
Înălțarea și Duhul Sfânt – p. Pimen Vlad
5 iunie 2025
Întronizarea noului egumen de la mănăstirea athonită Zografu – fotoreportaj
6 iunie 2025Urmăriți în clipul următor cum părintele Moise McPherson ne pune înainte câteva sfaturi foarte bune, bazate pe experiență și pe practica Bisericii, pentru a evita greșelile ce ne fac să nu ne realizăm adevăratul potențial.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
De ce nu ești bărbatul care ai putea fi – p. Moise McPherson
În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.
Sunt adesea întrebat de bărbați tineri: ”Părinte, ce trebuie să fac pentru a face progrese, pentru a continua să merg înainte, să cresc exponențial și să maximizez timpul de creștere?”, mai ales când aceștia sunt pe la 20 de ani, pe măsură ce se apropie de vârsta adultă, poate necăsătoriți sau căsătoriți, poate având un copil sau fără…
Primul lucru de care trebuie să țineți cont este că suntem făcuți după Chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că avem creativitate, avem minte, un suflet suficient de mare pentru a-L conține de fapt pe Dumnezeu înăuntru, ceea ce este o cu totul altă dilemă metafizică, despre care poate vom vorbi la un moment dat. Dar, principalul lucru este că suntem creativi și făcuți după chipul Său. Ce înseamnă asta practic? Când îl vedeți pe unul dintre fiii mei, ați putea spune că arată ca un mic Părinte Moise. Când oamenii îmi văd copiii la Biserică spun: ”Știu cine este tatăl tău!”
Dar, aici este cheia. Întrebarea este: ”Vei crește în asemănare?” Vedeți, începem cu imaginea și creștem în asemănare. Dacă fiul meu crește și ia o grămadă de decizii proaste și Doamne ferește, se întoarce de la credință și își distruge viața, toată lumea va spune: ”Arată ca tatăl său, dar nu îi seamănă, nu este ca tatăl său!” Vedeți, când nu-L avem pe Dumnezeu, nu avem adevărata bărbăție, pentru că toată adevărata masculinitate autentică este bazată pe persoana lui Dumnezeu.
De aceea… este un personaj numit Scott Galloway care a vorbit recent într-un discurs TED și a spus că i-a fost atât de greu să definească exact ce face pe cineva să fie bărbat și ce este masculinitatea. Și motivul este ca el nu crede în Iisus Hristos, nu înțelege că Hristos este imaginea Tatălui etern, El este co-eternal cu Tatăl, iar când Îl vezi pe Hristos e ca și cum L-ai văzut pe Tatăl, ai văzut într-un fel toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Corect? Acest lucru este foarte important deoarece masculinitatea reală înseamnă că ești în contact cu Dumnezeu, nu ca și cu o idee, ci ca și cu o persoană. Și o să vă dau un exemplu pentru asta.
Dacă v-ați uitat la clipurile mele știți cine sunt, știți povestea mea, mi-am arătat vulnerabilitățile în clipurile mele, știți despre mine. Întrebarea este: dacă ne întâlnim pe stradă, mă veți cunoaște? Și răspunsul este că nu mă cunoașteți cu adevărat. Știți despre mine, dar nu mă cunoașteți personal. Aceasta este problema cu modul în care mulți abordează Scripturile și viața spirituală. Ei încep știind despre Dumnezeu, dar ei nu-L cunosc. Ei au sindromul urmăritorului. Știu toate faptele, dar nu cunosc Persoana.
Așa că indiciul numărul unu, dacă ar fi să dau un sfat cuiva despre cum să-și crească masculinitatea, care ar fi acesta? Este unul ușor: TĂCEREA. Tăcerea este distrugătoarea tuturor băieților. Când ești forțat să stai singur cu tine în tăcere și să te rogi lui Dumnezeu nu doar că te confrunți cu abisul dacă Dumnezeu este cu adevărat acolo și aude rugăciunea ta, dar te confrunți și cu realitatea existențială a cine ești tu ca bărbat sau dacă ești. Și nu e nimic de ascuns. Dacă ar fi să mă întrebați care e cea mai înspăimântătoare și teribilă realitate, aș spune că este tăcerea, pentru că tăcerea dezvăluie totul despre personalitatea unei persoane, despre nesiguranțele, temerile, anxietățile sale. Toate astea sunt scoase la lumină prin tăcere.
De fapt există o astfel de cameră, nu știu unde este, cred că e într-un campus universitar și este considerată cea mai silențioasă cameră din lume. Are un nivel ridicat de amortizare a zgomotului și se spune ca dacă stai în camera asta îți poți auzi de fapt bătăile inimii și se spune că poți auzi sângele trecându-ți prin vene, cum pompează din inima ta, pentru că este atât de liniște acolo. Și fac comentarii absurde cum că nimeni nu ar fi rezistat 24 de ore în această cameră.
