea, fă ascultare de ea! Ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, frumosul prin casă, decorațiuni prin casă, grijă de copii și așa mai departe, acolo mama știe.

Pe când bărbatul este în problema asumării de riscuri, în probleme mai complexe, probleme de protecție, de siguranță, probleme care necesită forță, nu mă refer la forță fizică, dar sigur… da, bun! Deci, atunci când cei doi își împart astfel sarcinile și unul ascultă de celălalt și când spun ascultă de celălalt trebuie să aibă și dispoziția de a face ce spune celălalt, dar și ascultare. Adică, las-o să vorbească, ascult-o să vezi ce spune, să se descarce și ea puțintel, să se confeseze… ca la spovedanie. Bineînțeles că nu vorbim de taina spovedaniei pentru că trebuie să fie preot acolo, dar las-o să vorbească ca și confesiune, adică să descarce puțin. Și după ce vezi că a trecut intensitatea de mesaje abia atunci vorbește și tu. Nu stai ca pantera și imediat ce a zis ceva, pac, o tai, ”lasă că știu eu!”.

Și cu copiii la fel, lasă-i să vorbească puțintel, da? Și iarăși cum spuneam, să avem dispoziție de ascultare. Ei și în clipa care facem lucrurile astea, lucrurile o să meargă mult mai bine. Plus, cum spuneam, să avem grijă cu managementul problemelor. Deci, totdeauna problema trebuie să ne unească, să căutăm soluția nu vinovatul, da? Să fim noi doi împotriva problemei. Iarăși, e nevoie de răbdare, nu trebuie să contorizăm, da? Pentru că dacă contorizăm, ferească Dumnezeu, ”Da, că tu n-ai făcut!” și așa mai departe, facem ca la ping-pong și mai ales că paletele se apropie din ce în ce mai mult una de alta până explodează, nu! Las-o să treacă, nu ține minte răul pentru că răul ne toxifică. Iubirea ne hrănește sufletul pe când răul ne toxifică.

Biserica este esențială pentru că Biserica este terapeutică.

Ei și atunci încet, încet, în timp o să vezi că o să se ajungă la un rezultat foarte bun. Esențială este însă Biserica pentru că Biserica este terapeutică. Adică, în Biserică omul știe de ”Te rog să mă ierți!”, omul știe de spovedanie, de rugăciune, adică îl are pe Dumnezeu atotputernic care rezolvă o problemă, nu trebuie să fiu eu care să îndur nedreptatea, care să înghit nedreptatea și așa mai departe pentru că are grijă Dumnezeu, am credință în Dumnezeu, n-o să fiu și asta mai ales la femei, dar se întâmplă și la bărbați, n-o să fiu timorat pentru că eu știu, cineva, șeful sau cineva despre care cred eu că e puternic, astăzi o să mă calce în picioare și așa mai departe pentru că e Dumnezeu care are grijă.

Pentru că dacă omul este în Biserică și are această credință, le duce mult mai ușor. Și iarăși spovedania este esențială pentru că la spovedanie te descarci de energia demonică care vine pe fiecare dintre noi în urma păcatelor pe care le facem. Și pleacă asta și ai puterea să renaști, ai puterea să înflorești iar și să mergi înainte. Și mai ales este esențial un duhovnic comun pentru că da, clar, cei doi nu trebuie să escaladeze conflictele, cei doi trebuie să lase să treacă și după ce se calmează atunci să discute, să fie împăciuitori, să vorbească unul după altul, să facă răbdare unul cu altul. Da, dar la un moment dat o să fie un conflict care o să țină puțin. Ei, atunci cei doi trebuie să aibă o persoană neutră, acceptată de ambii și duhovnicească, la care să găsească rezolvarea problemelor.

Și acesta duhovnicul nu soacrele, nu mamele, că mamele vrând nevrând sunt părtinitoare cu copilul sau cu copila. Bun, deci, duhovnicul este instalatorul care va repara vasele comunicante sparte prin conflict, este esențial. Mai demult exista și bătrânul satului, înțeleptul satului și așa mai departe, dar din păcate astăzi a dispărut. Dacă găsiți un astfel de înțelept puteți să-l prețuiți în greutatea lui în aur că merită.

Ce se întâmplă când omul moare? 

Pelerin: Părinte, voiam să vă întreb ce se întâmplă atunci când trecem în neființă? Unde călătorește sufletul exact?

Părintele Teologos: Da! Întâi de toate nu trecem în neființă pentru că asta ar însemna dispariția, da? Tu te referi la moarte?

Pelerin: La moartea, da!

Părintele Teologos: Moartea este un fenomen nenatural. Dumnezeu ne-a făcut moartea, prostia lui Adam a adus-o în existență, da? Moartea înseamnă separare. Sunt două morți, dacă dorești: o dată este separarea sufletului de trup și separarea sufletului de Dumnezeu pe cât e cu putință unui suflet veșnic. Tu evident te referi la separarea sufletului de trup. Bun, în clipa în care omul moare se întâmplă un fenomen care este foarte important în discuția noastră, este esențial de fapt și anume acela că sufletul se stabilizează pe direcția existențială, direcția duhovnicească pe care a avut-o în clipa morții. Deci, în clipa în care omul moare mașina nu se oprește, circulă, dar chiar cu o viteză mult mai mare decât aici pe pământ, trebuie să știi, dar se înțepenește volanul, da? Cam asta este imaginea pe care poți s-o ai.

Iubirea este hrana sufletului

Deci, dacă eu în clipa morții urăsc înăuntrul meu pe cineva sau am gânduri rele aceste gânduri le voi avea în veșnicie. Nu este atât de important unde se duce sufletul, da? În văzduh se duce duhul uman, adică în cer, hai să spunem așa, ci este foarte importantă starea cu care mergem. Din cauza asta am spus că până murim trebuie să învățăm să iubim. De ce? Pentru că iubirea înseamnă deschidere față de celălalt și mai ales față de Dumnezeu și mai ales că iubirea este hrana sufletului.

După cum trupul se hrănește cu mâncare, cu apă, cu aer la fel și sufletul se hrănește cu Harul lui Dumnezeu, energia necreată a lui Dumnezeu a cărei expresie principală este iubirea. Deci, noi până murim trebuie să găsim surse de înviere. Dacă eu până mor mă deschid și am gânduri bune și am stare de pace, sunt hrănit și îndeplinit duhovnicește, în clipa în care mor această stare se permanentizează în veșnicie.

Ce putem face pentru cei trecuți la Domul

Iarăși o altă caracteristică a vieții după moarte este faptul că sufletul nu se mai poate ajuta pe sine pentru că el merge pe direcția respectivă, nu mai poate să dea din volan. Dacă e pe direcția bună, foarte bine, dar dacă e pe direcția rea e o problemă. Ei, din cauza asta… și vezi că biserica spune treaba asta, că putem să-i ajutăm și trebuie să-i ajutăm pe cei care au plecat dincolo. Trebuie să-i ajutăm și putem să-i ajutăm cu fapte de iubire. Vorbim de milostenie, adică să dăm o hăinuță unei familii sărace, un ceva sau rugăciuni pentru ei. Sunt și rugăciuni personale pe care fiecare dintre noi le facem cu cuvintele noastre, sunt și rugăciuni instituționale, la biserică dăm un pomelnic, parastas și așa mai departe.

Ei și atunci în clipa care noi facem un gest de iubire pentru persoana respectivă, în numele persoanei respective, atunci Dumnezeu ia această iubire pe care noi o acumulăm prin fapta noastră și i-o trimite lui și el crește, da? Crește, crește încet, încet și dacă este la minus iese. E posibil să ajungă la rău și după aceea să ajungă la pozitiv, adică să iasă din iad, adică să iasă din chinul respectiv, din singurătatea respectivă și să ajungă într-o stare bună. Sigur, cunosc cazuri în care oamenii au văzut iadul și Raiul, oameni care încă trăiesc și care au văzut pe cineva în iad și datorită unor fapte bune pe care le-au făcut pentru respectivii, i-au scos din iad, sigur! E bună treaba asta și din cauză asta Biserica spune să ne rugăm pentru că este speranță! În regulă?

Pelerin: Da!

Părintele Teologos:  Și ca să terminăm, o să fie un punct în viitor când va fi Învierea din morți cum se numește, când sufletul își va recăpăta trupul înapoi, trupul însă o să fie în deplinătatea facultăților sale trupești, da? Deci, nu o să mai aibă nu știu, nevoie de mâncare, de apă, de somn, de toaletă, de toate lucrurile astea și n-o să mai aibă boli, infirmități. De exemplu, dacă cineva s-a născut orb, Doamne ferește, asta nu înseamnă că el își recăpăta trupul orb, ci va fi în deplinătatea facultăților sale trupești. În regulă? Bun, alte întrebări?