Dar asta doar subliniază faptul că nu a face gălăgie, zgomot etc. este dificil, ci de fapt a fi cu noi înșine. Când suntem cu noi înșine, în această realitate, suntem și cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este pretutindeni prezent. Așa că, dacă cineva m-ar întreaba care este cel mai bărbătesc lucru de făcut din întreaga lume, aș spune că este rugăciunea, tăcerea. Fără comparație. Nimic nu e mai dificil, nimic nu e mai greu, mai provocator! Încearcă! Încearcă să acorzi chiar și doar 30 minute pe zi pentru tăcere, sau doar spunând în gând rugăciunea lui Iisus: ”Doamne Iisus Hristos miluiește-mă pe mine!” și doar fiind tăcut 30 de minute pe zi. Vei simți mai mult ca oricând că te-ai lovit de un zid de piatră, ca și dificultate. Dar prin asta ești de fapt expus lui Dumnezeu. Asta e diferența! Când stai în tăcere, nu ai unde să te duci! Și fie este Dumnezeu acolo, fie nu e, fie te conectezi la El, fie nu. Dar te lupți să faci acea conexiune. Asta este de departe recomandarea mea de bază pentru dezvoltarea vieții tale spirituale.
Care este o altă recomandare? O altă recomandare e să-ți găsești un Părinte duhovnic. E ca și cum ai fi aici jos mergând prin viața și Părintele tău spiritual aici sus. Ești aici jos mergând prin viață și viața este ca un labirint. Dar este o cantitate finită de decizii și alegeri care apar, în special pe la 20 de ani și până pe la vârsta de 30 de ani. Ai probleme cu încercarea de a găsi o soție, încercarea de a găsi o carieră, încercreaa de a face suficienți bani, genul ăsta de lucruri. Deci îți croiești drum printr-un labirint pe aici pe jos de luat decizii și în mod constant trebuie să decizi dacă la dreapta sau la stânga. Ce voi face pentru cariera mea? Am cunoscut o fată. Să merg mai departe împreună cu ea sau nu?
Când ai un Parinte duhovnic, aici sus, e ca un cod de trișare pentru viață, pentru că el literalmente se uită peste toate cele din viața ta și el are această panoramă uimitoare, de unde poate vedea lucrurile într-un mod ne obstrucționat. El este capabil să te ghideze și să te modeleze cu adevărat pentru că știe cine ești, unde încerci să mergi și ce încerci să faci, și este capabil să vadă toate capcanele, în special cele ale caracterului unei persoane. Când se uită la om, poate spune: „Nu face asta pentru că nu coincide cu această trăsătură a ta!” Sau mai ales când ai cam 20 de ani, ca bărbat, ai un fel de probleme de hiper impulsivitate. Poate vei spune: „Hei, știi ce, sunt gata să-mi părăsesc slujba sigură și să mă duc în Alaska. Și o să merg la pescuit, asta e ceva ce am vrut mereu să fac!” Iar tu ești în anul doi la Facultate și ai 40.000$ datorie. Și Părintele tău duhovnic zice: „Nu face asta! Pentru tine nu are sens, ți-ai da peste cap următorii 5 ani din viață, pentru ceva ce crezi ca este temporar distractiv și incitant.”
Așa că un alt lucru ușor este să găsești un Părinte duhovnic. Putem intra în toate criteriile de găsire a unui Părinte duhovnic, dar o să vă spun asta în esență. Părintele vostru spiritual trebuie să fie cineva pe care vrei să-l imiți și trebuie să fie cineva cu care vrei să te asemeni. Asta nu înseamna că vei prelua personalitatea lor. Dacă tu ești introvertit și Părintele tău spiritual este extrovertit, tu nu vei deveni extrovertit. Ghidarea lui nu te va conduce în afara personalității tale. Ceea ce vreau să spun este că atunci când îl vezi pe Părintele tău duhovnic și felul în care se comportă în public, cum se poartă cu familia sa, relația sa cu soția, cu copiii săi… asta îi definește caracterul.
Cuvântul caracter e de fapt cizelat pe o tabletă. Cam asta înseamnă. Caracterul este cizelat în tine și tu îl iei cu tine oriunde te duci. Părintele tău spiritual caută să te înzestreze cu același caracter pe care îl are el. Așa că dacă există unele lucruri despre el despre care tu spui: ”Nu pot merge acolo, nu ne prea înțelegem, are aceste opinii și nu prea ne potrivim”, atunci trebuie să găsești un părinte spiritual cu care să te poți alinia și cu care poți fi în armonie, pentru că el te va duce acolo unde merge el. De aceea e aici sus, deschizând calea. El te va conduce prin labirint pentru a te dezvolta în tipul de om similar cu el. Asta e îndrumarea lui. Deci numărul unu este să găsești un Părinte duhovnic pe care să îl iubești, pe care să îl respecți, și al cărui mod de viață îl iubești și respecți și pe care vrei să-l imiți în lucrurile pe care el le are, pentru ca acolo te va conduce. Dacă e o persoană leneșă, neproductivă… iertați-mă, se mai întâmplă, el nu te va învăța cum să fii hiper productiv și competent într-o grămadă de domenii ale vieții. Dacă el nu a lucrat niciodată într-o corporație, dacă nu a făcut niciodată mulți bani, atunci vei avea nevoie să găsești un mentor care va putea să te ajute și să te modeleze în acest fel. E posibil ca el să nu aibă toate răspunsurile pentru toate aspectele vieții tale privind aceste lucruri.