De ce nu ne mulțumim cu puțin?

Pelerin: Părinte, de ce nu ne mulțumim cu ce avem și vrem din ce în ce mai mult și alergăm după așa zisa avere și vorba aia, nu luăm nimic cu noi?

Părintele Teologos: Da, așa este! Aste este o distorsiune a Raiului pierdut. Omul dorește desăvârșirea, dorește totul, dorește să devină ca și Dumnezeu. Dar căderea lui Adam constă în faptul că el crede că pe această desăvârșire o găsește în materie, asta e căderea lui Adam. Diavolul asta i-a spus lui Adam și uite ce scrie în scriptură: ”Du-te în pomul cunoștinței binelui și răului și mănâncă de acolo”, adică, du-te în pom acolo o să găsești cunoștința desăvârșită. Pomul ce e? Pomul e materie. Ei, de atunci și până astăzi Adam, adică noi căutăm continuu împlinirea în materie și bineînțeles că nu o s-o găsești niciodată în materie. Perfecțiunea unde o găsești? Perfecțiunea o să o găsești la ce e perfect, la Dumnezeu, înțelegi?

Ei, asta este drama noastră, că noi încercăm încontinuu să căutăm în direcția respectivă. Dorința este corectă pentru că așa suntem noi făcuți să devenim perfecți, direcția este greșită, da? Este vorba de strâmbare, asta a făcut diavolul, l-a strâmbat pe Adam. I-a zis diavolul: ”Nu te du tu la Dumnezeu cel perfect ca să devii perfect, ci du-te în pom!” și în pom am intrat, înțelegi? Este o dramă, este o distorsiune, este o greșeală și din cauza asta vom folosi lucrurile materiale doar pentru a ne ajuta să creștem iubirea din noi, să ne apropiem de Dumnezeu. Adică, o să mâncăm ca să trăim, n-o să trăim ca să mâncăm, da? O să ne luăm haine atât cât e necesar ca să avem un echilibru al temperaturii ca să zic așa și așa mai departe. Avem și casă ca să ne odihnim, atât!

Nu mergem încontinuu, încontinuu, încontinuu pentru că foarte bine ți-ai dat seama că e absurd, că toate lucrurile astea se izbesc de zidul morții și nu ai ce să faci cu ele după aceea. În principal sunt trei mari giganți ai patimilor, ăsta este unul între ele, averea. Celelalte sunt puterea și plăcere. În regulă?

Pelerin: Da!

Părintele Teologos: Alte întrebări?

De ce mamele oferă totul copiilor?

Pelerin: Aș reveni tot la familie și v-aș întreba de ce mamele le oferă copiilor cu așa o ușurință tot ce aceștia le cer?

Părintele Teologos: Da, sunt mai multe cauze aici. O dată e vorba și de număr. Dacă e un singur copil atunci toată dragostea părinților și mai ales a mamei cade pe el singur și asta este o mare problemă, după care mama este mult mai emotivă, iar tata este mai rațional. Ei, mama fiind mai emotivă, o face ca să nu pățească ceva, să nu se întâmple ceva pe când tata fiind mai rațional spune că da, e nevoie de balanță, e nevoie echilibru, e nevoie să dea și el cu capul uneori ca să învețe, știi?

Ei, mama trebuie să fie însă foarte atentă la această dragoste ca să nu-l sufoce pe copil. Deci, mama întâi de toate trebuie să se roage, vorbesc foarte serios, trebuie să aibă viață duhovnicească și să-L găsească pe Dumnezeu înăuntrul ei, conștiința să-i spună: ”Vezi, că nu faci bine!”. Și mai ales dacă mama, cu totul respectul spunând, întâi de toate nu știu despre cine vorbești, da?

Pelerin: Despre familia mea, despre soția mea.

Părintele Teologos: Sigur, bineînțeles!

Pelerin: Eu mă mai opun și ajungem să ne certăm.

Părintele Teologos: Sigur, sigur! Dar de multe ori, vreau să vă spun, cu tot respectul față de doamna ta, e posibil ca ea să aibă o traumă mai veche, să fi simțit o nesiguranță sau o lipsă în trecut și ea vrea ca la copil să nu-i lipsească nimic ceea ce este greșit.

Pelerin: Eu o întreb mereu: ”Măi, părinții tăi nu ți-au dat și vrei să faci aceasta cu copiii noștri?”, dar ea zice că a avut și că părinții ei i-au dat…

Copilul trebuie responsabilizat, trebuie pregătit pentru viață

Părintele Teologos: Da, a fost crescută astfel! Ei, atunci e exact cauza contrară, deci e o altă extremă. Nu! Copilul trebuie neapărat să știe că este limitat. De ce? Pentru că la un moment dat clar își va lua zborul și dacă nu își va lua zborul înseamnă că va fi un un asocial, un incapabil social, cu tot dragul spun treaba asta, dar pleacă, copilul va trebui să meargă la casa lui. Bun! Ei, în clipa în care el este învățat să nu-i lipsească nimic, se va panica. De ce? Eu sunt învățat să am nu știu, dau un exemplu, 1 milion de euro în buzunar. Ce mă fac? Eu știu tineri care fără 500 de euro în buzunar erau panicați efectiv, nu știau ce să facă.

Nu! Cum spuneam, copilului trebuie să i se crească responsabilitățile mai ales la vârsta adolescenței, adică între 15 și 20 și ceva de ani, astfel încât copilul trebuie să știe să gestioneze situații din viață cu care se va întâlni. Pentru că este ireal să i se ofere puf totdeauna, să i se ofere cuibul pe care oricum îl va părăsi la un moment dat. Ei, dar pentru asta părinții trebuie să-l înconjoare cu dragoste, iar această dragoste trebuie să fie o dragoste înțeleaptă și nu exagerată, astfel încât cum spuneam, copilul trebuie să învețe să se pregătească pentru viață. Acum, cu toată dragostea față de doamna, dacă poți să-i arăți și materialul.

Mai demult să nu uităm, copiii mergeau la armată, adică armata erau obligatorie de la vârsta 18 ani și mă gândesc la copii de astăzi, adică despre ce vorbim? Și unde mai pui ca 20 de ani trebuiau să se căsătorească, să fie la câmp cu animalele, femeie, copii și așa mai departe, adică erau oameni maturi. Ei, dacă noi îi cocoloșim, copilul n-o să se maturizeze niciodată. Și mai ales o să-și termine perioada de adolescență, adică perioadă de dezvoltare cortexului prefrontal și o să rămână copil, o să rămână imatur. Nu! Trebuie învățat și învățat de mic și este foarte important, de ce? Pentru că în familie există protecție și siguranță, dar cu cocoloșire. Adică, tu îi spui să facă ceva și îți asumi faptul că acel ceva pe care o să-l facă el o să-l greșească că n-are experiență.

Familia este foarte importantă în creșterea copiilor

Da, dar o să greșească în poligon, ca să zic așa, adică greșeala lui nu o să-i explodeze în față pentru că tu îl protejezi. Nu poți să-l cerți, ci îi să spui: ”Uite, nu face așa, fă așa! Hai, că-ți arăt cum!”, știi? De aste e foarte importantă familia, nu? Nu dai așa la plug, dai așa sau orice altceva. De aste e foarte importantă familia, nu pentru a-l ține pe respectivul în puf ca să nu pățească nimic. Sau uneori vin cu pretextul că trebuie să învețe. Evident că trebuie să învețe la școală, adică să fim serioși, ferească Dumnezeu, dar asta nu înseamnă unilateralitate. Extremele totdeauna sunt greșite și totdeauna sunt de la diavol. Adică, clar trebuie să învețe, dar pe de altă parte trebuie să se pregătească și pentru viață.

Și el trebuie să deschidă față de tine și trebuie să-l lauzi în clipa în care spune ceva de la școală, mai ales dacă lucrul respectiv este rău. Adică, o să spună: ”Tata, mi s-au oferit droguri la școală!”. Tu trebuie să clar să-i spui: ”Tata, apreciez foarte mult că mi-ai spus!”, după care-i spui: ”Vezi că-i greșit! Ferească bunul Dumnezeu, nu pui mâna pe așa ceva!”, n-o să fii agresiv împotriva lui, ci împotriva problemei, dar clar că trebuie să-l lauzi încă o dată.

Trebuie găsită soluția nu vinovatul

Pelerin: Chiar anul trecut a venit fiica de la școală și a zis: ”Tati, am găsit pe o tablă scris numărul de telefon al dealer-ului”.

Părintele Teologos: Da, clar! Foarte bine!

Pelerin: A venit și mi-a spus.