Ultima recomandare și aceasta este una foarte importantă: ACCEPTAREA. Cineva a spus că acceptarea este cheia tuturor problemelor mele de azi. Dar de fapt când ești tânăr e vorba de acceptarea de sine. Asta nu înseamnă că accepți comportamentul tău rău, defectele tale de caracter, păcatul tău. Nu asta e ceea ce spun. Ceea ce am observat, în special la bărbații tineri, inclusiv la mine când aveam 20 de ani, e că adesea vrem să fim cineva diferit. Așa că, dacă cineva e liniștit și rezervat, spune că și-ar dori să fie mai extrovertit, mai zgomotos și să aibă o personalitate mai puternică. Sau dacă cineva este gălăgios și turbulent, el spune: „Aș vrea să fiu tăcut. Aș vrea să fiu un introvertit.” Sau e cineva orientat spre afaceri sau finanțe și spune: ”Aș vrea să fie mai mult artist. Aș vrea să știu cum să folosesc aceste talente.”
Personalitatea ta e atât de înrădăcinată în tine, și pot spune asta ca tată, cu cinci fii. Mult din personalitate se dezvoltată în primul an sau doi de viață. Vreau să spun că puteți merge înapoi și să vă uitați la fotografi cu copii voștri când au 2 sau 3 ani și la lucrurile pe care le fac și felul în care se comportă și acționează etc. și apoi peste 6-7-8 ani e aceeași personalitate. Personalitatea nu este un defect, ea este de fapt dăruită ție de Dumnezeu, este alcătuirea unică a felului în care ești tu și cum vezi tu lumea. Nu înseamnă că aceasta nu are defecte, și de aceea avem nevoie de caracter. Dar aspectul de bază a cine ești ca persoană, lucrurile pe care îți place să le faci, lucrurile care te energizează și te entuziasmează, pot fi folosite pentru bine sau rău. Și trebuie să accepți că personalitatea ta este în mare parte deja formată.
Nu-mi amintesc cine a spus, cred că Sf. Paisie, că nu există leac pentru personalitate. Toata viața mea oamenii mi-au spus: ”Ești prea intens!” și a fost mereu partea cu prea intens. Pentru mine e doar cine sunt. Este ceva sădit în mine. Ironia este că am citit viețile sfinților și toți sfinții sunt prea intenși. Dar ei au exploatat toata această intensitate pentru bine. Așa că nu intensitatea și dorința mea de a lua în piept viața și de a zdrobi lucrurile și de a reuși și spiritul competitiv și ce mă motivează și toate astea… Nu asta era problema. Problema era că atât de des direcționam intensitatea spre lucruri negative. Așa că, atunci când ai o calitate a caracterului precum intensitatea, este minunat, e dar de la Dumnezeu, dar trebuie să fie folosită corect.
Și acesta e motivul pentru care mai ales în anii tinereții trebuie să înveți să accepți cine ești cu toate punctele forte și cu slăbiciunile corespunzătoare. Toate punctele tale forte sunt și slăbiciunile tale. Aceasta este definiția modului în care o ființă umană funcționează. Dacă te uiți la altcineva și spui: ”Această persoană are ca punct forte că se adaptează la orice”, e capabilă să accepte lucrurile, e foarte relaxată, [să știi că] va avea și o slăbiciune corespunzătoare: lipsa de punctualitate, slaba gestionare a timpului, neatenția la cheltuieli și alte obiceiuri care corespund acelui punct forte. Așa că trebuie să înțelegi că personalitatea ta are și puncte forte și slăbiciuni. Ai o personalitate de bază care ți-a fost dată de Dumnezeu și trebuie să găsești o cale să manifești și să folosești acea personalitatea pentru slava lui Dumnezeu, să o direcționezi spre lucruri bune și să-ți cultivi caracterul, pentru că ”Sunt cine sunt”.
Și această acceptare cred că este o superputere, pentru că într-o lume în care toată lumea vrea să se schimbe și oamenii nu se plac pe ei înșiși și vor sa fie altcineva diferit, dacă tu poți să te accepți și să fii cu adevărat împăcat cu cine ești și să faci pace cu tine, așa cum a spus Sf. Isaac Sirianul: ”Fă pace cu tine însuți și Cerul și Pământul vor face pace cu tine.” Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când accepți cine ești cu toate punctele forte și cu toate slăbiciunile, nesiguranțele, anxietățile tale, tot ceea ce este bun și rău și tot ceea ce este între acestea, aduci o anumită pace și armonie la viață, pentru că nu încerci să fii altcineva, doar încerci să fii tu însuți.
Mă rog ca aceste sfaturi să vă ajute să vă îmbrățișați masculinitatea, să vă dezvoltați caracterul masculin și să deveniți adevărații bărbați care ați putea fi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

1 Comment
Extraordinar!
Mulțumesc!