Părintele Teologos: Trebuie să-i spui ”Bravo, bine!” și așa mai departe ca să știe că ești de partea ei și ea e de partea ta, să nu se închidă că dacă se închide e dificil.

Pelerin: Da! Și mai fac o paranteză: relația noastră din cauza chestiilor astea, are de suferit.

Părintele Teologos: Sigur!

Pelerin: Începem și ne certăm mult mai des, parcă ar fi un război.

Părintele Teologos: Așa este!

Pelerin: Punem ambițiile…

Părintele Teologos: Da, e greșit! În primul rând nu vă certați în fața copilului niciodată, dar niciodată!

Părintele Teologos: Asta-i spun și eu!

Părintele Teologos: Numărul doi: las-o să treacă, nu deschide gura atunci pentru că atunci se află sub imperiul momentului. Dacă nu greșește e greșit pentru tine s-o cerți, dacă greșește, orice om care greșește are o energie demonică. Deci, oricum ar fi, nu-i bine în momentul respectiv. După ce se calmează, după ce trece momentul respectiv, după ce se luminează relativ mintea, după aceea spui: ”Draga mea, știi cred că ar fi mai bine să…” nu știu ce și așa mai departe, nu frontal spus. Oferă soluția, nu-i spune în față că a greșit ea, da? Pentru că asta înseamnă atac frontal, da? Găsirea vinovatului am spus că este greșită, ci îmbunătățirea situației, găsirea soluției  întotdeauna, asta cred că trebuie făcut. În regulă? Alte întrebări?

Cum trebuie să procedăm când greșim față de cineva

Pelerin: Părinte, dacă facem ceva greșit față de cineva sau față de ceva și vocea interioară ne spune că nu e bine, cum facem să îndreptăm?

Părintele Teologos: Întâi de toate trebuie să-ți ceri iertare. Și de la Dumnezeu, sigur, dacă e mai mare, te spovedești, după care îți ceri iertare și de la omul respectiv. Trebuie să știi că totdeauna cel care iubește mai mult e mai mare și cel care își cere iertare, chiar dacă celălalt poate să bombăne, să zică ”Aha!”, este impresionat, știe că a fost învins pentru că cel care iubește mai mult întotdeauna e mai mare. ”Te rog să mă ierți!”, în regulă? Fă asta și o să vezi că o să fie bine chiar dacă e pasul ăla, știi, ”eu, bărbatul”, nu! Dar dacă faci pasul respectiv o să vezi că o să fie foarte bine.

Pelerin: Nu e vorba de cineva din familia mea, e vorba de cineva din afara familiei…

Părintele Teologos: N-are importanță! Eu asta am văzut-o ca și monarh. Deci, am văzut-o ca și monah. Pe mine unul dintre lucrurile care m-a ajutat foarte mult în viață a fost că spuneam foarte ușor evloghiso, în limba greacă înseamnă ”te rog să mă ierți”. Bine, înseamnă ”bine-cuvântează”, iar celălalt venea și mă certa și așa mai departe. Și mai ales pentru că eu eram format ca și programator, adică pe ceva de nișă, pe ceva de care monahii nu știau. Ei și când îmi spuneau ei mie de calculator de foarte multe ori greșeau pentru că n-avea experiența, da? Bun! Și pe urmă mă certau, iar eu spuneam evloghiso, te rog să mă ierți! Eu puteam să spun: ”Bă, cine ești tu? Tu care n-ai scris o linie de cod în viața ta și nu știu ce!…”, nu!

Ajută foarte mult să spui: ”te rog să mă ierți”

Ajută foarte mult să spui: ”te rog să mă ierți” chiar și dacă nu greșești ca să plece acel val întunecat al conflictului, acel pumn care vine, energia demonică și după aceea în timp o să spui: ”Știi, cred că totuși ar fi fost mai bine să nu punem butonul ăla acolo, să facem altfel” și așa mai departe, știi? Dar nu în clipa aia, nu escaladăm conflictele. Pentru că omul are tendința să-și mențină poziția din cauza egoismului său și mai ales dacă e publică poziția, aia e! Adică, poți să dai cu tunul… Ți-am spus, deci eu sunt programator și la mine au venit programatori de zeci de ani, nu zic că asta e bine neapărat, dar așa s-a întâmplat, asta e istoria mea.

Ei, a venit la mine un părinte bătrân care cred că n-o deschis calculatorul în viața vieților lui sau dacă l-o deschis se uita la calculator și calculatorul la el, și o venit la mine ”Hai, să te învăț să să programezi, că nu știi, să-ți arăt eu cum trebuie să faci!”. Nu că nu scrisese o linie de cod, am spus că nu deschise calculatorul în viața lui. Ei, ce trebuia să spun? Te rog să mă ierți! Și atunci încet, încet s-o văzut că omul respectiv nu știe, înțelegi? Deci, totdeauna să trecem peste și dacă am greșit să ne cerem iertare și o să fie foarte bine. În regulă? Mai are cineva întrebări?

Babilon-ul din cinematografie

Pelerin: Mi-am amintit de o chestie vis-a-vis de cinematografie. În Statele Unite acum doi ani s-a făcut un film, se numește ”Babilon”. A venit de la faptul că ați văzut aceste filme în care cuplurile se despart și deschizând acest subiect am ajuns la concluzia că de fapt s-au schimbat și sunt corupți polii de validare, respectiv, cei care fac filme se duc la Berlin, se duc la Cannes, se duc la Oscar să fie validați.

Părintele Teologos: Evident! Să fie de succes!

Pelerin: Exact! Și mergând în acești poli care sunt corupți de fapt cu ce te duci? Cu ceva și mai corupt!

Părintele Teologos: Evident! Pentru că acolo aștepți validare de la niște corupți, de ce? Pentru că ei sunt așa, adică ei așteaptă o validare pentru dramele lor pentru că ei sunt săracii, nu-i judecăm pe ei ca oameni pentru că e o întreagă poveste, dar ei sunt despărțiți, ei sunt foarte păcătoși și așa mai departe, urât, urât, urât! Ei și atunci ei așteaptă o mângâiere, o validare, că nu sunt singuri pentru că singurătatea este iadul, da?

Pelerin: Exact!

Părintele Teologos: Așa! Bun! Ei și atunci evident vii cu treaba asta.

Pelerin: Și atunci așa s-a corupt standardul și e destul de dificil pentru că în culturile mai mici, cele care nu mai au forța și vlaga să genereze concepte și să genereze filtre de validare, se supun acestor…

Părintele Teologos: Acestor poli! Singurul Dumnezeu este cel care poate să… și vezi că Dumnezeu este activ în istorie și acum încet, încet se schimbă puțin.

Hollywood-ul a luat foc

Pelerin: Păi, Hollywood-ul a luat foc!

Părintele Teologos: Păi, da, a luat foc! Și vezi, focul de la Hollywood, deci, eu m-am rugat pentru treaba asta și e de la Dumnezeu, să știi! Suntem foarte compătimitori față de oameni, dar lumea de acolo… deci, una sunt oamenii care sunt foarte frumoși și alta este boala păcatului care e foarte mare, foarte mare. Și m-a impresionat foarte mult, dar n-am urmărit. Eu îs monah și evident că mi-a intrat în feed, singurul pe care l-am ascultat, l-am ascultat pe Mel Gibson. Bun! Sigur, omul e eretic și așa mai departe, dar ce înseamnă om duhovnicesc, totuși? Deci, el o zis: ”Bine că toată familia mea este bine și suntem ok!” și nu știu ce.

Sigur că este emoționant să vezi că 15 ani sau 20 de ani cât o zis c-o trăit în casa respectivă și pe el l-au deranjat amintirile, adică fotografiile și toate lucrurile dragi și așa mai departe pe care le-au pierdut. Deci, toate astea sunt lucruri, ceea ce contează este persoana, zice, este sufletul, este omul care rămâne și că toată familia este bine și că toți suntem bine și așa mai departe. Și ceea m-a impresionat, zice Gibson, sunt ”chicken”, adică găinile, că zice că o scăpat toate. Zice că or scăpat toate și le-a adus să mănânce și așa mai departe, zice ”amazing”, adică extraordinar. Și vezi un om care este calm fără a fi nesimțit, asta-i taina duhovniciei. Adică Dumnezeu a îngăduit, Doamne, iartă-mă pentru păcatele noastre, lucrurile sunt lucruri, sigur avem nevoie, dar dacă se duc, așa a vrut bunul Dumnezeu, fie binecuvântat Dumnezeu!

Bine că persoanele, adică oamenii, cei dragi sunt în regulă. Deci, totdeauna Dumnezeu, Dumnezeu este deasupra tuturor și duhovnicia rezolvă totdeauna.

Șocul trecerii de la filmul mut la cel vorbit

Pelerin: În filmul ăsta, în Babilon, vorbește despre trecerea de la filmul mut la filmul vorbit și e o paralelă foarte interesantă în care o serie întreagă de actori sunt distruși de momentul ăsta.

Părintele Teologos: Păi, așa a și fost! De ce? Pentru că omul își proiectează asupra celuilalt ce are el în interior și erau niște oameni care aveau niște caractere foarte discutabile, să nu judecăm, așa, care arătau foarte bine și filmul mut îi avantaja. În clipa în care a apărut filmul sonor se vedeau deja caracterele, adică erau foarte ironici și așa mai departe și atunci oamenii au zis ”uau!”, știi? Ăsta este idolul meu?

Sau pe de altă parte un caz foarte celebru a fost cu Charlie Chaplin care a făcut primul lui film sonor, ”The Great dictator”, ”Marele dictator”, care este unul epocal, chiar îl recomand tuturor, deci e un film foarte, foarte tare. Sigur că la prima vedere este vorba de o comedie, dar este un film foarte tare în care dintr-o dată Chaplin, cel pe care îl știam cu bastonașul și ”ha ha ha hi hi hi!”, îl vezi că da, este într-adevăr comediant, foarte bine și dintr-o dată în film îți dai seama că este foarte inteligent, foarte, foarte inteligent, genial de-a dreptul. Și din cauza asta l-au și expulzat din SUA, a trebuit să plece de acolo și e o întreagă poveste.

Pelerin: Da! Și acum mă gândeam că ăsta ar fi și momentul pentru care a luat foc pentru că este din nou o trecere, adică cu apariția AI-ului cu…

Se face ușor trecerea către o nouă eră 

Părintele Teologos: Da, da, da! Și nu numai atât, e vorba de o trecere, da, sigur că sunt semne și din punct de vedere tehnologic, sociologic, social și așa mai departe, dar este duhovnicească, o trece duhovnicească, o nouă eră să zic așa, o nouă generație, nu mă refer la biologic, ci mă refer la ideologic.

Pelerin: Mai bună sau mai rea?

Părintele Teologos: Depinde de ei, adică sigur că și de noi, dar e clar însă că vezi că Dumnezeu schimbă fața lumii. Adică se văd o mulțime de schimbări pentru că… ce s-a întâmplat? Avionul civilizației vechi a căzut, s-a prăbușit, adică se vede clar că sunt ultimele zvâcniri, ultimele răsuflări ale unei ideologii bazate pe distorsiuni sexuale, pe tot felul de lucruri de genul ăsta, pe extremisme și așa mai departe, care la ora asta nu mai are putere în motoare și se prăbușește avionul respectiv, ideologic vorbind, da? Deci, acum începe o nouă eră care are și părți bune, foarte bune, o reîntoarcere apropo la iubirea de neam, o reîntoarcere clară la creștinism, adică slavă lui Dumnezeu la religie și așa mai departe, care e foarte bine. Da, dar pe de altă parte trebuie să fim foarte atenți, știi?

Adică, nu care cumva pot să apară și forme de autocrație, adică pot să apară aici extremisme, pot să apară tot felul, apropo de iubirea de neam care în cazul românilor e foarte bine pentru că am spus că neamul românesc are în el o învățătură de credință de succes. Se poate ca iubirea de neam să ajungă în formă de nazism undeva. La români nu, că slavă lui Dumnezeu, încă e bine.

Să avem un optimism realist

Pelerin: Ne salvează ospitalitatea.

Părintele Teologos: Da! Și ortodoxia care ne ține smeriți, știi? Pe când în altă parte eu îmi iubesc neamul meu, nu pentru că neamul meu este un învățător de credință de succes, ci pentru că eu sunt vezi Doamne, să nu dau nume, știi? Înțelegi ce vreau să spun?

Pelerin: Da, da, da!

Părintele Teologos: Ei, asta deja merge spre biologic, merge spre nazism. Ăsta este ferească Bunul Dumnezeu, că am avut experiența nazismului, știi? Deci, trebuie totdeauna atenție, trebuie totdeauna vigilență! Sunt semne bune, dar niciodată nu ne putem culca pe ureche. Optimism, dar realist, asta e de făcut! În regulă? Mai aveți întrebări?

Pelerin: Nu!

Părintele Teologos: Să ajute Dumnezeu! Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește pe noi, Amin!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Donați